Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea personajului Pink, din filmul ,, The Wall”

The wall este o peliculă muzicală apărută în 1982, bazată pe albumul cu același
nume al trupei Pink Floyd din 1979. În acest film, putem vobi despre paradigma
psihanalitică, care are un rol important în desfăşurarea acţiunii filmului, dar şi în
caracterizarea personajului în jurul căruia gravitează întreaga acţiune a peliculei.
Scopul acestei paradigme este de a descoperi, înţelege cauzele unui comportament
anormal şi bineînteles de a trata acest comportament.

Titlul filmului The Wall (Zidul) reprezintă o metaforă utilizată pentru a sugera
zidul mental pe care personajul principal Pink îl “construieşte” între el şi restul
lumii. Astfel personajul se izolează cu scopul de a trăi într-un echilibru constant
departe de suferinţele vieţii. Acţiunea peliculei gravitează în jurul personajului
principal, urmărind să prezinte evoluţia vieţii acestuia. Acesta este prezentat în
cadrul filmului în două ipostaze: cea a copilului şi cea a bărbatului.

În opinia mea, acest personaj suferă de nevroză, căci nu reuşeşte sa se adapteze


societăţii în care trăieşte,acumulând constant suferinţe încă din prima parte a vieţii.
În caracterizarea acestui personaj este evidentiat Complexul Oedip prin dorinţa ostilă
simţită de personaj faţă de mama sa mult prea protectivă,dominantă. Pe parcursul
întregului film sunt evidenţiate amitiri-ecran, acestea fiind experienţe marcante din
copilarie, ce au influenţat într-un mod negativ formarea personaliţatii
protagonistului. Zidul îşi are originea încă din copilarie, având ca eveniment
declanşator, moartea tatălui său pe câmpul de luptă. Cărămizile, problemele ce
completează acest zid sunt reprezentate de creşterea de către o mamă exagerat de
protectivă,educarea într-un sistem de învăţământ represiv.

Filmul debutează cu ilustrarea holului hotelului în care se află Pink. În această scenă
este ilustrat un motiv important al suferinţei personajului, prin intermediul
cântecului “The little boy that Santa Clause forgot”şi anume, copilaria lipsită de tată.
Protagonistul se află singur în camera sa de hotel, fumând o ţigară arsă până
aproape de degete.Fiecare zgarietură de pe ceasul cu Mickey Mouse este vizibilă,
ceasul fiind obiectul care îi aminteşte de copilaria pe care nu a avut-o.

O altă secvenţă sugestivă pentru această scenă a incipitului, este cea a copilului care
aleargă pe un câmp deschis, unde se poate observa simbolul literei “H”,ceea ce
poate sugera dependenţa de heroină a solistului. Incă de mic copil, Pink construieşte
un zid mental între el şi societate, pentru a se distanţa de suferinţele vieţii precum
cea a creşterii fară tată.

La scurt timp, ni se infățisează scena în care copilul simte lipsa părintelui. O


părăsește pe mama sa la biserică și se îndreaptă spre locul de joacă al copiilor.
Observă acolo că majoritatea copiilor de vârsta lui sunt însoțiți de catre un
părinte.Își dorește să se bucure și el de un astfel de sentiment și se aproprie de un
băiețel, venit acolo cu tatăl său. Îl privește pe acel bărbat ca fiind tatăl său și
dorește să plece acasă impreună cu acesta. Este respins și se lasă cuprins de gănduri

1
în leagăn Ajuns acasă, își pregătește singur masa deoarece mama lui este absentă.
Intră in camera acesteia și descoperă într-un sertar diferite obiecte ce aparțineau
tatălui său, inclusiv uniforma și scrisoarea adresată mamei lui unde i se aducea la
cunoștință pierirea soțului. Studiază cu atenție lucrurile și se îmbracă în uniformăși
îsi imaginează cum ar fi să-i calce pe urme.

În descrierea personajului poate fi utilizat conceptual alegerea prin anaclisis,


deoarece personajul Pink, ajuns la vârsta maturităţii, se căsatoreşte cu o persoană
care ii aminteşte de mama sa. Un alt moment marcant este reprezentat de
infidelitatea soției.Încearcă să o trateze cu ingoranță, ea neobservând acest lucru.
Dezamăgirea lui pare a fi fără margini, o cărămidă fiind pusă în zidul creat între el
și lumea exterioară.

O scena semnificativă pentru personaj este prezența unei alte femei în camera lui de
hotel. Nu poate înțelege atracția pe care o are femeia pentru el. Are un exces de
nebunie când aceasta încearcă să se aproprie de el, deoarece persoana îi amintește de
soție. Personajul se descarcă într-un mod violent, își distruge camera aproape în
totalitate, se automutilează și revine la starea dinainte, dupa realizarea greșelii
făcute. Plin de amărăciune, încearcă să pună cap la cap toate obiectele distruse din
cameră și observa o memorie deosebită când adună toate rămașițele și le aduce
împreună.

De asemenea, drogurile au o contribuție aparte în crearea stărilor interioare ale


personajului. Fără ele, Pink pare incapabil să performeze pe scenă, devine treptat
dependent de ele și de senzațiile pe care acestea i le dau. Nu pot afirma sigur dacă
el este conștient de acest lucru,însă este observat de persoaneje din jurul lui, dar nu
primește o atenție deosebită.

După cum am menţionat şi mai sus, consider că personajul principal suferă de


nevroză. Tulburările mentale apar des pe parcursul filmului, la contactul cu diferite
personaje și, de asemenea, la contactul cu mediul înconjurător și cu viața socială a
artistului.

În concluzie, pot spune că filmul urmărește trăirile solistului Pink, pornind de la


copilăria acestuia până la declanșarea stării de nevroza. Zidul care apare în poveste
este, de fapt, o metaforă care exprimă izolarea, bariera pe care interpretul de muzică
rock a înălţat-o conştient pentru a se pune la adăpost de suferinţă. Fundaţia acestui
perete despărţitor se află undeva în copilăria sa, momentul crucial fiind acela în care
tatăl lui moare. De fapt, prin muzică, Pink încearcă să se elibereze din lumea în care
trăieşte. Cu toate acestea, chiar după ce cunoaşte succesul, devenind vedetă rock,
zidul din jurul lui continuă să crească, iar eroul se simte prins în capcana celebrităţii
şi este rănit de eşecul relaţiilor personale.

Utilizând paradigma psihanalitică, am reușit să evidenţiez cauze ale declanșării


nevrozei,modalități de manifestare a personajului în diferite situații și semnificațiile
pe care le au simbolurile și prezența unor persoane în viața artistului. Așa cum am
descris în conținut, acest film este menit admirării și simțirii.
2

S-ar putea să vă placă și