Sunteți pe pagina 1din 5

EDU

CAT OAR
E:
“MICII ECOLOGIȘTI”
GRUPA MARE
PROF. DIACONESCU VALENTINA
AN ȘCOLAR 2020-2021

ARGUMENT

MOTTO:
“ Nu poţi să clădeşti o societate sănătoasă pe o natură bolnavă.”
( Mircea Malita )
Trăim într-o lume a convieţuirii, o lume în care împărţim totul cu alte naţii sau
vieţuitoare, motiv pentru care suntem datori să apreciem natura cu bogăţiile ei, fără a o exploata
sau a o distruge. Pământul nu dispune de rezerve interminabile, iar omul mai mult sau mai puţin
conştient poate epuiza aceste resurse dătătoare de aer, apă, lumină hrană etc. Din acest motiv,
orice om trebuie să respecte legile scrise sau nescrise care protejează natura şi tot ceea ce
cuprinde ea.
De mici observăm natura şi rămânem fascinaţi de splendoarea şi magia ei. Oricât
încercăm să o descoperim, ne dă impresia că mai are atâtea taine, ascunse dar vizibile totuşi, pe
care ne îndeamnă să le explorăm încetul cu încetul. Mereu, de mici, copiii îşi pun simple
întrebări, sau mai puţin simple ca: „De unde vine ploaia, sau ninsoarea?” sau „De ce încălzeşte
soarele?” sau „De ce cad frunzele?” sau „De ce cresc planetele?” „De ce azi e luni şi mâine e
marţi?” „De ce la noi e frig iar la bunica e cald?” „Cum ajunge grâul pâine?” „De ce ziua e soare
iar noaptea e lună?” etc. Toate sunt întrebări fireşti, şi orice părinte sau cadru didactic încearcă să
răspundă, să lămurească copilul, fără a-l deruta. Evident nu toate întrebările, sau răspunsurile, ne
sunt nouă la îndemână, şi copilul pare tot mai derutat de răspunsurile evazive. Nici nu se
intenţionează ca de la vârsta preşcolară sau şcolară mică să se aducă la cunoştinţă toate aceste
bagaje „grele” de cunoştinţe de viaţă şi natură (mulţi dintre noi aflăm curiozităţi ale naturii în
fiecare zi indiferent de vârstă). Dar se încearcă încă din grădiniţă să se lămurească o bună parte
din ele şi toate aceste informaţii se aleg după curiozităţile copiilor.

Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus,


comportamentele şi convingerile formate la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează
cel mai bine toată viaţa. Copiii trebuie să conştientizeze şi să exprime respectul pentru mediul
natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile viitoare.

COMPETENTE SPECIFICE:
 să-și formeze un sistem de cunoștințe ecologice;
 formarea unei atitudini pozitive in relaționarea cu mediul natural și social,de
toleranță,responsabilitate,protecție și solidaritate în îndeplinirea scopurilor comune
 manifestarea unei conduite ecologice bazată pe păstrarea valorilor naturii;
 promovarea acțiunilor de protejare și respect a mediului și de îmbunătățire a calității
vieții;
 manifestarea spiritului de responsabilitate civică în utilizarea rațională a resurselor
naturale.

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE ȘI CONȚINUTURI

 Povești și povestiri;
 Jocuri;
 Costume;
 CD-uri;
 Participări la evenimente;
 Prezentări de costume ecologice;
 Desene.

VALORI SI ATITUDINI
 înțelegerea și aplicarea normelor și regulilor de protectie a mediului înconjurător
 formarea unei atitudini positive în relaționarea cu mediul natural și social,de toleranță,
responsabilitate, protecție și solidaritate în îndeplinirea scopurilor comune
 manifestarea unei conduite ecologice,bazată pe păstrarea valorilor naturii
 promovarea acțiunilor de protejare și respectare a mediului si de îmbunătățire a calității
vieții
 manifestarea spiritului de responsabilitate civică în utilizarea rațională a resurselor
natural.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ

 să identifice elementele componente ale mediului înconjurător;


 să înţeleagă cauzele care generează schimbările şi transformările din mediul
înconjurător;
 să identifice reguli şi norme de comportament faţă de mediu;
 să diferenţieze existenţa unor interacţiuni între om şi mediu;
 să-şi adapteze comportamentul la cerinţele protecţiei mediului;
 să redea în limbaj propriu informaţii ştiinţifice;
 să rezolve diferite situaţii folosindu-se de deprinderile motrice formate;
 să utilizeze tehnicile învăţate la activităţile practice pentru realizarea unor obiecte care
să-i facă copilului plăcere.

RESURSE

- materiale: cărţi ilustrate pentru copii, pliante, planşe, cărţi de colorat, jetoane, jucării, măşti,
diferite articole vestimentare acuarele, pensule, hârtie, material din natură,microscop,vase,apă;
- umane: copii, educatoare, părinţi;
- de timp: un an şcolar;
- metode folosite: învăţarea prin descoperire, povestirea, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
problematizarea, jocul, metoda ciorchinelui, metoda cubului, metoda braistorming, conversaţia
euristică.

TIPUL DE OPȚIONAL

- la nivelul domeniului Om și Societate” .

EVALUARE:

- orală: prin aprecieri orale, chestionare, jocuri de rol, mini-şezători pe diverse teme, programe
educative.
- scrisă: prin aplicarea fişelor individuale cu caracter interdisciplinar, prin executarea de lucrări
individuale şi pe grupuri inspirate din conţinutul temelor propuse, prin concursuri de desene etc.

BIBLIOGRAFIE
- Curriculum pentru învăţământul preşcolar 2008;
- Activităţi opţionale în grădiniţă, Ed. ASS – 2000;
- Revista învăţământul preşcolar nr. 1-2 din 2010;
- Ghid pt. opţional, Ed. Publishing house 2009;
- Suport pt. aplicarea noului curriculum pt. învăţământul preşcolar, tipărit la Europroduct Piteşti.

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR
SEMESTRUL I

NR. DATA ACTIVITĂȚI DE NUMĂR DE


CRT ÎNVĂȚARE ORE ALOCATE
1. 17.09.2020 „Paşi spre un mediu mai curat!”- 40 min
activitate practică
2. 24.09.2020 “Natura ne dăruieşte” -colaj cu 40 min
materialele adunate
3. 01.10.2020 ,,Salvaţi copacii”- povestire 40 min
4. 08.10.2020 Amprentele frunzelor - amprentare 40 min
5. 15.10.2020 “De la semințe la plante” – 40 min
convorbire si experiment

6. 22.10.2020 “Copacii în pericol“ – prezentare ppt 40 min


7. 05.11.2020 “Frunza un laborator”- observare 40 min
8. 12.11.2020 “Micii ecologişti” -joc de rol 40 min
9. 19.11.2020 “Fapte bune, fapte rele”-lectură după 40 min
imagini
10. 26.11.2020 “In rezervaţii naturale” -lectură după 40 min
imagini
11. 03.12.2020 “SOS – salvați natura” -poster 40 min
12. 10.12.2020 “Hai să reciclăm” prezentare PPT 40 min
13. 17.12.2020 “Povestea bradului” - poveste 40 min
14. 14.01.2021 “Ghici, ghicitoarea mea”- joc 40 min
exerciţiu
15. 21.01.2021 “Prietenii naturii”-desen liber 40 min
16. 28.01.2021 EVALUARE 40 min

SEMESTRUL AL II-LEA

NR. DATA ACTIVITĂȚI DE NUMĂR DE


CRT ÎNVĂȚARE ORE ALOCATE
1. 11.02.2021 “Curiozități din lumea animalelor” –
lectura 40 min
2. 18.02.2021 “Cum zboară păsările?” - convorbire 40 min

3. 25.02.2021 “Eco-mărţişoare” ”-activitate 40 min


practică
4. 04.03.2021 “Pădurea-plamânul verde al naturii”- 40 min
convorbire
5. 11.03.2021 “Aşa da! Aşa nu!”-lectură după 40 min
imagini
6. 18.03.2021 “Să ajutăm păsările” – discuții libere 40 min
7. 25.03.2021 “Viața la Polul Nord” – prezentare 40 min
ppt

8. 01.04.2021 “O întâmplare în pădure” -poveste 40 min


creată
9. 15.04.2021 “Suntem cercetători” - experimente 40 min

10. 22.04.2021 “Ziua Pământului” – activitate 40 min


practică
11. 29.04.2021 “Animale pe cale de disparitie” – 40 min
prezentare ppt
12. 13.05.2021 “Tot ce e pe lume”- cantec 40 min
13. 20.05.2021 “Poluarea” – prezentare ppt 40 min
14. 27.05.2021 “Unde aruncăm gunoaiele?” - 40 min
convorbire
15. 03.06.2021 “Carnavalul ecologiștilor”- parada 40 min
costumelor ECO
16. 10.06.2021 “ Ştiaţi că...” - curiozităţi din lumea 40 min
animalelor şi a plantelor
17. 17.06.2021 EVALUARE 40 min

S-ar putea să vă placă și