Tulburarea de adaptare

Autor: Dr. Stiuriuc Simona

 Mecanismul fiziopatologic

 Cauze si factori de risc

 Semne si simptome

 Diagnostic

 Tratament

Tulburarea de adaptare apare cind un individ nu reuseste sa se adapteze sau sa faca fata unui factor stresant in mod particular,
cum ar fi un eveniment major al vietii. Deoarece persoanele cu aceasta tulburare au simptome similare cu cei depresivi, cum este
pierderea interesului, devalorizare proprie si plins, conditia este uneori cunoscuta drept depresiade situatie. Totusi, fata
de depresiile majore, tulburarea este cauzata de un stresor exterior si se rezolva singura in general, odata ce individul se poate
adapta situatiei.

Conditia este diferita de anxietate, in care lipseste stresorul sau stresul post-traumatic si stresul acut, care sunt asociate cu un
stresor mult mai intens.

Caracteristicele comune cuprind simptomele depresive usoare, simptomele anxioase sisimptomele de stres traumatic sau o

combinatie a celor trei. Exista sase tipuri diferite de tulburari de adaptare descrise. Totusi criteriile acestor simptome nu sunt
specificate in detaliu.

Tulburarea de adaptare poate fi acuta sau cronica, in functie de durata mai scurta sau lunga de sase luni. Totusi, conditia nu poate
evolua mai mult de sase luni dupa inlaturarea stresorului. Diagnosticul este comun; incidenta estimata a tulburarii printre
consultatiile psihiatrice adulte este de 5-21%. Femeile adulte sunt diagnosticate de doua ori mai frecvent decit barbatii, iar printre
cazurile pediatrice, raportul intre sexe este egal. Tulburarea de adaptare a fost introdusa printre diagnosticele psihiatrice cu aproape
30 de ani in urma, dar conceptul a fost recunoscut cu mai multi ani inainte.

Frecvent, tratamentul recomandat pentru aceasta tulburare este psihoterapia. Scopul psihoterapiei esteameliorarea simptomelor
si modificarea comportamentului. Anxietatea poate fi prezentata ca un semnal al corpului care sublineaza nevoia unei schimbari
in viata pacientului. Tratamentul permite pacientului sa-si traduca furia sau stresul in cuvinte decit in actiuni distructive.

Terapia individuala poate ajuta persoana sa-si recistige sustinerea de care are nevoie, sa identifice aceste raspunsuri anormale si
sa maximizeze folosirea fortelor proprii. Consilierea, psihoterapia, interventia in criza, terapia familiala, terapia comportamentala si
tratamentul in grup sunt adesea folosite pentru a incuraja verbalizarea fricii, anxietatii, a furiei, neajutorarii si lipsei de speranta.

Uneori se administreaza si mici doze de antidepresive si anxiolitice, alaturi de alte forme de tratament. La persoanele cu simptome
severe si componenta anxioasa semnificativa se folosesc benzodiazepinele.

Cercetarea in aceste grupuri de pacienti a fost limitata datorita recuperarii naturale, fiind argumentat motivul noninterventiei
terapeutice daca stresul nu este sever. Totusi pentru unii indivizi tratamentul poate fi benefic. Supravegherea medicala este prima
considerata, dar daca simptomele nu se amelioreaza sau determina stres marcat pacientului, tratamentul trebuie tintit in functie de
simptomele predominante.

Mecanismul fiziopatologic
Stresul
Patologia tulburarii de adaptare nu este clara. Totusi, conditia este cauzata de o ruptura a procesului de adaptare la evenimentele
stresante aparute. Simptomele psihiatrice apar prin afectarea functionarii normale determinata de stres. Stresul este considerat a fi
antecedentul comun in tulburarile de adaptare.

Activitatea monoamin oxidazei si cortizolul

Studiile cercetatrilor au examinat variabilele neurochimice ale pacientilor cu tulburare de adaptare care erau suicidali si au
descoperit o activitate a MAO semnificativ scazuta la ambele sexe fata de grupul de control. Nivelul plasmatic al cortizolului a fost
semnificativ crescut. Aceste rezultate sugereaza ca activitatea MAO plachetare poate fi o caracteristica biologica a indivizilor care
incearca sa se sinucida.

Serotonina
S-a observat implicarea concentratiilor de serotonina serice in dezvoltarea conditiilor psihiatrice. Pacientii cu tulburare de adaptare
au o capacitate semnificativ mai mare de legare a receptorului plachetar serotoninic. Aceste elemente sunt asociate si altor pacienti
psihiatrici suicidali si sugereaza o reducere a disponibilitatii serotoninei iar o up-regulare a receptorilor serotoninei la pacientii
psihiatrici asociaza o pierdere a controlului asupra impulsurilor suicidale.

Markerii biologici ai stresului oxidativ:

Au fost analizate nivelele serice ale gruparilor proteice de carbonil si proteinele nitrozilate, markeri biologici ai stresului oxidativ.
Acesti markeri sunt crescuti la persoanele care au experimentat abuz psihologic fiind asociati cu dezvoltarea tulburarilor de
adaptare.

Cauze si factori de risc

Au fost descrisi diferiti factori asociati diagnosticului de tulburare de adaptare, cuprinzind:
- virsta tinara
- identificarea problemelor psihosociale si de mediu
- cresterea comportamentului suicidal
- absenta istoricului psihiatric in antecedente
- durata scurta de tratament.

Persoanele expuse unor traume repetate se afla la risc, chiar daca trauma a fost in trecutul indepartat. Virsta poate fi un factor
datorita careia copilul mai mic are mai putine resurse de adaptare; totusi, copiii sunt mai putin probabili sa evalueze consecintele
unui potential stresor.

Un stresor este in general un eveniment serios, neobisnuit fata de experientele individului. Poate fi o trauma importanta sau relativ
minora, pierderea prietenului/ iubitului, mutarea la o alta adresa, niste note mici. Stresorii cronici sau recurenti favorizeaza
producerea unei tulburari de adaptare. Natura obiectiva a stresorului are mai putina importanta. Prezenta unui stresor cauzal este
esentiala inainte de punerea diagnosticului.

Exista stresori care pot fi mai intilniti in diferite grupe de virsta:

Maturitate
- conflict marital 
- conflict financiar.

Adolescenta si copilarie
- conflict familial/ separare parentala 
- probleme scolare/ schimbarea scolii 
- probleme sexuale 
- deces/ boala in familie.

Semne si simptome
Tulburarea de adaptare este o tulburare nonpsihotica, de scurta durata, legata de stres. Persoanele afectate sunt vazute ca
depasite dispropotionat de situatie sau avind reactii intense la stimuli dati. Aceste raspunsuri se manifesta ca reactii emotionale sau
comportamentale la un eveniment stresant identificabil sau o schimbare in viata persoanei. Conditia este limitata in durata si
debuteaza de obicei la trei luni de la evenimentul stresant. Simptomele se amelioreaza si dispar in sase luni de la inlaturarea sau
depasirea evenimentului stresant.

Examen fizic
Nu exista semne fizice corelate cu tulburarea. Desi lipsa de specificitate a categoriei tulburarilor de adaptare permite demarcarea
unor stari timpurii sau temporare cind prezentarea clinica este vaga si stari morbide cind pacientul este sever decit se asteapta intr-
o reactie normala, cele mai multe aspecte ale diagnosticului sunt dificil de evaluat si masurat, incluzind stresorul, reactia de
neadaptare, starea emotionala asociata si timpul si relatia dintre stresor si raspunsul psihologic la acesta. 
Tulburarea de adaptare este considerata o conditie rau definita si care imparte caracteristici ale altor subgrupuri diagnostice. In
ciuda dificultatii definirii diagnosticului, stresul, nelinistea si angoasa pacientului sunt semnificative iar consecintele, cum este
suicidul, sunt extrem de importante.

Morbiditate si mortalitate
Nu exista o corelatie clara intre tulburarea de adaptare si mortalitate, totusi cercetarile sugereaza ca pacientii cu tulburari de
adaptare se afla la risc crescut de morbiditate si mortalitate prin suicid, comportamente auto-distructive si abuz de substante.

Diagnostic
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de adaptare cuprind urmatoarele: 
- dezvoltarea simptomelor emotionale sau comportamentale ca raspuns la un stresor identificabil apare la trei luni de la debutul
stresorului 
- aceste simptome sau comportamente sunt clinic semnificative 
- stresul trebuie sa fie marcat, in exces fata de ce se asteapta de la expunerea la stresor 
- afectarea sociala sau profesionala este semnificativa 
- relatia dintre tulburari si stres nu intrunesc criteriile pentru o alta conditie psihiatrica si nu reprezinta o exacerbare a unei conditii
psihiatrice preexistente 
- dupa ce stresorul sau consecintele acestuia au disparut, simptomele nu mai persista mai mult de sase luni. 

Se va specifica daca conditia este acuta sau cronica, astfel: 

- acuta: daca tulburarea dureaza mai putin de sase luni este considerata acuta 
- cronica: daca tulburarea persista mai mult de sase luni este considerata cronica. 

S-au descris sase subtipuri de tulburare de adaptare: 

- tulburare de adaptare cu depresie: simptomele sunt cele ale unei depresii minore 
- tulburare de adaptare cu anxietate: simptomele de anxietate domina tabloul clinic 
- tulburare de adaptare mixta cu depresie si anxietate: simptomele sunt o combinatie intre depresie si anxietate 
- tulburare de adaptare cu afectarea comportamentului: simptomele sunt demonstrate prin comportamente ca incalca normele
sociale sau violeaza drepturile altora 
- tulburare de adaptare mixta comportamentala si emotionala: simptomele cuprind caracteristici combinate afective si
comportamentale 
- tulburarea de adaptare nespecificata: diagnostic rezidual folosit in cazul unei reactii de nonadaptare neclasificata sub alte
tulburari de adaptare, aparuta ca raspuns la stres. 

Diagnostic diferential
Conditia este localizata intr-un continuum intre reactiile normale la stres si tulburarile psihiatrice specifice. Simptomele nu
caracterizeaza o reactie normala daca sunt moderat severe sau daca functionarea zilnica sociala si profesionala este afectata.
Daca este implicat un stresor specific sau daca simptomele nu sunt specifice dar severe, diagnosticele alternative (stresul post-
traumatic, tulburare de comportament, depresii, anxietati) sunt improbabile. 

Statusul mental
La fel ca in toate diagnosticele psihiatrice, trebuie specificat un status mental. Acesta cuprinde o atentie speciala potentialului de
suicid si omucidere in prezenta halucinatiilor si a iluziilor, care indica un proces psihotic, iar dezorientarea si pierderea memoriei
sugereaza o etiologie organica.

Tratament
Psihoterapia
In general, cele mai multe studii arata ca psihoterapia poate fi cea mai benefica persoanelor cu tulburare de adaptare, deoarece
conditia tinde sa fie limitata in evolutie. Deoarece tulburarea origineaza dintr-o reactie psihologica la un stresor, stresorul trebuie
identificat si comunicat pacientului. Raspunsul de neadaptare la stresor trebuie diminuat daca stresul poate fi eliminat, redus sau
acomodat. 

Scopul psihoterapiei trebuie sa cuprinda urmatoarele: 

- analiza stresorilor care afecteaza pacientul si determinarea eliminarii sau minimalizarii lor 
- clarificarea si interpretarea importantei stresorului pentru pacient 
- sublinierea conflictelor pe care le experimenteaza pacientul 
- identificarea motivelor de reducerea a stresorului 
- maximizarea aptitudinilor de adaptare ale pacientului 
- asistarea pacientului in cistigarea perspectivei asupra stresorului, stabilirea relatiei, participarea la grupurile de suport. 
Astfel, tratamentul tulburarii de adaptare cuprinde consilierea psihoterapeutica tintind reducerea stresorului, imbunatatirea abilitatii
de adaptare la stresorii care nu pot redusi sau eliminati si formarea unui status emotional si sisteme de sustinere pentru a permite
adaptarea. 
In cazurile pediatrice, alaturi de ajutorul profesional, parintii si personalul auxiliar pot ajuta copiii cu dificultati de adaptare prin: 
- incurajare in a discuta despre emotiile sale 
- oferirea sustinerii si a intelegerii 
- reasigurarea copilului de faptul ca reactiile sale sunt normale 
- implicarea profesorilor copilului in verificarea progresului scolar 
- permiterea luarii unor decizii simple acasa, cum ar fi ce program vor urmari la TV sau unde vor minca deseara 
- angajarea copilului intr-un hobby sau activitate placuta.

Tratament
Cel mai recomandat tratament pentru tulburările de adaptare este psihoterapia, care va avea ca scop ameliorarea simptomelor şi
schimbarea comportamentului. Persoana afectată va învăţa să reinterpreteze situaţia într-un mod adaptativ şi mai degrabă să-şi
exprime în cuvinte temerile, furia şi depresia decât să le manifeste în comportamente distructive. Prin terapia individuală, persoana
va caştiga suportul de care are nevoie, va identifica răspunsurile necorespunzătoare la stres şi îşi va folosi la maxim punctele tari.
Pe lângă ajutorul profesional acordat de psiholog, familia şi prietenii pot fi de folos persoanei în suferinţă în a face faţă, oferind
suport şi înţelegere, încurajând persoana să vorbească despre emoţiile ei, oferindu-i şansa să se relaxeze şi dându-i timp să se
adapteze şi să-şi regăsească echilibrul.

Terapia medicamentoasa
Tipic, folosirea medicatiilor pentru persoanele cu tulburare de adaptare se face pentru ameliorarea simptomelor debilitante
de insomnie, anxietate si atacuri de panica. Cele mai comune medicamente prescrise pentru acesti pacienti cuprind
benzodiazepinele si antidepresivele. Extractele de plante folosite cuprind valeriana si kava-kava. 

Tratamentul depinde si de o combinatie de factori care modeleaza pacientului: virsta, sex, factori intrinseci si extrinseci. Factorii
intrinseci cuprind virsta, sexul, intelectul, emotionalul, dezvoltarea ego-ului, aptitudinile de adaptare, temperamentul si experientele
de viata. Factorii extrinseci cuprind parintii copilului si sistemele de sustinere, asteptarile, intelegerea, aptitudinile, maturitatea si
sustinerea altor grupuri de persoane. In cazul copiilor, cel mai important factor in dezvoltarea tulburarii este vulnerabilitatea, care
depinde de caracteristicele copilului si ale mediului copilului.

Educatia pacientului si a familiei

Pacientii si familiile acestora trebuie sa inteleaga ca tulburarea de adaptare apare cind un stresor psihologic provoaca capacitatea
individului de a se adapta. Stresorul poate fi orice este important pentru pacient. Fiecare reactioneaza diferit la o situatie in functie
de importanta si intensitatea evenimentului, de personalitatea si temperamentul persoanei, virsta si starea de bine a acesteia.
Pacientul trebuie incurajat sa constientizeze semnificatia personala a evenimentului stresant. 

Pacientii si familiile acestora trebuie reasigurati ca evenimentele stresante au frecvent efecte emotionale si psihice. Starea acuta
experimentata de un pacient nou diagnosticat este o reactie normala la evenimente. Simptomele legate de stres se mentin de obicei
doar citeva zile sau saptamini. Tulburarea de adaptare este limitata in timp, iar pacientii vor reveni in general la nivelul anterior de
functionare. Pacientul trebuie incurajat sa-si identifice rudele, prietenii si resursele comunitare care il pot sustine in timpul perioadei
acute.
Despre tulburarile de adaptare
Grea mai este viata unui psiholog, mai ales atunci cand prietenii lui sunt in dificultate… Iar pe masura ce numarul prietenilor creste, se diversifica si gama
problemelor pe care le manifesta.
Pentru ca asa este viata, unii se despart, altii traiesc un stres mult peste limita suportabilitatii la serviciu… si cate si mai cate. Pe masura ce bateriile lor sunt din ce
in ce mai descarcate, fiecare vine cu o noua poveste – unii se simt tulburati si nu mai pot dormi, altii nu-si mai pot stapani durerea de cap, unii sunt iritabili sau au
inceput sa consume mai mult alcool decat de obicei. Intotdeauna, daca lucrurile acestea se intampla, ele sunt legate de un stres mai pronuntat decat de obicei. Si
intotdeauna, ca regula generala, aceste momente sunt urmate de o revenire la normalitate atunci cand stresul inceteaza pentru ca vestea cea buna este ca stresul
in belsug este o stare tranzitorie – asta cu conditia sa nu ai printre prieteni un prim-ministru sau un general in razboi, pentru care stresul inceteaza o data cu
schimbarea functiei. Ce-as putea spune, deci, despre prietenii mei? Verdictul meu, mai degraba plin de compasiune decat nemilos, este cel de tulburare de
adaptare. Practic, acesta pare a fi un “diagnostic” care ne poate paste pe oricare dintre noi – chiar daca multi psihiatri seriosi il considera mai degraba o reactie din
sfera normalitatii.
Candidati la tulburarile de adaptare
Ecuatia este simpla – ai o slujba plina de responsabilitati si un program de lucru care aproape te face sa uiti ca traiesti? Sau treci printr-o perioada de viata plina
de schimbari, ai fost concediat, te-ai mutat intr-un alt oras, te-a parasit partenerul/partenera de viata? Ai fost diagnosticat cu o afectiune cronica? Orice stres din
cotidian poate sa duca la aparitia unei tulburari de adaptare. Evident, intensitatea si durata reactiei depinde atat de natura stresorului, cat si de capacitatea
persoanei de a face fata acestuia. Unii dintre noi sunt capabili sa suporte o cantitate considerabila de stres, fiind pregatiti pentru situatii variate si nuantate de
viata. Altii clacheaza la cea mai mica adiere sau schimbare de viata.
Cum facem fata stresului? 
Cheia rezistentei sta in ceea ce psihologia numeste mecanisme de coping (in engleza, inseamna “a face fata”). Mecanismele de coping sunt reprezentate de
solutiile noastre particulare la reactiile stresante pe care le manifestam in diverse momente ale existentei. Aceste reactii sunt raspunsul nostru la anumite situatii
cu care ne confruntam pe parcursul vietii si de care incercam sa ne aparam. Unii dintre noi evita aceste situatii, chiar daca ele sunt apasatoare si prezente. Altii au
fost invatati ca, atunci cand sunt supusi stresului, o buna solutie ar fi sa ceara ajutorul cunoscutilor, sa le caute compania si sa le vorbeasca despre problemele lor.
Altii gasesc in stres o sursa de gluma si de luat lucrurile “in usor”, pe cand unii prefera sa invoce ajutorul divinitatii. Toate aceste mecanisme de coping nu fac
altceva decat sa propuna solutii, mai mult sau mai putin eficiente, la situatia stresanta. In cazul in care imprejurarile sunt mai degraba de natura interpersonala sau
profesionala (conflicte, stres profesional crescut etc.), sansa unei rezolvari favorabile a momentului este destul de mare, atunci cand stresul a incetat, persoana
revenind la formula ei normala de viata. Mai problematice sunt reactiile de adaptare care apar ca raspuns la instalarea unei boli cronice sau persistenta
indelungata a stresorului. In aceasta situatie, este de multe ori nevoie de interventia unui specialist (psihiatru sau psiholog) pentru a determina o diminuare a
disconfortului resimtit de persoana.
Concluzii preliminare
Ceea ce ti-am transmis pana acum se poate reduce, deci, la doua vesti. Vestea cea rea, pe care de altfel o stiai, este ca prea mult stres are ca efect instalarea
unei conditii care poarta denumirea de tulburare de adaptare si care are o manifestare variata (fie suferinte de tipul anxietatii, stari tranzitorii de tristete, diverse
acuze fizice cum ar fi durerea de cap sau tulburarile digestive). Vestea cea buna este ca, de cele mai multe ori, aceste tulburari dispar aproape cum au venit, cu
conditia ca stresul sa fie indepartat sau oarecum tinut sub control. Un ajutor profesionist poate veni in sprijinul persoanei prin dezvoltarea capactatilor acesteia de
a face fata mai bine si mai adecvat stresului.
Unii copii care au fost supusi abuzului risca sa devina niste neadaptati la varsta maturitatii.
Clasificarea coping-urilor
1 Negarea: opusul coping-ului activ este negarea: persoana isi spune, confruntata cu stresul, o propozitie simpla… “asta nu mi se intampla mie”. Negarea este tot
o forma de evitare, similara dezangajarii mentale, mai putin faptul ca, in cadrul dezangajarii, persoana stie ca traieste o situatie stresanta, dar prefera sa nu se
gandeasca la ea, iar in cazul negarii persoana neaga cu vehementa existenta stresului.
2 Folosirea de substante psiho-active: o modalitate frecventa de a face fata stresului este apelul la mici “intaritoare” (dintre care alcoolul este, cu siguranta, cel
mai frecvent) care aparent ne pregatesc sa facem fata mai bine sau care ne permit sa uitam stresul care ne macina. Exista persoane care fac foarte frecvent apel
la aceasta forma de coping, solutia gasita la un moment dat riscand sa devina problema ulterior.
3 coping-ul religios: “Fericiti cei credinciosi, caci a lor este controlul stresului” – am putea parafraza aceasta modalitate de coping. Persoanele intr-adevar
credincioase reusesc sa treaca cu bine peste majoritatea greutatilor vietii invocand un sprijin divin.
4 Acceptarea: toti suntem bantuiti (unii mai rar sau altii constant) de stafia intelepciunii. Intelept este cel care are o capacitate nelimitata de a accepta ce se
intampla cu el, cu ceilalti si cu lumea in general. Intelept este cel care, in fata stresului, accepta ca lucrurile oricum se intampla asa cum se intampla, ca viata este
un sir neintrerupt de suisuri si coborasuri pe care de multe ori nu le putem controla pe deplin.
5 Interpretarea pozitiva si dezvoltare personala: persoanele care folosesc acest coping par a fi niste eterni optimisti. Oricat de dramatica ar fi situatia si oricat
de mare stresul, sunt acele persoane care isi spun “bine ca trec prin situatia asta, macar pot sa trag niste invataminte utile pentru viata”.
6 Umorul: umorul este un coping foarte eficient in multe situatii. Nu degeaba avem expresii de tipul “sa faci haz de necaz”, aceasta abordare a stresului fiind, de
altfel, o solutie uneori foarte buna de scadere a tensiunii si a apasarii exercitata de situatie asupra persoanei. Din pacate, unele situatii de stres ni se par foarte
“serioase”, astfel incat nu ne putem permite sa le luam in deradere, iar tensiunea poate sa atinga cote alarmante.
 7 Folosirea suportului emotional: majoritatea persoanelor care sunt supuse stresului ajung la un moment dat sa povesteasca si altora despre greutatile pe care
le traverseaza. Prieteni, vecini, rude, partener de viata, oricine este bun, numai sa fie in preajma si dispus sa asculte problemele noastre. De multe ori, ajunge
doar sa fim ascultati – ne simtim mai bine, chiar daca nu ni s-au oferit cine stie ce solutii sau sfaturi.
8 Coping-ul activ: relativ rare, dar foarte eficiente, sunt acele persoane care, indiferent de stres, “iau taurul de coarne”. Avem de-a face cu persoane care atunci
cand sunt puse in situatii tensionate, primul gand pe care il activeaza este “acum ce am oare de facut?” si care reusesc de multe ori sa planifice actiunile pas cu
pas pentru a rezolva repede si bine situatia de mai sus. Cu toate ca acest coping pare unul ideal, excesul de activism duce la o eterna planificare a existentei, fara
momente de relaxare, de reverie sau de leneveala.
9 Dezangajarea mentala: este caracteristica pentru acei indivizi care sub presiunea stresului hotarasc brusc “sa nu se mai gandeasca la problema”. Uneori
aceasta politica a strutului poate da roade, alteori, insa, evitarea problemei nu face nimic altceva decat sa amane momentul confruntarii cu “demonul” si poate
chiar sporirea cantitatii de stres.
Unii copii care au fost supusi abuzului risca sa devina niste neadaptati la varsta maturitatii.
Dezvoltarea abilitatilor de coping
Daca ne simtim slabi in fata stresului, putem sa facem apel la ajutor profesionist pentru a creste abilitatile noastre de coping. Una dintre variantele cele mai la
indemana este reprezentata de rezolvarea de probleme. Nu trebuie sa mergi la un psihoterapeut sau la un psihiatru pentru a exersa rezolvarea de probleme –
teoretic, orice absolvent de psihologie poate sa te ajute sa pui in ordine “problema” dupa urmatorul tipic:
 Identificarea problemei (stresului) in termeni cat mai clari;
 Generarea de alternative (solutii cat mai variate si mai creative la problema de mai sus);
 Evaluarea alternativelor si selectarea celei mai bune solutii;
 Implementarea solutiei alese;
 Evaluarea succeselor (cu eventuala re-parcurgere a ciclului in cazul in care solutia nu s-a dovedit viabila).
Cum putem calcula posibilitatea de a face o tulburare de adaptare? 
Pentru a calcula posibilitatea de a face o tulburare de adaptare, utilizeaza formula:
La numarator treci toate stresurile pe care le traiesti in momentul prezent (incearca sa fii cat mai detaliata cu putinta, facand referire la ultima luna de viata) – in
familie (de exemplu, tensiuni cu partenerul/partenera de viata, cu soacra, parasirea caminului de catre un copil, nastera unui copil etc.), la serviciu (de exemplu, o
avansare, schimbarea serviciului, tensiuni cu un coleg de serviciu etc.) si in domeniul recreational si al vietii de zi cu zi (de exemplu, infrangerea echipei favorite de
fotbal, incapacitatea de a te lasa de fumat etc.). Pentru fiecare “capitol” de stres, notati cu 1 punct stresurile minore, cu 2 puncte stresurile mai importante si
cu 4puncte stresurile extrem de puternice. Adunati notele pe capitole, iar totalul impartiti-l cu rezultatul de la numitor (vezi alaturi) si inmultiti-l cu 100.La numitor,
pentru fiecare “capitol” de stres notat la numarator, calculeaza in ce masura anticipezi ca vei face fata acestui stres: de exemplu, daca tensiunilor constante cu
soacra consideri ca le poti face fata cu brio, noteaza acestea cu 2. Daca exista situatii in care consideri ca nu esti foarte “inarmat” pentru a face fata, ofera note
de 1 (de exemplu, daca nu ti-a reusit nici o modalitate de a te lasa de fumat, si acest lucru iti provoaca un stres constant). Daca exista situatii in care te descurci
exceptional, noteaza-ti cu 4 – de exemplu, daca esti foarte multumit(a) de felul in care reusesti sa-ti pui la punct colegii de la serviciu. Aduna punctele de coping
(adica cele date de abilitatea ta de a face fata situatiilor de stres). Atentie, pentru fiecare capitol de la numarator identifica o nota de coping la stres.Pentru un
punctaj mai mic de 80 se poate considera ca esti un campion/campioana a luptei cu stresul – nu te ameninta nici o intrevedere cu psihologul personal. Pentru un
scor intre 80-120, risti destul de mult ca un stres suplimentar sa te dea peste cap. Un scor mai mare de 120 spune despre tine fie ca treci printr-o perioada
deosebit de stresanta (poate o vacanta te-ar putea “rezolva”?), fie ca nu esti pregatita in momentul prezent sa faci fata situatiilor din viata ta.
 Ce sunt tulburarile de adaptare?

Tulburarile de adaptare cuprind stari de suferinta si de afectare emotionala, ce influenteaza negativ performantele si functionarea sociala. Tulburarile psihologice sunt
tratate intr-un cabinet psihologic sau prin psihoterapie online. Impreuna cu un psiholog specializat in psihoterapie poti depasi cu bine aceste dificultati.  Elementul
esential al unei tulburari de adaptare il constituie raspunsul psihologic la un stresor identificabil care duce la aparitia unor simptome comportamentale si emotionale
semnificative.
Stresorul poate fi un singur eveniment (de ex., terminarea unei relatii romantice) ori pot exista stresori multipli (de ex., dificultati in afaceri si probleme maritale
notabile). Stresorii pot fi recurenti (de ex., asociati cu o criza sezoniera in afaceri) sau continui (de ex. a locui într-un cartier dominat de infractori). Stresorii pot afecta
un singur individ, o întreaga familie, un grup mai mare sau o comunitate (de ex., un dezastru natural). Unii stresori pot acompania evenimente specifice de dezvoltare
(de ex., mersul la scoala, plecarea din casa parinteasca, casatoria, faptul de a deveni parinte, incapacitatea de a-şi atinge scopurile profesionale, pensionarea).

Cum identificam manifestarile tulburarilor de adaptare?

In continuare, va voi prezenta criteriile specifice in tulburarile de adaptare.

1.  Simptomele trebuie sa apara in decurs de 3 luni de la aparitia stresorului. (Aparitia de simptome emotionale sau comportamentale ca raspuns la un stresor
identificabil survenind in decurs de 3 luni de la debutul stresorului.)
2. Aceste simptome sau comportamente sunt semnificative clinic, dupa cum este evidentiat de urmatoarele: detresa marcata (stare critica), care este in exces
fata de ceea ce ar fi de asteptat de la expunerea la stresor; deteriorare semnificativa in functionarea sociala sau profesionala ori scolara. (Semnificatia clinica a reactiei
este indicata fie de suferinta marcata care este in exces fata de ceea ce ar fi de prevazut, data fiind natura stresorului, fie de deteriorarea semnificativa in functionarea
sociala.)
3. Perturbarea in legatura cu stresul nu satisface criteriile pentru alta tulburare specifica, cum ar fi tulburarea anxioasa sau afectiva specifica.
4. Simptomele nu reprezinta doliul (Diagnosticul de tulburare de adaptare nu se aplica atunci cand simptomele reprezinta doliul.)
5. Odata ce stresorul (sau consecintele sale) a disparut, simptomele nu persista mai mult de 6 luni. (Prin definitie, o tulburare de adaptare, se rezolva in
decurs de 6 luni de la terminarea stresorului (ori a consecintelor sale. Simptomele pot persista insa, o perioada mai lunga de timp, daca apar ca răspuns la un stresor
cronic (de ex., o conditie medicala generala incapacitanta, cronica), ori la un stresor care are consecinte persistente (de ex., dificultati afective sau financiare rezultand
dintr-un divort)).

Clasificarea tulburarilor afective

Predispozitia individuala sau vulnerabilitatea joaca un rol mai mare in riscul aparitiei sau in conturarea manifestarilor tulburarii de adaptare decat in celelalte stari din
cadrul altor tulburari afective, dar, cu toate acestea, se considera ca starea n-ar fi aparut fara stresor. Subiectul poate sa se simta predispus la comportamente dramatice
sau explozii de violenta, dar acestea apar rar. Manifestarile variaza si includ dispozitia depresiva, anxioasa, ingrijorarea sau o combinatie a acestora, un sentiment al
incapacitatii de a face fata (coping), de a planifica (viitorul) sau de a continua situatia prezenta, precum si unele grade de afectare in performanta rutinei cotidiene.

Tulburările de adaptare sunt clasificate in functie de simptomele ce caracterizeaza cel mai bine simptomele predominante:

 Cu dispozitie depresiva (cand manifestarile predominante sunt simptome precum dispozitia depresiva, plansul sau sentimentele de disperare);

 Cu anxietate (manifestarile predominante sunt simptome precum nervozitatea, preocuparea sau anxietatea ori, la copii, frica de separare de persoanele de
care s-au atasat foarte tare);

 Cu dispozitie mixta anxioasa si depresiva (manifestarea predominanta este o combinatie de depresie si anxietate);

 Cu perturbare de conduita (manifestarea predominanta o constituie o perturbare de conduita in care exista violarea drepturilor altora ori a regulilor şi
normelor sociale majore corespunzatoare etatii; de ex., chiul, vandalism, condus neglijent, batai, neglijarea responsabilitatilor legale);
  

 Cu perturbarea mixta a emotiilor si conduitei (manifestari predominante sunt, atat simptome emotionale, cum ar fi depresia, anxietatea, cat şi o
perturbare de conduita);

 Nespecificat (pentru reactiile dezadaptative - cum ar fi acuze somatice, izolare sociala, inhibitie in activitatea profesionala sau acolara, la stresorii
psihosociali, care nu sunt clasificabile ca subtipuri specifice de tulburare de adaptare.

In functie de durata perturbarii, tulburarile afective pot fi: acute, daca perturbarea dureaza mai puţin de 6 luni sau cronice, daca perturbarea dureaza 6 luni sau mai
mult.

Ce pot sa fac?

Am intalnit persoane ce s-au confruntat cu tulburarea de adaptare atunci cand, in urma pensionarii, in viata lor a intervenit o schimbare importanta, de asemenea
persoane ce sufereau exagerat de mult in urma despartirii de persoana iubita. Prin intermediul sedintelor de psihoterapie persoanele se sufera de aceste tulburari si-au
remediat mult mai usor probleme cu care s-au confruntat, regasindu-si linistea, armonia, speranta. 

Agentul de stres, stresorul, poate sa fi afectat integritatea familiala a persoanei (de exemplu pierderea unei fiinte dragi, experiente de separare) sau sistemul mai larg de
valori sau suporturi sociale (imigratie, statut de refugiat). Tulburarile de adaptare iau nastere in perioada de adaptare la o schimbare semnificativa de viata, sau ca o
coincidenta a unui eveniment stresant de viata, incluzand prezenta sau posibilitatea unei boli fizice grave.
 ABORDAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA A UNUI PACIENT
CU TULBURARE DE ADAPTARE
Monica Mihai*
 

La baza formarii si mentinerii simptomelor si comportamentelor dezadaptative stau

modelele de g�ndire negativa sau nerealista. Psihoterapia cognitiv-comportamentala �si
propune identificarea si restructurarea acestor modele cognitive, precum si validarea �n
practica a rezultatelor obtinute. Principiul de baza al psihoterapiei cognitiv-
comportamentale este cel conform caruia modurile �n care individul se comporta sunt
determinate de situatiile imediate si de felul �n care subiectul le interpreteaza. Cu alte
cuvinte, nu evenimentele �n sine ne creeaza probleme, ci modul �n care noi ne raportam
la ele. Psihoterapia cognitiv-comportamentala, ca forma de psihoterapie scurta, este
focalizata pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau
vindecarea unor simptome neuropsihice sau psihosomatice.

I. Descrierea tulburarii

Tulburarile de adaptare sunt stari de suferinta subiectiva si de afectare emotionala,

interfer�nd de obicei cu performantele si functionarea sociala, si lu�nd nastere �n
perioada de adaptare la o schimbare semnificativa de viata, sau ca o consecinta a unui
eveniment stresant de viata (incluz�nd prezenta sau posibilitatea unei boli fizice grave).

Agentul de stres (stresorul) poate sa fi afectat integritatea retelei sociale a persoanei

(pierderea unei fiinte dragi, experiente de separare) sau sistemul mai larg al valorilor sau
suporturilor sociale (imigratie, statut de refugiat). Stresorul poate implica numai individul
sau si grupul sau comunitar.
Predispozitia individuala sau vulnerabilitatea joaca un rol mai mare �n riscul aparitiei sau
�n conturarea manifestarilor tulburarii de adaptare dec�t �n celelalte stari din cadrul
acestui grup, dar, cu toate acestea, se considera ca starea n-ar fi aparut fara stresor.

Manifestarile variaza si includ dispozitia depresiva, anxietatea, �ngrijorarea sau o

combinatie a acestora, un sentiment al incapacitatii de a face fata (coping), de a planifica
(viitorul) sau de a continua situatia prezenta, precum si unele grade de afectare �n
performanta rutinei cotidiene.

Subiectul poate sa se simta predispus la comportamente dramatice sau explozii de

violenta, dar acestea apar rar. Totusi, tulburarile de conduita (de exemplu,
comportamentul agresiv sau disocial) pot fi o trasatura asociata, mai ales la adolescenti.
Nici unul din simptome nu este �nsa suficient de sever sau de proeminent pentru a
justifica un diagnostic specific prin el �nsusi.

Tulburarile de adaptare sunt asociate cu un risc crescut de tentative de suicid si de suicid

complet, uz excesiv de o substanta si acuze somatice. Tulburarea de adaptare a fost
raportata si la indivizii cu tulburari mentale preexistente din esantioane selectate, cum ar fi
copiii si adolescentii si pacientii chirurgicali si medicali generali.

Prezenta unei tulburari de adaptare poate complica evolutia maladiei la indivizii care au o
conditie medicala generala (de exemplu, reduce complianta la regimul medical recomandat
ori creste lungimea sederii �n spital).
La copii, fenomenele regresive cum sunt revenirea la udatul patului sau la vorbirea
copilareasca, sau sugerea policelui, sunt o parte frecventa a modelului simptomatic.

Debutul apare de obicei p�na �ntr-o luna de la aparitia evenimentului stresant sau
schimbarii de viata, iar durata simptomelor nu depaseste de obicei 6 luni, cu exceptia
reactiei depresive prelungite. Daca simptomele persista �n timp, diagnosticul trebuie
schimbat �n functie de tabloul clinic prezent.
Desi exista o anumita predispozitie sau vulnerabilitate �n aparitia si manifestarea
tulburarii de adaptare, ca stare de suferinta subiectiva si de afectare emotionala, ce
interfereaza de obicei cu performantele si functionarea sociala, se considera ca aceasta nu
s-ar fi declansat fara existenta unui stresor, eveniment de viata sau situatie stresanta.

De aceea, �n demersul terapeutic pentru un pacient cu tulburare de adaptare,

psihoterapeutul trebuie sa acorde un rol deosebit stresului si celorlalti factori implicati.

II. Criteriile de diagnostic pentru tulburarile de adaptare (DSM IV)

A. Aparitia de simptome emotionale sau comportamentale ca raspuns la (un) stresor(i)

identificabil(i) survenind �n decurs de 3 luni de la debutul stresorului (stresorilor).
B. Aceste simptome sau comportamente sunt semnificative clinic, dupa cum este
evidentiat de oricare dintre urmatoarele:
1. detresa marcata, care este �n exces fata de ceea ce ar fi de asteptat de la expunerea
la stresor;
2. deteriorare semnificativa �n functionarea sociala sau profesionala (scolara).
C. Perturbarea �n legatura cu stresul nu satisface criteriile pentru alta tulburare specifica
de pe axa I si nu este doar o exacerbare a unei tulburari preexistente de pe axa I sau axa
II.
D. Simptomele nu reprezinta doliul.

III. Subtipuri

Daca criteriile pentru tulburarea de adaptare sunt satisfacute, forma clinica sau trasaturile
predominante pot fi specificate astfel:
a) Cu dispozitie depresiva - manifestarile predominante sunt simptome precum dispozitia
depresiva, pl�nsul sau sentimentele de disperare.
b) Cu anxietate - manifestarile predominante sunt simptome precum nervozitatea,
preocuparea sau anxietatea ori, la copii, frica de separare de persoanele de atasament
major.
c) Cu dispozitie mixta anxioasa si depresiva - manifestarea predominanta este o
combinatie de depresie si anxietate.
d) Cu perturbare de conduita - manifestarea predominanta o constituie o perturbare de
conduita �n care exista violarea drepturilor altora ori a regulilor si normelor sociale majore
corespunzatoare etatii (de exemplu, chiul, vandalism, condus neglijent, batai, neglijarea
responsabilitatilor legale).
e) Cu perturbare mixta de emotii si conduita - manifestarile predominante sunt at�t
simptome emotionale (de exemplu, depresie, anxietate), c�t si o perturbare de conduita.
f) Nespecificata - reactii dezadaptative (de exemplu, acuze somatice, izolare sociala,
inhibitie �n activitatea profesionala sau scolara) la stresorii psihosociali, care nu sunt
clasificabile ca subtipuri specifice de tulburare de adaptare.

IV. Prezentare de caz - Tulburare de adaptare cu dispozitie mixta, anxioasa si

depresiva

Subiect: Vasile M., �n v�rsta de 47 de ani, casatorit, fara copii, studii superioare, se

prezinta la cabinet, din proprie initiativa, cu diagnosticul F 43.2 (tulburare de adaptare),
stabilit de medicul psihiatru.

�n luna mai a anului 2005, pacientul este avansat �n functia de director executiv la firma
la care lucra, din punct de vedere ierarhic fiind al treilea om �n conducerea firmei. Odata
cu avansarea, Vasile a fost nevoit sa se mute �n capitala, din orasul �n care locuia
�mpreuna cu sotia de 5 ani. Sotia sa nu a putut sa-si urmeze sotul �n Bucuresti datorita
serviciului, fapt pentru care sotul, care primise si o locuinta de serviciu odata cu noua
functie, venea acasa saptam�nal sau chiar de doua ori pe saptam�na, chiar daca uneori,
�n timpul saptam�nii, doar pentru c�teva ore.

Vasile M. a primit cu entuziasm aceasta functie, pe care de altfel si-o dorea foarte mult si
pentru care muncise si mai mult si a simtit ca munca sa a fost apreciata la justa valoare.
Mai mult dec�t at�t, el a plecat hotar�t sa puna �n aplicare ideile sale marete privind
prosperitatea firmei si sa rezolve multe din problemele cu care s-a confruntat de-a lungul
anilor de c�nd lucra �n firma, convins fiind ca numai de la acel nivel se puteau rezolva.

Despartirea de colegi, subalterni si colaboratori s-a realizat cu mare dificultate, Vasile

regret�nd ca nu-si poate lua �n capitala toata echipa cu care a lucrat.

Nu mica i-a fost surpriza c�nd, dupa c�teva saptam�ni a constatat ca ceea ce a gasit la
sediul central al firmei nu era nici pe departe asa cum �si imagina: oameni reci, distanti,
dezinteresati, comozi, slab pregatiti, fara initiativa. Toate proiectele, planurile pe care si le
faurise le-a vazut naruindu-se �nainte de a le putea sustine �n fata conducerii. Mai mult,
colegii nu vedeau cu ochi buni numirea sa �n functia de conducere la care de altfel fiecare
aspira si nu au ezitat sa-i spuna �n fata acest lucru sau sa-i "demonstreze prin
comportamentul lor", sa-i "saboteze deciziile", sa-l "vorbeasca de rau sefilor".

�n acea perioada, fram�ntat de g�nduri, dorind "cu disperare" sa evite esecul, Vasile
�ncepe sa aiba tulburari de somn (insomnii mixte), face abuz de tutun (ajung�nd sa
fumeze trei pachete de tigari pe zi) si cafea, iar uneori chiar de alcool. Relatiile
interpersonale cu colegii se deteriorau tot mai mult, Vasile simtindu-se pe zi ce trecea tot
mai �ng�ndurat, abatut, trist. Sotiei nu-i povesteste nimic din ceea ce se �nt�mpla cu el
si-si rareste vizitele acasa pe motiv ca are foarte mult de lucru.

Pacientul acuza dureri somatice de tot felul, de la gastralgii si furnicaturi, p�na la dureri
toracice si senzatii de "gheara la inima", moment �n care se interneaza la o sectie de
cardiologie, crez�nd ca este vorba despre un preinfarct. Abia atunci �i telefoneaza sotiei
si o cheama la spital. Rezultatele analizelor, inclusiv EKG, infirma diagnosticul de
preinfarct, medicii specialisti concluzion�nd ca este vorba doar de stres si-i recomanda
odihna si liniste.

Dupa o saptam�na de concediu se �ntoarce la serviciu, dar atmosfera este aceeasi.

Pacientul devine tot mai nervos, tensionat, anxios, cu dispozitii depresive, manifesta
iritabilitate, fatigabilitate, cefalee si acuze somatice. La insistentele sotiei se interneaza
�ntr-o sectie de psihiatrie, unde i se stabileste diagnosticul de "tulburare de adaptare".
�n spital, pacientul primeste tratament medicamentos, probabil antidepresive si
anxiolitice, medicamente pe care pacientul nu le poate denumi.

Dupa externare si concediu medical se �ntoarce la serviciu, aparent vindecat. Vasile

recunoaste ca nu putea fi vorba despre randament �n activitate. Unii colegi sau sefi �i
dadeau spre rezolvare sarcini simple, ceea ce l-a determinat sa "�nteleaga" ca le era mila
de el, �n timp ce altii �l priveau cu superioritate, "din postura omului sanatos" si-l
�ntrebau, pe un ton zeflemitor: "Ati mai venit pe la munca, ca nu prea v-am vazut?" sau
"dar puteti munci?". Datorita numeroaselor zile de absenta si a eficientei scazute, unii sefi
i-au sugerat faptul ca ar fi mai bine sa paraseasca firma.

La prima �nt�lnire, pacientul prezinta motivele pentru care cere "ajutor de specialitate",
istoricul aparitiei tulburarii, �ntr-o maniera coerenta, concisa, acoperind �n general
�ntreaga istorie a problemei sale.
Pacientul �ncheiase tratamentul medicamentos prescris de medicul psihiatru la solicitarea
sa, mention�nd faptul ca nu doar oamenii din jurul sau sunt responsabili pentru
problemele sale, ci si el, datorita unui dezechilibru �ntre expectatiile prea mari cu care a
plecat sa-si preia functia si realitatea cu care s-a confruntat la sediul central al firmei, dar
si modului neadecvat �n care a reactionat la "respingerile colegilor", ceea ce l-a
determinat sa solicite psihoterapie, �n care, de altfel, �si pusese mari sperante.
Pacientul a fost informat ca terapeutul nu-i va rezolva problemele, ci �l va ajuta sa le
rezolve singur si chiar va �nvata sa faca fata pe viitor situatiilor stresante.

Scopul acestei �nt�lniri a fost nu numai evaluarea pentru a stabili daca pacientul este
potrivit pentru psihoterapie, ci si stabilirea relatiei psihoterapeutice, care s-a realizat
aproape spontan, favorizata fiind si de dorinta de cooperare a pacientului.

I-am solicitat pacientului sa-mi confirme daca am �nteles bine problemele prezentate,
folosind tehnica reformularii, stabilind �mpreuna cu acesta lista de probleme - simptome
si probleme de viata:

+ Simptome 
- comportamentale: tonus scazut al activitatii, tendinta de izolare
- motivationale: lipsa interesului
- afective: tristete, anxietate, rusine, vinovatie
- cognitive: capacitate scazuta de concentrare, autocritica, ruminatii interioare
- somatice: insomnii, cefalee

+ Lista de probleme
- probleme practice: dificultati la serviciu
- probleme interpersonale: dificultati de comunicare, relatii negative cu colegii (de
respingere)
- probleme intrapersonale: stima de sine scazuta

�n cadrul acestei �nt�lniri au fost identificati stresorii care au declansat tulburarea de

adaptare, s-au stabilit obiectivele generale ale psihoterapiei si au fost propuse c�teva
tehnici si strategii psihoterapeutice.
Agentul stresor important care a favorizat aparitia tulburarii de adaptare a fost schimbarea
locului de munca, ceea ce a atras dupa sine schimbarea echipei de lucru, schimbarea
domiciliului si separarea temporara de sotie.

Obiectivul general al psihoterapiei: rezolvarea psihologica a situatiei imediate, precum si

ajutarea pacientului sa revina macar la nivelul de functionare pe care l-a avut �nainte de
instalarea tulburarii..

Obiective specifice:
- identificarea si modificarea schemei cognitive care directioneaza organizarea si
procesarea informatiilor, precum si interpretarea experientei de viata;
- cunoasterea si modificarea modului de raportare a pacientului la ceilalti;
- achizitionarea de abilitati de a face fata existentei.;
- generarea unor alternative pentru g�ndurile negative automate, modalitati de a percepe
realitatea si comportamentul.

Strategii si tehnici psihoterapeutice:

- Tehnici cognitive:
+ precizarea sensului termenilor;
+ adresarea de �ntrebari cu caracter provocativ pentru verificarea g�ndurilor negative si
a supozitiilor disfunctionale;
+ identificarea unor alternative si optiuni de viata;
+ imaginarea consecintelor;
+ transformarea unui eveniment negativ �ntr-un avantaj;
+ tehnica descoperirii dirijate;
+ provocarea si modificarea g�ndurilor negative disfunctionale.

- Tehnici comportamentale:
+ realizarea unor orare si programe;
+ monitorizarea activitatilor dupa indicatorii eficienta si placere;
+ jocul de rol;
+ tehnici de relaxare;
+ sarcinile pentru acasa

De asemenea, pacientul a fost de acord sa i se administreze c�teva teste, o parte la

cabinet, iar o parte ca tema pentru acasa:

- Chestionarul de stres bazat pe scala Holmes si Rahe;

- Interviul - program pentru alcool Cage;
- S.A.A.S.T. - Testul de screening pentru alcool autoadministrat;
- Testul Fargerstrom - dependenta de nicotina;
- Scala Horn-Waingrow - motivatie pentru fumat;
- ASQ - Chestionar pentru evaluarea anxietatii;
- Scala de anxietate Hamilton;
- Chestionar pentru comportamentul bolnavului - tulburari somatoforme si masurarea
durerii si a fenomenelor asociate;
- Scala de impact a situatiilor critice;

Pe timpul interviului am parcurs si scala de depresie Hamilton.

Rezultatele evaluarii psihologice sunt prezentate �n cele ce urmeaza.
Pacientul prezinta o criza medie de viata (270 de puncte la chestionarul de stres),
sentimente de anxietate (g�nduri irationale anxioase, simptome somatice ale anxietatii,
desi nu exprima �ntreaga anxietate �n comportament) cu dispozitie depresiva medie
(tristete, deprimare, sentimente de singuratate) cu somatizare puternica a afectelor.
Pacientul afirma existenta tulburarii si este preocupat de simptome (dar nu prezinta
tulburari fobice), fiind responsabil pentru sanatatea lui si nevoia de tratament. De
asemenea, nu neaga problemele din viata sa si nu are tendinta de a-i acuza pe altii de
situatia �n care se afla. Se caracterizeaza prin sentimente de furie si ne�ntelegeri
personale si prezinta usoare dificultati de a-si exprima sentimentele. Compenseaza prin
consum de alcool (maxim 200 ml. de alcool) si consum exagerat de tutun.
 
Scor  
Medi Maxi
Minim
u m
Test
Chestion  
ar de   x  
stres
Cage     x  
SAAST     x  
Fagerstro  
    x
m
Reducerea sentim.
    x
neg.
Pl�cerea relax�rii     x
Horn- Stimulare   x  
Waingro Dependen��     x
w Obi�nuin��/automa
    x
tism
Stimulare
  x  
senzoriomotorie
Hamilton     x  
Anxietate
x    
general�
Anxietate
    x
cognitiv�
ASQ Anxietate
    x
somatic�
Anxietate
comportament   x  
al�
Anxietate
  x  
general�
Anxietate
  x  
Hamilton cognitiv�
Anxietate
  x  
somatic�
Indice global   x  
Intruziune     x
Impact situa�ii critice Negare /
  x  
evitare
Tulbur�ri somatoforme – Ipohondrie x    
evaluarea durerii �i Convingerea
fenomenelor asociate   x  
bolii
Acuze
psihologice /     x
somatice
Tulburare     x
afectiv�
 Negare x    
Iritabilitate     x
Inhibi�ie
  x  
afectiv�

Tot �n cadrul acestei �nt�lniri, �mpreuna cu pacientul am evaluat resursele pacientului -

repertoriul de disponibilitati si abilitati pe care le are pentru a face fata situatiei dificile �n
care se afla -, respectiv sustinerea din partea sotiei, disponibilitatea, motivatia pentru
schimbare, existenta unui echilibru �ntre factorii care au contribuit la instalarea tulburarii:
pacientul �nsusi, ceilalti si mediul.
De comun acord cu pacientul s-a stabilit ca sedintele sa aiba loc de doua ori pe
saptam�na �n zilele de marti si vineri, c�t timp era �n concediu medical (doua
saptam�ni), iar apoi �nt�lnirile sa aiba loc saptam�nal (s�mbata), pun�ndu-se accent
pe participarea activa a pacientului si pe rolul deosebit al sarcinilor, temelor pentru acasa,
astfel �nc�t interventia psihoterapeutica sa nu depaseasca 10 sedinte.
Concluzion�nd ca nu prezinta nici un risc (ideatie suicidara, lipsa de speranta), pacientului
i s-au trasat primele sarcini pentru acasa:
- stabilirea unui program strict de munca, odihna, masa, plimbari, activitati realizate
�mpreuna cu sotia sau singur c�nd aceasta nu era disponibila - trezirea interesului
(cautarea de eustresuri);

 
Ziua Ora Activitatea planificat� Activitatea realizat�

- monitorizarea activitatilor si a dispozitiei �ntr-o agenda personala;

 
Ziua Ora Activitatea Dispozi�ia Intensitatea (de la 0 la 100)

- pacientul a fost �ncurajat sa reia legaturile cu vechii prieteni.

La sf�rsitul �nt�lnirii i-am cerut pacientului sa rezume ceea ce a �nteles si sa spuna
daca are ceva de obiectat.

Prima sedinta

Sedinta a debutat cu discutarea chestionarelor completate la prima �nt�lnire si a celor

rezolvate ca tema pentru acasa si cu trecerea �n revista a ceea ce s-a �nt�mplat �n
viata pacientului de la prima �nt�lnire.
Astfel am aflat ca Vasile a reusit sa �si planifice timpul si activitatile �nc�t sa nu existe
perioade de activitate intensa sau perioade lungi de inactivitate, de monotonie, plictiseala,
dar motivatia acestuia a fost pentru "ca sa nu mai ma g�ndesc la ceea ce mi s-a
�nt�mplat". Activitatile au fost astfel planificate �nc�t sa determine o dispozitie
"placuta", �n marea lor majoritate fiind de loisir, pacientul nereusind sa-si exprime clar
starile afective traite �n timpul desfasurarii unei activitati.

Pacientul a relatat ca nu a luat legatura, nici macar telefonic, cu prietenii sai. �ntrebat
fiind care au fost motivele pentru care nu a facut acest lucru, Vasile a raspuns: "...de
rusine. Nici macar colegii nu i-am sunat. Vor crede ca sunt incompetent. ...si si-au pus
at�tea sperante �n mine..."
Din discutia cu pacientul a reiesit si o usoara ne�ncredere �n sine "nu stiu daca voi putea
vreodata sa dau ochii cu ei..."(fostii colegi).
Vasile s-a pl�ns si de faptul ca noaptea are somnul agitat si nu reuseste sa se odihneasca,
iar daca se trezeste se chinuie sa adoarma, deranj�ndu-si sotia.

L-am rugat pe pacient sa propuna o tema asupra careia sa lucram. sedinta a continuat �n
directia identificarii starilor emotionale pe care pacientul le-a simtit cu fiecare activitate
desfasurata.
Am aflat astfel ca o plimbare prin oras �i creeaza o stare anxioasa, "de neliniste la g�ndul
ca m-as putea �nt�lni cu vreun cunoscut", activitatile casnice �l obosesc, s-a simtit
frustrat atunci c�nd a mers sa plateasca factura de gaz si calculatoarele s-au blocat c�nd
mai era doar o persoana �naintea sa la r�nd sau trist, singur c�nd sotia a fost nevoita sa
lucreze peste program �n seara c�nd aveau bilete la un spectacol de muzica populara.

Cu toate ca a cautat doar activitati care sa-i creeze o "stare de bine", pacientul nu a reusit
sa se relaxeze, raspunsuri comportamentale anxioase sau depresive persist�nd �nca.

Dupa analizarea �mpreuna cu pacientul a starilor emotionale care au �nsotit activitatile

desfasurate de acesta, am scos �n evidenta si g�ndurile negative automate, pe care le-
am propus a fi tema sedintei viitoare.

Sedinta s-a �ncheiat cu o tehnica de relaxare, adaptata dupa ciclul inferior al

antrenamentului autogen al lui Schultz (Anexa 12) si cu prezentarea temei pentru acasa:
- monitorizarea activitatilor, starilor emotionale asociate si a g�ndurilor negative automate
(scala de la 0 la 100 a fost propusa de pacient);
 
  Zi Or�
Descrie�i evenimentul care a      
produs emo�ia nepl�cut�
Situa�ie Descrie�i �irul ideilor,      
g�ndurilor, amintirilor pe care vi
le produce emo�ia nepl�cut�
Preciza�i emo�ia      
Emo�ie Evalua�i intensitatea emo�iei      
(de la 0 la 100)
Nota�i g�ndurile automate care      
preced�, �nso�esc sau
G�nduri urmeaz� dup� emo�ia
automat respectiv�
e Evalua�i-v� gradul de      
convingere �n g�ndurile
automate (de la 0 la 100)

- exersarea relaxarii (relaxare musculara, respiratie profunda);

- plimbari usoare seara, de 30 - 60 de minute, fara exercitii fizice obositoare, pentru un
somn odihnitor, dormitorul foarte bine aerisit �nainte de culcare, fara televizor �n camera
�n care doarme, un ceai �nainte de culcare (eventual de tei, fara m�ncare sau cafea),
iar daca noaptea se trezeste, mai bine sa faca ceva prin casa dec�t sa se agite �n pat (sa
faca ordine printre lucruri, documente sau alte activitati care nu deranjeaza pe cei din jur -
sotie, vecini- si pe care le am�na de mai mult timp)

Sedintele 2 - 3 - 4 - 5 

Obiectivele sedintelor: 
- evidentierea distorsionarilor cognitive care stau la baza g�ndurilor negative si reprezinta
indicatori ai modului �n care actioneaza schemele cognitive distorsionate si generarea de
noi optiuni �n ceea ce priveste cognitiile, modul de percepere a realitatii si modelele de
comportament;
- �ntarirea EU-lui;
- reducerea anxietatii si a starilor depresive.
sedintele au �nceput cu discutarea temelor pentru acasa, pacientul fiind �ncurajat pentru
�ndeplinirea sarcinilor trasate.
Pentru distorsionarile cognitive surprinse, de genul "Vor crede ca sunt incompetent", " si-
au pus at�ta speranta �n mine ... nu sunt bun de nimic", pacientul a fost provocat sa
aduca dovezi menite sa ateste ca afirmatiile sale sunt adevarate. Nereusind sa ateste
veridicitatea g�ndurilor sale negative, pacientul a tinut sa sublinieze caracterul nerealist al
acestora si consecintele negative asupra comportamentului sau.

P. - "...............Am vrut sa ma duc la librarie, dar m- am �ntors acasa �nainte de a

ajunge acolo, pentru ca m-am temut sa nu ma �nt�lnesc cu cineva cunoscut.
T. - Daca am �nteles eu bine, dvs. ati plecat sa va plimbati prin oras si ati vrut sa va
cumparati o carte...
P. - Nu neaparat sa cumpar. �mi place foarte mult sa intru �n librarii si sa rasfoiesc
cartile nou-aparute. Daca este ceva ce-mi place, cumpar.
T. - Ce carti preferati sa cititi? Aveti autori preferati?
P. - �mi plac romanele clasice din literatura rusa si britanica, dar �mi plac si Petre tutea,
Liiceanu si mai ales Patapievici.
T. - Ati spus ca nu ati intrat la librarie...
P. - Nu, n-am mai ajuns.
T. - C�t timp a durat plimbarea dvs.?
P. - Cred ca maxim 20 de minute.
T. - Ce v-a determinat sa renuntati la ideea de a merge la librarie sau de a va continua
plimbarea?
P. - Mi-a fost teama, desi daca ma g�ndesc bine, erau sanse de 1% sa ma �nt�lnesc cu
cineva cunoscut.
T. - si ce credeti ca s-ar fi �nt�mplat daca va �nt�lneati cu cineva cunoscut?
P. - Cum puteam sa-i spun?
T. - Ce anume sa-i spuneti?
P. - De ce sunt acasa �n acea perioada. �mi era rusine sa-i spun ca sunt bolnav. Eu nu
pot sa mint si nu gaseam alt motiv pentru a-i explica ce caut �n oras.
T. - Credeti ca ar fi fost mai bine daca puteati sa mintiti? V-ati fi simtit mai linistit?
P. - Nu, nu cred.
T. - Dvs. v-ati prezentat la cabinet cu un diagnostic pus de medicul specialist.
P. - Da. Tulburare de adaptare.
T. - Va este rusine cu acest diagnostic?
P. - Da.
T. - Daca ati fi avut ulcer sau pneumonie sau orice altceva, v-ar fi fost rusine cu un astfel
de diagnostic?
P. - Nu, categoric nu.
T. - Exista un alt diagnostic de care v-ar fi rusine?
P. - �n afara de unul legat de o problema psihica?... Nu, nu.
T. - Spuneti-mi, va rog, �n opinia dvs. cu ce difera un diagnostic psihiatric de unul din
chirurgie, endocrinologie sau cardiologie?
P. - Acum, c�nd ma �ntrebati, realizez ca este vorba doar de un simplu diagnostic, o
boala ca toate celelalte care, spre norocul meu, se poate trata........."

Pentru �ntarirea EU-lui, am folosit ca metoda principala antrenamentul autogen - ciclul

inferior - pe care pacientul si l-a �nsusit si �l utiliza zilnic acasa. �n cadrul acestuia i-au
fost administrate pacientului sugestii cu caracter general de �ntarire a EU-lui: "Ma simt
bine �n propriul corp", "Simt o forta puternica �n mine", "Elimin toata oboseala, toata
tensiunea", precum si metafore terapeutice: "...scapi de greutatea pe care o ai pe umeri"
etc.

De asemenea, �n cadrul relaxarii am folosit tehnica imaginarii consecintelor, prin care

pacientul a fost provocat sa-si imagineze problemele si �ngrijorarile, temerile sale.

Pacientului i s-a cerut sa-si imagineze o �nt�lnire cu Florin, un fost coleg, pentru a
infirma constructia verbala distorsionata "vor crede ca sunt incompetent". Vasile si-a
imaginat discutia cu Florin pe doua directii: una �n care Florin �l �ntelegea si nu
dezaproba comportamentul sau si cealalta �n care Florin dezaproba faptul ca Vasile "a pus
prea mult la suflet" comportamentul colegilor de la Bucuresti si mai ales grijile pe care si le
facea �n legatura cu ceea ce g�ndeau cunoscutii despre el.

�n urma acestor exercitii de imaginare Vasile a sunat c�tiva cunoscuti si le-a cerut sa se
�nt�lneasca. Astfel, Vasile a scapat de sentimentul de rusine si vinovatie fata de colegi si
si-a rec�stigat �ncrederea �n sine, iar starile de anxietate si depresie s-au redus
simtitor.

Pacientul a renuntat la a mai bea, doar c�te un pahar de vin din c�nd �n c�nd,
�mpreuna cu sotia sau cu prietenii, iar numarul de tigari s-a redus de la trei pachete pe zi
la maxim 15 tigari pe zi.
De asemenea, somnul nocturn a devenit foarte odihnitor, iar simptomele somatice au
disparut.
Pacientul a primit ca sarcini pentru acasa sa-si evalueze activitatile cotidiene sub aspectul
eficientei personale (pe o scala de la 0 la 10), precum si al placerii pe care acestea i-o
produc (pe o scala de la 0 la 100), prioritare fiind activitatile care puteau reduce
anxietatea si starile depresive, si sa respecte cu strictete planificarea activitatilor si
monitorizarea g�ndurilor negative automate.

Sedinta a 6-a

Pacientul se prezinta la aceasta sedinta revoltat de faptul ca sefii sai s-au hotar�t sa-l dea
afara de la serviciu pe motiv de incompetenta. Daca la �nceputul terapiei pacientul se
caracteriza prin anxietate si depresie, rusine, vinovatie, �ngrijorat de ceea ce g�ndeau
altii despre el, acum Vasile era deranjat ca ceilalti �l considerau incompetent, mai mult
dec�t faptul ca �si pierdea serviciul.
Aceasta a fost si tema principala a sedintei psihoterapeutice, �n care am folosit metoda
transformarii unui eveniment negativ �ntr-un avantaj si tehnica rezolvarii problemelor:

Definirea problemei:
+ problema - pierderea serviciului; 
+ cauze - incompetenta, boala, rea-vointa; 
+ consecinte - scaderea stimei de sine sau a celorlalti.

Inventarierea solutiilor posibile: 

+ sa-l roage pe director sa-i mai acorde o sansa pentru ram�nerea �n functie;
+ desfacerea contractului de munca;
+ demisie;

Evaluarea solutiilor (au fost evaluate fiecare solutie �n parte, �n functie de avantaje si

dezavantaje, consecinte pe termen scurt si lung, pentru sine si pentru cei familie,
implicatii concrete).

Luarea unei decizii - Vasile a hotar�t sa-si dea demisia.

Vasile urma sa puna �n aplicare, ultimele doua etape ale rezolvarii problemei:
Executarea deciziei - precizarea sarcinilor legate de aplicarea deciziilor si fixarea unui
planning.
Evaluarea rezultatelor - evaluarea rezultatelor actiunii, �n functie de obiectivele vizate si
de problema definita �n prealabil.
Ca tema pentru acasa pacientul a primit sarcina de a �ntocmi o lista cu proiectele pentru
viitor, �n functie de prioritati.

Sedinta a 7-a 

sedinta s-a axat pe discutarea deciziei pacientului de a renunta la serviciu si a listei de

proiecte si prioritati, precum si a starilor afective ce �nsotesc aceste proiecte. De
asemenea, prin discutiile purtate am explorat posibilele evenimente de viata, ale caror
g�nduri asociate i-ar fi putut destructura �ncrederea �n sine sau �n ceilalti.

 
Prioritate Proiect
I Cerere de ordonan��
II Re�ntregirea familiei
Petrecerea timpului al�turi de
III
so�ie 
IV Reluarea leg�turilor cu prietenii
Excursii, drume�ii, teatru,
V
cinematograf etc.
VI Bani de ordonan��
VII Construirea unei case
VIII Adop�ia unui copil

Sedinta a 8-a si a 9-a 

Ultimele sedinte au avut drept obiectiv prevenirea recaderilor, pentru ca pacientul sa nu

revina la modelele de comportament care au determinat interventia psihoterapeutica.
S-a lucrat la formarea unor noi abilitati de a face fata stresului si la exersarea vechilor
abilitati si deprinderi, folosind jocul de rol si tehnica imageriei dirijate (i s-a cerut
pacientului sa-si imagineze ca rezolva cu succes o anumita situatie stresanta), pacientul
fiind �ncurajat sa pastreze achizitiile dob�ndite, subliniindu-se succesele sale trecute sau
viitoare

Sedinta a 10-a 

�n cadrul ultimei �nt�lniri am realizat o trecere �n revista a tuturor sedintelor de

psihoterapie, am discutat despre abilitatile si deprinderilor pe care Vasile le are formate si
dezvoltate armonios pentru a face fata pe viitor situatiilor problematice, dar mai ales
pentru a anticipa si a aprecia �n mod corect, realist un pericol, o situatie stresanta.
De asemenea, am discutat despre eficienta psihoterapiei, raportul dintre asteptarile initiale
ale lui Vasile legate de procesul psihoterapeutic si succesul terapiei si despre detaliile
relatiei psihoterapeutice. 
�n �ncheiere Vasile a primit asigurarea ca, ori de c�te ori va avea nevoie de ajutor, i-l
voi acorda cu placere, mention�nd ca din c�t am reusit sa-l cunosc �n cele 2 luni nu cred
ca va fi nevoie, dar sa nu ezite sa apeleze la psihoterapie, chiar si pentru cresterea
performantelor proprii, iar eu am obtinut promisiunea ca ma va tine la curent cu "reusitele
sale". Ceea ce s-a si �nt�mplat, Vasile fiind �n prezent �n cautarea unui teren pentru
construirea casei.

Abordarea unui pacient cu tulburare de adaptare

autor: Monica Mihai, La baza formarii si mentinerii simptomelor si comportamentelor

dezadaptative stau modelele de gandire negativa sau nerealista. Psihoterapia cognitiv-
comportamentala isi propune identificarea si restructurarea acestor modele cognitive,
precum si validarea in practica a rezultatelor obtinute. Principiul de baza al psihoterapiei
cognitiv-comportamentale este cel conform caruia modurile in care individul se
comporta sunt determinate de situatiile imediate si de felul in care subiectul le
interpreteaza. Cu alte cuvinte, nu evenimentele in sine ne creeaza probleme, ci modul
in care noi ne raportam la ele. Psihoterapia cognitiv-comportamentala, ca forma de
psihoterapie scurta, este focalizata pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente,
centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihice sau
psihosomatice.
I. Descrierea tulburarii
Tulburarile de adaptare sunt stari de suferinta subiectiva si de afectare emotionala,
interferand de obicei cu performantele si functionarea sociala, si luand nastere in
perioada de adaptare la o schimbare semnificativa de viata, sau ca o consecinta a unui
eveniment stresant de viata (incluzand prezenta sau posibilitatea unei boli fizice grave).
Agentul de stres (stresorul) poate sa fi afectat integritatea retelei sociale a persoanei
(pierderea unei fiinte dragi, experiente de separare) sau sistemul mai larg al valorilor
sau suporturilor sociale (imigratie, statut de refugiat). Stresorul poate implica numai
individual sau si grupul sau comunitar.
Predispozitia individuala sau vulnerabilitatea joaca un rol mai mare in riscul aparitiei sau
in conturarea manifestarilor tulburarii de adaptare decat in celelalte stari din cadrul
acestui grup, dar, cu toate acestea, se considera ca starea n-ar fi aparut fara stresor.
Manifestarile variaza si includ dispozitia depresiva, anxietatea, ingrijorarea sau o
combinatie a acestora, un sentiment al incapacitatii de a face fata (coping), de a
planifica (viitorul) sau de a continua situatia prezenta, precum si unele grade de
afectare in performanta rutinei cotidiene.
Subiectul poate sa se simta predispus la comportamente dramatice sau explozii de
violenta, dar acestea apar rar. Totusi, tulburarile de conduita (de exemplu,
comportamentul agresiv sau disocial) pot fi o trasatura asociata, mai ales la adolescenti.
Nici unul din simptome nu este insa suficient de sever sau de proeminent pentru a
justifica un diagnostic specific prin el insusi.
Tulburarile de adaptare sunt asociate cu un risc crescut de tentative de suicid si de
suicid complet, uz excesiv de o substanta si acuze somatice. Tulburarea de adaptare a
fost raportata si la indivizii cu tulburari mentale preexistente din esantioane selectate,
cum ar fi copiii si adolescentii si pacientii chirurgicali si medicali generali.
Prezenta unei tulburari de adaptare poate complica evolutia maladiei la indivizii care au
o conditie medicala generala (de exemplu, reduce complianta la regimul medical
recomandat ori creste lungimea sederii in spital).
La copii, fenomenele regresive cum sunt revenirea la udatul patului sau la vorbirea
copilareasca, sau sugerea policelui, sunt o parte frecventa a modelului symptomatic.
Debutul apare de obicei pana intr-o luna de la aparitia evenimentului stresant sau
schimbarii de viata, iar durata simptomelor nu depaseste de obicei 6 luni, cu exceptia
reactiei depresive prelungite. Daca simptomele persista in timp, diagnosticul trebuie
schimbat in functie de tabloul clinic prezent.
Desi exista o anumita predispozitie sau vulnerabilitate in aparitia si manifestarea
tulburarii de adaptare, ca stare de suferinta subiectiva si de afectare emotionala, ce
interfereaza de obicei cu performantele si functionarea sociala, se considera ca aceasta
nu s-ar fi declansat fara existenta unui stresor, eveniment de viata sau situatie
stresanta.
De aceea, in demersul terapeutic pentru un pacient cu tulburare de adaptare,
psihoterapeutul trebuie sa acorde un rol deosebit stresului si celorlalti factori implicati.
II. Criteriile de diagnostic pentru tulburarile de adaptare (DSM IV)
A. Aparitia de simptome emotionale sau comportamentale ca raspuns la (un) stresor(i)
identificabil(i) survenind in decurs de 3 luni de la debutul stresorului (stresorilor).
B. Aceste simptome sau comportamente sunt semnificative clinic, dupa cum este
evidentiat de oricare dintre urmatoarele:
1.detresa marcata, care este in exces fata de ceea ce ar fi de asteptat de la expunerea
la stresor;
2.deteriorare semnificativa in functionarea sociala sau profesionala (scolara).
C. Perturbarea in legatura cu stresul nu satisface criteriile pentru alta tulburare specifica
de pe axa I si nu este doar o exacerbare a unei tulburari preexistente de pe axa I sau
axa II.
D. Simptomele nu reprezinta doliul.
III. Subtipuri
Daca criteriile pentru tulburarea de adaptare sunt satisfacute, forma clinica sau
trasaturile
predominante pot fi specificate astfel:
a) Cu dispozitie depresiva – manifestarile predominante sunt simptome precum
dispozitia depresiva, plansul sau sentimentele de disperare.
b) Cu anxietate – manifestarile predominante sunt simptome precum nervozitatea,
preocuparea sau anxietatea ori, la copii, frica de separare de persoanele de atasament
major.
c) Cu dispozitie mixta anxioasa si depresiva – manifestarea predominanta este o
combinatie de depresie si anxietate.
d) Cu perturbare de conduita – manifestarea predominanta o constituie o perturbare de
conduita in care exista violarea drepturilor altora ori a regulilor si normelor sociale
majore corespunzatoare etatii (de exemplu, chiul, vandalism, condus neglijent, batai,
neglijarea responsabilitatilor legale).
e) Cu perturbare mixta de emotii si conduita – manifestarile predominante sunt atat
simptome emotionale (de exemplu, depresie, anxietate), cat si o perturbare de conduita.
f) Nespecificata – reactii dezadaptative (de exemplu, acuze somatice, izolare sociala,
inhibitie in activitatea profesionala sau scolara) la stresorii psihosociali, care nu sunt
clasificabile ca subtipuri specifice de tulburare de adaptare.
IV. Prezentare de caz – Tulburare de adaptare cu dispozitie mixta, anxioasa si
depresiva
Subiect: Vasile M., in varsta de 47 de ani, casatorit, fara copii, studii superioare, se
prezinta la cabinet, din proprie initiativa, cu diagnosticul F 43.2 (tulburare de adaptare),
stabilit de medicul psihiatru.
In luna mai a anului 2005, pacientul este avansat in functia de director executiv la firma
la care lucra, din punct de vedere ierarhic fiind al treilea om in conducerea firmei. Odata
cu avansarea, Vasile a fost nevoit sa se mute in capitala, din orasul in care locuia
impreuna cu sotia de 5 ani. Sotia sa nu a putut sa-si urmeze sotul in Bucuresti datorita
serviciului, fapt pentru care sotul, care primise si o locuinta de serviciu odata cu noua
functie, venea acasa saptamanal sau chiar de doua ori pe saptamana, chiar daca
uneori, in timpul saptamanii, doar pentru cateva ore.
Vasile M. a primit cu entuziasm aceasta functie, pe care de altfel si-o dorea foarte mult
si pentru care muncise si mai mult si a simtit ca munca sa a fost apreciata la justa
valoare.
Mai mult decat atat, el a plecat hotarat sa puna in aplicare ideile sale marete privind
prosperitatea firmei si sa rezolve multe din problemele cu care s-a confruntat de-a
lungul anilor de cand lucra in firma, convins fiind ca numai de la acel nivel se puteau
rezolva.
Despartirea de colegi, subalterni si colaboratori s-a realizat cu mare dificultate, Vasile
regretand ca nu-si poate lua in capitala toata echipa cu care a lucrat.
Nu mica i-a fost surpriza cand, dupa cateva saptamani a constatat ca ceea ce a gasit la
sediul central al firmei nu era nici pe departe asa cum isi imagina: oameni reci, distanti,
dezinteresati, comozi, slab pregatiti, fara initiativa. Toate proiectele, planurile pe care si
le faurise le-a vazut naruindu-se inainte de a le putea sustine in fata conducerii. Mai
mult, colegii nu vedeau cu ochi buni numirea sa in functia de conducere la care de altfel
fiecare aspira si nu au ezitat sa-i spuna in fata acest lucru sau sa-i „demonstreze prin
comportamentul lor”, sa-i „saboteze deciziile”, sa-l „vorbeasca de rau sefilor”.
In acea perioada, framantat de ganduri, dorind „cu disperare” sa evite esecul, Vasile
incepe sa aiba tulburari de somn (insomnii mixte), face abuz de tutun (ajungand sa
fumeze trei pachete de tigari pe zi) si cafea, iar uneori chiar de alcool. Relatiile
interpersonale cu colegii se deteriorau tot mai mult, Vasile simtindu-se pe zi ce trecea
tot mai ingandurat, abatut, trist. Sotiei nu-i povesteste nimic din ceea ce se intampla cu
el si-si rareste vizitele acasa pe motiv ca are foarte mult de lucru.
Pacientul acuza dureri somatice de tot felul, de la gastralgii si furnicaturi, pana la dureri
toracice si senzatii de „gheara la inima”, moment in care se interneaza la o sectie de
cardiologie, crezand ca este vorba despre un preinfarct. Abia atunci ii telefoneaza sotiei
si o cheama la spital. Rezultatele analizelor, inclusiv EKG, infirma diagnosticul de
preinfarct, medicii specialisti concluzionand ca este vorba doar de stres si-i recomanda
odihna si liniste.
Dupa o saptamana de concediu se intoarce la serviciu, dar atmosfera este aceeasi.
Pacientul devine tot mai nervos, tensionat, anxios, cu dispozitii depresive, manifesta
iritabilitate, fatigabilitate, cefalee si acuze somatice. La insistentele sotiei se interneaza
intr-o sectie de psihiatrie, unde i se stabileste diagnosticul de „tulburare de adaptare”. in
spital, pacientul primeste tratament medicamentos, probabil antidepresive si anxiolitice,
medicamente pe care pacientul nu le poate denumi.
Dupa externare si concediu medical se intoarce la serviciu, aparent vindecat. Vasile
recunoaste ca nu putea fi vorba despre randament in activitate. Unii colegi sau sefi ii
dadeau spre rezolvare sarcini simple, ceea ce l-a determinat sa „inteleaga” ca le era
mila de el, in timp ce altii il priveau cu superioritate, „din postura omului sanatos” si-l
intrebau, pe un ton zeflemitor: „Ati mai venit pe la munca, ca nu prea v-am vazut?” sau
„dar puteti munci?”. Datorita numeroaselor zile de absenta si a eficientei scazute, unii
sefi i-au sugerat faptul ca ar fi mai bine sa paraseasca firma.
La prima intalnire, pacientul prezinta motivele pentru care cere „ajutor de specialitate”,
istoricul aparitiei tulburarii, intr-o maniera coerenta, concisa, acoperind in general
intreaga istorie a problemei sale.
Pacientul incheiase tratamentul medicamentos prescris de medicul psihiatru la
solicitarea sa, mentionand faptul ca nu doar oamenii din jurul sau sunt responsabili
pentru problemele sale, ci si el, datorita unui dezechilibru intre expectatiile prea mari cu
care a plecat sa-si preia functia si realitatea cu care s-a confruntat la sediul central al
firmei, dar si modului neadecvat in care a reactionat la „respingerile colegilor”, ceea ce l-
a determinat sa solicite psihoterapie, in care, de altfel, isi pusese mari sperante.
Pacientul a fost informat ca terapeutul nu-i va rezolva problemele, ci il va ajuta sa le
rezolve singur si chiar va invata sa faca fata pe viitor situatiilor stresante.
Scopul acestei intalniri a fost nu numai evaluarea pentru a stabili daca pacientul este
potrivit pentru psihoterapie, ci si stabilirea relatiei psihoterapeutice, care s-a realizat
aproape spontan, favorizata fiind si de dorinta de cooperare a pacientului.
I-am solicitat pacientului sa-mi confirme daca am inteles bine problemele prezentate,
folosind tehnica reformularii, stabilind impreuna cu acesta lista de probleme – simptome
si probleme de viata:
Simptome
comportamentale: tonus scazut al activitatii, tendinta de izolare
motivationale: lipsa interesului
afective: tristete, anxietate, rusine, vinovatie
cognitive: capacitate scazuta de concentrare, autocritica, ruminatii interioare
somatice: insomnii, cefalee
Lista de probleme
probleme practice: dificultati la serviciu
probleme interpersonale: dificultati de comunicare, relatii negative cu colegii (de
respingere)
probleme intrapersonale: stima de sine scazuta
in cadrul acestei intalniri au fost identificati stresorii care au declansat tulburarea de
adaptare, s-au stabilit obiectivele generale ale psihoterapiei si au fost propuse cateva
tehnici si strategii psihoterapeutice
Agentul stresor important care a favorizat aparitia tulburarii de adaptare a fost
schimbarea locului de munca, ceea ce a atras dupa sine schimbarea echipei de lucru,
schimbarea domiciliului si separarea temporara de sotie.
Obiectivul general al psihoterapiei: rezolvarea psihologica a situatiei imediate, precum si
ajutarea pacientului sa revina macar la nivelul de functionare pe care l-a avut inainte de
instalarea tulburarii.
Obiective specifice:
identificarea si modificarea schemei cognitive care directioneaza organizarea si
procesarea informatiilor, precum si interpretarea experientei de viata; cunoasterea si
modificarea modului de raportare a pacientului la ceilalti;
achizitionarea de abilitati de a face fata existentei.;
generarea unor alternative pentru gandurile negative automate, modalitati de a percepe
realitatea si comportamentul.
Strategii si tehnici psihoterapeutice:
Tehnici cognitive:
precizarea sensului termenilor;
adresarea de intrebari cu caracter provocativ pentru verificarea gandurilor negative si a
supozitiilor disfunctionale;
identificarea unor alternative si optiuni de viata;
imaginarea consecintelor;
transformarea unui eveniment negativ intr-un avantaj;
tehnica descoperirii dirijate;
provocarea si modificarea gandurilor negative disfunctionale.
Tehnici comportamentale:
realizarea unor orare si programe;
monitorizarea activitatilor dupa indicatorii eficienta si placere;
jocul de rol;
tehnici de relaxare;
sarcinile pentru acasa
De asemenea, pacientul a fost de acord sa i se administreze cateva teste, o parte la
cabinet, iar o parte ca tema pentru acasa:
Chestionarul de stres bazat pe scala Holmes si Rahe;
Interviul – program pentru alcool Cage;
S.A.A.S.T. – Testul de screening pentru alcool autoadministrat;
Testul Fargerstrom – dependenta de nicotina;
Scala Horn-Waingrow – motivatie pentru fumat;
ASQ – Chestionar pentru evaluarea anxietatii;
Scala de anxietate Hamilton;
Chestionar pentru comportamentul bolnavului – tulburari somatoforme si masurarea
durerii si a fenomenelor asociate;
Scala de impact a situatiilor critice;
Pe timpul interviului am parcurs si scala de depresie Hamilton. Tot in cadrul acestei
intalniri, impreuna cu pacientul am evaluat resursele pacientului – repertoriul de
disponibilitati si abilitati pe care le are pentru a face fata situatiei dificile in care se afla –,
respectiv sustinerea din partea sotiei, disponibilitatea, motivatia pentru schimbare,
existenta unui echilibru intre factorii care au contribuit la instalarea tulburarii: pacientul
insusi, ceilalti si mediul.

De comun acord cu pacientul s-a stabilit ca sedintele sa aiba loc de doua ori pe
saptamana in zilele de marti si vineri, cat timp era in concediu medical (doua
saptamani), iar apoi intalnirile sa aiba loc saptamanal (sambata), punandu-se accent pe
participarea activa a pacientului si pe rolul deosebit al sarcinilor, temelor pentru acasa,
astfel incat interventia psihoterapeutica sa nu depaseasca 10 sedinte.
Concluzionand ca nu prezinta nici un risc (ideatie suicidara, lipsa de speranta),
pacientului i s-au trasat primele sarcini pentru acasa:
stabilirea unui program strict de munca, odihna, masa, plimbari, activitati realizate
impreuna cu sotia sau singur cand aceasta nu era disponibila – trezirea interesului
(cautarea de eustresuri).