UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI

MEDICINA VETERINARA A BANATULUI

,,REGELE MIHAI I AL ROMANIEI,, DIN TIMISOARA

Facultatea de Agricultura

Disciplina:Cultura pajistilorsi a plantelor furajere II

Specializarea:Agricultura

Referat

1.Schema tehnologica pentru cultura de porumb masa verde

2.Schema tehnologica pentru cultura de raigras aristat

Coordonatori disciplina:

Prof.dr. Cojocariu Luminita

Student: Vapit Iulius - Robert

Grupa:1131,Agricultura

TIMISOARA,

2020
CAPITOLUL I :
SCHEMA TEHNOLOGICĂ PENTRU CULTURA DE PORUMB MASĂ VERDE

În afară de binecunoscuta cultură pentru boabe, porumbul se cultivă, cu foarte bune

rezultate atât pentru siloz cât și pentru masă verde. Porumbul pentru furaj se cultivă cu
precădere ca și cultură succesivă cu rezultate foarte bune în condiții de irigare. Porumbul
furajer constituie și va constitui și în viitor unul dintre furajele de volum, de bază, în
alimentația animalelor din orice fermă zootehnică datorită multiplelor avantaje, cum ar fi
producțiamare de masă vegetală, consumabilitate ridicată și randament mare a substanșei
digestibile, mecanizarea totală a culturii, etc.
O problemă importantă este cea a alegerii corecte a sortimentului de hibrizi care se
cultivă pentru siloz sau pentru masă verde. În general, putem considera că cei mai buni hibrizi
pentru boabe sunt și cei mai buni hibrizi pentru siloz. Când se dorește obținerea unei mase
vegetative bogate, cei mai buni hibrizi sunt cei tardivi sau cei semitardivi. Aceștia reușesc să
producă conform potențialului lor producti, atunci când sunt cultivați în ogor propriu sau după
premergătoare ce părăsesc devreme terenul. După premergătoare mai târzii se recomandă
hibrizii mai timpurii.
Porumbul pentru masă verde reprezintă o sursă de asigurare a nutriției animalelor
cu furaje suculente, mai ales în perioadele secetoase din lunile de vară sau toamnă.
Hibrizii de porumb folosiți pentru masă verde sunt: Fundulea 376; Fundulea 332, Mikado, etc.
Hibridul de porumb Fundulea 376 produs la SNCD Fundulea, judetul Călărași, este un hibrid
simplu, semitardiv, foarte tolerant la secetă și arșiță. Are rezistență bună la bolile frunzelor, la
căderea și frângerea tulpinilor. Are productivitate foarte mare la hectar chiar și în anii
secetoși. Este adaptabil la diferite tipuri de cultură și sol și are o excelentă vigoare de răsărire.
Hibridul MIKADO este recomandat pentru masa verde, având o rezistență foarte bună la
frângere, iar densitatea plantelor la hectar poate fi mărită în condiții intensive de cultură.

1.1. Rotaţia
Porumbul suportă monocultura în condiții de fertilizare corespunzătoare. În ogor
propriu rotația este identică cu cea a porumbului pentru boabe. În cultura succesivă neirigată
cele mai bune premergătoare sunt acelea care părăsesc terenul cât mai devreme, până cel
târziu în a doua jumătate a lunii iunie. În condiții de irigare, se poate semâna și după
premergătoare care părăsesc terenul în iulie. După premergătoare, mai târzii, în condiții de
irigare se pot obține rezultate bune cu porumbul pentru masă verde. Practicarea culturii
porumbului după el însuși mai mulți ani la rând determină intensificarea atacului bolilor și
dăunătorilor și infestarea cu buruieni, cu deosebire cele perene, rezistente la ierbicide.
Porumbul se cultivă în rotație după cerealele păioase, relația grâu - porumb fiind cea mai
frecventă în marile zone ecologice agricole. Se cultivă și după prășitoare (soia, floarea
soarelui, cartof). Se evită  ca plante premergatoare sfecla de zahăr, mai ales în anii secetoși.

1.2. Lucrările solului

Se face pentru cultura în ogor propriu ca și în cazul porumbului pentru boabe. În cazul
culturilor succesive, pregătirea patului se face diferențiat. Prin lucrările solului trebuie
realizate următoarele obiective: obținerea unui strat de sol afânat în profunzime și mărunțit la
suprafață; înmagazinarea și păstrarea unei cantități cât mai mari de apă în sol; intensificarea
activității biologice; reducerea gradului de îmburuienare a solului; nivelarea terenului;
reducerea eroziunii terenului în pantă; eliminarea excesului de apă pe solurile grele.
Adâncimea arăturii diferă în funcție de tipul de sol și este suprinsă între 2- și 30 de cm. Pe
solurile ușoare sau cu strat arabil subțire, adâncimea va fi de 20-25 cm, iar pe solurile medii și
grele va fi de 25-30 cm. Dacă terenul este denivelat, cu resturi vegetale neîncorporate,
îmburuienate sau foarte tasate, patul germinativ se va pregăti prin 1-2 lucrări cu grapa cu
discuri în agregate cu grapa cu colți.

1.3. Fertilizarea
Porumbul necesită terenuri fertile. Având un potenţial productiv ridicat, porumbul
consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Pe toate tipurile de sol, porumbul valorifică bine
atât îngrăşămintele organice cât şi cele chimice. Gunoiul de grajd este bine valorificat de către
porumb, mai ales pe solurile grele şi rec, dar este recomandat şi pe solurile mai uşoare, în
doze de 30-40 t/ha ce se încorporează imediat prin arătura de bază. Dozele de îngrăşăminte
chimice se stabilesc ţinând seama, în principal de nivelul producţiei scontate, de consumul
specific şi de rezervele solului în elemente nutritive, dar se au în vedere şi alţi factori cum ar
fi: planta premergătoare, fertilizarea aplicată în anii precedenţi, gradul de aprovizionare a
solului cu apă, cultivarul folosit. Îngrășămintele organice și minerale determină sporuri
însemnate de producții la porumbul furajer. În cultură în ogor propriu, gunoiul de grajd și
îngrășămintele fosfatice se administrează toamna, iar azotul primăvara la pregătirea terenului
sau la porumbul siloz fracționat, (la pregătirea patului germinativ și la prașile). În cultură
succesivă, gunoiul și fosforul se administrează plantei premergătoare, iar azotul la pregătirea
patului germinativ. Ca doze se recomandă 70-100 kg N și 50 kg P2O5. Pe solurile podzolice
cu pH mic, trebuie aplicat amendamente pentru a aduce pH-ul la 6-7,5, iar doza de gunoi
trebuie mărită cu 25%.

1.4. Sămânţa şi semănatul

Atât pentru porumbul pentru siloz, cât și pentru porumbul masă verde se folosește
sămânța heterozis calibrată și tratată cu fungicide. Epoca de semănat în ogor propriu este
aceiași ca la porumbul pentru boabe, dar porumbul pentru siloz se poate semăna mai devreme
cu 4-5 zile. Dacă se cultivă un singur hibrid este bine ca acesta să se semene eșalonat pentru
ca și recoltatul să se facă eșalonat în perioada optimă. În cultura succesivă, porumbul siloz se
seamănă cât mai repede după eliberarea terenului. Epoca de semănat corespunde perioadei
când în sol, la adâncimea de 10 cm se stabilizează temperaturi de peste 8-100 C. Important
pentru porumb este analiza capacității de germinație la rece, care evidențiază capacitatea
semințelor de a suporta în câmp temperaturile scăzute și umiditatea ridicată a solului.
Uniformitatea semințelor realizată prin calibrare este importantă pentru obșinerea unei răsăriri
uniforme. Desimea de semănat este dependentă de hibridul cultivat, fertilitatea solului,
îngrășămintele aplicate și umiditatea solului la desprimăvărare și regimul hidric din cursul
perioadei de vegetație.
Porumbul masă verde, care de regulă se seamănă în cultura succesivă, este indicat să se
semene eșalonat pe măsură ce terenul este eliberat pentru a se asigura astfel și o eșalonare a
recoltării la momentul optim, adică atunci când cultura are eficiență economică maximă, deci
când producția, consumabilitatea și digestibilitatea sunt optime. Densitatea de cultură a celor
două tipuri de porumb este diferită. Porumbul pentru siloz se seamănă cu SPC-6 (8) în rânduri
distanțate ca și la porumbul boabe, asigurându-se însă o densitate mai mare de 7-9 plante/m 2
în condiții de neirigare și 8-11 plante/m 2 în condiții de irigare. Nu se recomandă o densitate
mai mare întrucât plantele ramân sterile neformând știuleți. Porumbul masă verde se seamănă
cu SUP-urile, un tub închizându-se, unul ramânând deschis, deci la o distanță de 25 cm între
rânduri, asigurându-se 40-60 plante/m 2. Normele de semănat sunt de 20-25 kg/ha la porumbul
siloz și 80-130 kg/ha la porumbul masă verde. Adâncimea de semănat este de 6-8 cm2.

1.5. Lucrări de îngrijire

Combaterea buruienilor la porumbul siloz se face ca și la porumbul pentru boabe
(ierbicidare + prașilă mecanică). În tehnologia clasică a porumbului sunt necesare: 3-4 praşile
mecanice între rânduri şi 2- 3 praşile manuale pe rând. Primele 2-3 săptămâni după răsărire
constituie faza critică în îngrijirea porumbului, iar praşilele se execută la intervale de 10-20 de
zile în funcţie de apariţia buruienilor, urmărindu-se ca lanul de porumb să fie menţinut curat.
Cultura pentru masă verde nu se prășește. O lucrare importantă este irigarea. Pentru creșterea
masei vegetative este indicat ca solul să fie tot timpul bine aprovizionat cu apă, îndeosebi în
perioada creșterii intensive care este în momentul apariției infloreșcențelor (deci foarte
important pentru porumbul siloz). În anii normali prima irigare se execută în preajma
înspicatului, cu norme de 600-700 m3/ha și se repetă la două săptămâni.

1.6. Recoltarea
Pentru masă verde, porumbul poate fi recoltat când înălțimea plantelor a ajuns la 60-70 cm
și până la apariția infloreșcențelor, perioadă care durează 20-30 zile. După apariția
paniculului, datorită desimii mari a culturilor pentru masă verde, începe uscarea plantelor ceea
ce scade foarte mult și rapid consumabilitatea lor.Porumbul pentru masă verde se poate
recolta și prin pășunat rațional când plantele au ajuns la 40-50 cm înălțime. De asemenea, este
indicată pășunarea porumbului masă verde când în cultura succesivă fiind, secetă din vară
împiedică creșterea plantelor. În astfel de condiții trebuie pășunat porumbul masă verde
pentru că, în caz contrar pe lânga faptul că recoltarea mecanică este nerentabilă, scade foarte
mult consumabilitatea și digestibilitatea. Pentru siloz porumbul trebuie recoltat la epoca
optimă ceea ce corespunde cu maturitatea boabelor în lapte ceară, când ele au un conținut de
33-35% substanță uscată, optim pentru însilozare. Întârzierea epocii de recoltat face
însilozarea dificilă. Recoltat prea devreme pentru siloz nu este indicat, deoarece conținutul în
substanță uscată este prea scazut. Recoltarea se face mecanizat cu cositorile sau vindroverul
pentru masă verde, iar pentru siloz cu combina universală sau cu combinele autopropulsante
care concomitent toacă materialul și îl încarcă în remorci.

1.7.Păstrarea
O însilozare de foarte bună calitate poate fi obținută printr-o tocare a porumbului cât
mai măruntă (maximum 3 cm) și într-un timp cât mai scurt, operație urmată de o tasare
efectuată la limita evacuării aerului, asigurându-se astfel condițiile unei fermentații lactice, în
mediul de anaerobioză. De asemenea, silozul trebuie bine închis (pentru a nu intra în contact
cu aerul) cu o folie groasă legată la capete.Tot pentru obținerea unui siloz bun, de calitate
(gustos, cu miros plăcut), este recomandată adăugarea de inoculați, care este practic o
înseminare a silozului cu bacterii lactice, stimulatoare a înmulțirii rapide a acestora, încât să
se ajungă la obținerea fermentației lactice. Astfel, este evitată nedorita fermentație butirică,
responsabilă de posibile deprecieri ale silozului. Pe de altă parte, prin introducerea unui
inoculat silozul poate fi consumat la o lună și jumătate de la închidere, în timp fără inoculați
se așteaptă două luni.
Un nutreț murat de bună calitate nu păstrează culoarea verde inițială, căpătând o
nuanță gălbui-verzuie-măslinie. Culoarea galbenă denotă prezența unei acidități ridicate,
situație apărută când plantele au fost recoltate prea devreme, însilozarea porumbului fiind
efectuată când boabele din știuleți sunt în stadiu de lapte. Folosirea în hrana animalelor a unui
astfel de nutreț necesită adăugarea a 1,5-2 grame carbonat de calciu /kilogramul de nutreț
murat.

1.8.Producţii
Producțiile porumbului pentru masă verde sunt cuprinse între 40-50 t/ha, depinzând de
momentul însămânțării și al recoltării. La porumbul pentru siloz producțiile depășesc 60 de
tone în cultură neirigată și ajung la 100 t/ha în condiții de irigare.
 CAPITOLUL II:

SCHEMA TEHNOLOGICA PENTRU CULTURA DE RAIGRAS

ARISTAT

2.1 Importanta economica

Raigrasul aristat (Lolium multiflorum) este o plantă de nutreţ foarte valoroasă, care
poate fi utilizată cu succes la înfiinţarea pajiştilor semănate. Folosirea acestei specii se
datoreşte capacităţii sale mari de producţie, a calităţii superioare a furajului, a posibilităţilor
numeroase de a fi cultivată atât în cultură pură cât şi în amestec, precum şi faptului că această
specie poate fi exploatată atât prin cosit, cât şi prin păşunat. Raigrasul aristat poate fi
consumat atât sub formă de: masă verde, cât şi de fân şi siloz. O altă caracteristică este aceea
că, are capacitatea de a îmbogăţi solul în materie organică, lăsând după recoltare echivalentul
de substanţă organică a 30 t gunoi de grajd (Luminița Cojocariu, 2005). Un alt avantaj este
acela că, semănat în toamnă porneşte primăvara foarte devreme în vegetaţie, astfel că poate fi
administrat animalelor începând cu mijlocul lunii aprilie. Raigrasul aristat prezintă şi
dezavantajul că, ploile din timpul recoltării acestuia pot produce pagube foarte mari, datorită
faptului că, recoltele sunt mari, iar abundenţa de masă verde face ca fânul să se pregătească
greu. Raigrasul aristat este o plantă furajeră cu durată scurtă de vegetaţie, cu palatabilitate şi
digestibilitate ridicată, ceea ce îi conferă o foarte mare importanţă şi valoare în sistemele de
furajare. Raigrasul aristat dă producţii foarte mari, superioare oricărei alte culturi furajere de
la noi din ţară. Astfel, în condiţii de neirigare, producţiile pot ajunge până la 10.000-13.000
U.N/ha, iar în condiţii de irigare 18.000-20.000 U.N./ha. Aceste producţii se datorează
înfrăţirii foarte puternice a plantelor şi marii capacităţi de otăvire. In zona de câmpie, în
condiţii de irigare, coasele I şi II produc 10-15 t/ha substanţă uscată până la jumătatea lunii
iulie. În zona colinară, producţiile de masă verde pot atinge între 70-95 t/ha de masă verde sau
14-20 t substanţă uscată. In general cea mai mare producţie la Lolium multiflorum se
realizează la prima coasă, aproximativ 70 % din producţia totală.

2.2Rotatia

Raigrasul aristat se poate semăna în ogor propriu după premergătoare care părăsesc
terenul cel mai târziu până la mijlocul lunii august. Cele mai bune premergătoare sunt
cerealele de toamnă sau primăvară, culturile furajere sau prăşitoarele timpurii care să
elibereze terenul până la începutul lunii august înzona colinară sau mijlocul lunii august în
zona de câmpie. În condiţii de irigare se poate semăna şi după porumbul siloz. Raigrasul se
autosuportă, dar monocultura nu este indicată. Cercetările din ultimii ani au relevat
posibilitatea semănării raigrasului aristat şi într-o cultură perenă cu potenţial scăzut de
producţie, de preferinţă după care să se recolteze la mijlocul lunii august, în zona colinară şi la
începutul lunii septembrie în zona de câmpie (Moga. I, şi colab, 1976). După raigras dacă se
menţine tot anul, urmează o prăşitoare sau alte culturi de primăvară.
 2.3 Lucrarile solului

Arătura se face până la 5 august în zona de nord şi 15 august în zona de sud, iar
adâncimea de arat este de 20-22 cm. Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri,
iar ultima trecere se face în agregat cu tăvălugul.

2.4 Fertilizarea

Pentru obţinerea unor producţii ridicate, raigrasul consumă cantităţi mari de elemente
nutritive din sol. Astfel la coasa întâi se face o fertilizare cu 70-80 kg azot/ha şi 50-60 kg
azot/ha la celelalte coase, 50-60 kg. fosfor/ha, iar pe solurile sărace se administrează şi 60-80
kg,potasiu/ha.
Gunoiul de grajd aplicat în doze de 40-60 t/ha., reduce cu 40-50% dozele de azot aplicate.Pe
solurile acide se aplică şi amendamente calcaroase în doze de 4-5 t/ha carbonat de calciu la
intervale de 5-6 ani.

2.5 Samanta si semanaul

Puritatea minimă admisă a seminţei este de 98%, iar germinaţia minimă de 80%.
Raigrasul aristat rezistă la temperaturi scăzute după ce a acumulat 650-9000C. Aceasta
înseamnă că la stabilirea datei de semănat trebuie să se ţină cont de condiţiileclimatice din
fiecare zonă în parte. În condiţiile din Banat, raigrasul aristat se poate semăna la sfârşitul lunii
septembrie, începutul lunii octombrie. Se poate semăna şi primăvara (Lolium italicum ssp
Westerwoldicum), imediat ce se poate intra în câmp. Densitatea care trebuie asigurată este de
1000-1100 seminţe germinabile/m2 ceea ce corespunde cu o normă de 24-25 kg sămânţă
utilă/ha. Distanţa de semănat este de 12,5-15 cm. Adâncimea optimă pe cernoziomuri şi soluri
aluvionare de 2,5-3,5 cm, iar pe solurile cu textură grea 2-2,5 cm.

2.6 Lucrari de ingrijire

Una din cele mai importante probleme este a combaterii buruienilor. Dicotiledonatele
care răsar toamna nu trebuiesc combătute întrucât sunt distruse de ger. Deci, problema
combaterii buruienilor se pune cu acuitate, doar dacă cultura răsare târziu sau nu se realizează
densitatea corespunzătoare. În acest caz, tratamentele se fac cu Icedin, sau orice erbicid
indicat pentru orz sau grâu, în doza de 1,5-2,5 kg/ha în 300-400 l apă.

Epoca optimă de aplicare este la începutul împăierii, înainte de formarea celui de al

doilea internod, când temperatura aerului este de 14-150C. Nu se admite aplicarea erbicidului
după împăierea culturii. Irigarea asigură un spor mare de recoltă prin faptul că asigură pe tot
parcursul vegetaţiei necesarul de apă. În sud-estul Munteniei, sudul Moldovei, cultura se
amplasează numai pe terenuri irigate (zonele fiind mai secetoase). Prima udare de răsărire se
face după semănat cu o normă de 250-350 m3 /ha.

Dacă e secetă după 10-15 zile se mai cere o udare cu aceiaşi normă. În general
precipitaţiile din iarnă asigură umiditate suficientă pentru formarea coasei I. Dar, dacă
primăvara este secetoasă la începutul lunii aprilie se face o udare de 600-700 m3 /ha, irigare
care se repetă, dacă există deficit de apă la un interval de 12-15 zile. În principiu apa din sol
nu trebuie să scadă sub jumătatea intervalului activ al umidităţii (în stratul 0-80 cm) ceea ce
înseamnă că pentru fiecare coasă trebuie intervenit cu 1-2 udări de 600-700 m3 /ha.
2.7 Recoltarea si pastrarea

Semănate din toamnă, plantele de raigras aristat (Lolium multiflorum var.italicum)

intră în vegetaţie primăvara devreme şi produc masă vegetală pe parcursul epocii de recoltare
a secarei şi borceagului de toamnă (mijlocul lunii aprilie). Dupa 28-30 de zile se poate recolta
din nou (coasa a II-a), recolta care se înscrie în cadrul epocii de recoltare a borceagului de
primavară. Deci raigrasul aristat poate substitui cele două borceaguri în condiţiile reducerii la
jumătate a suprafeţei necesare. Masa vegetală de raigras aristat se poate exploata începând din
20-25 aprilie, în zona de câmpie şi de la 28 aprilie - 1 mai în zona colinară. Exploatarea
plantelor în dinamică, la primul ciclu se poate face o perioada de 24-26 de zile, iar la ciclurile
următoare o perioadă de 15-20 de zile. Fânul obţinut din raigras este de cea mai bună calitate,
dar pregătirea fânului este foarte dificilă, datorită ploilor care survin în această perioadă. O
bună păstrare a raigrasului aristat este sub formă de siloz. Datorită conţinutului mare în
glucide fermentescibile, el poate fi însilozat în orice condiţii. Pentru siloz se recoltează din
faza de burduf până în faza în care 20-30% din plante au înspicat. După cosire masa vegetala
se lasă în brazdă până la scăderea umidităţii la 55-65 % după care se toacă şi se însilozează.

2.8 Productii

Producţiile obţinute la raigras diferă în funcţie de tehnologia aplicată. În condiţiile ţării

noastre cultura de Lolium multiflorum dă trei coase, însă în condiţiile din Banat din ultimii
ani, s-au obţinut doar două coase în sistem neirigat. Producţiile înregistrate au fost situate
între 40-60 t/ha masă verde/ha, în funcţie de condiţiile climatice ale anului respectiv. În sistem
irigat se pot obţine trei coase iar producţiile de masă verde pot depăşi 100 t/ha.

.
CAPITOLUL III:
SCHEMA TEHNOLOGICĂ PENTRU CULTURA DE LUCERNĂ,

1.7. Rotaţia
Perenitatea lucernei este de 3-5 ani, dar exista si soiuri ale caror seminte pot rezista pana
la 7 ani. Semintele rezista in sol in timpul iernii si nu sunt sensibile la inghet, iar atunci cand
planta este irigata corespunzator poate fi mult mai productiva.
Lucerna în general se cultivă în cultură pură, dar la noi în țară se mai practică și cultivarea
lucernei în amestec cu o graminee furajeră (lucernă-golomăț), sau alaături de alte leguminoase
perene și graminee perene. Aceasta se cultivă după pante care eliberează terenul la inceputul
toamnei, pentru a se putea realiza o bună pregătire a solului. Cele mai bune premergătoare
pentru lucernă sunt: cerealele (grâu, orz), borceaguril și culturile furajere ce părăsesc
terenurile devreme și-l lasă curat de buruieni. După lucernă urmează în rotaţie, de preferinţă,
plantele anuale care se însămânţează primăvara în urgenţa a doua, respectiv porumbul pentru
boabe şi siloz, iarba de Sudan, în regim irigat, după lucernă poate urma şi raigrasul aristat.
1.8. Lucrările solului
Pentru reusita unei culturi de lucerna, solul trebuie sa fie pregatit în asa fel încât sa fie
profund afânat, bine maruntit, fara buruieni si bine aprovizionat cu apa. Pe cernoziomuri si
soluri brune se executa o aratura de baza la 25-28 cm. Pe soluri brune-podzolite se executa o
aratura de desfundare, la o adâncime de pâna la 50 cm. Calitatea araturii are o mare
importanta. De aceea, ea trebuie facuta la umiditatea optima, deci când brazda se rastoarna
bine si se marunteste. Plugul trebuie sa lucreze în agregat cu grapa stelata, sau daca solul este
ceva mai umed cu grapa cu colti. În cazul folosirii unor erbicide preemergente volatile,
încorporarea acestora se face prin doua lucrari perpendiculare la adâncimea de 8-10 cm. De
asemenea, premergatoarele trebuie sa paraseasca terenul în preajma semanatului. În acest caz
terenul poate fi pregatit cu grapa cu discuri prin 2-4 treceri, ultima în agregat cu tavalugul
inelar. În cazul în care aceste conditii nu sunt îndeplinite, se recurge obligatoriu la aratura,
care trebuie facuta la 20-25 cm urmata de pregatirea patului germinativ prin lucrari cu
combinatorul.
1.9. Fertilizarea
Folosirea îngrasamintelor reprezinta, contrar parerilor exprimate în trecut, un mijloc
important de sporire a productiei, deoarece lucerna este o mare consumatoare de elemente
nutritive. La o productie de 100 t/ha SU, cantitatea de elemente extrase din sol într-un an este
de 340 kg N, 70 kg P, 200 kg K si 200 kg Ca. Îngrasamintele trebuiesc aplicate mai ales la
înfiintarea lucernierelor, când se realizeaza sporuri mari de recolta. În ceilalti ani sporurile
sunt mai mici, ca urmare a faptului ca îngrasamintele care se aplica la suprafata solului nu pot
fi valorificate în întregime de radacinile foarte profunde ale lucernei.
Îngrasamintele cu azot se aplica în doze diferite, în functie de nivelul de aprovizionareal
solului în humus si azot total. Dozele mari de azot favorizeaza îmburuienarea lucernierelorsi
reduc formarea nodozitatilor. Pe solurile aflate într-o buna stare de fertilitate si când lucerna
urmeaza dupa plante care au primit îngrasaminte organice, nu mai este necesarafolosirea
azotului. Epoca cea mai buna de aplicare a azotului este în anul I, cu 2-3 saptamâni înainte de
semanat, în ceilalti ani înainte de începerea vegetatiei.
Îngrasamintele cu fosfor se aplica la aratura de baza, la înfiintarea lucernierei. În ceilalti
ani eficacitatea lor scade, fiind mai greu solubile, nu pot fi folosite de catre radacinile
plantelor care se afla la adâncimi mari.
Îngrasamintele cu potasiu, aplicate singure, nu dau sporuri de recolta, mai ales în
regiunile secetoase, unde solurile au un continut ridicat în acest element. Eficacitatea lor
creste când se aplica împreuna cu celelalte îngrasaminte, pe solurile cu fertilitate slaba, pe
solurile din regiunile umede, sau în conditii de irigare.
Gunoiul de grajd administrat plantelor premergătoare este bine valorificat de către
lucernă; pentru o valorificare eficientă a gunoiului de grajd este de dorit ca lucerna să urmeze
în rotaţie în anul al II-lea sau al III-lea după administrarea acestuia. Doza optimă este de 30-
40 t/ha în cultura neirigată şi 60-80 t/ha în regim irigat. Gunoiul bine fermentat se poate
administra şi pe cuvertură, doza anuală optimă fiind de 20-25 t/ha.
1.10. Sămânţa şi semănatul
Semintele de lucerna trebuie sa fie decuscutate, sa aiba culoarea galbena, sa fie putin
lucioase, întregi si grele. Semintele de calitate au MMB de 2,1-2,4 g, MH de 78 kg, puritatea
minima 99%, iar germinatia minima 80%. Într-un gram sunt 370-1000 de seminte.
Temperatura minima de germinare a semintelor este de 1° C. Când temperatura este mai
ridicata, (de exemplu de 10-18° C, ziua) si în sol exista umiditate suficienta (primavera
devreme), plantele rasar în 8-10 zile de la semanat.
 Epoca optima de semanat lucerna este primavara devreme, când temperatura solului la
nivelul de încorporare al semintei este de 4-5° C. Aceasta corespunde calendaristic cu prima
jumatate a lunii martie în vestul si sudul tarii si ce-a de-a doua jumatate a lunii martie în
nordul tarii. Întârzierea semanatului primavara determina obtinerea unor culturi de lucerna cu
multe goluri, puternic îmburuienate.
Lucerna se poate semana si la sfârsitul verii, începutul toamnei, depinde de zona. În
functie de media anilor perioada de semanat trebuie astfel calculata, încât pâna la venirea
îngheturilor lucerna sa acumuleze 800-1100°C. Aceasta permite dezvoltarea normala a
sistemului radicular si acumularea unei cantitati suficiente de zaharuri solubile ce confera o
buna rezistenta în timpul iernii. Daca semanatul se face prea devreme, lastarii cresc prea
lungi, ceea ce diminueaza rezistenta la temperaturi scazute.
Semanatul se executa cu masina în rânduri, la distanta de 12,5-15 cm. Adâncimea de
semanat este foarte mica, si anume 1,5-2 cm pe solurile mai grele si 3-4 cm pe solurile mai
usoare. Se va urmari ca adâncimea de semanat sa nu fie mai mare de 5 cm, deoarece plantele
rasar foarte greu si sunt înabusite de buruieni.Norma de samânta este de 16-18 kg/ha,
calculata în asa fel pentru a se realiza 1000-1100 seminte germinabile la metro patrat.
În conditii de irigare densitatea este mai mica de 600-800 seminte germinabile la metru
patrat. Norme mai mari de samânta, se folosesc când se întârzie semanatul primavera sau când
terenul nu a fost pregatit în cele mai bune conditii.
1.11. Lucrări de îngrijire
O prima lucrare care se executa dupa semanat, este tavalugirea, care se face cu scopul de
a asigura o rasarire uniforma si rapida. Lucrarea este obligatorie în toate situatiile. Pentru
prevenirea formarii crustei în urma tavalugirii se trece cu o grapa cu maracini sau cu o grapa
cu colti în sus. Pe solurile grele, daca nu s-a putut evita formarea crustei, se trece cu o grapa
stelata, cu un tavalug inelar sau cu un tavalug de lemn pe care a fost înfasurata sârma
ghimpata.
O operatie deosebit de importanta pentru a avea o cultura corespunzatoare de lucerna
este combaterea buruienilor. Acest lucru are o importanta deosebita mai ales în anul I când
ritmul lent de crestere al lucernei face aceasta sa fie foarte sensibila la îmburuienare.
Combaterea acestora se realizeaza prin metode preventive, agrotehnice si chimice. Buruienile
pot fi combatute si prin cosiri repetate. Astfel, buruienile se combat prin cosit înainte de
formarea semintelor.Când cositul se executa înaintea înfloritului lucernei se întrerupe
cresterea sistemului radicular, se reduce din longevitatea plantelor si se obtin productii mai
mici. În cazul lucernierelor puternic îmburuienate, dupa ce s-a executat cositul, plantele
continua sa se rareasca, mai ales când urmeaza o perioada de seceta.
În culturile de lucerna pot aparea vetre de cuscuta, atât cuscuta mare (Cuscuta
campestris), cât si cuscuta mica (Cuscuta trifolii). Pentru combaterea cuscutei din lucerna,
când filamentele de cuscuta sunt mici (5-8 cm), se aplica erbicidul Pivot (1 l/ha), în anul I sau
dupa recoltarea primei coase, la 4-5 zile. Când apar anumite boli criptogamice, cum sunt
patarea frunzelor de lucerna, produsa de Pseudopeziza medicaginis si Macrosporium
sarcineforme, sau rugina, produsa de Uromyces striatus, plantele se recolteaza mai de
timpuriu.
Recoltarea este elementul tehnologic extrem de important care determină nivelul
producţiei, calitatea nutreţului şi perenitatea lucernei; o exploatare repetată în faze timpurii de
vegetaţie determină obţinerea unei producţii de calitate, dar mai redusă cu 30-45 %. O
recoltare tardivă, la înflorirea completă, reduce semnificativ producţia anuală, iar calitatea
furajului este modestă. Pentru evitarea acestor situaţii se  fac următoarele recomandări:
În anul întâi de vegetaţie, la toate coasele, plantele se recoltează în intervalul cuprins
între începutul şi mijlocul fazei de înflorit, cu excepţia ultimei coase care se recoltează în
prima decadă a lunii octombrie.
În anii următori de vegetaţie, la toate coasele, recoltarea plantelor se face în intervalul
cuprins între începutul butonizării şi începutul înfloritului, cu excepţia coasei a doua care
se recoltează când 35-40% din plante au înflorit, pentru stimularea acumulării în rădăcini a
unor rezerve mari de substanţe nutritive, care sporesc substanţial producţia anului următor, cât
şi perenitatea culturii; ultima coasă se recoltează în prima decadă a lunii octombrie.

1.7.Păstrarea
Lucerna se poate pastra sub forma de fân, semifân, nutret însilozat sau ca semisiloz.
Fânul de lucerna trebuie pregatit cu cea mai mare grija pentru a se pastra toate însusirile
valoroase ale acestor plante. Obtinerea unui fân de calitate superioara impune sa nu se
prelungeasca uscarea si sa se reduca la maxim numarul manipularilor. De aceea, este indicat
ca recoltarea sa se faca cu masini prevazute cu zdrobitor, care striveste tulpina si face ca si
aceasta sa se usuce repede. În ziua urmatoare lucerna se baloteaza, iar în continuarea
procesului de uscare se realizeaza prin ventilare în fânare. Lucerna nu poate fi însilozata
singura (continut prea mic în glucide fermentescibile) ci numai în amestec cu graminee,
însilozarea facându-se conform metodologiei de obtinere a silozului, semisilozului sau
semifânului.
 Modalitatea optimă de conservare a lucernei este sub formă de fân; în unii ani la puţin
timp după recoltarea plantelor pot surveni ploi, care diminuează substanţial calitatea furajului,
iar dacă acestea persistă câteva zile, regenerarea plantelor sub brazde este stânjenită. În
consecinţă este de dorit ca în primăverile umede, coasa I să se conserve prin însilozare, după o
pălire prealabilă de două zile; această modalitate tehnologică este indicată în cazul
amestecului de lucernă cu graminee perene, acesta din urmă fiind bogate în zaharuri solubile,
care stimulează fermentaţia lactică. O metodă foarte bună de conservare a lucernei este
ȋnfolierea baloţilor, metodă posibil de aplicat ca urmare a existenţei pe piaţă a mai multor
tipuri de maşini de ȋnfoliere, inclusiv balotieră cu înfoliator integrat, care combină două
operaţii separate, balotarea şi înfolierea baloţilor şi le integrează într-o singura operaţie.
1.8.Producţii
O lucerniera poate fi economic folosita 4 ani. Cele mai mari productii se obtin în anii 2
si 3. Pe coase cea mai mare productie se obtine la coasa I-a, celelalte reprezentând 50-70%
din productia primei coase (mai mult în conditii de irigare, mai putin în conditii de seceta). În
general, pe o lucerniera se obtin 40-60 t m.v./ha iar în conditii de irigare 80-100 t m.v./ha.

.
Surse bibliografice:
1. https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/fermier-in-romania/cultura-lucernei-tot-ce-trebuie-sa-
stii-despre-planta-de-nutret.html
2. https://samanta.ro/tehnologie-cultivare-lucerna/#
3. http://www.arhiva.lumeasatului.ro/lucerna-regina-plantelor-furajere_l1344.html
4. https://www.pestre.ro/blog/cultura-lucernei-proces-tehnologic-si-rentabilitate/
5. https://www.gazetadeagricultura.info/plante/cereale/433-porumb/18717-semanat-
porumb-pentru-masa-verde.html
6. https://www.meat-milk.ro/porumbul-furajer/

7. Notite de curs.