Sunteți pe pagina 1din 25

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr.

Luminiţa Gabriela Popescu


Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

= Modele grilă =

1. Potrivit unor viziuni teoretice, Politicile publice exprimă:


a. Manifestările și orientările definite de grupurile de interes, pentru domenii sau activități esențiale ce se
desfășoară fie la nivel național, fie la niveluri teritorial-administrative.
b. Manifestări și orientări între păturile, grupurile sociale și alte organizații active dintr-un stat în scopul
cuceririi, consolidării, dezvoltării și menținerii puterii.
c. Manifestările și orientările definite de autoritățile statului, ca puteri publice, centrale sau locale, pentru
domenii sa activități esențiale ce se desfășoară fie la nivel național, fie la niveluri teritorial-administrative.

2. Din punct de vedere pragmatic, politica publică poate fi identificată cu:


a. Expresia unei alegeri (opțiuni);
b. Autorizarea informală a unei acțiuni inițiale;
c. Acțiuni punctuale ale guvernului.

3. Documentul de importanță națională din care decurg politicile poartă denumirea de:
a. Lege;
b. Program de Guvernare;
c. Strategie națională.

4. Conceptul care conturează, într-un mod coerent și precis, imaginea privitoare la direcția principală de
evoluție a unui anumit sector la nivel național, local sau regional pentru următorii ani poartă denumirea de:
a. Misiune;
b. Strategie;
c. Viziune.

5. Misiunea și scopul oricărei politici trebuie să fie definite de:


a. Satisfacerea intereselor ce definesc spațiul țintă;
b. Norme,
c. Reglementări sau elemente încorporate.

6. Reprezintă o stare dorită, un deziderat, un țel, un rezultat sau finalitatea unor acțiuni într-un anumit domeniu,
realizabil după o perioadă de timp bine definită:
a. Valoarea;
b. Strategia;
c. Obiectivul.

7. Pentru ca procesul de formulare a obiectivelor să devină operațional trebuie respectate următoarele criterii
de definiție:
a. Claritatea și specificitatea; cadrul de timp; integrarea; consistența; dificultatea; monitorizarea;
măsurabilitatea; cantitative; calitative;
b. Claritatea și specificitatea; cadrul de timp; integritatea; inconsistența; dificultatea; monitorizarea;
măsurabilitatea; cantitative; calitative;
c. Claritatea și materialitate; cadrul de timp; integritatea; inconsistența; dificultatea; monitorizarea;
măsurabilitatea; cantitative; calitative.

8. Exprimă orientarea generală aleasă pentru parcurgerea unei anumite etape în care sunt vizate îndeplinirea
obiectivelor și programelor de perspectivă, prevăzând căile și resursele necesare, dar și circumstanțele
care vor trebui întrunite pentru atingerea acestora:
a. Misiunea.
b. Strategia.
c. Propunerea de politică publică.

9. În funcție de scopul urmărit, strategiile se clasifică în:


a. Finale sau parțiale;

1
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

b. De redresare, de consolidare, de dezvoltare;


c. Defensive și ofensive.

10. Tacticile vizează dezvoltarea politicii pe termen ……, respectiv realizarea obiectivelor …..:
a. Scurt, operaționale;
b. Lung, generale;
c. Mediu, generale.

11. Finalitatea politicilor publice vizează:


a. Atingerea obiectivelor operaționale;
b. Schimbări comportamentale la nivelul întregii societăți;
c. Economicitate.

12. În domeniul educației, sănătății și al protecției sociale implementarea politicilor publice se face în cea mai
mare parte de către:
a. Organizațiile publice, neguvernamentale și private;
b. Organizațiile publice;
c. Organizațiile internaționale.

13. Libertatea de acțiune a responsabililor procesului de implementare constituie:


a. O eroare a procesului politicilor publice;
b. Un mijloc potrivit pentru a face față imprevizibilității membrilor spațiului țintă;
c. O circumstanță organizațională.

14. Cauzele care au dus la formarea anumitor tipare comportamentale de către funcționarii publici sunt:
a. Reglementările neclare, preferințele personale și compasiunea acestora față de a numiți solicitanți;
b. Mediul extern;
c. Coerența cadrului politicii.

15. Libertatea de acțiune a actorilor implicați în procesul de implementare a unei politici este limitată de:
a. Preferințele personale ale funcționarilor publici;
b. Preferințele personale ale actorilor politici;
c. Cultura organizațională.

16. Libertatea de acțiune a actorilor implicați în procesul de implementare a unei politici este limitată de:
a. Reglementările complicate pe care funcționarii publici nu le pot stăpâni în totalitate;
b. Coerența normelor de aplicare;
c. Simplificarea procedurilor.

17. Libertatea de acțiune a actorilor implicați în procesul de implementare a unei politici este limitată datorită:
a. Compasiunii funcționarilor față de unii solicitanți;
b. Culturii adaptive a organizațiilor care învață;
c. Dezvoltării tehnologice.

18. Stilurile comportamentale, birocratic, angajat politic și pragmatic sunt proprii:


a. Funcționarilor responsabili cu execuția politicilor publice;
b. Persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică;
c. Reprezentanților societății civile.

19. Funcționarii publici care se caracterizează printr-un comportament birocratic încearcă să:
a. Satisfacă anumiți clienți în funcție de propriile lor criterii;
b. Se orienteze după o imagine idealizată a birocrației;
c. Să ajungă la un compromis între munca în structura serviciilor publice și satisfacția profesională.

2
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

20. Implementarea este un proces:


a. Interactiv;
b. Static;
c. Uniform.

21. Eșecul implementării unei politici poate fi determinat de următorii factori:


a. Rezistența locală la liniile directoare centrale;
b. Cooperarea actorilor politicii publice;
c. Cultura organizațiilor care învață.

22. Printre factorii care determină eșecul unei politici publice se regăsesc:
a. Competitivitatea din piață;
b. Obiectivele vag definite ale politicii respective și lipsa de coordonare dintre diferitele politici publice;
c. Consistența cadrului de politică.

23. Având în vedere limitările apărute în procesul de implementare unilateral a politicilor publice se manifestă
tot mai pronunțat:
a. Abordarea de „sus în jos”.
b. Abordarea de „jos în sus”.
c. Tendința apropierii între abordarea de „sus în jos” și abordarea de „jos în sus”.

24. Instrumentul prin intermediul căruia sunt evaluate consecințe anumitor scopuri ale politicilor publice
formulate de guvern asupra funcționării administrațiilor descentralizate este cunoscut sub denumirea:
a. Determinarea impactului administrativ;
b. Determinarea impactului social;
c. Determinarea impactului economic.

25. Conform abordării contingenței, concept introdus de Lawrence și Lorch în teoria organizațională, în 1961,
factorii care influențează procesul de implementare se intercondiționează reciproc.
Acest lucru înseamnă că influența pozitivă exercitată de un factor:
a. Rămâne neschimbată indiferent de context;
b. Se modifică (devine neglijabilă sau negativă) într-un alt context, configurat de o reprezentare diferită a
celorlalți factori;
c. Contextul anulează orice tip de influență exercitată de factori.

26. Esența abordării contingenței constă în faptul că există ………, care afectează în mod profund demersurile
și practicile manageriale:
a. O singură variabilă de situație;
b. O multitudine de variabile de situație;
c. Un determinat de variabile de situație.

27. Factorii care favorizează aplicarea instrumentelor politicii sunt:


a. Obiectivele celor care implementează politica și cele ale membrilor spațiului țintă;
b. Competențele manageriale ale factorilor decizionali;
c. Dezvoltarea domeniului de politică publică.

28. Aplicarea cu succes a instrumentelor politicii depinde de:


a. Actualitatea problemei de politică publică;
b. Cantitatea de informații de care dispun entitățile implicate;
c. Viziunea spațiului țintă.

29. Un rol determinant pentru desfășurarea procesului de implementare îl are:


a. Distribuția puterii între cei care fac implementarea și entitățile spațiului țintă;
b. Istoria problemei de politică publică și poziția factorilor politici vis-a-vis de aceasta;
c. Monopolul informațional și relațiile internaționale.

3
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

30. În procesul de implementare a politicilor publice au fost diferențiate următoarele tipuri de interacțiuni:
a. Competitivitatea, colaborarea și rezistența;
b. Consultanța, parteneriatul și competitivitatea;
c. Parteneriatul, cooperarea și rezistența.

31. Alimentează rezistența la implementarea politicilor publice:


a. Factorii care privesc status-quo-ul;
b. Factorii care privesc responsabilii schimbării;
c. Factorii care vizează cultura organizațiilor care învață.

32. Din categoria factorilor care privesc caracterul schimbărilor urmărite prin politica publică face parte:
a. Decalajul consistent dintre decizie și responsabilitate;
b. Comunicarea deficitară;
c. Neparticiparea la proiectarea procesului politicii.

33. Din categoria factorilor care privesc responsabilii schimbării face parte:
a. Reducerea pozițiilor ierarhice;
b. Scurtcircuitarea nivelului ierarhic;
c. Existența unui climat tensionat responsabilii schimbării.

34. Factorii, neparticiparea la proiectarea, dezbaterea și definitivarea procesului politicii și neacordarea


autorității celor îndreptățiți să realizeze schimbarea proiectată fac parte din categoria:
a. Factorilor care privesc schimbările urmărite prin politica publică;
b. Factorii care vizează modul de realizare a schimbării;
c. Factorii care privesc responsabilii schimbării.

35. Ansamblul următoarelor elemente: libertate și identitate individuală, coeziunea grupurilor implicate în
promovarea și îmbunătățirea calității unei politici publice, precum și capacitatea de a inova compun:
a. Cultura organizațională;
b. Cultul personalității;
c. Regulile de guvernare a procesului politicilor publice.

36. În procesul de comunicare sunt relevante:


a. Studiile de specialitate;
b. Comportamente, obiceiuri, practici, valori și credințe comune;
c. Numai valori și credințele comune.

37. O evoluție remarcabilă din perspectiva dezvoltării proceselor politicilor publice la care participă o au
organizațiile care au:
a. O cultură adaptivă;
b. O cultură bazată pe niveluri ierarhice;
c. O cultură arhaică.

38. Conceptul de metaorganizație definește:


a. Un conglomerat de organizații omogene, implicate în desfășurarea politicii publice;
b. O structură hiperbirocratică implicată în desfășurarea politicii publice;
c. Un conglomerat de organizații diferite, implicate în desfășurarea politicii publice.

39. Pe baza definiției culturii organizaționale și a politicii publice s-a imaginat următorul scenariu:
a. Procesul politicilor publice este orientat spre viitor, iar cultura metaorganizației spre trecut;
b. Procesul politicilor publice este orientat spre trecut, iar cultura metaorganizației spre viitor;
c. Procesul politicilor publice este orientat spre trecut, iar cultura metaorganizației spre trecut.

4
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

40. Procesul politicilor publice se desfășoară optim în organizațiile care funcționează în mare măsură pe
principiile:
a. Iliberalismului;
b. Democratice;
c. Consensualismului.

41. Procesul politicilor publice se desfășoară optim în organizațiile care, în mare măsură, au:
a. Un climat de colaborare care favorizează munca individuală;
b. Un climat de colaborare care favorizează munca în echipă;
c. Un climat competitiv.

42. Procesul politicilor publice se desfășoară optim în organizațiile care, în mare măsură, sunt:
a. Mai birocratice;
b. Autonome;
c. Mai flexibile.

43. Probabilitatea ca procesul politicilor publice să fie adoptat și politica să reușească depinde de:
a. Compatibilitatea dintre valorile fundamentale ale politicii și cele ale organizației;
b. Compatibilitatea dintre valorile fundamentale ale politicii și cele ale sistemului politico-administrativ;
c. Diferențele dintre valorile fundamentale ale politicii și cele ale sistemului politico-administrativ.

44. Dacă între valorile care stau la baza procesului unei politici publice și cele ale organizației există un conflict,
atunci este de așteptat ca politica publică să fie:
a. O reușită;
b. Un eșec;
c. O remediere a acestui conflict.

45. În dezvoltarea procesului politicilor publice pot apărea următoarele bariere:


a. Cognitivă, de resurse, comportamentală și culturală;
b. Financiară, rațională și comportamentală;
c. Culturală, instituțională și rațională.

46. În componența structurii complexe, tip rețea, caracteristică a procesului politicilor publice sunt acceptate:
a. Organizațiile neguvernamentale, publice, naționale, internaționale și transnaționale și indivizii;
b. Organizațiile neguvernamentale, private și publice, naționale, internaționale și transnaționale;
c. Organizațiile neguvernamentale, publice, naționale, indivizii și masele.

47. În general, cultura reprezintă:


a. Calea prin care membrii unui grup comunică între ei, cât și cu alte grupuri din societate;
b. Calea prin care membrii unui grup comunică între ei;
c. Calea prin care membrii unui grup comunică cu alte grupuri din societate.

48. Pe măsură ce birocrația își extinde dimensiunea și complexitatea, construcția unei organizații care învăță
devine:
a. Posibilă,
b. Puțin posibilă,
c. Imposibilă.

49. Valoarea reală pe termen lung a unei organizații publice este conferită de cunoștințele acumulate de
angajații acesteia și se exprimă prin:
a. Produsele și serviciile publice oferite societății;
b. Numărul angajaților;
c. Puterea decizională.

5
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

50. Filosofia implicită pe care se sprijină organizația care învață este:


a. Mai buna organizare a țelurilor colective, prin exploatarea rezervorului de cunoștințe, aptitudini și calități
intuitive ale membrilor organizațiilor neguvernamengtale;
b. Mai buna organizare a țelurilor individuale, prin exploatarea rezervorului de cunoștințe, aptitudini și
calități intuitive ale membrilor organizațiilor neguvernamengtale;
c. Mai buna organizare a țelurilor colective, prin exploatarea rezervorului de cunoștințe, aptitudini și calități
intuitive ale tuturor membrilor organizației.

51. Una dintre tehnologiile componente pe care se bazează organizația care învață este:
a. Gândirea liniară;
b. Gândirea sistematică;
c. Perspectiva individuală.

52. Una dintre tehnologiile componente pe care se bazează organizația care învață este:
a. Învățarea în echipă;
b. Învățarea individuală;
c. Învățarea pin consultanță.

53. Una dintre tehnologiile componente pe care se bazează organizația care învață este:
a. Gândirea procesuală;
b. Gândirea rațională;
c. Gândirea sistematică.

54. Conceptul de reengineering are conotația de:


a. Continuarea procesului de îmbunătățire;
b. Reluarea procesului de la capăt;
c. Modernizarea procesului.

55. Modelele definite ca machete destinate explicării fenomenelor au ca principală funcție:


a. Funcția mitică;
b. Funcția de previziune;
c. Funcția teoretică.

56. Demersul managerial care presupune transcrierea rezultatelor așteptate într-un formular tip contract intern
similar contractelor reale încheiate cu un oricare tip de client este cunoscut ca:
a. Managementul orientat spre rezultate;
b. Managementul public;
c. Managementul adaptiv.

57. În situația în care, pentru fiecare decizie majoră, autoritatea/responsabilitatea este plasată la cel mai de jos
nivel la care toate variabilele relevante în procesul decizional sunt vizibile ne aflăm în prezența:
a. Principiului descentralizării maxime.
b. Principiului deconcentrării.
c. Principiul vizibilității strategice.

58. În stabilirea raportului descentralizare/centralizare, o variabilă de care trebuie să se țină cont este:
a. Transferul de autoritate către unitățile locale;
b. Demonstrarea performanței;
c. Menținerea unei uniformități în tratarea cetățenilor.

59. Prin implicarea directă, participarea și asumarea responsabilităților de către actorii (cetățenii, grupurile de
interese, comunități locale) afectați de politici, formularea sau implementarea politicilor publice poate fi:
a. Abandonată sau accelerată;
b. Întârziată;
c. Devansată.

6
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

60. Transformarea ierarhiei tradiționale într-o structură de rețea conduce la:


a. Hiperbirocrație;
b. Crearea unor locuri comune de formulare a problemelor și căutare a soluțiilor în cadrul cărora pot fi
exprimate o varietate de idei;
c. Anarhie.

61. În cadrul sistemelor de guvernare structurate în rețea, gradul de participare și modalitățile de acțiune ale
fiecărui actor sunt:
a. Identice;
b. Diferite;
c. Proporționale cu mărimea sa.

62. Sistemele sociale în care actorii economico-sociali dezvoltă modele de interacțiune și comunicare ce
reprezintă o oarecare permanență și care sunt dirijate către problemele și programele politice sunt
apreciate ca fiind:
a. Sisteme structurate în rețea;
b. Sisteme structurate birocratic;
c. Sisteme structurate matriceal.

63. Principalele active ale rețelei sunt considerate;


a. Sistemele financiare;
b. Sistemele manageriale;
c. Sistemele informaționale.

64. În sistemele structurate în rețea, Guvernarea capătă un sens mai larg, reprezentând:
a. Entitatea dominantă;
b. Efortul politic și de colaborare al tuturor actorilor din rețea;
c. Efortul managerial al structurilor administrației publice.

65. Sistemele politice în rețea pot fi privite ca structuri mixte de:


a. Interdependență verticală și orizontală;
b. Dependența verticală și orizontală;
c. Dependență verticală.

66. Extinderea rolului altor actori participanți la rețea implică:


a. Reducerea rolului administrației, ca răspuns la creșterea complexității și a interdependenței;
b. Dezvoltarea unor forme decizionale complexe, ca răspuns la creșterea complexității și a
interdependenței;
c. Creșterea rolului administrației, ca răspuns la creșterea complexității și a interdependenței.

67. Din perspectiva sistemelor de guvernare structurate în rețea, guvernarea trebuie interpretată ca un sistem
de procese în care guvernul joacă:
a. un rol important, dar variabil, alături de mulți alți actori (patronate, sindicate, grupuri de interese, ong-uri,
asociații profesionale etc.);
b. un rol important, dar constant (invariabil), alături de mulți alți actori (patronate, sindicate, grupuri de
interese, ong-uri, asociații profesionale etc.);
c. un rol neutru, alături de mulți alți actori (patronate, sindicate, grupuri de interese, ong-uri, asociații
profesionale etc.).

68. Din perspectiva sistemelor de guvernare structurate în rețea, formularea și implementarea politicilor sunt
conceptualizate ca procese:
a. Interactive;
b. Închise;
c. Independente.

7
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

69. Din perspectiva sistemului în rețea, entitățile implicate interacționează:


a. Numai pe durata procesului examinat;
b. Doar după finalizarea politicii publice;
c. Atât pe durata procesului examinat, cât și înainte și după finalizarea politicii publice.

70. Caracteristicile structurii de rețea a sistemelor de guvernare sunt:


a. Multiformitatea, izolarea și interdependența;
b. Multiformitatea, izolarea și dependența:
c. Multiformitatea, neizolarea și dependența.

71. Caracteristica structurii de rețea a sistemelor de guvernare înțeleasă ca fiind, expresia implicării unui număr
relativ mare de actori în cadrul structuri flexibile de tip rețea, fiecare dintre aceștia având propriile scopuri,
viziuni și interese este:
a. Multiformitatea.
b. Izolarea.
c. Orientarea spre consens.

72. În funcție de nivelul de receptibilitate al fiecărei entități la schimbările de mediu, gradul de participare al
actorilor în cadrul structurii flexibile este:
a. Uniform;
b. Neuniform;
c. Omogen.

73. Participanții la rețea sunt interesați, cu prioritate:


a. Doar de propriile interese;
b. Doar de interesele participanților ale căror sisteme de referință sunt compatibile cu ale lor;
c. De propriile interese, dar și de interesele participanților ale căror sisteme de referință sunt compatibile
cu ale lor.

74. Caracteristica structurii de rețea a sistemelor de guvernare definită de un complex de variabile: competențe,
responsabilități, spațiu, calitatea resurselor umane, mărimea resurselor financiare, suport politic etc. este
cunoscută sub denumirea de:
a. Izolarea.
b. Deschiderea.
c. Interdependența.

75. ……, ca o caracteristică a esențială a rețelelor utilizate în sisteme de guvernare, este percepută ca
rezultanta compunerii a doi vectori ……:
a. Multiformitatea, actorii rețelei și efectele obținute în atingerea obiectivelor politicilor publice.
b. Izolarea, grupul țintă și rezultatele obținute în atingerea obiectivelor politicilor publice.
c. Interdependența, actorii rețelei și efectele obținute în atingerea obiectivelor politicilor publice.

76. Pentru realizarea propriilor scopuri, participanții la rețea trebuie să:


a. Rămână intransigenți;
b. Coopereze și să negocieze între ei;
c. Rămână neutri.

77. Raportat la multiformitate, una dintre amenințările pentru guvernare este:


a. Actorul principal nu mai este în vârful piramidei;
b. Unii actori sunt vulnerabili și pot fi sensibilizați prin semnale normative inițiate de guvern;
c. Prioritatea instrumentelor legislative și de reglementare.
78. Raportat la izolare, una dintre oportunitățile pentru guvernare este:
a. Anularea semnalelor normative inițiate de entitatea guvernamentală;
b. Întârzierea deciziei de politică publică;
c. Posibilitatea actorilor izolați de a deveni cu ușurință cooperanți.

8
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

79. Structurile în rețea asociate sistemelor de guvernare au două funcții principale, și anume, de:
a. Tranzacționare și de cooperare;
b. Coordonare și de reglementare;
c. Tranzacționare și de reglementare.

80. Prin exercitarea funcției de ……….. se urmărește soluționarea problemelor de formulare a politicilor publice
prin contribuția unei multitudini de entități.
a. Cooperare;
b. Coordonare;
c. Consens.

81. Pentru a face posibilă obținerea unei sinergii în rețea sau a unei situații de tipul câștig-câștig trebuie să
existe suficiente interese:
a. Convergente;
b. Divergente;
c. Conflictuale.

82. Funcția de ……. se referă la elaborarea colectivă, de către actorii rețelei, a regulilor și standardelor menite
să schimbe comportamentul cetățenilor și al organizațiilor.
a. Orientare a consensului;
b. Reglementare;
c. Participare.

83. Deoarece funcțiile de bază ale tuturor tipurilor de rețele se referă la dependență și interdependență,
reglementarea include:
a. Independența puterii;
b. Controlul puterii;
c. Neutralitatea.

84. Coordonarea și reglementarea sunt completate cu funcții complementare care vizează:


a. Distribuirea costurilor și veniturilor, precum și reglementarea proceselor de putere;
b. Distribuirea puterii, precum și reglementarea câștigului;
c. Atenuarea complexității, precum și de-reglementarea proceselor de putere.

85. Imaginea unui proces care avansează de la problemă la soluție a fost înlocuită cu imaginea unui proces:
a. Liniar;
b. În spirală,
c. Incremental.

86. Un aspect important al proceselor decizionale, în structura de rețea este acela că:
a. Nu au un punct de plecare bine definit.
b. Au un orizont de timp bine estimat.
c. Nu sunt susceptibile de apariția unor noi soluții.

87. Dinamica puternică a procesului decizional desfășurat în cadrul sistemelor de guvernare structurate în rețea
este determinată de:
a. Schimbarea percepției, soluțiilor și personajelor;
b. Menținerea percepției și a soluțiilor;
c. Consolidarea status-quo-ului.
88. Dinamica puternică a procesului decizional desfășurat în cadrul sistemelor de guvernare structurate în rețea
este determinată de:
a. Viziunea potrivit căreia problemele decid soluțiile;
b. Dinamica gradului de implicare a actorilor;
c. Participarea continuă, în toate etapele a tuturor actorilor.

9
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

89. Etapele dezvoltării unei politici publice constituie un proces:


a. Științific, dinamic și de asimilare de cunoștințe;
b. Ad-hoc, dinamic și de asimilare de cunoștințe;
c. Științific, static și de asimilare de cunoștințe.

90. Concentrarea eforturilor asupra calității unei politici se înscrie într-un ciclul care cuprinde:
a. Înțelegerea proceselor, monitorizarea proceselor, reducerea variațiilor, planificarea îmbunătățirii
continue;
b. Analiza proceselor, monitorizarea proceselor, creșterea variațiilor, planificarea îmbunătățirii continue;
c. Stabilirea agendei de politici, creșterea variațiilor, planificarea îmbunătățirii continue.

91. Cunoștințele necesare procesului politicii publice vizează, printre altele:


a. Managementul antreprenorial, inovația și birocrația;
b. Proiectarea deciziei optime, teoria organizațională, managementul resurselor umane;
c. Managementul proiectelor, structurarea deciziei private, proiectarea metaorganizației.

92. Demersul managementului politicii publice presupune:


a. Practica îmbunătățirii;
b. Practica conservării obiceiurilor și tradițiilor;
c. Practica învățării continue.

93. O structură organizatorică, flexibilă, de tip proiect sau rețea necesită procese de natură:
a. Individuale;
b. Funcționale,
c. Interfuncționale.

94. Monitorizarea proceselor are ca scop:


a. Măsurarea efectelor politicii publice;
b. Colectarea de informații relevante cu privire la transformarea din interiorul procesului unei politici și la
rezultatele finale ale acestuia;
c. Captarea semnalelor primite de la spațiul țintă.

95. Prin îmbunătățiri graduale, incrementale, pe bază de inovare sau reengineering se poate face:
a. Evaluarea politicii publice;
b. Îmbunătățirea continuă a procesului politicii publice;
c. Monitorizarea politicii publice.

96. Esența îmbunătățirii continue este ilustrată de ciclul:


a. Deming sau PDCA;
b. Juran sau cercurile calității;
c. Kondratiev.

97. Conținutul ciclului de îmbunătățire continuă a politicii publice se referă la:


a. Reformularea politicii, implementarea acțiunilor formulate, evaluarea acestora și efectuarea de corecții
în cazul în care s-au constatat abateri de la proiectul reformulat;
b. Formularea politicii, implementarea acțiunilor formulate, monitorizare acestora și efectuarea de corecții
în cazul în care s-au constatat abateri de la proiectul reformulat;
c. Formularea politicii, execuția acțiunilor formulate, monitorizare acestora și evaluarea finală.

98. Evaluarea politicilor publice reprezintă:


a. Un ciclu care cuprinde: înțelegerea proceselor, monitorizarea proceselor, reducerea variațiilor,
planificarea îmbunătățirii;
b. O suită de operațiuni ce privesc cuantificarea rezultatelor așteptate pe baza unor eforturi făcute în
scopul obținerii unor efecte rezultate într-un domeniu aflat în responsabilitatea autorităților publice;
c. Procesul de măsurare și comparare a alternativelor de politici publice.

10
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

99. Modalitățile de cuantificare a rezultatelor activităților umane sunt dispuse de-a lungul următoarelor planuri:
a. Măsurarea cât mai exactă a factorilor cu putere de influență asupra rezultatelor, estimarea rezultatelor,
aprecierea rezultatelor;
b. Estimarea factorilor cu putere de influență asupra rezultatelor, estimarea rezultatelor, aprecierea
rezultatelor;
c. Măsurarea cât mai exactă a factorilor cu putere de influență asupra intrărilor, estimarea rezultatelor,
aprecierea rezultatelor.

100. Monitorizarea ca modalitate de cuantificare a rezultatelor reprezintă:


a. Suma efectelor produse în lumea reală;
b. Măsurarea componentelor raportul dintre eficiență și eficacitate;
c. Diferența dintre creșterea consumului societății și creșterea veniturilor aceleiași societății.

101. Estimarea este o metodă de cuantificare a cărei particularitate constă în faptul că:
a. Nici numitorul, nici numărătorul raportului eficiență / eficacitate nu pot fi măsurați;
b. Unul dintre termenii raportului este astfel exprimat încât să poată fi cuantificat, iar cel de-al doilea este
definit printr-o anumită raționalitate;
c. Ambii termenii ai raportului pot fi măsurați.

102. Aprecierea este o metodă de evaluare în care:


a. Nici numitorul, nici numărătorul raportului eficiență/eficacitate nu pot fi nici măsurați, nici estimați.
b. Doar unul dintre termenii raportului poate fi estimat;
c. Măsurarea componentelor raportul dintre eficiență și eficacitate.

103. Rezultatul net, un prim criteriu ce se poate fi utilizat pentru evaluarea unei politici publice este definit ca:
a. Raportul între creșterea consumului societății și creșterea veniturilor aceleiași societății;
b. Diferența între intrările și ieșirile din procesul politicilor publice;
c. Suma efectelor din lumea reală.

104. Rezultatul net poate fi:


a. Total cuantificat;
b. Doar parțial cuantificat;
c. Parțial estimat.

105. Rezultatul indirect, un alt criteriu folosit în evaluare, reprezintă:


a. Raportul între creșterea consumului societății și creșterea veniturilor aceleiași societății;
b. Diferența între output-urile și outcome-urile politicii publice;
c. Suma efectelor produse în lumea reală.

106. Pentru evaluarea unei politici, principalele elemente luate în considerare sunt:
a. Claritatea, consistența, valorile implicate, varietatea activităților vizate, operaționalitatea,
compatibilitatea cu alte politici;
b. Ambiguitatea, inconsistența, valorile asumate, omogenitatea activităților vizate, operaționalitatea,
compatibilitatea cu alte politici;
c. Ambiguitatea, inconsistența, valorile implicate, omogenitatea activităților vizate, operaționalitatea,
divergența cu alte politici.
107. Probabilitatea ca politica publică să fie acceptată de către cei care implementează politica, de grupurile de
interese și de publicul a cărui participare este necesară pentru a translata politica în acțiune definește:
a. Fezabilitatea politică a politicii publice;
b. Consistența politicii publice;
c. Fezabilitatea economică a politici publice.

108. Fezabilitatea economică a politicii publice este:


a. Rezultatul real al politicii;

11
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

b. Probabilitatea ca resursele, atât cele financiare, cât și cele specifice (informaționale, umane, materii
prime) să asigure implementarea politici;
c. Raportul optim dintre resursele investite și efectele politicii.

109. Rezultatul real al unei politici se definește ca fiind:


a. Expresia fezabilității economice a politicii;
b. Efectele produse în lumea reală.
c. Expresia fezabilității politicii și a efectelor produse în lumea reală.

110. Ținând seama de faptul că, monitorizarea tuturor aspectelor asociate rezultatului real nu este posibilă este
propusă înlocuirea rezultatului real cu:
a. Rezultatul real probabil;
b. Rezultatul teoretic proiectat;
c. Rezultatul obținut.

111. Procesul care vizează alternativele în care rezultatele se obțin cu cele mai scăzute costuri bugetare poartă
denumirea de:
a. Evaluarea eficienței;
b. Evaluarea eficacității;
c. Economicitate.

112. În funcție de momentul ales pentru evaluarea politicii publice sunt distinse următoarele forme:
a. Evaluarea prospectivă și evaluarea retrospectivă;
b. Evaluarea politică și evaluarea retrospectivă;
c. Evaluarea politică și evaluarea ex-ante.

113. Evaluarea prospectivă urmărește:


a. Extrapolarea rezultatelor trecute într-un mediu turbulent;
b. Calitatea în viitor și identificarea îmbunătățirilor necesare;
c. Cunoașterea rezultatelor pe termen scurt și mediu a politicii.

114. Posibilitățile monetare și nemonetare sunt două categorii de informații legate de posibilitățile de exprimare
a efectelor politicii și sunt necesare evaluării:
a. Retrospective;
b. Prospective;
c. Monitorizării.

115. Metodele monetare se concentrează asupra:


a. Costului proiectului și asupra beneficiilor și efectelor produse de politicile proiectate;
b. Costului etapei de formulare a politicii și a efectelor produse de politica publică;
c. Veniturile proiectului și asupra beneficiilor și efectelor produse de politicile proiectate.

116. În categoria metodelor monetare se regăsesc:


a. Studiul efectelor;
b. Analiza cost beneficiu și analiza eficienței costurilor;
c. Metode pluricriteriale și analiza cost-beneficiu.

117. Metodele nemonetare de evaluare prospectivă vizează:


a. Evaluarea intrărilor;
b. Evaluarea efectelor;
c. Evaluarea raportului cost-beneficiu.

118. După parcurgerea întregii perioade de monitorizare a politicii se realizează:


a. Formularea proiectului de act normativ;
b. Evaluarea retrospectivă;

12
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Implementarea.

119. În cadrul evaluării retrospective sunt utilizate metode bazate pe:


a. Raționament plauzibil și determinarea efectelor;
b. Analiza cost-beneficiu și determinarea efectelor;
c. Analiza pluricriterială și analiza eficienței costurilor.

120. În categoria metodelor bazate pe determinarea efectelor se regăsesc:


a. Analiza impactului și analiza eficacității;
b. Analiza atingerii obiectivelor și analiza impactului;
c. Analiza cost-beneficiu și analiza eficacității.

121. În categoria metodelor bazate pe raționament plauzibil se regăsesc:


a. Analiza atingerii obiectivelor și analiza impactului;
b. Analiza situației rezultatelor și analiza atingerii obiectivelor;
c. Analiza cost-beneficiu și analiza eficacității.

122. Rolul analistului sau al oficialității de vârf este de a:


a. Elabora politica;
b. Influența decizia de politică;
c. Ridica nivelul dezbaterii dintre factorii politici de decizie.

123. Procesul de măsurare și comparare continuă a procesului politicii publice cu procesele politicilor similare
din diferite state ale Europei sau din lume poartă denumirea de:
a. Îmbunătățire continuă;
b. Evaluare ex-ante;
c. Benchmarking.

124. Acumulările dobândite prin intermediul benchmarking-ului conduc la:


a. Dezvoltarea capabilităților funcționale și manageriale necesare atingerii unor niveluri superioare de
performanță în domeniul elaborării și execuției politicilor publice;
b. Dezvoltarea capabilităților strategice necesare atingerii unor niveluri superioare de performanță în
domeniul elaborării și execuției politicilor publice;
c. Dezvoltarea competențelor și capacității autorităților publice.

125. Benchmarking-ul are contribuții considerabile pentru:


a. Transferabilitatea politicilor, valorile naționale, rezultatele obținute și definirea nevoilor de politici publice;
b. Creșterea competitivității naționale, stabilirea unor obiective credibile și definirea așteptărilor
manageriale;
c. Crearea monopolurilor, stabilirea unor obiective ideale și cunoașterea nevoilor spațiului țintă.

126. Rezultatele benchmarking-ului sunt limitate de o serie de factori, printre care:


a. Dificultatea identificării unui sistem ale cărui variabile relevante să fie similare;
b. Imposibilitatea identificării unor practici performante;
c. Diferențele lingvistice.

127. Printre modalitățile formalizate de colectare a informațiilor utilizate în evaluare se numără:


a. Statisticile pe produs, previziunile, analiza politică;
b. Analizele de piață, prognozele, anchetele tehnologice;
c. Interviurile, statisticile pe produs, anchetele publice.

128. Alegerea concretă a politicii publice pentru benchmarking și colectarea datelor sunt activități ale
următoarei etape a procesului de benchmarking analizat din perspectiva ciclului PDCA:
a. Planificarea acțiunilor necesare inițierii benchmarking-ului;
b. Execuția acțiunii de observare și cercetare pe baza criteriilor stabilite în prima etapă;

13
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Controlul datelor colectate.

129. Modelul de guvernare ierarhic pierde teren în favoarea:


a. Modelului de guvernanță în structuri inflexibile, tip piramidă;
b. Modelului de guvernanță în structuri flexibile, tip rețea;
c. Modelului de guvernanță în structuri rigide.

130. Dezvoltarea statului birocratic a fost acompaniată de apariția a două mari teorii ale statului:
a. Teoria mecanicistă și teoria organică;
b. Teoria mecanicistă și teoria public choice;
c. Teoria mecanicistă și teoria elitelor.

131. În teoria organică, guvernarea este:


a. O activitate necesară pentru menținerea ordinii în societate;
b. O cale de ghidare a societății spre o ordine mai bună;
c. Un mecanism și un scop.

132. Una dintre variabilele care trebuie avută în vedere în cadrul analizei referitoare la raportul
centralizare/descentralizare este:
a. Măsurarea și demonstrarea performanței;
b. Gradul în care guvernul este implicat în menținerea diversității serviciilor la nivel național;
c. Optimizarea cadrului legislativ.

133. Contextul relevant pentru guvernare este constituit din două elemente:
a. Structura entităților implicate (guvernante) și procesul de luare a deciziilor;
b. Structura cadrului normativ și procesul de implementare a deciziilor;
c. Schimbarea urmărită și procesul politicilor publice.

134. Birocrația s-a impus rapid și a câștigat un larg interes prin caracteristicile sale:
a. Flexibilitatea, permanența, ierarhia și practica;
b. Ierarhia, continuitatea, impersonalitatea și experiența;
c. Rigiditatea, discontinuitatea, impersonalitatea și practica.

135. Eficacitatea inițiativelor guvernamentale este strict condiționată de:


a. Personalul bine pregătit și resursele financiare suficiente acordate pentru a susține eforturile
funcționarilor bine pregătiți;
b. Personalul politic și resursele materiale suficiente acordate pentru a susține eforturile funcționarilor bine
pregătiți;
c. Personalul bine pregătit și resursele financiare suficiente acordate pentru a susține eforturile factorului
politic.

136. Coalițiile constituite între birocrați și alți actori din arena politică, inclusiv grupuri clientelare, alte agenții,
parlamentari care prezidează comisii relevante poartă denumirea de:
a. Politici guvernamentale;
b. Politici subguvernamentale;
c. Politici birocratice.
137. O sursă de putere pentru birocrație este:
a. Longevitatea;
b. Stabilitatea,
c. Instabilitatea.

138. Una dintre patologiile birocrației este:


a. Libertatea de acțiune;
b. Expertiza;
c. Clientelismul.

14
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

139. Una dintre patologiile birocrației este:


a. Libertatea de gândire;
b. Inițiativa;
c. Despotismul.

140. Se poate aprecia că în mod similar oamenilor de afaceri care caută ………….. profitului, politicienii
încearcă obținerea unui număr cât mai mare de voturi, iar birocrații urmăresc ………….. numărului de
birouri.
a. Minimizarea, maximizarea;
b. Maximizarea, maximizarea;
c. Minimizarea, minimizarea.

141. Succesiunea ciclurilor electorale afectează:


a. Continuitatea politicilor publice;
b. Raționalitatea politicilor publice;
c. Îmbunătățirea politicilor publice.

142. Structura de rețea a fost promovată și la nivelul sistemelor de guvernare ca oportunitate de implicare
a ………………….., dar și a altor entități participante la procesul de elaborare a politicilor publice:
a. Vocii grupurilor de interese;
b. Vocii colectivității;
c. Vocii guvernamentale.

143. Din perspectiva sistemului în rețea, actorii implicați interacționează:


a. Numai pe durata procesului examinat;
b. Pe durata procesului examinat, dar și înainte și după finalizarea politicii publice;
c. Doar după finalizarea politicii publice.

144. Din perspectiva sistemului în rețea, actorii implicați interacționează:


a. Doar în procesul supus cercetării;
b. Doar în alte domenii, decât cel al procesului supus cercetării;
c. În procesul supus cercetării, dar și în alte domenii.

145. Obținerea rețelei sinergice presupune satisfacerea mai multor ipoteze. Una dintre aceste ipoteze este:
a. Identificarea obiectivelor comune;
b. Identificarea propriilor obiective;
c. Identificarea obiectivelor globale.

146. Obținerea rețelei sinergice presupune satisfacerea mai multor ipoteze. Una dintre aceste ipoteze este:
a. Distribuția puterii;
b. Imperialismul;
c. Interdependența.

147. Obținerea rețelei sinergice presupune satisfacerea mai multor ipoteze. Una dintre aceste ipoteze este:
a. Libertatea de acțiune;
b. Clientelismul;
c. Mediul în permanentă schimbare.

148. O condiție prealabilă pentru succesul rețelei este existența unui climat de:
a. Competitivitate;
b. Independență;
c. Încredere.

15
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

149. În literatura de specialitate au fost identificate mai multe sensuri pentru conceptul “politică publică” printre
care:
a. Decizie publică și strategie de implementare;
b. Instrument de guvernare;
c. Hotărâre judecătorească.

150. Politicile publice nu sunt:


a. Un set de decizii interdependente, luate de un actor politic sau de un set de actori, cu privire la selecția
obiectivelor şi a mijloacelor necesare pentru atingerea obiectivelor într-o situație specifică, în care acei
actori, ar trebui, în principiu să aibă puterea de a lua aceste decizii.
b. Răspunsul pe care guvernarea îl oferă acelor nevoi ale societății considerate atât de importante, încât
sunt satisfăcute din banii publici.
c. Ansamblul activităților actorilor din cadrul celui de-al treilea sector de a rezolva probleme stringente ale
societății.

151. Caracterul „public” al politicii publice este determinat de:


a. Exprimarea unor alegeri colective;
b. Natura politică izvorâtă din Programul de guvernare;
c. Caracterul secret.

152. Principalele considerente pentru existența politicilor publice sunt:


a. Realizarea echilibrului mediului de afaceri;
b. Eșecul de piață;
c. Satisfacerea interesului privat al persoanelor.

153. Printre factorii care provoacă eșecul de piață se regăsesc:


a. Externalităţile și monopolurile naturale;
b. Legislația și monopolurile naturale;
c. Externalizările și legislația.

154. Monopolul natural reprezintă situația în care:


a. O resursă se găsește exclusiv pe teritoriul unui stat;
b. Anumite industrii care necesită capitaluri mari și care nu aduc beneficii pe măsura acestora tind să
promoveze o singură firmă față de competitori;
c. Consumatorii și investitorii decid în baza unor drepturi exclusive.

155. Încălzirea globală, în sensul de problemă de politică publică este:


a. Un eșec de piață;
b. Un monopol.
c. O externalitate.

156. În ipoteza în care „pacienții nu au informațiile necesare pentru a evalua produsele farmaceutice sau
tratamentele medicale” ne aflăm în prezența:
a. Unei tragedii a bunurilor comune;
b. Unei asimetrii informaționale;
c. Unei practici ilegale.

157. Din punct de vedere non-economic, o politică publică există pentru a răspunde următoarelor exigențe:
a. Justiție distributivă;
b. Echilibrul claselor sociale;
c. Echilibru bugetar.

158. Argumentele care se aduc pentru a susține că existența bunurilor comune face necesară intervenția
publică sunt:
a. Asimetria informației;

16
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

b. Iraționalitatea acțiunii colective;


c. Decalajele de dezvoltare dintre diferitele zone.

159. Argumentele care se aduc pentru a susține că existența bunurilor publice face necesară intervenția publică
sunt:
a. Fără intervenția publică, bunurile publice ar fi consumate numai de unii dintre membrii societății;
b. Iraționalitatea acțiunii colective în ceea ce privește consumul bunurilor publice;
c. Fără intervenția publică, bunurile publice nu s-ar produce în cantități suficiente, fiindcă oamenii ar
adopta comportamentul rațional al „blatistului”.

160. În cadrul surselor de elaborare a politicilor publice se regăsesc:


a. Programul de guvernare și nevoile comunității;
b. Literatura de specialitate;
c. Planul de dezvoltare al mediului de afaceri.

161. Componentele problemei de politici publice pot fi afectate de:


a. Schimbările politice apărute în urma procesului electoral;
b. Interesele personale ale grupului țintă;
c. Resursele spațiului țintă.

162. Componentele problemei de politici publice pot fi afectate de:


a. Interesele personale ale grupului țintă;
b. Resursele spațiului țintă;
c. Austeritatea sau laxitatea schimbătoare a bugetelor publice.

163. Componentele problemei de politici publice pot fi afectate de:


a. Schimbări pe piața forței de muncă;
b. Interesele personale ale grupului țintă;
c. Resursele spațiului țintă.

164. În cadrul structurilor flexibile de guvernare, rolul de coordonare aparține:


a. Organizațiilor non-guvernamentale;
b. Reprezentanților mediului privat;
c. Guvernului.

165. În cadrul structurilor flexibile de tip rețea, actorii nu sunt:


a. Perdanți de etapă;
b. Perdanți de proces (integral);
c. Neutri.

166. Procesul politicilor publice include următoarele etape:


a. Stabilirea agendei, formularea alternativelor de politică, luarea deciziei de politică publică,
implementarea politicii, evaluarea politicii.
b. Formularea soluțiilor, implementarea deciziei, evaluarea politicii;
c. Stabilirea bugetului, formularea variantelor de politici, punerea în practică, revizuirea politicii, evaluarea
politicii.

167. Procesul politicilor publice are o dezvoltare remarcabilă în:


a. Organizațiile birocratice;
b. Organizațiile nonguvernamentale;
c. Organizațiile care învață.

168. Procesul politicilor publice este:


a. Dinamic, complex, incert.
b. Stabil, complex, incert.

17
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Dinamic, simplu, cert.

169. Procesul politicilor publice este orientat spre:


a. Trecut;
b. Nu are o delimitare temporală;
c. Viitor.

170. Dezideratul implementării politicii publice presupune abordarea următorului aspect:


a. Poziția grupurilor de interese și a spațiului public țintă;
b. Oportunitățile de dezvoltare;
c. Informațiile complexe și complete.

171. Care dintre situațiile enumerate mai jos pot determina limite ale procesului de implementare:
a. Oportunitățile de dezvoltare;
b. Informațiile complexe și complete.
c. Libertatea de acțiune a actorilor implicați ca răspuns a instabilității spațiului țintă.

172. Dezideratul implementării politicii publice presupune abordarea următorului aspect:


a. Schimbarea intențiilor celor ce elaborează politicile pe parcursul implementării;
b. Oportunitățile de dezvoltare;
c. Informațiile complexe și complete.

173. Gradul de implicare a actorilor în procesul de implementare este :


a. Diferențiat în funcție de obiectivele pe care fiecare dintre aceștia se străduiește să le atingă;
b. Nu se poate stabili o distincție clară referitoare la măsura în care actorii participă la implementarea
unei politici;
c. Stabilit de poziția ierarhică deținută de fiecare dintre actori.

174. Gradul de implicare a actorilor în procesul de implementare este :


a. Nu se poate stabili o distincție clară referitoare la măsura în care actorii participă la implementarea
unei politici;
b. Stabilit de poziția ierarhică deținută de fiecare dintre actori;
c. Diferențiat în funcție de resursele de care dispun.

175. Factorii socio-economici pot fi structurați în:


a. Forte economice globale;
b. Ideologiile partidelor;
c. Proiecții bugetare și financiare.

176. Factorii socio-economici pot fi structuraţi în:


a. Ideologiile partidelor;
b. Proiecții bugetare și financiare;
c. Factori socio-demografici.
177. Decizia referitoare la nevoia de schimbare este determinată, printre altele, de:
a. Factorii socio-economici;
b. Mărimea spațiului țintă;
c. Bunăstarea membrilor grupului țintă.
178. Decizia referitoare la nevoia de schimbare este determinată, printre altele, de:
a. Mărimea spațiului țintă;
b. Bunăstarea membrilor grupului țintă;
c. Sistemul politic.

179. Decizia referitoare la nevoia de schimbare este determinată, printre altele, de:
a. Sistemul administrativ;
b. Mărimea spațiului țintă;

18
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Bunăstarea membrilor grupului țintă.

180. Evaluarea de impact este:


a. Analiză prospectivă;
b. Monitorizare;
c. Analiză intermediară.

181. Evaluarea de impact a politicilor publice urmărește:


a. Pregătirea unor „probe” pentru decidenții politici cu privire la avantajele și dezavantajele alternativelor
de politici publice;
b. Examinarea obiectivă și sistematică, cu ajutorul metodelor de cercetare socială a politicilor publice.
c. Identificarea discrepanțelor dintre obiectivele formulate și output-ul politicii și formularea recomandărilor
necesare îmbunătățirii rezultatelor politicilor publice.

182. Evaluarea ex-ante este:


a. Un substitut al deciziei;
b. Un ajutor al procesului decizional;
c. Particularitate a procesului decizional.

183. Reprezintă serviciul, produsul, bunul realizat şi furnizat pe termen scurt, de o instituție în conformitate cu
propriile obiective şi pentru care instituția este complet responsabilă:
a. Input-ul;
b. Output-ul;
c. Income;

184. În desfășurarea politicilor publice sunt implicate categoriile:


a. Cetățeanul;
b. Instanța;
c. Regulile care guvernează relația dintre actori.

185. Presupune luarea deciziilor astfel încât regulile şi reglementările să fie respectate, informaţiile să fie
disponibile şi direct accesibile celor interesaţi:
a. Participarea;
b. Transparenţa;
c. Echitatea.

186. Prin intermediul politicilor publice, decidenții urmăresc să:


a. Reglementeze;
b. Să obțină profit;
c. Înfăptuiască actul de justiție;

187. Modelul raţional de elaborare a politicilor publice urmăreşte rezolvarea problemelor:


a. Simple şi certe.
b. Simple şi incerte.
c. Certe şi complexe.

188. Modelul diagnostic de proiectare a politicilor publice vizează rezolvarea problemelor:


a. Certe şi complexe.
b. Simple şi incerte.
c. Incerte şi complexe.

189. Prioritatea grupurilor de interese este de a:


a. Câştiga guvernarea şi de a promova interesele generale ale comunităţii;
b. Avea proprii candidaţi în structurile guvernamentale;
c. Influenţa politicile care acţionează în aria lor de interes.

19
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

190. Descrie schimbările în mediul economic, social, cultural şi tehnologic pe o perioadă lungă de timp:
a. Input-ul.
b. Output-ul.
c. Outcome-ul.

191. Etapele procesului de măsurare a performanţei sunt:


a. Definirea rezultatelor finale, dezvoltarea unui plan de evaluare, încurajarea participării stakeholders,
analiza informaţiilor legate de performanţă.
b. Identificarea problemei, stabilirea agendei, stabilirea obiectivelor, culegerea informaţiilor, formularea
alternativelor, evaluarea opţiunilor de politică publică, learning lessons.
c. Definirea rezultatelor aşteptate, selectarea indicatorilor de performanţă în măsurarea progresului,
stabilirea termenului final pentru obiectivele de performanţă, dezvoltarea unui plan de măsurare a
performanţei, dezvoltarea instrumentelor de colectare a datelor pentru fiecare indicator, colectarea
continuă a datelor şi compararea acestora cu referenţiarul.

192. Discrepanța dintre valorile aflate la baza procesului politicilor publice și valorile metaorganizaţiei, în
general, determină:
a. Schimbarea politicii;
b. Accelerarea satisfacerii nevoilor grupului țintă;
c. Eșecul politicii.

193. Decizia optimă este rezultatul procesului decizional aflat la intersecția următorilor factori:
a. Nevoi, posibilități, oportunități, buget;
b. Nevoi, amenințări și venituri;
c. Posibilități, cheltuieli, venituri.

194. Modelul incremental are la bază următoarele asumpții:


a. Informațiile luării unei decizii nu sunt complete;
b. Obiectivele și mijloacele sunt separate;
c. Procesul de luare a deciziilor este omogen.

195. Elementele care definesc elaborarea politicilor publice în cadrul modelului inovativ sunt:
a. Centralizare, rigoare.
b. Creativitate și flexibilitate intelectuală.
c. Deschidere și rigoare.

196. Se studiază doar procesul politicilor, nu și conținutul acestora în cadrul următorului model:
a. Rațional;
b. Procesual;
c. Sistemelor.

197. Conform teoriei elitelor, deciziile guvernamentale sunt luate de către:


a. Majoritate;
b. Autoritățile publice;
c. O minoritate identificabilă.

198. O politică care urmărește maximizarea câștigului social este:


a. Incrementală;
b. Elitistă;
c. Rațională.

199. În cadrul modelului incremental, politica publică se bucură de o perspectivă:


a. Unitară;
b. Pluricentrală;

20
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Economică.

200. Din perspectiva teoriei sistemelor, politica publică este răspunsul:


a. Sistemului politic la forțele exterioare de mediu;
b. Sistemului administrativ la cererile cetățenilor.
c. Sistemului internațional la problemele de politici publice.

201. Eșecul guvernului de a achiziționa rechizite pentru desfășurarea activității cotidiene este:
a. O politică publică;
b. O decizie;
c. O acțiune lipsită de valoare.

202. Este cunoscut în literatura de specialitate ca „metoda strecurării printre rânduri sau a pașilor mărunți”:
a. Modelul sistemic;
b. Modelul public choice;
c. Modelul incremental.

203. Cultura adaptivă este specifică unei organizații care:


a. Funcționează pe principii democratice;
b. Funcționează pe principii birocratice;
c. Nu are niciun principiu.

204. Managementul procesului politicilor publice dispune de următoarele tipuri de instrumente:


a. Normative, financiare, de comunicare, de coordonare;
b. Normative, de constrângere, de motivare, de piață;
c. De coordonare, de piață, de marketing.

205. Documentele de politici publice regăsite pe plan intern, conform legislației în vigoare în materia politicilor
publice sunt:
a. Strategia, planul și propunerea de politică publică;
b. Tactica, programul și propunerea de politică publică;
c. Tactica, Strategia și ghidurile naționale.

Grile adăugate în 2019


206. Potrivit specialiștilor Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internațional și Organizației Națiunilor Unite, buna
guvernare reprezintă:
a. Un instrument ideologic al politicii unui stat minimal;
b. Un ansamblu de reguli, proceduri, instituții și practici destinate configurării modului în care se realizează
puterea executivă la nivel statal;
c. Un instrument specific guvernanței corporatiste.

207. Printre obiectivele cele mai vechi ale guvernării se numără:


a. Maximizarea libertăților individuale;
b. Menținerea ordinii;
c. Promovarea competitivității.

208. Alegerea mix-ului dintre ordine, libertate și egalitate este:


a. Expresia unui proces de alegere;
b. Expresia procesului de obținere a rezultatului;
c. Expresia unor calcule raționale.

209. Modelele guvernărilor democratice sunt descrise prin conceptele:


a. Libertate și democrație majoritară;
b. Democrație minoritară și democrație pluralistă;
c. Democrație majoritară și democrație pluralistă.

21
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

210. Prin egalitatea șanselor se înțelege:


a. Fiecare cetățean are un singur vot;
b. Oferirea acelorași oportunități fiecărei persoane pentru a performa în viață;
c. Asigurarea unor șanse egale pentru cetățeni.

211. Cele două dileme cu care se confruntă guvernele statelor democratice sunt:
a. Libertate versus ordine și libertate versus egalitate;
b. Libertate versus bunăstare și egalitate versus competitivitate;
c. Meritocrație versus ordine și libertate versus echitate.

212. Din perspectiva dilemei originale a guvernării, politicile publice trebuie să exprime:
a. Importanța pe care cetățenii o acordă libertății comparativ cu valoarea reprezentată de ordine, în
accepțiunea acelorași cetățeni;
b. Importanța pe care cetățenii o acordă libertății comparativ cu valoarea reprezentată de ordine, în
accepțiunea decidenților de politici publice;
c. Importanța pe care cetățenii o acordă libertății comparativ cu valoarea reprezentată de ordine, în
accepțiunea generațiilor viitoare.

213. Abordarea procedurală a democrației este focalizată asupra:


a. Esenței politicilor guvernamentale;
b. Modului în care sunt luate deciziile;
c. Modului de prevenire a eșecului de piață.

214. Principiile democrației procedurale sunt:


a. Egalitatea politică, participarea universală, regula majorității și responsabilitatea guvernării în fața
opiniei publice;
b. Inegalitatea politică, participarea elitelor, regula consensului și responsabilitatea guvernării în fața
opiniei publice;
c. Egalitatea socială, participarea grupurilor de interese, regula minorității și responsabilitatea guvernării
în fața opiniei publice.

215. Teoria substanțială a democrației se bazează pe principiile:


a. Garantarea libertăților civile și a drepturilor civile;
b. Garantarea proprietății publice și a drepturilor economice;
c. Garantarea individualității și proprietății private.

216. Guvernarea democratică are nevoie de mecanisme instituționale responsabile care:


a. Să transpună nevoile factorilor decizionali în politici guvernamentale.
b. Să transpună exigențele exprimate de opinia publică în politici guvernamentale;
c. Să transpună interesele grupurilor de interese în politici guvernamentale.

217. Potrivit modelului majoritar al democrației, cetățenii au posibilitatea să controleze comportamentul


reprezentanților prin:
a. Constituirea de coaliții a grupurilor de interese;
b. Alegeri și realegerea oficialilor politici;
c. Nu au o astfel de posibilitate (de control).
218. Din perspectiva modelului majoritar, cetățenii sunt așteptați să:
a. Conștientizeze problemele pe care le consideră prioritare;
b. Utilizeze grupurile de interese pentru promovarea problemelor;
c. Evite tragedia bunurilor comune.
219. În cadrul modelului pluralist sunt determinante următoarele mecanisme:
a. Elitele și descentralizarea structurii guvernamentale până la nivelul maxim de vizibilitatea strategică;
b. Grupurile de interese și descentralizarea structurii guvernamentale până la nivelul la care se pot auzi
argumentele grupurilor pro și contra politicilor publice;

22
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Grupurile de interese și centralizarea structurii guvernamentale până la nivelul la care se pot auzi
argumentele grupurilor pro și contra politicilor publice.
220. Modelele elaborate de experții în administrația publică și analiștii politici pentru proiectarea politicilor
urmăresc:
a. Stabilirea problemei de politică, alegerea instrumentelor de implementare și analiza variantelor de
intervenție;
b. Stabilirea tacticilor, alegerea resurselor și determinarea impactului;
c. Stabilirea obiectivelor, examinarea alternativelor și determinarea strategiilor care vor ghida acțiunile în
direcția realizării schimbării vizate.

221. Una dintre premisele care condiționează aplicabilitatea abordării raționale este:
a. Toate informațiile necesare sunt disponibile;
b. Magnitudinea și natura problemei;
c. Procesul descentralizat de luare a deciziei, prin implicarea unei diversități de actori.

222. Una dintre premisele care condiționează aplicabilitatea abordării raționale este:
a. Procesul de luare a deciziei este centralizat;
b. Procesul de luare a deciziei este descentralizat;
c. Procesul decizional este desfășurat pe principul „văzând și făcând”.

223. Una dintre premisele care condiționează aplicabilitatea abordării raționale este:
a. Imaginea asupra variantelor de intervenție este neclară;
b. Imaginea asupra tuturor posibilităților este complet clară;
c. Imaginea asupra strategiilor se dezvoltă interactiv.

224. Modelul sistemic este asociat cu rezolvarea problemelor:


a. Certe, indiferent dacă sunt simple sau complexe;
b. Certe, doar simple;
c. Incerte, numai complexe.

225. Concluziile modelului intuitiv se fundamentează pe:


a. Analize prealabile riguroase;
b. Experiența și flerul factorilor decizionali;
c. Analize SWOT si PEST.

226. Modelul intuitiv este adecvat rezolvării problemelor:


a. Simple și incerte;
b. Simple și certe;
c. Complexe și incerte.

227. Libertatea de acțiune de care se bucură funcționarii în cursul procesului de implementare permite:
a. Respectarea planului de acțiune elaborat;
b. Ajustarea politicilor publice, în funcție de caracteristicile fiecărui caz în parte;
c. Aplicarea unui tipar unitar pentru implementarea politicii, indiferent de caz.

228. Din perspectiva perioadelor de dezvoltare evolutivă a unei organizații, criza de control apare între etapele:
a. Dezvoltarea prin colaborare și dezvoltarea prin delegare;
b. Dezvoltarea prin direcționare și dezvoltarea prin delegare;
c. Dezvoltarea prin creativitate și dezvoltarea prin direcționare.

229. În calea dezvoltării, cultura organizațională poate:


a. Ridica bariere;
b. Stimula inovarea;
c. Elimina „bagajul” istoric al organizației.

23
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

230. Cultura organizațională este puternic ancorată în:


a. Trecut;
b. Prezent;
c. Viitor.

231. Printre mecanismele primare de transmitere a culturii se regăsește:


a. Reacția managerială în fața crizelor sau incidentelor organizației;
b. Miturile, legendele, parabolele despre personalitățile și evenimentele importante din viața organizației;
c. Centrarea pe client;

232. Printre mecanismele primare de transmitere a culturii se regăsește:


a. Sistemele și procedurile organizaționale;
b. Declarațiile oficiale despre filosofia, concepțiile și drepturile consacrate ale organizației;
c. Modelul comportamental promovat de management;

233. Printre mecanismele primare de transmitere a culturii se regăsește:


a. Îmbunătățirea continuă;
b. Criteriile stabilite pentru recrutarea, selectarea, promovarea, pensionarea și concedierea personalului;
c. Abordarea procesuală;

234. Purtătorul de cultură este un agent al:


a. Dezvoltării;
b. Menținerii status-quo-ului;
c. Reinventării.

235. Analizând relația cultura organizațională-procesul politicilor publice se observă că, procesul politicilor
publice:
a. Nu reprezintă doar o simplă succesiune de etape de acțiune;
b. Reprezintă doar o simplă succesiune de etape de acțiune
c. Reprezintă finalitatea procesului decizional.

236. Analizând relația cultura organizațională-procesul politicilor publice se observă că, organizația este:
a. Un ansamblu de proceduri;
b. O structură ierarhică și un conglomerat de oameni și resurse;
c. Un set de valori și ipoteze care îi determină propriul climat.
237. În dezvoltarea procesului politicilor publice pot apărea următoarele bariere:
a. Cognitivă, informațională, de resurse, comportamentală și culturală;
b. Informațională, financiară, rațională și comportamentală;
c. Incrementală, de resurse, culturală, instituțională și rațională.
238. Organizația își va schimba sistemul de valori dacă:
a. Are loc un eveniment semnificativ care să justifice schimbarea;
b. Are loc un eveniment minor care să justifice schimbarea;
c. Are loc un eveniment fortuit care să justifice schimbarea.

239. Cultura metaorganizației trebuie:


a. Armonizată cu politica publică pe care o promovează;
b. Dezvoltată independent de politica publică pe care o promovează;
c. Confundată cu politica publică pe care o promovează.

240. O cultură puternică presupune:


a. Acceptarea oarbă a valorilor și atitudinilor din partea actorilor;
b. Consensul din partea actorilor asupra modului în care este formulată, implementată și evaluată o
politică publică;

24
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Titular curs: Prof univ. dr. Luminiţa Gabriela Popescu
Specializarea: Administrație publică Titular seminar: Asist. univ. dr. Tatiana-Camelia Dogaru
Disciplina: Politici publice

c. Contradicție între actori cu privire la modului în care este formulată, implementată și evaluată o politică
publică.

241. Cultura metaorganizației este alcătuită din:


a. Cultura actorului cu rol de coordonare a procesului politicilor publice;
b. Culturile actorilor participanți la procesul politicilor publice cu care aceasta interrelaționează;
c. Cultura beneficiarilor politicii publice.

242. Structurile flexibile asociate politicilor publice sunt:


a. Organizații care învață (learning organisation);
b. Organizații birocratice;
c. Organizații tip corporatist.

25

S-ar putea să vă placă și