Facultatea de Inginerie Electrică din Cluj-Napoca

AFEP
Eritrocitele

Student: Farkas Janos

Specializarea: SIAM
Master Anul I
Grupa: 11611

Cluj-Napoca 2020

Cuprins

1
1. Caracterele morfologice eritrocitare
2. Rolul eritrocitelor
- Ce conțin eritrocitele?
3. Anemie
4. Poliglobulia
5. Bibliografie

Eritrocite

2
 1. CARACTERELE MORFOLOGICE ERITROCITARE
Eritrocitul este o celulă anucleată, fără mitocondrii, microzomi și
cu aparat Golgi redus. Este o celulă specializată în absorbția,
transportul și eliberarea unei cantități maxime de oxigen. Forma:
disc biconcav (discocit) cu diametrul cuprins între 7,2 – 8,3 μm și
grosime mai redusă în partea centrală (media ~ 1μm) decât la
periferie (~ 2,2 μm).

Fig.1

Hematiile au dimensiuni mai mari în sângele venos decât în cel

arterial din cauza acidității care mărește presiunea osmotică și
stimulează pătrunderea apei în celulă.
Forma de disc biconcav reprezintă o adaptare funcțională la
transportul gazelor respiratorii. Forma este aceeași în același
teritoriu vascular (IZOCITOZA), dar hematiile își pot modifica
semnificativ forma atunci când străbat capilare foarte înguste.
Suprafața eritrocitului normal variază între 120 – 140 μm².
Volumul eritrocitului normal este cuprins între 80 – 90 μm³ =
normocit (adulti); la copii volumul eritrocitar: ~107 μm³ .
Volum eritrocitar patologic: microcit, macrocit, megalocit.
Culoarea hematiei pe frotiu colorat special este galben -
portocalie datorită prezenței hemoglobinei, cu zona centrală mai
palidă (datorita grosimii mai reduse).

3
 Caracteristici structurale favorabile transportului de gaze:
1. Dimensiunea mică și forma biconcavă - suprafața foarte mare
Forma biconcavă - optim pentru schimburile de gaze
deoarece nici un punct din citoplasmă nu se află la distanță
de suprafață.
2. Eritrocitul conține 97%Hb
Valorile normale ale concentrației de Hb:
- 14-16 g/dL la bărbați
- 13,5-15.5 g/dL la femei
3. Lipsesc mitocondrii IAR, formarea ATP are loc prin mecanisme
anaerobe - nu consumă oxigenul pe care îl transportă.

2. ROLUL ERITOCITELOR

Eritrocitele joacă un rol important în ceea ce privește sănatatea

noastră, prin faptul că ele transportă oxigenul proaspat prin tot
organismul. Desigur, aceste celule sangvine îndeplinesc și alte
roluri.
Hemoglobina este proteina din interiorul eritrocitelor, cea care
transportă oxigenul. Eritrocitele pot și să îndepărteze dioxidul de
carbon din organism, transportându-l către plămâni, pentru a fi
eliminat odată cu aerul expirat.
Eritrocitele sunt produse în interiorul oaselor, în măduvă. Ele
trăiesc aproximativ 120 de zile, apoi mor.
Alimentele bogate în fier ajută organismul la menținerea unui
număr optim de eritrocite in sânge. Și vitaminele sunt necesare
pentru a crea eritrocite în stare bună de funcționare. Printre acestea
se află vitamina E, vitaminele B1, B12 și B3, acidul folic.

4
 Ce contin eritrocitele?

Eritrocitele conțin o proteină specială, hemoglobina, care ajută la

transportul oxigenului de la plămâni către restul corpului și care
ajută, apoi, la returnarea dioxidului de carbon din diferite zone din
corp către plămâni, astfel încât acesta să fie eliminat în timpul
respirației.
Sângele are culoarea roșie datorită numărului mare de eritrocite,
care își iau această nuanță de la hemoglobina pe care o conțin.
Procentul volumului de sânge care este alcătuit din eritrocite se
numește hematocrit și este o masură utilizată frecvent pentru a
determina volumul de globule roșii din sânge.
Valorile de referintă sunt în cazul eritrocitelor:
 la bărbați: între 5-5,5 milioane /microlitri
 la femei: între 4,5-5 milioane /microlitri

5
 Hemoglobina are o capacitate de combinare cu oxigenul între
1.36 și 1.37 ml O2 per gram de hemoglobină, ceea ce crește
capacitatea totală a oxigenului din sânge de șaptezeci de ori
(comparat cu situația când oxigenul ar fi transportat prin propria
solubilitate de 0.03 ml O2 per litru de sânge per mm Hg presiune
parțială, adică aproximativ 100 mm Hg în artere).
Cu excepția arterelor pulmonare și ombilicale și a venelor lor
corespondente, arterele transportă sângele dinspre inimă către corp
prin arteriole și capilare, unde oxigenul este absorbit; după aceea,
venulele și venele transportă sângele dezoxigenat înapoi către
inimă.
În condiții normale, la un adult aflat în stare de repaus,
hemoglobina din sângele care pleacă din plămâni este saturat
aproape 98-99% cu oxigen, obținându-se o livrare între 950 și 1150
ml/min de oxigen către corp. La un adult sănătos aflat în repaus,
consumul de oxigen este de aproximativ 200-250 ml/min, iar
sângele dezoxigenat care se întoarce la plămâni încă este saturat în
proporție de 75% (70 până la 78%) cu oxigen. Creșterea
consumului de oxigen în timpul efortului susținut reduce saturația
de oxigen din sângele venos, care poate ajunge la mai puțin de
15% la un atlet antrenat; deși rata de respirație și fluxul de sânge,
cresc pentru a compensa, saturația oxigenului în sângele arterial
poate scădea până la 95% sau mai puțin în aceste condiții.
Saturația cu valori așa de scăzute de oxigen este considerată
periculoasă în cazul unui individ aflat în stare de repaus (de
exemplu, în timpul intervenției chirurgicale sub anestezie). Hipoxia
persistentă (oxigenarea mai mică de 90%), este periculoasă pentru
sănătate, iar hipoxia severă (saturații mai mici de 30%) poate fi
rapid fatală.
Un fetus, care primește oxigen prin placentă, este expus la
presiuni de oxigen mult mai mici (aproximativ 21% din nivelul găsit
în plămânii adulților), și, deci, fetușii produc o altă formă de

6
hemoglobină cu o afinitate mult mai mare pentru oxigen
(hemoglobina F ), în scopul de a funcționa în aceste condiții.

Determinări cantitative:
Deoarece hemoglobina se obţine foarte greu În stare pură ,
pentru dozarea ei se folosesc metode care o măsoară indirect.
Metodele de determinare pot fi clasificate astfel:
1. Gazometrice – O2, ( 1 g Hb=1,34 ml O2 )
2. Densimetrice
3. Chimice ( dozarea fierului: 1 mg Fe=0,288 g Hb )
4. Colorimetrice: a. hematina - alcalină
- acidă
b. oxihemoglobina
c. hemoglobina redusă
d. cianhematina
e. cianmethemoglobina
f. spectrofotometrice
Dozarea hemoglobinei (Hb)

Conţinutul în Hb din 100 ml de sânge se poate determina după

metoda Sahli (colorimetrie vizuală) sau după metoda Drabkin
(colorimetrie fotoelectrică), care este mai precisă.
Dozarea hemoglobinei prin colorimetrie vizuală: Se pune în
eprubeta hemoglobinometrului Sahli soluţie HCl N/10 până la
diviziunea 10. Se recoltează sânge capilar, prin înţeparea pulpei
degetului, până la diviziunea superioară a pipetei (0,02 ml) şi se
toarnă conţinutul peste HCl N/10 din eprubetă. Se aşteaptă câteva
minute (3-5 minute), , timp în care culoarea amestecului se închide
prin formarea clorhidratului de hematină.
Adăugăm apă distilată cu picătura şi amestecăm cu bagheta de
sticlă. Din timp în timp se compară nuanţa conţinutului eprubetei cu
etalonul. Când s-a ajuns la aceeaşi nuanţă, se citeşte concentraţia
de hemoglobină pe scara gradată a eprubetei, la partea inferioară a
meniscului de lichid.

Colorimetria fotoelectrică
Metoda cu cianmethemoglobină: principiul metodei constă în
diluţia sângelui într-o soluţie care conţine cianură de potasiu şi
fericianură de potasiu. Hb este convertită în cianmethemoglobină.
Absorbţia soluţiei este apoi măsurată într-un colorimetru fotoelectric
la o lungime de undă de 540 nm.
Metoda cu oxihemoglobină: metoda se bazează pe capacitatea
de combinare a sângelui cu O2, care este de 1,34 ml O2/ gr Hb.
Aceasta este cea mai simplă şi rapidă metodă folosită cu ajutorul
unui colorimetru fotoelectric.
Dozarea hemoglobinei (Hb) şi determinarea hematocritului (Ht)
sunt testele de screening hematologic cu care se încep investigaţiile.

7
Valorile sub limita inferioară a normalului (Hb sub 12 g/100ml la
femei sau 14 g/100ml la bărbaţi şi Ht sub 36 % la femei sau 39 %
la bărbaţi) indică oligocitemie eritrocitară. În aceste cazuri se va
executa şi numărarea eritrocitelor, necesară calculării unor
constante (indici) eritrocitari.

3. ANEMIE (scăderea hemoglobinei)

Anemia este o afecțiune caracterizată printr-o scădere a

parametrilor care apreciază cantitatea de eritrocite din circulația
sanguină - numărul, volumul și conținutul în hemoglobină al
acestora. Anemia poate fi definită ca fiind scăderea hemoglobinei la
valori sub 13g/dl la bărbați, sub 12 g/dl la femei și sub 11 g/dl la
vârstnici.
Anemia nu este o boală propriu-zisă ci o consecință a altor
afecțiuni care modifică cantitatea, volumul și conținutul în
hemoglobină a eritrocitelor. În urma aflării cauzei acestor afecțiuni
se poate institui un tratament țintit pentru a corecta nivelul
parametrilor indicilor eritrocitari și ai hemoglobinei.
Cele mai frecvente simptome ale anemiei sunt oboseala,
slăbiciunea, amețeala și pierderea vederii timp de câteva secunde.
Aceste simptome se manifestă de obicei atunci când afecțiunea
ajunge într-un stadiu avansat. Din acest motiv de cele mai multe ori
anemia ușoară se descoperă întâmplător.

În general anemia are câteva cauze majore.

Prima și cea mai frecventă cauză a anemiei este pierderea
cronică de sânge - hemoragia. Prin această pierdere se elimină din
organism o cantitate de fier care nu poate fi înlocuită în totalitate
prin alimentație. Fierul este necesar formării unor noi molecule de
hemoglobină ce ajută la transportarea oxigenului la țesuturi. Un
nivel mic al concentrației de hemoglobină conduce la o hipoxie
(nivel scăzut de oxigen în sânge) generalizată, ce are efecte asupra
întregului organism. Cele mai afectate categorii sunt femeile apte
pentru reproducere și copii mici între 6 și 24 de luni.
O a doua cauză a anemiei o reprezintă hemoliza anormală care
duce la anemia hemolitică. Hemoliza fiziologică reprezintă
fenomenul prin care sunt eliminate din circulație hematiile
îmbătrânite, splina fiind principalul organ care face acest lucru.
Anemia hemolitică se distinge de hemoliza fiziologică și este o
afecțiune care rezultă din distrugerea prematură a eritrocitelor.
Există două tipuri de anemie hemolitică : intrinsecă și extrinsecă.
Anemia intrinsecă este cauzată de un defect din interiorul celulelor,
de exemplu defecte genetice, pe când anemia extrinsecă are cauze

8
externe cum sunt administrarea unor medicamente, cauze imune cu
formarea de anticorpi, infecții toxice, chimice și multe altele.
O altă cauză importantă a anemiei o reprezintă deficiența de
vitamina B12 sau acid folic, cunoscută și sub numele de anemie
megaloblastică. Debutul anemiei megaloblastice este lent, insidios,
adesea cu anemie severă bine tolerată. Se manifestă prin 3
sindroame mai mult sau mai puțin pronunțate, fără a avea o
corelație între ele :
 sindromul anemic - determină astenie fizică, amețeli,
palpitații și paloare sclero-tegumentară
 sindromul digestiv - se manifestă prin anorexie, greață,
epigastralgie (durere localizată în epigastru - zona superioară
și mediană a abdomenului) și limba roșie depapilată
 sindromul neurologic - este pus în evidență, în cazul unei
anemii aflate într-un grad avansat, prin tulburări senzitive cu
parestezii, tulburări motorii, tulburări de memorie și psihice
În afară de aceste trei cauze importante ale anemiei, întâlnim și
alte tipuri de anemii mai puțin frecvente, dar care necesită
investigații mai complexe cum sunt puncția, aspiratul medular sau
biopsia medulară. Având în vedere că celulele roșii sunt formate în
măduva osoasă, orice factor care perturbă hematopoieza poate
cauza o afectare directă a precursorilor eritrocitari rezultând
anemia.

4. POLIGLOBULIE
Poliglobulia (cunoscută și sub numele policitemie) este o stare
de boală în care hematocritul (procentul volumetric de celule roșii
din sânge) și/sau concentrația de hemoglobină sunt crescute în
sângele periferic.
Există două tipuri:
- policitemie primară, asociată direct cu defectele în producerea
celulelor roșii din sânge
- policitemie secundară, care depinde de alți factori sau de
problemele de sănătate care afectează producția de celule roșii din
sânge.
Poliglobuliile simptomatice sau secundare se datorează unor
cauze cunoscute. Unele sunt fiziologice: eritrocitoza nou-născutului,
poliglobulia care apare la oamenii care trăiesc la altitudine. Altele
sunt patologice și apar în bolile cardiace congenitale, cu trecerea
sângelui din cordul drept în cel stâng, în insuficiența cardiacă
cronică, bolile pulmonare cronice cu insuficiență respiratorie,
intoxicațiile cu anilina - în care se evidențiază methemoglobinemia
etc. În aceste boli, poliglobulia este un fenomen compensator,
anoxia stimulând activitatea măduvei osoase.

9
 Poliglobulia primară (policythemia vera sau boala Vaquez) este o
afecțiune mielo-proliferativă cronică (hemopatie malignă), mai
frecventă la bărbați și apare dupa 40 de ani. Debutul este progresiv,
cu cefalee, amețeli, prurit, vâjâieli în urechi, astenie, tulburări
digestive (anorexie, grețuri, vărsături). Caracteristice sunt colorația
roșie, având caracter cianotic, a tegumentelor și a mucoaselor (in
special extremitățile membrelor și cavitatea bucală) și pruritul (mai
ales după baie caldă). Splenomegalia este constantă. Examenul
hematologic arată creșterea numărului:
- hematii peste 7 milioane/mm3
- leucocite 15 000 - 30 000/mm3
- trombocite (peste 400 000/ mm3).

5. BIBLIOGRAFIE

https://www.boli-medicina.com/aparatul-cardiovascular/bolile-
sangelui/POLIGLOBULIILE-policitemiile-BM-COM.php

https://doc.ro/sanatate/eritrocite-ce-sunt-ce-rol-au-cum-se-
interpreteaza-valorile

https://mgsii.files.wordpress.com/2014/02/curs-3-eritrocite.pdf

https://www.medlife.ro/articole-medicale/anemie-cauze-simptome-
tratament

https://www.medichub.ro/reviste/farmacist-ro/anemia-ce-este-
cum-se-manifesta-si-cum-se-trateaza-id-2254-cmsid-62

Felker GM, Kirkwood F. Adams, Wendy A. Gattis, Christopher M.

O’Connor, Anemia as a Risk Factor and Therapeutic Target in Heart
Failure, J. Am. Coll. Cardiol. 2004;44;959-966.

https://www.britannica.com/science/red-blood-cell

https://www.nhs.uk/conditions/iron-deficiency-anaemia/

https://www.romedic.ro/policitemia-secundara

https://cancer360.ro/policitemia-vera/

10
https://ro.wikipedia.org/wiki/Utilizator:Wikitradu/S%C3%A2nge

11