Stimularea potențialului creativ al copiilor preșcolari

15 februarie 2018 • Maria-Raluca Sîrbu • Gră dinița cu

program prelungit nr. 242 (Bucureş ti) • Româ nia
Vâ rsta preşcolară este caracterizată de curiozitate, energie,
egocentrism, este vâ rsta marilor ”DE CE?” (Golu., P., Verza., E., Zlate., M.,
1998., p.86). Vâ rsta preşcolară este importantă atâ t pentru formarea
personalită ţii viitorilor adulţi ce vor face parte şi vor influenţa
societatea în care tră im, câ t şi pentru acumularea de informaţii,
formarea deprinderilor, formarea imaginii de sine şi dezvoltarea
încrederii în sine.

Încă de la intrarea în gră diniţă , acesta este acaparat de aspecte estetice

ce ţin de amenajarea să lii de grupă : organizarea mobilierului, jucă rii,
orientarea în sală a centrelor de lucru, decoraţiunile să lii, culorile
predominante, identificarea grupei cu un anumit nume, grup etc. Toate
acestea actionează asupra tuturor proceselor cognitive ale copilului şi
participă la formarea, conturarea personalitaţii copilului, dar mai ales
asupra ramurii creative.

Vâ rsta preşcolară este şi perioada în care imaginaţia este una foarte

bogată datorită capacită ţii de achiziţionare rapidă . (Vră smaş., E., 2014.,
p.96). În Curriculumul pentru învă ţă mâ ntul preşcolar sunt amintite
obiectivele vizate domeniului estetic şi creativ şi anume formarea unor
deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje
(Curricumul pentru învă ţă mâ ntul preşcolar, 2009, p. 42).

Stimularea creativită ţii este un demers complex ce cuprinde simultam

fenomene de activare, antrenare şi cultivare a potenţialului creativ.
Activitatea plastică reprezintă principalul mijloc de stimulare a
creativită ţii copilului. Activitatea plastică din gră diniţă , prin
conţinuturile sale, dezvoltă şi satisface curiozitatea copilului. Mai mult
decâ t alte activită ţi, activită ţile artistico-plastice, constituie cadrul
propice pentru stimularea potenţialului creativ. (Roşca., Al., 1981, p.17)
Metodologia activită ţilor artistico-plastice face referire la metodele de
predare-învă ţare prin care se urmă resc exersarea funcţiilor
intelectuale.

1
Funcţiile cu caracter general ale metodelor sunt (Cristea., M., 2007, p.
44): cognitivă , motivaţională , operaţională , formativ-educativă .

În scopul dezvoltă rii potenţialului creativ, este necesară utilizarea

adecvată a diferitelor metode şi procedee specifice de stimulare şi
antrenare a creativită ţii individuale şi de grup, în toate momentele zilei
şi în toate domeniile de activitate. Cele mai importante şi cunoscute
metode aplicate în activită ţile artistico-plastice sunt: demonstrarea,
explicaţia, conversaţia şi exerciţiul. (Ilioaia M., 1977, p. 10-37).

Demonstrarea: este principala metodă de lucru, ea se foloseşte câ nd se

predă , se foloseşte o tehnică nouă de lucru, atunci câ nd se arată pentru
prima oară copiilor cum trebuie redată imaginea, se analizează modelul
după care copii vor lucra.

Explicaţia: Odată cu demonstrarea modului de lucru, cadrul didactic

trebuie sa ofere şi explicaţii preşcolarilor, pentru a le întregi percepţia.
Educatoarea le poate da explicaţii copiilor privind modul de lucru, cum
pot folosi culorile, cum le pot combina, cum pot compune spaţiul
plastic.

Conversaţia: Această metodă este folosită de că tre cadreele didactice

atunci câ nd este prezentat modelul după care se va lucra, operaţiile pe
care copiii trebuie să le realizeze în efectuarea lucră rii.

Exerciţiul: Aceasă metodă este utilizată pentru formarea deprinderilor,

cum sunt cele de a modela, de a desena, de a picta.

Pe lâ ngă aceste metode clasice, de bază pentru desfă şurarea în condiţii

optime a activită ţilor artistico-plastice, mă voi opri şi asupra metodelor
interactive, acestea avâ nd un rol esenţial în motivarea, stimularea
interesului copiilor faţă de activitatea desfă şurată şi oferind
originalitate şi activism. Pentru a pune în valoare potenţialul creativ al
copiilor, cadrul didactic trebuie să folosească acele metode care pun
accentul pe libertatea de acţiune şi în care copiii devin participanţi la
gă sirea ră spunsurilor.

2
Specific metodelor interactive este promovarea interacţiunea dintre
minţile participanţilor, în cazul nostru al preşcolarilor. Avantajele
interacţiunii sunt:

 Activitatea de grup este stimulativă , generâ nd comportamente de

stră danie şi competitivitate în rezolvarea de sarcini, probleme;
 Stimulează efortul şi productivitatea;
 Dezvoltă capacită ţile copiilor de a lucra împreună şi de a colabora;
 Dezvoltă şi stimulează capacită ţi cognitive complexe.

După funcţia didactică se pot clasifica metode şi tehnici interactive de

grup astfel:

 Metode de predare-învă ţare interactive de grup: Metoda predă rii/

învă ţă rii reciproce; Metoda învă ţă rii pe grupuri mici; Metoda
piramidei sau metoda bulgă relui de ză padă ; Învă ţarea
dramatizată .
 Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor: Harta cognitivă ;
Matricea; Lanţurile cognitive; Pâ nza de pă ianjen; Tehnica florii de
nufă r; Cartonaşe luminoase.
 Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativită ţii:
Brainstormingul; Explozia stelară ; Metoda pă lă riilor gâ nditoare;
Interviul de grup; Metoda Delphi; Metoda Frisco.

Mă voi opri însă la metodele interactive de stimulare a creativită ţii şi

anume: Brainstormingul, Explozia stelară , Metoda ”Pă lă riilor
gâ nditoare”, Metoda Philips, Tehnica 6/3/5, Interviul în trei trepte.

În continuare, voi prezenta succint fiecare metoda şi caracteristicile

acestora.

Brainstormingul: sau saltul de idei, are scopul de emitere a unor idei

care, cu câ t sunt mai multe şi mai diverse, cu atâ t mai bine.
Conducă torul grupului trebuie să noteze toate ideile emise şi să
selecţioneze 5-6 idei mai importante. Folosirea acestei metode impune
participarea activă a copiilor, dezvoltă capacitatea de a formula
întrebă ri, de a argumenta, de a că uta şi gă si soluţii, dea lua decizii în
ceea ce priveşte alegerea unor că i de lucru.
3
Explozia stelară: scopul acestei metode este de a obţine câ t mai multe
întrebă ri şi astfel câ t mai multe conexiuni între concepte. Colectivul de
copii este împă rţit în grupuri preferenţiale, se propune o problemă şi
trebuie să se elaboreze câ t mai multe întrebă ri şi câ t mai diverse. În
final, se evidenţiază cele mai interesante întrebă ri şi se fac aprecieri.

Metoda ”Pălăriilor gânditoare”: această metodă este folosită pentru a

obţine câ t mai multe întrebă ri şi astfel, câ t mai multe conexiuni între
concepte. Este o tehnică interactivă de stimulare a creativită ţii
preşcolarilor. Culoarea pă lă riei este cea care defineşte rolul. Grupa se
împarte în grupuri de câ te 6. Se împart 6 pă lă rii, câ te una pentru fiecare
grup, fiecare avâ nd altă culoare. Pă lă ria albă – informează ; Pă lă ria roşie
– exprimă emoţiile, temerile, intuiţiile; Pă lă ria neagră – judecă logic,
gâ ndeşte negativ, dar logic; Pă lă ria galbenă – are o gâ ndire pozitivă ,
contructivă , oferă încreedere, optimism; Pă lă ria verde – oferă idei noi,
alternative posibile; Pă lă ria albastră – controlează gâ ndirea,
sistematizează concluziile.

Metoda Philips: această metodă dă posibilitatea unui numă r câ t mai

mare de persoane să participe la gă sirea celui mai potrivit ră spuns.
Grupurile sunt de câ te 4-6 membrii, un secretar, un moderator. Discuţia
în grup asupra problemei se face timp de 6 minute. Se prezintă soluţiile
grupului şi se dezbat. Se identifică soluţia optimă .

Tehnica 6/3/5: este asemă nă toare brainstorming-ului, doar că ideile se

scriu pe foi de hâ rtie care circulă . Este o formă de îmbinare a activită ţii
individuale cu cea de colectiv. Se numeşte 6/3/5 pentru că există 6
membrii în fiecare grup de lucru, care notează pe foaia de hă rtie
împă rţită în 3 coloane, 3 soluţii fiecare, la o problemă dată , timp de 5
minute. Foile migrează de la stâ nga la dreapta, pâ nă ajung la posesorul
iniţial. Cel ce a primit foaia colegului din stâ nga citeşte soluţiile deja
notate şi încearcă să le modifice în sens creativ. În final, are loc analiza
soluţiilor şi reţinerea celor mai bune. Interviul în trei trepte: se
foloseşte pentru a anticipa conţinutul ce urmează a fi discutat, pentru a
împă rtă şi din experienţa personală , pentru a exprima opinii, pentru a
rezuma ceea ce s-a predat, pentru a verifica tema pe care au avut-o sau
a discuta diverse concepte.

În jocurile de creaţie, copiii devin, pe râ nd, mame, taţi, poliţişti etc. Dacă
la început se joacă după regulile impuse de adulţi, mai tâ rziu, jocul şi
4
regulile acestuia devin mai complexe, numă rul participanţilor se
mă reşte sau se micşorează , în funcţie de necesită ţi ( Breben., S.,
Gongea., E., Ruiu., G.,2007, p. 56).

Rolul activităţilor artistico-plastice în stimularea creativităţii

Activită ţile artistico-plastice sunt modalită ţi eficiente de stimulare a

actului creator prin toate formele sale de organizare. Ca modalitate
artistică de exprimare, desenul reprezintă pentru copii cu totul altceva
decâ t pentru adulţi. Aceasta nu înseamnă ca desenele copiilor nu sunt o
expresie a realită ţii, în desen, copilul se identifică cu propria
experienţă . Copilul se joacă cu creioanele pe hâ rtie chiar de la vâ rstele
la care nu ştie să ţină nici creionul, nici hâ rtia. Pictura le permite
copiilor, asemeni desenului, să redea mişcarea de nuanţe şi culoare.
Copiii îndră gesc aceste activită ţi, lucrează cu plă cere.

Creativitatea exprimă un concept utilizat în relaţie cu urmă toarele

aspecte: a) Actul creator, procesul creator de care este capabil doar
omul, singura fiinţă care poate să intervină în mediul să u
( creativitatea); b) Produsul acestui potenţial, pus în evidenţă de
activitatea creatoare însă şi.

Creativitatea presupune originalitate ce se manifestă prin diferite grade

de noutatea. Creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de
sensuri (Adrian R., 2008): productivitate-caracterizată prin produse
folositoare; utilitate – priveşte în special, rezultatele acţiuni care
trebuie să fie folosite, să contribuie la bunul mers al activită ţii; eficienţă
– ce are în vedere caracterul economic al performanţei şi anume
randamentul acţiunii; valoarea – rezultatele produselor activită ţii
creatoare trebuie să prezinte însemnă tate în plan practic şi teoretic;
ingeniozitatea – presupune eleganţa şi eficacitatea metodelor de
rezolvare; originalitatea – se apreciază prin noutatea ideilor, soluţiilor
de rezolvare a problemelor apă rute.

Abilită ţile creative depind şi de unele tră să turi de personalitate, cum ar

fi: independenţa, autodisciplina, toleranţa la ambiguitate şi/ sau
frustrare, orientarea spre risc.

5
Motivaţia creativă este importantă în demersul creativ pentru că este
supusă influenţelor exterioare, putâ nd fi influenţată , dar motivaţia
intrinsecă are un rol extrem de important în creaţie.

Activită ţile educative continue şi organizate în vederea stimulă rii şi

dezvoltă rii potenţialului creativ la preşcolari vor avea urmă toarele
obiective:

 Îmbogă ţirea reprezentă rilor despre obiecte, fenomene şi situaţii;

 Formarea receptivită ţii faţă de probleme;
 Dezvoltarea gâ ndirii divergente;
 Însuşirea principalelor procedee imagistice;
 Dezvoltarea imaginaţiei reproductive;
 Cultivarea spontaneită ţii şi a independenţei;
 Formarea capacită ţii de exprimare a propriilor idei şi soluţii;
 Formarea receptivită ţii pentru cooperare.

Mai mult decâ t alte activită ţi, activită ţile artistico-plastice constituie
cadrul cel mai generos de activare şi stimulare a potenţialului creativ al
preşcolarilor. Formele plastice, culorile, sunt mijloacele de exprimare şi
exteriorizare a dorinţelor, aşteptă rilor. Rolul adultului în activită ţile
artistico-plastice este de a incuraja şi de a sensibiliza copilul faţă de
frumos.

Cadrul didactic exersează şi descoperă predispoziţiile artistice ale

copiilor: simţul culorii și simţul formei. În cadrul activită ţilor artistico-
plastice, preşcolarilor li se dezvoltă atenţia, spiritul de obervaţie,
imaginaţia. În urma analizei unei lucră ri a unui preşcolar, poţi
descoperi foarte multe lucruri despre acesta, şi anume: felul lui de a fi,
tipul de personalitate, caracterul acestuia, gâ ndurile sale ascunse
redate inconştient în desen.

Cadrul didactic îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de

limbaj plastic şi îl va stimula să le reproducă . Aceste elemente sunt
(Cristea S., 1992): punctul plastic, static sau dinamic; forma spontană ;
culori supuse operaţiilor de amestecare, constraste; linia.

6
Elementele de limbaj plastic vor fi îmbinate cu cele de tehnică : Dactilo-
pictură ; Tehnica ştampilă rii; Tehnica tamponă rii; Tehnica pieptenelui;
Tehnica decoloră rii.

În dactico-pictură li se dă libertatea să -şi aleagă tema, apoi sunt

îndrumaţi să -şi aleagă materialul preferat. Prin contactul mâ inii direct
cu hâ rtia, copiii încep încă de la grupa mică să ştie cum să -şi dozeze
efortul la apă sare. Folosind această tehnică , mâ na copilului capă tă o
mare flexibilitate. Toate aceste conţinuturi sunt interiorizate şi mai
tâ rziu aplicate în alte acte creative.

Responsabilă pentru stimularea creativită ţii este strategia didactică ce

pune accent pe antrenarea autentică a copilului. Dintre metodele
bazate pe acţiune, jocul ocupă un rol primordial. Copilul se joacă cu
creionul încă de la o vâ rstă fragedă , câ nd nu ştie încă să ţină creionul în
mâ nă . Activită ţile din gră diniţă oferă copiilor posibilitatea de a-şi
verifica talentele şi interesele pentru un anumit domeniu.

De asemenea, un rol important în stimularea creativită ţii preşcolarului

îl ocupă şi amenajarea spaţiului să lii de grupă . În să lile de clasă
principalele centre de interes ce pot fi deschise fie toate, doar anumite
centre, în funcţie de nivelul de vâ rstă al copiilor şi de tema abordată
sunt: Centrul Construcţii, Centrul Ş tiinţă , Centrul Biblioteca, Centrul
Artă , Centrul Joc de Rol, Centrul Nisip şi Apă . (Vră smaş., E., 2014., p.96)