Compunere narativă (o întâmplare petrecută într-o grădină)

Expozițiunea: În fiecare vară, când anul școlar se apropie de sfârșit, deja îmi fac
planurile de vacanță. Nimic nu se compară cu vacanțele petrecute la țară, la bunici. Așa că, an
de an merg la Bradu, sătucul de munte al bunicilor mei, situat la poalele munților Făgăraș,
tărâmul din basme mult visat, unde lumea ia o altă înfățișare. Anul trecut, când eram deja de
vreo două săptămâni în vacanță, mă obișnuisem să merg cu bunicul aproape zi de zi, dis-de-
dimineață, pe munte, unde coseam iarba verde, hrană pentru animalele din ogradă.
Intriga: Ei bine, într-o dimineață, am fost nevoiți să rămânem acasă, pentru că bunicul
avea de cules prunele din livadă, din care bunica avea să facă un magiun delicios. Bunicul a
avut grijă să ne echipăm așa cum se cade, căci în grădină te puteai răni foarte ușor, mai ales
dacă nu erai om de-al locului, așa cum păream eu.
Desfășurarea acțiunii: Ne-am luat mănușile și cizmele, ne-am îmbrăcat în salopete;
bunicul a făcut rost de două găleți și am pornit spre grădină. Prunii din livadă erau tocmai în
capăt, unde începea și vița-de-vie, fix lângă stupii de albine. Până am ajuns la prunișori, ne-
am făcut loc printre plantele buruienoase care începuseră să-și facă de cap pe potecile grădinii
și cărora bunicul zicea că o să le vină de hac. Bunicul s-a gândit să nu ne apucăm de treabă
până nu ne răsfățăm gustul cu ultimele cireșe de iunie, care dădeau să cadă de pe ramuri de
coapte ce erau. Am lăsat gălețile jos, mi-am scos mănușile și m-am întins după primele două
pe care le-am zărit pe creangă, fără să observ că dulceața lor era râvnită de o albină
pofticioasă. ,,Nicio șansă!”, am zis atunci în sinea mea. ,,Ale mele sunt!”
Punctul culminant: De fapt, aveam să intru în luptă cu un roi întreg, pe care l-am zărit
mai bine abia după ce am dat la o parte cu mâna frunzișul. Am încremenit! Voiam să-l strig pe
bunicul, dar de panică, nu am mai fost în stare să scot niciun cuvânt. În câteva secunde, mi-am
imaginat deja cum roiul mă atacă și toate albinele mă ciuruiesc de sus până jos, așa cum
văzusem eu într-un documentar despre albine. Așa că mi-am retras ușor-ușor mâna de pe
creangă, apoi am stat nemișcat.
Deznodământul: Se pare că reflexul meu a avut cel mai bun efect. Brusc, am prins
puțin curaj și am rupt-o la fugă spre bunicul, care urmărise această scenă, amuzantă pentru el.
Nu se putea opri din hohote. Mi-a spus că pe teritoriul albinelor orice luptă a noastră pentru
ceva ce le aparține este de la început pierdută. Eu, nevătămat, chiar dacă nu câștigasem
cireșele coapte, mă credeam, totuși, învingător și norocos.