După criteriul rangului, atenţia perceptivă şi motorie este mai simplă şi mai uşor de reglat, în vreme ce

atenţia voluntară intelectivă este mult mai complexă şi mai dificil de susţinut. Sub raportul eficienţei
este evident că atenţia voluntară e net superioară celei involuntare, care permite doar „ constatare”, nu
şi elaborare - interpretare conceptual-teoretică. Atenţia voluntară intelectivă este implicată în
soluţionarea problemelor teoretice, în formularea şi testarea ipotezelor, în elaborarea şi testarea
veridicităţii judecăţilor şi raţionamentelor. Atenţia postvoluntară. Pe măsura structurării, consolidării şi
automatizării schemelor operatorii ale proceselor cognitive şi activităţii, efortul voluntar iniţial - necesar
concentrării şi stabilităţii atenţiei - se reduce, coborând sub pragul de conştientizare la nivel optim. Pe
lângă factorul consolidare-automatizare operatorie, trecerea atenţiei voluntare în atenţie postvoluntară
este facilitată de factori afectiv-motivaţionali, care potenţează şi susţin prin energie proprie
desfăşurarea finalistă a comportamentului şi activităţii. Atenţia postvoluntară este mult mai frecvent
întâlnită în activităţile Intrinsec motivate decât în cele bazate pe motivaţie extrinsecă. Ea capătă astfel
valenţe atitudinale, fiind corelată şi reflectând selecţiile, orientările operate de subiect după criteriile
sale valorice. Nu trebuie să credem că o activitate se fixează şi se desfăşoară permanent şi exclusiv pe
fondul atenţiei postvoluntare. Apariţia pe parcursul ei a unor obstacole sau sarcini noi, pentru care
subiectul nu are pregătire sau elaborate schemele de răspuns, conduce automat la conectarea atenţiei
voluntare, trecând prin atenţia involuntară. în concluzie, cele trei forme ale atenţiei nu sunt izolate şi
independente una de cealaltă, ci alcătuiesc o unitate dinamică de tip ciclic, atenţie involuntară - atenţie
voluntară - atenţie postvoluntară - atenţie involuntară. 5.4. Dimensiunile (atributele) atenţiei 133
Indiferent de forma, în care se manifestă, involuntară sau postvoluntară, atenţia pune în evidenţă un
ansamblu de dimensiuni pregnant comparată şi evaluată. Printre cele mai importante dimensiuni vom
menţiona următoarele: volumul, concentrarea, stabilitatea, mobilitatea şi distributivitatea. Volumul
exprimă numărul „elementelor” sau „entităţilor” distincte (litere, cifre, silabe, cuvinte, figuri geometrice,
imagini, obiecte), pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu maximă şi relativ egală claritate (în
plan perceptiv sau în plan mental - reprezentare, imaginaţie). Pentru cercetarea şi evaluarea acestei
dimensiuni, cel mai la îndemână este experimentul în sfera percepţiei vizuale, bazat pe tehnica
tahistoscopului. Datele obţinute printr-un astfel de experiment au demonstrat că atunci când
elementele sunt independente, fară legătură între ele, volumul atenţiei (perceptive) este cuprins în
limitele numărului magic al lui Miller 7-+ (±) 2, deci 5 şi 9. Valoarea concretă a acestui număr variază în
funcţie de subiect şi de caracteristicile elementelor prezentate ca stimuli (cifrele se percep mai uşor
decât literile, formele pătratice mai uşor decât cele triunghiulare, formele rotunde mai uşor decât cele
alungite etc). Când trecem de la litere izolate la cuvinte, care devin stimuli principali, numărul literilor în
câmpul atenţiei devine considerabil mai mar