Sunteți pe pagina 1din 5

Banca Internaţională pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare prescurtat BIRD

Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferința de la Bretton Woods pentru restructurarea relațiilor
internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la
Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială.
Acest acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare
(BIRD) și Fondului Monetar Internațional. FMI a fost dezvoltat ca un organism internațional
permanent.
BIRD s-a format pentru pentru a accelera reconstrucția postbelică și la reconstrucţia ţărilor care
au suferit de pe urma războiului, în special din 1961, pentru a ajuta stabilitatea politică, precum
și pentru a promova pacea. Acest lucru a fost îndeplinit prin crearea unui program pentru
reconstrucție și dezvoltare, dar mai încolo s-a dedicat exclusiv ajutorării pe termen lung a ţărilor
întârziate.
Structura si organizarea BIRD
          BIRD este organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni, care are personalitate
juridică şi capacitatea de a încheia contracte, de a achiziţiona şi dispune de bunuri mobile şi
imobile şi de a institui proceduri legale.
Potrivit statutului BIRD, toate statele, indifferent de organizarea politica, pot adera la
acest organism. Singurul drept de veto revine, insa, SUA, care detine mai mult de 20% din
voturi. Exista, totusi, o conditie imperativa pentru ca un stat sa devina membru al BIRD , si
anume sa fie deja membru al FMI, adica sa accepte codul de conduita al acestuia, in ceea ce
priveste schimburile si accesul la informatiile economice esentiale.
BIRD este condusa de catre Consiliul guvernatorilor format din "guvernatorii" si
"viceguvernatorii" numiti de fiecare tara. "Guvernatorul" fiecarui stat (care poate fi Ministrul de
Finante , Guvernatorul Bancii Centrale, etc.) dispune de ansamblul voturilor tarii respective.
Consiliul guvernatorilor se reuneste o data pe an in adunarea generala pentru a
luadeciziile cele mai importante privind activitatea BIRD :
admiterea de noi membri,
modificarea capitalului social,
ratificarea acordurilor cu alte organisme internationale,
repartizarea venitului net anual,
1
Obiectivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Obiectivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prevăzute în statutul
băncii sunt:
 sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării economiei statelor membre prin investiţii de
capitaluri în scopuri productive, inclusiv reconstrucţia economiilor distruse de război,
reconversia ramurilor productive la nevoile de pace şi încurajarea dezvoltării ramurilor
productive în ţările mai puţin dezvoltate;
 promovarea investiţiilor străine private pe calea acordării de garanţii sau a participării la
credite şi alte investiţii ale sectorului privat, dacă capitalul privat nu este disponibil în
termeni rezonabili să acopere investiţiile private în scopuri productive;
 susţinerea creşterii echilibrate pe termen lung a comerţului internaţional şi menţinerea
echilibrului balanţei de plăţi prin încurajarea investiţiilor străine destinate dezvoltării
ramurilor productive în statele membre, creşterii productivităţii muncii şi a standardului
de viaţă al cetăţenilor;
 coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de bancă cu împrumuturile din alte
surse în vederea realizării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente şi eficiente în
ţările membre;
sprijinirea ţărilor membre în perioada postbelică de a realiza tranziţia de la economia de război la
economia de pace şi în continuare de a urmări modul în care investiţiile străine generează efecte
asupra mediului de afaceri din statele membre
Tipurile de programe susţinute de BIRD se împart în 2 categorii:
1. Programe pentru proiecte de infrastructură economică şi socială - destinate modernizării
şi dezvoltării unor sectoare cum ar fi: sectorul energetic, transporturi, agricultură şi
dezvoltare rurală, educaţie, controlul natalităţii, sănătate, alimentaţie. Pentru
cointeresarea aplicării eficiente a programelor BIRD fixează condiţia participării statului
beneficiar cu o anumită cotă (între 10-30%)
2. Programe de ajustare sectorială, ca element de susţinere a reformei economice,
promovate prin programele de macrostabilizare ale FMI, fiind destinate acoperirii
deficitului extern - împrumuturi pentru ajustarea sectorului privat (Private Sector
Adjustment Loan - PSAL) şi pentru ajustarea sectorului public (Programmatic
Adjustment Loan - PAL)

2
Relațiile dintre BIRD și Republica Moldova

Republica Moldova a aderat la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD)


pe 12 august 1992, ziua considerată data oficială în care a devenit membru al Băncii Mondiale.
BIRD are ca scop reducerea sărăciei în țările cu venituri medii și țările solvabile mai sărace, prin
promovarea dezvoltării durabile prin împrumuturi, garanții, produse de gestionare a riscurilor,
precum și servicii de analiză și consultanță.

În aceste condiții Parlamentul Republicii Moldova a ratificat la data de 13 iulie, un Acord de


avans dintre Republica Moldova şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în
mărime de 1.753 220,85 dolari SUA pentru pregătirea proiectului „Modernizarea serviciilor
guvernamentale”. Banii vor fi utilizați pentru realizarea obiectivelor ce ţin de modernizarea
serviciilor publice, statuate în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova pentru
2016-2018, în Strategia privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020 şi în Planul
de acţiuni pe anii 2016-2018 pentru implementarea acestei Strategii. Guvernul planifică un
amplu exerciţiu de transformare calitativă, dar şi cantitativă a serviciilor publice administrative

1. eliminarea serviciilor publice depăşite de timp sau comasarea mai multor servicii;
2. sporirea accesului la serviciile publice la nivel local prin canale digitale;
3. reducerea numărului de documente necesare pentru prestarea serviciilor publice, precum
şi a duratei de prestare;
4. aplicarea unor tarife transparente şi echitabile pentru serviciile publice prestate contra
plată;
5. asigurarea unui nivel înalt de satisfacţie în legătură cu calitatea livrării serviciilor
guvernamentale.

Obiectivul general al Acordului

Constă în facilitarea pregătirii şi implementării proiectului Modernizarea serviciilor


guvernamentale”, prin:

 dezvoltarea cadrului normativ şi metodologic, instituţional, organizaţional şi


tehnologic de suport ale reformei de modernizare a serviciilor publice, prevăzute
în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2016-2018, Planul
de acţiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, Strategia privind reforma
administraţiei publice pentru anii 2016-2020, Planul de acţiuni privind reforma de

3
modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017- 2021 şi Programul strategic de
modernizare tehnologică a guvernării, e-Transformare;

 îmbunătăţirea accesului, eficienţei şi calităţii prestării serviciilor administrative


guvernamentale selectate, prin reingineria şi digitizarea proceselor operaţionale,
asigurarea interoperabilităţii sistemelor TI în sectorul public, precum şi pe
consolidarea şi reutilizarea resurselor TI guvernamentale.

O altă împlicare a BIRD cu ajutor pentru Republica Moldova constă în un credit în valoare de
40,5 milioane de dolari pentru proiectul investițional de sporire a eficienței sistemului centralizat
de aprovizionare cu energie termică din municipiul Chișinău.

Acest fapt a fost menționat în cadrul unei întrevederi susținute de vicepremierul, ministrul
Economiei, Stephane Bride, cu delegația Băncii Mondiale, în frunte cu managerul BM pentru
Moldova, Alexander Kremer, și șeful grupului tehnic Shinya Nishimura, relatează Noi.md cu
referire la un comunicat difuzat de Ministerul Economiei. După cum a menționat Stephane
Bride, problema asigurării securității energetice Moldovei este una dintre prioritățile Guvernului
și toate proiectele investiționale în acest domeniu sînt sprijinite de autorități, constituind o
oportunitate bună pentru realizarea obiectivelor trasate în acest domeniu. Ministrul Economiei a
apreciat suportul BIRD în acordarea Moldovei a creditului în valoare de 40,5 milioane de dolari
pentru realizarea proiectului investițional de sporire a eficienței sistemului centralizat de
aprovizionare cu energie termică din municipiul Chișinău, menționînd că autoritățile
moldovenești deja au întreprins pași concreți în această direcție, inclusiv pe calea reorganizării
sistemului centralizat de aprovizionare cu căldură și sînt dispuse să semneze Acordul privind
implementarea proiectului imediat după finalizarea expertizei legislative.

Concluzie

Analizând toate cele scrise mai sus am ajuns la concluzia necesității de o importanta majoră a
împlicării Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare în viața economică a Republicii
Moldova.Datorita împlicării active a acesteia Republica Moldova are șansa de a se dezvolta din
punct de vedere economic și social împrumutând de la BIRD sume pentru modernizarea și
dezvoltarea tuturor ariilor de desfacere.De aici rezultă că BIRD împlicându-se cu ajutorul
acordat în Republica Moldova influențează pe autorități să dezvolte statutul țării din mai multe
puncte de vedere astfel oferind locuitorilor facilități de care au nevoie pt un trai decent

4
5

S-ar putea să vă placă și