MINIDICȚIONAR DE SIMBOLURI

Ancora
Ancora, reprezentând greutatea în stare să țină corabia în loc, este simbolul neclintirii, al
solidității, al liniștii și al fidelității. Ea simbolizează partea stabilă a ființei noastre, care ne
permite să păstrăm o senină luciditate în fața valurilor de senzații și de sentimente. Fiind cea
din urmă salvare a marinarului prins de furtună, ea apare frecvent legată de speranță, care
rămâne un sprijin în fața dificultăților vieții. Ancora simbolizează de asemenea conflictul
dintre solid și lichid, dintre apă și pământ.

Apa
Element primordial, prezentă cu această semnificaţie în aproape toate mitologiile, apa este
substanţa naşterii şi a morţii. Având funcţii germinative şi purificatoare, apa sintetizează
sensul începutului şi al regenerării prin dizolvare; abluţiunile, botezul, potopul, descântecele
cu apă neîncepută au sensul ştergerii păcatelor, răutăţilor de tot felul, a istoriei însăşi. Datorită
valorilor germinative, apa este asociată feminităţii şi lunii - măsură a timpului. Credinţa
naşterii din ape există şi în folclorul românesc. Se spune că la început, înainte ca lumea să fie
creată, Dumnezeu şi Satana se plimbau peste întinderea de ape. Dumnezeu l-a trimis pe Satan
în adâncul mării de unde a adus sămânţa de pământ. Semn al oricărui început, apa are virtuţi
sacre: întinereşte, vindecă miraculos, iluminează spiritual fiinţa.

Ales 
Selectat printr-o voinţă divină, predestinat să aibă un rol în mersul istoriei universale sau în
existența individuală. Cel ales de Dumnezeu are, de regulă, rol escatalogic sau de mesager
involuntar pentru realitatea imediată. Alchimistul este şi cel care trăieşte cu sentimentul
obsesiv că a făcut o eroare sau că a fost pedepsit, este vorba despre cel ce-şi trădează ursita şi
căruia i se permite să-şi intuiască trădarea.

Arbore
Simbol al vieţii elementare, crescut din apele de la începutul lumii sau din buricul unui zeu,
arborele reprezintă forma iniţială a haosului şi marchează un centru. Eliade acordă o atenţie
specială acestui simbol care face legătura dintre cer şi pământ; sintetizând numeroase
credinţe, ritualuri şi mituri, Eliade defineşte arborele ca imagine reflectată a cosmosului,
teofanie universală, simbol al vieţii, al fecundităţii inepuizabile, centrul lumii, suport al
universului, receptacul al sufletelor strămoșilor, semn al reînvierii.

Barca, luntrea
Este simbolul călătoriei, al unei traversări îndeplinite fie de către cei vii, fie de către cei
morți. Barca morților trezește conștiința păcatului, tot așa cum naufragiul sugerează o
pedeapsă: barca lui Caron merge întotdeauna în infern. Nu există luntraș al fericirii. Barca lui
Caron este, astfel, un simbol care va rămâne legat de eterna nefericire a oamenilor.

Carte 
Depozit al tradiţiei ancestrale, recipient inviolabil pentru cei neiniţiaţi, cartea este comparată
ca semnificaţie cu vasul Graal şi cu piatra filozofală. Orice carte este un labirint format din
alte cărţi.
Cifra doi
Simbol al opoziției, al conflictului, al răsfrângerii, acest număr semnifică echilibrul realizat
sau amenințări latente. Este cifra tuturor ambivalențelor și dedublărilor. Este prima și cea mai
radicală dintre diviziuni (creatorul și creatura, albul și negrul, masculinul și femininul,
materia și spiritul etc.), cea din care decurg toate celelalte.

Cifra trei
Este pretutindeni un număr fundamental. El exprimă o ordine intelectuală şi spirituală, întru
Dumnezeu, în cosmos sau în om. El sintetizează tripla unitate a fiinţei vii sau rezultată din
îmbinarea lui 1 cu 2, produs în acest caz al împreunării dintre Cer şi Pământ. Numărul trei
este de altfel, pentru creştini, perfecţiunea unităţii dumnezeieşti: Dumnezeu este unul în trei
persoane. În tradiţiile iraniene, cifra trei apare cel mai adesea ca purtător al unui conţinut
magico-religios. Cifra trei se leagă şi de ritul tragerii la sorţi cu ajutorul unor săgeti
divinatorii; a treia săgeată arată cine este alesul, locul sau comoara. Acest rit este răspândit la
arabi încă dinainte de Islam. Numărul trei este bogat în sensuri secrete: de exemplu, trei este
numărul principiului masculin. Trei mai poate însemna depăşirea rivalităţii; el exprimă un
mister al depăşirii, al sintezei, al reunirii, al împreunării, al rezolvării. Cifra trei marchează în
unele povestiri limita dintre favorabil şi nefavorabil şi trimite la nivelele vieţii uname:
material, raţional şi spiritual sau divin, ca şi la cele trei faze ale evoluţiei mistice: curăţire,
iluminare, unire.

Cifra şapte 
Corespunde celor şapte zile ale săptămânii, celor şapte trepte ale desăvârşirii, celor şapte
sfere sau trepte cereşti, celor şapte petale ale trandafirului, cele şapte capete ale cobrei lui
Angkor, celor şapte ramuri ale copacul cosmic. Șapte desemnează totalitatea ordinilor
planetare şi îngereşti. La egipteni aceasta cifră este simbol al vieţii veşnice. Fiecare fază
lunară durează şapte zile, iar cele patru faze alcătuiesc ciclul lunar. Aceasta indică sensul unei
schimbări după încheierea unui ciclu şi pe acela al unei reînnori pozitive. Numărul şapte este
caracteristic cultului lui Apollo; ceremoniile apolice se ţineau în a şaptea zi a lunii. Numărul
şapte se află exprimat, dacă adăugăm centru, în hexogramă. Săptămâna cuprinde şase zile
lucrătoare plus o zi de odihnă, reprezentată în centru. Aceasta cifră se poate referi şi la cele
şapte culori ale curcubeului şi cele şapte note ale gamei diatonice; acestea fac din septenar un
modulator al vibraţiilor- vibraţii pe care multe tradiţii primitive le consideră drept esenţa
însăşi a materiei. Desăvârşirea în şapte a ritmului senar apare şi în islamism, crezându-se că
orice corp solid are şapte laturi (şase feţe plus partea care corespunde sabatului). O tradiţie
hindusă îi atribuie soarelui şapte raze: şase corespund direcţiei spaţiului, iar a şaptea
reprezintă centrul. Tot astfel curcubeul nu ar avea şapte, ci şase culori- a şaptea fiind albul,
sinteză a celor şase. Acest număr este pretutindeni numărul totalităţii, dar al unei totalităţi în
mişcare sau al unui dinamism total. Unele texte musulmane leagă cele şapte sensuri ezoterice
ale Coranului de cei şapte centri subtili ai omului. Este numărul Cerurilor, după Dante, şi
numărul sferelor planetare, cărora catârii făceau să le corespundă şapte astre liberale.
Patruzeci şi nouă, adică de şapte ori şapte este şi numărul stării intermediare de după moarte
de care vorbesc tibetanii: această stare durează patruzeci şi nouă de zile de zile împărţite, cel
puţin iniţial, în a şaptea perioadă de câte şapte zile. Japonezii spun că sufletele stau patruzeci
şi nouă de zile pe acoperişul camerelor. Numărul şapte este adeseori întrebuinţat în Biblie:
candelabru cu şapte braţe; ce şapte duhuri care odihnesc peste tulpina lui Iesei; cele şapte
ceruri unde stau cetele îngereşti; Solomon a zidit templul în şapte ani. Nu numai ziua a
şaptea, ci şi anul al şaptelea este consacrat odihnei. Acesta este folosit de şaptezeci şi şapte de
ori în Vechiul Testament. Cifra şapte are şi o putere magică. Cifra şapte este totuşi întrucâtva
neliniştitoare, căci ea indică trecerea de la cunoscut la necunoscut: s-a încheiat un ciclu. Ce
va aduce următorul? Este o cifră „dragă” aritmologiei biblice. În opera Sărmanul Dionis,
şapte este cifra Satanei care încearcă să-l imite pe Dumnezeu, să-L muldărească de cele mai
multe ori. Astfel, fiara din Apocalipsa are şapte capete. Șapte este cheia Evangheliei după
Ioan: şapte săptămâni, şapte minuni, Hristos spune de şapte ori Eu sunt. Aceasta mai
simbolizează desăvârşirea lumii şi împlinirea vremii. Cele şapte porţi ale raiului se deschid
dinaintea mamei a şapte fiice. La indienii din preerie, numărul şapte reprezintă coordonatele
cosmice ale omului. Și în Africa, aceasta este un simbol al perfecţiunii şi al unităţii. Acesta
este suma dintre patru (femeiesc) şi trei (bărbătesc), este numărul perfecţiunii şi la populaţia
bambară. Numărul şapte, numărul omului desăvârşit- adică al omului pe deplin realizat- este
aşadar numărul androginului ermetic, la fel cum, în Africa, este numărul Gemenilor mitici.

Cerber
Câine monstruos din mitologia greacă, născut de cuplul Typhon-Echidna, fratele Hidrei, al
Gorgonelor, al Himairei s.a. Paznic incoruptibil al porţilor infernale din Hades. Cerberul avea
misiunea eternă de a veghea intrarea în Infern a umbrelor celor morţi şi de a nu permite
nimănui ieşirea din lumea umană; îngăduind numai intrarea umbrelor, nu şi a oamenilor vii
ca orice bun câine de pază, care îi lasă pe străini să pătrundă pe teritoriul său (stână, curte,
casă), controla mai cu seamă ieşirea, nelasându-i să plece.

Charon 
Este luntraşul lui Hades. El îi trecea pe cei proaspăt morţi peste râul Acheron dacă îşi puteau
plăti călătoria. În Grecia antică, cadavrelor le era adesea pusă o monedă sub limbă pentru a
putea plăti luntraşului Charon. Cei care nu puteau plăti aveau de pribegit o sută de ani pe
malurile râului Acheron.

Cuvânt 
Esenţa şi cauză a lumii, în Evanghelia lui Ioan, pe care G. Durand a numit-o platoniciană,
cuvântul este asociat atotputerniciei, comparat cu lumina care straluceşte în întuneric. Lumea
profană este o manifestare a cuvântului dumnezeiesc, iar prin extensie, fiind un mod complex
de comunicare, cuvântul devine proiecţia gândului şi a sentimentului. Cuvintele repetate
capătă funcţie ritualică.

Labirintul
Este, înainte de toate, o încrucișare de drumuri, dintre care unele sunt fără ieșire și constituie
fundături, prin mijlocul cărora trebuie să descoperi drumul ce duce în centrul acestei ciudate
pânze de păianjen. Labirintul poate duce în interiorul sinelui, spre un fel de sanctuar interior
și ascuns, unde tronează ceea ce este mai tainic în ființa omenească. Labirintul apare în
literatură legat de călătorie și, cu cât aceasta este mai grea, cu cât obstacolele sunt mai
numeroase și mai grele, cu atât mai mult adeptul se transformă și, în cursul acestei inițieri
itinerante, dobândește un nou sine.

Lacul
Simbolizează ochiul pământului prin care locuitorii lumii subterane pot să privească oamenii,
dobitoacele, plantele etc. Mlaștina simbolizează inima care a plâns prea mult.
Marea
Simbol al dinamicii vieții. Totul se ivește din mare și totul se întoarce în ea: loc al
zămislirilor, al transformărilor și al renașterilor. Pentru romantici, marea simbolizează
geneza.

Nimfe
Divinități ale apelor limpezi, ale izvoarelor și ale fântânilor. Nimfele fură copii, pe care-i
cresc ca să devină eroi și tulbură mințile oamenilor cărora li se arată.

Oglinda
Replică a realităţii, similitudine aparentă şi simbol al morţii, oglinda are funcţii magice, ea
revelează lumea eliberată de timp; pentru vechii greci, oglinda face să apară oameni care încă
nu există sau care execută o acţiune pe care o vor săvârşi abia mai tarziu.

Opt
Este peste tot cifra echilibrului cosmic. Este cifra direcțiilor cardinale, căreia i se adaugă cea
a direcțiilor intermediare; cifra rozei vânturilor, a petalelor florii de lotus și a cărărilor Căii.
Răsturnată, simbolizează infinitul.

Podul
Simbolizează trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la starea supraomenească,
de la contingență la nemurire, de la lumea sensibilă la cea suprasensibilă. Se remarcă două
elemente: simbolismul trecerii și caracterul adeseori primejdios al acestei treceri, specifică
oricărei călătorii inițiatice. Trecerea de la pământ la cer identifică podul cu curcubeul

Scara
Este simbolul progresiei către știință, al ascensiunii către cunoaștere și transfigurare. Dacă se
înalță spre cer, e vorba de cunoașterea lumii aparente sau divine; dacă se îndreaptă spre
adâncuri, este vorba despre știința ocultă și despre profunzimile inconștientului. Scara albă
reprezintă uneori știința înaltă, iar cea neagră – magia neagră. Ca și scara mobilă, ea
simbolizează cunoașterea exoterică (urcușul) și coborârea (ezoterică).

Sirena 
O fiinţă cu o înfăţişare aparte, având corpul jumătate de peşte, jumătate de om, este
considerată un personaj de basm. O legendă spunea că Sirenele nu au voie să iasă la suprafaţa
apei decât la vârsta de 18 ani. În Odiseea lui Homer a fost menţionată prima dată existenţa
acestor fiinţe. Ele erau de obicei trei la număr, erau jumătate femei, jumătate păsări (sau
peşte). Se spunea despre sirene că aveau voci minunate şi prin cânt atrăgeau marinarii, care,
pentru a le auzi cât mai de-aproape, ajungeau să-şi sfărâme corăbiile de stânci. Ulisse ar fi
păţit la fel, dar, povăţuit de vrăjitoarea Circe, recurge la o strategie: el se leagă de catarg, iar
tovarăşii lui îşi astupă urechile cu ceară pentru a nu fi fermecaţi de minunatul cântec. Aceste
legende sunt foarte întâlnite la popoarele scandinave şi la cele de pe coasta Adriaticii. Dar nu
numai legendele, ci şi câteva documente medievale arată contactul şi chiar capturarea unor
astfel de fiinţe. Nici navigatorii arabi şi nici popoarele Indochinei nu erau străine de aşa ceva.
Simbol al ispitei, Sirena reprezintă partea demonică a femeii. Cântă cu voce melodioasă,
acompaniindu-se din flaut sau harpă, ispitind oamenii, pentru care apropierea de ele însemnă
moarte.
Soarele
Soarele nemuritor se ridică în fiecare dimineață și coboară în fiecare noapte pe tărâmul
morților; el poate să ducă oamenii cu sine și, apunând, să-i omoare; pe de altă parte, el poate
să călăuzească sufletele prin regiunile infernale și să le aducă a doua zi dimineața la lumină.
Îndeplinește deci funcția de psihopomp ucigaș și de hierofant inițiatic.
Dacă lumina răspândită de soare poate reprezenta cunoașterea intelectivă, soarele, el însuși,
este inteligența cosmică.

Trei 
Cifră mitică, expresie a echilibrului dintre minte, suflet şi trup, reflex al lumii noastre
tridimensionale, trei este un simbol care devine consacrat în opera lui Eliade şi pe care
autorul refuză subliniat sa-l explice, pentru că trei este cifra întâmplării, a repetiţilor
involuntare, a conştiinţei mitice.

 Vis 
Asociat morţii spirituale sau trecerii într-o altă ordine a universului, visul reprezintă o tehnică
de evadare, în sens aproape romantic. Totodată, visul presupune zbor, plutire, desprindere de
realitatea înlănâuitoare şi, în acest sens, devine şi cale de legătură între fiinţa terestră şi cea
astrală.
 Rolul visului poate cel mai important este de a stabili, în psihicul unei persoane, un soi de
echilibru compensator. El asigură reglarea psiho-biologică. Dintr-o carenţă a viselor rezultă
dezechilibre mentale, la fel cum o carenţă de proteine animale provoacă tulburări fizico-
logice. Aceasta funcţie confirmată de cele mai recente experienţe ştiinţifice nu e lipsită de
consecinţe la nivelul interpretării, care poate provoca atunci legea reacţiilor complementare.
 Visul mai accelerează, de asemenea, procesele de individuaţie care determină evoluţia
ascensionară şi integrată a omului. La nivelul său, el posedă deja o funcţie totalizantă.
Analiză, aşa cum o vom vedea îi va permite să intre într-o relaţie aproape regulată de
comunicare cu conştiinţa şi să se joace, atunci, un rol de factor de integrare, la toate
nivelurile. Nu numai că va exprima totalitatea sinelui, ci va contribui la formarea ei.