Sunteți pe pagina 1din 3

Mircea Eliade a teoretizat încă de la 20 de ani, în volumul „Itinerariu spiritual”, din care

face parte citatul de mai sus, rolul de „gimnastică a conştiinţei” şi ţinta finală, „armonia
organică, echilibrul forţelor lăuntrice” pe care le are trăirea intensă a unor experienţe cât
mai variate.
De aceea, eu cred că pasiunea de a salva timpul a fost motivul pentru care Eliade a ţinut
un Jurnal. În accepţia sa, jurnalul nu este un carnet cu note, ci reprezintă fixarea unor
momente efemere prin scrisul cu vocaţie. În romanul „Maitreyi”, jurnalul pe care-l
readuce în discuţie devine un pretext literar, precum şi o modalitate pentru confesiune,
revelaţie şi rememorare. Substanţa epică a romanului se densifică astfel, într-un chip
modern şi original, sporind autenticitatea faptelor, dar şi a introspecţiei.
În primul rând, scrierile literare ale lui Mircea Eliade reprezintă două tendinţe
ireconciliabile: pe de o parte „experienţa”, autenticitatea, trăirea nemijlocită, intensă a
realităţii, mai ales spiritual şi erotic, pe de altă parte fantasticul, reflectând „experienţa
sacrului”.
În acest sens, romanul experienţei reprezintă o orientare tematică în romanul interbelic,
categorie care valorifică trăirea cât mai intensă, până la capăt, în plan interior, de către
personaje a unor experienţe personale variate, dar definitorii (de exemplu: iubirea,
prietenia, războiul, moartea).
De asemenea, romanul „Maitreyi” valorifică aspecte autobiografice: o poveste de
dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din India, unde
Eliade petrece mai mulţi ani, dedicându-se studiilor de orientalistică la Universitatea din
Calcutta. Notele din jurnalul acestei perioade vor sta la baza creaţiei epice, care aparţine
ficţiunii, ca şi finalul întâmplării, după cum mărturiseşte Eliade în „Memorii”.
După cum am spus, subiectul se organizează în jurul cuplului Allan (alias scriitorul),
inginer englez şi Maitreyi, fiica inginerului Narendra Sen (alias profesorul Dasgupta).
După perioada de spitalizare, în convalescenţă, Allan este invitat să locuiască în casa
inginerului Sen, unde se împrieteneşte cu Maitreyi, fiica inginerului, o adolescentă de 16
ani. Între ei se va înfiripa o mare iubire, încurajată aparent de familia eroinei, care însă îi
va atrage atenţia că între ei un mariaj este imposibil de realizat.
De altfel, formula care sintetizează problematica romanului este estetica autenticităţii,
prin confesiunea personajului-narator, relatarea la persoana I, introspecţia şi autoanaliza
lucidă. Originalitatea romanului modern, amestec de jurnal intim şi naraţiune
retrospectivă, este susţinută de utilizarea tehnicii narative moderne, secvenţe din jurnal
fiind introduse în naraţiunea romanului. Astfel, povestea capătă dimensiuni care
angajează experienţe omeneşti esenţiale, de impuls, pentru acţiuni revelatoare.
În al doilea rând, la Mircea Eliade, erosul, acel preaplin al sufletului şi al biologicului,
aflat în expansiune, apare ca o zonă de confruntare maximă între voinţa şi terenul
predilect al experimentării morale, apare ca o trăire limitată. Aventura cuonaşterii este
viaţa liberă. De altfel, Allan are o conştiinţă mereu limitată: când este un observator rece,
penetrant, când exaltat, când copleşit de plenitudine. Dominanta rămâne luciditatea
personajului – privirea trează asupra sa şi asupra celor din jur. El se străduieşte să
distingă etapele unui proces lăuntric şi contradicţiile unui sentiment trăit cu fervoare şi cu
accente de suferinţă. Ca tânăr, el parcurge drumul „Labirintului”, al iniţierii. Setea de
cunoaştere se manifestă în multiple planuri şi viaţa monotonă, tipic europeană este
schimbată cu lumea mai puţin civilizată, dar mult mai bogată şi mai intensă spiritual a
Indiei.
Astfel, elanurile tinereţii, orgoliul firesc, bucuria de viaţă se manifestă plenar. Starea de
beatitudine se află în eul său, lucid dar şi sentimental, trăind astfel plenitudinea spirituală.
Pe Allan îl încearcă stări contradictorii, gustul singurătăţii, dar şi al pasiunii, al
dezamăgirii şi al situaţiilor imprevizibile, pe care nu le poate controla.
În acest mod, Allan simte un conflict interior puternic, căci are o lungă „incubare” a
erosului în conştiinţa sa. Pasiunea şi luciditatea îl fac pe erou să rememoreze, să analizeze
toate trăirile. Conştiinţa frământată are izbucniri dureroase şi dilematice chiar din abisul
subconştientului. Să nu uităm că eroul îşi caută identitatea şi cunoaşterea de sine îi aduce
imprevizibilul, fiindcă este o fire dilematică şi un tânăr cu o complexă viaţă lăuntrică.
Allan trăieşte drama existenţială, drama ideilor care îl macină încât ajunge să-şi dorească
să treacă la hinduism spre a eluda orice piedică în drumul unirii cu Maitreyi. Dar timpul
n-a mai avut răbdare cu Allan, căci a izbucnit, alături de conflictul interior, şi un conflict
exterior, interdicţia declanşată de Narendra Sen, cel pecetluit în tipare rigide şi
inexplicabile pentru un european.
Astfel, în al treilea rând, întâlnim conflictul omului european cu tatăl fetei, ce redă
opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale. Narendra Sen este
simbolul autorităţii şi al forţei în plan social, dar şi în cel familial. Voinţa lui devine lege,
acţionează energic, hotărât, interesat de realizări şi acte care să răsfrângă în direcţia
scopului precizat de el. Fire ascunsă şi nesinceră, el nu i-a mărturisit lui Allan scopul său,
ca acesta să fie orientat spre o direcţie şi să nu aibă dreptul opţiunii spre destinul propriu.
Narendra Sen plănuise să-l atragă în mediul său, pentru a-l adopta, iar prin această
modalitate toată familia să se mute în Anglia. De asemenea, limitele sale se simt prin
mentalitatea lui inexpugnabilă: nu este capabil de un efort raţional care să aducă
indulgenţa umană, în cazul cuplului erotic Maitreyi- Allan. Observăm că acţionează
fatidic, răul dezlănţuindu-se ca o reacţie în lanţ, căci nimeni nu iese nevătămat.
În aceeaşi măsură, brutalitatea lui Narendra Sen a zdruncinat miracolul iubirii, vraja
feminităţii Maitreyiei, starea de har şi trăirea sfântă a suprafirescului prin iubire şi prin
creaţia artistică.
În al patrulea rând, se simte şi o incompatibilitate alături de o lipsă de comunicare între
civilizaţii şi între mentalităţi: cea europeană şi cea asiatică. Un moment în care se vede
clar acest lucru este când Sen respinge ideea convertirii lui Allan la religia hindusă,
spunându-i că religia nu se poate schimba fără consimţământul celor din ţară şi că religia
sa e bună şi „trebuie păstrată nu din convingere, ci din dragoste şi respect…”. Locuind în
casa lui Narendra Sen, Allan a receptat realitatea ca un european ce şi-a făcut unele
reprezentări şi proiecţii neconcordante cu lumea din Calcutta. Deşi uimit de mirajul
Indiei, eroul nu reuşeşte să se rupă în totalitate de rădăcinile lui şi comuniunea totală cu
lumea nouă nu se produce niciodată, în ciuda dorinţei sale şi a bucuriei lui nesfârşite de a
scăpa de monotonie şi de a se face util.
Având în vedere toate aceste argumente, romanul „Maitreyi” consemnează experienţele
trăite de autor şi aduce în literatura noastră motivul iubirii între un european şi o fată
exotică, obsesia erotică pentru o străină, precum şi misterul sufletului indian, care prin
dragoste, se transpune şi în inima europeanului. Această poveste de dragoste sfârşeşte
nefericit din cauza diferenţelor de mentalitate dintre cei doi. Allan este un reprezentant al
lumii moderne occidentale, în timp ce Maitreyi întruchipează India tradiţională cu
valorile ei specifice.
Maitreyi rămâne cel mai exotic personaj feminin din literatura română, iar Allan,
personajul a cărui conduită europeană refuză păcatul sinuciderii personalităţii prin
pasiune, raţiunea spaţiului geografic îngăduindu-i numai îmbogăţirea eului, făcând din
experienţa sa umană un interesant material de reflecţie şi prilej de contemplare poetică.
Aşadar, o parte însemnată a prozei lui Mircea Eliade se integrează în literatura
autenticităţii şi a experienţei. Multe din romanele sale sunt mai degrabă „jurnale”,
destinate să înregistreze fapte de viaţă sau trăiri abisale, guvernate de aspiraţia spre o
autenticitate superlativă.
(Andreea Scarlat, 12 I; coord. prof. dr. Anca Roman)