Atitudini și comportament

Structura atitudinilor

Structura atitudinilor poate fi descrisă în termeni de trei componente.

- O componentă afectivă: aceasta implică sentimentele / emoțiile unei persoane cu privire la
atitudine. De exemplu: „Mi-e frică de păianjeni”.
- O componentă comportamentală (sau conativă): modul în care atitudinea pe care o avem
influențează modul în care noi acționăm sau se comportăm. De exemplu: „Voi evita
păianjenii și voi țipa dacă văd unul”.
- O componentă cognitivă: aceasta implică credința / cunoștințele unei persoane despre o
atitudine. De exemplu: „Cred că păianjenii sunt periculoși”.
-
Acest model este cunoscut sub numele de modelul ABC al atitudinilor. Cele trei componente sunt de
obicei legate. Cu toate acestea, există dovezi că aceste componentele cognitive și afective ale
comportamentului nu întotdeauna se potrivesc cu acesta. Acest lucru este arătat într-un studiu
realizat de LaPiere (1934).

Funcția atitudinilor

Atitudinile pot servi funcții ale individului. Daniel Katz (1960) prezintă patru funcționale
zone:

• Cunoștințe. Atitudinile oferă sens (cunoaștere) vieții. Funcția de cunoaștere se referă la nevoia
noastră pentru o lume care să fie consecventă și relativ stabilă. Acest lucru ne permite să prezicem
ceea ce este probabil să se întâmple și astfel ne oferă un sentiment de control. Atitudinile ne pot
ajuta să organizăm și structurăm experiența noastră. Cunoașterea atitudinii unei persoane ne ajută
să le prezicem comportamentul. De exemplu, știind că o persoană este religioasă putem prevedea că
aceasta va merge la biserică.

• Sinele / Ego-expresiv. Atitudinile pe care le exprimăm (1) ne ajută să comunicăm cine suntem și (2)
ne poate face să ne simțim bine pentru că ne-am afirmat identitatea. Exprimarea de sine a
atitudinilor poate fi și non-verbală: gândiți-vă la autocolantul de protecție, la capac sau la sloganul
tricoului. Prin urmare, atitudinile noastre fac parte din identificarea noastră și ne ajută să fim
conștienți prin exprimarea sentimentelor, credințelor și valorilor.

• Adaptativ. Dacă o persoană deține și / sau exprimă atitudini acceptabile social, alte persoane o vor
recompensa cu aprobare și acceptare socială. De exemplu, atunci când oamenii îi măgulesc șefilor
sau instructorilor (și cred asta) sau păstreaze tăcerea dacă consideră că o atitudine este nepopulară.
Din nou, expresia poate fi nonverbală [gândiți-vă că un politician sărută copilul]. Atitudinile sunt,
așadar, de făcut prin faptul că suntem în afara unui grup social și funcțiile adaptative ne ajută să ne
potrivim cu un grup social. Oamenii sunt atrași de alți oameni care își împărtășesc atitudinile și
dezvoltă atitudini similare cu aceia cărora le place.

• Funcția de apărare a ego-ului se referă la a deține atitudini care ne protejează stima de sine sau
care justifică acțiuni care ne fac să ne simțim vinovați. De exemplu, un mod prin care copiii ar putea
să se apere pe ei înșiși împotriva sentimentelor de umilință pe care le-au trăit în lecțiile P.E. este să
adoptăm o atitudine puternic negativa fata de toate sporturile. Oameni a căror mândrie a suferit în
urma unei înfrângeri în sport ar putea adopta în mod similar o atitudine defensivă: „Nu mă
deranjează, m-am săturat de rugby oricum…". Această funcție are tonuri psihiatrice. Atitudini
pozitive față de noi înșine, de exemplu, au o funcție de protecție (adică un rol de apărare a ego-ului)
în a ne ajuta să ne rezervăm imaginea de sine.

Ideea de bază din spatele abordării funcționale este că atitudinile ajută o persoană să medieze
între propriile lor nevoi interioare (exprimare, apărare) și lumea exterioară (adaptive și
cunoştinţe).