1. Tipurile comunicării.

Comunicarea verbală reprezintă cuvintele pe care le vorbim și

reprezintă 7% din comunicare. Se imparte in scrisa si orala
Comunicarea paraverbală este modul în care spunem cuvintele și
reprezintă 38% din comunicare (tonalitate, volum, expresie și
viteza vocii).
Comunicarea non-verbală -limbajul corpului nostru reprezintă
55% din ceea ce este perceput și înțeles de ceilalți (fizionomie,
mimică, gest, postură).
2. Comunicarea scrisă și verbală.
Comunicarea scrisă include: scrisorile și documentele
tradiționale scrise cu stilou și hârtie, documentele electronice, e-
mail şi chat-uri, SMS etc. Eficacitatea comunicării scrise depinde
de stilul de scris, gramatică, vocabular și claritate.
Comunicare verbală este cuvântul vorbit, fie față-în-față, fie prin
telefon, voice chat, video-conferințe sau orice alt mediu.
Comunicare orală își găsește utilitatea în discuții și conversații de
cauzalitate și informale.
3. Utilizarea comunicării într-o instituţie medicală.
Comunicarea formală se găsește adesea în politicile și
documentele spitalicești. Lucrătorii din domeniul sănătății
utilizează comunicarea formală atunci când explică politicile
spitalului pacienților și familiilor acestora.
Comunicarea informală este mai puțin structurată și adesea
permite o mai bună interacțiune și comunicare între pacienți și
persoanele care îi îngrijesc. Comunicarea cu pacientii despre
interesele lor, familiile și activitățile de zi cu zi are loc, în general,
folosind comunicarea informală.
 4. Regulile, respectate de medic la cominicare cu un
pacient.
Medicii trebuie să respecte următoarele reguli:
Așezați-vă în timpul consultației, în partea dreaptă a pacientului;
Examinați pacientul de sus în jos, din partea dreaptă spre partea stângă;
Discutați cu pacientul ca persoană;
Arătaţi interes și respect;
Ascultați cu atenție;
Răspundeți la întrebări sincer;
Informați pacientul despre opțiunile de tratament;
Implicați pacientul în luarea deciziilor cu privire la tratament;
Demonstraţi sensibilitate faţă de diversitatea culturală și etnică a
pacienților.
Când pacientul intră în cabinetul medicului, medicul trebuie să lase
toată munca și să acorde toată atenția pacientului; prima întâlnire este
foarte importantă, așa că medicul trebuie să primească pacientul și să se
prezinte;

Atmosfera în birou trebuie să fie confortabilă, nu zgomotoasă, fără

lumină suplimentară, fără alte persoane în birou (cel mai bun dialog
poate fi construit dacă doar medicul și pacientul sunt în cameră,
deoarece acest lucru va da pacientului posibilitatea de a fi sincer).

În timp ce vorbeşte cu pacientul, medicul trebuie să manifeste interes

faţă de discuție și să acorde atenție tuturor informațiilor;
 5. Modele de relații doctor – pacient.
Modelul paternalist Medicul acţioneazăca şi apărătoral pacientului
El / ea recomandă testele, recomanda testele, diagnostica boala, şi
recomanda tratamentul cel mai bun.
Medicul prezintă pacientului informaţii selectate

Modelul informativ Medicul oferă pacientului toate informaţiile

relevante privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice, fără să
ţină cont de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori al pacientului
Poate produce anxietate, stres.
Lipsa de compasiune.

Modelul interpretativ Medicul face recomăndari ţinând cont de

caracteristicile individuale ale pacientului
Decizia este în comun cu pacientul
Medicul ia în consideraţie criticile şi sugestiile alternative

Modelul deliberativ Medicul se comportă ca un profesor sau prieten al

pacientului şi încearcă să îl convingă să aleagă calea “cea mai bună”,
ţinând cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de
sistemul personal de valori al bolnavului. angajează pacientul într-un
dialog asupracelui mai bun curs al acţiunii,
Utilizat în special în instituţiile cu profil de sănătate publică.
6. Principiul etic al confidențialității.
 Datoria de confidențialitate include responsabilitatea de a se asigura că
informația scrisă a pacientului este păstrată în siguranță și secretă.
Înregistrările confidențiale nu trebuie lăsate acolo unde alte persoane pot
avea acces ocazional, iar informațiile despre pacienți trebuie trimise în mod
privat și confidențial.
 Confidențialitatea nu este un principiu absolut -există câteva excepții.

În care cazuri dezvăluirea fără acurdul pacientului poate avea loc?

 în cazul în care divulgarea este impusă de lege.
 în cazul în care dezvăluirea este în interesul public.

7. Drepturile pacientului.
Dreptul la asistență medicală de bună calitate
și tratament echitabil;
Accesul la tratament;
Dreptul de acces la propriiledosaremedicale;
Autonomie;
Dreptul la reclamații.

8. Dreptul pacientului la informația medicală.

Fiecare persoană care are asigurare de sănătate are dreptul să primească o
astfel de asistență medicală pe care condiția medicală o cere. Tratamentul se
va acorda în funcție de resursele disponibile în prezent serviciului de
asistență medicală.
Pacientul are dreptul să se aștepte la o bună calitate în domeniul asistenței
medicale. Pacientul trebuie tratat în așa fel încât să isă serespecte
convingerile și viața privată, iar demnitatea să
rămână neofensată.
Limba maternă, cultura și nevoile individuale ale pacientului trebuie luate în
considerare când este posibil în tratamentul acestuia.
 Serviciile de asistență medicală trebuie să fie furnizate astfel încât toți
oamenii, indiferent de vârstă, stare medicală sau abilități, să se bucure de
același statut.

9. Consimțământul, tipuri de consimțământ.

Consimțământul este permisiunea caceva să se întâmple sau acordul de a
face ceva.
 Consimțământul implicit este atunci când un medic presupune că anumite
acțiuni sau limbajul corpului a unuipacient implică faptul că pacientul a
consimțit la acțiunea planificată a medicului.
 Consimțământul exprimat oral este atunci când un pacient a dat verbal
medicului permisiunea de a continua acțiunea intenționată.
 Acordul exprimat în scris este o dovadă documentată că pacientul, de
obicei, cu o semnătură, a dat consimțământul unei proceduri.
Consimțământul scris trebuie obținut numai după consimțământul oral.
 Consimțământul complet informat este consimțământul dat după ce
pacientul este pe deplin informat despre procedură. Atunci când este posibil,
trebuie obținut consimțământul scris și oral înainte de orice procedură,
examinare sau tratament.

10. Soluţii dezinfectante.

11. Spălarea medicală a mâinilor cu săpun şi apă,

principii de bază.
Zona antebrațului trebuie eliberată de haine prin ridicarea lor.
Poziționați-vă în fața chiuvetei, dar nu o atingeți.
Folosiți dispozitive speciale pentru a deschide apa.
Apa trebuie să curgă pe mâini, degetele fiind orientate în jos.
 Luați 4-5 ml de săpun.
Frecați mâinile: palma spre palmă, în direcție circulară.
Frecați mâinile: palma dreaptă peste dorsul stâng cu degetele întrețesute, palma
stângă peste dorsul drept cu degetele întrețesute.
Frecați vârfurile degetelor cu mișcări circulare, spatele degetelor la palmele
opuse cu degetele interblocate.
Frecați degetul mare: frecarea rotativă a degetului stâng strâns în palma dreaptă
și invers.
Frecarea rotativă.
Clătiți mâinile, așezându-le sub apă curgătoare, degetele trebuie îndreptate în
jos.
Uscați mâinile cu un prosop de hârtie.
Folosiți cotul pentru a opri robinetul.
Spălarea mâinilor trebuie să dureze 15-30 de secunde!

12. Regulile
termometriei şi complectării foaei de
temperatură.
Temperatura poate fi masurată cu ajutorul termometrului în Fahrenheit sau
Celsius.

Factorii care pot altera temperatura sunt: mâncare, băuturi fierbinte sau lichide
rece; fumatul poate altera temperatura cavitatii bucale.

Medicul trebuie să se convingă că pacientul nu a mâncat și nu a băut nimic

chiar și nu a fumat timp de cel puțin 15 minute înainte de a măsura temperatura.

Pornește de la 41 și scade câte un grad către 36. Fiecare pătrațel reprezintă 1 grad/5
adica 0.2.
1/2 patratel = 0.1 grade.
 Notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind, pentru
fiecare linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad se unește valoarea prezentă cu cea
anterioară pentru obținerea curbei termice.
Se noteaza cu pix albastru. 

Valorile se reprezintă prin puncte în pătrațelul echivalent valorii măsurate.

Punctele zilelor se vor uni pentru obținerea graficului.
Valorile TA se hașurează si se colorează cu roșu.
Valoarea de sus reprezintă sistolică, iar cea inferioară diastolica.

13. Măsurarea temperaturii axilare a corpului, valorile

normale și patologice
a. Măsurarea axilară se efectueaăa în fosa axilară în timp ce brațul se
ține aproape de corp și termometrul este pus în fosa axilară.

b. Metoda aceasta este mai puțin de exactă de aceea că se efectuează

măsurarea temperaturii externe.

c. Termometrul se pune pe 10 minute.

d. Cifrele normale sunt 36.2-36.90 С.

14. Tipuri de termometre.

1. Termometre din sticlă
 Este compus din tubul subțire din sticlă care conține mercur care se extinde la
temperaturi mari.
 De obicei acest tip de termometre nu se folosesc din cauza riscului de intoxicare cu
mercur și trauma în cazul în care sticla se sparge. Mercurul a fost înlocuit cu
alcoolul pentru a păstra acest model de termometru.

2. Plăci sensibile la căldură

 Placa se pune pe piele.
 temperatura Culoarea plăcii se scimbă și indică.

3. Termometrul electronic
 El înregistrează temperatura pe displei în cateva secunde.

 El este folosit pentru a înregistra temperatura orală, rectală și axilară.

 El are elemente disponibile care se schimbă sau se dezinfectează

înainte de utilizare petru a preveni contaminația unui pacient de la altul.

4. Termometrul timpanic
 Este o formă specială a termometrului electronic; el se pune în canalul
auditiv extern.

 El are elemente disponibile care se înainte de utilizare petru a preveni

contaminația unui pacient de la schimbă sau se dezinfectează altul.

15. Modurile de măsurare a temperaturii corpului (rectal,

oral, axillar, valorile normale).

1. Măsurarea temperaturii orale

a) Termometrul se pune în cavitatea bucală sub limbă.

b) Aceasta este cea mai convenabilă și obișnuită metodă.

c) Termometrul acesta se pune pe 3 până la 5 minute.

d) Cifrele normale sunt 36.6-37.20 С.

2. Măsurarea temperaturii rectale

 Aceasta este cea mai exactă metodă de aceea ca se efectuează măsurarea
temperaturii interne.
 Termometrul acesta se pune pe 3 - 5 minute.

 Cifrele normale sunt 36.8-37.60 С.

3. Măsurarea temperaturii axilare

 Măsurarea axilară se efectueaăa în fosa axilară în timp ce brațul se ține aproape
de corp și termometrul este pus în fosa axilară.

 Metoda aceasta este mai puțin de exactă de aceea că se efectuează măsurarea

temperaturii externe.

 Termometrul se pune pe 10 minute.

 Cifrele normale sunt 36.2-36.90 С.

4. Măsurarea temperaturii auriculare

 Se efectuează cu termometrul special care se pune în ureche sau în canalul
auditiv extern.

 Termometrul detectează și măsoară energia termala și infraroșie radiată din

vase sangvine în membrana timpanică.

 Chiar dacă metoda aceasta permite măsurarea temperaturii interne, temperatura

auriculară nu arată cifrele normale.

16. Ce este tensiunea arterială, tensiunea arterială

sistolică și diastolică.
Tensiunea arterială se referă la forța exercitată de sângele care circulă asupra
pereților vaselor de sânge.
Presiunea sângelui care circulă scade în timp ce sângele trece prin artere,
arteriole, capilare si vene.
 presiunea sistolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand
inima se contracta (in sistola) - cu valori normale intre 100 si 130 mm coloana de
mercur (Hg);
 presiunea diastolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand
inima se relaxeaza intre doua contractii (in diastola) - cu valori normale sub 85
mmHg.
 17. Măsurarea tensiunii arteriale conform metodei
Korotkoff, etapele principale.
 Spălați-vă pe mâini - spălarea mâinilor previne răspândirea infecției;

 Pregătiți tot echipamentul necesar: un stetoscop calitativ, o manșetă de

dimensiuni corespunzătoare, un instrument de măsurare a tensiunii arteriale cu
mod de umflare manual, mănuși (dacă este necesar), un tampon de bumbac.

 Curățiți piesele pentru urechi si diafragma stetoscopului cu un tampon de

bumbac.

 Explicați scopul și procedura pacientului.

 După aceea, ar trebui să explicați ceea ce doriți să faceți:

 Vă rog, relaxați-vă, nu vă faceți griji, această procedură este sigură și nu este

complicată. Vă voi pune manșeta in jurul bratului, manșeta va fi umflată, apoi
dezumflată; după aceea Vă voi spune care este tensiunea Dvoastră, Vă rog, nu
Vă mișcați și nu vorbiți în timpul procedurii, va dura aproximativ câteva minute.
Vă rog, deschide-ti regiunea umerilor.

Poziția pacientului
 Pacientul trebuie să fie așezat.

 Brațul și spatele sunt susținute.

 Picioarele trebuie sa se sprijine ferm pe podea.

 Picioarele nu ar trebui să se legene.

Poziția brațului
 Măsurările trebuie efectuate pe brațul drept de fiecare dată când este posibil.

 Brațul pacientului trebuie sa fie pe masă și ridicat (prin utilizarea unei perne).

 Palma este orientată în sus.

 Brațul trebuie să rămână îndoit și complet relaxat.

 Brațul pacientului trebuie să fie ușor flexat la cot.

 Împingeți manșonul în sus, înfășurați manșeta în jurul brațului gol.

 Manșeta se aplică direct pe piele (hainele ridică în mod artificial tensiunea

arterială).

 Marginea inferioară a manșetei trebuie să fie 2,5 cm deasupra antecubital

 Centrul balonului gonflabil ar trebui să fie peste artera brahială.

 Simțiți pulsul de pe artera care trece prin interiorul cotului (fossa antecubital).

 Rotiți șurubul cu cap striat.

 Cu mâna stângă puneți capul stetoscopului direct peste artera care ați găsit-o.
Apăsați ferm, dar nu prea tare, astfel încât să nu blocați artera.

 Folosiți mâna dreaptă pentru a pompa balonul parcă stoarcându-l de mai multe
ori în timp ce ascultați sunetele pulsului. Atunci când manșeta este umflată
suficient pentru a opri fluxul de sânge, nu ar trebui să auziți nici un sunet prin
stetoscop și mai pompați încă 20-30 mmHg până la nivelul suspectat de tensiune
sistolică.

 Dezumflați manșeta încet, la o viteză de 2-3 mmHg pe secundă până când puteți
detect din nou pulsul radial.

 Ascultați vibrațiile auditive de pe artera "bump, bump, bump" (Korotkoff)

 Tensiunea arterială sistolică este tensiunea la care se poate auzi prima dată
pulsul.
 Tensiunea arterială diastolică este ultima tensiune la care se poate încă auzi
pulsul.
 Evitați să mișcați mâinile sau capul stetoscopului în timp ce citiți valorile
deoarece acest lucru poate produce zgomot care poate să acopere sunetele
Korotkoff.
 Diferența dintre valorile celor două brațe ar trebui să fie în limita a 10-15 mm
Hg. Diferențe mai mari de 10-15 implică fluxul sanguin diferențial.
 Dacă doriți să repetați măsurarea tensiunii arteriale, ar trebui să lăsați manșeta
să se dezumfle complet, să permiteți ca orice congestie venoasă în braț să fie
soluționată și apoi repetați circa un minut mai târziu.

18. Punctele de palparea a pulsului periferic.

Temporal
Maxilar extern (facial)
Carotidiană
Brahial
Radial
Femural
Popliteală
Posterior tibial
Dorsalis pedis

19. Palparea pulsului periferic la a. radială, principii de

bază.
Folosiți degetele 2,3,4; nu folosiți niciodată degetul mare, deoarece s-ar putea
să vă simțiți propriul puls.
Așezați vârfurile degetelor doar proximal pe încheietura mâinii, orientându-le
pe lungimea vasului (pulsul radial este, de obicei, pe partea radială a aspectului
mai pal al încheieturii, aproximativ doi centimetri proximal față de acea
eminenţă).
Apăsați ușor, comprimând vasul de sânge între degete și osul radial (încheietura
mâinii) al pacientului.
a. Notă ritmul pulsului și ritmul.
b. Folosiți un ceas sau un ceas cu un afișaj second hand sau digital.

Numărați pulsul pentru un minut complet.

Numărarea unui minut complet permite o citire mai precisă și permite evaluarea
puterii și ritmului pulsului.
Dacă pulsul este regulat, numărați 30 de secunde, dublați și înregistrați
numărul.

20. Caracteristicele
principale ale pulsului, interpretarea
valorilor (normale si patologice).
nou-nascut (0–3 luni)- 100-150 b/m
sugari (3 - 6 luni)- 90-120 b/m
sugari (6 - 12 luni)- 80-120 b/m
copii (1 - 10 ani) – 70-130 b/m
copii peste 10 ani și adulți, inclusiv vârstnici – 60-100 b/m
sportivi adulți bine pregătiți – 40-60 b/m

21. Pulsoximetria,definiția, construcția și principii de

lucru al puloximetrului, valori normale si patologice.
Este o procedură simplă, ieftină și non-invasivă, utilizată pentru măsurarea
nivelulei de oxigen (saturația oxigenului) în sânge.

 Oximetrul utilizeaza caracteristica hemoglobinei de absorbierea luminii si

natura pulsativa a fluxului sangvin in artere pentru a masura nivelului de
oxigen in organism.

 Dispositivul are o sursa de lumina, detector de lumina, si microprocesor,

care compara si calculeaza diferenta in hemoglobina oxygen-bogata si
oxygen-saraca.

 O parte a dispozitivului are o sursa de lumina cu doua tipuri de lumina: rosu

si infrarosu. Aceste doua tipuri de lumina se transmit prin tesuturile
organismului la detector de lumina pe alta parte a dispozitivului.
Hemoglobina mai mult saturata cu oxigen absorba mai mult de lumina
infrarosie, iar in acelasi timp hemoglobina fara oxigen absorba mai mult de
lumina rosie.
 Microprocesor calculeaza diferentele si converteste informatia intr-o valoare
digitala. Această valoare este apoi evaluată pentru a determina cantitatea de
oxigen transportat în sânge.

 Nivelul de saturare cu oxigen și frecvența pulsului pacientului sunt arătate în

secunde pe un ecranul digital. Valori de la 95% până la 100% sunt în general
considerate ca normale. Cazul în care nivelul de oxigen scade sub 85% se
merită asistență medicală de urgență.

22. Principiile de bază ale pulsoximetriei.

Oximetrul utilizeaza caracteristica hemoglobinei de absorbierea luminii si
natura pulsativa a fluxului sangvin in artere pentru a masura nivelului de oxigen
in organism.

Dispositivul are o sursa de lumina, detector de lumina, si microprocesor, care

compara si calculeaza diferenta in hemoglobina oxygen-bogata si oxygen-
saraca.

O parte a dispozitivului are o sursa de lumina cu doua tipuri de lumina: rosu si

infrarosu. Aceste doua tipuri de lumina se transmit prin tesuturile organismului
la detector de lumina pe alta parte a dispozitivului. Hemoglobina mai mult
saturata cu oxigen absorba mai mult de lumina infrarosie, iar in acelasi timp
hemoglobina fara oxigen absorba mai mult de lumina rosie.

Microprocesor calculeaza diferentele si converteste informatia intr-o valoare

digitala. Această valoare este apoi evaluată pentru a determina cantitatea de
oxigen transportat în sânge.

23.Principiile de bază a pregatirii sistemului de perfuzii.

a. * luați soluția perfuzabilă.scoateți capacul de pe soluție și procesați-l cu
alcool (intrarea perfuziei).
b. deschideți și îndreptați sistemul pe o suprafață din salon.
c. *închideți scoaba de rulare;introduceți acul în pungă sau în flacon.
 d. * puneți sticla sau sacul în trepied;deschideți aerul pentru a corela nivelul
din camera de picurare.
e. * deschideți scoaba de rulare și scoateți aerul din setul de administrare.

24.Igiena ochilor.

Îngrijirea ochilor ar trebui să facă parte din îngrijirea acordată tuturor oamenilor în
timpul internării lor în staționar.
Unguentele și picăturile sunt mai eficiente la reducerea incidenței abraziunilor
corneene decât la instilarea ochilor.
Toți pacienții care nu pot realiza închiderea pleoapelor în mod independent și
pacienții inconștienți sau puternic sedați trebuie să primească îngrijiri oculare la
fiecare 2 ore (curățarea cu tifon îmbibat cu soluție salină și administrarea unui
lubrifiant specific pentru ochi).

25. Igiena urechilor.

Spălați urechile zilnic cu o fașă de tifon, nu uitați de zona din spatele urechilor.
Nu folosiți bețișoarele în urechi, puteți împinge ceara urechii adânc în canalul
urechii.
Ceara de ureche este de obicei îndepărtată când mestecați mâncarea.

26.Igiena nasului.

Curățarea nasului începe prin suflarea nasului de către pacient.

Dacă este indicat, folosiți aspirația nazală cu seringa.
Îndepărtați secreția sau crusta din jurul nasului și aplicați soluții hidratante.
27.Igiena cavităţii bucale.
Igiena orală include toate procesele de menținere a gurii curate și sănătoase. O
igienă orală bună este necesară pentru prevenirea cariilor dentare, a bolilor
parodontale, a respirației proaste și a altor probleme dentare.
Pași de bază pentru menținerea igienei orale:
 Periajul dinților (cel puțin de două ori pe zi sau după fiecare masă).
 Spălați-vă cu dinții în mod regulat.
 Dieta corectă.
 Alte curățări interdentare.
 Clătirea.
 Controale dentare periodice.
Perierea:
1. Utilizați întotdeauna o periuță de dinți individuală.
2. Folosiți pasta de dinți cu conținut de fluor.
3. Țineți periuța de dinți într-un unghi de 45 de grade la nivelul gingiei,
periajul în mișcare circulară. Aceasta scoate placa din buzunarul gingival.
4. Periați dinții timp de cel puțin două minute cel puțin de două ori pe zi.
5. Periați gingiile și limba împreună cu dinții.
6. Nu vă periați prea tare, deoarece acest lucru poate provoca hemoragie
gingivală.
Igiena orală a pacientului inconștient.
1. Întoarcețicapulpacientuluicătre tine.
2. Plasațipacientulîn Semi Fowler.
3. Modul de aer oral poate fi utilizatpentru a țineguradeschisă.
4. Utilizați o periemicăsau un tampon pentru a curățamucoaseleșidinții.
5. Folosițiaspiratorulpentru a îndepărtasecrețiileșilichidul.
6. Utilizațihidratantpentrubuze.

28.Escarele, definiția, 4 stadii de dezvoltare.

Escarele - numite, de asemenea, leziuni de presiune sau ulcere de presiune -
sunt leziuni ale pielii și ale țesutului subiacent care rezultă din presiunea
prelungită asupra pielii. Escarele cel mai adesea se dezvoltă pe pielea care
acoperă zonele osoase ale corpului, cum ar fi călcâi, glezne, șolduri și coccisul.
 1. Stadiul I. Etapa inițială a unei escare are următoarele caracteristici,
care sunt acestea?

 Pielea nu este ruptă.

 Pielea este roșie la persoanele cu piele mai deschisă, şi pielea nu se albeşte

ușor atunci când este apăsată.

 La persoanele cu piele mai închisă, pielea poate să prezinte decolorare și nu

se albeşte atunci când este apăsată.

 Zona poate fi sensibilă, dureroasă, fermă, moale, caldă sau rece comparativ
cu pielea sănătoasă din jur.

2. Stadiul II. La etapa a II-a a unei escare, sunt specifice următoarele

caracteristici, care sunt acestea?

 Stratul exterior al pielii (epiderma) și o parte din stratul subcutanat al pielii

(dermul) este vătămat sau pierdut.

 Rana poate fi superficială, roză sau roșie.

 Rana poate arăta ca o bășică plină cu lichid sau o bășică spartă.

3. Stadiul III. La etapa a III-a, ulcerul este o rană adâncă, prin ce este
caracterizat?

 Pierderea de piele expune de obicei grăsimea.

 Ulcerul pare ca un crater.

 Partea inferioară a plăgii poate avea un țesut moale gălbui.

 Vătămarea se poate extinde dincolo de rana primară sub straturile de piele

sănătoase.

4. Stadiul IV. În stadiul IV, ulcerul prezintă pierderi pe scară largă de

țesut, dați descrierea acestui stadiu.

 Rana poate expune mușchii, oasele sau tendoanele.

  Partea inferioară a plăgii conține țesut moale, care este gălbui sau întunecat
și acoperit cu coajă.

 Vătămarea se extinde adesea dincolo de rana primară sub straturile de piele

sănătoase.

29.Profilaxia escariilor.

Prevenția.
 Repoziționarea într-un scaun cu rotile

 Schimbaţi frecvent greutatea pacientului. Dacă utilizați un scaun cu rotile,

încercați să schimbați greutatea pacientului la fiecare 15 minute.

 Dacă pacientul are suficientă forță în partea superioară a corpului, acesta ar

trebui să facă flotări în scaunul cu rotile - ridicând corpul de pe scaun prin
împingerea brațelor scaunului.

 Selectați o pernă care ameliorează presiunea. Utilizați perne pentru a elibera

presiunea și pentru a vă asigura că corpul pacientului este bine poziționat pe
scaun.

Schimbarea poziției în pat.

 Schimbați poziția frecvent. Schimbați poziția corpului la fiecare două ore.

 Utilizați dispozitive pentru a vă ajuta să schimbați poziția . Îngrijitorii pot

folosi lenjerie de pat pentru a ajuta la ridicarea și repoziționarea pacientului.
Acest lucru poate reduce frecarea și tăierea.

 Utilizați o saltea specializată. Utilizați perne speciale, un strat de spuma

pentru saltele, o saltea umplută cu aer sau o saltea umplută cu apă pentru a ajuta
la poziționarea, uşurarea presiunii și protejarea zonelor vulnerabile.

 Reglați înălțimea patului. Ridicați patul de spital nu mai mult de 30 de

grade. Acest lucru ajută la prevenirea tăierii.
 Utilizați perne pentru a proteja zonele osoase. Protejați zonele osoase cu
poziționarea corectă și aşezarea pe pernă.

Îngrijirea pielei.
 Spălaţi pielea afectată. Spălaţi pielea cu săpun şi apă caldă sau cu un produs de
curățare fără clătire. Se usuca usor.

 Protejați pielea. Utilizați pulberea de talc pentru a proteja pielea vulnerabilă de

umezeală excesivă. Aplicați loțiune pentru a usca pielea. Schimbă frecvent
așternutul și îmbrăcămintea Fiţi atenţi la nasturii de la îmbrăcăminte și ridurile
din aşternuturi care irită pielea.

 Inspectați pielea zilnic. Inspectați pielea zilnic pentru a identifica zonele

vulnerabile sau semnele precoce ale escarelor. Probabil că veți avea nevoie de
ajutorul unui îngrijitor pentru a efectua o inspecție detaliată a pielii. Dacă aveți
suficientă mobilitate, este posibil să faceți acest lucru cu ajutorul unei oglinzi.

 Gestionați incontinența pentru a menține pielea uscată. Dacă pacientul are

incontinență urinară sau intestinală, luați măsuri pentru a preveni expunerea
pielii la umiditate și bacterii. Îngrijirea dvs. poate include ajutor frecvent
programat cu urinarea, schimbări frecvente ale scutecului, loțiuni de protecție
pe pielea sănătoasă sau catetere urinare sau tuburi rectale.

Nutriția.
 Alegeţi o dieta sanatoasa. Creșteți cantitatea de calorii, proteine, vitamine și
minerale din dietă.

 Beţi suficient pentru a menține pielea hidratată. Buna hidratare este

importanta pentru mentinerea sanatoasa a pielii.

Alte strategii importante care pot contribui la scăderea riscului de escare

includ următoarele:
 Renunțarea la fumat.

 Fiind activ. Mobilitatea limitată este un factor cheie în provocarea escarelor.

Exercitiile zilnice pot ajuta la mentinerea sanatatii pielii Medicul poate
recomanda un program de exercitii adecvat care imbunatateste fluxul de sange,
 acumulează tesut muscular vital, stimuleaza pofta de mancare si intareste
corpul.

30.Îngrijirea si tratament al bolnavului cu escarii prezente.

Tratament.
 Reducerea presiunii.

Primul pas în tratarea unui escare este reducerea presiunii care o provoacă.
Strategiile includ următoarele:
 Repoziționarea. Pacientul trebuie să fie repoziționat în mod regulat și
poziționat corect. Dacă el sau ea utilizează un scaun cu rotile, încercați să
schimbați greutatea la fiecare 15 minute. Dacă el sau ea este imobilizat la
pat, schimbați pozițiile la fiecare două ore.

 Utilizarea suprafețelor de sprijinire. Utilizați o saltea, pat și perne speciale

care ajută pacientul să se afle într-o poziție adecvată, uşurează presiunea
asupra oricarei leziuni și protejează pielea vulnerabilă.

 Curățarea.

Este esențial să păstrați rănile curate pentru a preveni infecția. Dacă pielea afectată
nu este ruptă (o rană în stadiul I), spălați-o ușor cu apă și săpun și uscați. Curățați
rănile deschise cu o soluție de apă sărată (soluție salină) de fiecare dată când
pansamentul este schimbat.
 Aplicarea pansamentelor.

Pansamentul promovează vindecarea prin menținerea unei răni umede, creând o

barieră împotriva infecțiilor și menținând pielea înconjurătoare uscată.
Pansamentele includ învelişuri subţiri, bandaje, geluri, spume și învelişuri
dezinfectate. Poate fi utilizată o combinație de pansamente.
 Îndepărtarea țesutului deteriorate.

 Prelucrarea chirurgicală implică tăierea țesuturilor moarte.

 Prelucrarea mecanică înlătură rămăşiţele din rană. Acest lucru se poate face cu
ajutorul unui dispozitiv de irigare sub presiune, ultrasunete cu frecvență joasă
sau pansamente specializate.

 Prelucrarea autolitică îmbunătățește procesul natural al organismului de a folosi

enzimele pentru a descompune țesutul mort. Această metodă poate fi utilizată
pe plăgi mai mici, neinfectate și implică pansamente speciale pentru a menține
rana umedă și curată.

 Debridarea enzimatică implică aplicarea enzimelor chimice și a pansamentelor

adecvate pentru a descompune țesutul mort.

Alte intervenții.
 Durerea. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene - cum ar fi ibuprofenul
(Motrin IB, Advil, altele) și naproxenul (Aleve, altele) - pot reduce durerea.
Acestea pot fi foarte utile înainte sau după repozitionare, proceduri de debridare
și schimbări ale pansamentului. Medicamentele de durere locală pot fi de
asemenea utilizate în timpul debridementului și schimbări ale pansamentului.

 Antibiotice. Escarele infectate care nu răspund la alte intervenții pot fi tratate cu

antibiotice locale sau orale.

 Dieta sănătoasă. Pentru a promova vindecarea rănilor, medicul sau dieteticianul

pot recomanda o creștere a caloriilor și fluidelor, o dietă bogată în proteine și o
creștere a alimentelor bogate în vitamine și minerale. Pacientul poate fi sfătuit
să ia suplimente alimentare, cum ar fi vitamina C și zinc.

 Incontinența. Incontinența urinară sau intestinală poate provoca exces de

umiditate și bacterii pe piele, crescând riscul de infecție. Gestionarea
incontinenței poate ajuta la îmbunătățirea vindecării. Strategiile includ ajutor
frecvent programat cu urinarea, schimbări frecvente ale scutecului, loțiuni de
protecție pe pielea sănătoasă și catetere urinare sau tuburi rectale.

 Uşurarea spasmului muscular. Fricţia sau tăierea cauzată de spasm poate

provoca sau agrava escarele. Relaxantele musculare pot inhiba spasmele
musculare și pot ajuta la vindecarea rănilor.
 Terapie sub presiune negativă (închiderea asistată prin vid sau VAC).
Această terapie utilizează un dispozitiv care aplică aspirația la o rană curată.
Poate ajuta la vindecarea anumitor tipuri de escare.

Intervenția chirurgicală.
 O escare care nu reușește să se vindece poate necesita o intervenție chirurgicală.
Obiectivele intervenției chirurgicale includ îmbunătățirea igienei și a aspectului
escarei, prevenirea sau tratarea infecției, reducerea pierderii de lichide prin
rănire și scăderea riscului de cancer.

 Tipul de procedură depinde în principal de localizarea plăgii și de faptul dacă

are țesut cicatricial dintr-o operație anterioară. În general, cele mai multe escare
sunt tratate folosind o mostră de mușchi, piele sau alte țesuturi ale pacientului
pentru a acoperi rana și a acoperi osul afectat (reconstrucția clapei).

31.Dietele medicale.Dieta nr. 1. Principii de bază, produse permise și

interzise.

Dieta № 1
Primul meniu dietic Pevzner este destinat persoanelor care suferă de gastrită
și ulcer gastric. Este, de asemenea, utilizat în perioada de recuperare după
intervenții chirurgicale la nivelul stomacului și ulcerului duodenului.
Sunt recomandate următoarele produse:
 supe piure, supe vegetale piure, terci pe lapte bine fiert;
 sunt permise următoarele produse de făină: pâine albă, biscuiți;
 carne fiartă, limbă, ficat, brânză, lapte și băuturi lactate cu conținut scăzut de
grăsimi, ouă fierte sau omlete pe aburi, paste, carne pe abur, salate de carne
sau legume fierte, pateu, piftie de pește, caviar de sturioni;
 sunt permise următoarele produse dulci: bezele, miere, bomboane, piure de
fructe sau de fructe de padure, jeleu.
Următoarele produse ar trebui excluse:
 bulion tare de legume, ciorbă de ciuperci și supă și okroshka;
  orice pâine proaspătă;
 mancare prajita;
 ouă fierte;
 condimente;
 legume cu frunze;
 castraveți, ridichi, napi.
32.Dietele medicale.Dieta nr. 2. Principii de bază, produse permise și
interzise.

Dieta № 2
Este destinat pacienților cu gastrită cu aciditate scăzută a sucului gastric.
Lista de alimente și băuturi permise include:
 ceai slab cu lămâie sau lapte, ouă gătite în orice fel, dar nu prăjite, produse
lactate; orice supe, dar nu picante.
 pâine albă sau sură, diverse fructe și legume, scrumbie marinată, băuturi din
fructe, supe pe bulion slab.
Următoarele produse ar trebui interzise:
 toate produsele prajite;
 muraturi și marinate;
 orice produse afumate;
 ceapa, ridiche, orez, fasole, ciuperci, usturoi;
 sucuri dulci și fructe de pădure.
33.Dieta № 3
Această dietă este destinată tratamentului bolilor intestinale, însoțite de
constipație.
Se recomandă de a mânca următoarele produse: ouă fierte (două ouă pe zi),
toate tipurile de legume, cu excepția celor interzise; pâine de o zi din grâu, fructe
uscate și legume, biscuiți sau copturi din aluaturi, terci pe lapte, supe, băuturi
proaspete din lapte, brânză, brânză de vaci și smântână.
Este interzis de a mânca:
 grăsimi și pește;
 briose;
 cartofi, ciuperci, ridichi;
 produse afumate;
 ciocolată;
 cafea și ceai tare;
 produse din frişcă.
34.Dieta № 4
Al patrulea meniu dietic Pevzner este prescris persoanelor care suferă de boli
acute ale intestinului, însoțite de diaree severă. De asemenea, există o variantă
specială a acestei opțiuni, dieta Pevzner - 4A. Este indicată pentru pacienții cu
colită severă, caracterizată prin predominarea proceselor de fermentare.
Aderând la această dietă, pacientul trebuie să consume alimente cu cantități
reduse de carbohidrați și grăsimi. Este, de asemenea, interzis consumul de alimente
care provoacă putrefacție și procese de fermentare în tractul gastro-intestinal. În
general, dieta constă din biscuiți de grâu, carne de pui sau carne de vită caşă de
hrișcă, ovaz sau orez, brânză proaspătă, piure de mere, cafea neagră și ceai verde.
Este interzis de a mănca brioșe, pâine proaspătă, carne grasă, ouă, lapte,
produse lactate, fasole, fructe proaspete și legume. Alimentele sunt fie fierte sau
aburite, și luate de cel puțin 5-6 ori pe zi. Este necesar de a combina cu odihna de
pat.
35.Dieta № 5
Meniul 5 de Pevzner este foarte popular. Acest sistem de alimentare este
potrivit pentru cei care suferă de boli ale ficatului, vezicii biliare și canalelor
biliare.
Lista produselor recomandate include carne slabă, carne de pui, pește, fie
aburit, fie fiert. Pacientul poate mânca iaurt, lapte sau brânză, dar nu mai mult de
200 g pe zi. De asemenea, este permis să mănânce pâine de o zi, paste, budinci.
Pacientul poate manca verdeţuri si legume, fructe de padure si fructe, suc, cafea si
ceai cu lapte si unt sau ulei.
Este strict interzis consumul de alcool și a alimentelor picante, prajite, carne
excesiv de grasă sau pește, ficat, legume, usturoi, ciuperci și ridichi.
36.Dieta № 6
Se aplică în pietre la rinichi și gută cu uree.
Mâncărurile recomandate sunt: supele vegetariene şi borşul, pâinea, carnea, laptele,
păsările de curte și peștele - numai cele care nu au conținut ridicat de grăsimi în
ele. Pacientul nu poate mânca mai mult decât un ou de prepeliță și de pui pe zi.
Diferite cereale, legume, boabe și fructe în cantități nelimitate sunt, de asemenea,
permise; tărâțe și fructe uscate, sucuri, ceaiuri diverse, unt și ulei vegetal.
Este interzisă mâncarea a:
 bulion și supe tari;
 produse de panificație;
 cârnați și murături;
 brânză sărată;
 măcriș, ciuperci, varză;
 caviar și legume conservate;
 hrean și mustar;
 cacao și cafea;
 untură.
37.Dieta № 7
Este recomandat pentru boala cronică de rinichi.
Aici alimentele recomandate sunt: supă fără carne, produse din făină fără
sare; carne și păsări de curte; lapte și iaurt; toate tipurile de cereale, ouă, legume
după tratament termic, vinaigrette fără muraturi; sos de roșii sau lapte; ceai sau
cafea răcoritoare, sucuri de fructe sau bulion de legume, măceş, unt fără sare.
Următoarele produse sunt interzise:
  bulion tare;
 grăsimi;
 conserve și caviar;
 leguminoase;
 ceapă, ciuperci, murături și aluat dospit;
 ciocolată;
 untură și alte grăsimi.
38.Dieta № 8
Este recomandat pentru obezitate.
Următoarele produse sunt permise: pâine din secară sau grâu, până la 150 g pe
zi de carne slabă sau păsări de curte, 200 g pe zi de pește cu conținut scăzut de
grăsimi, ouă fierte sau aburite; legume, cereale sau produse din paste făinoase, care
sunt limitate, legume crude, supe, fructe de padure, fructe și băuturi neindulcite din
fructe, sosuri fără grăsimi, uleiuri de origine vegetală.
Următoarele produse sunt interzise:
 produse de panificație, paine alba, patiserie;
 paste și supe din acestea;
 bulionuri tari;
 fasole;
 orez;
 murături;
 banane, struguri;
 fructe uscate;
 grăsimi;
 dulciuri și sucuri îndulcite.
39.Dieta № 9
Este recomandat pacienților cu diabet zaharat.
 Este permis de a mănca: pâine, tărâțe; pește slab, carnea de pasăre și carnea;
un ou pe zi, uleiuri fără sare, paste făinoase și cereale, care ar trebui să fie limitate;
legume, vinaigrette, cafea și ceai.
Următoarele produse sunt interzise:
 produse de cofetarie, patiserie;
 carne fără grasimi;
 gălbenuşuri;
 dulciuri;
 grăsimi de grâu;
 orez și grâu;
 bulion tare;
 sosuri grase sau picante;
 limonadă dulce, suc de struguri.
40.Dieta № 10
Este recomandat pacienților cu boli ale inimii și vaselor de sânge.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: cereale, pâine de o zi, carne de
pui, curcan, carne de vită, lapte sau ulei vegetal, tot felul de fructe și legume,
decoct de măceş, infuzie de ceai.
Următoarele produse sunt interzise:
 fasole
 varză acrăsi mere;
 peşte și carneagrasă.
41.Dieta № 11
Este recomandat pentru tuberculoză, anemie și pneumonie.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: cereale și paste, iaurt, ulei
vegetal și unt, lapte, brânză, lapte copt fermentat, legume, ouă, prăjituri, biscuiți,
paine de secară, fasole, miere, gem.
Următoarele produse sunt interzise:
 grăsimi;
 produse de patiserie;
 grăsimi și sosuri picante.
42.Dieta № 12
Este recomandat pentru bolile sistemului nervos.
Se recomandă următoarele produse: fructe de mare, produse lactate cu
conținut scăzut de grăsimi, cereale și paste făinoase; legume; fructe, jeleuri, sucuri,
biscuiți, ouă.
Următoarele produse sunt interzise:
 pâine proaspătă;
 mâncare prăjită;
 grăsimi, brânzeturi sărate;
 untură;
 ciocolată;
 produse picante;
 cafea tare, cacao și ceai.
43.Dieta № 13
Se recomandă la agravarea bolilor infecțioase.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: legume, cu excepția usturoiului,
cepei, ridichei, fasole și varză; paste făinoase, cereale, supe sau terci, ouă, băuturi
lactate cu conținut scăzut de grăsimi, fructe sau boabe fierte sau piure, bulion,
jeleu, compot.
Următoarele produse sunt interzise:
 grăsimi;
 pâine proaspătă;
 ouă prăjite sau fierte;
  ciocolată, dulceţuri;
 mâncăruri picante afumate;
 cacao.
44.Dieta № 14
Este recomandată de medic pentru pacienții cu pietre în vezică.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: orice bulion, ouă, cârnați, pâine
de secară, paste făinoase și cereale, miere, piure de fructe de pădure, fiertură de
măceş.
Următoarele produse sunt interzise:
 supe;
 legume la caserolă;
 toate produsele lactate.

23.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de ortopnee a

pacientului la nivelul patului.
24.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de decubit
dorsal susţinut a pacientului la nivelul patului.
25.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală semișezândă
(Fowler) susţinută a pacientului la nivelul patului.
26.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de decubit
ventral susţinut a pacientului la nivelul patului.
27.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de decubit
lateral susţinut a pacientului la nivelul patului.
28.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de semidecubit
ventral susţinut a pacientului la nivelul patului.