Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Imediat după miezul nopții, Luna a făcut conjuncție cu Jupiter şi apoi cu Venus din Vărsător, subliniind
conjuncția celor două benefice, aducând mai multă încredere, optimism, afecțiune şi relaxare
chestiunilor de peste zi.
Apoi, dis-de-dimineață, Luna realizează o altă conjuncție cu Mercur, tot din Vărsător, ceea ce ne aduce
gânduri mai clare, o mai bună stare de spirit generală, pentru a ne exprima sentimentele într-un mod cât
mai deschis. Luna şi Mercur aspectează axa nodurilor lunare, pentru a ne aduce în cale acele situații şi
comunicări de care avem nevoie pentru a ne împlini destinul.
Apoi, seara la orele 21:05, ora României, va avea loc Luna Nouă în Vărsător. Lunația cade în casa a V-a a
momentului, o casă de foc, succedantă, casa iubirii şi a dragostei, asociată semnului Leului. De aici, casa
simbolizează propria noastră creativitate, expresia vieții care vibrează în noi. În astrologia antică, casa a
V-a se numește bucuria lui Venus, deoarece zeița se simte cel mai bine în această casă, în care jocurile,
distracția, erotismul şi entuziasmul de viață își găsesc locul. Venus este şi stăpâna hărții acestei lunații,
dat fiind Ascendentul în Balanță al momentului. Venus este în conjuncție cu zeul expansiunii, Jupiter şi
ne invită să ne bucurăm de viață, oricum ar fi ea, să ne relaxăm prin sentimente de bucurie, mulțumire,
încredere, apreciere şi apropriere. Deși, poate că în acest moment nu este evident, pentru cei cu
adevărat curajoși, această lunație este începutul unei călătorii de redescoperire a principiilor de
abundență şi frumusețe în viețile noastre. Marte în Taur, în careu cu această lunație, ne invită să
începem această descoperire şi să ne conectăm la tot ceea ce este lumesc, estetic pentru ca apoi, să ne
afirmăm în baza dorințelor personale. Întrebarea care îmi vine în minte este: „Când îmi doresc ceva în
viață, sunt capabil să îl obțin sau ceva mă ţine pe loc şi ezit?” Așadar, fie ca această lunație să vă aducă
tot ceea ce vă doriți pentru a vă bucura cât mai mult de viață.