ECONOMIA ŞTIINŢĂ

TEORETICĂ
FUNDAMENTALĂ

Conf.univ.dr. Carmen Boghean

 Microeconomie – Economie 1 Semestrul 1

 Macroeconomie – Economie 2 Semestrul 2

 Permanenta contradicţie nevoi nelimitate
versus resurse limitate, motivează şi
legitimează gândirea economică şi chiar
apariţia şi dezvoltarea economiei politice
ştiinţifice
 stiintă a avutiei sau a bogatiei
 stiintă a schimburilor si alternativelor
 studiază legăturile sociale din sfera
productiei, repartitiei, schimbului si
consumului
 economia materială – economia umană
 este o analiză marginală
 stiinta optiunilor rationale si eficiente.
 Economie Politică – ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei, cum
a denumit-o Adam Smith; (D. Ricardo - repartizarea
rentei pentru pământ, a dobânzii pentru capital şi a
salariului pentru muncă.)

 Economia Politică – ştiinţa schimbului şi

alternativelor –(neoclasicii) Economia Politică studiază
modalităţile în care oamenii şi societatea decid, cum să
utilizeze moneda, să aloce resursele productive rare în
producerea bunurilor şi serviciilor variate şi să le
repartizeze conform scopurilor de consum prezente şi
viitoare, între diferiţi indivizi şi între colectivităţi care
constituie societatea.”
 Economia Politică studiază legăturile sociale din sfera
producţie, repartiţie, schimbului şi consumului Deci,
ştiinţa economică este datoare nu numai să definească
noţiunile şi categoriile economice (salariul, preţ etc.), ci să
şi explice formarea şi evoluţia acestora, dar mai ales să
precizeze raporturile sociale care intervin în cadrul acestui
mecanism.

 Economia Politică este o analiză “marginală”, deoarece

presupune că “întotdeauna deciziile sunt luate prin
aprecierea costurilor suplimentare în raport cu beneficiile
suplimentare”.
 Economia = o ştiinţă socială care studiază activitatea
economică, în cadrul căreia oamenii, pe baza unui
calcul economic, produc, repartizează şi schimbă
bunurile ce le permit să-şi satisfacă cerinţele
nelimitate, cu ajutorul resurselor limitate de care
dispun.
 obiectul economiei politice îl constituie studierea
vieţii economice reale, a fenomenelor şi proceselor
economice ce au loc în domeniul producţiei,
schimbului, repartiţiei şi consumului de bunuri
materiale şi servicii, a relaţiilor cauzale, a legilor şi
categoriilor economice pe diferite trepte ale evoluţiei
societăţii
 Activitatea economică = lupta împotriva rarităţii, ca
proces complex ce reflectă faptele, actele,
comportamentele şi deciziile oamenilor privitoare la
atragerea şi utilizarea resurselor economice în
vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei (distribuţiei)
şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi
interesele economice.
 Producţia reprezintă acea etapă a activităţii
economice care concentrează acţiunile celor care se
ocupă cu industria, agricultura, construcţiile, etc.,
respectiv a persoanelor care supun lucrurile unor
modificări pentru a le face mai utile.
 Producţiei îi urmează circulația, respectiv operaţiunile
de transport, comerţ, telecomunicaţiile, adică acele
activităţi prin intermediul cărora bunurile sunt puse la
dispoziţia consumatorilor.
 În procesul de repartiţie are loc împărţirea
veniturilor între oameni, în funcţie de factorii
de producţie cu care aceştia au participat la
realizarea bunurilor şi serviciilor.

 Consumul reprezintă ultima etapă a activităţii

economice şi reprezintă procesul de utilizare a
bunurilor şi serviciilor, conform destinaţiei
pentru care au fost concepute
 Ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera
producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor
materiale şi serviciilor.

 Ansamblul activităţilor desfăşurate de o comunitate

umană în vederea producerii şi consumării bunurilor
necesare satisfacerii trebuinţelor
 Microeconomia = ramură a ştiinţei economice care se
ocupă cu studiul aprofundat al agenţilor economici
individuali (gospodării individuale, firme, bănci,
administraţii etc.)

 Macroeconomia = ramură a ştiinţei economice care se

ocupă cu studierea economiei în ansamblul ei, cercetează
atât mărimile globale dintr-o economie (numite agregate
economice), cât şi interdependenţele dintre diferitele
variabile globale ale economiei
 Mezoeconomia =analiza proceselor, faptelor, actelor
şi comportamentelor care privesc atât sectoarele de
activitate economică (sectorul primar, secundar şi
terţiar), cât şi ramurile de activitate economică
(agricultură, metalurgie, transport, educaţie, sănătate,
protecţie socială, etc.).

 Relaţiile economice dintre ţările lumii fac obiectul

mondoeconomiei.
 Economia pozitivă arată diferitele fenomene sau
procese economice, aşa cum există ele în realitate
precum şi cauzele producerii lor, modul de desfăşurare
al acestora, consecinţele sau interdependenţele cu alte
fenomene sau procese.

 Economia normativă arată cum ar trebui să fie

fenomenele şi procesele economice studiate, în funcţie
de unele judecăţi de valoare, de concepţii filosofice,
culturale, religioase etc
ECONOMIA NATURALĂ ȘI
ECONOMIA DE SCHIMB
Două faze distincte:

 Economia naturală

 Economia marfară
- economie monetară
- economie de credit
 economie naturală: acea formă de
organizare şi desfăşurare a activităţii
economice în care nevoile de consum sunt
satisfăcute din rezultatele propriei
activităţi, fără a apela la schimb.

Alvin Toffler – “civilizaţia primului val”

 Economie marfară (producția de mărfuri) -
reprezintă acea formă de economie în care
unităţile producătoare - specializate şi autonome
- produc pentru piaţă, pentru satisfacerea
nevoilor altor oameni decât cele ale
producătorilor înşişi.
 generată de apariţia pieţei autoreglatoare,
- piaţă pe care intervin exclusiv cererea și
oferta iar preţurile rezultă dintr-un acord
reciproc;
 economia de profit, respectiv economia
eficientă.
 Specializararea producatorilor
 Diviziunea muncii
- profesii (ocupaţii),
- pe ramuri (activităţi)
- teritorial
 Forma de organizare şi desfăşurare a activităţii
economice, în care agenţii economici produc bunuri
în vederea vânzării, obţinând în schimbul lor altele,
necesare satisfacerii trebuinţelor

 Reprezintă forma universală de organizare şi

funcţionare a activităţii economice în lumea
contemporană.
 Specializarea agenţilor economici
 Autonomia şi independenţa economică a
agenţilor economici
 Monetarizarea economiei
 Legăturile economice dintre agenţii
economici se desfăşoară sub forma
tranzacţiilor bilaterale
 Activitatea economică gravitează în jurul
pieţei.
 se prezintă ca un sistem economic mixt, în
care se îmbină în proporţii diferite
elemente ale sistemului de piaţă liberă cu
implicarea statului în economie.
 - un sistem economic mixt, în care se îmbină
în proporţii diferite elemente ale sistemului de piaţă
liberă cu implicarea statului în economie.

 economie liberă
 economie centralizată (de comandă)
 economie mixtă
 Piața - concepte și delimitări

 este locul de întâlnire, mai mult sau mai puţin abstract,

dintre oferta vânzătorilor(producţie) şi cererea
cumpărătorilor(nevoile umane solvabile) însoţite de
capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite,
şi convenabile lor.

 însumează (integrează) într-un tot actele de vânzare şi

de cumpărare, împreună cu fenomenele legate de
manifestarea obiectului ofertei şi cererii, toate acestea
în conexiune cu spaţiul şi timpul unde/în care se
desfăşoară.
 verifică concordanţa/neconcordanţa dintre volumul,
structura şi calitatea bunurilor oferite (produse) cu
componentele şi calitatea celor cerute, respectiv
necesare;

 oferă informaţii obiective, ieftine şi rapide tuturor

agenţilor economici.
 Piaţa s-a extins şi s-a diversificat în concordanţă directă cu dezvoltarea
producţiei.

 Piaţa contemporană este foarte complexă şi eterogenă.

 Piaţa contemporană este dinamica (legea concurentei, legea cererii si

ofertei, legea utilitatii marginale)

 Factorii de productie sunt in proprietate privata

 Veniturile se exprima sub forma baneasca

 Alegerea sau optiunea pe piata se face in deplina libertate

 piaţa satisfactorilor (bunuri corporale de folosinţă zilnică,
bunuri de folosinţă îndelungată, servicii de consum
personal);

 piaţa prodfactorilor (piaţa muncii, piaţa resurselor

naturale, piaţa pământului, piaţa capitalului, piaţa
informaţiei, piaţa serviciilor manageriale).
 omogene şi eterogene;

- uniforme şi diversificate.

- piaţă reală, cererea şi oferta de bunuri de consum şi factori de

producţie;
- piaţa fictivă (bursă), cererea şi oferta de titluri de proprietate asupra
acestora.
 pieţele locale,
 regionale,
 naţionale,
 internaţionale,
 piaţa mondială (unică şi inseparabilă).
 pieţe la vedere,
 pieţe disponibile să livreze,
 pieţe la termen.
 piaţa vânzătorului (absorbţia);

 piaţa cumpărătorului (presiunea).

 piaţă transparentă (toţi participanţii pot cunoaşte şi
cunosc efectiv factorii pieţei);

 piaţă caracterizată prin opacitate (agenţii pieţei sunt

greşit informaţi despre mecanismul ei).
 atomicitatea care semnifică faptul că subiecţii pieţei sunt
de aceeaşi importanţă;

 molecularitatea, care sugerează ideea de grupare a

agenţilor pieţei, ceea ce face ca participanţii să fie
inegali.
 resursele fiecărui individ sunt limitate dar cum fiecare doreşte mai mult decât un
bun, apare necesitatea alegerii;

 fiecare individ este dispus să cedeze, să renunţe, la o anumită cantitate de bun pentru
a primi mai mult dintr-un alt bun;

 utilitatea marginală este reprezentată de cantitatea cea mai mare din propriul bun pe
care acesta este dispus să o cedeze în schimbul unei unităţi dintr-un alt bun;

 cu cât un individ obţine mai mult dintr-un bun, cu atât utilitatea marginală a bunului
respectiv este mai mică(Gossen).