Sunteți pe pagina 1din 1

Astăzi, 27 septembrie sau intensitatea comunicării

Azi avem ingresul lui Mercur în Scorpion, semnul în care va începe ultima retrogradare mercuriană de
anul acesta. Mercur va retrograda pe 14 octombrie la gradul 12 Scorpion şi va rămâne în Scorpion până
pe 28 octombrie. Mercur va rămâne în continuare retrograd pănă la gradul 26 din Balanta unde va
ajunge pe data de 4 noiembrie cand va stationa direct. Ciclul retrogradării se consideră din momentul în
care planeta intră în semnul afectat şi până când îl părăsește. Dacă retrogradarea cuprinde două semne
zodiacale, trebuie să luam în considerare ambele semne zodiacale. Astfel, ingresul lui Mercur în Balanta
a avut loc pe data de 5 septembrie, iar pe data de 23 septembrie, Mercur a ajuns la gradul 26 Balanta,
locul în care va reveni la miscarea directa, deci e posibil ca intreaga luna septembrie sa ne fi confruntat
cu situatii pe care Mercur retrograd ni le va ridica la fileu pentru analiza. Ciclul retrogradarii lui Mercur
se va incheia cand Mercur va iesi din Scorpion pe data de 1 decembrie, deci vom avea parte de un ciclul
extrem de lung, aproape 3 luni de zile, timp în care Mecur ne va fi afectat casele în care regasim Balanta
şi SCorpionul. Mercur, planeta comunicarii, vrea să atragă atenția asupra stilului de comunicare
personal, asupra capacitatii de adaptare sau chiar să ne aducă momente de criză, urgenţe în domeniile
de viață influențate de cele două semne:

 Casa 1 - temperamentul, caracterul, personalitatea;


 Casa 2 – castiguri, posesiuni şi achizitii materiale;
 Casa 3 – relatiile cu cei din jur, cu vecinii şi cu rudele;
 Casa 4 – familia, bunurile imobiliare;
 Casa 5 - destinul amoros, placerile, copiii, sporturile, speculatiile;
 Casa 6 – profesiunea, conditiile de lucru, subalternii, bolile;
 Casa 7 – asociatii, casnicia, contractele, procesele, adversarii;
 Casa 8 – moartea, mosternirile, donatiile, succesiunile, interventiile chirurgicale;
 Casa 9 – relatiile cu strainatataea, cercetari stiintifice, religioase şi filosofice;
 Casa 10 – destinul social şi profesional;
 Casa 11 – relatiile de prietenie, aspiratiile;
 Casa 12 – incercari grele, dusmanii, obstacole de provenienta exterioara, bolile, suferintele.

Pe perioada retrogradării propriu-zise, lucrurile fie încep să încetinească, să stagneze, fie să ia o turnură
neașteptată – o planetă retrogradă se comportă într-un mod atipic, te îndeamnă să analizezi lucrurile
mai atent şi îți arată detalii pe care nu le-ai observat anterior. De fapt, suntem ajutați să căpătam o
imagine pertinentă, astfel încât să știm ce avem de făcut atunci când planeta își va relua mersul direct.
Pot apărea situații trecute insuficient analizate, nefinalizate, în care nu s-a pus punctul pe i, în urma
cărora fie se reînnoadă ceva, fie totul se termină definitiv. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să
luăm decizii majore în această perioadă, iar deciziile vizează domeniile stăpânite natural de planeta
retrogradă sau de casele pe care le stăpânește sau prin care retrogradează în harta natală. Asadar,
urmeaza o perioada intensa in ce priveste elementele de mai sus, iar noi e bine sa fim pregatiti.

S-ar putea să vă placă și

  • 2018 06 05
    2018 06 05
    Document1 pagină
    2018 06 05
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 25
    2018 05 25
    Document1 pagină
    2018 05 25
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 04
    2018 06 04
    Document1 pagină
    2018 06 04
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 07
    2018 06 07
    Document1 pagină
    2018 06 07
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 06
    2018 06 06
    Document1 pagină
    2018 06 06
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 13
    2018 06 13
    Document1 pagină
    2018 06 13
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 26
    2018 05 26
    Document1 pagină
    2018 05 26
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 10
    2018 06 10
    Document1 pagină
    2018 06 10
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 08
    2018 06 08
    Document1 pagină
    2018 06 08
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 20
    2018 05 20
    Document1 pagină
    2018 05 20
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 24
    2018 05 24
    Document1 pagină
    2018 05 24
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 30
    2018 05 30
    Document1 pagină
    2018 05 30
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 22
    2018 05 22
    Document1 pagină
    2018 05 22
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 29
    2018 05 29
    Document1 pagină
    2018 05 29
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 05 31
    2018 05 31
    Document1 pagină
    2018 05 31
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 28
    2020 09 28
    Document1 pagină
    2020 09 28
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 08 31
    2020 08 31
    Document1 pagină
    2020 08 31
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 22
    2020 09 22
    Document1 pagină
    2020 09 22
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2018 06 12
    2018 06 12
    Document1 pagină
    2018 06 12
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 14
    2020 09 14
    Document1 pagină
    2020 09 14
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 12
    2020 09 12
    Document1 pagină
    2020 09 12
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 12 30
    2020 12 30
    Document2 pagini
    2020 12 30
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 10 01
    2020 10 01
    Document1 pagină
    2020 10 01
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 10 03
    2020 10 03
    Document1 pagină
    2020 10 03
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 17
    2020 09 17
    Document1 pagină
    2020 09 17
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 29
    2020 09 29
    Document1 pagină
    2020 09 29
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 10 02
    2020 10 02
    Document1 pagină
    2020 10 02
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 13
    2020 09 13
    Document1 pagină
    2020 09 13
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări
  • 2020 09 15
    2020 09 15
    Document1 pagină
    2020 09 15
    AncuţaCatrinoiu
    Încă nu există evaluări