Sunteți pe pagina 1din 1

Identitatea mea culturală constă din unirea a două suflete pereche născute în două colţuri diferite ale

lumii. Tatăl – născut în sudul Rusiei, mama – în centrul Moldovei. S-a întîmplat ca în zile de iarnă

să se unească prin căsătorie aceste 2 persoane care provineau din culturi diferite, vorbeau limbi

diferite, însă acest lucru nu i-a împedicat să formeze o familie. Din cei trei copii apăruţi printre care

mă enumăr şi eu, ca fiind cea mai mică, cu greu s-a putut identifica cultura pe care o vor urma,

marea dilemă era în ce limbă să vorbească copiii. Tot experimentînd la capitolul limbă vorbită şi

studiată cu cei doi copii mai mari, care au trecut prin grădiniţă şi şcoala primară în limba rusă,

experimentele au trecut pe alături de mine, mergînd direct în grupă română – urmînd studiile de mai

tîrziu în aceeaşi limbă vorbită şi scrisă. Pe parcursul anilor identitatea culturală se absorbea într-un

context româno-rus, însă cert este faptul că odată gândind şi simţind româneşte nu mai poţi simţi la

fel cu vorbitorii de limba rusă. S-a produs marea ruptură culturală – indiferent de limba pe care o

vorbesc, simt şi plâng româneşte. Limba lui Eminescu şi Creangă este acea care mă reprezintă ca

persoană. Cultura, tradiţiile, sărbătorile româneşti sunt acelea care indiferent de timp, loc, spaţiu

locuiesc în interiorul meu. Identitatea este o construcţie a influienţei mediului social şi a

personalităţii mele. Valorile, cunoştinţele, practicile, credinţele, regulile, religia, atitudinile redau

nuanţa romănească a comportamentului meu. Nuanţa şi trăsăturile slavone moştenite de la tatăl

evidenţiază scrobul de culturi familiale. Însă pentru a cunoaşte identitatea culturală a unei persoane

este nevoie de a trece prin „istoria” familiei. Având un mare privilegiu de a mă naşte într-o familie

provenind din două culturi diferite, în rezultat am ales direct şi indirect, cea care îmi aparţine ca

naţiune şi popor. Cultura română- este cea pe care o prezint celor care nu o cunosc, obiceiurile şi

tradiţiile sale frumoase. Contribuţia părinţilor la dezvoltarea mea culturală a fost la etapa incipientă,

pe parcurs, au adăugat valorile româno-ruse, însă în final am realizat că cugetul şi sentimentele îmi

aparţin în totalmente culturii româneşti.