Interferență

Interferența reprezintă fenomenul de suprapunere a două sau mai multe unde care se întâlnesc într-un punct din spațiu. Pentru

a obține un fenomen de interferență staționar, undele trebuie să aibă aceeași frecvență și să fie coerente, adică să aibă o

diferență de fază constantă. În acest caz, în anumite puncte din spațiu se vor forma zone cu aceeași valoare a intensității

rezultante numite franje de interferență. Franjele pot fi de minim sau de maxim, în funcție de valoarea amplitudinii rezultante.

Interferența undelor coerente

Considerând două unde sinusoidale ψ1 și ψ2

ψ1 = A1sin(ω1t + φ1) și 

unde

 A1, A2 reprezintă amplitudinile celor două unde;

 ω1, ω2 sunt pulsațiile undelor;

 ψ1, ψ2 - fazele inițiale;

 t - timpul.

Amplitudinea undei rezultante va avea valoarea

unde Δφ = (ω2 − ω1)t + (φ2 − φ1) este diferența de fază a celor două unde.

În acest caz, intensitatea undei rezultante va avea aceeași valoare în întreg domeniul de suprapunere a celor

două unde[1]. Interferența este caracterizată, însă, prin variații periodice ale acestei mărimi care au loc atunci

când Δφ este constant în timp. Prin urmare, este necesar studiul fenomenului în cazul in care pulsațiile celor două

unde sunt egale, adică acestea sunt coerente. În cazul undelor luminoase, trebuie impusă și condiția ca diferența

fazelor inițiale să fie constantă deoarece emisia acestor unde are loc spontan și discontinuu.

Dacă undele coerente sunt emise de două surse punctiforme, S1 și S2, funcțiile de undă în punctul P

 și 

unde

 A reprezintă amplitudinea undelor,

 r1, r2, distanțele de la cele două surse la punctul P,

 T, perioada,

 λ, lungimea de undă.
 Pentru simplificare se consideră fazele inițiale nule și punctul P în care se studiază interferența suficient de

îndepărtat de cele două surse, astfel încât distanțele  . Unda rezultantă va avea

expresia

Locul geometric al punctelor de fază egală este dat de relația

r2 + r1 = const. care reprezintă ecuația unei familii de elipsoizi de revoluție cu focarele S1 și S2, punctele în care se află

sursele.

Amplitudinea undei rezultante variază după funcția

 și este constantă pentru

r2 − r1 = const. care descrie o familie de hiperboloizi de rotație cu focarele în S1 și S2.

Prin urmare, în urma interferenței se formează zone în care amplitudinea undei

rezultante are valoare maximă, corespunzătoare valorilor ±1 ale funcției cosinus,

și zone de minim, în care amplitudinea este nulă. De aici rezultă condiția de

maxim,

iar condiția de minim,

La intersecția acestor zone cu un plan paralel cu

segmentul S1S2 se distinge o figură de interferență cu franje de

forma unor hiperbole. Într-un plan perpendicular pe S1S2, situat în

afara acestuia, figura de interferență este alcătuită

din cercuri concentrice.

[modificare]Interferenta luminii

Interferenta (in spectrul vizibil) este fenomenul de suprapunere a

doua sau mai multe unde coerente intr-o anumita zona din spatiu

ducand la obtinerea unui tablou stationar de maxime si minime de

interferenta. Pentru a obtine un fenomen de interferenta stationara,

undele trebuie sa aiba aceeasi frecventa si sa fie coerente, adica

sa aiba o diferenta de faza constanta.

 Undele coerente sunt undele între care exista relatii constante în

timp ( diferenta de fază, amplitudinea), iar fenomenul de

interferenta se poate observa tot timpul. De gradul de coerenta al

undelor care interfera depinde stationaritatea si contrastul tabloului

de interferenta.

[modificare]Deosebiri
intre interferenta
undelor mecanice si cea a luminii

Interferenta undelor electromagnetice din domeniul vizibil, ca si in

cazul undelor mecanice, consta in suprapunerea a doua sau mai

multe unde intr-o zona spatiala. Insa in cazul undelor mecanice,

rezultatul interferentei se apreciaza in functie de amplitudinea

undei rezultante in acel punct, iar in cazul luminii, rezultatul

interferentei se apreciaza dupa intensitatea luminoasa in punctul

respectiv.

1„