Agenții socializării: 

 Socializarea este realizata într-o multitudine de forme si situatii, de numerosi agenti, dintre
care oamenii, grupurile si institutiile sunt cei mai importanti.

Familia  este principalul agent al socializarii. Ea este intermediarul între societatea

globala si copil, locul în care se modelează principalele componente ale personalitatii. Deși
familiile  realizeaza functii socializatoare comune, în realitate există numeroase diferențe în
modul în care fiecare familie îsi socializează copiii. Aceste deosebiri sunt date de tipul de
societate (traditionala sau moderna), de categoriile socio-profesionale ale parintilor, de
rezidență etc. . Familia este cea care ne ofera o pozitie în societate, determina atribuirea de
statusuri, precum rasa si etnia si influenteaza alte statusuri precum religia si clasa sociala. Pe
masura ce creste si se dezvolta, copilul intra in interactiune cu  persoane din afara grupului
familial, fiind solicitat sa se integreze si sa se adapteze corespunzator la diferitele tipuri de
activitati sau situatii. Se stie ca nivelul de adaptare si integrare in raport cu sistemul cerintelor
vietii si activitatii sociale este dependent, in mare masura, de “bagajul” realizat in cadrul
grupului familial de apartenenta. Modelele educationale parentale pot influenta in mare
masura modul de implicare in viata si activitatea grupala, modul de raportare la anumite
norme si valori, modul de abordare interpersonala. Familia este considerată a fi agentul
principal al integrarii sociale, deoarece are sarcina de a transmite acele norme si roluri sociale
care formeaza individul pentru viata. Primele roluri sociale copilul le invata in familie.
Personalitatea se creaza diferit pe baza a ceea ce mosteneste si a ceea ce experimenteaza din
primii ani de viata. Climatul familial in care copilul se dezvolta si se formeaza ii marcheaza,
in mod inevitabil, personalitatea. O atmosfera familiala vesnic framantata de tensiuni,
deformata de lipsa de afectiune reciproca a membrilor, viciate de defectele caracteriale ale
parintilor, pline de certuri si acte de violenta constituie un mediu traumatizant pentru copil. El
va privi oamenii, societatea cu teama si suspiciune. Sunt primele forme de neadaptare pe care
le manifesta copilul crescut intr-un astfel de climat. Ambianta familiei influenteaza climatele
familiale, care pot fi de solidaritate sau de ostilitate si rivalitate, climate senine sau tensionate.
Acestea se datoreaza relatiilor dintre soti, relatii  ce alcatuiesc fondul ambiantei in care se
naste si se dezvolta personalitatea copilului. Copilul trebuie sa simta in jurul sau grija si
prezenta adultului, trebuie sa se simta in deplina siguranta, iar siguranta inseamna pentru copil
dragoste si stabilitate. Dragostea adresata este necesara copilului nu numai pe planul
afectiunii; ea are ecouri profunde si pe planul dezvoltarii fizice si intelectuale. Pentru a fi
iubit, copilul trebuie sa fie acceptat de catre membrii familiei.
Siguranta in care trebuie sa se simta copilul pentru a se dezvolta normal este
conditionata de stabilitatea mediului familial. Daca in locul unui teren solid si sigur el se
trezeste pe unul miscator, gata in orice clipa sa se dezagrege, atunci cresterea lui va fi
intraziata sau deformata. Copilul are nevoie sa stie cu precizie incotro se indreapta, sa
parcurga un drum trasat de adult, fiindca mult timp el este incapabil sa discearna, sa aleaga si
sa se conduca singur. Nimic nu este mai nefast pentru copil ca nesiguranta ambiantei, ca
permanenta schimbare a cadrului de referire,ca inconstanta climatului afectiv in care se
dezvolta. Copilul nu poate, de pilda, sa inteleaga de ce este frustat de prezenta unor persoane
cu care s-a obisnuit, de ce i se cere sa ignore pe cineva pana ieri iubit.

1
 Cu cat creste mai mult numarul caminelor a caror unitate se clatina sau se distruge, cu
atat creste mai mult si numarul copiilor al caror echilibru fizic si psihic se tulbura. Cea mai
mare parte din cazurile de vagabondaj si delicventa juvenila provin din familii cu unul sau
ambii parinti absenti (decedati, despartiti, necunoscuti), si din parinti recasatoriti, in
concubinaj, cu comportare imorala, delicventi, alcoolici sau dezinteresati complet de soarta
copilului. Cercetările de sociologia familiei scot în evidenta faptul că, în societatile urbane
moderne, familia a pierdut din importanta sa socializatoare traditionala, mai ales în situatiile
în care ambii părinți îsi desfasoara activitatea în afara menajului, iar copilul interactioneaza cu
parintii doar câteva ore pe zi.  În acest context functia socializatoare a familiei se exercita mai
dificil si mai sumar, o parte din elementele ei sunt preluate de alti agenti socializatori,
îndeosebi de catre scoala.
 Grupul de prieteni (anturajul)   constituie un grup social ai cărui membri au aceeasi vârsta si
pozitii relativ similare. Acesta se manifesta ca un puternic agent socializator în perioada
copilariei si a adolescentei. Grupul de prieteni  le ofera copiilor posibilitatea sa se manifeste
independent, în afara controlului parintilor. În grupul de prieteni, copiii se află pe pozitii
egale. Spontaneitatea, limitata ori cenzurata de adulti sau autocenzurata, se exprima liber în
absenta adultilor. Aici copiii învata sa interactioneze ca egali, ca parteneri de cooperare si
colaborare, într-un cadru cooperant, conform principiului "primesti ceea ce oferi". Desi
stapânesc mai putin simbolurile si mijloacele de comunicare comparativ cu adultii, copiii
comunica mai usor decât aceștia. S-a constatat ca  doi copii care vorbesc limbi diferite si au
fost socializati în culturi diferite stabilesc usor raporturi , în timp ce, în aceeași situatie, doi
adulti s-ar simti nesiguri si incapabili sa interactioneze.
Școala este un agent socializator complex, care ofera atât informatii, calificari, cât si un întreg
climat valoric si normativ, formal si informal. Reprezinta primul contact major al copilului cu
lumea din afara familiei. În cadrul scolii copilul învață despre noi statusuri si roluri care nu
sunt în familie si în grupul de prieteni din care a facut parte pâna atunci. Școala accentuează
efectul socializator al grupului de prieteni si reduce influenta familiei. Socializarea din
perioada scolii este o socializare dominant participativa si anticipativa. scoala suplineste
familia în transmiterea componentelor culturii. Prin intermediul acestui agent de socializare
cultura societatii respective îsi pune amprenta sa distinctivă asupra personalitatii umane.
 Mijloacele de comunicare de masă   tind să devină, în societatile contemporane, unul dintre
principalii agenti de socializare. Mass-media reprezinta ansamblul organizatiilor (radio, TV,
filme, ziare, reviste, afise etc.) care vehiculeaza informatii catre un  numar mare de oameni.
Efectele socializatoare ale mijloacelor de comunicare de masa au facut obiectul a numeroase
analize, iar concluzia comuna a fost  ca acestea s-au impus ca un influent agent socializator
pentru copii, cu  efecte atât pozitive, cât si negative, în functie de continutul
mesajului.  Emisiunile TV cu continut prosocial ofera modele comportamentale conforme cu
normele si valorile sociale, învatându-i pe copii normele unui comportament acceptat, în timp
ce emisiunile ce propaga violenta induc copiilor comportamente violente sau accentueaza
predispozitiile agresive. Violenta din filme determina un comportament agresiv sau violent
mai ales la baietii cu vârste cuprinse între 8-12 ani. 
Socializarea nu se limiteaza doar la cei patru agenti principali amintiti. Ea se realizeaza
si  prin intermediul organizatiilor religioase, politice, asociatiilor voluntare, în mod difuz, de
ansamblul comunitatii în care traieste individul.

2
3