Etichetarea victimelor traficului de persoane

Consensul inter-guvernamental internațional în vederea definirii și adoptării

unor seturi de măsuri menite să combată traficul de ființe umane a parcurs un drum
anevoios. Până la adoptarea ultimei convenții, în anul 2000, un singur factor comun a
putut fi identificat în restul de cinci convenții: în timp ce toate puneau sub definiția
traficului de ființe umane doar forma de exploatare sexuală (excluzând așadar munca
forțată, prevalarea de organe sau cerșetoria forțată), genul victimei, rasa/etnia,
importanța vârstei, prevederile de extrădare precum și consimțământul dat de victimă
în vederea traficării au reprezentat dimensiuni care au fluctuat în importanță de la o
convenție la alta, parametrii eurocentrici ai convențiilor fiind însă stabili până în 1949
(Morehouse, 2009).
Obsesia ”antreprenorilor morali”, așa cum îi numește Becker, pentru
imoralitatea actelor de prostituție comise de femei (deliberat sau prin traficare) și
catalogarea acestor acte ca deviante, a provocat ignorarea tuturor celorlalte forme de
exploatare a persoanelor; discursul internațional moralizator a creat cadrul necesar
pentru promovarea acțiunilor de combatere a traficului de ființe umane, însă totodată a
creat oportunitatea ca în cadrul discursului promovat libertatea individuală și liberul
arbitru să fie diminuate, ignorate în raport cu statutul de victimă: un studiu întreprins
de cercetători de la Universitatea Suny Cortland, SUA, punctează dificultățile pe care
femeile imigrante care au ales să se prostitueze le au în susținerea dreptului asupra
propriului corp și utilizarea liberului arbitru atunci când trebuie să își motiveze
meseria sau în cadrul confruntărilor cu polițiștii (Tiantian Zheng: 2010).
Confuzia dintre sex workers și victimele traficului de persoane este un factor
extrem de important în perpetuarea traficului de femei în scopuri de exploatare
sexuală. Luând în considerare faptul că ”devianța nu este o calitate care emană din
comportamentului în sine, ci în interacțiunea dintre persoana care comite un act și cei
care răspund la acel act” (Becker, 1963, 1991), răspunsul la actele de exploatare
sexuală prin trafic este similar cu cel la actele de prostituție deliberată. Tocmai această
etichetare a victimelor nu ca victime ale crimei organizate sau ale traficului de
persoane ci ca ”prostituate” sau ”curve” la nivelul opiniei publice, a politicienilor,
polițiștilor etc permite practic ca multe dintre victimele traficului de persoane să
rămână vreme îndelungată în situaţia de exploatare. Am observat deja că în cazul
femeilor principala modalitate de exploatare este cea sexuală; asumarea apriori a

1
faptului că prostituatele întreprind activitatea în mod voluntar și blamarea lor pentru
aceasta, va exclude multe dintre oportunitățile individuale sau de grup de a identifica
și ajuta sau de a empatiza în cele din urmă cu victimele traficului de persoane. Luând
în considerare perspectiva media asupra femeii ca victimă, trebuie menționat faptul că
jurnaliștii, prin atitudinea și activitatea lor, confirmă în mod continuu rolul precis pe
care aparatul media îl are în banalizarea violenței sexuale asupra femeilor, precum și
în discreditarea imaginii și mărturiilor femeilor. Paradoxal, aceștia joacă un rol foarte
important și în încurajarea acelor femei care au fost victime ale abuzurilor sexuale să
își mărturisească experiența și să îl denunțe pe infractor organelor de poliție. Din
pacate și de cele mai multe ori, aceste doua fenomene au loc simultan (Byerly, Ross,
2006). În cele mai multe dintre astfel de cazuri, presa cataloghează aceste abuzuri
sexuale asupra femeilor ca fiind rezultatul unei patologii individuale ce necesită un
răspuns din partea legii și nu ca pe o problemă socială serioasă care se poate rezolva
printr-o intervenție de tipul unei reforme sociale a reglementării și reafirmării
statutului egal al femeilor (Byerly, Ross, 2006).
Tradiționalismul moral dovedit atunci când etichetăm cu ușurință prostituatele
dar nu și clienții este din păcate perpetuat chiar de politicienii români: opinia lui Teo
Trandafir asupra legalizării prostituției a fost exprimată prin susținerea unui discurs
din care reieșea clar nu faptul că legalizarea prostituției ar face mai ușoară
identificarea victimelor traficului, spre exemplu, sau că prostituatele ar putea
beneficia de servicii publice (precum asistența medicală), ci faptul că prostituatele
trebuie tratate ”legal” ca obiecte sexuale, dezumanizate deci, pentru ca familiile
românești să nu se mai destrame.
În societățile tradiționale, dar nu numai, conceptul de feminitate este construit
în concordanță cu dezideratul îndeplinirii rolurilor de mamă și soție, orice încercare a
femeilor de a încălca tradiția mariajului și a maternității (sau a maternității asumate în
absența figurii paterne și prin constituirea unei familii) conducând la stigmatizarea și
marginalizarea acestor femei. În cazul nostru, etichetarea victimelor conduce la
motivarea comportamentului infracțional și la promovarea tolerării violenței și
discriminării față de femei, dar și față de copii (având în vedere faptul că majoritatea
victimelor au vârste sub 18 ani).

2
 Concluzii și limitele lucrării
Traficul de ființe umane reprezintă un domeniu de studiu foarte complex,
cercetările din acest domeniu putându-se încadra în sferele dreptului național,
dreptului internațional, antropologiei, sociologiei, psihologiei, asistenței sociale,
științelor politice, criminologiei, drepturilor omului, feminismului, etică etc. O
abordare integrată a tuturor acestor sfere ar reprezenta, în opinia mea, un demers
extrem de dificil și probabil incoerent din punct de vedere teoretic, iar limitarea la
anumite subiecte aferente traficului de persoane (precum exploatarea sexuală a
victimelor femei sau cerșetoria) se datorează opțiunii autorului/autoarei în vederea
explorării în profunzime a particularității studiate. Prezenta lucrare, prin aplicarea
teoriei dezorganizării sociale și teoriei etichetării în traficul de persoane, reprezintă un
demers unic în România și ar putea sta la baza elaborării unei lucrări mai ample;
totodată, întrebările de cercetare propuse alături de metodele de cercetare ar putea fi
utilizate nu doar în realizarea unei lucrări de cercetare în sine, ci și în realizarea
ulterioară a unui document care să fie folosit în procesul de negociere (colaborare)
dintre organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice în vederea îmbunătățirii
practicilor din domeniu, dar și pentru identificarea campaniilor de combatere a
traficului de persoane și sensibilizare a populației care să răspundă într-adevăr nevoii
de informare a acestora.
Inconsistenţele şi limitările prezentei lucrări sunt raportate la complexitatea
subiectului cercetat, informațiile nefiind filtrate prin intermediul unui studiu propriu,
din lipsa timpului și a resurselor necesare. Consider că o abordare de tip feminist a
problemei traficului de ființe umane ar fi reflectat complementar cu cele două teorii
propuse problema explorată.

Perspective teoretice în analiza problemei traficului de ființe umane

Autoare: Alis Costescu