MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

COLEGIUL IULIA HASDEU

Specialitatea: Contabilitate

REFERAT

A elaborat: Patricia Chetroi

(grupa C1831)

CAHUL 2021
 CUPRINS

Organizaţia..............................................................................................3

Caracteristicile mediul exterior.............................................................6

Mediul exterior direct.......................................................................6

Mediu exterior general - elemente...................................................7

Strategii de adaptare şi de influenţă asupra mediului...................8

Mediul interior al organizaţiei...............................................................9

Tehnologia..........................................................................................9

Personalul.........................................................................................10
 Organizaţia

Este principala formă prin care oamenii îşi satisfac nevoile şi îşi ating
scopurile în societate, este principala structură prin care societatea îşi îndeplineşte
funcţia sa economică referitoare la producţia şi distribuţia bunurilor.

            Dicţionarul explicativ al limbii române arată că organizaţia este o

„asociaţie de oameni sau preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau
unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate”. În acest context
întreprinderea poate fi considerată o unitate economică ce produce sau distribuie
bunuri şi servicii, utilizînd o serie de resurse- materiale, financiare, umane şi
informaţionale.

Din punct de vedere terminologic, comprehensiv, termenul

de organizaţie este asociat şi celui de „instituţie“. Termenul de „instituţie“ are
două sensuri, unul cu grad mai mare de abstracţie şi altul aflat pe acelaşi palier de
generalitate cu cel de „organizaţie“.

Primul sens este cel de instituţie socială care se referă la acele structuri

relativ stabile de statusuri şi roluri având menirea de a conduce la satisfacerea
anumitor nevoi ale oamenilor în societate sau la îndeplinirea unor funcţii sociale,
cum ar fi pluralismul, democraţia, familia, căsătoria etc.

Al doilea sens, şi cel mai ales utilizat, este acele de instituţie publică, ce
vizează acele organizaţii non-productive care, pe baza restricţiilor asigurate de stat
sau comunităţi, urmăresc atingerea unor scopuri administrative sau educaţionale
pentru populaţie.

Atât conceptul de „instituţie“ cât şi de „organizaţie“ , se referă la

mecanismele prin care se articulează viaţa socială, interacţiunea umană, căile
pentru atingerea obiectivelor precum şi la etaloane pentru măsurarea
performanţei. Între cele două concepte există însă şi diferenţe:

 instituţiile constituie baza generatoare a organizaţiilor, oferind oportunităţi

de iniţiere şi funcţionare pentru acestea;

 instituţiile asigură fundalul normativ al interacţiunilor umane, în timp ce

organizaţiile sunt actori colectivi – care promovează acţiuni în contextul
existent;

 prin funcţionarea lor, organizaţiile pot deveni agenţi ai schimbării

instituţionale (reguli nefuncţionale ce trebuie schimbate);

 organizaţiile reproduc instituţiile (modele rutiniere de comportament şi

relaţionare) dar le şi pot schimba ca rezultat al testării la nivel practic.
Elementele care caracterizează organizaţia sunt:

 obiectivele, exprimă într-o formă concretă şi măsurabilă, scopurile

activităţii; acestea pot fi: - generale, corespunzînd rolului (misiunii)
întreprinderii. Ele sînt fixate pentru perioade lungi de timp; - derivate,
eşalonate astfel încît realizarea lor prealabilă să conducă treptat spre
atingerea biectivelor generale; - specifice, care condiţionează realizarea
obiectivelor derivate şi sînt fixate pentru fiecare activitate în parte sau
pentru fiecare compartiment al întreprinderii.

 resursele, necesare desfăşurării activităţii, care sînt: - materiale (utilaje,

materii prime, unelte, mobilier etc.); - financiare (capital propriu, credite,
surse atrase etc.); - umane (ansamblul angajaţilor, ca număr şi structură, cu
toate nevoile, motivaţiile, cunoştinţele, experienţa, atitudinile, abilităţile,
interesle); - informaţionale, (informaţii propriu-zise şi tehnologia aferentă)

 planul şi programul de activitate necesar realizării obiectivelor propuse.

 conducerea (managementul), reprezentată prin angajaţi capabili să ia

decizii ce vizează fixarea şi realizarea obiectivelor.

Aceste elemnete se combină într-un mod unic particular, de la o oarganizaţie la

alta. Aceasta permite tratarea întreprinderii nu ca o simplă alăturare de elemente, ci
ca elemente care se intercondiţionează în spaţiu şi în timp şi depind în mare măsură
de mediul extermn al firmei.Din această perspectivă întreprinderea poate fi
considerată ca un sistem complex, deschis şi dinamic.

Privită prin prisma teoriei generale a sistemelor orice organizatie poate fi

considerată ca fiind un sistem social deschis, adaptativ, cu diverse  grade de
permeabilitate la influenţele din mediu, un sistem dinamic, evoluţia şi viabilitatea
sa fiind determinate de modificarile care se produc în cadrul sistemului, în relaţiile
sale cu mediul, un sistem complex, probabilistic şi relativ stabil, reprezentand o
reuniune de componente articulate prin numeroase legaturi, supusa unor factori
perturbatori, dar capabila in acelasi timp sa-si mentina functionarea in cadrul unor
limite care-i definesc maniera de comportare.

În acelaşi timp organizaţia poate fi privita si ca fiind un sistem autoreglabil si

autoorganizabil, care are capacitatea de a face fata diferitelor influente din exterior
si din interior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale.

Ca sistem autoreglabil, organizatia actioneaza in concordanta cu un ansamblu

de norme si valori si se autoregleaza in functie de mai multe elemente. Printre
acestea se numara: elementele umane aflate in interactiune reciproca; actiunea
transformatoare; faptul ca organizatia dispune de libertatea de a alege mijloacele si
caile de actiune, ca si de modalitatea de formulare a scopurilor viitoare, dand
dovada de flexibilitate; activitatea variabila a oamenilor care este strans legata de
motivatie si convingere, de satisfactie si stari morale, de comportamentul complex,
de sistemele de comunicare si informare, de modelele adoptate in procesul de
decizie si de performantele acestora.

Autoorganizarea exprima capacitatea organizatiei de a reface echilibrul

documentelor sale in raport cu perturbatiile ivite, in timp ce autoinstruirea reflecta
capacitatea pe care o are de a folosi experientele anterioare pentru optimizarea
propriei activitati.

Unii autori susţin că, indiferent de tehnologiile informationale mai mult sau
mai putin sofisticate pe care le folosesc, organizatiile – ca sisteme socio-umane
complexe – au fost si sunt intotdeauna conditionate de cunoastere, cel putin la
nivelul comportamentelor individuale ale membrilor lor; acestia constientizeaza,
intr-o masura mai mare sau mai mica, relatiile dintre scopuri, mijloace si rezultate,
precum si pe cele dintre organizatie si ambiantul ei, comunica pentru a putea
interactiona coordonat si isi elaboreaza propriul comportament raportat la norme si
valori comune.

Nici o organizaţie nu acţionează în vid. Orice organizaţie acţionează în anumite

condiţii concrete date de mediul în care există şi funcţionează, activitatea sa fiind
influenţată de forţe şi factori ce compun mediul respectiv.

Organizaţiile, ca sisteme sociale complexe, sunt constituite din elemente ce

trebuie să acţioneze în mod concentrat pentru a obţine eficienţa organizaţională.
Aceasta presupune ca organizaţiile să fie analizate atât din perspectiva capacităţilor
de a integra variabilele organizaţionale cu factorii umani, cât şi din aceea de a
reacţiona în mod adecvat la influenţa mediului extern.

De altfel supravieţuirea şi prosperitatea firmelor este condiţionată de cerinţele

mediului în care funcţionează. Organizaţiile ce funcţionează într-un mediu dinamic
marcat de frecvente şi importante modificări în toate componentele sale, trebuie să
anticipeze şi să facă faţă modificărilor care le vor afecta pieţele şi poziţiile deţinute
pe pieţele respective. Kotler afirma că există două tipuri de organizaţii: cele care se
schimbă şi cele care dispar.

Evoluţia organizaţiei moderne este marcată, în prezent, de amplificarea

interdependenţelor cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea; expresia acestei
evoluţii o reprezintă accentuarea caracterului deschis al organizaţiei concepute ca
sistem, reflectat atât pe planul „intrărilor” - factori de producţie şi informaţii -, cât
şi pe cel al „ieşirilor” - bunuri materiale, informaţii şi servicii - prin care se
integrează în mediul ambiant naţional şi internaţional şi care cunoaşte o varietate şi
intensitate cu mult sporite faţă de perioada anterioară.
 Asigurarea unei funcţionalităţi eficiente a organizaţiei necesită cunoaşterea de
către manageri a tuturor variabilelor endogene şi exogene care influenţează
activitatea organizaţiei. Succesul organizaţiei depinde gradul în care întreprinderea
reuşeşte să se acomodeze şi să controleze influenţa factorilor din mediul exterior.
Factorii din exteriorul organizaţiei care acţionează într-o formă sau alta asupra
acestea reprezintă contextul în care organizaţia există.Astfel mediul exterior este
compus din totalitatea factorilor din afara organizaţiei care influenţează asupra
derulării evenimentelor din cadrul ei. După modul de acţiune asupra întreprinderii
distingem două grupe de factori care formează:

1 Mediul exterior direct - factorii cu influenţă directă asupra firmei sau care
interceptează influenţa ei este format din: consumatorii, concurenţii, furnizorii,
organizaţiile statale, sindicatele.

2 Mediul exterior general (indirect) - factorii cu acţiune indirectă asupra firmei

manifestându-şi influenţa prin intermediul primilor: mediul
macroeconomic, informaţional, internaţional. politic, social-cultural, tehnologic.

Caracteristicile mediul exterior

Interdependenţa factorilor mediului extern - raportul în care schimbarea unui

factor acţionează asupra altor factori. Ex. La creşterea nivelului preţului la materia
primă în organizaţii creşte interesul faţă de tehnica şi tehnologia mai
economicoase.

Complexitatea mediului extern - numărul factorilor la care organizaţia este

obligată să reacţioneze şi de asemenea nivelul varietăţii fiecărui factor. Cu cît firma
este mai mare cu atât este mai complex mediul.

Mobilitatea mediului - se caracterizează prin viteza cu care au loc schimbările în

exteriorul organizaţiei. Majoritatea savanţilor sunt de părerea că mediul
organizaţiilor contemporane se modifică cu o viteză în creştere. Cel mai mobil este
mediul pentru firmele din domeniul tehnologiilor înalte. În afară de acesta
mobilitatea mediului poate fi mai înaltă pentru unele subdiviziuni ale organizaţiei
(secţia cercetări) şi mai mică pentru altele (secţii de producţie). Dacă însă firma
este internaţională şi fabricarea se efectuează în diferite ţări - mediul pentru secţiile
de producţie este mai dinamic.

Incertitudinea mediului - cantitatea şi calitatea informaţiei de care dispune

organizaţia în privinţa unui factor concret şi, de asemenea, siguranţa în exactitatea
ei. Dacă informaţie e insuficientă şi sunt îndoieli în exactitatea ei, mediul devine
mai incert decât în situaţia posedăm informaţia adecvată şi sigură. Cu cât mediul
este mai incert - cu atât e mai dificilă primirea deciziilor efective.

Mediul exterior direct

Furnizorii - organizaţiile la care apelează întreprinderea pentru a se asigura cu
resursele necesare. În această categorie se includ resursele de materie primă şi
materiale, de energie, financiare, informaţionale. etc. Un element aparte - piaţa
forţei de muncă. La evaluarea surselor de forţă de muncă trebuie luate în
consideraţie codul muncii şi acţiunile organizaţiilor profesionale.

Consumatorii - sunt beneficiarii de produsele sau serviciile organizaţiei. Pentru a

supravieţui organizaţia trebuie să tindă la satisfacerea permanentă a dorinţelor şi
necesităţilor clienţilor şi să lărgească cercul lor . Astfel viabilitatea firmei este
direct legată de capacitatea de satisface cerinţele consumatorilor. Nu sunt
consumatori, nu va exista nici firma.

Concurenţii - influenţa concurenţilor este în dependenţă de gradul de satisfacere a

nevoilor consumatorilor. Uşurinţa întrării pe piaţă este indicatorul cheie al
competitivităţii. Uneori nu consumatorii dar anume concurenţii prin produsele şi
preţurile sale ne afectează activitatea firmei noastre. Orice iniţiativă a unei
organizaţii provoacă o reacţie competiţională din partea altor firme. Cu cât replica
competitivă este mai puternică - gradul concurenţei este mai sporit. Concurenţii au
o dublă influenţă deoarece ei sunt în acelaşi timp prestatori de servicii ori mărfuri
şi consumatori de resurse.

Organizaţiile guvernamentale - astfel ele reglamentează genurile de activitate,

politica preţurilor, regulile de securitate a muncii, protecţia mediului ambiant,
salarizarea, protecţia consumatorilor, impozitele etc.

Sindicatele - ele pot înainta diferite cerinţe referitor la utilizarea forţei de muncă.

Mediu exterior general - elemente

Mediu macroeconomic (starea economiei ţării) - priveşte economia în ansamblu

şi se caracterizează prin indicatori: rata dobânzii si inflaţiei, nivelul şi structura
şomajului, cursul valutar, faza ciclului economic (criză, declin, relansare,
prosperitate),

Mediu tehnologic - dezvoltarea tehnologică (computerizare, robotizare,

dezvoltarea comunicaţiilor), care reflectă cunoştinţele, experienţa şi creativitatea
tehnică. Dezvoltarea tehnologică poate crea noi pieţe, oferă posibilităţi pentru
realizarea produselor şi serviciilor noi, schimba nivelul preţurilor. Accelerarea
schimbărilor tehnologice - la scurtarea ciclului de viaţă al unor produse şi
tehnologii de fabricaţie.

Mediu socio-cultural - include cultura generală, valorile etice, tradiţiile şi

obiceiurile locale. Factorii socio-culturali ilustrează modul în care oamenii trăiesc,
lucrează, precum şi felul în care consumă. Asupra unei firme efectul
componentelor sociale ale mediului se manifestă prin angajaţi, clienţi şi grupuri
sociale, factorii demografici

Mediu politic - consecinţele deciziilor guvernamentale privind politica economică

şi se instalează prin legi şi reglementări oficiale şi politici economice. Astfel, unele
din acestea pot controla accesul la sursele de aprovizionare (tarifele vamale la
export), iar altele pot limita accesul la pieţele de desfacere. Stabilitatea politică,
embargourile, grupele de lobişti.

Internaţional - se răsfrânge în primul rând asupra companiilor multinaţionale.

Componentele mediului internaţional sunt de natură economică, politică, social -
culturală, militară, demografică etc.

Strategii de adaptare şi de influenţă asupra mediului

În cazul când organizaţia se confruntă cu un nivel înalt de incertitudine a factorilor

mediului (concurenţii, furnizorii, consumatorii, instituţiile statale) managerii pot
utiliza o serie de strategii de adaptare la mediu cum ar fi

 introducerea posturilor (funcţiilor) de observatori -„diplomaţi” care

leagă şi coordonează interacţiunea organizaţiei cu elementele cheie ale
mediului. Aceştea au două funcţii: prima este de a căuta şi prelucra
informaţia din exterior care prezintă interes pentru firmă, iar a doua este de a
prezenta interesele firmei în exterior.(cercetările de marketing) O poziţie
aparte ocupa aici aşa numitul „spionaj economic”.
 previziunea şi planificarea. Previziunea presupune încercarea de a
determina tendinţele de dezvoltare a mediului extern şi a prezice posibilele
condiţii şi evenimente ce se vor derula în viitor. Metodele de previziune sunt
de natură cantitativa şi calitativă şi pot include de asemenea analiza datelor
publicate în mijloacele de informare în masă.
 creare unei structuri organizaţionale flexibile ce ar permite de a reacţiona
rapid şi efectiv la modificările mediului. Într-un mediu dinamic cele mai
efective sunt structurile organice prin care se înţelege o organizaţie ce se
dezvoltă liber, activitatea căreia este reglementată de un set redus de reguli
şi cerinţe în care managementul stimulează munca în echipă iar procesul de
primire a deciziilor este decentralizat.
 fuzionarea şi crearea alianţelor de producţie. Sub fuziune se subînţelege
unirea într-o singură companie a două sau mai multe firme.

O altă variantă de activitate a organizaţiei în condiţiile mediului dinamic presupune

adaptarea unor strategii de influenţă asupra factorilor mediului. Cele mai
răspândite metode de influenţă asupra mediului sunt:

 reclama şi relaţiile cu publicul. Reclama este o modalitate de a reduce

incertitudinea la factorul -consumatori. Deşi metodele PR au multe tangenţe
 cu cele ale reclamei, scopul lor este altul - de a crea în societate mai mult o
imagine pozitiva companiei decât a mărfurilor ori serviciilor.
 activitatea politică prin care trebuie de înţeles încercările firmei de a
influenţa asupra procesului de adoptate a actelor normative şi de implicare a
statului în administrarea economică. Grupurile de lobi. (ANRE)
 crearea asociaţiilor de comerţ care au ca scop influenţa comună asupra
mediului şi chiar a organelor statale.

Mediul interior al organizaţiei

Mediul interior al organizaţiei - factorii de situaţie din interiorul
organizaţiei: obiective, structura organizatorica, sarcini, tehnologia, personalul.

Obiectivele (scopurile) - rezultatele finale sau starea dorită a sistemei la care tinde

organizaţia. Obiectivele sunt stabilite în procesul planificării de conducerea
organizaţiei şi sunt aduse la cunoştinţa membrilor săi.

Varietatea obiectivelor depinde de sfera de activitate: business - cheltuieli minime,

beneficii maxime; organizaţii necomerciale - cheltuieli minime şi responsabilitate
socială. Organizaţiile mari au mai multe obiective - sunt complexe - în domenii:
ponderea de piaţă, elaborarea producţiei noi, calitatea serviciilor, selectarea
personalului etc.

Dar, obiectivele subdiviziunilor de acelaşi profil din diferite organizaţii sunt mai
apropiate decât obiectivele subdiviziunilor aceleaşi organizaţii.

Apare necesitatea în activitate de coordonare - obiectivele subdiviziunilor trebuie

să fie tangente obiectivelor organizaţiei şi să nu între în contradicţie cu obiectivele
altor subdiviziuni.

Structura organizaţiei - interacţiunea logică a nivelurilor de gestiune şi

subdiviziunilor structurale, constituite astfel încât permit cel mai efectiv a realiza
obiectivele organizaţiei.

La baza formării structurii organizaţiei se află:

 diviziunea specializată a muncii,

 raportul sfera de control - numărul nivelurilor ierarhice.

Sarcina - activitatea (o serie sau o parte din ea) prescrisă spre execuţie prin metoda
stabilită şi în termenii stabiliţi titularului postului (funcţiei). Din punct de vedere
tehnic sarcinile se înaintează nu persoanei ci postului.

Sarcinile se diferenţiază ca activitate cu: obiecte, informaţie, oameni.

Tehnologia - metoda de transformare a materiei prime (materia fizică sau
informaţia) în produse şi servicii finite. Tehnologia este algoritmul unui proces.

Tehnologia este influenţată de:

 standardizare - aplicarea componentelor reciproc substituibile atât în

producere cât şi în servicii (cunoaştem standardizarea elementelor şi a
proceselor);
 mecanizare - substituirea oamenilor prin maşini şi mecanisme (ultimul pas -
linii de asamblare de tip conveier în mişcare).

Clasificarea tehnologiilor după Vudvord (pentru întreprinderile

industriale):

 individuală, unică şi în serii mici - orientarea la un cumpărător concret,

executarea după specificarea acestuia,
 producerea în serii mari sau în masă - articole identice sau asemănătoarea
(mijloace de larg consum),
 producere neîntreruptă - utilaj automatizat pentru fabricarea unui produs
identic după caracteristici în proporţii mari (uzine metalurgice, staţii
electrice).

Clasificarea tehnologiilor după Tompson (toate organizaţiile):

 tehnologii cu verigi multiple - executarea treptată a sarcinilor reciproc

dependente (linii de asamblare),
 tehnologii de mediere - se caracterizează prin organizarea relaţiilor reciproce
dintre grupe de oameni (bănci, companii telefonice),
 tehnologii intensive - aplicarea unor metode, cunoştinţe speciale pentru
modificarea produsului la întrare (îmbogăţirea minereului la combinatul
metalurgic).

Personalul

Personalul. Obiectivele organizaţiei se realizează prin activitatea membrilor ei -

factorul central în orice model de gestiune. Succesul activităţii individului este
influenţat de comportamentul individual determinat de următoarele caracteristici:

 capacităţile - calităţile individuale ale personalităţii (intelectuale şi fizice) -

parţial provin din ereditate, în mare parte - din experienţă. Capacităţile
determină predispunerea (potenţialul) omului în executarea unei lucrări
concrete.
 necesităţile - starea internă de insuficienţe psihologice sau fiziologice -
importante pentru motivare.
  aşteptările - în baza experienţei şi evaluării situaţiei în cauză persoanlul
formează aşteptările referitor la rezultatele comportamentului său. Evident,
dacă oamenii nu cred că comportamentul impus de organizaţie le va
satisface necesităţile personale - nu va lucra eficient.
 perceperea - fiecare individual determină necesităţile şi aşteptările într-o
situaţie concretă prin intermediul conştientizării realităţii.
 valorile - convingeri generale în privinţa ce este bine şi ce este rău sau
indiferent în viaţă. Valorile, ca şi alte caracteristici individuale se capătă
parţial prin studii.

În organizaţie se transpun valorile existente în societate. În cadrul fiecărei

organizaţii se crează un sistem de valori propriu - fundamentul culturii
organizaţionale, moralei şi obiceiurilor ei. În afară de calităţile individuale sau
personale succesul activităţii individului este influenţat de mediul şi chiar situaţia
în care se află. Spre exemplu, cinstea şi capacitatea de a inspira încredere depind
de situaţie.

Conducătorul trebuie să orienteze comportamentul personalului astfel ca să

atingă obiectivele organizaţiei, folosind oameni cu calităţi necesare realizării
sarcinilor concrete şi a forma mediul de lucru care va menţine aceste calităţi.