Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif

Referat Anatomie
Patologie asociata sistemului respirator- Pneumonia

Profesor: Maria Stefan

Elev:Magdalena Chirita(Toma)
Anul I B

Bucuresti,2020
 Pneumonia
  Pneumonia este o infecție acută a parenchimului pulmonar de etiologie foarte
diversă, infecţioasă sau non-infecţioasă, caracterizate prin alveolită exsudativă și/sau infiltrat
inflamator interstiţial. Pneumonia este un sindrom prin care se manifestă un număr foarte
mare de infecții diferite (peste 100 de microorganisme). Pneumoniile reprezintă o importantă
problemă de sănătate publică datorită mortalității crescute, etiologiei variate cât și a
problemelor terapeutice ce sunt legate de creșterea numărului de tulpini bacteriene rezistente
la antibiotice. Ele afectează pacienții de toate vârstele cu o predilecţie pentru vârstele extreme
(copii şi vârstnici)..

Clasificarea pneumoniilor

1) După etiologie:

 bacteriene (tipice): pneumococ, stafilococ auriu, streptococ, Klebsiella pneumoniae,

alţi bacili bram negativi (Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Proteus,
Serratia), Haemophilus influenzae, Legionella pneumophila;
 non-bacteriene (atipice): virale (virusuri gripale şi paragripale, varicela, rujeola,
virusul sinciţial respirator, adenovirusuri, enterovirusuri), fungice, pneumonii
determinate de Chlamidii, pneumonii determinate de Mycoplasme, pneumonia de
aspiraţie, pneumonia prin iradiere, pneumonia toxică (substanţe chimice).

2) După mediul de contactare a infecției:

 pneumonii comunitare (extraspitaliceşti);

 pneumonii nosocomiale (intraspitaliceşti).

2
3) După momentul apariției:

 primare – în care manifestarea pneumonică este unică, fără boli preexistente

(pneumonia la pacienții imunocompetenţi);
 secundare – când procesul pneumonic apare în contextul altei boli, cel mai adesea ca
o complicaţie (pneumonia la pacienții imunodeprimaţi).

4) După criteriul anatomo – radiologic:

 pneumonii acute alveolare sau lobare – segmentare, caracterizate printr-o imagine

radiologică de opacitate omogenă bine delimitată la un lob sau segment pulmonar;
 bronhopneumonii sau pneumonii lobare multiple sau confluente caracterizate
radiologic prin opacităţi nodulare, delimitate sau confluente, diseminate în mai mulţi
lobi pulmonari, uni sau bilateral, uneori cu tendinţă la abcedare şi necroză.

Etiologia pneumoniilor în funcţie de vârstă şi mediul de contactare al bolii

a) Pneumonia comunitară la copil:

 streptococ;
 Mycoplasma pneumoniae;
 Chlamydia pneumoniae;
 bacili Gram-negativi (în special, la nou născut);
 virusuri (în special, în primii an de viaţă);
 stafilococ (în special, în primele luni de viaţă).

b) Pneumonia comunitară la adult:

 pneumococ;
 Haemophilus influenzae;
 Chlamydia pneumoniae (2 – 5 % din cazuri);
 Mycoplasma pneumoniae;
 virusul sinciţial respirator;
 virusul gripal şi paragripal.

c) Pneumonia nosocomială cu germeni oportunişti sau suprainfecţii cu germeni multiplu

rezistenţi la antibiotice:

 bacili gram-negativi: Pseudomonas, Klebsiella, Proteus;

 stafilococ;
 Haemophilus influenzae;
 Legionella pneumophila;
 Pneumocystis carinii (la imunodeprimaţi);
 fungi;
 virusuri (sinciţial respirator, citomegalic), mai ales la transplantaţi.

3
d) Pneumonia la vârstnic (în 30 – 50 % din cazuri nu se poate identifica agentul patogen):

 pneumococ şi Haemophilus influenzae (15-50% din pneumoniile comunitare);

 bacili Gram-negativi (40 – 60 % din pneumoniile nosocomiale);
 anaerobi (în special în pneumoniile de aspiraţie şi la persoanele instituţionalizate);
 stafilococ (în special la persoanele instituţionalizate sau aflate în servicii de îngrijire
pe termen lung);
 Legionella pneumophila;
 virusul gripal.

Cum apare pneumonia?

Căile de transmitere ale pneumoniei:

 aspirarea microorganismelor din nasofaringe şi orofaringe (calea principală de

infecţie);
 inhalarea aerosolilor infecţioşi;
 diseminarea hematogenă de la un focar extrapulmonar; Staphylococcus aureus este
agentul etiologic reprezentativ pentru infecţiile survenite pe această cale; diseminarea
poate avea ca punct de plecare cateterul venos, endocardita bacteriană sau orice alt
focar infecţios aflat la distanţă;
 inocularea directă a plămânului cu germeni (prin intubaţie oro-traheală, plăgi toracice
înjunghiate, puncţii transtoracice) şi diseminarea contiguă de la un focar infecţios
adiacent (de exemplu, un abces subfrenic).

Factorii de risc care determină apariţia pneumoniilor

 factori determinanţi: agenţii etiologici (bacterieni, virali, fungici, etc.);

 factori favorizanţi: extremele de vârstă (constituie un factor favorizant al
pneumoniilor prin deficitele imunitare), fumatul (reduce clearance-ul muco-ciliar şi
activitatea antimicrobiană a macrofagelor alveolare), poluarea, alcoolismul (alcoolicii
prezintă relaxarea musculaturii faringine cu diminuarea reflexului de tuse favorizând
aspirarea germenilor din orofaringe), frigul, modificarea florei tractului respirator
superior (tratamente cu antibiotice, mediu de spital), staza pulmonară, obstrucţia
bronşică, boli cronice (ciroza hepatică, diabet zaharat, neoplasme, insuficienţă
renală, SIDA), tratamente imunosupresive (corticoterapie, citostatice).

Tabloul clinic al pneumoniei

a) Tabloul „tipic“:

 debut brusc al bolii cu febră (39 – 40°C), adesea febră „în platou“;
 frison de obicei unic şi prelungit („frison solemn“);
 dispnee;
 tuse, iniţial seacă, ulterior cu expectoraţie mucopurulentă (uneori cu striuri
sangvinolente);
 junghi toracic: apare la câteva ore de la frison, este situat submamelonar sau la
nivelul focarului pneumonic fiind intens, lancinant şi se datorează interesării pleurei

4
 în procesul inflamator; durerea toracică este amplificată de inspirul profund, tuse,
strănut şi uneori chiar de mobilizările simple;
 sputa caracteristică pneumoniei pneumococice ajută la precizarea diagnosticului
(„bolnavul îşi expectorează diagnosticul“); este ruginie, datorită hemoglobinei
rezultate prin degradarea hematiilor la nivelul exsudatului alveolar.

   La examenul clinic obiectiv se observă:

 facies vultuos cu congestia unilaterală a pometului de partea bolnavă (semnul

Jaccoud);
 congestie faringiană;
 limbă saburală;
 tegumente calde, deshidratate;
 tahicardie (> 100/min), tahipnee, ± hipotensiune arterială;
 semnele fizice locale constituie sindromul de condensare pulmonară.

b) Taboul „atipic“:

 debut progresiv cu tuse seacă, predominanţa simptomelor extrapulmonare (mialgii,

artralgii, cefalee, fenomene digestive);
 durerea toracică este de obicei absentă;
 pneumonia „atipică“ este frecvent determinată de Mycoplasma pneumoniae,
Chlamydia pneumoniae, Legionella pneumophila, Pneumocystis carinii, virusuri
respiratorii (rinovirusul, virusul sinciţial respirator, adenovirusurile, virusurile gripale
şi paragripale);
 de cele mai multe ori sunt prezente caracteristici din ambele tablouri.

Investigațiile de laborator în pneumonie

1) Creșterea reactanților de fază acută:

 leucocitoză cu neutrofilie (în pneumoniile bacteriene) sau leucopenia (în pneumoniile

virale);
 VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) ↑;
 CRP (proteina C reactivă) ↑;
 fibrinogen ↑.

2) Hemoculturile:

 se recoltează înainte de începerea tratamentului antibiotic;

 pot identifica agentul etiologic în cursul bacteriemiei din timpul frisonului sau
ascensiunii febrile.

3) Gazometria:

 hipoxie (datorită şuntului dreapta – stânga de la nivelul focarului de condensare

neventilat);
 alcaloză respiratorie (prin hiperventilaţie).

5
4) Alte analize de sânge:

 hiperbilirubinemie;
 transaminaze crescute;
 ↑ hematocritului şi a sodiului, secundar deshidratării;
 evaluarea funcţiei renale;
 evaluarea glicemiei;
 testarea HIV.

5) Examenul bacteriologic al sputei:

 se efectuează prin frotiu sau culturi (rezultatul culturilor se comunică în 24 – 48

ore);
 pe frotiul Gram se identifică coci Gram pozitivi izolaţi sau în diplo, hematii lizate,
neutrofile în număr mare;
 când se suspicionează o infecţie cu micobacterii se utilizează coloraţia Ziehl-
Neelsen;
 metodele invazive de recoltare a sputei (aspiraţia transtraheală, periajul
bronhoscopic) sunt rezervate cazurilor grave.

6) Identificarea antigenelor bacteriene în spută şi urină:

 prin metoda ELISA („Enzyme Linked Immunosorbet Assay” – test legat de

imunoabsorția enzimatică) şi RAI (radioimunologic) : antigenele pneumococice din
spută şi antigenele pentru Legionella pneumophila din urină.

7) Examenul lichidului pleural:

 dacă pneumonia este însoţită şi de pleurezie, puncția pleurală are importanţă crescută
deoarece spaţiul pleural este de obicei steril (fără microorganisme).

8) Radiografia toracică:

 tipic, pneumonia lobară se prezintă ca o opacitate triunghiulară segmentară sau lobară

cu vârful în hil şi baza la peretele axilar toracic; în evoluţie, se produce diminuarea
focarului de condensare şi a intensităţii acestuia;
 în bronhopneumonie se întâlnesc opacităţi nodulare multiple, imprecis delimitate,
confluente, însoţite de adenopatii hilare;
 toţi pacienţii cu suspiciunea de pneumonie comunitară necesită radiografie
toracică cu incidență postero-anterioară şi laterală pentru susţinerea
diagnosticului pozitiv de pneumonie.

Factori de risc ce influiențează mortalitatea pacienților

 vârsta > 65 ani;

 insuficienţă cardiacă congestivă;
 boala cerebrovasculară (accidentul vascular cerebral, accidentul ischemic tranzitor);
 boală renală cronică;

6
  boală hepatică cronică;
 diabetul zaharat dezechilibrat;
 status imunodeprimat (corticoterapie pe cale generală sau tratament imunosupresor
în ultimele 6 luni, splenectomie, chimioterapie în ultimele 6 luni, SIDA, caşexie);
 instituţionalizare.

Criterii de internare în spital al unui pacient cu pneumonie

 ineficienţa antibioterapiei iniţiate la domiciliu;

 tulburări de coagulare;
 afectare pulmonară severă (atingere multilobară, leziuni cavitare, pleurezie
parapneumonică);
 semne de gravitate imediată: confuzie, tahicardie ≥ 125 bătăi/min, tahipnee ≥ 30
respirații/min, 35°C < temperatură ≥ 40°C, cianoză, tensiune arterială < 90/60 mmHg,
hipoxie (PaO2 < 60 mmHg) sau hipercapnie (PaCO2 > 50 mmHg);
 globule albe < 4000/mm3 sau > 20.000/mm3;
 insuficienţă renală (uree > 50 mg/dl, creatinina > 1,2 mg/dl);
 imposibilitatea îngrijirii adecvate la domiciliu (a administrării orale a tratamentului
sau a îndeplinirii tuturor recomandărilor medicale la domiciliu).

Complicaţiile pneumoniei

 pleurezia parapneumonică;
 empiemul pleural;
 abces pulmonar;
 insuficiență respiratorie acută;
 insuficiență cardiacă acută;
 șoc septic;
 pericardita este o complicaţe rară, îndeosebi la pacienţii cu empiem;
 miocardita se poate manifesta sub forma unui sindrom de durere toracică însoţit de
fenomene de insuficienţă cardiacă instalate acut, iar electrocardiograma evidenţiază
modificări difuze ale segmentului ST-T însoţite de tulburări de conducere sau
tulburări de ritm;
 endocardita infecțioasă se întâlneşte la bolnavii cu valvulopatii (stenoze sau
insuficiențe la nivel mitral, aortic, tricuspidian, pulmonar), fiind implicată
predominant valva aortică;
 glomerulonefrita debutează după aproximativ 2 săptămâni de la instalarea unei
pneumonii, având mecanism imunologic;
 alte complicaţii: artrita septică (uneori afectare pluriarticulară), sindrom icteric
(posibil prin hemoliza eritrocitelor în focarul pneumonic).

Tratamentul pneumoniilor

Principii de tratament în pneumonie:

 nu se temporizează iniţierea antibioterapiei

 principiile de tratament antibiotic empiric se bazează pe: locul de contractare a
pneumoniei, statusul clinico-biologic al gazdei: vârsta şi comorbidităţile asociate,

7
 severitatea bolii; după administrarea antibioticelor empirice (cu spectru larg) și
realizarea antibiogramei se vor administra antibiotice specifice, țintite;
 macrolidele sunt antibioticele de elecţie pentru cazurile tratate ambulator fără
antecedente patologice: Claritromicină, Azitromicină;
 în cazul asocierii de comorbidităţi (afecţiuni cardiovasculare, hepatice, renale, diabet
zaharat) se utilizează fluorochinolonele antipneumococice (Moxifloxacina,
Levofloxacina) sau asocierea dintre o aminopenicilină și un inhibitor de β-
lactamază (Amoxicilină – Clavulanat, Ampicilină – Sulbactam) sau cefalosporine de
generaţia a II-a (Cefuroxim);
 tratamentul antimicrobian se continuă obligatoriu încă 5 zile de la instalarea
afebrilităţii.

8
Bibliografie

 Watkins RR, Diagnosis and management of community-acquired pneumonia in adults

(2011, June) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21661712
 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMHT0015652/
 Pneumonia in Adults: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK328338/
 Ungureanu G, Terapeutică Medicală, editura Polirom, 2014.
 https://mediately.co/ro/
 https://www.cdt-babes.ro/articole/rezonanta-magnetica-nucleara-rmn.php