1.

Un transformator este un dispozitiv electric static care transferă energie electrică dintr-un

circuit (primarul transformatorului) în altul (secundarul transformatorului), funcționând pe
baza legii inducției electromagnetice. Un curent electric alternativ care străbate înfășurarea
primară produce un câmp magnetic în miezul magnetic al transformatorului, acesta la rândul
lui producând o tensiune electrică alternativă în înfășurarea secundară.

3Presupunem că ambele circuite ale transformatorului au spirele înfășurate în același sens și că au

N1 respectiv N2 spire [1]. Transformatorul se consideră că funcționează în gol (i2=0, adică circuitul
secundar este deschis). Dacă se aplică transformatorului tensiunea alternativă u1 de valoare efectivă
U1 în primar apare curentul de intensitate i1 și valoare efectivă I1. Acesta, conform legii Biot-Savart,
dă naștere unui flux magnetic alternativ având valoarea instantanee Φ = Φmcos ωt. Acest flux
variabil care străbate spirele ambelor înfășurări face să apară în cele N1 spire ale primarului o
tensiune electromotoare (t.e.m) de autoinducție:
iar în secundar, t.e.m. este:
Facem raportul celor două relații:
Conform legii lui Ohm, în circuitul primar suma dintre tensiunea de alimentare u1 și
t.e.m. de autoinducție e1 trebuie să fie egală cu căderea de tensiune din primar:
u1 + e1 = R1 i1
unde R1 este rezistența primarului. De obicei, valoarea lui R1 este mică și produsul
R1i1 se poate neglija, astfel încât:
e1 ≈ -u1
Semnul „−” arată că t.e.m. de autoinducție e1 este în opoziție de fază cu
tensiunea rețelei de alimentare a transformatorului, u1. La funcționarea în gol a
transformatorului, t.e.m. e2 este egală cu tensiunea u2 de la bornele
secundarului:
e2 = -u2
Rezultă deci, că:
T.e.m. e1 și e2 sunt în fază, iar tensiunile u1 și u2 sunt în opoziție de fază
(semnul - din fața raportului u1 / u2 indică această defazare, de π
radiani). În valoare absolută, rezultă o relație și între valorile efective
ale mărimilor alternative:
Raportul tensiunilor la bornele înfășurărilor, la mersul în gol al
transformatorului, notat cu k, se numește raportul de transformare
al transformatorului. Dacă k < 1, u2 > u1, transformatorul poartă
denumirea de transformator ridicător de tensiune, iar dacă k > 1,
u2 < u1, se numește transformator coborâtor de tensiune. Când k =
1, u2 = u1, transformatorul servește la separarea electrică a
circuitelor (sunt folosite în unele montaje din electronică).
Dacă la bornele transformatorului se conectează un consumator
rezistiv de rezistență RS, prin circuitul secundar va apărea curentul
de intensitate i2. În acest caz, u2 ≈ e2 deoarece apare căderea de
tensiune pe sarcină RS i2. În condiții normale (nominale) de
funcționare, diferența e2 - u2 este mică, deoarece și pierderile Joule
în secundarul transformatorului sunt mici. Se poate deci considera
că practic, puterea P1 din primar și cea din secundar P2 sunt egale:
P1 = P2 sau U1I1 = U2I2, de unde:
 Deoarece transformatoarele au un randament foarte mare (la
cele de puteri mari fiind peste 99,5%), această relație constituie
o foarte bună aproximare.
Pentru cazul transformatorului care funcționează în sarcină, în
sensul că la bornele primarului se aplică tensiunea alternativă
u1, iar la bornele înfășurării secundare este conectat un
receptor (consumator), procesele fizice sunt, în principal,
următoarele: circuitul secundar fiind închis printr-un
consumator oarecare, rezistiv sau rezistiv-reactiv, t.e.m.
e2 produce în el un curent de intensitate i2. Acest curent
produce la rândul său un flux Φ2 care, conform legii lui Lenz,
este de sens contrar fluxului creat de curentul primar, denumit
flux de regim Φ1. Având în vedere faptul că transferul de putere
din primar în secundar (realizat prin cuplaj magnetic) face să
apară o serie de pierderi de natură electrică și magnetică
(prin efect Joule în înfășurări și pierderi prin curenți turbionari
și histerezis în miezul de fier) valoarea maximă a fluxului
Φ2 este mai mică decât valoarea maximă a lui Φ1. Diferența
celor două fluxuri constituie fluxul principal prin transformator și
este practic egal cu fluxul Φ = Φm cos ωt produs de curentul
primar la mersul în gol al transformatorului: Φ = Φ1 - Φ2 =
Φm cos ωt. La o creștere a sarcinii, valoarea maximă a lui
Φ2 crește și are ca efect tendința de scădere a fluxului principal
Φ. Ca efect, din relația:
rezultă că valoarea efectivă I1 crește. Creșterea lui
I1 implică creșterea valorii maxime a fluxului Φ1. Ca urmare,
Φm rămâne practic constant în raport cu variația sarcinii.
Așadar, când crește sarcina transformatorului, adică crește
I2, crește și intensitatea curentului I1 prin circuitul primar,
deoarece puterea furnizată în secundar crește și deci
trebuie să crească și puterea absorbită de primar de la
rețeaua de alimentare. Invers, la scăderea puterii în
secundar, scade și puterea absorbită de primar.

6.
Principala utilizare este la transportul energiei electrice pe distanțe mari, prin implementarea liniilor
de înaltă tensiune (zeci sau sute de kilovolți). Aceasta este necesar din rațiuni economice. La
capătul de aplicare (intrare) a energiei se folosesc transformatoare ridicătoare de tensiune, iar la
destinație energia se transmite linilor de joasă tensiune prin intermediul unor transformatoare
coborâtoare de tensiune electrică. Prin folosirea unor tensiuni înalte și foarte înalte se scade
curentul prin linie la valori care reduc pierderile prin efect Joule la un nivel rezonabil, astfel nefiind
necesară utilizarea unor conductoare cu secțiuni sensibil mai mari, care ar ridica costul construcției
și conservării linilor electrice de transport de energie

5Transformatoarele electrice cu una si aceeasi destinatie se pot clasifica

dupa urmatoarele criterii:

     dupa procedeul de racire:

        cu aer (transformatoare uscate);

        cu ulei (uleiuri de transformatoare);

        cu nisip ( nisip de Miorcani, higroscopic cu 95% continut de

SIO2) specifice exploatarilor miniere cu mediu exploziv;

      dupa numarul de faze – monofazate si polifazate (in general trifazate);

      dupa forma circuitului magnetic – cu coloane, cu manta;

     dupa numarul infasurarilor – cu doua infasurari si cu mai multe infasu-

rari (una fiind infasurarea primara si doua
sau mai multe fiind infasurari secundare);

     dupa constructia infasurarilor – cu infasurari concentrice si cu infasurari

alternate.

2. Schela serveşte la strângerea jugurilor miezului magnetic, la consolidarea axială a înfăşurărilor şi

la ridicarea întregii părţi decuvabile. Presarea bobinelor este realizată prin inele metalice
întrerupte (pentru a nu constitui spire în scurtcircuit) sau inele confecţionate din material
electroizolant gros. Presarea bobinelor trebuie să garanteze imobilitatea acestora în cazul unor
scurtcircuite în reţea, în timpul cărora apar eforturi electrodinamice mari datorate valorilor
ridicate ale curenţilor ce parcurg spirele bobinelor. La transformatoarele cu răcire în ulei se
execută o construcţie metalică realizată din cuvă, capac şi conservator. Cuva se confecţionează
din tablă de oţel cu pereţi netezi, cu pereţi ondulaţi, cu ţevi sudate, cu radiatoare cu ţevi sau
baterii de răcire suflate cu aer sau răcite cu apă. Adoptarea unei soluţii constructive pentru cuvă
este impusă de parametrii transformatorului (putere, tensiune, curent). Capacul cuvei se
execută din tablă de oţel şi se prinde de rama cuvei prin intermediul unor şuruburi.
Conservatorul este de formă cilindrică şi are rolul de a prelua variaţiile de volum (dilatări sau
contractări) ale uleiului datorate modificării temperaturii de regim în timpul funcţionării precum
şi a temperaturii mediului ambiant. În acelaşi timp conservatorul limitează posibilitatea de
oxidare în timp a uleiului prin reducerea suprafeţei de contact a acestuia cu aerul. Capacitatea
aproximativă a conservatorului este de 10 % din volumul total de ulei ce se găseşte în
transformator. La transformatoarele de mică şi medie putere, conservatorul este montat pe
latura mică a capacului, în partea dreaptă când se priveşte din partea izolatoarelor de înaltă
tensiune. Când se aşează pe latura mare, conservatorul este dispus în dreptul bornelor de joasă
tensiune. Transformatoarele mai sunt dotate cu accesorii (izolatoare de trecere, releu de gaze,
supapa de siguranţă, indicator de temperatură, comutator pentru reglarea tensiunii, filtru de
aer). Izolatoarele de trecere se montează pe capacul transformatorului şi servesc drept cale
galvanică de acces la capetele înfăşurărilor. Acestea sunt compuse dintr-o parte metalică , ce
constituie calea de curent, şi o parte izolantă din porţelan. Releul de gaze, cunoscut şi sub
numele de releul Buchholtz, serveşte la protecţia transformatorului în cazul unor defecte.
Deconectarea transformatorului este comandată de releul de gaze în situaţia în care apar gaze
datorită descompunerii uleiului provocate de creşterea temperaturii în caz de avarie sau cînd
nivelul uleiului scade sub nivelul releului. Supapa de siguranţă se prevede la transformatoare cu
puteri mai mari de 1000 kVA şi asigură protecţia cuvei la creşterea bruscă a presiunii datorită
apariţiei unei cantităţi mari de gaze în caz de defect. Indicatorul de temperatură este compus
dintr-un termometru cu mercur sau cu rezistenţă şi un dispozitiv de protecţie. Comutatorul de
reglare a tensiunii serveşte la modificarea tensiunii prin schimbarea numărului de spire de la
înfăşurarea de înaltă tensiune. În acest scop se prevăd prize de reglaj (Fig. 2.15). Prizele de reglaj
se scot fără întreruperea conductorului (Fig. 2.15 -a) din ultimul strat al înfăşurării (Fig. 2.15 -b)
sau din penultimul strat (Fig. 2.15 -c).