NOTE DE CURS

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN STATELE MEMBRE ALE

UNIUNII EUROPENE
PENTRU UZ INTERN

I. INTRODUCERE

1. Organizarea administrativ-teritorială reprezintă delimitarea

administrativă a teritoriului de stat în unităţi administrativ-teritoriale.
Doctrina franceză utilizează expresia de decupaj administrativ al
teritoriului.

2. In studiile comparative cu privire la autorităţile locale în Europa a fost

remarcată dificultatea de a se ajunge la o clasificare satisfăcătoare a
acestor structuri (colectivităţi, entităţi etc.) cărora diferitele sisteme
europene le recunosc o existenţă juridică autonomă. Incertitudinilor de
natură terminologică li se adaugă faptul că analiza structurilor locale nu
poate face abstracţie deforma de stat.

3. Indiferent de ţara unde le regăsim, colectivităţile locale se

caracterizează prin următoarele elemente: existenţa unui teritoriu;
recunoaşterea unui anumit grad de autonomie, chiar prin dispoziţiile
constituţionale, justificat de existenţa intereselor locale; principiul
alegerii organelor locale prin sufragiu universal; un anumit grad de
protecţie juridică, sub aspect legislativ.

4. Caracterul legislativ priveşte atât limitele acestor colectivităţi, cât şi

regulile de compunere şi modalităţile de desemnare a autorităţilor,
competenţelor acestora, precum şi diferitele mijloace de a le exersa
 (mai ales de natură financiară), dar şi modalităţile de control la care
activitatea acestora poate fi supusă.

5. Sub aspect terminologic, sintagma autorităţi locale reprezintă termenul

generic, utilizat în toate statele Uniunii, termenul de colectivitate
teritorială fiind folosit, mai degrabă, pentru a desemna suportul
teritorial sau populaţia căreia i se aplică competenţele acestor autorităţi.

6. Structurile locale în Europa, mai puţin expuse unor analize comparative

în raport cu autorităţile centrale, şi-au păstrat vreme îndelungată
particularităţile.

7. In toate ţările Uniunii Europene, înfiinţarea autorităţilor locale a

precedat-o pe cea statală.

8. Atât în Franţa, cât şi în ţara noastră, organizarea de bază, comuna, cu

autonomia ei, este anterioară statului, ea fiind plasată la intersecţia
dintre stat şi societatea civilă. La baza sistemului de organizare
administrativă se situează comuna, calificată ca o „colectivitate naturală
a populaţiei" între care există raporturi de vecinătate. între comune şi
stat se constituie structuri administrative intermediare. Dacă, din punct
de vedere structural, pot exista trei nivele de organizare administrativă,
în ce priveşte raporturile stabilite între aceste nivele se constată nuanţări
importante, care, în fapt, definesc gradul descentralizării colectivităţilor
respective.

9. Autonomia autorităţilor locale este condiţionată de cadrul legal în care

acestea evoluează, adică de competenţele şi resursele de care dispun,
precum şi de mecanismele de control la care sunt supuse.
10.Cu excepţia Irlandei şi Regatului Unit, ţările Uniunii Europene, deci
ţările continentale, au suferit influenţa Franţei, în ceea ce priveşte
administraţia locală.

11.Trei elemente esenţiale din sistemul autorităţilor locale instituit încă de

la Revoluţia franceză au fost reluate cu diferite variaţii în majoritatea
statelor continentale: un decupaj teritorial, bazat în teorie pe criterii
obiective; crearea unei corespondenţe între circumscripţiile
administraţiei de stat şi cele ale autorităţilor locale şi a unui număr de
cel puţin două nivele de administraţie (cu excepţia Finlandei, Austriei,
Luxemburgului şi Portugaliei); prezenţa unui reprezentant al
Guvernului, la nivel intermediar, însărcinat să controleze activitatea
autorităţilor situate la cele două nivele.

12.Fiecare din aceste elemente a evoluat în mod diferit de la ţară la ţară.