1.

Revelația dumnezeiască
2. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție
3. Dogma
4. Cunoașterea catafatică și apofatică
5. Însușirile lui Dumnezeu
6. Sfânta Treime

1
 Revelatia- fundamentul dogmelor si al dogmaticii
ortodoxe

Cele doua moduri ale Revelatiei: natural si surpanatural. Revelatia in dogmele si in viata
Bisericii
1. Notiuni introductive
Revelatia=lucrare prin care Dumnezeu se descopera omului ca si Creator pentru ca omul sa-l
cunoasca si sa comunice cu El spre desavarsirea lui-> fara ea omul nu ar putea cunoaste menirea lui
si a lumii (cunoasterea lui ar fi subiectiva)-> dar nu inseamna doar transmiterea unor informatii ci si
extinderea iubirii intratinitare in creatie (“Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunosc pe Tine,
singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis-Ioan 17,3)
Comunicarea sau dialogul cu cineva inseamna, a te cumineca (impartasi) cu persoana sau de
persoana respective->a avea un dialog cu Dumnezeu prin Revelatie= impartasirea de Dumnezeu ca
persoana (sau de puterea-lucrarea a lui Dumnezeu)=>din cauza asta Dumnezeu nu poate fi
cunoscut, decat daca Se reveleaza, in masura in care se reveleaza->cresterea in intensitate a acestei
neputinte (comunicare) este cauzata de departarea de El si de caderea in pacat.
Cand Revelatia depaseste posibilitatile de cunoastere si de intelegere ale ratiunii omenesti,
ea este insusita si experimentat de om prin credinta->credinta asigura ratiunea omului ca
Dumnezeu (fiind iubire+Tata) nu ne poate spune decat adevarul-> contestarea Revelatiei duce la
panteism (omul prizonier al fortelor cosmice, al legilor naturale) si deism (omul-loctiitorul lui
Dumnezeu pe pamant) ->numai Revelatia articuleaza organic omul si lumea (semnul existentei
create nu poate fi decat teocentric).
2. Revelatia naturala
Pentru a evita pericolul autonomizarii creatiei ei cu Dumnezeu, teologia ortodoxa nu separa
Revelatia naturala de cea supranaturala, ele fiind de fapt nedespartite->cosmosul si omul nu pot fi
realitati autonome pentru ca Sfanta Treime a participat la crearea ambelor (Duhul Sfant nu lucreaza
intelepciunea intr-un sfant fara mintea care sa o primeasca- Sfantul Maxim Marturisitorul).

2
 Desi inainte de cadere cele doua revelatii erau legate, dupa cadere se poate vorbi de ele si
separate, atat din motive didactice cat si pentru ca revelatia supranaturala este mai evidenta.
Revelatia naturala= cosmos+om dotat cu ratiune, constiinta si libertate=>produsul unui act
superior cu caracter supranatural.
Staniloae leaga Revelatia naturala in special de rationalitatea cosmosului si a omului->fara
cosmos omul, nu ar putea supravietui, iar existenta cosmosului fara om ar diminua din structura lui
logica si finalitate->desi este dependent de lume, nu lumea este scopul omului, ci omul este scopul
lumii=>lumea este dependent de om, desi nu e facuta de el.
Lumea este facuta de Dumnezeu pentru a fi umanizata in om, nu omul pentru a fi asimilat in
natura->omul=macrocosmos, pentru ca are menirea de a cuprinde in sine lumea (fara a-si pierde
identitatea) (Sfantul Maxim Marturisitorul)->pentru umanizarea cosmosului, cat si pentru adaptarea
lumii la nevoile lui, el trebuie sa cunoasca ratiunea propriei existente si ale lumii.
Nevoile omului de absolut si eternitate, realizata numai prin relatia cu Persoana infinita si
absoluta->omul isi gaseste implinirea sensului intr-o Persoana constienta de toate sensurile din
lume.
Prin Revelatia naturala, Dumnezeu Se manifesta in calitate de Creator personal, rational si
liber, care inzestreaza opera Lui cu rationalitate si finalitate, sesizabile din perspectiva ratiunii
umane.
Creatia, in calitate de lucrare a lui Dumnezeu, isi vesteste Autorul (“Cerurile spun slava lui
Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria- Psalm 8,1-4)=>lipsa oricarei scuze pentru cei care
vad creatia si nu cred in Dumnezeu.
Revelatia naturala, incompleta din perspectiva continutului si uneori neclara din perspectiva
credibilitatii fiind necesara completarea ei cu Revelatia supranaturala.
3. Revelatia supranaturala
Revelatia supranaturala o completeaza pe cea naturala, precizandu-o->daca prin Revelatia
naturala deducem existenta lui Dumnezeu prin creatie, prin Revelatia supranaturala, Dumnezeu
Insusi se descopera prin cuvinte si fapte pentru a-L cunoaste pe El si planul Lui.
Desi Dumnezeu se descopera pe cele doua cai, din cauza pacatului exista posibilitatea atat a
opozitiei cat si a deformarii sensurilor puse de Creator in existenta (ex: pacatul, moartea-El nu le-a
creat)->pentru a rezolva problema si a face pe oamenii sa-si depaseasca conditia nefireasca, S-a
revelat personal, sensibilizand persoana si lucrarea Sa.
Cand Revelatia naturala nu mai a fost complete de cea supranaturala s-au produs grave
intunecari la adresa lui Dumnezeu->dar Revelatia supranaturala confirma si reface natura Revelatiei
naturale (ele sunt manifestatari distincte dar inseparabile).

3
 Revelatia supranaturala s-a manifestat in Vechiul Testament in spectial prin profeti si profetii
->in Noul Testament, prin Iisus (“La plinirea vremii Dumnezeu s-a aratat in trup 1Timotei 3,16)->fata
de Vechiul Testament, Noul Testament este intr-un raport de continuitate si implinire-revelanduni-
se prin Evanghelie, de Iisus care este sfarsitul si implinirea Revelatiei lui Dumnezeu.
Teologia patristica reia mesajul Revelatiei, aprofundandu-l si aplicandul in Biserica, accentul
cazand pe intruparea, care e vazuta ca implinire a Revelatiei (pentru Clement Romanul, Dumnezeu
este “ inceputul intregii creatii).
Dumnezeu in calitatea Sa de Tata al universului, creeaza toate prin cuvantul Lui->cuvantul
este Intelepciunea, Creatorul, Pedagogul cel Bun si Doctorul ce vindeca patimile.
4. Convergenta si complementaritatea celor doua moduri ale Revelatiei
Asa cum s-a vazut cele doua revelatii nu sunt separate ci sunt impreuna completandu-se, iar
inainte de pacat erau concomitente.
Revelatia supranaturala ne spune scopul Revelatiei natural si modalitatile ei de implinire cu
ajutorul lui (sau prin) Iisus.
Cand Revelatia naturala nu a fost insotita de cea supranaturala, omul a inceput sa-l confunde
pe Dumnezeu cu creatia->pentru a arata ca este superior naturii Dumnezeu se face cunoscut prin
acte supranaturale (misiuni, profeti) care nu pot fi considerate fenomene ale naturii=>Revelatia este
o forma de dialog intre Dumnezeu si om (unde libertatea nu este ingradita).
Staniloae spune ca prima revelatie a lui Dumnezeu a fost creatia=>lumea nu trebuie vazuta
ca o realitate independent.
Prima component a Revelatiei este actiunea iar a-II-a este cuvantul dar si imaginea (cuvantul
zugraveste imaginea)->in Vechiul Testament Dumnezeu manifestat prin nor, stalp de foc etc. iar in
Noul Testament prin Iisus.
Revelatia supranaturala s-a dezvoltat pe etape, in timp->prima etapa: de la CADERE pana la
SFANTUL IOAN BOTEZATORUL (perioada pregustarii); a-II-a etapa-INTRUPARE-INALTARE (realizarea
deplinei comuniunii si uniri omului cu Dumnezeu in persoana lui Iisus); a-III-a etapa-COBORAREA
SFANTULUI DUH-SFARSITUL CHIPULUI ACTUAL AL LUMII.
Actele supranaturale manifestate in Vechiul Testament sunt catre natura (pentru a arata ca
natura e condusa de un Dumnezeu mai presus de ea) iar in Noul Testament sunt catre natura
umana (perspectiva pentru toti cei care se unesc cu El, prin credinta).
5. Revelatia ca dar si ca fagaduinta
In Sfanta Scriptura, Revelatia este structurata atat ca dar cat si ca fagaduinta (daruri
prezente cat si viitoare)->intre dar si fagaduinta exista o stransa legatura-darul presupune
fagaduinta, iar fagaduinta-darul.

4
 In Vechiul Testament, Revelatia este profetica si tipica, actele istorice nefiind doar
prefigurarii (schite) a implinirilor nou-testamentare ci si pregatiri ale lor, creandu-se un orizont
spiritual pentru Intrupare.
Actele pe care Vechiul Testament le profeteste/pregateste sunt intruparea, rastignirea,
invierea-inaltarea, trimiterea Sfantului Duh, intemeierea Bisericii si lucrarea continua a Duhului
Sfant in Biserica.
Imaginile ce insotesc actele (prin care Dumnezeu ajuta poporul ales) sunt-mielul pascal,
trecerea prin Marea Rosie, prefigurarea Botezului, norul (Sfantul Duh), cortul (tipul Bisericii),
Chivotul Legii (tipul lui Iisus pe Sfanta Masa).
Implinirea Revelatiei Vechiului Testament, incepe in si prin Iisus, El reprezentand atat
apogeul Revelatiei cat si implinirea ei.
6. Revelatia in dogmele si in viata Bisericii
Revelatia naturala si supranaturala formeaza un intreg, implinindu-se in Biserica, gravitand in
jurul Persoanei si lucrarii lui Iisus.
Creatia (realizata de Sfanta Treime) ne lumineaza cu privire la Sfanta Treime->unitatea de
fiinta a Treimii poate fi dedusa si de creatie-Tatal creeaza prin Fiul si desavarseste prin Sfantul Duh.
Organizarea Bisericii se face, asa cum arata Scriptura tot prin Duhul Sfant (“Si pe unii i-a pus
Dumnezeu in Biserica: intai apostoli, al doilea proroci, al treilea invatatorii….1Cor12,28).
Prezenta Treimii in creatie si Biserica se prelungeste pana la judecata obsteasca si eternitate
->parintii vad Revelatia ca pe un proces incheiat, care trebuie reactualizat in experienta prezenta a
Bisericii, prin credinta.
Pentru Sfantul Ciprian al Cartaginei, Revelatia este sinonima cu traditia lui Dumnezeu
manifestata in Biserica=>cei ce nesocotesc Traditia Bisericeasca si lupta contra ei inseamna ca lupta
contra lui Dumnezeu.
Revelatia lui Dumnezeu in Biserica si prin Biserica arata prezenta Lui in Biserica si pentru asta
teologia nu este numai posibila ci si necesara.
Asa cum dupa ce Dumnezeu a creat partile cosmosului, le asigura atat unitate, prin care
acestea se manifesta in mod unitar/armonic cat si individualitatea, care elimina posibilitatea
confuziei->Biserica face la fel (o icoana isi imita modelul), toti existand unii cu altii, uniti prin unicul
har si unica putere simpla si neimpartita a credintei->ca locas de inchinare, Biserica este chip si
icoana a intregului cosmos iar creatia chip si asemanare a omului facuta dupa chipul si asemanarea
lui Dumnezeu-> Staniloae concluzioneaza ca menirea Bisericii este implinirea planului etern al lui
Dumnezeu-atotunitatea.

5
 Revelatia se implineste in Iisus, umanitatea Lui asumata si indumnezeirea constituie calea
indumnezeirii tuturor pana la sfarsitul chipului actual al lumii pentru ca indumnezeirea constituie
finalitatea Revelatiei ->aceasta finalitate desfasurata in Biserica, unde este Sfanta Treime.
Actualizand Revelatia autentica, Biserica implineste existent umana in si prin Iisus, talmacita
in Scriptura si comunicata prin Traditie.

Desfasurarea istorica progresiva a Revelatiei

dumnezeiesti si pastrarea ei in eficienta, prin prezenta si
lucrarea Sfintei Treimi in creatie si in Biserica

1. Notiuni introductive
Pentru ca Logosul si Duhul sunt inseparabile in lucrarea de revelare a Tatalui, teologia
ortodoxa vorbeste despre iconomia treimica a mantuirii, prezenta si lucrarea celor trei Persoane
neputand fi separate si fiind simultana (lucrarea).
Cincizecimea-actul de initiere a trecerii actului de mantuire a lui Iisus in oamenii formand
continu Biserica->Biserica este revelatia lui Dumnezeu in si prin Iisus (pana la sfarsitul lumii).

Sfanta Traditie si Sfanta Scriptura. Raportul interior dintre Biserica, Scriptura si Traditie
1. Traditia aspotolica si Traditia bisericeasca
Revelatia surpanaturala care s-a incheiat in Iisus este inca activa prin continutul ei, datorita
faptului ca, dupa Inaltare, El incepe procesul de extindere a starii realizate in umanitatea asumata la

6
toti cei care cred, extindere realizata prin lucrarea Sfantului Duh, in comunitatea universala a
Bisericii (Biserica=dialogul lui Dumnezeu cu cei ce cred).
Unde nu se pastreaza comuniunea integral cu Iisus este pericol de invatatura fara vreun
temei Scripturistic sau in Traditie=>deturnarea deformarea mesajului divin revelat->Scriptura,
Traditia-doua cai de fixare, transmitere a Revelatiei.
Traditia apostolica in sens larg contine activitatea Apostolica prin care Biserica este adusa la
existenta (“Deci, dar fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant,
fie prin epistola noastra-2Tes2,15”) iar in sens restrans reprezinta modalitatea prin care Biserica se
mentine si se extinde in timp si in spatiu (organizare-institutie) si care nu este vreo revelatie ci
reprezinta constiinta de sine a Bisericii=>ambele exprima legatura cu Iisus, neexistand opozitii.
Traditia nu este doar memorie teoretica a unor invataturi neconsemnate in Scriptura si
trairea continua cu Iisus prin Duhul Sfant (realizata prin cunoasterea Lui si aplicarea a cea ce invata)
iar continutul interior al ei este Iisus cel intrupat.
Traditia este permanentizarea trairii in adevarul si realitatea, in care au trait prima data
Apostolii prin Revelatie.
2. Aspectele Sfintei Traditii
In Sfanta Traditie sunt incluse doua aspect-cel statornic-format din explicarea apostolica a
Scripturii si aplicarea continutului ei in viata oamenilor prin Biserica si cel dinamic-format dintr-o
continua aprofundare a continutului Scripturii, in conformitate cu provocarile culturale si spirituale,
specific diverselor perioade istorice.
Traditia trebuie inteleasa ca putere sau constiinta a unui organism viu, fiind neintrerupta si
inepuizabila ->Traditia nu e o carte care ar fixa un anumit moment din dezvoltarea Bisericii, ci o
carte care se scrie mereu.
Traditia Bisericii nu cuprinde numai dogmele definite de Sinaodele Ecumenice, ci si cele
nedefinite, ce nu au fost contestate de erezii iar dezvoltarea Traditiei nu inseamna schimbarea ei ci
aprofundarea continutului Revelatiei (Fericitul Augustin-“Ieri intelegeai putin, azi intelegi mai mult,
maine mult mai mult”).
3. Sfanta Scriptura si relatia ei cu Sfanta Traditie
Staniloae socoteste Scriptura drept o introducere istorica la opera de mantuire ce se
realizeaza neintrerupt in Biserica->fara Scriptura, tot ce se face in Taina si se transpune in regiune ar
putea fi socotit doar o creatie a gandirii omenesti, astfel Traditia dogmatica face posibila intelegerea
corecta a Scripturii (sau a sensului vietii si lucrarii lui Iisus) iar prin traditia-sacramentala se
actualizeaza lucrarea mantuitoare a lui Iisus (descrisa in Evanghelie) neramanand doar o carte de
amintiri-> Scriptura fara Traditie ar ramane inchisa in trecut.

7
 Revelatia si Traditia se completeaza una pe alta dar diferenta dintre cele doua este ca un
lucru ce s-a petrecut pentru prima data se numeste Revelatie iar un lucru care este continuu sau
prelungit se numeste Traditie.
Sfanta Scriptura este expresia scrisa a Revelatiei implinite in Hristos si descrie atat modelul in
care Dumnezeu a pregatit mantuirea noastra cat si modul in care El continua sa lucreze pentru
asemanarea noastra cu Dumnezeu.
Inspiratia este o lucrare (cu caracter teandric) ce presupune lucrarea nemijlocita a Duhului
Sfant prin care scriitorul biblic devine capabil sa primeasca, exprime corect si scrie invatatura de
credinta (ce formeaza continutul Revelatiei dumnezeiesti).
Traditia apostolica, Sfanta Scriptura si Traditia bisericeasca au o legatura interna ferma, care
face imposibil separarea.
4. Relatia dintre Traditie-Biserica-Scriptura
Cele trei se sustin reciproc->Biserica=schelet/carne, Scriptura=plamanii, Traditia=inima->
fiecare contribuind la mentinerea intregului si a activitatii celorlalte.
Legatura indisolubila intre cele trei reprezinta garantia inaintarii autentice spre comuniunea
eterna cu Sfanta Treime.
Autoritatea Bisericii in interpretarea Traditiei si Scripturii nu trebuie vazuta ca pe o
superioritate ci in sensul ca numai ea ca trup al lui Iisus, este capabila sa spuna sensul autentic al
Traditiei si Scripturii.
Cele trei contribuie fiecare cu cate un segment la intregirea, luminarea si intarirea invataturii
de credinta.
Fara Biserica nu ar exista Traditia si Scriptura->Traditia apostolica dezvolta Biserica si ii
precizeaza structurile ei in timp ce Traditia bisericeasca si Scriptura o mentine in aceleasi structurii.
Stransa relatie a Traditiei cu Scriptura si Biserica constituie o constanta a gandirii patristice
(Clement Alexandrinul-“aceia care explica Scriptura impotriva Traditiei Bisericesti au stricat natura
adevarului”).

8
 Dogma

1. Notiunea de “dogma”
Dogma in Vechiul Testament=porunca iar in Noul Testament=adevar revelat.
Teologia patristica=indica invatatura fundamental
Teologii ortodocsi numesc dogmele ca “definitia de credinta” (sau adevaruri revelate de
Dumnezeu formulate de Biserica, avand caracter neschimbabil si obligatoriu in vederea mantuirii) si
au urmatoarele caracteristici-adevar descoperit de Dumnezeu oamenilor; adevarul dogmei
formulat, proclamat, marturisit de Biserica sub grija Sfantului Duh; adevarul dogmei este
neschimbabil si mantuitor.
Biserica ortodoxa a pastrat practica proclamarii dogmelor in sinoade conform practicii
apostolice fara a ignora ca Iisus este dogma vie->in ultima vreme se cauta schimbarea denumirii
“dogma” cu “marturisire”=>o diminuare a continutului dogmei, evitandu-se responsabilitatea
Bisericii in definirea si formularea adevarului de credinta.
2. Notiunea de dogma
Termenul dogmatica este un adjectiv derivat de la cuvantul dogma si precizeaza modul in
care dogmele sunt expuse si aprofundate, printr-o intelegere duhovniceasca si stiintifica, in cadrul
disciplinelor teologice.
3. Dogma si teologie
Dogmele presupun o continua evidentiere a continutului lor infinit prin teologie, avand ca
baza Scriptura si Sfanta Traditie->nevoia explicarii formulelor precise este justificata de faptul ca ele
cuprind atat raportul lui Dumnezeu cel infinit cu creatia finita in drumul nesfarsit al acesteia spre
infinit, cat si actiunea Lui neintrerupta pentru mantuirea sau indumnezeirea acesteia.
Intre dogma si invatatura Bisericii exista o identitate de fond, dar si o distrinctie de forma->
desi invatatura bisericeasca este continutul explicit al dogmelor, pana nu e definita prin Sinoadele
Ecumenice, ramane invatatura in sens larg.
4. Dogma si progres
Datorita dinamismului ei structural si relatiei cu lumea aflata in contiuna miscare, teologia
presupune progresul, si il cultiva->progresul este facut necesar prin faptul ca dogmele asociaza in
continutul lor infinitul si finitul dupa nevoile umane mereu noi, cat si progresul spiritual al omenirii->

9
progres posibil prin trei conditii-fidelitatea pentru Revelatie, responsabilitatea fata de credinciosi si
de deschiderea fata de viitorul eshatologic.
Prin teologia ce se face in Biserica, ea inainteaza condusa de lumina lui Iisus ce creste
continuu->in Biserica, omul si creatia isi recapata dinamismul spre Dumnezeu prin Iisus si Sfantul
Duh ->Sfintele Taine sunt trepte ale ascensiunii omului si creatiei, spre Dumnezeu.
Revelatia nu poate fi separate de dogma, dogma de Biserica, Biserica de teologie iar Teologia
de progres, atat din perspectiva materiala cat si spirituala.

Cunoasterea catafatica si apofatica in teologia

parintelui Staniloae

1. Introducere
Cunoasterea lui Dumnezeu-o tema dogmatica si spirituala aprofundata in duhul traditiei vi a
Parintilor.
2. Etimologie
Catafatic=afirmatie
Apofatic=negatie
Cunoasterea catafatica este cunoasterea prin afirmatii, iar cunoasterea apofatica opereaza
cu negatia.
Cunoasterea catafatica este descendenta (Dumnezeu s-a coborat si s-a revelat) iar
cunoasterea apofatica este ascendenta (omul urca la Dumnezeu prin cele revelate).

10
 Cunoasterea catafatica=rationala
Cunoasterea apofatica=suprarationala
Cunoasterea apofatica este dinamica (tinteste orizontul ultim).
3. Cunoasterea catafatica
Metoda catafatica, definindu-l pe Dumnezeu, il limiteaza->afirmatia omului fiind finita
(limita=negatie)->metoda insuficienta cunoasterii lui Dumnezeu, pentru ca nu e niciodata suficient
de afirmativa-> ea este inspiratia divina, dar e finite.
Staniloae-cunoasterea apofatica si catafatica se completeaza->cunoasterea catafatica n-ar fi
decat idolatrie o conceptie fara cunoasterea apofatica-cunoasterea apofatica ar fi mincinoasa daca
nu ar porni de la cunostinta catafatica.
4. Cunoasterea apofatica si treptele ei
Staniloae vorbeste de doua apofatisme care sunt simultane-> 1. Apofatismul a ceea ce se
experimenteaza, dar nu se poate defini 2. Apofatismul a ceea ce nu se poate nici macar experimenta
=>ceea ce nu poate fi definit conceptual, dar experimentat prin traire si tocmai experienta relatiei
cu Persoana divina-domeniu al cunoasterii apofatice.
Staniloae-sunt trei trepte de apofatism (primele doua tin de etapa iluminarii iar ultima de
etapa indumnezeirii din urcusul mistic):
a)Apofatismul de gradul unu
Cel ajuns aici vede ca Dumnezeu este mai presus de afirmatii dar in acelasi timp mai presus si
de negatii->intuitia misterului divin, aflat dincolo de afirmatii si negatii, are totusi un reflex in planul
trairii, anume simtirea sacrului, traire ce mai mult indeparteaza decat apropie (pentru ca asemenea
cunoasteri intelectuale negative se centreaza total in om) pentru ca duce la negarea negatiei.
In sensul pozitiv al apofatismului intelectual se aplica formula afirmativ-negativ (Dumnezeu
nu este nici… nici…. sau Dumnezeu este si…si…).
b)Apofatismul de gradul doi
Este apofatismul trairii si rugaciunii, in care mintea paraseste orice lucrare de
conceptualizare si orice propunere de a afirma sau nega ceva->ea culmineaza in rugaciune pura,
fara imagine si cuvant, in tacerea totala a mintii si in asteptarea curate a venirii Domnului (aici este
risc de auto-idolatrie).
c)Apofatismul de gradul trei
Pe aceasta etapa, omul este unit cu Dumnezeu si vede pe Dumnezeu prin Dumnezeu->omul
este facut participant la vederea lui Dumnezeu de catre Sine Insusi.

11
 5. Catafatismul supra-apofatic si apofatismul transcendental de gradul 0
Dumnezeu se cunoaste pe Sine total iar omul desi este facut partas la cunoasterea catafatica
a lui Dumnezeu de catre Sine, cunoasterea lui ramane catafatic-apofatica (datorita slabei afirmatii,
cunoastem fata de divin)->pentru asta am putea vorbi de un apofatism transcendental de gradul 0
care se ajunga inspre catafatismul supra-apofatic al cunoasterii lui Dumnezeu de catre Sine (prin
cunoasterea mai buna a divinului).
6. Cunoasterea lui Dumnezeu din imprejurarii concrete ale vietii
Cunoasterea intelectuala, afirmativa si negativa tine mai mult de teorie, pe cand cunoasterea
apofatica existentiala e caracteristica oamenilor duhovnicesti.
Dumnezeu prin bucurii, necazuri, boli, vindecari ne apeleaza cautand sa ne responsabilizeze,
stimuleze, adica sa ne ajute.

Despre fiinta lui Dumnezeu si despre insusirile ei

Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibila ratiunii umane in esenta, iar accesibila intr-o masura
prin insusirile ei (iubire, dreptate etc.) dar care nu-l fac ca fiinta Lui sa fie complexa->revelatia il
descrie pe Dumnezeu asa cum este El (Judecator, Imparat etc.).
1. Impartirea insusirilor divine
Toate insusirile lui Dumnezeu sunt egale/absolute, nu sunt unele superioare iar altele
inferioare, fiecare fiind in concordanta cu toate celelalte=>armonie.
Chiar daca ni se pare ca unele insusiri sunt mai importante, asta este datorita perceptiei
umane-toate sunt egale->dar le putem imparti in: cele ale finite si in cele ale puterilor Sale (ratiune,
vointa, simtire), prima o putem numi insusiri generale iar a-II-a particulare.

12
 Insusirile generale: existenta de Sine, imuabilitatea, vesnicia, atotprezenta si spiritualitatea.
Insusirile particulare: Atotstiinta, Atotputernicia, Sfintenia.
Insusirile simtirii: Fericirea si Iubirea.
2. Insusirile generale ale fiintie dumnezeiesti
a)Existenta de Sine/Aseitatea
Insusirea inseamna ca pentru a exista, Dumnezeu nu are nevoie de nimeni si de nimic
(prezenta in Vechiul Testament-Moise “Cel ce este” si Noul Testament “in El traim si ne miscam si
suntem”).
b)Imuabilitatea sau neschimbabilitatea
Insusirea insemana ca El este intotdeauna unul si acelasi (in plinatatea desavarsita a
existentei de Sine si totdeauna este egal in insusirile Sale)->este neschimbabil pentru ca este
complet (“Lui Dumnezeu: este propriu a nu avea nevoie de nimic si a nu cere nimic de la nimeni, ci a
da tuturor tot binele”)->imuabil se aplica si tuturor lucrarilor vointei Lui.
c)Vesnicia
Insusirea il defineste pe Dumnezeu ca fiind fara inceput si fara sfarsit, mai presus de timp si
existent in orice clipa din timp.
Dumnezeu nu e limitat si nu depinde de timp ci invers “Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si
sfarsitul.
d)Atotprezenta
Insusirea il defineste pe Dumnezeu ca cel fara de sfarsit, intr-un mod intangibil mintii umane
(“Poate omul sa se ascunda in loc tainic, unde sa nu-l vad Eu? Nu umplu Eu cerul si pamantul?”),
(Sfantul Ioan Gura de Aur- ca Dumnezeu este pretutindeni, aceasta o stim, dar cum, aceasta nu
intelegem).
e)Spiritualitatea
Insusirea il caracterizeaza pe Dumnezeu ca fiind o fiinta spirituala in cel mai neprihanit si
desavarsit sens->spiritualitatea lui Dumnezeu este unul dintre principalele adevaruri ale Revelatiei
divine in Vechiul si Noul Testament->Dumnezeu fiind cu totul spiritual, nu poate fi comparat cu
nimic din ceea ce este creat (ar duce la crearea de idoli ai chipurilor lui Dumnezeu).
3. Ratiunea lui Dumnezeu
In ratiunea lui Dumnezeu, totul este nemarginit si nesfarsit->firea si stiinta Lui nu se pot
masura.

13
 4. Insusirile ratiunii lui Dumnezeu
a)Atotstiinta
Insusirea ne spune ca El in cel mai deplin si desavarsit mod se cunoaste pe Sine si pe toate
“Dumnezeu este mai mare decat inima noastra si stie toate”.
Fericitul Augustin-Dumnezeu prestie cauzele tuturor evenimentelor din lume, insa dintre
acestea, vointa noastra ocupa un loc important.
b)Atotintelepciunea
Se manifesta in facerea lumii, in purtarea de grija si in mantuirea ei->in esenta Sa tainica
intelepciunea lui Dumnezeu este una cu atotstiinta Lui.
5. Voia lui Dumnezeu
Dumnezeu are voia de Sine existenta, inteleapta in care este totul absolut, desavarsit si
neamestecat, totodata are in acelasi timp si dorinta indeplinita->mintea nu poate intelege.
Dorinta Lui este mantuirea, binele si biruinta peste rau si moarte “Dumnezeu nu voieste ceea
ce El n-a creat”->nu ia prin asta libertatea, El propune si nu impune.
6. Insusirile voii lui Dumnezeu
a)Libertatea
Este insusirea care arata ca Dumnezeu decide toate cu puterea firii Sale->Dumnezeu nu
depinde de nimeni si de nimic exterior->insusirea principala a Duhului este libertatea (Domnul este
Duh si unde este Duhul Domnului acolo este libertatea).
b)Atotputernicia
Este insusirea dumnezeiasca prin care Dumnezeu indeplineste tot ceea ce este placut voii
Sale (preasfanta, preabuna si preainteleapta)->El poate face multe dar nu vrea (ex:distrugerea
lumii), (“Parinte, toate sunt Tie cu putinta”).
c)Sfintenia
Este insusirea care arata ca voia lui Dumnezeu este indrumata in toate de binele absolut
(“Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot”)->pentru Dumnezeu a fi rau este o imposibilitate fireasca.
d)Dreptatea
Este insusirea care Il arata ca Datatorul legii si Judecator, intru toate drept (“Unul este
Datatorul legii si Judecatorul”)->cei care respecta legea sunt rasplatiti, cei ce nu respecta, sunt
pedepsiti.

14
 Aici a aparut erezia diteista-Dumnezeu bun si rau iar efectul ei ar fi un dumnezeu haotic.
Simtirea lui Dumnezeu
Aceasta simtire se manifesta diferit in Sfanta Revelatie si este descrisa in multe feluri “se
bucura, se intristeaza etc.” dar nu trebuie intelese antropomorfic ci asociate cu intelegere umana
asupra sentimentelor.
a)Fericirea
Armonia desavarsita si neschimbabila a tuturor insusirilor lui Dumnezeu=fericire->fericirea
Lui este o stare permanenta, neintrerupta si nu depinde de nimic.
b)Iubirea
Insusirea esentiala prin care El exista in Sine si se manifesta lumii exterioare Lui (“Viata celei
mai inalte firi este iubirea”).

Unitatea fiintei lui Dumnezeu

Dumnezeu Cel Infinit, Vesnic, Absolut si Desavarsit este in acelasi timp Unul si Singurul->daca
ar mai fi altul egal Lui n-ar mai fi infinit ci finit->Absolut=Unul (“daca Dumnezeu e desavarsit, poate
fi doar Unul”).
Credinta in unitatea lui Dumnezeu este dogma principala a Sfintei Revelatiei pentru ca
primul semn al cinstirii Lui este aceea ca Dumnezeu este Unul si Singurul (aici a aparut politeismul).

Sfanta Treime
1. Dogma Sfintei Treimi

15
 Intreaga invatatura a Revelatiei duce catre cea mai mare Taina, anume Taina Sfintei Treimi,
care constituie invatatura desavarsita despre Dumnezeu.
Sfantul Atanasie cel Mare spune ca Biserica este intemeiata pe credinta in Sfanta Treime.

Caracterul treimic si deofiinta Persoanei lui Dumnezeu

1. Invatatura Sfintei Revelatii si a Sfintei Traditiei
Mintea umana nu poate cuprinde si intelege Sfanta Treime si faptul ca sunt trei Persoane
intr-un Dumnezeu si pentru asta, aceasta dogma trebuie contemplata in granitele credintei si numai
atat cat a revelat Dumnezeu.
Invatatura despre Sfanta Treime a fost facuta treptat conform cresterii duhovnicesti si
morale a oamenilor->in Noul Testament invatatura primeste expresia sa deplina.
a)Vechiul Testament
Pasajele din Vechiul Testament care fac referire la Sfanta Treime si care arata ca sunt trei
Persoane sunt impartite in trei grupe-> 1.Dumnezeu vorbeste despre Sine la plural (“Si a zis
Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra”etc.) 2.Aici Persoanele sunt
determinate ca trei (“privi si iata trei oameni”-Avram (distrugerea Sodomei&Gomorei etc.) 3.Aici se
subliniaza distinctia dintre Persoane si numele lor (Mesia-Emanuel, Sfantul Duh-Duhul Domnului,
Dumnezeu Unul-Cuvantul”).
b)Noul Testament
In Noul Testament nu este altceva decat descoperirea de Sine a Sfintei Treimi->in Noul
Testament toate sunt din Sfanta Treime si in Sfanta Treime.
Noul Testament incepe cu bunavestirea Sfintei Treimi catre Maria prin Gavril, cu botezul, cu
Cina cea de Taina (spunandu-le sa propovaduiasca in Numele Tatalui si al….Amin).
2. Dumnezeirea si deofiintimea Persoanei Sfintei Treimi
Revelatia Noului Testament ne arata pe langa faptul ca in Dumnezeu sunt Trei Persoane si ca
aceste Trei Persoane sunt o Dumnezeire, adica fiecare (Tata, Fiu, Duh) sunt dumnezei, dar nu sunt
trei dumnezei ci un singur Dumnezeu.
a)Fiecare pagina a Noului Testament marturiseste dumnezeirea Tatalui intr-un sens absolut,
vesnic si dumnezeiesc (Iisus catre Tata “Te slavesc pe Tine, Parinte…”, Pavel “ca toti la olalta si cu o
singura gura sa-l slaveasca pe Dumnezeu”).
b)Dumnezeirea Fiului-se manifesta in multe feluri

16
 Iisus insusi a explicat caracterul dumnezeiesc al lucrurilor si invataturilor Sale, prin
deofiintimea Sa cu Tatal (“Eu si Tatal una suntem” sau cand se numeste Fiu al lui Dumnezeu).
Sfintii Apostoli au marturisit viata Lui pamanteasca, dumnezeiesc-omeneasca, invatand ca El
este Fiul lui Dumnezeu.
c)Dumnezeirea Sfantului Duh-Noul Testament este testamentul DuhuluI Sfant
Duhul Sfant purcede din Tatal si este egal Tatalui si Fiului->avand toate insusirile
dumnezeiesti, El are si toate lucrarile dumnezeiesti (Iisus spune ca orice hula se va ierta chiar si
impotriva Fiului dar impotriva Duhului nu se va ierta).
3. Insusirile Persoanelor dumnezeiesti ale Preasfintei Treimi
Dumnezeu este unul dupa fiinta si treimic dupa Persoane.
Tatal-nenascut si nepurces->Fiul-nascut din veci din Tatal->Duhul Sfant->purces din veci din
Tatal.
Toate Trei Persoane au o singura fire=>un singur Dumnezeu->dar intre ele se disting prin
insusirile personale, de aceea sunt Trei.
a)Insusirile personala a Tatalui este nenasterea
Tatal este fara de inceput, nenascut, nefacut, necreat iar in relatie cu celelalte Persoane, El
este inceputul, El fiind pentru Fiu-Tata iar pentru Duhul Sfant-Purcezatorul.
Prin recunoasterea Tatalui ca Inceput, nu se distruge unitatea si egalitatea Sfintei Treimi.
Insusirile de a fi fara de inceput a Tatalui se atribuie doar in relatie cu Fiul si Duhul Sfant insa
dupa dumnezeire, cele Trei Persoane sunt fara de inceput.
Sfanta Treime nu are o ierarhie de nici un fel->egalitate.
b)Insusirea personala a Fiului este nasterea din veci din Tatal
Dupa firea Sa, Tatal il vrea si il iubeste pe Fiul si invers->existenta vesnica a uneia este
conditionata de a celuilalt.
Fiul este nascut vesnic, imuabil si nepatimitor precum si desavarsit.
Dumnezeu intru totul este Fiul si invers (cea ce este Tatal este si Fiul).
Sfanta Revelatie il numeste pe Fiu “Logos” (“La inceput era cuvantul”).
Fiul este deofiinta cu Tatal si Sfantul Duh.
c)Insusirile Duhului Sfant- este purces din veci din Tatal.
Sfantul Duh, Se deosebeste de Tatal si Fiul prin purcederea Sa.

17
 Duhul Sfant este Ipostas de sine statator, si trimis in lume prin Fiul.
Duhul Sfant continua ca Dumnezeu lucrarea mantuitoare, pe care Persoana a-II-a a savarsit-o
ca Dumnezeu si om.
Purcederea vesnica a Duhului din Tatal, pe de o parte, reprezinta diferenta vesnica dintre
Persoana Tatalui, Fiului si Duhului Sfant, iar pe de alta parte, Il face in toate celelalte egal si
deopotriva cu Tatal si Fiul.

18
Bibliografie:
 Teologie dogmatică ortodoxă, vol. 1, Basilica, București, 2017
 Grigore Dinu Moș, „Cunoașterea catafatică și apofatică în teologia părintelui Dumitru Stăniloae”,
în vol. Academician Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae-Părintele Teologiei românești, Editura
Universității din Oradea, 2014
 Sf. Iustin Popovici, SF. IUSTIN POPOVICI, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol. 1, Doxologia, București,
2016

19
20