Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif

Referat Microbiologie
Parazitul Giardia Intestinalis

Profesor: Maria Pirvutoiu

Elev:Magdalena Chirita(Toma)
Anul I B

Bucuresti,2020
 Parazitul Giardia intestinalis
Parazitii intestinali sunt specii vii care traiesc in interiorul unui organism viu (gazda),
hranindu-se cu substantele nutritive ale acestuia. Acesti paraziti ajung in interiorul corpului
pe calea aerului, apei sau prin mancare.
Giardia intestinalis (cunoscută şi sub alte denumiri – Lamblia intestinalis) se poate
întâlni sub două forme: trofozoit şi chist, acestea având scopuri diferite în evoluţia
parazitului. După cum reiese din numele clasei, acest parazit prezintă flageli (nu unul, ci opt)
pentru a se putea deplasa liber, dispuşi în jurul trofozoitului care măsoară 15 μm lungime şi
10 μm lăţime. Chistul este forma de rezistenţă a parazitului în mediul extern, dar şi elementul
infectant.

Răspândire geografică
Giardia intestinalis este un parazit întâlnit pe tot globul, dar mai frecvent în ţările cu
un nivel scăzut de igienă şi în colectivităţi. Uneori apare sub forma unor epidemii hidrice,
sezonier sau sporadic.

Habitat
Gazda preferată a acestui parazit este omul, foarte rar întâlnindu-se la porc, câine sau
pisică. La om, Giardia intestinalis se localizează în intestinul subţire.

Modul de transmitere
Principala sursă de agent patogen este omul, uneori locul nostru fiind luat de
animalele domestice. Omul se contaminează prin ingestia de chisturi (forma de rezistenţă şi
elementul infectant), între 1 şi 10 chisturi fiind suficiente pentru a produce infecţia.
Transmiterea directă este frecventă în colectivităţi – şcoli, grădiniţe, tabere, dar se poate
transmite şi indirect prin intermediul apei sau a alimentelor ce transportă chisturile.
Ciclul evolutiv
Trofozoitul de Giardia intestinalis trăieşte la suprafaţa mucoasei din duoden (o altă
denumire a parazitului fiind Giardia duodenalis) sau jejun. Uneori se poate ascunde între
vilozităţi, astfel scapând de acţiunea medicamentelor şi tot astfel apărând recidivele după
tratament. În interiorul tubului digestiv trofozoitul de Giardia intestinalis poate să se
multiplice prin diviziune binară (un trofozoit va forma alţi doi trofozoiţi) sau să se transforme
în chist. Motivele ce conduc la transformarea trofozoitului în chist, deşi se află în interiorul
unei gazde, nu sunt încă cunoscute. După transformarea în chist, aceştia parcurg tot tubul
digestiv în mod pasiv, transportaţi împreună cu conţinutul intestinal şi vor fi eliminaţi prin
materiile fecale la exterior. Ajunşi în mediul extern, vor căuta noi gazde pentru a începe un
nou ciclu.

Rolul patogen

2
 Giardia intestinalis produce o boală numită giardiază sau lambliază. Adultul tolerează
bine parazitul, fiind de obicei asimptomatic, în schimb copilul va suferi din plin, manifestând
simptomele specifice infecţiei parazitare: tulburări digestive (dureri abdominale, greţuri,
anorexie şi diaree), tulburări neuropsihice (astenie, dureri musculare, cefalee sau insomnie) şi
reacţii alergice (erupţii, prurit nazal sau anal). Diareea este un simptom principal şi se
manifestă prin scaune păstoase şi lichide, de culoare galbenă, uneori spumoase sau grăsoase,
foarte rar pătate cu sânge. Frecvenţa acestor scaune este de 5 – 10 pe zi, mai dese dimineaţă şi
postprandial. Diareea este însoţită de dureri abdominale intense şi poate alterna cu episoade
de constipaţie. În absenţa unui tratament eficient starea generală a copilului se alterează,
acesta pierde din greutate şi devine astenic. Uneori pot apărea tulburări în absorbţia
grăsimilor, proteinelor şi a zaharurilor, dar şi a unor vitamine ca B12 sau acidul folic.
Diagnosticul este copro-parazitologic, adică se va studia la microscop un preparat
umed din materiile fecale pentru a se pune în evidenţă chisturile de Giardia intestinalis. Se
mai poate practica în anumite situaţii biopsia mucoasei duodenale sau aspirarea lichidului
duodenal.De regulă, tratamentul infecţiei cu Giardia intestinalis este familial sau în
colectivitate şi se recomandă administrarea de Metronidazol în diferite doze pe kilogram.

Prevenţie
Prevenţia infecţiei este în general simplă, fiind necesar respectarea unor reguli minime
de igienă: spălatul pe mâini înainte de masă sau după folosirea wc-ului, evitarea consumului
de apă şi alimente din zone neigienizate.
 

3
Bibliografie
https://mediately.co/ro/
https://www.scientia.ro/

http://www.sfatulmedicului.ro/Parazitoze/viermii-si-parazitii-intestinali_7734