CURS1

A. CONCEPTUL DE DREPT.DEFINIȚIE.NOȚIUNEA DE STAT.

1. DEFINIȚIE:
Noțiunea de drept are o triplă accepțiune:
1.În primul său sens,noțiunea de drept desemnează totalitatea regulilor de conduită impuse de stat în scopul
reglementării relațiilor inter-umane.Acesta este sensul dreptului obiectiv-se definește prin raportarea la obiectul
său(reguli de conduită) constituie dreptul pozitiv.
2.În al doilea sens,noțiunea de drept reprezintă prerogativa,facultatea,posibilitatea unei persoane de a avea
o anumită conduită și de a pretinde celorlalți o anumită conduită. Acesta este sensul de drept subiectiv.
3.Al treilea sens ,cuvântul drept desemnează știința socială care studiază statul și regulile adoptate de el,
instituțiile politice și juridice,principiile generale de conducere și reglementare a societății. În acest sens,ne referim
la disciplina de studiu “drept civil”.
Din punct de vedere etimologic,cuvântul “drept” provine din latină directum care însemna fără
ocolișuri, potrivit regulii,corect, potrivit dreptății
1.2 DIVIZIUNILE DREPTULUI
O primă diviziune a dreptului îl împarte în drept intern și drept internațional.
Dreptul intern - drept public : cuprinde norme juridice care guvernează organizarea statului,raporturile dintre stat
și particulari precum și raporturile dintre diferite organisme ale statului.În raporturile cu cetățenii săi
statul își exercită puterea de stat suverană-fiind raportul de subordonare.
- drept privat : cuprinde normale care guvernează raporturile dintre particulari fiind raporturi de
egalitate juridică.Statul poate însă participa și el la aceste raporturi juridice (ca persoană juridică).
1.3 RAMURILE DE DREPT
Este un ansamblu de norme juridice legate între ele prin obiectul de reglementare și metoda de reglementare.
Cele mai importante ramuri de drept public :  Dreptul securității sociale
 Drept constituțional Ramurile de drept privat:
 Drept administrativ  Drept civil
 Drept fiscal  Dreptul afacerilor
 Drept penal  Dreptul muncii
 Procesual civil si procesual penal

1.4 PRINCIPALELE SISTEME DE DREPT

 Dreptul romano-germanic( continental) căruia îi aparține și sistemul nostru de drept,este dreptul Europei
continentale dar își mai gasește aplicație și în America Latină,Orientul apropiat și nordul Africii . Izvorul fundamental
de drept este actul normativ,legea în sensul larg,adică regula scrisă,adoptată de organele abilitate ale statului.
 Dreptul anglo-saxon (sistemul common-law) apărut în Anglia,extins asupra tuturor coloniilor
britanice,prezent in SUA în Canada cu excepția provinciei Quebec.Este un drept jurisprudențial, are ca izvor de
drept precedentele judiciare.
 Sistemul religios ca de exemplu dreptul hindus,dreptul musulman.Acestea au ca izvor de drept texte
sacre,cărți sfinte și coranul.
2.NOȚIUNEA DE STAT
2.1 DEFINIȚIA STATULUI:
Definiția statului are o triplă accepțiune: populația,teritoriu și puterea publică (suveranitatea)
 CURS1

 Populația în raport cu care statul își exercită puterea suverană fiind o grupare de indivizi reuniți prin
legături de cetățenie și prin stabilirea domiciliului pe teritoriul statului.
 Teritoriul este porțiunea de pământ,de apă precum și de spațiu aerian în limitele (granițele) căreia se
exercită puterea suverană.
 Puterea publică (suveranitatea) este de esență puterea statului de a-i comanda pe indivizii care intră în
compunerea populației sale ca și de a exclude de la o asemenea comandă orice altă putere din afara granițelor
sale.
2.2 STATUL DE DREPT SI FUNCȚIILE SALE:
Statul are trei funcții esențiale:
 Funcția legislativă,constând în adoptarea normelor juridice generale,încredin țată Parlamentului.
 Funcția executivă,constând în aducerea la îndeplinire a normelor încredin țată Guvernului(în unele legisla ții șefului
de stat).
 Funcția jurisdicțională constând în soluționarea litigiilor care apar cu prilejul aplicării normei juridice încredin țată
instanțelor judecătorești.
2.3 FORMA STATULUI
Laturile componente ale formei statului sunt : formă de guvernământ,structură de stat și regim politic .
 Formele de guvernământ sunt: monarhie (absolută/constituțională) și republică(parlamentară sau preziden țială).
 Structura de stat cuprinde organizarea puterii pe un anumit teritoriu(state unitare,state compuse-federa ții).
 Regimul politic reprezintă ansamblul metodelor și mijloacelor de conducere ale societă ții(regimuri politice
democratice,regimuri autoritare).
În ceea ce privește dreptul afacerilor se definește ca fiind: ansamblu de norme generale de drept privat și norme speciale
de drept privat și public aplicabile profesioni știlor comercian ți, persoane fizice autorizate și societă ți(comerciale)
în activitatea lor de afaceri,respectiv de producție,administrare de bunuri sau prestări de servicii a interprinderilor
cu scop lucrativ .
B. NORMA JURIDICĂ-DEFINIȚIE.STRUCTURĂ.CLASIFICARE.APLICARE ÎN TIMP-SPAȚIU
1. NORMA JURIDICĂ
1.1 DEFINIȚIE: reprezintă o regulă de conduită generală imporsanală și obligatorie emisă de stat cu scopul de a
reglementa relațiile sociale care poate fi impusă la nevoie prin for ța de constrângere a statului.
În cadrul societății suntmai multe categorii de norme: sociale,morale,religioase,etice de conduită,etc .
1.2 STRUCTURA NORMEI JURIDICE
Structura logică a normei juridice cuprinde următoarele elemente : ipoteza,dispoziția și sancțiunea.
 IPOTEZAreprezită acea parte a normei juridice care desemnează împrejurările concrete în care urmează
sa se aplice norma,categoria de persoane cărora li se aplică,condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea
normei.
 DISPOZIȚIA reprezintă cel mai important element al normei. Ea cuprinde conduita impusă subiectelor de
drept: ce anume trebuie să facă,ce anume nu trebuie să facă,ce anume pot să facă
 SANCȚIUNEA cuprinde consecințele nerespectării normei și poate să fie penală,administrativă și civilă.
1.3 CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE:
Normele juridice sunt de mai multe categorii fiind clasificate după mai multe criterii:
Cel mai important criteriu este în funcție de conduita prescrisă.Potrivit acestui criteriu normele se
clasifică în norme imperative și norme dispozitive.
 CURS1

 Normele imperative sunt acele norme de la care nu se poate deroga,ele stabilind în conținutul lor
conduita de urmat a părților.Normele imperative se împart la randul lor în norme:
 onerative care sunt norme care obligă la o anumită conduită
 prohibitive care interzic destinatarilor adoptarea unor anumite conduite.
 Normele dispozitive sunt acele norme de la care se poate deroga,destinatarul având posibilitatea
de a alege între mai multe conduite. Pot fi permisive sau supletive:
 Normele permisive permit subiectelor de drept să aibă o anumită conduită dacă o vor.
 Normele supletive stabilesc o anumită conduită care este obligatorie pentru părți numai dacă
acestea nu și-au manifestat voința de a adopta o conduită diferită.Ele suplinesc voința părților atunci când
aceasta nu s-a manifestat.
1.4 APLICAREA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU A NORMELOR:
1.4.1 APLICAREA ÎN TIMP A NORMEI JURIDICE:
 Aplicarea în timp a normei juridice se referă la perioada de timp în care norma juridică produce efecte,respectiv de
la momentul în care intră în vigoare și până la momentul în care nu mai produce efecte juridice,respectiv momentul ie șirii din
vigoare.
 Documentul oficial în care se consemnează intrarea în vigoare a actelor normative este Monitorul oficial. Legea
intră în vigoare,de regulă,la trei zile de la momentul publicării Monitorul oficial.În cazul actelor normative de o complexitate
deosebită perioada se poate prelungi.
 Ordonanțele guvernului intră în vigoare la fel ca și legile la trei zile de la data publicării în Monitorul oficial.Este
posibil ca ordonanțele să intre în vigoare la o dată ulterioară prevăzută în actul normativ.
 Ordonanțele de urgență a Guvernului intră în vigoarea de la data publicării în Monitorul oficial.
 Ordinele de ministru, actele emise de Parlament, altele în afară de legi intră în vigoare în momentul aplicării în
Monitorul oficial cu excepția situației în care în cuprinsul actului este prevăzută o dată ulterioară.
1.4.2 APLICAREA ÎN SPAȚIU A NORMEI JURIDICE
Aplicarea în spațiu a normei juridice vizează teritoriul în care norma juridică este aplicabilă.
Principalele texte legale din codul civil dispun acestui aspect astfel:
 Actele normative adoptate de autoritățile și instituțiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul țării afară de
cazul în care se prevede altfel.
 Actele normative adoptate în condițiile legii de autorită țile și institu țiile administra ției publice locale se aplică numai
în raza lor de competență teritorială.
În codul penal se stabilește că:
 Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României.
 Prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ,mareateritorială,apele,cusolul,subsolul și spa țiul
aerian cuprinse între frontierele de stat.
- Din textele amintite se deduce că principiul teritorialității se referă la aplicarea legii în cadrul teritoriului statului
emitent.
- De la acest principiu există și excepții: este cazul pe de o parte a teritoriului ambasadelor care apar țin statelor
titulare unde se aplică legea lor,iar la bordul navelor și aeronavelor se aplică legea pavilionului navei sau aeronavei pe
durata croazierii.
- De remercat faptul că acest principiu cunoa ște și alte efecte de restrângere, astfel, legea națională nu se aplică
unor persoane și al bunurilor acestora. Ca de exemplu personalul diplomatic care beneficiază de imunitate.
CURS1

1.4.3 APLICABILITATEA ASUPRA PERSOANELOR A NORMEI JURIDICE:

 Aplicabilitatea normei juridice asupra persoanelor este guvernată de principiul personalității conform căruia legea
se aplică tuturor persoanelor care se află în raporturi juridice cu statul fie că este vorba de cetă țenii statului respectiv fie că
este vorba de persoane care au altă calitate,dar se af șă în rela ții juridice cu statul.
 Sub aspectul aplicabilității asupra persoanelor,normele juridice sunt cu aplicabilitate generală sau aplicabilitate
specială.
C. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR
1.Izvoarele dreptului reprezintă forme de manifestare a fenomenului juridic.
Se impart în izvoare materiale și izvoare formale:
 Izvoarele materiale reprezintă ansamblul condițiilor materiale de existen ța ce generează reglementări
juridice. Este vorba de factori economici,sociali,culturali,etc. Care generează nevoia de reglementare a legiuitorului.
 Izvoarele formale ale drepruilui desemnează formele specifice de exprimarea normelor de drept,adica acte
normative în care sunt înserate aceste norme.Sunt izvoare formale:legile,hotărârile guvernului etc.
2.IZVOARELE FORMALE ALE DREPTULUI AFACERILOR
2.1.LEGEA-PRINCIPALUL IZVOR DE DREPT.
Termenul de lege are doua accepțiuni:
 În primul rand în sens restrâns legea reprezintă actul normativ emis de parlament;
 În al doilea rând în sens larg legea reprezintă totalitatea actelor normative.
Legile în sens restrâns sunt de trei feluri : Constituționale,organice și ordinare .
 Conform art 73. Din constituție legile constituționale sunt acele legi prin care se revizuie ște constitu ția.
Reprezintă cea mai importantă categorie de legi.
 Legile organice sunt legi emise în domeniul stabilite de constitu ție-cele mai importante de la nivelul
societății( sistem electoral,organizarea partidelor,organizarea referendumului,statutul deputa ților,senatorilor).
 Legile ordinare sunt acele legi care sunt emise în domeniile care nu sunt atribuite de legiuitor în sfera
legilor constituționale și acelor organice.
2.2 UZANȚELE : prin uzanță se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale
- Uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea . Pentru a fi aplicabile uzanțele
trebuie să fie conform ordinii publice și bunuriloe moravuri.
2.3 PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI
- Termenul de principiu reprezintă element fundamental ,idee de bază pe care se întemeiază o teorie știin țifică,un
sistem politic,o normă de conduită,etc.
- În cadrul științei dreptului întâlnim principii fundamentale cum ar fi principiul egalită ții,a bunei credin țe ,a
informării,etc.
2.4 JURISPRUDENȚĂ ȘI DOCTRINĂ JURIDICĂ
- În sistemul de drept românesc,de regulă jurispruden ța nu reprezintă izvor de drept.
- Cu titlu de excepție este izvor de drept în cazul deciziilor cur ții constitu ționale care sunt obligatorii atât în ceea ce
privește dispozituvul hotărârii cât și ceea ce prive ște considerentele și în cazul recursurilor în interesul legii emise de Înalta
Curte De Casație și Justiție.
- Doctrina juridică nu reprezintă izvoare de drept,nu sunt obligatorii însă legiuitorul trebuie să se raporteze la acestea.
2.5 ORDINEA DE APLICARE A IZVOARELOR DREPTULUI AFACERILOR
- Codul civil stabulește ordinea în care se aplică izvoarele dreptului astfel în cazurile neprevăzute de lege se aplică
uzanțele iar în lipsa acestora dispozi țiile legale privitoare la situa ții asemănătoare, iar când nu există asemenea dispozi ții
principiile generale ale dreptului.
CURS1

RAPORTUL JURIDIC DE AFACERI

Raportul juridic se desfășoară între persoane fizice și juridice.Un altfel de raport juridic defă șurat
între o persoană și un lucru sau un animal este de neconceput.
Participanții la raportul juridic de drept al afacerilor sub aspectul profesion știlor sunt persoane fizice și
persoane juridice.
1.PERSOANA FIZICĂ-PARTEA RAPORTURILOR JURIDICE
Persoana fizică desemnează omul privit în mod individual ca titular de drepturi și obliga ții.
1.1 CAPACITATEA CIVILĂ
 Capacitatea civilă privită din perspectiva celor două laturi ale sale: capacitate de folosință și de exercițiu are
următoarele caractere juridice:
- Legalitate - Inalienabilitate
- Universalitate - Egalitate
- Intangibilitate

 Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații(art34 C.civ).

- Începe la nașterea persoanei(art35 C.civ).
- Încetează la decesul persoanei.
- Se dovedește prin cercificat de deces. Decesul persoanei care a dispărut se declară prin hotărâre
judecătorească.
 Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a exercita drepturi și de a-și asuma obligații și de a
încheia singur acte juridice civile(art37 C.civ).
- Persoanele lipsite de capacitate deplină de exercițiu sunt minorii sub 14 ani și interzișii
judecătorești(alienații și debilii mintali).Persoana lipsită de capacitatea deplină de exerci țiu poate încheia singur
anumite acte prevăzute de lege –acte de conservare,acte de dispozi ție de mică valoare( art43 C.civ).
- Persoanele cu capacitate cu exercițiu restrânsă :persoanele între 14 și 18ani;codul prevede două excepții:
a. minorul care se căsătorește de la 16 ani ( art39 C.civ)
b. minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut capacitatea de exerci țiu anticipată de către instan ța de tutelă ( art 40 C.civ)
- Persoanele cu capacitate cu exercițiu deplină sunt majore,pot să încheie acte juridice civile dupa implinirea
vârstei de 18 ani.
- Incompatibilități,decăderi,interdicții - se referă la alte profesii reglementate prin legi speciale precum si
incompatibilități exercitate de funcții ,exercitate de unele persoane.
 Decăderile au în vedere,în esență faptul că o persoană poate deveni profesionist în măsura în care în
cadrul profesiei resprective reputa ția sa nu a fost atinsă de săvâr șirea unor fapte care l-ar putea face nedemn.
 Interdicțiile pot fi legale sau convenționale;Cele legale se referă la anumite activită ți care nu pot face
obiectul comerțului iar cele conven ționale sunt stabilite sub forma unor clauze inserate în contract,putând să depună
efecte între părți.
 ELEMENTE DE IDENTIDICARE A PERSOANEI FIZICE
 CURS1

 NUMELE cuprinde numele de familie și prenumele.( art83 C.civ).Numele de familie se dobândește prin efectul
filiației și poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile în condi țiile prevăzute de lege; prenumele se stabilește la data
înregistrării nașterii;numele se poate schimba și pe cale administrativă( art 85 C.civ)
 DOMICILIUL este acolo unde persoana fizică declară că are locuin ța principală( art87 C.civ)
 DOMICILIUL PROFESIONAL,locul unde o persoană fizică-profesionist-exploateză o interprindere.
 DOMICILIUL ALES este acela pe care părțile unui act juridic îl pot alege în vederea exercitării dreptului sau
executării obligațiilor născute din acel act.
 REȘEDINȚA este locul unde persoana fizică îsi are locuin ța secundară( art 88 C.civ),reședința obișnuită în care
persoana are mai multe cetățenii,se alege o re ședin ță obi șnuită; re ședin ța persoanei fizice străine în țara noastră este
supusa regulilor aplicabile domiciliului de drept comun.
2. PERSOANA JURIDICĂ-PARTEA RAPORTURILOR JURIDICE
Conform codului civil persoanele juridice,entități prevăzute de lege ,precum și orice alte organiza ții legal înfiin țate
care deși nu sunt declarate de lege ,persoane juridice ce îndeplinesc condi țiile prevăzute de aceasta.
Condițiile esențiale cerute de lege pentru înființarea persoanelor juridice sunt organizarea de sine stătătoare și un
patrimoniu propriu,afectat realizării unui anumit scop licit și moral în acord cu interesul general.
 PERSOANELE JURIDICE SUNT DE DREPT PUBLIC SAU DE DREPT PRIVAT.
Persoanele juridice de drept public se înființează prin act normativ.Prin excepție conform codului
civil în cazurile anume prevăzute de lege persoanele juridice de drept public se pot înființa prin acte ale
autorităților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Persoanele juridice de drept privat se pot înființa prin înregistrare la Registrul comerțului cum ar fi
societățile reglementate de legea 31/90 modificată și republicată,sau prin înregistrarea la judecătorie cum ar fi
cazul asociațiilor,fundațiilor,sindicatelor sau organizațiilor neguvernamentale.
 În ceea ce privește capacitatea civilă a persoanei juridice,menționăm că și acestea dobândesc în condi țiile legii
capacitatea de exercițiu,respectiv de la momentul înfiin țării legale iar în cazul persoanelor juridice de drept public de la data
stabilirii în actul de inființare.
 Odată dobândită capacitatea de exerci țiu persoana juridică devine titulară de drepturi și de obliga ții având
posibilitatea de a încheia acte juridice sau de a desfă șura prin reprezentan ții legali activită ți pentru care au fost autorizate.
 Persoana juridică își pierde capacitatea civilă de exerci țiu de la momentul începerii sale care poate surveni prin
cazurile prevăzute în codul civil.
3.CONȚINUTUL RAPORTULUI JURIDIC
 Din conținutul raportului juridic fac parte drepturile și obligațiile părților,drepturile reprezentând latura activă a
raportului juridic iar obligațiile latura pasivă.
 Drepturile și obligațiile sunt analizate din perspectiva dreptului civil(care reprezintă dreptul comun în materia
dreptului privat).
3.1 DREPTURILE SUBIECTIVE CIVILE.CLASIFICARE
Drepturile subiective se clasifică în func ție de următoarele criterii:
 În funcție de opozabilitatea lor se clasifică în drepturi absolute și drepturi relative.
 În funcție de natura conținutului lor se clasifică în patrimoniale si nepatrimoniale
 În functie de corelația dintre ele sunt principale si accesorii,
 În funcție de gradul de cercitudine oferit titularului lor drepturile se clasifică în pure și simple și afectate de
modalități.
3.1.1 DREPTURI ABSOLUTE ȘI DREPTURI RELATIVE
 CURS1

 Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept care este exercitat de titularul sau individual fără a mai fi necesară
intervenția altei persoane.De exemplu dreptul de proprietate este un drept absolut,drepturile nepatrimoniale sunt drepturi
absolute.
 Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept care pentru exercitarea sa presupune concursul a două persoane
respectiv creditorul și debitorul. În virtutea acestui drept creditorul solicită debitorului să adopte o anumită conduită,de
exemplu, proprietarul are un drept relativ raportat la chiria ș și anume dreptul de a-i cere chiria. Drepturile relative se mai
numesc și drepturi de creanță.
3.1.2 DREPTURI PATRIMONIALE ȘI DREPTURI NEPATRIMONIALE
 Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi al cărui conținut poate fi exprimată în bani. Sunt drepturi
patrimoniale,drepturi reale și drepturi de creanță.
 Drepturile reale sunt acele drepturi care sunt exercitatea de titular în mod individual,fără a mai fi necesara
intervenția a altei persoane.
 Drepturile de creanță presupun existenta unui creditor și unui debitor .Ca de exemplu dreptul creditorului în
cadrul unui contract de imprumut de a solicita debitorului bunul care face obiectul contractului.
Deptrurile nepatrimoniale denumite și personal nepatrimoniale sunt acele drepturi care nu au un
conținut bănesc,deci nu poate fi exprimat în bani cum este de exemplu dreptul la nume,la domiciliu,la viață,etc.
3.1.3 DREPTURI PRINCIPALE ȘI DREPTURI ACCESORII
Drepturi principale sunt acele drepturi care au o existență de sine stătătoare,exercitarea lor
nedepinzând de alt drept.
 Drepturi accesorii sunt acele drepturi care nu au o existență de sine stătătoare,ele depind deun
drept principal.De exemplu, dreptul principal al unei bănci care a acordat un împrumut este acela de a solicita rambursarea
împrumutului conform contractului și al graficului iar dreptul accesoriu al băncii grevat pe dreptul principal este posibilitatea
de a solicita și dobândă.Relevanța acestei clasificări rezidă în faptul ca bunul accesoriu urmeză regimul juridic al bunul
principal.
3.1.4 DREPTURI PURE ȘI SIMPLE ȘI DREPTURI AFECTATE DE MODALITĂȚI
Drepturile pure și simple conferă titularului certitudinea existenței și exercitării lor, îndeplinirea
acestora nedepinzând de niciun eveniment exterior.
 Drepturile afectate de modalități sunt acele drepturi a căror existență sau exercitare depinde de un
eveniment viitor,denumit,din punct de vedere juridic modalitatea.
Modalitățile care pot afecta drepturile sunt termenul,condiția și sarcina.
 Termenul reprezintă un eveniment viitor și sigur de îndeplinire până la care este amânată începerea sau
stingerea exercițiului drepturilor subiective civile.
 Condiția este evenimentul viitor și incert de care depinde existen ța și exercitarea dreptului subiectiv civil.
 Sarcina reprezintă o obligație care grevează existen ța dreptului subiectiv civil și care trebuie îndeplinită de
titularul dreptului.
3.2 OBLIGAȚIILE CIVILE.CLASIFICĂRI
- Codul civil definește obligația, ca fiind o legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o
prestație creditorului iar acesta are dreptul să ob țină o presta ție datorată.
- Obligațiile pot să derive din lege,din acte juridice precum contractul sau testamentul și din fapte juridice cum ar fi
gestiunea de afaceri sau imbogățirea fără justăcauză.
Obligațiile sunt de mai multe categorii:
 În funcție de natura lor obligațiile se împart în obligații de a da , de a face , de a nu face.
 CURS1

 În funcție de natura prestațiilor,obliga țiile sunt pozitive și negative .

 În funcție de certitudinea îndeplinirii lor obliga țiile sunt de diligență sau de rezultat .
3.2.1 OBLIGAȚIA DE A DA,A FACE ȘI A NU FACE
 Obligația de a da reprezintă constituirea sau transmiterea unui drept real
 Obligația de a face îneamnă o prestație pozitivă cum ar fi predarea unui lucru sau efectuarea unei lucrări.
 Obligația de a nu face reprezintă abținerea unei persoane de a săvâr și o anumită ac țiune pe care ar fi putut să o
înfăptuiască dar s-a obligat să nu o facă. Obloga ția de a nu face poate rezulta din lege sau din contract.
3.2.2 OBLIGAȚII POZITIVE ȘI OBLIGAȚII NEGATIVE
În funcție de prestația efectuată obliga țiile se împart în pozitive și negative
 Obligația de a da și obligația de a face sunt pozitive.
 Obligația de a nu face este negativă.
3.2.3 OBLIGAȚIE DE REZULTAT ȘI OBLIGAȚIE DE DILIGENȚĂ
 Obligațiile de rezultat sunt acele obligații care se caracterizează prin faptul ca debitorul se obligă să ob țină un
rezultat precis,determinat,ca de exemplu obliga ția vânzătorului de a preda bunul cumpărătorului.
 Obligațiile de diligență sau de mijloace sunt acele obliga ții care se caracterizează prin faptul că debitorul nu poate
garanta rezultatul obligației,el depunând doar toată străduin ța,respectiv diligen țele pentru a îndeplini în obliga ția,ca de exemplu
obligația unui medic față de pacient.
3.2.4 OBLIGAȚIILE SPECIFICE DE MEDIU
Profesioniștii în desfășurarea activităților de afaceri trebuie să îndeplinescă obliga ții de mediu conform legii.
Avizul de mediu
- Este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protec ția mediului care confirmă integrarea
aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus autorizării.
Acordul de mediu
- Este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protec ția mediului prin care sunt stabilite condi țiile și
după caz măsurile pentru protecția mediului care trebuiesc respectate în vederea realizării unui proiect.
Autorizația de mediu
- Este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protec ția mediului.
4. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC
- Vizează conduita părților respectiv acțiunile și inac țiunile acestora.
- În cadrul unui raport juridic părțile pot avea diferite conduite caracterizate prin ac țiuni sau inac țiuni în func ție de
specificul raportului juridic.
- Bunurile reprezintă obiectul derivat al raportului juridic.
4.1 BUNURILE ȘI CLASIFICAREA ACESTORA
Conform codului civil bunurile sunt lucruri corporale sau necorporale care constituie obiectul unui drept patrimonial.
Clasificarea bunurilor se face după mai multe criterii:
 Principalul criteriu de clasificare al bunurilor este conform naturii lor,bunurile fiind mobile sau imobile:
 Bunurile mobile sunt acele bunuri care se pot deplasa singure sau prin intermediul unei for țe externe.
 Bunurile imobile sunt acele bunuri care nu pot fi deplasabile.
- Bunurile pot fi mobile prin natura lor cum ar fi de exemplu un birou,prin determinarea legii respectiv când
legea le consideră mobile cum ar fi de exemplu drepturi și obliga ții mobiliare și bunuri mobile prin anticipa ții cum ar fi
recoltele neculese.
 CURS1

- Bunurile pot fi imobile prin natura lor ca de exemplu terenurile și casele și prin drepturile la care se aplică
cum ar fi drepturile reale imobiliare-drept de proprietate asupra unui teren și prin întrebuin țare sau destina ție.
 După cum pot fi sau nu înlocuite unele cu altele în cadrul unui raport juridic bunurile pot fi fungibile sau nefungibile (
de exemplu o bacnotă este un bun fungibil)
 În funcție de cum își consumă subtan ța odată cu întrebuin țarea bunurile pot fi consumptibile sau neconsumptibile.
( un exemplu de bun consumptibil –painea)
 În funcție de cum pot fi împărțite în natură fără a fi schimbată destina ția bunurile sunt divizibile și indivizibile( de
exemplu un teren )
 În funcție de relația dintre ele bunurile pot fi principale sau accesorii.
 Bunurile principale au o existență de sine stătătoate,cum ar fi,de exemplu un scaun.
 Bunurile accesorii depind de cele principale,ca de exemplu antena în raport cu televizorul.
 După cum sunt sau nu producătoare de fructe,bunurile pot fi frugifere sau nefrugifere:
 Bunurile frugifere sunt cele care produc fructe,care pot fi naturale,industriale și civile.
- Fructe naturale sunt produsele directe și periodice a unui bun .
- Fructele industriale sunt produsele directe și periodice ale unui bun ob ținute ca rezultat al
intevenței omului.
- Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui
act juridic ca de exemplu chiriile,dobânzile,dividendele.
- Deosebirea între fructe și producte este foarte importantă,productele sunt produse ob ținute dintr-
un bun cu consumarea sau diminuarea substan ței acestuia,ca de exemplu copacii unei păduri.

RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL AFACERILOR.

PARTICIPANȚII LA RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL AFACERILOR,PROFESIONȘTI,SOCIETĂȚI.

1.CONCEPTUL DE PROFESIONIST ÎN LUMINA NOULUI COD CIVIL

 ART. 3 C. CIV.
 (1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre
aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
 (2)Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
 (3)Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane,
a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de
servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
PROFESIONIŞTI:
 Persoană fizică autorizată (P.F.A.), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale – O.U.G. nr. 44/2008), modificată
și republicată
 Persoane juridice: societăţile comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, regii autonome, organizaţii
cooperatiste, societăţi cooperative, grupuri de interes economic, societăţi europene, grupuri europene de interes economic;
 Persoane care desfășoară activități liberale, persoane de drept civil , fizice/ juridice care nu au calitatea de
profesionist.
 CURS1

 Regimul juridic al persoanei fizice autorizate (P.F.A.)

 Capacitatea juridică – P.F.A. poate fi persoana care are vârsta de 18 ani, deci deplină capacitate de exerciţiu
 Întreprinderea individuală – nu are personalitate juridică, nu are patrimoniu propriu
 Întreprinderea familială – întreprindere economică fară personalitate juridică organizată de un întreprinzător
persoană fizică împreună cu familia sa
 Profesioniștii sunt supuși înregistrării/înmatriculării în Registrul Comer țului ( art. 6 alin 1 din Legea nr. 71/2011)
CAPACITATEA CIVILĂ
 Capacitatea civilă privită din perspectiva celor două laturi ale sale: capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu, are
următoarele caractere juridice(1):
- Legalitate - Inalienabilitate
- Universalitate - Egalitate
- Intangibilitate
 Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii ( art. 34 C. civ.) începe la
naşterea persoanei (art. 35 C. civ.), încetează la decesul persoanei, se dovede ște prin certificat de deces , decesul
persoanei care a dispărut se declară prin hotărâre judecătorească;
ELEMENTELE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI FIZICE
 Numele cuprinde numele de familie şi prenumele (art. 83 C. civ.);
- numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile,
în condiţiile prevăzute de lege; prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii
Numele se poate schimba pe cale administrativă (art. 85 C. civ.);
 Domiciliul este acolo unde persoana fizică declară că are locuin ța principală ( art. 87 C. civ.)
 Domiciliul Profesional, locul unde o persoană fizică - profesionist -exploatează o întreprindere
 Domiciliul Ales este acela pe care părţile unui act jurdic îl pot alege în vederea exercitării dreptului sau executării
obligaţiilor născute din acel act (art. 97 C. civ.);
 Reşedinţa, locul unde persoana fizică îşi are locuinţa secundară (art. 88 C. civ.);
 Reşedinţa obişnuită – în cazul în care persoana are mai multe cetăţenii, se alege o reşedinţă obişnuită;
 Reşedinţa persoanei fizice străine în țara noastră – este supusă regulilor aplicabile domiciliului de drept comun
 Reședința reprezintă acel atribut de identificare a persoanei fizice în spa țiu prin indicarea locuin ței temporare (2);
 Starea civilă = ansamblul de elemente care rezultă din actele şi faptele de stare civilă şi prin care persoana
fizică se individualizează în familie şi societate;
- starea civilă este un ansamblu de elemente;
- aceste elemente rezultă din acte şi fapte de stare civilă;
- aceste elemente produc anumite efecte juridice;
- elementele stării civile determină identificarea persoanei în familie şi societate;
1.2 PERSOANA FIZICĂ AUTORIZATĂ (PFA)
 Întreprinderea individuală
 Întreprinderea familială
PROFESIONIȘTII CONFORM O.U.G. NR. 44/2008
 Formele în care persoanele fizice desfă șoară activită țile economice sunt:
 persoană fizică autorizată (PFA);
 întreprindere individuală;
 întreprindere familială;
 CURS1

 Condițiile principale (3):

 să aibă un sediu profesional în România (art. 5);
 activitatea economică să fie înregistrată și autorizată ;
 obținerea autorizațiilor, avizelor, licen țelor prevăzute de legile special e;
 Întreprinderea individuală, întreprindere fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător – persoană fizică;
 Întreprinderea familială, fără personalitate juridică organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu
familia sa (soția, soțul, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele și afinii
până la gradul patru);
 Persoana fizică autorizată (P.F.A.) persoana autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă
de lege având vârsta de 18 ani;
 Patrimoniu de afectațiune – totalitatea bunurilor, drepturilor și obliga țiilor persoanei fizice autorizate, titularului
întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării activității economice ;
 Forma actului încheiat de titular prin care se constituie patrimoniul de afecta țiune este înscris sub semnătura privată
sau autentic;
 Publicitatea se realizează prin înscrierea în Registrul Comerțului sau, după caz, în Cartea Funciară
1.3 GRUPĂRILE DE INTERES ECONOMIC.GRUPĂRILE EUROPENE DE INTERES ECONOMIC.CADRU CONCEPTUAL
 Potrivit art. 118 alin.1 a Legii nr.161/2003,Grupările de Interes Economic(GIE) reprezintă o asociere între două sau
mai multe pesoane fizice şi juridice constituite pe o perioadă determinată în scopul înlesnirii sau dezvoltării economice a
membrilor săi,precum şi a îmbunătăţirii rezultatelor activităţilor economice respective.
TRĂSĂTURILE GRUPULUI DE INTERES ECONOMIC
 Grupul de interes economic se aseamană cu societăţile de persoane caracter intuitu persoane.
 Numărul membrilor grupului nu poate fi mai mare de 20.
 Grupul se poate construi şi fără capital social.
 În cazul existenţei unui capital social, aportul membrilor poate fi de orice natură (lichidităţi, sume de bani, natură,
creanţe, muncă (industrie).
 Capitalul social este împărţit în părţi de interes care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile, iar transmiterea lor
se poate face numai în condiţiile legii şi ale actului constitutiv.
 Răspunderea membrilor grupului este solidară şi nelimitată cu excepţia cazului în care în actul constitutiv s-a
prevăzut altfel.
 Grupul nu poate emite acţiuni, obligaţiuni.
 Grupul nu poate să fie membru al altui grup de interes economic sau Grup European de Interes Economic.
 Sediul Grupului se poate muta şi într-un alt stat dispunându-se radierea din Registrul Comerţului din România.
 Conducerea Grupului de Interes Economic se realizează prin Adunarea Generală a Membrilor Grupului care
hotărăşte de regulă cu unanimitate de voturi.
 Administrarea Grupului revine de regulă membrilor grupului.
 Controlul de gestiune se face de către membrii grupului care pot să desemneze şi cenzori.
 Dizolvarea Grupului intervine pentru cauze comune societăţilor comerciale şi pentru alte cauze specifice societăţilor
în nume colectiv.
1.4 GRUPĂRILE EUROPENE DE INTERES ECONOMIC (GEIE)
 Grupările Europene de Interes Economic reprezintă acea ascociere dintre două sau mai multe persoane
fizice şi juridice constituite pe o perioadă determinată sau nedeterminată în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii nu sunt
 CURS1

supuse autorizării prevăzute în ceea ce privesc funcţionarea în România a reprezentatelor. Pot infiinţa filiale, sucursale,
reprezentate şi alte unităţi fără pesonalitate juridică. Celelalte prevederi referitoare la GIE se aplică şi în cazul GEIE.
1.5 REGII AUTONOME
 Regiile autonome sunt persoane juridice care sunt reglementate prin Legea nr. 15/1990 şi s-au constituit pentru
reorganizarea unităţilor economice de stat în ramuri strategice ale economiei naţionale.
 Prin O.U.G. Nr. 30/1997, regimul juridic al Regiei Autonome s-a modificat astfel încât unele dintre acestea s-au
desfiinţat, altele care funcţionau în domenii importante economice au continuat să existe, iar altele s-au transformat în
societăţi naţionale sau companii naţionale.
1.6 SOCIETĂŢI COOPERATIVE
 Societăţi constituite în domeniul cooperaţiei,constituierea acestora este determinată de principiul libertăţii
(autonomiei de voinţă) aşa cum se prevede în Legea nr.1/2005.
 Societatea Cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridică constituită pe baza
consimţământului liber exprimat în conformitate cu principul asocierii voluntare sau deschise potrivit căreia scocietăţiile
cooperative sunt asociaţii voluntare care se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor
capabile să utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume responsabilitatea calităţii de membru cooperator.
 În funcţie de natura activităţii lor, acestea sunt:
- societăţi cooperative meşteşugăreşti; - societăţi cooperative pescăreşti;
- societăţi cooperative de consum; - societăţi cooperative de transporturi;
- societăţi cooperative de valorificare; - societăţi cooperative forestiere;
- societăţi cooperative agricole; - societăţi cooperative de alte forme.
- societăţi cooperative de locuinţe;
1.7 ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE
 Sunt structuri distincte de societăţi cooperative – Cooperativa agricolă este reglementată de Legea cooperaţiei
agricole nr. 566/2004, act normativ potrivit căruia se constituie persoana juridică de drept privat prin ascocierea persoanelor
fizice şi sau juridice în scopul promovării intereselor membrilor cooperatori.
1.8 COOPERATIVELE DE CREDITE
 Cooperativele de credit sunt reglementate de O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului.
 Se pot constitui şi organiza sub forma cooperativelor de credit şi a casei centrale a cooperativei de credit.

PROFESIONIȘTII-COMERCIANȚII PERSOANE FIZICE

Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:
 individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
 ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
 ca membri ai unei întreprinderi familiale.
 Cadrul legal il reprezinta Ordonanta de urgenta nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor
economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale
(„Ordonanta” sau „OUG nr. 44/2008”);
 Ordonanta, astfel cum a fost modificata, nu se aplică profesiilor liberale, acelor activităţi economice a
căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi special, activităţi economice pentru care legea
 CURS1

instituie anumite restricţii de desfăşurare ori alte interdicţii şi acelor activităţi interzise expres prin lege pentru
libera iniţiativă;
 în temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice
persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului
Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.
Persoana fizică autorizată (PFA)
 persoana fizică autorizată este întreprinderea economică, fără personalitate ju-ridică, organizată de o
persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale (art. 2 lit. i) şi art. 19
alin. (1) din OUG nr. 44/2008);
 întreprinderea economică este activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și
sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul
întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f) din OUG nr. 44/2008).
 PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN (art. 16
alin. (1) din OUG nr. 44/2008);
 în scopul exercitării activităţii/activităţilor pentru care a fost autorizată, PFA poate stabili relaţii
contractuale, în condiţiile legii, cu orice persoane fizice şi juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau
întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activităţi economice;
 isi poate desfasura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane,
angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile
legii(art. 17 alin. (1) din OUG nr. 44/2008);
 o persoană titulară a PFA poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei
terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică
decât cel pentru care PFA este autorizată; (art. 17 alin. (2) din OUG nr. 44/2008);
 poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca în¬treprinzător persoană fizică
titular al unei întreprinderi individuale (art. 19 alin. (2) din OUG nr. 44/2008).
 persoana fizică ce desfăşoară activităţi economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege
 nu poate cumula si calitatea de intreprinzator persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;
Răspunderea PFA
 titularul PFA răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile
din patrimoniul de afectaţiune; dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi
celelalte bunuri ale debitorului;
- patrimoniul de afectaţiune - masă patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului, reprezentând
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor afectate, prin declaraţie scrisă ori, după caz, prin acordul de constituire sau
printr-un un act adiţional la acesta, exercitării unei activităţi economice ;
 în caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modifică¬rile și completările ulterioare.
3.Încetarea activităţii PFA
Potrivit art. 21 alin. (1) din OUG nr. 44/2008, PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul
comerţului în următoarele cazuri:
a) prin decesul titularului PFA;
b) prin voinţa titularului PFA;
c) la cererea oricărei persoane fizice sau juridice prejudiciate ca efect al unei înmatriculări ori printr-o
menţiune în registrul comerţului. Aceasta poate cere radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire
la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive au fost desființate în tot
sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă
 CURS1

prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. (1) din Legea
nr. 26/1990).
- cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul actelor doveditoare,
după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tri-bunalul unde îşi are sediul profesional,
de către orice persoană interesată.
Persoana fizica in calitate de intreprinzator titular al unei intreprinderi individuale
 întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător persoană fizică;
 întreprinderea economica, in sensul Ordonantei, - activitatea economică desfăşurată în mod organizat,
permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă, materii prime, mijloace logistice şi
informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
 prin intreprinzator, Ordonanta intelege persoana fizica care organizeaza o intreprindere economica;
 Intreprinderea individuala:
- nu are personalitate juridica;
- întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de
codul CAEN;
- întreprinderea individuală poate angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de
muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii şi poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii, cu orice
persoane fizice şi juridice, cu alte întreprinderi individuale, cu PFA sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea
unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic do¬bândit în condițiile OUG nr. 44/2008;;
- intreprinzatorul persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale poate cumula si calitatea de
salariat al unei terte persoane care functioneaza atat in acelasi domeniu, cat si intr-un alt domeniu de activitate
economica decat cel in care si-a organizat intreprinderea individuala;
- întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege
- persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea
întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru
satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului;
Încetează activitatea şi este radiat din registrul co¬merţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acestuia;
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciate ca efect al unei înmatri¬cu¬lări ori printr-o
menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubi¬toare se cere în tot sau numai cu privire la
anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot
sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită ra¬-dierea, dacă
prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în re¬gistrul comerţului (art. 25 alin. (1) din Legea
nr. 26/1990);
- o cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a ac¬telor
doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tri¬¬bunalul unde îşi are sediul
profesional, de către orice persoană interesată.
- în cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă
voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii; dacă sunt mai mulţi
moştenitori, aceştia îşi vor desemna un re-prezentant în vederea continuării activităţii economice ca
întreprindere familială.
- activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cu-prinsul acelei firme
a calităţii de succesor.
 CURS1

Persoana fizică in calitate de membru al unei intreprinderi familiale

 Intreprinderea familială este - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de membrii
unei familii (2 sau mai multi membrii ai unei familii);
 Prin familie se intelege, in sensul Ordonantei, sotul, sotia, copiii acestora care au implinit varsta de 16 ani
la data autorizarii intreprinderii familiale, rudele si afinii pana la gradul al patrulea inclusiv.
 Intreprinderea familiala:
- se constituie printr-un acord de constituire, incheiat de membrii familiei in forma scrisa, ca o conditie de
validitate; acordul de constituire va stipula, sub sancţiunea nulităţii, datele de identificare ale membrilor familiei şi
ale reprezentantului desemnat din rândul acestora, condiţiile participării, cota procentuală a fiecărui membru la
beneficii şi la pierderi, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale, condiţiile de retragere şi data întocmirii;
cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 20 de
zile de la încheierea acordului de constituire;
- nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul
comerţului;
- prin acordul de constituire a intreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui
patrimoniu de afectatiune; in acest caz, prin acordul de constituire sau printr-un act aditional la acesta se vor
stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectatiune; daca membrii intreprinderii
convin in unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevazute pentru participarea la veniturile nete
sau pierderile intreprinderii;
Statutul membrilor întreprinderii familiale
- aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea
întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune și, în completare, cu întregul patrimoniu al acestora, corespunzător
cotelor de participare;
Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt următoarele:
– pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale;
– pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât
şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială;
- membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj;
- actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul
majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului
bunului care face obiectul actului;
Statutul reprezentantului întreprinderii familiale
- reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de constituire.
- deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către re¬pre-zentantul desemnat,
care va gestiona interesele întreprinderii familiale în te¬me¬iul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub
semnătură privată; aceasta se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu
deplină şi de re¬pre-zentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
- actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se în-cheie de
reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu
depăşeşte 50% din valoarea bu¬nu¬rilor care au fost afectate exercitării activității economice a întreprinderii şi a
sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea
membrilor în cotele de participare la beneficii, fiind incluse în patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost
constituit;
- în vederea exercitării activității pentru care a fost autorizată, respectiv pentru efec¬-tuarea unei activități
economice, întreprinderea familială poate stabili relații con-tractuale, în condițiile legii, cu orice persoane fizice și
 CURS1

juridice, cu alte întreprinderi familiale, cu întreprinderi individuale sau cu PFA; întreprinderea familială poate
stabili aceste relații contractuale fără ca aceasta să îşi schimbe statutul juridic dobândit.
Interdicţii
Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de muncă.
Încetarea activităţii întreprinderii familiale
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele
cazuri:
– mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;
– mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere;
– la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciate ca efect al unei înmatri¬cu¬lări ori printr-o
menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubi¬toare se cere în tot sau numai cu privire la
anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot
sau în parte ori modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în regis¬trul comerţului (art. 25 alin. (1) din Legea nr.
26/1990).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a ac¬telor doveditoare,
după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tri¬bunalul unde îşi are sediul profesional, de
către orice persoană interesată.
Conditiile legale desfasurarii activitatii economice de catre persoanele fizice:
1) capacitate: să aibă capacitate deplină de exercițiu, cu excepția membrilor întreprin¬¬derii familiale ce
nu au calitatea de reprezentant, care trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani (art. 8 alin. (1) lit. a) din OUG nr.
44/2008);
-persoanele fizice care solicita autorizarea ca PFA si ca titular al unei intreprinderi individuale, precum si
reprezentantul intreprinderii familiale, trebuie sa aiba capacitate deplină de exerciţiu;
-membrii intreprinderii familiale trebuie sa fi implinit varsta de 16 ani la data autorizarii;
Incompatibilităţi
Nu pot fi comercianţi, ca urmare a funcţiei pe care o deţin:
– parlamentarii;
– funcţionarii publici, în condiţiile impuse de statutul propriu, potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi com¬¬¬pletările ulterioare;
– magistraţii (judecătorii şi procurorii);
– militarii etc.
Nu pot fi comercianţi, ca urmare a profesiei, acele persoane care exercită profesiuni liberale: avocaţii,
notarii, medicii etc. În acest sens, art. 1 alin. (2) din OUG nr. 44/2008 stabileşte expres că prevederile ordonanţei
nu se aplică acestor categorii de persoane, precum şi activităților economice a căror desfășurare este organizată
și reglementată prin legi speciale.
Decăderi
Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele care au fost condamnate pe¬nal pentru una
dintre faptele (infracţiunile) prevăzute de lege (art. 1 lit. i) din Le¬gea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei
împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată). În acest sens trebuie să
existe o ho¬tărâre judecătorească (de condamnare).
Totodată, art. 8 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 44/2008 prevede că persoanele fizice pot să desfăşoare
activităţi economice – ca PFA, ca întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca
reprezentanți, respectiv membri ai unei între¬prin¬deri familiale – dacă „nu au săvârșit fapte sancționate de
legile fiscale, contabile, vamale și de cele care privesc disciplina financiar-fiscală”.
Interdicţii
Acestea pot fi legale şi convenţionale:
 CURS1

 Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul co¬merţului privat (particular)
şi care sunt monopol de stat (prelucrarea tutunului, prospectarea şi extracţia cărbunelui, a minereurilor feroase)
sau la activităţi care sunt considerate infracţiuni (fabricarea sau comercializarea unor droguri sau nar¬cotice în
alt scop decât de medicament).
 interdicție legală în aceste sens este cea prin care se prevede expres că dispozițiile OUG nr. 44/2008
nu se aplică acelor activități economice pentru care, prin lege, sunt instituite anumite restricții de desfășurare ori
alte interdicții și acelor activități interzise expres prin lege pentru libera inițiativă (art. 1 alin. (3)).
 Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în con¬tract şi produc efecte numai
între părţile contractante. Exemplificăm în acest sens:
– clauze de exclusivitate, prin care un distribuitor se obligă faţă de producător să nu vândă decât anumite
produse (în speţă, cele fabricate de producător); spre exemplu, agentul nu poate negocia şi nu poate încheia pe
contul său, fără consimţământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin con¬tract, operaţiuni de
comerţ concurente privind bunuri şi/sau servicii si¬mi¬lare celor care fac obiectul contractului de agenţie;
– clauze de nonconcurenţă, cu privire la comerciantul agent comercial per¬ma¬¬nent căruia i se impune o
anumită restrângere de activitate prin această clauză.
2) să nu fi săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina
financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal (art. 8 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 44/2008);
3) un sediu profesional declarat conform legii;
4) trebuie să declare pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţio¬nare prevăzute de
legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, al pro¬tecţiei mediului şi al protecţiei muncii (art. 8 alin.
(1) lit. d) din OUG nr. 44/2008);
5) au obligația să solicite oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal înregistrarea și autorizarea
funcționării, înainte de începerea activității econo¬mice (art. 7 alin. (1) din OUG nr. 44/2008;
6) dovada indeplinirii unor conditii de pregatire profesionala si/sau de atestare a pregatirii profesionale, in
cazul in care se solicita acest lucru prin prevederile legale speciale;
- PFA, întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale și întreprinderea familială sunt plătitoare de
impozit pe venit în condițiile prevăzute de Codul fiscal;
- persoana fizica autorizata, titularul intreprinderii individuale si reprezentantul intreprinderii familiale tin
contabilitatea in partida simpla, potrivit Codului fiscal.

Alte prevederi:
 studenţii care vor să înfiinţeze o afacere proprie sunt scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de
înregistrare şi autorizare a unui PFA sau a unei întreprinderi individuale prin oficiile registrului comerţului de pe
lângă tribunale, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.
 studentul care obţine calitatea de titular al PFA sau de titular al întreprinderii individuale trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
 să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate în România;
 să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat, integral, la data solicitării, toate cerinţele programei
de învăţământ prevăzute de senatul instituţiei;
 nu a împlinit vârsta de 30 de ani.
 cererea de înregistrare şi autorizare a funcţionării PFA sau a întreprinderii individuale va fi însoţită de
actul doveditor emis de instituţia de învăţământ superior, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute mai sus.
CURS1

CADRUL CONCEPTUAL AL TERMENILOR” OPERATORILOR

ECONOMICI”,”PROFESIONIST”,”ÎNTREPRINDERE” .

Dificultățile definiției operatorilor econimici pornesc de la faptul că aceștia sunt defini ți în diverse legi economice ca de
exemplu:
În Codul Consumatorului,operatorul economic este persoana fizică sau juridică autorizată care în cadrul activită ții sale
profesionale fabrică,importă,depozitează,transportă sau comercializează produse ori păr ți din acestea sau prestează
servicii.
În analiza operatorilor economici indiferent de cum sunt definiți în diverse legi speciale trebuie să se pornească de la
analiza noțiunii de profesionist.
Pentru explicarea noțiunii de profesionist trebuie să se pornească de la art. 3 C.civ.
Potrivit art. 3 din C.civ.
 (1) “Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști și raporturilor dintre ace știa sau orice
alte subiecte de drept civil.
 (2) Sunt considerați profesionști toți cei care exploatează o întreprindere.
 (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică,de către una sau mai multe persoane,a unei
activități organizate ce constă în producerea,administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestări de servicii
indiferent dacă au sau nu scop lucrativ”.
Profesionistul nu este o persoană care exercită o profesie sau o meserie,este cel care exploatează o
interprindere,prin urmare,termenul de profesionist capătă o conotație juridică specială diferită de cea uzuală; rezultă că
acest termen include categoriile de comerciant,întreprinzător sau operator economic precum și alte persoane autorizate să
desfășoare activități econimice sau profesionale,astfel cum aceste no țiuni sunt prevăzute în codul civil.
Analizând cele două dispoziții ale art. 3 ,alin (1) și alin(2) din C.civ. constatăm că pentru definirea
profesioniștilor(operatori economici),legiuitorul apelează la conceptul de (întreprindere ) și la sintagma (exploatarea unei
întreprinderi).
În privința întreprinderii C.civ. nu stabilește o definiție lăsând pe seama legisla ției speciale și a știin țelor economice
această misiune,astfel întreprinderea reprezintă o formă de organizare a unei afaceri care presupune existen ța a trei
elemente: prezența unui întreprinzător-antreprenor(profesionist),organizarea unei întreprinderi și constituirea unui fond de
comerț afectat exercițiului activității comerciale.
O altă definiție a întreprinderii este dată de legiuitor în art.2 lit.f din O.U.G. nr.44/2008 astfel că întreprinderea este
“activitatea econimică desfășurată în mod organizat,permanent și sistematic,combinând resurse financiare,for ța de munca
trasă,materii prime,mijloace logistice și informa ție pe riscul întreprinzătorului în cazurile și condi țiile prevăzute de lege.”
Definiția întreprinderii de afaceri trebuie făcută ținând cont de art. 2 lit.f din O.U.G. nr. 44/2008 și art.3 din C.civ .
În concluzie, întreprinderea de afaceri reprezintă o activitate econimică desfă șurată în mod organizat,permanent și
sistematic, prin combinarea mai multor factori(naturali,umani și materiali) constând în producerea și circula ția
mărfurilor,executarea de lucrări și prestarea de servicii realizată de către un profesionist în scopul ob ținerii unui profit.
Întreprinderea poate dobândi personalitate juridică(întreprindere societară) dar poate fi și fără personalitate juridică
având un patrimoniu propriu cu implica ții din punct de vedere economic și fiscal.
CLASIFICAREA INTREPRINDERILOR
Se face în funcție de obiectul de activitate și scopul urmărit de titularul întreprinderii (subiect de drept care organizează
activitatea).
Din punct de vedere a literaturii de specialitate,desfășurarea unei activități cu caracter profesional dacă este făcută în
scopul obținerii de profit este proprie activită ții comerciale pe cale de consecin ță,o întreprindere care are ca obiect o
activitate econimică și al cărui scop este ob ținerea profitului, este o întreprindere de afaceri iar pe de altă parte o
CURS1

întreprindere cu obiect de activitate neeconomic și având un scop non-profit este o întreprindere nonprofit (civilă). De aici
rezultă că întreprinderile reglementate de art. 3 din C.civ. sunt de două feluri: întreprinderi de afaceri ( econimică sau
comercială) și întreprinderi nonprofit.
CARACTERELE INTREPRINDERILOR DE AFACERI
Din definiția întreprinderii de afaceri rezultă caracterele acesteia:
A. Activitatea întreprinderii este o activitate econimică(dispozițiile alin.2 din art.3 din C.civ.) coroborate cu
reglementările din legea 31/1990 modificată și republicată.
B. Întreprinderea presupune factori umani și materiali.
C. Întreprinderea economică presupune capital .
D. Întreprinderea economică presupune existența unui risc.
A. În art.2 litera A din O.U.G 44/2008 republicată se definește activitatea economică ca fiind activitate
agricolă,industrial,comercială,desfă șurată pentru ob ținerea de bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în
bani și care sunt destinate vânzării sau schimbului pe pie țele organizate sau unor beneficiari determina ți sau
determinabili, în scopul obținerii de profit. Activitatea este realizată de către un profesionist.Această caracteristică a
întreprinderii de afaceri poate fi lămurită din perspective a două aspecte:
 În primul rând numai profesioniștii pot fi titular a unei întreprinderi în general,concluzie care rezultă din
dispozițiile art. 3 C.civ.
 În al doilea rând,atunci când vorbim de o întreprindere de afaceri (comercială) ,aceasta poate fi
exploatată de acei profesioniști care au calitatea de comerciant.Conform legii 26/1990 republicată , legii
31/1990 republicată și a O.U.G 44/2008 republicată.
B. Întreprinderea presupune factorii umani și materiali:
 Activitatea este realizată în mod organizat,permanent și sistematic prin utilizarea corelată a mai multor
factori( naturali,umani,materiali).
Factorii umani și cei materiali sunt esențiali pentru orice întreprindere.Se re ține că factorii umani,pe lângă
întreprinzător,care în general este un profesionist și care poate fi reprezentat de diferite categorii de persoane fizice sau
juridice,mai reținem personalul întreprinderii care poate fi alcă țuit din salaria ți,administrator și reprezentan ți.
Administratorii și reprezentanții sunt factori interni de organizare a întreprinderii,însărcina ți cu gestionarea și
reprezentarea întreprinderii în raporturile juridice cu ter ții.
 Primii, reprezintă managerii întreprinderii,cu atribu ții de reprezentare și administrare,grefate în general pe un raport
de mandat,în timp ce reprezentanții au numai atribuții de reprezentare care se pot fundament ape diverse contracte
de reprezentare(mandate,comision),dar și pe unul de muncă.
 Partenerii întreprinderii reprezintă factorii umani exterior întreprinderii indispensabil în activitatea sa.Ace știa de
regulă sunt:furnizorii,intermediarii,cumpărătorii.
 Intermediarii pot fi agenți comerciali,comisionari,concesionari exclusive,benefeciarii fiind în general cumpărători de
bunuri ,lucrări sau servicii ai profesionistului.
C. O întreprindere nu ar putea supraviețui fără fonduri necesarea activită ții sale.Fondurile financiare pot fi de origine
internă sau mobilizate de pe piața financiară.
 Cele de origine internă își pot avea sursa în aporturi de capital făcute de către asocia ți/ac ționari sau ulterior
fonduri produse prin activitatea desfă șurată de întreprindere.Desigur,acestea pot fi atrase și de pe pia ța
financiară prin intermediul instituțiilor financiare(bănci).
D. Riscul reprezintă o caracteristică esențială a întreprinderii de afaceri (comercială).Elementele fundamentale ce
defines implicarea profesionistului în organizarea întreprinderii sunt: inițiativa și riscul.
 CURS1

 Inițiativa se manifestă atât în faza constitutivă a întreprinderii cât și pe parcursul exercitării

afacerii,mecanismul întreprinderii urmând a fi pus în accord cu evolu ția mediului de afaceri.
 Riscul pe care și-l asumă profesionistul și care este specific oricărei întreprinderi constă în asumarea de
către acesta a tuturor consecințelor patrimoniale derivând din activitatea concretă a întreprinderii.
În ceea ce privește exploatarea unei întreprinderi în concepția legiuitorului, Codului civil ,profesionistul este acela
care exercită în mod sistematic o activitate organizată.
Caracterul sistematic , continuu și organizat al activită ții este specific profesionistului ,ceea ce înseamnă că acea
persoană care desfășoară una dintre activită ți prevăzute de lege ca opera țiuni singulare, ocazionale, fără a- și creia un
cadru organizat ,nu poate fi considerat profesionist.
Exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane,a unei activită ți organizate –întreprindere presupunere
un caraterul continuu nu izolat al activită ții care se realizează cu titlul de profesie.
Dacă toate persoanele care exploatează o întreprindere conform art. 3 poartă denumirea generic de profesioni ști,
există diferențieri în funcție de statutul juridic,de regimul juridic aplicabil fiecării categorii. Astfel,potrivit legisla ției speciale,
există diverse categorii de profesioni ști,în rândul lor un loc important îl ocupă-comercian ții.
În concepția legiuitorului se păstrează termenul de comerciant prevăzută în art. 11 din legea de aplicarea a C.civ și a
dispozițiilor legii 26/1990,republicată. Astfel potrivit acestor reglementări au obliga ția să ceară matricularea sau după caz
înregistrarea în Registrul comerțului: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si
familiale,societățile,companiile na ționale și societă țile na ționale,regiile autonome, grupările de interes economic,societă țile
cooperative,organizațiile cooperatiste, societă țile europene, societă țile cooperative europene și grupurile europene de
interes economic,cu sediu principal în România precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege .
Deși legiuitorul consideră ca persoanele fizice și juridice care au obliga ția înmatriculării sau înregistrării în Registrul
comerțului a firmei sau activității desfă șurate sunt considerate comercian ți,este important de subliniat faptul că nu toate
acestea desfășoară activitate de comerț,potrivit criteriului tradi țional(obiectiv) de calificare a comercian ților. În acest
sens,exemplificăm grupările de interes economic sau societă țile cooperative care pot avea ca obiect activită ți.în
concluzie,cu caracter civil .
În prezentul cadru legislativ este limpede că termenul de comerț este folosit în accep țiunea sa economică.În aceea și
ordine de idei,termenul de comerciant se referă la persoana care se ocupă cu comer țul. Comerciantul este inclus în
categoria profesioniștilor care poate desfă șura și alte activită ți respectiv de produc ție de prestări de servicii. Mai mult decat
atât,există comercianți ca de exemplu comisionarii, mandatarii care prin natura activită ții pe care o desfă șoară reprezintă o
prestare de servicii.
În Codul civil sunt menționate categoriil de comercian ți fără a se defini acesta. Sintetizând ideile exprimate rezultă
următoarele:
 Comerciantul nu mai este definit potrivit activității pe care o desfă șoară și eventual potrivit criteriului
formal,resprectiv obținerea de autoriza ție prevăzută de lege și înregistrarea sau după caz înmatricularea în Registrul
comerțului,fie că e vorba de persoană fizică-comerciant care î și organizează activitatea sub forma persoanei fizice
autorizate,întreprinderii individuale sau a întreprinderii familiale ( conform O.U.G. nt .44/2008 modifcicată și republicată) fie
ca societăți ( legea nr.31/1990 modificată și republicată).
 Societățile sunt calificate potrivit criteriului formal-un criteriu modern,respectiv dacă societatea se constituie în una
din formele prevăzute de lege.
 Activitățile de producție,comerț sau prestări de servicii pot fi exercitate atât de comercianți cât și de al ți
profesioniști,adică de toate pe persoanele care exploatează o întreprindere ( art.3 din C.civ).
 CURS1

În economia textelor O.U.G 44/2008 modificată și republicată ,se marchează principiile formale a unei activită ți
economice autorizate și condițiile în care se poate realiza aceasta.Astfel,principiile care se desprind din con ținutul art.3 sunt :
 Orice persoană fizică,cetățean român sau cetățean a unui stat membru a UE poate desfă șura activită ți economice
pe teritoriul României,principiul care se aplică în baza dreptului de liberă inițiativă,al dreptului la liberă asociere și al dreptului
de stabilire;dreptul de stabilire este prevăzut în art.2 C din O.U.G 44/2008 modificată ,potrivit căruia acesta reprezintă
“prerogative unui cet[éan a unui stat membru al UE sau al Spa țiului economic eurupean” de a desfășura activități economice
pe teriroriul unui alt stat membru,prin intermediul unui sediu permanent,în condi ții de egalitate de tratament cu cetă țenii
statului gazdă.
 Activitățile economice pot fi desfășurate în toate domeniile,meseriile,ocupa țiile sau profesiile pe care legea nu le
interzice în mod express pentru libera ini țiativă.
 Să aibă un sediu profesional pe teritoriul României,sediu professional fiind sediul principal declarat la Registrul
Comerțului,reprezentând un atribut de identificare a persoanei fizice .Sediul permanent este cprespondent sediului
professional pentru cetățenii altor state member ale UE sau a Spa țiului Economic European.
 Sediul professional este diferit din punct de vedere al no țiunii de” punctele de lucru”.
 Activitatea economică să fie înregistrată și autorizată atât activitatea care are caracter permanent cât și cea
desfășurată ocazional sau temporar.
 Înaintea începerii activității să fi obținut autorizațiile,avizele,licen țele prevăzute în legi speciale.
 Scopul activității desfășurate de profesionistul (întreprinzător) persoană fizică/juridică este ob ținerea unui profit. În
Codul civil ,legiuitorul delimitează diferitelecategorii de profesioni ști în func ție de scopul lucrativ sau non-lucrativ. Obținerea
profitului reprezintă o trăsătură esențială a profesionistului deoarece raportarea doar la scopul lucrativ nu surprinde ceea ce
este specific acestei categorii de profesioni ști,aceasta fiind exprimarea generală.
În concluzie,o societate care are ca obiect de activitate,vânarea cu amănuntul este profesionist,ne punem întrebarea
de ce ? Răspunsul este pentru că aceasta îndepline ște toate condi țiile prevăzute de lege:
 Societatea desfășoară din punct de vedere juridic,o activitatea economică;
 Activitatea se desfășoară în mod sistematic-implică o continuitate a desfă șurării a activită ții;
 Caracterul organizat-implică operațiuni de alocare a resurselor și de stabilire a minimului material și legal impus de
exercitarea unei activități;
 Activitatea constă în producerea ,administrarea,înstrăinarea de bunuri sau presatrea de servicii-fiind incluse într-o
activitate pe care o regăsim în Codul CAEN.
În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercian ți se consideră a
fi făcute la persoanele fizice sau după caz la persoanele juridice.
Pe cale de consecință la categoria operatorilor economici ,pe lângă societăți așa cum sunt reglementate de dispozi țiile
legii 31/1990 modificată și republicată,mai apar regiile autonome,grupările de interes economic,societă țile
cooperative,organizațiile cooperatiste,cooperativele de credit,societă țile europene, societă țile cooperative europene.
Regiile autonome sunt persoane juridice care sunt reglementate prin legi speciale înfiin țate fie prin hotărâri de Guvern
,fie prin decizia organelor administrației locale ,au gestiune economică proprie și autonomie economică financiară.
Grupurile de interes economic sunt reglementate de către legea 161/2003 ca o asociere dintre două sau mai multe
persoane fizice sau juridice constituite pe o perioadă determinată în scopul în lesnirii sau dezvoltării activită ților economice a
membrilor săi precum și al îmbunătățirii rezultatelor activită ții economice. Din definiția formulată de legiuitor rezultă că grupul
de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial și (în condi țiile Codului civil scopul este lucrativ).
SOCIETĂȚILE COOPERATIVE
 Se constituie în domeniul cooperației.
 CURS1

 Constituirea este dominată de principiul libertă ții de voin ță a șa cum rezultă din exprimarea legiuitorului în art. 7
coroborat cu art. 3 din legea nr. 1/2005 republicată .
 Societatea cooperativă este o asocia ție autonomă de persoane fizice și/ juridice după caz, constituită pe baza
consimțământului liber exprimat de acestea în scopul promovării intereselor economice,sociale și culturale ale membrilor
cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către mebrii săi în conformitate cu principiile cooperatiste.
 Una din particularitățile societății este cea privitoare la constituire și func ționare în conformitate cu principiile
cooperatiste. În textul legii cu unele excep ții sunt acelea și tipuri de societă ți existente în 31/1990 republicată.
ORGANIZAȚIILE COOPERATISTE
 Sunt structuri distincte de societățile cooperative .
 Organizația cooperatistă fiind o structură asociativă specifică domeniului agriculturii și creditului.
 Cooperativa agricolă este reglementată de legea coopera ției agricole nr. 566/2001 ,act normativ potrivit căruia
aceasta este o persoană juridică de drept privat și se constituie prin asocierea persoanelor fizice și/ juridice în scopul
promovării intereselor membrilor cooperatori, în conformitate cu orincipiile cooperatiste și al aplicării politicilor de stimulare a
asociației producătorilor în agricultură.
COOPERATIVELE DE CREDIT
 Sunt reglementate de O.U.G nr. 99/2006 și se constituie ca o asocia ție autonomă de persoane fizice unite în
mod voluntar în scopul satisfacerii nevoilor și aspira țiilor lor comune ,aspira ții de ordin economic,social,cultural a cărei
activitate se desfășoară în principal pe baza principiului întrajutorării membrilor cooperatori.
SOCIETĂȚILE EUROPENE
 În conformitate cu art 270 din lg 31/1990 republicată se pot constitui societă ți comerciale europene care î ți
stabilesc sediul pe teritoriul României,societă ți cărora le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului ( C.E) nr
2157/2001 privind statul societăților europene,cele din lege precum și cele privitoare la societă țile pe actiuni,în măsura
compatibilității lor cu dispozițiile regulamentului comunitar.
SOCIETĂȚI COOPERATIVE EUROPENE (S.C.E)
 În România prin O.U.G 52/2008 modificarea și completarea legii 31/1990 și pentru completarea legii 26/1990 a
fost creat cadrul legal intern necesar aplicării directe a Regulamentului Consiliului (C.E) nr. 1435/2003 privind statutul
societății cooperative europene.
 Astfel societatea cooperativa europeană reprezintă în sensul legii societatea al cărui capital este divizat în păr și
sociale,care are ca obiect principal satisfac ția nevoilor si/ dezvoltarea activită ții economice și sociale ale membrilor săi și care
este constituită în condițiile și mecanismele prevăzute de Regulamentul Consiliului ( C.E) nr. 1435/2003.

PROFESIONIȘTII- DESPRE SOCIETĂȚI (COMERCIALE)

1 .TERMINOLOGIE
 Codul civil adoptat prin legea nr. 287/2009 ,republicată și mai cu seamă codul de procedură civilă adoptat prin
legea nr. 137/2010,cu modificările intervenite prin legea nr. 76/2012 au adus schimbări subtanțiale în privin ța terminologiei
folosite de legiuitor în legea societă ții nr. 31/1990 republicată .
 Prin unificarea dreptului privat și prin “ dispariția” a dreptului commercial, legiuitorul a consideratcăsocietă țile care
se constituieșifuncționează pe baza legii nr 31/1990 artrebuisă nu maipoartedenumirea de ’’ societă țicomerciale”
astfelîncâtprinrenunțarea la cuvântul comercial titlul legii nr. 31/1990 modoficată se modifică în “ legea societă ților”.
 Dispoziția din legea de punere în aplicare a codului de procedură civilă privind renun țarea la termenul “comercial”
se corelează cu dispoziția cuprinsă în art. 1888 C.civ,în care legiuitorul prevede formele societare.
 CURS1

1.2 CONCEPTUL DE SOCIETATE

Poate fi analizat din două puncte de vedere:
 Contractual
 Instituțional-ca persoană juridică
 Din punct de vedere contractual societatea comercială reprezintă acordul de voin ță dintre două sau mai multe
personane, numite asociați sau fondatori ori ac ționari care se în țeleg să se asocieze, să contribuie la formarea capitalului
social în scopul desfășurării unei activită ți economice pentru împăr țirea beneficiilor (profit) suportând evident șipierderile. În
accepțiunea sa de contract,societatea trebuie să îndeplinească condi țiile de validitate comune tuturor contractelor( C.civ) dar
și condițiilor special prevăzute în special în legea nr. 31/1990,modificată și republicată.
 Din punct de vedere instituțional, societatea (comercială) este persoana juridical urmând să îndeplinească condi țiile
generale prevăzute de C.civ. pentru orice persoană juridical și condi țiile special prevăzute de leaga nr. 31/1990.
1.3CADRUL GENERAL AL SOCIETĂȚILOR(COMERCIALE)
 Legea general aplicabilă a societă ților este legea nr 31/1990,republicată cu modificările și completările ulterioare.
Ea este legea generală în raport cu alte acte normative special aplicabile anumitor categorii de societă ți care se organizează
și funcționează în diferite domenii, ca de exemplu domeniul asigurărilor, pie ței de capital, domeniu bancar,etc. Legea con ține
norme cu caracter imperativ. Dispozițiile aplicate societă ților sunt în strânsă legătură și concordan ță cu reglementările
adoptate la nivelul U.E înmaterie de societă ți.
 De asemenea, reglementările subsidiare în C.civ se aplică societă ților, care constituie dreptul comun în materie.
1.4 DEFINIȚIA SOCIETĂȚILOR
 Legea societăților nr. 31/1990 ,modificată și republicată nu conține o defini ție a societă ților dar aceasta , este
conturată de către doctrină precum și în C.civ (art.1864) .
 Societatea poate fi definită ca fiind, de regulă, acordul de voin ță dintre două sau mai multe persoane prin care
convin să contribuie cu aporturi băne ști,alte bunuri și cuno știn țe specifice sau presta ții pentru a desfă șura unele activită ți cu
scop lucrativ (producție,comerț sau prestări de servicii) în vederea ob ținerii unui profit pe care să îl împartă. Societatea
(comercială) are în toate cazurile personalitate juridică.
1.5 CLASIFICAREA SOCIETĂȚILOR(COMERCIALE)
Societățile se clasifică după mai multe criterii,astfel:
 Clasificarea societăților potrivit codului civil (art.1888 C.civ),potrivit acestui criteriu avem :
- Simplă - Societate pe acțiuni
- Înparticipație - Societateîncomandită pe acțiuni
- Înnumecolectiv - Societăți cooperative
- Încomandităsimplă - Un alt tip de societăți
- Societate cu răspunderelimitata

În funcție de criteriul întinderii răspuderii asocia ților:

- Societăți în care asociații au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale –societă ți de persoane,(spre
exemplu societate în nume colectiv).
- Societăți în care asociații au o răspundere limitată pentru obligațiile sociale.(societă țile de capitaluri și societă ți
cu răspundere limitată).
- Categorie intermediară- societate în comandită simplă șisocietate în comandită pe ac țiuni, asocia ții comanditari
au o răspundere limitată, asociații comandita ți au o răspundere nelimitată și solidară.
 În funcție de criteriul naturii asocierii :
 CURS1

- Societăți de persoane
- Societăți de capitaluri
1.6TRĂSĂTURI GENERALE ALE SOCIETĂȚILOR POTRIVIT CRITERIULUI NATURII ASOCIERII
1.6.1. SOCIETĂŢI DE PERSOANE
Prototipul societăţilor de persoane îl constituie societatea în nume colectiv; o categorie aparte o reprezintă specia
societăţii în comandită simplă pe care o vom prezenta sub titlul “Deosebiri”.
a) Trăsături caracteristice societăţilor de persoane
 Societăţile de persoane se caracterizează prin număr redus de membri ; limitarea se explică deoarece la baza
asocierii stă cunoaşterea reciprocă, onestitatea, priceperea profesională, spiritul de iniţiativă, conştiinciozitatea, puterea de
muncă, solvabilitatea, devotamentul fiecăruia.
Cu alte cuvinte, elementul personal, “intuitu personae”, este predominant. Dacă aceste calităţi sunt avute în vedere,
vom înţelege de ce primele entităţi asociative s-au constituit între membrii aceleiaşi familii (de exemplu între fraţi, între tată şi
fiu, între bunic şi nepoţi, între care încrederea reciprocă este liantul principal). Din acest punct de vedere putem afirma că
societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de asociere sub formă de societate comercială.
 Răspunderea asociaţilor este nemărginită (nelimitată) în sensul că, indiferent de contribuţia fiecărui asociat la
constituirea societăţii comerciale (aport) fiecare răspunde pentru datoriile societăţii comerciale cu întreaga avere personală,
nu în limita aportului;
 această răspundere este solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre asociaţi poate fi
ţinut să plătească întreaga datorie (nu doar în limita aportului său).
 în acelaşi timp, această răspundere este subsidiară, în sensul că, deoarece societatea comercială are personalitate
juridică proprie, ea trebuie întâi urmărită la plata propriilor datorii, numai în cazul în care nu poate plăti (în termenii Legii nr.
31/1990, modificată, această consecinţă se regăseşte în dispoziţia articolului 3, alineatul 2) respectiv “creditorii societăţii
se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu plăteşte în termen de cel mult
15 zile de la data punerii în întârziere, se vor îndrepta împotriva acestor asociaţi”.
 Dreptul asociaţilor de a cere cu prioritate urmărirea bunurilor din patrimoniul societăţii şi numai după aceea,
subsidiar, bunurile din patrimoniul unuia dintre asociaţi, corespunde beneficiului în discuţiune ce aparţine asociaţilor, în
acest sens asemănarea cu fidejusorii fiind relevantă. Acest beneficiu conferă caracterul subsidiar al răspunderii.
 Capitalul social se divide în părţi de interes, care nu sunt negociabile şi nu pot fi transmise, în principiu; explicaţia
porneşte de la caracterul subiectiv, personal al societăţilor în nume colectiv; cesiunea părţilor de interes sau transmiterea lor
în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actele constitutive se prevede, în mod expres, continuarea activităţii
cu moştenitorii celui decedat sub forma clauzei de continuitate cu succesorii. În reglementarea actuală societăţile de
persoane au obligaţia să verse integral capitalul social subscris chiar de la data constituirii .
 Nu este permisă emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, motiv pentru care asociaţii nu sunt acţionari.
 Nu se pot recruta asociaţi pe baza subscripţiei publice.
 Puterile majorităţii societarilor sunt limitate, în sensul că, în afară de stipulaţie contrară, majoritatea asociaţiilor nu
poate decide să schimbe sau să modifice tipul de societate, contractul, obiectul activităţii, pentru că principiul de decizie este
al unanimităţii.
 În lipsă de stipulaţie contrară, toţi asociaţii au dreptul să administreze societatea în virtutea prezumţiei (presupunerii)
că şi-au acordat reciproc mandat în această privinţă (pot fi administratori fie asociaţii, fie, în temeiul republicării Legii nr.
31/1990, chiar terţe persoane, adică neasociaţi).
 Calitatea obligatorie de a fi comerciant cerută fiecărui asociat al societăţii în nume colectiv, potrivit dreptului francez
(ce decurge din calitatea de a administra societatea comercială, adică de a săvârşi acte de comerţ) nu este prevăzută de
 CURS1

dreptul român; asociaţii pot fi, aşadar, comercianţi sau necomercianţi, fără ca după dobândirea calităţii de asociat să devină
automat şicomercianţi.
 Asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect
de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau unul asemănător; totuşi, asociaţii
pot îndeplini astfel de activităţi dacă au consimţământul expres sau tacit al celorlalţi (se consideră tacit consimţământul dat
când participarea la astfel de activităţi a fost cunoscută de ceilalţiasociaţişiaceştia nu au interzis continuarea lor).
 Pentru că fiecare asociat răspunde cu averea personală, pe care va trebui să o declare la constituire, prin contractul
de societate se poate prevedea că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume pentru cheltuielile lor particulare, dar că
acel asociat care, fără consimţământul scris al celorlalţi, ar întrebuinţa capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său
sau în acela al unei alte persoane, este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri
pentru daunele cauzate.
 Se admit aporturi de bunuri în natură, dar şi în creanţe.
 Controlul activităţii economico-financiare se realizează de regulă de către asociaţi; numirea cenzorilor este
facultativă.
 În societăţile de persoane, printre cauzele care atrag dizolvarea acestora se numără: retragerea, excluderea,
incapacitatea, falimentul sau moartea unui asociat, dacă astfel colectivul se reduce la un singur membru, fără să existe în
actul constitutiv o clauză de continuitate cu succesorii sau o altă modalitate de a asigura pluralitatea de membri; de unde
deducem că numărul minim de asociaţi la societăţile de persoane este de doi membri (întărită şi de caracterul bilateral al
actului constitutiv).
 La societăţile de persoane nu se cere un minim de capital social la constituire pentru că, oricum, fiecare garantează
cu întreaga avere (nelimitat).
 Firma cuprinde numele asociaţilor, sau cel puţin a unuia din ei, cu menţiunea „şi alţii”.
 Actul constitutiv este contractul de societate, nefiind necesară redactarea unui statut; actul constitutiv este
obligatoriu a fi încheiat în formă autentică la societăţile de persoane.
 Acesta trebuie să cuprindă date de identificare ale asociaţilor, care pot fi persoane fizice sau juridice, forma,
denumirea, sediul şi dacă este cazul emblema, obiectul de activitatea cu precizarea domeniului şi a activităţii principale,
capitalul social cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea lui şi modul de evaluare, cine
sunt asociaţii ce reprezintă societatea sau administratorii cu datele de identificare şi puterile ce li s-au conferit; partea
asociaţilor la beneficii şi la pierderi; sediile secundare, durata societăţiişi modul de dizolvare şi lichidare.
 Fondatorii societăţii pot fi semnatarii actului constitutiv sau persoanele care au un rol determinant în constituirea
societăţii în schimb nu pot fi fondatori persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luate de mită, pentru
infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şisancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea
unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea
31/1990 republicată;
b) Deosebiri
Spre deosebire de societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă cuprinde două categorii de
asociaţi:
 comanditaţii care, asemenea asociaţilor societăţii în nume colectiv, răspund nelimitat, solidar şi subsidiar pentru
îndeplinirea obligaţiilor sociale; toţi comanditaţii, unii dintre ei, sau doar unul, în funcţie de prevederile actului constitutiv, sunt
şi administratorii societăţii comerciale;
 comanditarii răspund numai în limita aportului lor la capitalul social, fapt pentru care ei nu pot încheia operaţiuni în
contul societăţii decât dacă au împuternicire să administreze societatea, printr-o procură specială; fără această împuternicire
 CURS1

nu se pot face decât servicii în administraţia internă (nu în raporturile cu terţii), acte de supraveghere şi să participe la
numirea şi revocarea administratorilor.
- Două sunt căile prin care comanditarii devin automat comanditaţi: atunci când fac acte de administrare
externă, fără împuternicire, moment din care răspund nelimitat şi solidar faţă de terţişi când numele lor este trecut în firma
societăţii (de regulă firma cuprinzând numele comanditaţilor, pentru că ei răspund cu întreaga avere); în ambele cazuri,
pentru existenţasocietăţii este mai utilă trecerea acestor asociaţi din categoria “comanditari” în “comanditaţi”, decât
excluderea lor.
Pentru că existenţa celor două categorii de asociaţi este de esenţa societăţii în comandită simplă, înseamnă că
pentru existenţa ei valabilă este necesar să existe cel puţin un comanditar şi un comanditat (aşadar: moartea,
incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat, când prin aceasta o categorie de asociaţi dispare, atrag
dizolvarea societăţii în comandită simplă).
Toate celelalte caracteristici enumerate la societatea în nume colectiv sunt valabile şi pentru societatea în comandită
simplă.
1.6.2. SOCIETĂŢI DE CAPITALURI
Prototipul societăţilor de capitaluri este societatea pe acţiuni (ale cărei trăsături le vom analiza la litera a –
Asemănări), o categorie aparte reprezentând-o societatea în comandită pe acţiuni (a se vedea litera b – Deosebiri).
a) Trăsături caracteristice societăţilor de capitaluri
 societăţile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acţionari, calităţile personale ale
acţionarilor fiind fără relevanţă;
 prevalează elementul obiectiv, esenţială fiind contribuţia pecuniară a fiecărui acţionar la capitalul social
(“intuitupecuniae”);
 fiind societăţi mari, capitalul minim cerut pentru constituirea valabilă este de 90.000 lei, cu posibilitatea ca
Guvernul să poată modifica acest capital minim, cel mult o dată la 2 ani, astfel încât acesta să reprezinte echivalentul în lei a
sumei de 25.000 Euro; numărul acţionarilor nu poate fi mai mic de doi, evitând un termen de graţie de 9 luni în care se poate
reconstitui numărul minim de acţionari;
 se constituie prin subscripţie simultană sau prin subscripţie publică;
 răspunderea acţionarilor la societatea pe acţiunieste limitată la aportul social;
 capitalul social este divizat în acţiuni (sau obligaţiuni) care sunt negociabile şi transmisibile; fiind negociabile pot fi
vândute pe pieţele financiare organizate, când sunt cotate la burse; când nu, pot fi vândute pe pieţele neorganizate;
 administrarea societăţii se face după principiul votului majorităţii, administratorii pot fi acţionari sau terţe persoane
(neasociaţi), constituiţi de regulă într-un consiliu de administraţie; acţionariineadministratori nu pot gera interesele societăţii
comerciale;
 acţionarii pot fi comercianţi sau necomercianţi, nefiind relevate calităţile lor personale, ci contribuţia pecuniară;
 se admit: aportul în numerar (lichidităţi) şibunuri în natură, fiind interzis aportul în creanţeşi în industrie;
 controlulactivităţii revine comisiei de cenzori (minim trei şi tot atâţiasupleanţi);
 în firma societăţii pe acţiuni nu se foloseşte numele acţionarilor, ci o denumire proprie, fără legătură cu numele
acţionarilor;
 moartea, incapacitatea sau falimentul acţionarilor nu duc la dizolvarea societăţii; în schimb, scăderea capitalului
social sub o anumită limită sau a numărului de acţionari, pot conduce la dizolvare.
b) Deosebiri
Trăsăturile societăţii în comandită pe acţiuni corespund celor ale societăţii în comandită simplă, dar, fiind o societate de
capitaluri, preia caracteristicile societăţii pe acţiuni, mai înainte prezentate.
1.6.3. SOCIETĂŢI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
Definită ca fiind o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capitaluri, societatea cu răspundere
limitată poate fi explicată ca societate de persoane cu intruziuni ale elementelor specifice, societăţilor de capitaluri şi,
paradoxal, la fel de corect, ca societate de capitaluri care preia unele trăsături ale societăţilor de persoane. De aceea
prezentăm asemănările cu societăţile de persoane (a) şi apoi cu societăţile de capitaluri (b).
a) Asemănări cu societăţile de persoane
 numărul relativ mic de asociaţi, respectiv maxim 50 asociaţi;
 CURS1

 diviziunile de capital social, numite părţi sociale, nu sunt, în principiu, transmisibile (ca excepţie pot fi transmise
asociaţilor; de exemplu: clauza de continuitate cu succesorii sau chiar terţilor, dar cu condiţia obţinerii acordului a ¾ din
capitalul social pentru cesiunea părţilor sociale);
 nu poate emite acţiuni sau obligaţiuni;
 firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi.
 în lipsă de cenzori sau auditori financiari; fiecare dintre asociaţi, care nu are calitate de administrator, poate
exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociaţii la societăţile în nume colectiv;
b) Asemănări cu societăţile de capital
 răspunderea limitată a asociaţilor care atrage obligativitatea îndeplinirii condiţiei unui capital minim, respectiv
200 lei, divizat în părţi sociale în valoare de cel puţin 10 lei;
 hotărârile asociaţilor se iau în Adunarea generală, care decide, în lipsă de stipulaţie contrară, prin votul
reprezentând majoritatea absolută a asociaţilorşi a părţilor sociale (când obiectul îl constituie modificarea actului constitutiv,
e necesar votul tuturor asociaţilor). Prin actul constitutiv se poate stabili ca votarea să se facă şi prin corespondenţă.
 administrarea societăţii poate fi făcută de asociaţi sau de terţi;
 controlul gestiunii se face de către înşi şiasociaţii (ca la societăţile de persoane), dar, când numărul
asociaţilordepăşeşte cifra 15, este obligatorie numirea de cenzori;
 nu se admit decât aporturi în natură şi numerar; fiind interzis aportul în creanţeşi în industrie;
 deşi între cauzele de dizolvare sunt şi unele specifice societăţilor de persoane, scăderea capitalului social sub
limita legală (ca la societăţi de capitaluri) atrage dizolvarea societăţii cu răspundere limitată.
c) S.R.L.-ul unipersonal
 În cazul S.R.L.-ului unipersonal actul constitutiv, reprezentând voinţa unei singure persoane, îmbracă forma unui
act juridic unilateral, respectiv statutul.
 Fiind vorba de un singur asociat, acesta îşi asumă prerogativele pe care Adunarea generală a asociaţilor le
exercită în cazul societăţilorpluripersonale.
 Când aportul asociatului este în bunuri mobile sau imobile şi nu în numerar, este necesară expertiza de
specialitate a acestuia pentru a se asigura o evaluare obiectivă a bunurilor.
 Unicul asociat poate fi şi administrator, caz în care, dacă a vărsat contribuţiile la asigurările sociale, inclusiv
pentru pensia suplimentară, poate beneficia de pensie de la asigurările sociale. Asociatul unic poate fi salariat cu excepţia
cazului când este şi administrator unic sau membru al consiliului de administraţie. Aşadar, calitatea de salariat a asociatului
unic poate fi cumulată cu cea de administrator numai dacă este o pluralitate de administratori ai S.R.L.-ului şi asociatul unic
nu face parte din consiliul de administraţie.
 Dacă extindem prevederile privind administrarea S.A. şi la S.R.L. vom reţine că numărul minim de administratori
este de 3 pentru societăţile comerciale care fac obiectul obligaţiei legale de auditare, adică acele societăţi ale căror situaţii
financiare intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de
contabilitate.
 S.R.L.-ul unipersonal poate fi înţeles ca treaptă a evoluţiei activităţii comerciale, prin comparaţie cu activitatea
comerciantului-persoană fizică.
 Deoarece comerciantul (persoană fizică) răspunde nelimitat pentru obligaţiile comerciale asumate, iar, pe de
altă parte, în cadrul societăţilor comerciale se realizase deja trecerea de la societăţi de persoane (cu răspunderea nelimitată
a asociaţilor) la societăţile de capitaluri (cu răspunderea limitată a asociaţilor), se punea logic întrebarea de ce o singură
persoană fizică n-ar putea răspunde doar în limita aportului său la capitalul social.
 Răspunsul l-a constituit apariţia S.R.L.-ului unipersonal, dar în care, prin bunurile constituite ca aport la
patrimoniul respectiv, societatea comercială dobândeştepersonalitate juridică proprie.
 Pentru că acest S.R.L. este unic şi irepetabil, înţelegem de ce Legea nr. 31/1990, modificată, menţionează
expres că o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere
limitatăşi că o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită
dintr-o singură persoană.
CURS1

CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

1.1. PROCEDURA DE CONSTITUIRE A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

 Pentru reducerea formalismului excesiv ce caracteriza procedura constituirii societăţilor comerciale conform Legii
nr. 31/1990 (ce includea: redactarea şi autentificarea actului constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu
avizul consultativ al Camerei de Comerţ şi Industrie, înmatricularea la Registrul Comerţului, publicarea în Monitorul Oficial
şi înregistrarea la administraţia financiară) prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999 privind accelerarea reformei
economice procedura constituirii s-a simplificat, comasându-se etapele acesteia prin preluarea de către Oficiul Registrului
Comerţului a unor atribuţii, până atunci aflate în sarcina altor instituţii.
 Prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999 , odată cu depunerea cererii de înmatriculare a societăţii comerciale
la Oficiul Registrului Comerţului competent, nu instanţa judecătorească, ci judecătorul delegat (afiliat MINISTERULUI
JUSTIŢIEI) autorizează desfăşurareaactivităţii, după care, pe lângă sarcina înmatriculării, tot Oficiul Registrului Comerţului
este obligat, dar pe cheltuiala societăţii comerciale ce solicită înmatricularea, să obţină atât publicarea în Monitorul Oficial
cât şi înregistrarea fiscală a societăţii comerciale.
 Potrivit Legii nr. 359/2004 (cu modificările aduse de O.U.G. 626/2006 şi Legea 360/2006) privind simplificarea
formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţilor familiale şi persoanelor juridice,
înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, se crează servicii de asistenţă
acordate solicitanţilor, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în
registrul comerţului a actelor constitutive sau modificatoare. Activitatea acestor servicii se desfăşoară în cadrul oficiilor
registrului comerţului de pe lângă tribunale, prin personal specializat din cadrul oficiilor registrului comerţului.
 Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a unor
Birouri Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionăriicomercianţilor.
 “Unicitatea” procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se obţine de la aceeaşiinstituţie,
Biroul Unic, certificatul de înregistrare comercială conţinând codul unic de înregistrare.
Practic, etapele ar putea fi sintetizate astfel:
 depunerea cererii-tip de înregistrare la Biroul Unic (care va fi însoţită de o suită de documente ce dovedesc
vărsămintele efectuate şi dreptul de proprietate asupra bunurilor aportate);
 cererea-tip, odată depusă, declanşează obligaţia Biroului Unic de a:
1. rezerva firma societăţii comerciale şi efectuarea, în numele societăţii comerciale, a vărsămintelor reprezentând
aportul în numerar;
2. redacta actul constitutiv (care nu mai este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică, fiind admisă şi forma de
înscris sub semnătură privată, dar cu dată certă);
3. redacta şiobţinedeclaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege;
4. obţine de la judecătorul delegat încheierea de autorizare a funcţionăriisocietăţii comerciale;
5. obţine, pe cale electronică, de la Ministerul Finanţelor Publice codul unic de înregistrare;
6. obţinerea înregistrării comerciantului în Registrul Comerţului;
7. publica în Monitorul Oficial, în formă simplificată, încheierea judecătorului delegat, precum şi a actului constitutiv;
8. obţine toate avizele, autorizaţiileşi/sau acordurile necesare funcţionării, ce se vor alătura certificatului unic de
înregistrare, sub forma unei anexe.
9. Odată cu obţinerea certificatului de înregistrare a societăţii comerciale, aceasta dobândeşte personalitate juridică.

1.2. ACTUL CONSTITUTIV

Înfuncţie de forma de societate comercială, actul constitutiv poate să fie:
- numai contract de societate, în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă;
- contract de societate şi statut, în cazul societăţii pe acţiuni, societăţii în comandită pe acţiunişisocietăţii cu răspundere
limitată pluripersonale (doi sau mai mulţiasociaţi);
- numai statut, în cazul societăţii cu răspundere limitată unipersonală.
Forma în care poate fi prezentat actul constitutiv este:
 CURS1

 autentificat în faţa notarului public, formă cerută în mod obligatoriu când:

 printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren;
 forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei (deci este
cazul societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni);
 societatea comercială se constituie prin subscripţie publică.
 sub semnătură privată, dar cu dată certă.
- Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Tot act
constitutiv poate fi denumit numai contractul sau numai statutul societăţii.
- Semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol determinant la constituirea societăţii sunt
considerate fondatori.
- Persoanele care nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori, membrii ai consiliului de supraveghere şi
ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.
- Pentru constituirea valabilă, fondatorii trebuie să depună la Biroul Unic declaraţia, pe proprie răspundere, că
îndeplinesc condiţiile legale.
- În cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni , în afara constituirii prin subscripţie simultană (în sensul că
acţionarii care au iniţiat societatea pot constitui, prin contribuţiile lor minimul de capital cerut de lege, respectiv 90.000 lei,
neapelând astfel la terţe persoane pentru a-l realiza), este posibilă şi constituirea prin subscripţie publică (caz în care
societăţile astfel constituite sunt considerate societăţi deschise, denumirea provenind de la faptul că, pentru a-şi realiza
capitalul social se apelează la banii publici, în sensul că alături de fondatori vor contribui şiterţe persoane, numite subscriitori,
care, completând prospectele de emisiune îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari ai societăţii comerciale ce a emis
prospectele).
- Prospectul de emisiune conţine menţiunile prevăzute de lege pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni prin
subscripţie simultană (pentru ca subscriitorul să cunoască societatea comercială emitentă şi să decidă, în cunoştinţă de cauză,
dacă să contribuie sau nu la constituirea ei), cu excepţia clauzelor privind administratorii, cenzorii sau auditorii financiari,
precum şi directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere (care vor fi aleşi la prima adunare generală la care
vor participa acţionarii-fondatori şi subscriitorii, motiv pentru care adunarea poartă denumirea de constitutivă, punând temelia
noii societăţi), dar va conţine în plus data închiderii subscripţieişi consemnarea sumei cu care subscriitorul înţelege să
contribuie la formarea capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se întocmeşte în formă autentică şi se
depune la Oficiul Registrului comerţului din judeţul în care va avea sediul spre a fi autorizat de către judecătorul delegat, după
care va fi publicat în Monitorul Oficial.
- Subscrierea de acţiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor,
vizate de judecătorul delegat, constituirea societăţii putându-se face în mod valabil numai dacă întregul capital a fost subscris
şi fiecare subscriitor-acceptant a vărsat în numerar jumătate (50%) din valoarea acţiunilor subscrise; diferenţa urmând a se
vărsa în 12 luni de la înmatricularea societăţilor comerciale.
- Dacă subscrierea se face cu bunuri în natură, acestea trebuie predate integral, încă de la început (nefiind posibilă
predarea în tranşe).
1.3. APORTURILE ASOCIAŢILOR
 NOŢIUNEA
Această noţiune are un sens juridic şi unul etimologic.
 Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit
bun, o valoare patrimonială. În limita aportului, asociatul devine debitor al societăţii, iar după vărsarea lui integrală –
creditor al acesteia, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate.
 Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat.
Deşi sensul juridic este sensul propriu al noţiunii de aport, totuşi noţiunea este folosită şi în sensul ei etimologic.
 OBIECTUL APORTULUI
 Aportul poate avea ca obiect orice bun, cu valoare economică, al asociatului, care prezintă interes pentru
activitatea societăţii.
 Potrivit Codului civil, fiecare asociat trebuie să pună în comun “sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa”; deci
aportul poate fi:
 CURS1

- în numerar
- în natură
- în industrie
a) Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societăţii.
Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale, aporturile în numerar sunt obligatorii la
constituirea societăţii comerciale, indiferent de forma ei.
Aportul la capitalul social nu este purtător de dobânzi.
b) Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.), bunuri mobile corporale (materiale,
mărfuri etc.) sau incorporale (creanţe, sr etc.).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste aporturi se realizează prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate.
- Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului ori doar a dreptului
de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile devin proprietatea societăţii. Se înţelege că dacă s-a convenit
transmiterea dreptului de proprietate, bunul va intra în patrimoniul societăţii, asociatul nemaiavând vreun drept asupra lui. În
consecinţă, bunul nu va putea fi urmărit de creditorii asociatului, iar la dizolvarea societăţii, asociatul nu va avea dreptul la
restituirea bunului, ci la contravaloarea sa.
- În cazul în care aportul are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre asociat şi societate
sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător şi cumpărător.
- Cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra bunului, Legea nr. 31/1190 modificată, prevede că bunul
devine proprietatea societăţii “din momentul înmatriculării ei în Registrul comerţului”.
- Dacă bunul piere înainte de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către asociat; el va fi obligat să aducă
în societate un alt bun, ori un aport în numerar echivalent.
- Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se putea stabili valoarea părţilor de
interes (părţilor sociale) sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului. Această evaluare se face de către asociaţi
sau, când este necesar, de către experţi. Din interpretarea reglementărilor recente, considerăm că înţelesul ce trebuie
desprins este că evaluarea convenţională nu mai este posibilă, fiind obligatorie evaluarea experţilor. Această modificare se
- explică prin faptul că în unele cazuri, în practică au avut loc supraevaluări ale bunurilor aportate, fapt ce diminua
garanţia creditorilor sociali. În contractul de societate trebuie să se prevadă şi valoarea bunului şi modul de evaluare.
- În cazul în care bunul care face obiectul aportului în natură a fost adus în folosinţasocietăţii, în doctrină se
consideră că raporturile dintre asociat şi societate sunt guvernate de regulile referitoare la uzufruct. Întrucât societatea
dobândeşte numai un drept de folosinţă, asociatul rămâne proprietarul bunului şi în această calitate, la dizolvarea societăţii,
are dreptul la restituirea bunului.
- Aportul în natură poate avea ca obiect bunuri mobile incorporale, cum sunt creanţele, brevetele de invenţie,
mărcile, know-how-ul etc.
- Aportul în creanţe se consideră liberat numai după ce societatea a obţinut plata sumei de bani care face obiectul
creanţei (executarea obligaţiei de vărsământ). Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură.
- Întrucât valorificarea de către societate a creanţelor dobândite poate crea dificultăţi, legea interzice creanţele ca
aport în societatea pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi în societatea cu răspundere limitată. Pentru
cazurile când creanţele sunt admise ca aport, raporturile dintre asociat şi societate sunt cârmuite de regulile cesiunii de
creanţă (din dreptul civil). Prin derogare de la dreptul comun, asociatul răspunde pentru solvabilitatea debitorului.
c) Aportul în industrie constă, în terminologia legii, în munca sau activitatea pe care asociatul promite să o
efectueze în societate, având în vedere competenţaşi calificarea sa.
- Aportul în prestaţii este permis numai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi asociaţilo comanditaţi din
societatea în comandită simplă.
- Un atare raport nu este cuprins în capitalul social, deoarece el nu poate constitui un element al gajului general al
creditorilor societăţii. Potrivit legii prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea
capitalului social. Totuşi, în schimbul aportului în prestaţii în muncă, asociatul are dreptul să participe la împărţirea
beneficiilor şi a activului şi, totodată are obligaţia să participe la pierderi. În acest scop, aportul în prestaţie în muncă trebuie
evaluat şi precizat în actul constitutiv.
 CURS1

- Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei

- Pentru constituirea societăţii, fiecare asociat este ţinut să contribuie la formarea patrimoniului societăţii. De aceea,
în actul constitutiv trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
- Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare, sau ca ele să aibă acelaşi obiect şi nici ca aportul
unui asociat să aibă un obiect unitar.
- Întrucât noţiunea de aport desemnează o obligaţie, trebuie făcută distincţie între naştereaobligaţieişi executarea
ei; obligaţiase naşte la încheierea contractului de societate, pe când executarea ei poate fi îndeplinită la constituirea societăţii
sau ulterior, la termenele stabilite în actul constitutiv.
- Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. Ea se naşte prin semnarea
contractului de societate sau, după caz, prin participarea la subscripţia publică.
- Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ); asociaţii sunt obligaţi să-şi
îndeplinească obligaţia de aportare potrivit stipulaţiilor din contractul de societate şi cu respectarea dispoziţiilor legii.
- Neefectuarea aportului are semnificaţia neexecutării de către asociat a obligaţiei asumate, cu consecinţele
prevăzute de lege.
- Potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, “asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de
daunele pricinuite”. Deci indiferent de obiectul aportului, dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi,
prin aceasta, a cauzat societăţii anumite prejudicii, el este obligat la plata de despăgubiri, în condiţiile dreptului comun.
 Pentru cazul când aportul a fost stipulat în numerar, legea prevede că asociatul “este obligat şi la plata dobânzilor
legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul”.
- Aceste consecinţe consacrate de Legea nr. 31/1990, republicată, sunt diferite de cele prevăzute de dreptul comun
pentru nerespectarea obligaţiilorbăneşti.
 Mai întâi, observăm că pentru nevărsarea la termen a sumei de bani datorată ca aport, asociatul datorează
dobânzile legale, ca şi în dreptul comun, fără dovada cauzării unui prejudiciu. Dar, în plus, dacă se face dovada că prin
nerespectarea obligaţiei au fost cauzate prejudicii, asociatul
- datorează şi despăgubiri. Deci, dobânzile se cumulează cu despăgubirile şi nu se impută asupra lor. Dobânzile
joacă rolul unor amenzi civile, iar nu rolul tradiţional, de despăgubiri pentru daunele moratorii.
 În al doilea rând, observăm că în privinţa datei de la care curg dobânzile legale, legea derogă de la dreptul
comun. Într-adevăr, aceste dobânzi sunt datorate din ziua în care trebuia să se facă vărsământul, adică de la data de la care
trebuia executată obligaţia, iar nu de la data chemării în judecată, aşa cum prevede Codul civil. Soluţia constituie o aplicare a
principiului potrivit căruia, în materie comercială dobânzile curg de drept, din ziua când devin exigibile.
 Pentru cazul când obiectul aportului este o creanţă, legea prevede că dacă societatea n-a putut încasa creanţa
prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, pe lângă despăgubiri, răspunde de suma datorată cu dobânda legală, din ziua
scadenţeicreanţei.
 Deci, în acest caz, întrucât obligaţia privind efectuarea aportului nu s-a executat la termen, asociatul datorează
suma şi dobânzile legale de la data scadenţeicreanţei, precum şi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societăţii.
 În sfârşit, în cazurile prevăzute de lege, nerespectarea obligaţiilor privind vărsarea aportului, poate avea
şiconsecinţa gravă a excluderii asociatului din societate.

1.4. CAPITALUL SOCIAL. PRECIZĂRI TERMINOLOGICE

Aporturile asociaţilor trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci şi în totalitatea acestora. Într-adevăr, aceste
aporturi reunite formează capitalul social al societăţiişi totodată, ele constituie elemente ale patrimoniului societăţii.
Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt două concepte strâns legate între ele, dar nu trebuie confundate.
 CAPITALUL SOCIAL
Capitalul social are o dublă semnificaţie: contabilă şi juridică.
Capitalul social al unei societăţi comerciale este expresia valorică a totalităţii aporturilor asociaţilor care participă
la constituirea societăţii. Capitalul social mai este denumit şi capital nominal.
 semnificaţia contabilă: capitalul social nu are o existenţă reală, concretă, ci reprezintă o cifră convenită de
asociaţi.
 CURS1

În bilanţulsocietăţii, capitalul social apare evidenţiatla pasiv deoarece el reprezintă aporturile asociaţilor, care, la
dizolvarea societăţii trebuie restituite. În schimb, bunurile efective care constituie aporturile asociaţilor figurează în
activul bilanţului întrucât ele aparţinsocietăţii.
 semnificaţia juridică: capitalul social constituie gajul general al creditorilor societăţii.
Datorită rolului său de gaj general al creditorilor societăţii, capitalul social este fix pe toată durata societăţii. El poate fi
modificat în sensul măririi sau micşorării sale, numai în condiţiile prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutiv.
În scopul asigurării intereselor creditorilor societăţii, pentru anumite forme de societate, legea stabileşte un plafon
minim al capitalului social:
 90.000 lei în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni;
 200 lei în cazul societăţii cu răspundere limitată.
 Întrucât capitalul social este fix pe întreaga durată a societăţii, în cazul în care el se diminuează într-o anumită
limită, datorită folosirii sale în desfăşurareaactivităţii, legea prevede obligaţia reîntregirii sau reducerii capitalului social, mai
înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii.
 Capitalul social prezintă interes şi sub alte aspecte. În raport de capitalul social se determină beneficiile şi se
calculează rezervele acesteia.
 Ca o consecinţă a destinaţiei sale, capitalul social este intangibil; el nu poate fi folosit pentru distribuirea
dividendelor către asociaţi.
 Având rol de gaj general al creditorilor, capitalul social trebuie să fie real. Aceasta impune intrarea efectivă în
patrimoniul societăţii a bunurilor care constituie aporturile asociaţilor (nu aporturi fictive), precum şi păstrarea în permanenţă
în patrimoniul societăţii a unor bunuri a căror valoare să nu fie mai mică decât capitalul social.
 În privinţa capitalului social, legea distinge între capitalul subscris şi capitalul vărsat.
 Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au obligat să contribuie la
constituirea societăţii; coincide cu capitalul social.
 Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în patrimoniul societăţii.
 În anumite cazuri, legea stabileştecondiţii privind vărsarea capitalului (de exemplu: în cazul societăţii pe acţiuni
sau în comandită pe acţiuni, la constituirea societăţii, capitalul vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic de 30%
decât cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel; restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la
înmatricularea societăţii.
Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite diferit după forma juridică a societăţii:
 părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şisocietăţii în comandită simplă;
 părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată;
 acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită pe acţiuni.
 Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni, corespunzător
valorii aportului fiecăruia (articolele 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990, republicată).

1.5 PATRIMONIUL SOCIETĂŢII

Noţiunea de patrimoniu al societăţii, sau de patrimoniu social este distinctă de cea de capital social.
Patrimoniul societăţii, potrivit principiilor dreptului civil, îl constituie totalitatea drepturilor şiobligaţiilor cu valoare economică
aparţinând societăţii. Patrimoniul societăţii cuprinde activul social şi pasivul social, care se evidenţiază în situaţia
financiară anuală (termen introdus prin legea nr. 161/2003), cu respectarea dispoziţiilor legii contabilităţii.
 Activul social (denumit şi fond social) cuprinde bunurile constituite ca aport în societate şi cele dobândite în cursul
activităţiisocietăţii.
 Pasivul social cuprinde obligaţiilesocietăţii, indiferent de natura lor.
- Într-adevăr, în momentul constituirii societăţii, capitalul social prevăzut în contractul de societate are aceeaşi
valoare cu patrimoniul societăţii. Ulterior însă, prin desfăşurareaactivităţii comerciale, patrimoniul societăţii se poate mări
dacă societatea obţine PROFIT(termen introdus prin Legea nr. 161/2003 în locul noţiunii de beneficiu), sau poate să
înregistreze o anumită micşorare a valorii, dacă societatea are pierderi.
 CURS1

- Rolul capitalului social este acela de a constitui gajul general al creditorilor societăţii. În realitate, veritabila
garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă patrimoniul societăţii: în cazul nerespectării obligaţiilor de către societate,
creditorii vor urmări bunurile aflate în patrimoniul societăţii; limita urmăririi este dată de capitalul social, deoarece, prin
publicitatea contractului de societate, terţii au luat cunoştinţă de capitalul social. Concluzia se întemeiază şi pe dispoziţiile
Legii nr. 31/1990 republicată, care precizează că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.

BENEFICIILE (TERMENUL NOU FOLOSIT DE LEGEA NR. 161/2003 ESTE DE PROFIT)

 Scopul societăţii este acela de a realiza beneficii din activitatea comercială desfăşuratăşi de a le împărţi între
asociaţi.
 Cota-parte din beneficii ce se plăteşte fiecăruia dintre asociaţi poartă denumirea de dividend.
 Scopul urmărit constituie criteriul de distincţie între societatea comercială şiasociaţie: pe când societatea
comercială se constituie pentru realizarea şiîmpărţirea unor beneficii, asociaţiaurmăreşte un scop ideal, moral, cultural,
sportiv etc.
 Întrucât activitatea comercială ar putea înregistra pierderi în loc de beneficii, datorită legăturii sociale care îi
uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi. Deci, desfăşurând activitate comercială în comun, asociaţii participă
împreună atât la profitul cât şi la pierderile societăţii.
 În general, prin profit se înţelege un câştig evaluabil în bani. Multă vreme s-a considerat în doctrina dreptului
1

comercial că beneficiul constituie un câştig material care sporeşte patrimoniul asociaţilor. În consecinţă nu erau recunoscute
drept beneficiu avantajele, chiar evaluabile în bani, care nu contribuiau la creşterea averii asociaţilor, ci le permiteau numai
să facă economii ori să reducă cheltuielile. În această situaţie se aflau asigurările mutuale.
 În perioada modernă această concepţie a evoluat, înregistrându-se o tendinţă de lărgire a noţiunii de beneficiu:
s-a considerat că reprezintă beneficiu şi serviciile sau bunurile procurate de societate în condiţii mai avantajoase decât
acelea care s-ar putea obţine individual. Tot astfel, s-au recunoscut ca societăţi comerciale societăţile de asigurare mutuală
în care beneficiul rezidă în evitarea unor cheltuieli.
 Urmând această tendinţă, printr-o lege din 1978, în dreptul francez s-a consacrat concepţia potrivit căreia o
societate comercială poate avea ca scop nu numai realizarea şiîmpărţirea beneficiilor, ci şi realizarea de economii.
 Legea interzice ca un asociat să perceapă toate câştigurile realizate şi să fie scutit de participare la pierderi
(clauză leonină); fiecare asociat participă la beneficiile şi pierderile societăţii în proporţie cu cota de participare la capitalul
social, (principiul proporţionalităţii).

1.6 FILIALA ŞI SUCURSALA

 La constituirea societăţii comerciale asociaţii pot avea în vedere, încă din acest moment, perspectivele dezvoltării
activităţiisocietăţii; este vorba de posibilitatea extinderii activităţiisocietăţii în alte localităţi sau tot în aceeaşi localitate unde îşi
are sediul societatea, dar într-un alt stabiliment. O atare extindere se poate realiza prin înfiinţarea unor sucursale şi filiale
care să desfăşoareaceeaşi activitate comercială ca şi societatea care le constituie.
 Pentru asemenea cazuri Legea nr. 31/1990 republicată, prevede condiţiile care trebuie îndeplinite pentru
înfiinţarea acestor entităţi juridice.
 Înfiinţarea de sucursale sau filiale ale societăţii poate fi hotărâtă de asociaţi fie la, fie după constituirea societăţii
în cursul existenţei acesteia; în acest ultim caz înfiinţarea sucursalelor şi/sau filialelor impune o modificare a actelor
constitutive ale societăţii care se realizează în condiţiile Legii nr. 31/1990, republicată.
 Filiala, potrivit art. 42 din Legea 31/1990, este o societate comercială cu personalitate juridică, constituită de
societatea primară (societatea mamă), care deţine majoritatea capitalului său. Din această cauză, deşi este subiect de drept
distinct, filiala este totuşi dependentă şi se află sub controlul societăţii primare.
 Ca persoană juridică, filiala participă la raporturile juridice în nume propriu; prin actele juridice ale reprezentanţilor
săi, filiala dobândeşte drepturi şiîşi asumă obligaţii, cu angajarea unei răspunderi proprii.
 Filiala se constituie într-una dintre formele de societate reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, şi va
avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit.

1
 CURS1

 Sucursala, potrivit Legii nr. 31/1990, este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale.
Această subunitate este dotată de societate cu anumite fonduri, în scopul de a desfăşura o activitate economică din cadrul
obiectului de activitate al societăţii-mamă. Sucursala dispune de o anumită autonomie, în limitele stabilite de societate.
 Întrucât nu are personalitate juridică, sucursala nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic; actele juridice
pe care le reclamă desfăşurareaactivităţii sucursalei se încheie de către reprezentanţii (prepuşii) desemnaţi de societatea
comercială.
 Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui (agenţie,
reprezentanţă etc.), căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.
 Sucursala se înregistrează înainte de începerea activităţii ei la Registrul comerţului din judeţul în care va
funcţiona. Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşijudeţ sau din aceeaşi localitate cu societatea fondatoare,
ea va fi înregistrată la acelaşi Registru al comerţului, însă distinct, ca înregistrare separată.
 Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la Registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de lege
pentru reprezentanţiisocietăţii.
 Celelalte sedii secundare (agenţii, reprezentanţeşi alte asemenea sedii) se menţionează numai în cadrul
înregistrării societăţii principale la Registrul comerţului de la sediul principal.
 Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată, privind sucursalele şi filialele se aplică şi sucursalelor şi filialelor
înfiinţate de societăţile comerciale străine în România. Aceste societăţi pot înfiinţa sucursale şi filiale dacă acest drept le
este recunoscut de legea statutului lor organic, dar în timp ce filialele vor avea naţionalitate străină (a statului în care au fost
constituite, pentru că au personalitate juridică proprie), sucursale vor avea naţionalitateasocietăţii-mamă (neavând
personalitate juridică distinctă de a acesteia).

1.7. ACŢIUNI, PĂRŢI SOCIALE ŞIPĂRŢI DE INTERES

a) ACŢ IUNILEEMISE DE SOCIETATE
 Acţiunea este o fracţiune a capitalului social care trebuie să fie egală ca valoare cu celelalte acţiuni din aceeaşi
emisiune.
 Acţiunea este şi un titlu de credit, încorporând drepturile şiobligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar; dar ea nu
îndeplineştecondiţiile autonomiei (acţiunileîşi au izvorul în actul constitutiv al societăţii ce le emite, acţionarulîşi poate
transmite acţiunileterţilor, dar dobânditorul lor devine titularul unui dreptderivatşinu originar) şiliteralităţii (drepturile conferite
acţionarilor sunt incomplet determinate prin acţiune, pentru a cunoaşte întinderea lor trebuie cercetat actul constitutiv).
Absenţa autonomiei şiliteralităţii conferă acţiunilor caracterul de titluri speciale, corporative, societare sau de participaţiune.
 Caracterele acţiunilor
- au o anumită valoare nominală care, conform Legii nr. 31/1990 republicată, nu poate fi mai mică de 0,1 lei;
- sunt fracţiuni egale de capital social;
- sunt indivizibile, nu se pot transmite fracţionat; în cazul transmiterii proprietăţiiacţiunii către mai multe persoane
(de exemplu în caz de succesiune), legea cere coproprietarilor să îşi desemneze un reprezentant dintre ei;
- sunt titluri negociabile (încorporează valori patrimoniale).
 Clasificarea acţiunilor
a) după identificarea titularului, acţiunile pot fi:
 nominative
 în formă materială - singulară;
- cumulative.
 în formă dematerializată
 la purtător
 Acţiunile nominative identifică pe titularul lor; în acţiune se menţionează numele, prenumele şi domiciliul
acţionarului-persoană fizică sau denumirea şi sediul acţionarului-persoană juridică. Aceleaşi elemente de identificare apar şi
în registrul de acţiuni al societăţii comerciale.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transmite printr-o declaraţie făcută în registrul de acţiuni al
societăţii eminente, semnată de acţionarul-cedent şi dobânditorul-cesionar sau mandatarii lor şimenţiunea înscrisă pe
acţiune.
CURS1

În cazul acţiunilor nominative în formă materială (pe suport de hârtie) pot fi emise titluri singulare (dau drept la o
acţiune) sau titluri cumulative (pentru mai multe acţiuni). Astfel, pot exista acţiuni cu valoare de 0,1 lei, dar pot exista titluri
care cuprind mai multe acţiuni (în franceză “coupiures”), de exemplu: un înscris ce cuprinde 5 acţiuni are o valoare de 0,5
lei şi unul care cuprinde 10 acţiuni are o valoare de 1 leu. Acţiuniledematerializate sunt înscrise într-un registru independent
privat.
 Acţiunile la purtător sunt acţiunile în care nu apar elemente de identificare ale titularului, deci posesorul acţiunii
este titularul ei.
În acest caz, dreptul de proprietate asupra acţiunilorse transmite prin simpla tradiţiune (remitere materială,
predare) a lor.
Dacă în actul constitutiv nu se prevede felul acţiunilor, vor fi considerate nominative (modificare adusa de Legea
161/2003) . Legea nr. 31/1990 republicată admite conversia (transformarea) acţiunilor nominative în acţiuni la purtător şi
invers.
b) după cum conferă sau nu titularului avantaje faţă de ceilalţiacţionari, acţiunile pot fi:
 ordinare
 preferenţiale (privilegiate)
 Acţiunile ordinare nu conferă titularului avantaje faţă de ceilalţiacţionari.
În principiu, ele conferă titularului următoarele drepturi:
 de a participa la adunarea generală a acţionarilor (personal sau prin reprezentare), de a alege sau de a fi
ales în organele de conducere ale societăţii comerciale;
 de a vota, drept exercitat conform principiului proporţionalităţii numărului de voturi cu numărul de
acţiunideţinute;
 de a primi dividende, ce reprezintă cota-parte din beneficiul ce se va plăti fiecărui acţionar;
 de a fi informat asupra gestiunii societăţii comerciale, cel mult de două ori pe an putând consulta
documentele societăţii comerciale şi efectua copii legalizate după acestea (de exemplu copie după procesul-verbal de
şedinţă al consiliului de administraţie);
 de control, manifestat prin aceea că acţionarii, consultând documentele societăţii pot sesiza, în scris,
consiliul de administraţie, iar în cazul în care nu va primi răspuns în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, acţionarul
se poate adresa instanţei competente, obligând societatea comercială la despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere;
 de expertiză, care poate fi exercitat doar de acţionarii care reprezintă cel puţin 10% din capitalul social;
conferă acestora posibilitatea de a se adresa instanţei în sensul desemnării unuia sau mai multor experţiînsărcinaţi să
analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii, întocmind un raport înaintat cenzorilor societăţii comerciale;
 de a obţine în cazul lichidăriisocietăţii comerciale a unei părţi din patrimoniul societăţii, corespunzătoare
contribuţieiacţionarului la constituirea societăţii comerciale (aportului şi eventual a altor contribuţii care se vor stabili prin
bilanţul final de lichidare).

OBLIGAŢIILE PRINCIPALE ALE ACŢIONARULUI SUNT:

 de a vărsa integral aportul subscris; până în momentul în care acţiunea nu este achitată integral, ea este nominativă;
toţi cei care au deţinutacţiunea sunt răspunzători de plata ei. Şi o acţiune la purtător neachitată se consideră nominativă
până la scadenţă, societatea comercială având dreptul să urmărească pentru vărsământ pe toţi aceia care au avut acţiunea
în patrimoniul lor (de exemplu, atunci când mai multe persoane deţinacţiuni în indiviziune, ca urmare a unei succesiuni);
Când acţionarii nu şi-au efectuat obligaţia de vărsământ la termen, societatea comercială îi invită să şi-o îndeplinească
printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial (Partea a IV-a) şi într-un ziar de
largă răspândire.
 de a suporta pierderile societăţii comerciale proporţional cu contravaloarea aportului.
- Acţiunilepreferenţiale conferă titularului dreptul la un dividend prioritar ce se plăteşte din beneficiul distribuibil, la
sfârşitulexerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări.
Aceste acţiuni conferă drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a participa
la vot în adunările generale.
Acest tip de acţiuni nu pot depăşi ¼ din capitalul social, iar valoarea lor nominală trebuie să fie egală cu cea a
unei acţiuni ordinare.
CURS1

Reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar.

Acţiunilepreferenţiale pot fi convertite în acţiuni ordinare şi invers.
A. OBLIGAŢ IUNILE EMISE DE SOCIETĂ Ţ I COMERCIALE
Dezideratul privind obţinerea unui capital suplimentar se poate realiza de societăţile pe acţiunişi în comandită pe
acţiuni printr-un împrumut pe termen lung în forma specifică a emisiunii de obligaţiuni.
Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate; ele încorporează
îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente.
Obligaţiunile, ca şiacţiunile, pot fi nominative sau la purtător.
Condiţiile emiterii obligaţiunilor prezintă unele particularităţi:
 emiterea se hotărăşte numai de Adunarea generală extraordinară a acţionarilorşi numai când întregul capital social a
fost vărsat (pentru că nu este posibil să se apeleze la banii terţilor cât timp proprii acţionari nu şi-au îndeplinit obligaţia
de vărsare a aportului);
 suma pentru care se emit obligaţiuni nu poate fi mai mare de 3 /4 din capitalul vărsat existent, conform ultimului bilanţ
aprobat (pentru că, aşa cum orice împrumut trebuie garantat, şi societatea ce apelează la împrumuturi prin emiterea de
obligaţiuni trebuie să garanteze că există un “provizion”, în cazul nostru capitalul social vărsat);
 valoarea nominală a obligaţiunii nu poate fi mai mică de 25 lei;
 obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să aibă valoare egală şi trebuie să fie integral vărsate (nici 30%, nici 50% ca
la subscripţia de acţiuni);
 obligaţiunile dau dreptul la dobânda înscrisă în obligaţiune.

Rambursarea obligaţiunilor se poate face:

 printr-o restituire totală la scadenţă (sistem de origine americană), caz în care plata se face la datele
înscrise în tabloul de plăţi cuprins în obligaţiune;
 anticipat, prin tragere la sorţi, când rambursarea se face la o sumă superioară valorii nominale a
obligaţiuniişi înainte de scadenţă; diferenţa reprezintă prima sau premiul şi are menirea de a compensa dobânzile pe
perioada rămasă până la scadenţă.
Deţinătorii de obligaţiuni se pot întruni în adunări speciale care:
 se convoacă de deţinătorii reprezentând ¼ din valoarea obligaţiunilor dintr-o emisiune;
 poate desemna un reprezentant care să-i reprezinte pe obligatari în Adunarea generală a acţionarilorşi în justiţie;
împuternicitul nu are drept de vot în Adunarea generală a acţionarilor, dar poate cere consemnarea opiniei sale în registrul
de şedinţe al Adunării generale a acţionarilorşi dacă hotărârea acesteia, contrară intereselor obligatarilor, încalcă opinia
obligatarului-reprezentant, este posibilă adresarea în faţainstanţei, pentru protejarea intereselor obligatarilor;
 obligatarii pot constitui un fond necesar remunerării reprezentantului şi acoperirii cheltuielilor de apărare a
drepturilor lor (eventual o cotă-parte din dobânzile datorate obligatarilor de societatea comercială).

B.CERTIFICATELE DE PĂ RŢ I SOCIALE
Sunt emise de societăţile cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 republicată precizând că aceste părţi sociale
nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
Administratorii societăţii cu răspundere limitată pot elibera, la cerere, un certificat constatator al drepturilor asupra
părţilor sociale, dar cu menţiunea că acest certificat nu poate servi ca titlu pentru transmiterea drepturilor constatate, sub
sancţiuneanulităţii transmiterii. Deci certificatele de părţi sociale nu pot fi transmise prin gir, dar nici prin remitere materială
(ca la acţiunile la purtător) sau înregistrarea transmiterii (ca la acţiunile nominative).
Prin specificul lor, certificatele de părţi sociale se analizează ca titluri de legitimare (lipsindu-le caracterul
constitutiv şi literal al titlurilor de credit).
Transmiterea lor este totuşi posibilă:
 către asociaţi, prin decizia adunării generale;
 în cazul clauzei de continuitate cu succesorii (ca la societăţile de persoane);
 către terţi, când cesiunea părţilor este hotărâtă prin votul asociaţilor, reprezentând 3/ 4 din capitalul social (este o
dovadă că societatea cu răspundere limitată este o formă mixtă, necerându-se nici unanimitatea ca la societăţile de
persoane, dar nefiind suficientă nici majoritatea simplă, respectiv 50% plus 1).
 CURS1

Conform Legii nr. 31/1990 republicată, valoarea minimă a unei părţi sociale este de 10 lei.
C.PĂ RŢ I DE INTERES
În cazul societăţilor de persoane, diviziunile de capital nu se numesc nici acţiuni, nici părţi sociale, ci părţi de
interes (reflectând caracterul personal al acestor societăţi). Nici Legea nr. 31/1990 şi nici doctrina nu tratează această
materie, dar deducem că regimul lor juridic este asemănător părţilor sociale.

CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR (COMERCIALE)

1.1. PROCEDURA DE CONSTITUIRE A SOCIETĂŢILOR

 Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a unor
Birouri Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionării comercianţilor.
 “Unicitatea” procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se obţine de la aceeaşi instituţie,
Biroul Unic, certificatul de înregistrare comercială conţinând codul unic de înregistrare. Practic, etapele ar putea fi sintetizate
astfel:
- depunerea cererii-tip de înregistrare la Biroul Unic (care va fi însoţită de o suită de documente ce dovedesc
vărsămintele efectuate şi dreptul de proprietate asupra bunurilor aportate);
- cererea-tip, odată depusă, declanşează obligaţia Biroului Unic de a:
1.rezerva firma societăţii comerciale şi efectuarea, în numele societăţii comerciale, a vărsămintelor reprezentând aportul în
numerar;
2.redacta actul constitutiv (care nu mai este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică, fiind admisă şi forma de înscris sub
semnătură privată, dar cu dată certă);
3.redacta şi obţine declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege;
4.obţine de la judecătorul delegat încheierea de autorizare a funcţionării societăţii comerciale;
5.obţine, pe cale electronică, de la Ministerul Finanţelor Publice codul unic de înregistrare;
6.obţinerea înregistrării comerciantului în Registrul Comerţului;
7.publica în Monitorul Oficial, în formă simplificată, încheierea judecătorului delegat, precum şi a actului constitutiv;
8.obţine toate avizele, autorizaţiileşi/sau acordurile necesare funcţionării, ce se vor alătura certificatului unic de înregistrare,
sub forma unei anexe.
9. Odată cu obţinerea certificatului de înregistrare a societăţii comerciale, aceasta dobândeşte personalitate juridică.

1.2. ACTUL CONSTITUTIV

 Trebuie să aibă conținutul prevăzut de lege,mai exact,con ținutul minim de clauze este prevăzut de:
- Art.7 – pentru societatea în nume colectiv,societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată;
- Art.8 – pentru societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe ac țiuni.
 Clauzele se referă la: datele de identificare ale asocia ților,datele de identificare ale societă ții care se constituie (forma
juridică,firma,sediul social,emblema),obiectul de activitate cu precizarea domeniului activită ții principale,capitalul social
subscris și vărsat,aportul asociaților(valoarea,felul,modul de evaluare,data vărsării integrale),asocia ții care reprezintă
și / sau administrează societatea,administratorii neasocia ți,durata societă ții,clauze privind conducerea ,administrarea și
controlul societății,modul de distribuire a profitului și a pierderii,sediile secundare,modul de dizolvare și de lichidare a
societății.
 În funcţie de forma de societate (comercială), actul constitutiv poate să fie:
- contract
- Contractual de statutul de societate
CONDIȚII GENERALE DE VALIDITATE A CONTRACTELOR
 Sunt prevăzute patru condiții generale de fond comun tuturor contractelor(prevăzute de art. 1179 din Noul Cod civil)
 CURS1

a. Consimțământul valabil al părților/asocia ților

 Trebuie să fie exprimat în mod liber și să nu fie viciat prin viciile de consim țământ(eroare,dol,violen ță)..
b. Capacitatea juridică a părților /asocia ților
 Părțile /asociații trebuie să aibă capacitatea juridică de a contracta ( capacitate de folosin ță și de exerci țiu).
c. Obiectul contractului nu se confundă cu obiectul societă ții
 Constă în prestația la care se obligă păr țile/asocia ții;
 Trebuie să fie determinat sau determinabil,posibil și licit.
d. Cauza(scopul) contractului
 Prevăzută în art. 1235 noul Cod civil “cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie
contractual”;
 Trebuie să fie reală,licită și morală.
 STATUL
 DEFINIȚIE: -este un act constitutiv suplimentar care dezvoltă clauzele contractului de societate în ceea ce
privește organizarea și funcționarea organelor societare(organe de conducere,de administrare și de control din structura
societății); este prevăzut ca act constitutiv pentru anumite forme societare: societă țile de capitaluri și societă țile cu
răspundre limitată;
 Potrivit legii,actul constitutiv:
- numai contract de societate, în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă;
- contract de societate şi statut, în cazul societăţii pe acţiuni, societăţii în comandită pe acţiuni şi societăţii cu răspundere
limitată pluripersonale (doi sau mai mulţi asociaţi);
- numai statut, în cazul societăţii cu răspundere limitată unipersonală.
Forma în care poate fi prezentat actul constitutiv este:
 autentificat în faţa notarului public, formă cerută în mod obligatoriu când:
 printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren;
 forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei (deci este
cazul societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni);
 societatea comercială se constituie prin subscripţie publică.
 sub semnătură privată, dar cu dată certă.
 Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Tot act
constitutiv poate fi denumit numai contractul sau numai statutul societăţii.
 Semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol determinant la constituirea societăţii sunt
considerate fondatori.
 Persoanele care nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori, membrii ai consiliului de supraveghere şi
ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.
 Pentru constituirea valabilă, fondatorii trebuie să depună la Biroul Unic declaraţia, pe proprie răspundere, că
îndeplinesc condiţiile legale.
 În cazul societăţii pe acţiunişi în comandită pe acţiuni, în afara constituirii prin subscripţie simultană (în sensul că
acţionarii care au iniţiat societatea pot constitui, prin contribuţiile lor minimul de capital cerut de lege, respectiv 90.000 lei,
neapelând astfel la terţe persoane pentru a-l realiza), este posibilă şi constituirea prin subscripţie publică (caz în care
societăţile astfel constituite sunt considerate societăţi deschise, denumirea provenind de la faptul că, pentru a-şi realiza
capitalul social se apelează la banii publici, în sensul că alături de fondatori vor contribui şiterţe persoane, numite subscriitori,
care, completând prospectele de emisiune îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari ai societăţii comerciale ce a emis
prospectele).
 Prospectul de emisiune conţinemenţiunile prevăzute de lege pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni prin
subscripţie simultană (pentru ca subscriitorul să cunoască societatea comercială emitentă şi să decidă, în cunoştinţă de
cauză, dacă să contribuie sau nu la constituirea ei), cu excepţia clauzelor privind administratorii, cenzorii sau auditorii
 CURS1

financiari, precum şi directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere (care vor fi aleşi la prima adunare
generală la care vor participa acţionarii-fondatori şi subscriitorii, motiv pentru care adunarea poartă denumirea de
constitutivă, punând temelia noii societăţi), dar va conţine în plus data închiderii subscripţieişi consemnarea sumei cu care
subscriitorul înţelege să contribuie la formarea capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se întocmeşte
în formă autentică şi se depune la Oficiul Registrului comerţului din judeţul în care va avea sediul spre a fi autorizat de către
judecătorul delegat, după care va fi publicat în Monitorul Oficial.
 Subscrierea de acţiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor,
vizate de judecătorul delegat, constituirea societăţii putându-se face în mod valabil numai dacă întregul capital a fost
subscris şi fiecare subscriitor-acceptant a vărsat în numerar jumătate (50%) din valoarea acţiunilor subscrise; diferenţa
urmând a se vărsa în 12 luni de la înmatricularea societăţilor comerciale.
 Dacă subscrierea se face cu bunuri în natură, acestea trebuie predate integral, încă de la început (nefiind posibilă
predarea în tranşe).

1.3. Aporturile asociaţilor

 Noţiunea
Această noţiune are un sens juridic şi unul etimologic.
 Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit
bun, o valoare patrimonială. În limita aportului, asociatul devine debitor al societăţii, iar după vărsarea lui integrală – creditor
al acesteia, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate.
 Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat.
Deşi sensul juridic este sensul propriu al noţiunii de aport, totuşinoţiunea este folosită şi în sensul ei etimologic.
 Obiectul aportului
Aportul poate avea ca obiect orice bun, cu valoare economică, al asociatului, care prezintă interes pentru
activitatea societăţii.
Potrivit Codului civil, fiecare asociat trebuie să pună în comun “sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa”; deci
aportul poate fi:
 în numerar
 în natură
 în industrie
a) Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societăţii.
Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale, aporturile în numerar sunt obligatorii la
constituirea societăţii comerciale, indiferent de forma ei.
Aportul la capitalul social nu este purtător de dobânzi.
b) Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.), bunuri mobile corporale (materiale,
mărfuri etc.) sau incorporale (creanţe, fond de comerţ etc.).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste aporturi se realizează prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate.
Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului ori doar a dreptului
de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile devin proprietatea societăţii. Se înţelege că dacă s-a convenit
transmiterea dreptului de proprietate, bunul va intra în patrimoniul societăţii, asociatul nemaiavând vreun drept asupra lui. În
consecinţă, bunul nu va putea fi urmărit de creditorii asociatului, iar la dizolvarea societăţii, asociatul nu va avea dreptul la
restituirea bunului, ci la contravaloarea sa.
În cazul în care aportul are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre asociat şi
societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător şi cumpărător.
Cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra bunului, Legea nr. 31/1190 modificată, prevede că bunul
devine proprietatea societăţii “din momentul înmatriculării ei în Registrul comerţului”.
Dacă bunul piere înainte de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către asociat; el va fi obligat să aducă
în societate un alt bun, ori un aport în numerar echivalent.
Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se putea stabili valoarea părţilor de
interes (părţilor sociale) sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului. Această evaluare se face de către asociaţi
CURS1

sau, când este necesar, de către experţi. Din interpretarea reglementărilor recente, considerăm că înţelesul ce trebuie
desprins este că evaluarea convenţională nu mai este posibilă, fiind obligatorie evaluarea experţilor. Această modificare se
explică prin faptul că în unele cazuri, în practică au avut loc supraevaluări ale bunurilor aportate, fapt ce diminua garanţia
creditorilor sociali. În contractul de societate trebuie să se prevadă şi valoarea bunului şi modul de evaluare.
În cazul în care bunul care face obiectul aportului în natură a fost adus în folosinţa societăţii, în doctrină se
consideră că raporturile dintre asociat şi societate sunt guvernate de regulile referitoare la uzufruct. Întrucât societatea
dobândeşte numai un drept de folosinţă, asociatul rămâne proprietarul bunului şi în această calitate, la dizolvarea societăţii,
are dreptul la restituirea bunului.
Aportul în natură poate avea ca obiect bunuri mobile incorporale, cum sunt creanţele, brevetele de invenţie,
mărcile, know-how-ul etc.
Aportul în creanţe se consideră liberat numai după ce societatea a obţinut plata sumei de bani care face obiectul
creanţei (executarea obligaţiei de vărsământ). Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură.
Întrucât valorificarea de către societate a creanţelor dobândite poate crea dificultăţi, legea interzice creanţele ca
aport în societatea pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi în societatea cu răspundere limitată. Pentru
cazurile când creanţele sunt admise ca aport, raporturile dintre asociat şi societate sunt cârmuite de regulile cesiunii de
creanţă (din dreptul civil). Prin derogare de la dreptul comun, asociatul răspunde pentru solvabilitatea debitorului.
c) Aportul în industrie constă, în terminologia legii, în munca sau activitatea pe care asociatul promite să o
efectueze în societate, având în vedere competenţaşi calificarea sa.
Aportul în prestaţii este permis numai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din
societatea în comandită simplă.
Un atare raport nu este cuprins în capitalul social, deoarece el nu poate constitui un element al gajului general al
creditorilor societăţii. Potrivit legii prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea
capitalului social. Totuşi, în schimbul aportului în prestaţii în muncă, asociatul are dreptul să participe la împărţirea
beneficiilor şi a activului şi, totodată are obligaţia să participe la pierderi. În acest scop, aportul în prestaţie în muncă trebuie
evaluat şi precizat în actul constitutiv.
Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei
Pentru constituirea societăţii, fiecare asociat este ţinut să contribuie la formarea patrimoniului societăţii. De aceea,
în actul constitutiv trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare, sau ca ele să aibă acelaşi obiect şi nici ca aportul
unui asociat să aibă un obiect unitar.
Întrucât noţiunea de aport desemnează o obligaţie, trebuie făcută distincţie între naştereaobligaţieişi executarea
ei; obligaţiase naşte la încheierea contractului de societate, pe când executarea ei poate fi îndeplinită la constituirea
societăţii sau ulterior, la termenele stabilite în actul constitutiv.
Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. Ea se naşte prin semnarea
contractului de societate sau, după caz, prin participarea la subscripţia publică.
Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ); asociaţii sunt obligaţi să-şi
îndeplinească obligaţia de aportare potrivit stipulaţiilor din contractul de societate şi cu respectarea dispoziţiilor legii.
Neefectuarea aportului are semnificaţia neexecutării de către asociat a obligaţiei asumate, cu consecinţele
prevăzute de lege.
Potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, “asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de
daunele pricinuite”. Deci indiferent de obiectul aportului, dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi,
prin aceasta, a cauzat societăţii anumite prejudicii, el este obligat la plata de despăgubiri, în condiţiile dreptului comun.

 Pentru cazul când aportul a fost stipulat în numerar, legea prevede că asociatul “este obligat şi la plata dobânzilor
legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul”.
Aceste consecinţe consacrate de Legea nr. 31/1990, republicată, sunt diferite de cele prevăzute de dreptul comun
pentru nerespectarea obligaţiilorbăneşti.
Mai întâi, observăm că pentru nevărsarea la termen a sumei de bani datorată ca aport, asociatul datorează dobânzile
legale, ca şi în dreptul comun, fără dovada cauzării unui prejudiciu. Dar, în plus, dacă se face dovada că prin nerespectarea
obligaţiei au fost cauzate prejudicii, asociatul
CURS1

 datorează şi despăgubiri. Deci, dobânzile se cumulează cu despăgubirile şi nu se impută asupra lor. Dobânzile joacă
rolul unor amenzi civile, iar nu rolul tradiţional, de despăgubiri pentru daunele moratorii.
 În al doilea rând, observăm că în privinţa datei de la care curg dobânzile legale, legea derogă de la dreptul comun. Într-
adevăr, aceste dobânzi sunt datorate din ziua în care trebuia să se facă vărsământul, adică de la data de la care trebuia
executată obligaţia, iar nu de la data chemării în judecată, aşa cum prevede Codul civil. Soluţia constituie o aplicare a
principiului potrivit căruia, în materie comercială dobânzile curg de drept, din ziua când devin exigibile.
 Pentru cazul când obiectul aportului este o creanţă, legea prevede că dacă societatea n-a putut încasa creanţa
prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, pe lângă despăgubiri, răspunde de suma datorată cu dobânda legală, din ziua
scadenţeicreanţei.
Deci, în acest caz, întrucât obligaţia privind efectuarea aportului nu s-a executat la termen, asociatul datorează
suma şi dobânzile legale de la data scadenţeicreanţei, precum şi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societăţii.
În sfârşit, în cazurile prevăzute de lege, nerespectarea obligaţiilor privind vărsarea aportului, poate avea
şiconsecinţa gravă a excluderii asociatului din societate.

1.4. Capitalul social. Precizări terminologice

Aporturile asociaţilor trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci şi în totalitatea acestora. Într-adevăr, aceste
aporturi reunite formează capitalul social al societăţiişi totodată, ele constituie elemente ale patrimoniului societăţii.
Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt două concepte strâns legate între ele, dar nu trebuie confundate.
 Capitalul social
Capitalul social are o dublă semnificaţie: contabilă şi juridică.
Capitalul social al unei societăţi comerciale este expresia valorică a totalităţii aporturilor asociaţilor care participă
la constituirea societăţii. Capitalul social mai este denumit şi capital nominal.
 semnificaţia contabilă: capitalul social nu are o existenţă reală, concretă, ci reprezintă o cifră convenită de asociaţi.
În bilanţulsocietăţii, capitalul social apare evidenţiatla pasiv deoarece el reprezintă aporturile asociaţilor, care, la
dizolvarea societăţii trebuie restituite. În schimb, bunurile efective care constituie aporturile asociaţilor figurează în activul
bilanţului întrucât ele aparţinsocietăţii.
 semnificaţia juridică: capitalul social constituie gajul general al creditorilor societăţii.
Datorită rolului său de gaj general al creditorilor societăţii, capitalul social este fix pe toată durata societăţii. El
poate fi modificat în sensul măririi sau micşorării sale, numai în condiţiile prevăzute de lege, prin modificarea actului
constitutiv.
În scopul asigurării intereselor creditorilor societăţii, pentru anumite forme de societate, legea stabileşte un plafon
minim al capitalului social:
 90.000 lei în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni;
 200 lei în cazul societăţii cu răspundere limitată.
Întrucât capitalul social este fix pe întreaga durată a societăţii, în cazul în care el se diminuează într-o anumită
limită, datorită folosirii sale în desfăşurareaactivităţii, legea prevede obligaţia reîntregirii sau reducerii capitalului social, mai
înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii.
Capitalul social prezintă interes şi sub alte aspecte. În raport de capitalul social se determină beneficiile şi se
calculează rezervele acesteia.
Ca o consecinţă a destinaţiei sale, capitalul social este intangibil; el nu poate fi folosit pentru distribuirea
dividendelor către asociaţi.
Având rol de gaj general al creditorilor, capitalul social trebuie să fie real. Aceasta impune intrarea efectivă în
patrimoniul societăţii a bunurilor care constituie aporturile asociaţilor (nu aporturi fictive), precum şi păstrarea în permanenţă
în patrimoniul societăţii a unor bunuri a căror valoare să nu fie mai mică decât capitalul social.
În privinţa capitalului social, legea distinge între capitalul subscris şi capitalul vărsat.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au obligat să contribuie la constituirea
societăţii; coincide cu capitalul social.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în patrimoniul societăţii.
În anumite cazuri, legea stabileştecondiţii privind vărsarea capitalului (de exemplu: în cazul societăţii pe acţiuni
sau în comandită pe acţiuni, la constituirea societăţii, capitalul vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic de 30%
 CURS1

decât cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel; restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la
înmatricularea societăţii.
Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite diferit după forma juridică a societăţii:
 părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şisocietăţii în comandită simplă;
 părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată;
 acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau societăţii în comandită pe acţiuni.
Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni, corespunzător
valorii aportului fiecăruia (articolele 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990, republicată).

CONSIDERAȚII GENERALE,IMPORTANȚA ȘI UTILITATEA CONCEPTULUI „FOND DE COMERȚ” ÎN MEDIUL

ECONOMIC.

DELIMITAREA FONDULUI DE COMERȚ DE ALTE NOȚIUNI JURIDICE.

CONSIDERAȚII GENERALE:
 În patrimoniul profesionistului-comerciant ,există un ”ansamblu” de bunuri afectate activită ții acestuia ,bunuri
care ,în funcție de natural lor,sunt corporale sau necorporale(incorporale),mobile sau immobile.
 Fondul de comerț nu se poate confunda cu patrimoniul, deosebirea esen țială constând în faptul că fondul de
comerț nu curpinde drepturi și obligații ,ci numai bunuri afectate activită ții pe care o desfă șoară profesionistul.În timp ce
patrimoniul,include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și apar țin acestuia ( art.31 C.civ).
IMPORTANȚA ȘI UTILITATEA CONCEPTULUI “FOND DE COMERȚ” IN CADRUL LEGISLATIV ACTUAL.
 Reconfigurarea dreptului comercial în condițiile adoptării codului civil,definirea patrimoniului, a patrimoniului de
afectațiune,a patrimoniului profesional-individual na ște întrebarea legitimă a importan ței utilită ții conceptului de fond de
comerț.
 Intresul,utilitatea conceptului “fond de comer ț” se întemeiază pe aspect de ordin general ,dar mai ales pe
considerente specific operațiunilor economice ,juridice,în care sunt prezente persoane fizice sau juridice calificate ca
profesioniști .Astfel,fondul de comer ț,element esen țial al patrimoniului profesioni știlor este o realitate care nu poate să fie
ignorată.
 Definiția noțiunii este necesară în contextual liberii circula ției a produselor,serviciilor,persoanelor și capitalurilor în
cadrul UE ,lubertăți care impun desfășurarea activită ții economice/publice de către persoanele fizice și juridice în condi țiile
respectării legislației concurenței loiale.
NOȚIUNE ŞI DEFINIŢIE:
Fondul de comerţ reprezintă ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și incorporale – mărci, firme, embleme,
brevet de invenție, vad comercial, utilizat de operatorul economic în activitatea desfă șurată (OUG nr. 88/2018).
CARACTERE JURIDICE:
 Fondul de comerț reprezintă o universalitate, deci un ansamblu de bunuri privind ca un tot unitar asupra căruia
pot fi efectuate operaţiuni juridice;
 Fondul de comerţ este o universalitate de fapt şi nu de drept, deci din fondul de comerţ nu fac parte creanţele şi
debitele (acestea sunt incluse în noţiunea de patrimoniu).
ELEMENTELE CORPORALE:
Bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului și anume materiale, utilaje, echipamente, birotică,
mărfuri etc.
ELEMENTELE INCORPORALE:
Elementele necorporale (incorporale) ale fondului de comer ț cuprind drepturile care privesc: firma, emblema,
clientela, vadul comercial, brevetele de inven ții, mărcile de fabrică și comer ț, drepturile de autor.
1. FIRMA
 CURS1

Definiția legală:

a. Temei legal: art. 30 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului rep. 1998, cu modificările și completările ulterioare;
b. „Firma este numele său, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează.”
CARACTERISTICI:

 este un atribut de identificare a comerciantului; este necesar să fie precizată în actul constitutiv al societăților comerciale
conform art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 rep.;
 firma trebuie să aibă caracter de noutate, mai exact, să se deosebească de celelalte firme existente, inclusiv de firmele
folosite de comercianții din sectorul public (art. 38 din Legea nr. 26/1990 rep., cu modificările și completările ulterioare);
 dacă o firmă nouă este asemănătoare cu alta, trebuie să se adauge o mențiune care să o deosebească de aceasta, fie prin
desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului comerțului;
 firma trebuie să fie disponibilă , adică nu trebuie să fi fost deja înscrisă în Registrul Comerțului de către un alt comerciant și
nu trebuie să producă confuzie cu alte firme existente;
 disponibilitatea firmei este verificată de oficiul Registrului Comerțului, înainte de întocmirea actelor constitutive;

 LICEITATEA FIRMEI: conceptul de liceitate are semnificația că aceasta trebuie să se deosebească de firmele
utilizate de comercianții din sectorul public; art. 40 din Legea Registrului Comerțului prevede că „Nicio firmă nu va putea cuprinde o
denumire întrebuințată de comercianții din sectorul public”.
CONȚ INUTUL FIRMEI:

 Firma trebuie să aibă conținutul stabilit de Legea nr. 26/1990 rep., cu modificările și completările ulterioare, adică un conținut
diferențiat în raport de forma juridică a societății sau de calitatea de comerciant – persoană fizică ori persoană juridică sau, după caz,
asociație familială:
 în cazul societăților comerciale conținutul firmei diferă pentru societățile de persoane față de societățile de capitaluri
și, respectiv, societatea cu răspundere limitată;
 firma unui comerciant persoană fizică se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele și
inițiala prenumelui acestuia (art. 31 al. 1 din Legea Registrului Comerțului).
 Transmiterea firmei:
 transmiterea firmei poate avea loc numai odată cu fondul de comerț; se poate face prin acte juridice între vii ( inter
vivos) sau prin acte juridice „mortis causa”;
 Înregistrarea firmei:
 firma beneficiază de protecție juridică numai dacă a fost înregistrată în Registrul Comerțului; conform disp. art. 30 al.
4 din Legea nr. 26/1990 rep., cu modificările și completările ulterioare, „Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei și emblemei se
dobândește prin înscrierea acestora în registrul comerțului”;
 Apărarea firmei:
 comerciantul dispune de câteva acțiuni judiciare: acțiunea în contrafacerea sau uzurparea firmei, acțiunea în
concurență neloială, acțiunea în despăgubiri (materiale și morale).
2. EMBLEMA

Definiția legală: emblema este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de un altul de același gen.

CARACTERE JURIDICE:

 este un atribut de identificare a comerciantului care asigură un supliment de individualizare pentru comercianții care
desfășoară activitatea în același domeniu și pe aceeași piață;
 emblema are caracter facultativ: spre deosebire de firmă, emblema nu este obligatorie;
 emblema trebuie să aibă caracter de noutate, trăsătură care decurge din art. 43 al Legii Registrului Comerțului, care prevede
că: „Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în același Registru al Comerțului, pentru același fel de comerț,
precum și de emblemele altor comercianți de pe piața unde comerciantul își desfășoară activitatea”;
 emblema trebuie să fie disponibilă, în sensul că nu trebuie să fie deja înscrisă în Registrul Comerțului de către un alt
comerciant și nu trebuie să producă confuzie;
 CURS1

 disponibilitatea se verifică de biroul unic înainte de întocmirea actelor constitutive;

 emblemele se scriu în primul rând în limba română pentru a nu se confunda cu firma şi cu litere mai mari.
 Înregistrarea emblemei:
- dreptul de folosință exclusivă asupra emblemei se dobândește prin înscrierea acesteia în Registrul Comerțului;
 Utilizarea emblemei:
- emblema poate fi folosită pe panouri de reclamă, înscrisă pe documentele comerciantului: facturi scrisori, note de
comandă, tarife, prospecte, afișe, publicații etc.;
 Transmiterea emblemei:
- se poate transmite separat de fondul de comerț, spre deosebire de firmă;
 Apărarea emblemei:
- emblema poate fi protejată prin următoarele acțiuni judiciare: acțiunea în concurență neloială, acțiunea în daune materiale
și morale pentru prejudiciul cauzat, acțiunea penală în cazul în care fapta săvârșită de alt comerciant cu privire la emblema unui
comerciant întrunește elementele unei infracțiuni.

3. CLIENTELA
 Reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în raporturi juridice comerciant (profesionist). Din punct
de vedere contabil, se exprimă sub forma unei cifre;

Factorii care influențează clientela sunt:

 Factori interni obiectivi (de ex.: calitatea imobilizărilor producţie, calitatea produselor)
 Subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de ex.: fidelitatea, calitatea prestaţiei efectuate, dinamism etc.)
 Factori externi care influenţează clientela şi valoarea firmei (de ex.: elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută,
posibilitatea obţinerii creditelor etc.)
4. VADUL COMERCIAL

 Desemnează aptitudinea întreprinderii comerciale, respectiv a fondului de comerț aparținând unui comerciant, de a
atrage clientela, un anumit număr de clienți, în mod constant, permanent, datorită unor factori ce caracterizează activitatea
comerciantului (expectativa câștigurilor viitoare);
 Reprezintă potențialitatea fondului de comerț de a atrage clientela prin factori cum sunt: locul amplasării localului în
care se exercită activitatea comercială, prețurile practicate, calitatea mărfurilor și serviciilor oferite clientei, reclama comercială realizată,
influența tendinței (”trend”) care se manifestă pe piață etc.;
5. MĂRCILE DE FABRICĂ SAU DE COMERŢ

 Mărcile de fabrică sau de comerț sunt semne, desene și chiar denumiri care individualizează produsele unui
fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de produsele ce aparțin altui comerciant;
CONDIȚ IILE DE FOND PRIVIND MĂ RCILE:

 noutatea mărcii – se referă la necesitatea existenței unei deosebiri a produselor unui comerciant de ale altora care
dețin mărci legal dobândite;
 specializarea mărcii – constă în calitatea mărcii de a individualiza și de a distinge mărfurile unui comerciant;
 marca trebuie să contribuie la distingerea provenienței mărfurilor unui comerciant din aceeași ramură de comerț sau
industrie;
 compoziția mărcii – este guvernată de principiul liberei alegeri a mărcii, în sensul că un comerciant are posibilitate să
aleagă liber marca, unica limitare referindu-se doar la denumirile generice ale produselor;
 protecţia juridică a mărcilor se realizează prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
(O.S.I.M.) în REGISTRUL NAŢIONAL AL MĂRCILOR;
 durata de protecţie este pe o perioadă de10 ani cu posibilitatea reînnoirii dacă se menţin condiţiile în care dreptul a
fost dobândit.
6. BREVETUL DE INVENȚIE
 CURS1

 Titlul de protecție pentru invenție, conferă un drept exclusiv de exploatare și reprezintă un bun incorporal al fondului de
comerț.
a. Condiții de fond: noutatea, în sensul că invenția trebuie să fie originală.
b. Condiții de formă: înregistrarea, în sensul că invenția trebuie înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
(O.S.I.M.).
 Protecția juridică conferită de înregistrarea legală operează timp de 20 de ani.
 Conferă titularului/succesorilor legali, în principal, dreptul de a exploata în folosul său obiectul brevetului de invenție,
dreptul de a-l transmite prin acte juridice între vii și mortis causa, dreptul de a urmări în instanță pe cel care a uzurpat dreptul derivând
din berevetul de invenție.
 Se împart în două categorii: principale și de perfecționare.
ACTE JURIDICE ȘI OPERAȚIUNI PRIVIND FONDUL DE COMERȚ:

 În legislaţia romană,există în prezent două dispoziţii care se referă în mod expres la operaţiunile care se pot face asupra
fondului de comerţ;
 În Legea26/90,republicată în care sunt prevăzute actele juridice (,,intervivos’’) asupra fondului de comerţ;
 Acestea sunt în principal: vânzare, donaţia, locaţiunea, vânzare reală mobiliară;
 Deşi legea nu o prevede expres, există şi o altă operaţiune juridică, respectiv aportul în societate al fonduluidecomerţ
(considerându-se aport în natură).
DELIMITAREA FONDULUI DE COMERȚ DE ALTE NOȚIUNI JURIDICE

DELIMITAREA FONDULUI DE COMERȚ DE PATRIMONIU.

 Patrimoniul,reprezintă o universalitatea juridică,adică totalitatea drepturilor și obligațiilor cu conținut economic care

aparțin subiectului de drept. Fondul de comerț reprezintă o universalitate de fapt,adică o sumă de elemnte de activ patrimonial , acesta
necuprinzând elemente specifice pasivului patrimonial ,deci nefiind o universalitate juridică .
DELIMITAREA FONDULUI DE COMERȚ DE NOȚIUNEA PATRIMONIULUI DE AFECTAȚIUNE:

 Patrimoniul de afectațiune reprezintă o masă patrimonială (universalitate juridică ) ce reprezintă o fracțiune de

patrimoniu care aparține comerciantului persoană fizică sau celui care exercită o profesiune liberală și reprezintă o sumă de drepturi și
obligații , pe când fondul de comerț reprezintă o sumă de elemente de activ, de bunuri mobile corporale sau incorporale,afectate
exercițiului comerțului.
DELIMITAREA FONDULUI DE COMERȚ DE NOȚIUNEA DE ÎNTREPRINDERE:

 Întreprinderea este o afacere organizată ca activitatea continuă, sistematică și orientată într-un scop specific,ceea cea
înseamnă obținere de profit în contextul unui risc asumat. Fondul de comerț este mijlocul pe care îl are la dispoziție profesionistul ,pe
care și-l gândește strategic atunci când exercită o întreprindere.Deci,întreprinderea presupune fondul de comerț dar nu se rezumă la
acesta.

PARTICIPAREA LA PROFIT ȘI PIERDERI

1. NOȚIUNEA DE PROFIT
 Scopul constituirii unei societăți comerciale este,în principal,ob ținerea de profit care urmează să fie împăr țit
între asociați.
 Obținerea de profit și partajarea lui între asociați este un scop comun tuturor formelor de asociere ,chiar dacă
este o societate simplă sau o asocia țiune în participa ție .Ceea ce particularizează societatea (comercială) este faptul că,pe
lângă obținerea de profit și împărțirea lui,societatea urmăre ște și ob ținerea unei economii.
 Singurele structuri instituționale de drept privat care nu urmăresc împăr țirea profitului și nici a economiilor sunt
asociațiile cu scop nelucrativ,căci cele cu scop lucrativ pot ob ține rezultate financiare care să servească dezvoltării lor.
 CURS1

Profitul poate fi defenit ca un câștig pecuniar sau un câ știg material care ajută la formarea averii asocia ților.
Această definiție nu este în toate cazurile valabilă,căci beneficiile pot consta nu numai în sume de bani,ci și în alte bunuri
materiale.Există societăți care împart asocia ților cu titlu de beneficii,bunurile pe care le-au produs (de exemplu,societă țile
constituite în agricultură).
2. ÎMPĂRȚIREA PROFITULUI ȘI SUPORTAREA PIERDERILOR
 Măsura diviziunii este determinată de valoarea aporturilor sociale,dacă nu se convine altfel,legea interzicând
ca un asociat să perceapă totalitatea câ știgurilor realizate și să fie scutit de participarea la pierderi (clauză leonină). O
asemenea clauză va fi considerată nescrisă (art.1902 alin. (5) C.civ.),cu excepția aportului în prestații sau cuno știn țe
specifice pentru care asociatul respectiv este scutit de a participa la pierderi dacă s-a prevăzut în mod expres în contract.
 Cadrul juridic comun privind participarea la profit și pierderi în materia societă ții este stabilit în art. 1902 alin.
(1) C.civ., care trimite la legile speciale aplicabile după caz,ceea ce înseamnă că,în cazul societă ților comerciale aplicabilă
este Legea societăților nr. 31/1990, republicată ,cu modificările și completările ulterioare.
 Analizând dispozițiile din Legea societăților nr. 31/1990 cu cele din art. 1902 C.civ ., constatăm că în Codul
civil,dreptul comun în materie,există mai multe reguli legate de participarea la profit și pierderi.
 În Legea societăților nr .31/1990 există dispoziția cuprinsă în conținutul art. 7 c are se referă la actul constitutiv
al societății în nume colectiv,în comandită simpla sau cu răspundere limitată ,care printre alte men țiuni trebuie să con țină (lit.
f) “partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi” și în art.8 privind actul constitutiv al societă ții pe ac țiuni care trebuie să
conțină “modul de distribuire a beneficiilor ; șide suportare a pierderilor ” (lit k),așa încât dispozițiile din Legea societăților nr.
31/1990 se vor completa cu cele din Codul civil .
 În art. 1902 legiuitorul stabilește prin norme,deregulă cu caracter dispozitiv, următoarele:
 Dacă nu s-a convenit altfel în contract, partea fiecărui asociat la profit și pierderi este proportional cu aportul său la
capitalul social (alin.2,teza I);
 Dacă aportul constă în prestații sau cuno știn țe specifice,partea asociatului respectiv la profit și pierderi este egală cu
cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic ,dacă nu s-a convenit altfel ( alin.2,teza a II-a);
 Participarea la profit a asociaților poate fi și în propor ție diferită de participarea la pierderi,dar diferen țele trebuie să fie
“rezonabile”potrivit cu împrejurările si,evident,să se fi prevăzut în contract (alin (3) ) ;
 Dacă în contract s-a prevăzut numai partea de câ știg (profit) în aceea și propor ție se va participa și la pierderi ( alin (4) ).
3.RAPORTUL DINTRE PROFIT ȘI DIVIDENTE
Profitul nu se confundă cu dividentele .
 Potrivit art.67 din Legea societăților nr. 31/1990 ,republicată, dividentul este cota-parte din profit ce se va plăti
fiecărui asociat. Așadar,dividendul este o parte din profit și, deci, nu se poate confunda cu acesta.
CRITERIILE DE ÎMPĂRȚIRE(DISTRIBUIRE) A DIVIDENDELOR.
 Asociații, de comun accord, pot stabili criteriile de distribuire a dividendelor.
 Înlipsa unei stipulațiuni exprese, dividendele se vor plăti în propor ție cu cota de participare la capitalul
social vărsat. Dividendele se pot distribui numai dacă exista profituri determinate potrivit legii art.67 alin (3) din Legea
societăților nr.31/1990, republicată. Așadar, profitul trebuiesă fie real și util.
 Profiturile sunt fictive în cazul când, la încheierea exerci țiului financiar al societă ții ,nu există profit de
distribuit. Dacă se distribuie profituri fictive, opera țiunea este ilicită și are drept consecin ță chiar răspunderea penală a
administratorilor , dacă fapta întrune ște elementele constitutive ale infrac țiunii de în șelăciune sau a altei fapte prevăzute de
legile penale sau cele extrapenale.
REGIMUL JURIDIC AL DIVIDENDELOR.
 Plata dividendelor sunt sumele de bani care se plătesc asocia ților și reprezintăcota parte cere vine fiecăruia
din profitul realizat de societate , art.67alin.(1) și (2) din Legeasocietă ților nr. 31 /1990, republicată.
 CURS1

 Bunurile care se distribuie și se plătesc asocia ților cu titlu de dividend pot fi numai sume de bani. Această
concluzie rezultă din interpretarea art.67 alin (2) în care se prevede că societatea datorează dobânda penalizatoare încazul
în care nu plătește asociaților la termenul stabilit sumele datorate cu titlu de dividende.
 Legiuitorul stabilește în art. 67 alin (2) reguli privitoare la distribuirea și plata dividendelor,reguli care au
caracter dispozitiv (supletiv),așa cum rezultă din con ținutul dispozi ției legale ”dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel”.
 Dispozițiile legale care suplinesc voința asocia ților care nu au derogat prin actul constitutiv stabilesc
următoarele reguli :
 În primul rând ,dividendele se distribuie numai din profituri determinate potrivit legii,adică potrivit dispozi țiilor
prevăzute la art. 67 alin.(2) și (3) din Legea societă ților nr. 31/1990,republicată.
 În al doilea rând,regula distribuirii dividendelor este aceea potrivit căreia acestea se acordă în func ție de cota de
participare la capitalul social vărsat,dacă nu s-a prevăzut altfel în actul constitutiv.
 În al treilea rând,cu privire la data distribuirii dividendelor,ca noutate,legea prevede în prezent că societatea poate
distribui dividende și în cursul anului financiar trimestrial pe baza situa țiilor financiare intermediare și, evident ,anual,după
regularizarea efectuată prin situa țiile financiare anuale.
 În al patrulea rând,plata dividendelor se va face dacă s-a optat pentru varianta trimestrială ,în termenul stabilit de
adunarea generală a asociațiilor ,sau, după caz de legile speciale.
 Dacă la încheierea exercițiului financiar există diferențe în urma regularizării situa țiilor financiare,plata
diferențelor se va face în termen de 60 de zile de la data aprobării situa țiilor financiare anuale aferente exerci țiului financiar
încheiat.
 Cu ocazia regularizării situațiilor financiare este posibil să se constate fie că societatea trebuie să plăteasă
asociaților/acționarilor diferențele de dividende cuvenite,fie că asocia ții/ac ționarii au încasat în plus dividendele distribuite în
timpul anului financiar (trimestrial) și ,evident,trebuie să le restituie.
 În ambele situații plata diferențelor de dividende către asocia ți/ac ționare sau restituirea de către ace știa a
sumelor încasate în plus se va face în termen de 60 de zile de la data aprobării situa țiilor financiare anuale.
 Sancțiunea care intervine în cazul în care societate debitoare sau asocia ții/ac ționaro-debitori nu- și execută
obligația de plată sau de restituire a dividendelor este obligarea celui în cauză la plata dobânzii penalizatoarea.
 Dobânda legală penalizatoare se aplică dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale
care a aprobat situațiile financiare aferente exerci țiului financiar încheiat nu s-a prevăzut o dobândă mai
mare,așadar,dispozițiile legale care reglementează dobânda legală penalizatoare au, în acest caz, caracter pozitiv.
 Tot cu titlu de sancțiune,legiuitorul prevede în art 67 alin. (4) din Legea societă ților nr.
31/1990,republicată,că în situația în care s-au distribuit dividende cu încălcarea dispozi țiilor legale,asocia ții vor restitui
sumele încasate dacă din împrejurările concrete ar fi trebuit să cunoască .
 Dreptul material la acțiune privind rstituirea dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii
lor art.67 alin 5.

4. AFFECTIO SOCIETATIS
 Intenția de a se asocia reprezintă voința părților de a aduce și exploata ceva în comun,împăr țind foloasele
și riscurile(pierderile ce ar rezulta)
 Affectatio societatis este evident și rezultă ,implicit,din defini ția contractului de societate prevăzută în art
1881 C civ. “seobligă reciproc să coopereze pentru desfă șurarea unei activită ți”.
 În cazul societății simple ,ca și în cazul societăților (comerciale )care nu au caracter intuitu
personae,affectatio societatis este un element proeminent.
 CURS1

 Doctrina de specialitate a atribuit înțelesuri diferite sintagme affectatio societatis cu aplica ții în diferite
structuri asociative,chiar și în interiorul firmelor de societă ți (comerciale).Astfel,de la accep țiunea de „colaborare voluntară și
activă,interesată și egalitară a asocia ților” la „voin ță de unitate sau o convergen ță de interse”
 Voința de a se asocia și de a coopera în activitatea societății este diferită în func ție de forma de
societate.Astfel,în cazul societăților de persoane,factorul psihologic-affectios societatis- este mult mai puternic decat în cazul
societăților de capital unde voința asocia țiilor de a participa la activitatea societă ții se concretizează în participarea la
adoptarea hotărârilor și la controlul activită ții.
 Totodată,este important de precizat faptul că, atât doctrina,cât și jurisprudența au ajuns la concluzia că
elementul subiectiv –affectio societatis- trebuie să existe nu numai la constituirea societă ții,ci pe toată durata de existen ță a
acestuia. În cazul în care dispare încrederea ,voin ța de a colabora cu ceilal ți asocia ți la” via ța societă ții”,acesta poate fi un
motiv de dizolvare a societății ,conform art.227 alin (1) lit e. din Legea societă ților nr. 31/1990 ,republicată care prevede
„neînțelegeri” dintre asociați.
5.ACȚIUNILE
1.NOȚIUNE
 Acțiunile sunt titluri de valoare emise de către o societate comercială de capital constituită în condi țiile legii
(Legea nr.31/1990 ,republicată,cu modificările și completările ulterioare).
CONCEPTUL JURIDIC DE ACȚIUNE POATE AVEA MAI MULTE ÎNȚELESURI .
 Astfel,într-o primă accepțiune,pornind de la faptul că,în conformitate cu Legea societăților nr. 31/1990, capitalul
este reprezentat prin acțiunile emise de societate,ac țiuni de valoare egală ,s-a considerat că o acțiune reprezintă o
fracțiune a capitalului social.Așadar,suma acțiunilor formează capitalul social.
 În al doilearând,având în vederefaptul că acțiunea apare și ca fundament al raportului juridic ce se na ște între
societate și asociatul “actionar”, acțiunea înseamnă și un raport juridic,respective,un raport societar,în care ambele subiecte
au atât drepturi ,cât și obligații. Societatea are, în principal,dreptul de a pretinde de la ac ționar valoarea ac țiunilor subscrise
și obligația de a-i plăti dividende,în condi țiile prevăzute de lege și de actul constitutiv,iar ac ționarul are,în principal,dreptul de
a încasa dividende și obligația de a achita ac țiunile subscrise.
 În al treilea rând,termenul de acțiune desemnează și titlul negociabil,exprimat în formă materializată sau
dematerializată, care conferă o serie de drepturi unui asociat dintr-o societate de capital.
 Astfel, acțiunile pot fi considerate și titluri de credit ,cu un anumit specific,respectiv titluri de credit societar.
 Cu toate acestea,acțiunile presupun o singură trăsătură specifică titlurilor de credit ,respectiv faptul că ele
încorporează dreptul patrimonial în cuprinsul titlului,fără însă a fi autonome(î și găsesc izvorul în actul constitutiv al societă ții)
și literale,din cuprinsul acțiunii nerezultând efectiv drepturile ce revin titularilor lor.
 Ca titluri de credit ,acțiunile încorporează drepturi complexe ,pe de o parte drepturi patrimoniale,pe de altă parte
drepturi nepatrimoniale(dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale societă ții) .
2.CARACTERISTICILE ACȚIUNILOR
 În primul rând, orice acțiune are o valoare nominală,stabilită în actul constitutiv,care reprezintă o frac țiune din
capitalul social al societății respective.
- Valoarea nominală a acțiunii nu se confundă cu valoarea patrimonială sau cu valoarea de pia ță.Valoarea
patrimonială se determină în funcție de rezultatele activită ții societă ții,de fapt,de valoarea activului net bilan țier,iar valoarea
de piață se stabilește în funcție de cerere și de ofertă.Aceste valori pot fi mai mici sau mai mari decât valoarea nominală a
acțiunii.
- Potrivit art.92 alin 1 din Legea societăților nr. 31/1990 ,republicată,acțiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai
mică decât valoarea nominală.
CURS1

- Conform art.93 alin 1 din Legea societă ților nr 31/1990 ,republicată,valoarea nominală minimă a unei ac țiuni este de
0,1 lei.
 În al doilea rând,potrivit art.102 din Legea societăților nr 31/1990,republicată,ac țiunile sunt indivizibile ,adică nu pot
fi fracționate.
- În cazul acțiunilor deținute de mai mulți coproprietari ,caracterul indivizibil al ac țiunii se men ține ,deoarece
coproprietarii au obligația ,prin lege,să desemneze un reprezentant care să exercite toate drepturile care izvorăsc din
acțiuni,indiferent dacă este vorba de ac țiuni nominative.
- Atunci când coproprietatea intervine ca urmare a transmiterii unei ac țiuni nominative către mai multe persoane,actul
de transmitere va fi înregistrat numai după ce coproprietarii și-au desemnat reprezentantul unic care va exercita drepturile
rezultate din acțiune.În situația în care coproprietarii nu se în țeleg cu privire la persoana care urmează să exercite drepturile
specifice acționarilor ,problema se rezolvă pe cale jurisdicțională.
- Calitatea de coproprietar al acțiunilor naște si obligații ,toți coproprietarii fiind răspunzători în solidar pentru
efectuarea vărsămintelor datorate pentru ac țiunea respectivă.
 În al treilea rând,acțiunile din aceeași emisiune au valoare egală,conferind titularilor sau posesorilor lor drepturi
egale. Cu toate acestea,potrivit art. 94 alin 2, dacă în actul constitutiv s-a prevăzut astfel,se pot emite categorii de ac țiuni
care conferă titularilor sau posesorilor drepturi diferite.
- Prin excepție de la art. 94 din Legea societă ților nr.31/1990 ,republicată, există acțiuni care conferă titularilor lor
drepturi preferențiale ,respectiv acțiunile cu dividend prioritar.
- Acțiunile sunt titluri negociabile ,titluri de valoare care conferă titularului sau posesorului dreptul de a efectua
operațiuni speculative,fie pe piețe financiare organizate,dacă sunt cotate,fie prin negociere directă.
3. FELUL ACȚIUNILOR
 Potrivit noii reglementări, art.91 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art.91 – (1) În societatea pe acțiuni,capitalul social este reprezentat prin acțiuni nominative emise de societate.
- (2) Felul acțiunilor va fi determinat prin actul constitutiv.Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială,pe
suport hârtie,sau în formă dematerializată,caz în care se înregistrează în registrul ac ționarilor.”
 Potrivit noii reglementări, art.94 se modifică și va avea următorul conținut:
- „(1) Acțiunile trebuie să fie de o egală valoare;ele acordă proprietarilor drepturi egale”
 Potrivit noii reglementări, art.98 se modifică și va avea următorul conținut
- (1) “Dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă materială se transmite prin declara ție făcută în
registrul acționarilor și prin men țiunea făcută pe titlu,semnată de cedent și de cesionar sau de mandatariilor. Dreptul de
proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată se transmite prin declara ție făcută în registrul ac ționarilor
,semnată decedent și decesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea și în alte forme de transmitere
a dreptului de proprietate asupra acționarilor.”
 Potrivit noii reglementări, art.99 se modifică și va avea următorul conținut:
- „(1) Constituirea de ipoteci mobiliare asupra acțiunilor se face prin înscris sub semnătură privată,în care se vor
arăta cuantumul datoriei,valoarea și categoria ac țiunilor cu care se garantează,iar în cazul ac țiunilor la purtător și
nominative emise în formă materială,și prin men ționarea ipotecii pe titlu ,semnată de creditor și debitorul ac ționar sau de
mandatarii acestora”.

4. MENȚIUNI OBLIGATORII ÎN CUPRINSUL ACȚIUNII:

Pentru a fi considerată valabilă,acțiunea va cuprinde mențiunile obligatorii impuse de lege ,respectiv:

 CURS1

a) Denumirea societății emitente; g) Capitalul social al societății eminente;

b) Durata societății emitente; h) Numărul de acțiuni pentru care s-a realizat
c) Data actului constitutiv; vărsământul ;
d) Numărul din registrul comerțului ,sub care a fost i) Numarul de acțiuni în care e împărțit capitalul
înregistrată societatea; social ,numărul de ordine al acestora și valoarea
e) Codul unic de înregistrare al societă ții; nominală;
f) Numărul Monitorului Oficial în care s-a realizat j) Avantajele rezervate fondatorilor
publicitata societății constituite;
 În cazul acțiunilor nominative,în conținutul acțiunii trebuie să se men ționeze și elementele de identificare
acționarului(dacă este persoană fizică ,numele,prenumele,domiciliul și codul numeric personal,iar dacă este persoană
juridică ,denumirea,sediul,numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare)
 Orice acțiune,pentru a fi validată trebuie semnată de doi membrii ai consiliului de administra ție ,respectiv al
directoralui sau după caz,semnătura administratorului unic,respectiv al directorului general unic.
 Dacă o societatate nu emite acțiuni pe suport material ,aceasta va fi eliberată la solicitarea ac ționarului sau din
oficiu,un cercificat de acționar care va cuprinde în mod obligatoriu toate men țiunile ce trebuie să se regăsească în con ținutul
unei acțiuni precum și numărul categoria și valoarea nominală a ac țiunilor acelui ac ționar,pozi ția la care este înscris
acționarul în registrul acționarilor și numărul de ordine al ac țiunilor emise.

MODIFICAREA SOCIETĂȚIILOR ( COMERCIALE)

REORGANIZAREA SOCIETATILOR (COMERCIALE).DIZOLVAREA SI LICHIDAREA

1.FUZIUNEA ESTE OPERAŢIA PRIN CARE:

a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor unei
alte societăţi, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum
10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăţi
pe care o constituie, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionariisocietăţii divizate.
1.2 DIVIZAREA ESTE OPERAŢIUNEA PRIN CARE:
a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi totalitatea
patrimoniului său, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionariisocietăţii divizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă toate activele şi pasivele sale mai multor
societăţi nou constituite, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare ş, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionariisocietăţii divizate.

EFECTELE FUZIUNII SAU DIVIZĂRII SUNT:

 transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată şi societatea absorbantă/societăţile
beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă sau fiecare dintre societăţile beneficiare al tuturor
activelor şi pasivelor societăţii absorbite(divizate; acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare
stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
 acţionarii sau asociaţiisocietăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv asociaţi ai societăţii absorbante,
respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
 societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
 CURS1

TREBUIE REŢINUTE URMĂTOARELE INTERDICŢII:

 Nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru acţiuni/părţi sociale emise
de societatea absorbită şi care sunt deţinute:
 de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar în
contul societăţii; sau
 de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar în
contul societăţii.
 Nici o acţiune sau parte socială la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi schimbată pentru acţiuni la
societatea divizată, deţinute:
 de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu,
dar pe seama societăţii; sau
 de către societatea divizată, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar pe
seama societăţii.
1.3. DIZOLVAREA SOCIETĂ Ţ II COMERCIALE
Dizolvarea societăţilor comerciale reprezintă o etapă în procesul de încetare a personalităţii juridice a acestora,
formată dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare lichidarea patrimoniului societăţilor în cauză.
Dizolvarea se poate produce:
 pe baza unei hotărâri a asociaţilor (denumită şi voluntară; de exemplu: dizolvarea anticipată), caz în care hotărârea
se publică în Monitorul Oficial (pentru a face posibilă exercitarea dreptului de opoziţie al creditorilor în termen de 30 de zile
de la publicare) şi se întocmeştebilanţ de lichidare;
 prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat (de exemplu: pentru neînţelegeri grave dintre asociaţi care
împiedică funcţionareasocietăţii) sau când însăşiinstanţa dispune falimentul societăţii comerciale respective, motiv pentru
care este o cale de dizolvare silită; dizolvarea mai poate fi pronunţată de instanţă în cazul declarării nulităţiisocietăţii
comerciale, ca efect al nerespectării condiţiilor de fond şi formă impuse de lege; instanţa mai poate pronunţa dizolvarea
societăţii când societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni, când societatea nu a mai depus, în
cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii se depun la Oficiul
Registrului Comerţului sau când societatea şi-a încheiat activitatea, sau nu are sediu cunoscut, ori asociaţii au dispărut sau
nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscute (cu excepţiainactivităţii temporare, definită ca fiind perioada de maxim trei ani în
care societatea poate să nu desfăşoare nici o activitate, dar să anunţe în acest sens organele fiscale şi Registrul
Comerţului);
 dizolvarea de drept, în temeiul legii, când a trecut timpul stabilit pentru durata societăţii (de exemplu: s-a stabilit în
actul constitutiv durata de 5 ani şiaceştia s-au împlinit), în cazul imposibilităţii realizării obiectului societăţii sau realizării
acestuia (de exemplu: nu s-a obţinut concesiunea sau obiectul societăţii a fost construirea unei şosele, care s-a realizat).
EXISTĂ O SUITĂ DE CAZURI SPECIALE DE DIZOLVARE SPECIFICE ANUMITOR FORME DE SOCIETĂŢI COMERCIALE:
 în cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii cu răspundere limitată , când prin falimentul, incapacitatea,
excluderea, retragerea sau decesul oricărui asociat când numărul asociaţilor se reduce la unu (dacă nu există clauză de
continuitate cu succesorii, iar în cazul societăţii cu răspundere limitată, nu se decide transformarea societăţii în societate cu
răspundere limitată unipersonală);
 la societatea în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni , când prin retragerea sau decesul unuia (unora) din
asociaţi dispare categoria de asociaţi comanditaţi sau comanditari;
 la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni , în cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul social sau al reducerii
sub minimum legal (fie a capitalului social, sub limita minimă de 90.000 lei, fie a numărului de acţionari, sub limita de 2);
În caz de dizolvare societatea trebuie să plătească moştenitorilor partea ce li se cuvine, după ultimul bilanţ
contabil aprobat (în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului).
EFECTELE DIZOLVĂRII SOCIETĂŢII COMERCIALE SUNT:
 are loc deschiderea procedurii lichidării, administratorii având obligaţia de a convoca adunarea generală pentru
desemnarea lichidatorilor;
 societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile de lichidare, dar sunt interzise orice operaţiuni
comerciale noi;
 CURS1

 în anumite cazuri (cum ar fi fuziunea şi divizarea) dizolvarea are loc fără lichidare;
 societatea comercială îşi încetează existenţa din momentul radierii din registrul existent la Oficiul Registrului
Comerţului;
1.4 LICHIDAREA SOCIETĂ ŢII COMERCIALE
Încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă îndeplinirea unor operaţiuni care să pună capăt activităţii, prin
intermediul lichidatorilor, şi să ducă în final la încetarea statutului de persoană juridică a societăţii.
PRINCIPIILE GENERALE ALE LICHIDĂRII SOCIETĂŢII COMERCIALE SUNT:
 personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării, legea cere ca toate actele care emană de la
societate să arate că aceasta este în lichidare;
 lichidarea se face în interesul asociaţilor, fapt dovedit prin aceea că lichidarea poate fi cerută numai de către
asociaţi cu excluderea creditorilor societăţii; adunarea asociaţilornumeşte lichidatorii (care preiau gestiunea societăţii de la
administratori), stabilindu-le puterile, înseşicondiţiile lichidării se stabilesc prin actul constitutiv (de către asociaţi);
 lichidarea societăţii este obligatorie deoarece societatea nu poate rămâne în faza de dizolvare.
ACTIVITATEA LICHIDATORILOR SE CARACTERIZEAZĂ PRIN FAPTUL CĂ:
 actul de numire al lichidatorilor de către adunarea generală (sau, în mod excepţional, de către instanţă, când
condiţiile pentru convocare şi luarea deciziei de lichidare nu sunt întrunite) se va depune la Oficiul Registrului Comerţului;
 până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor;
 lichidatorii pot fi atât persoane fizice câr şi persoane juridice, unde lichidatorii trebuie să fie autorizaţi;
 lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii;
 lichidatorii vor face bilanţul după inventarierea bunurilor;
 operaţiunile de lichidare includ operaţiuni de lichidare a activului, care cuprind transformarea bunurilor societăţii în
bani şi încasarea creanţelor pe care societatea le are faţă de terţişilichidarea pasivului, prin care se înţelege plata datoriilor
societăţii către creditorii săi; după terminarea acestor operaţiuni se trece la repartizarea activului net între asociaţi după care
procedura lichidării se încheie;
 lichidatorii îşi îndeplinesc obligaţiile sub controlul cenzorilor (consiliului de supraveghere);
 lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării şi se poate prelungi cu cel mult 2 ani;
 după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din Registrul comerţului (dată de la care
încetează personalitatea juridică a societăţii);
 Radierea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 ei pentru fiecare zi de întârziere, trebuie cerută în termen
de 15 zile de la terminarea lichidării. Amenda va fi aplicată de judecătorul delegat. Radierea se poate face şi din oficiu;
 registreleşiactelesocietăţiitrebuiepăstrate 5 ani după data depunerii lor la OficiulRegistruluiComerţului.

CONTRACTUL. TEORIA GENERALĂ.

CONTRACTUL DE VÂNZARE

OBIECTIVE
Această unitate de învă țare are rolul de a familiariza studen ții cu aspectele generale referitoare la institu ția
contractului. În același timp, va fi analizat contractul de vânzare, având în vedere că este cel mai întâlnit și important
contract civil.
1. NOȚIUNE
 CURS1

 Codul civil definește contractul în art. 1166 ca fiind acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu
intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
 Subliniem faptul că instituția contractului este foarte întâlnită în viața fiecăruia dintre noi. De la simplele
cumpărături sau cumpărarea unui bilet de tren, până la creditarea ob ținută de la o bancă pentru achizi ționarea unei locuin țe,
toate acestea sunt contracte pe care le încheiem aproape zilnic.
2. CLASIFICAREA CONTRACTELOR
Având în vedere complexitatea vie ții economice și sociale, contractele pot fi de mai multe tipologii, redăm în
cele ce preced principalele criterii de clasificare ale contractelor:
1. În funcție de reciprocitatea prestațiilor, contractele pot fi bilaterale (sinalagmatice) sau unilaterale.
- Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente.
- În caz contrar, contractual este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi (art.
1171 C. civ.).
- Cu titlu de exemplu, contractul de vânzare este bilateral, deoarece na ște drepturi și obliga ții interdependente între
toate părțile contractante, iar un simplu contract de dona ție, neafectat de nicio sarcină este un contract unilateral.
2. În funcție de scopul urmărit de părți la momentul încheierii contractului, contractele pot fi cu titlu oneros sau cu
titlu gratuit.
- Contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu
oneros.
- Contractul prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun
avantaj, este cu titlu gratuit (art. 1172 C. civ.).
- Contractul de închiriere este cu titlu oneros atunci când proprietarul prime ște un beneficiu denumit chirie, iar
comodatul, care prin natura sa este un împrumut de folosin ță gratuită este un contract cu titlu gratuit.
3. În funcție de cunoașterea de către păr ți a întinderii drepturilor și obliga țiilor lor, contractele sunt comutative sau
aleatorii.
- Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă,
iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.
- Este aleatoriu contractual care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui
câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert (1173 C. civ.).
- Contractul de mandat este un contract comutativ, deoarece păr țile î și cunosc de la început întinderea drepturilor și
a obligațiilor.
- Contractul de asigurare este un contract aleatoriu, deoarece păr țile nu cunosc întinderea drepturilor și obliga țiilor
lor, acestea fiind influențate de evenimente exterioare.
4. În funcție de formalitățile care trebuiesc îndeplinite pentru încheierea valabilă a contractelor, acestea pot fi
consensuale, solemne sau reale.
- Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
- Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege.
- Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului (art. 1174 C. civ.).
- Un exemplu de contract consensual este contractul de vânzare încheiat între un vânzător de fructe și un
cumpărător, deoarece nu sunt necesare formalită ți pentru încheierea sa valabilă.
- Atunci când obiectul contractului este un teren, contractul devine solemn, deoarece trebuie încheiat în fa ța unui
notar, în caz contrar va fi lovit de nulitate absolută.
 CURS1

- Gajul cu deposedare este un contract real, deoarece presupune transmiterea bunului mobil care face obiectul
contractului. Un alt exemplu de contract real este darul manual, oferit cu diferite ocazii.
- În dreptul roman, transmiterea (remiterea) materială a bunului era denumită tradi țiune, termen care s-a păstrat și
până în ziua de astăzi.
5. În funcție de modul de executare, contractele pot fi cu executare dintr-o dată (uno ictu), sau cu executare
succesivă.
- Contractele cu executare dintr-o dată presupun o singură executare, iar contractele cu executare succesivă,
presupun mai multe executări pentru îndeplinirea obiectului contractului.
- Contractul de vânzare este un contract cu executare dintr-o dată, iar contractul individual de muncă sau contractul
de închiriere presupun executări, presta ții, succesive.
- De reținut faptul că, în ceea ce prive ște consecin țele neexecutării culpabile a contractelor, în cazul contractelor cu
executare dintr-o data se aplică rezolu țiunea, iar în cazul contractelor cu executare succesivă se aplică rezilierea.
6. În funcție de cum au sau nu o reglementare legală (un sediu al materiei), contractele pot fi numite sau nenumite
- Contractul de donație este un contract numit, deoarece are o reglementare proprie în cuprinsul Codului civil, iar
contractul de prestări servicii este un contract nenumit.
7. În funcție de caracterul negociat al contractelor, acestea pot fi negociabile, de adeziune sau obligatorii
- Contractele negociate sunt acele contracte în care păr țile pot să î și impună propriile clauze la momentul semnării
contractelor și ulterior, prin modificarea contractului.
- Contractele de adeziune sunt acele contracte, neobligatorii pentru păr ți, dar care se caracterizează prin faptul că
numai o singură parte stabilește clauzele contractuale, cealaltă parte neavând posibilitatea de a negocia, dacă dore ște să
devină parte în contract.
- Contractele obligatorii sunt acele contracte care trebuiesc încheiate în mod obligatoriu de anumite categorii de
persoane.
- Contractul de vânzare este un contract negociat, deoarece păr țile amenajează împreună con ținutul contractului.
- Contractul de transport pe calea ferată, contractele de creditare încheiate între clien ți cu băncile, contractele de
telefonie fixă sau mobilă reprezintă contracte de adeziune.
- Cu privire la contractele forțate, acestea reprezintă o realitate apărută ca urmare a complexită ții vie ții sociale, astfel,
cu titlu de exemplu, șoferii sunt obliga ți să încheie contractul de răspundere civilă obligatorie (R.C.A.), proprietarii de locuin țe
sunt obligați și ei să încheie contracte de asigurare.
- De remarcat faptul că, există o tendin ță de răspândire a contractelor de adeziune și for țate în dauna celor negociate
de către părți, fapt care poate fi probat doar cu o simplă analiză a contractelor pe care cetă țenii le încheie uzual.
3. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
Încheierea contractului și executarea sa este guvernată de anumite principii care configurează cadrul de
desfășurare a relațiilor juridice dintre păr țile contractante.
- Este vorba despre principiul libertății contractuale și principiul bunei credin țe.
 Principiul libertății contractuale are mai multe fațete: pe de o parte se referă la faptul că păr țile au posibilitatea de a
decide dacă doresc sau nu să contracteze, iar pe de altă parte, partenerii contractuali au dreptul de a stabili care asigură
conținutul contractului.
 Cu privire la buna credință, art. 1170 C. civ . stabilește că părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la
negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.
 CURS1

 Buna credință se prezumă până la proba contrară. De re ținut faptul că, buna credin ță nu este doar un simplu
deziderat, acest principiu reprezentând o veritabilă prevedere legală, iar cei care încalcă acest principiu suportă
consecințele legii.
a) CONDIȚII DE VALIDITATE, ESENȚIALE, PENTRU ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
Condițiile de validitate, esen țiale, pentru încheierea contractului sunt analizate din perspectiva condi țiilor de
fond și de formă.
b) CONDIȚII DE FOND, ESENȚIALE, PENTRU INCHEIEREA CONTRACTULUI.
Condițiile de fond pentru validitatea contractului sunt capacitatea de a contracta, consim țământul, obiectul și
cauza. A se vedea F. C. Stoica, Dreptul afacerilor. Contracte. Editura ASE, București, 2012,p. 14.
c) CAPACITATEA DE A CONTRACTA
Legiuitorul a instituit regula conform căreia orice persoană poate contracta, după cum prevede art. 1180 C. civ.
astfel: poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie anumite contracte.
Așadar, regula în materie civilă cu privire la încheierea contractelor o constituie capacitatea de a contracta.
- Capacitatea de a contracta este influen țată de capacitatea de exerci țiu a persoanelor fizice și juridice. Astfel,
persoanele fizice cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, deci cei care au capacitate restrânsă de exerci țiu pot încheia doar
anumite categorii de acte care nu implică modificări semnificative ale patrimoniului, respectiv acte de conservare și acte de
administrare.
- Persoanele fizice care au capacitate deplină de exerci țiu pot încheia orice categorie de acte juridice, inclusiv acte
juridice de dispoziție.
- Persoanele juridice dobândesc capacitatea de a încheia acte juridice de la momentul constituirii lor legale.
d) CONSIMȚĂMÂNTUL
Consimțământul reprezintă o condi ție de fond, esen țială pentru încheierea valabilă a contractului, care constă în
exteriorizarea voinței de a contracta a păr ților.
- Consimțământul poate fi exteriorizat în mod expres sau tacit. Un exemplu de consim țământ tacit este tacita
reconducțiune, adică prelungirea în mod tacit a contractului de loca țiune, dacă această opera țiune nu este interzisă prin
contract.
- Pentru a fi valabil exprimat, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condi ții: să provină de la o
persoană cu discernământ, să fie serios, adică să fie exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice și să nu fie afectat de
vicii de consimțământ1.
- Cu privire la viciile de consimțământ men ționăm că acestea sunt următoarele: eroarea, dolul, violen ța și leziunea.

EROAREA ESTE EXPLICATĂ DE LEGIUITOR ÎN ART. 1207 C. CIV. ASTFEL:

 (1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esenţială poate cere anularea acestuia,
dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru
încheierea contractului.
 (2) Eroarea este esenţială:
1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte
împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat;
3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi
încheiat.
 (3) Eroarea de drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinţei părţilor,
pentru încheierea contractului.
 CURS1

 (4) Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa
părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.
1 B. Oglindă, Dreptul afacerilor...op. cit. p. 214-216.
Din prevederile articolului amintit, rezultă că eroarea poate fi esen țială, fapt care atrage nulitatea contractului,
sau neesențială, care de regulă, nu atrage anularea contractului, atrăgând doar o diminuare a contrapresta țiilor păr ților.
e) DOLUL
Conform art. 1214 C. civ., consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl
informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Dolul reprezintă, așadar, o eroare provocată de către o persoană cu scopul de a determina o altă persoană să
contracteze. Sancțiunea care intervine în această situa ție este nulitatea relativă a contractului încheiat.
f) VIOLENȚA
Conform art. 1216 C. civ.:
 (1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept,
de cealaltă parte sau de un terţ.
 (2) Există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după
împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol
grav şi iminent.
- Violența, ca viciu de consimțământ poate fi fizică sau psihică.
- Violența fizică, denumită de romani vis înseamnă amenin țarea fizică a unei persoane cu scopul de a o determina să
contracteze. Violența psihică, denumită și metus, se manifestă prin inducerea unei personae a unei temeri cu scopul de a o
determina să contracteze.
- Violența, odată dovedită, atrage nulitatea contractului încheiat sub imperiul acestui viciu de consim țământ.
g) LEZIUNEA
Conform art. 1221 alin. (1) C. civ., există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de
lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie
de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
Leziunea semnifică deci, o dispropor ție vădită între contrapresta țiile păr ților, de care profită o parte mai
experimentată în scopul de a determina cealaltă parte să contracteze.
Spre deosebire de vechea reglementare, legiuitorul a extins, prin actualul Cod civil, aplicabilitatea acestei
instituții și pentru majori.
4.OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele
asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale, după cum
dispune art. 1225 alin. (1) C. civ.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat sau licit, sub sanc țiunea nulită ții absolute.
Legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că obiectul contractului este ilicit atunci când este prohibit de lege sau
contravine ordinii publice ori bunelor moravuri (art. 1225 alin. (3) C. civ.).
5. CAUZA CONTRACTULUI
Conform art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Cauza contractului reprezintă răspunsul la întrebarea de ce încheiem acest contract?, care este, a șadar,
scopul contractului.
 CURS1

CONTRACTUL. TEORIA GENERALĂ.

CONTRACTUL DE VÂNZARE

OBIECTIVE
Această unitate de învă țare are rolul de a familiariza studen ții cu aspectele generale referitoare la institu ția
contractului. În același timp, va fi analizat contractul de vânzare, având în vedere că este cel mai întâlnit și important
contract civil.
1. NOȚIUNE
 Codul civil definește contractul în art. 1166 ca fiind acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu
intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
 Subliniem faptul că instituția contractului este foarte întâlnită în viața fiecăruia dintre noi. De la simplele
cumpărături sau cumpărarea unui bilet de tren, până la creditarea ob ținută de la o bancă pentru achizi ționarea unei locuin țe,
toate acestea sunt contracte pe care le încheiem aproape zilnic.
2. CLASIFICAREA CONTRACTELOR
Având în vedere complexitatea vie ții economice și sociale, contractele pot fi de mai multe tipologii, redăm în
cele ce preced principalele criterii de clasificare ale contractelor:
1. În funcție de reciprocitatea prestațiilor, contractele pot fi bilaterale (sinalagmatice) sau unilaterale.
- Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente.
- În caz contrar, contractual este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi (art.
1171 C. civ.).
- Cu titlu de exemplu, contractul de vânzare este bilateral, deoarece na ște drepturi și obliga ții interdependente între
toate părțile contractante, iar un simplu contract de dona ție, neafectat de nicio sarcină este un contract unilateral.
2. În funcție de scopul urmărit de părți la momentul încheierii contractului, contractele pot fi cu titlu oneros sau cu
titlu gratuit.
- Contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu
oneros.
- Contractul prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun
avantaj, este cu titlu gratuit (art. 1172 C. civ.).
- Contractul de închiriere este cu titlu oneros atunci când proprietarul prime ște un beneficiu denumit chirie, iar
comodatul, care prin natura sa este un împrumut de folosin ță gratuită este un contract cu titlu gratuit.
3. În funcție de cunoașterea de către păr ți a întinderii drepturilor și obliga țiilor lor, contractele sunt comutative sau
aleatorii.
- Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă,
iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.( art 1173, Codul Civil). Contractul comutativ se caracterizează
prin faptul că prestațiile reciproce la care s-au obligat păr țile sunt relativ echivalente
- Este aleatoriu contractual care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui
câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert (1173 C. civ.).
- Contractul de mandat este un contract comutativ, deoarece păr țile î și cunosc de la început întinderea drepturilor și
a obligațiilor.
- Contractul de asigurare este un contract aleatoriu, deoarece păr țile nu cunosc întinderea drepturilor și obliga țiilor
lor, acestea fiind influențate de evenimente exterioare.
 CURS1

4. În funcție de formalitățile care trebuiesc îndeplinite pentru încheierea valabilă a contractelor, acestea pot fi
consensuale, solemne sau reale.
- Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
- Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege.
- Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului (art. 1174 C. civ.).
- Un exemplu de contract consensual este contractul de vânzare încheiat între un vânzător de fructe și un
cumpărător, deoarece nu sunt necesare formalită ți pentru încheierea sa valabilă.
- Atunci când obiectul contractului este un teren, contractul devine solemn, deoarece trebuie încheiat în fa ța unui
notar, în caz contrar va fi lovit de nulitate absolută.
- Gajul cu deposedare este un contract real, deoarece presupune transmiterea bunului mobil care face obiectul
contractului. Un alt exemplu de contract real este darul manual, oferit cu diferite ocazii.
- În dreptul roman, transmiterea (remiterea) materială a bunului era denumită tradi țiune, termen care s-a păstrat și
până în ziua de astăzi.
5. În funcție de modul de executare, contractele pot fi cu executare dintr-o dată (uno ictu), sau cu executare
succesivă.
- Contractele cu executare dintr-o dată presupun o singură executare, iar contractele cu executare succesivă,
presupun mai multe executări pentru îndeplinirea obiectului contractului.
- Contractul de vânzare este un contract cu executare dintr-o dată, iar contractul individual de muncă sau contractul
de închiriere presupun executări, presta ții, succesive.
- De reținut faptul că, în ceea ce prive ște consecin țele neexecutării culpabile a contractelor, în cazul contractelor cu
executare dintr-o data se aplică rezolu țiunea, iar în cazul contractelor cu executare succesivă se aplică rezilierea.
6. În funcție de cum au sau nu o reglementare legală (un sediu al materiei), contractele pot fi numite sau nenumite
- Contractul de donație este un contract numit, deoarece are o reglementare proprie în cuprinsul Codului civil, iar
contractul de prestări servicii este un contract nenumit.
7. În funcție de caracterul negociat al contractelor, acestea pot fi negociabile, de adeziune sau obligatorii
- Contractele negociate sunt acele contracte în care păr țile pot să î și impună propriile clauze la momentul semnării
contractelor și ulterior, prin modificarea contractului.
- Contractele de adeziune sunt acele contracte, neobligatorii pentru păr ți, dar care se caracterizează prin faptul că
numai o singură parte stabilește clauzele contractuale, cealaltă parte neavând posibilitatea de a negocia, dacă dore ște să
devină parte în contract.
- Contractele obligatorii sunt acele contracte care trebuiesc încheiate în mod obligatoriu de anumite categorii de
persoane.
- Contractul de vânzare este un contract negociat, deoarece păr țile amenajează împreună con ținutul contractului.
- Contractul de transport pe calea ferată, contractele de creditare încheiate între clien ți cu băncile, contractele de
telefonie fixă sau mobilă reprezintă contracte de adeziune.
- Cu privire la contractele forțate, acestea reprezintă o realitate apărută ca urmare a complexită ții vie ții sociale, astfel,
cu titlu de exemplu, șoferii sunt obliga ți să încheie contractul de răspundere civilă obligatorie (R.C.A.), proprietarii de locuin țe
sunt obligați și ei să încheie contracte de asigurare.
- De remarcat faptul că, există o tendin ță de răspândire a contractelor de adeziune și for țate în dauna celor negociate
de către părți, fapt care poate fi probat doar cu o simplă analiză a contractelor pe care cetă țenii le încheie uzual.
3. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
CURS1

Încheierea contractului și executarea sa este guvernată de anumite principii care configurează cadrul de
desfășurare a relațiilor juridice dintre păr țile contractante.
- Este vorba despre principiul libertății contractuale și principiul bunei credin țe.
 Principiul libertății contractuale are mai multe fațete: pe de o parte se referă la faptul că păr țile au posibilitatea de a
decide dacă doresc sau nu să contracteze, iar pe de altă parte, partenerii contractuali au dreptul de a stabili care asigură
conținutul contractului.
 Cu privire la buna credință, art. 1170 C. civ . stabilește că părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la
negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.
 Buna credință se prezumă până la proba contrară. De re ținut faptul că, buna credin ță nu este doar un simplu
deziderat, acest principiu reprezentând o veritabilă prevedere legală, iar cei care încalcă acest principiu suportă
consecințele legii.
h) CONDIȚII DE VALIDITATE, ESENȚIALE, PENTRU ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
Condițiile de validitate, esen țiale, pentru încheierea contractului sunt analizate din perspectiva condi țiilor de
fond și de formă.
i) CONDIȚII DE FOND, ESENȚIALE, PENTRU INCHEIEREA CONTRACTULUI.
Condițiile de fond pentru validitatea contractului sunt capacitatea de a contracta, consim țământul, obiectul și
cauza. A se vedea F. C. Stoica, Dreptul afacerilor. Contracte. Editura ASE, București, 2012,p. 14.
j) CAPACITATEA DE A CONTRACTA
Legiuitorul a instituit regula conform căreia orice persoană poate contracta, după cum prevede art. 1180 C. civ.
astfel: poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie anumite contracte.
Așadar, regula în materie civilă cu privire la încheierea contractelor o constituie capacitatea de a contracta.
- Capacitatea de a contracta este influen țată de capacitatea de exerci țiu a persoanelor fizice și juridice. Astfel,
persoanele fizice cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, deci cei care au capacitate restrânsă de exerci țiu pot încheia doar
anumite categorii de acte care nu implică modificări semnificative ale patrimoniului, respectiv acte de conservare și acte de
administrare.
- Persoanele fizice care au capacitate deplină de exerci țiu pot încheia orice categorie de acte juridice, inclusiv acte
juridice de dispoziție.
- Persoanele juridice dobândesc capacitatea de a încheia acte juridice de la momentul constituirii lor legale.
k) CONSIMȚĂMÂNTUL
Consimțământul reprezintă o condi ție de fond, esen țială pentru încheierea valabilă a contractului, care constă în
exteriorizarea voinței de a contracta a păr ților.
- Consimțământul poate fi exteriorizat în mod expres sau tacit. Un exemplu de consim țământ tacit este tacita
reconducțiune, adică prelungirea în mod tacit a contractului de loca țiune, dacă această opera țiune nu este interzisă prin
contract.
- Pentru a fi valabil exprimat, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condi ții: să provină de la o
persoană cu discernământ, să fie serios, adică să fie exprimat cu inten ția de a produce efecte juridice și să nu fie afectat de
vicii de consimțământ1.
- Cu privire la viciile de consimțământ men ționăm că acestea sunt următoarele: eroarea, dolul, violen ța și leziunea.

EROAREA ESTE EXPLICATĂ DE LEGIUITOR ÎN ART. 1207 C. CIV. ASTFEL:

 (1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esenţială poate cere anularea acestuia,
dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru
încheierea contractului.
 (2) Eroarea este esenţială:
 CURS1

1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;

2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte
împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat;
3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi
încheiat.
 (3) Eroarea de drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinţei părţilor,
pentru încheierea contractului.
 (4) Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa
părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.
1 B. Oglindă, Dreptul afacerilor...op. cit. p. 214-216.
Din prevederile articolului amintit, rezultă că eroarea poate fi esen țială, fapt care atrage nulitatea contractului,
sau neesențială, care de regulă, nu atrage anularea contractului, atrăgând doar o diminuare a contrapresta țiilor păr ților.
l) DOLUL
Conform art. 1214 C. civ., consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl
informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Dolul reprezintă, așadar, o eroare provocată de către o persoană cu scopul de a determina o altă persoană să
contracteze. Sancțiunea care intervine în această situa ție este nulitatea relativă a contractului încheiat.
m) VIOLENȚA
Conform art. 1216 C. civ.:
 (1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept,
de cealaltă parte sau de un terţ.
 (2) Există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după
împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol
grav şi iminent.
- Violența, ca viciu de consimțământ poate fi fizică sau psihică.
- Violența fizică, denumită de romani vis înseamnă amenin țarea fizică a unei persoane cu scopul de a o determina să
contracteze. Violența psihică, denumită și metus, se manifestă prin inducerea unei personae a unei temeri cu scopul de a o
determina să contracteze.
- Violența, odată dovedită, atrage nulitatea contractului încheiat sub imperiul acestui viciu de consim țământ.
n) LEZIUNEA
Conform art. 1221 alin. (1) C. civ., există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de
lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie
de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
Leziunea semnifică deci, o dispropor ție vădită între contrapresta țiile păr ților, de care profită o parte mai
experimentată în scopul de a determina cealaltă parte să contracteze.
Spre deosebire de vechea reglementare, legiuitorul a extins, prin actualul Cod civil, aplicabilitatea acestei
instituții și pentru majori.
4.OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele
asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale, după cum
dispune art. 1225 alin. (1) C. civ.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat sau licit, sub sanc țiunea nulită ții absolute.
CURS1

Legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că obiectul contractului este ilicit atunci când este prohibit de lege sau
contravine ordinii publice ori bunelor moravuri (art. 1225 alin. (3) C. civ.).
5. CAUZA CONTRACTULUI
Conform art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Cauza contractului reprezintă răspunsul la întrebarea de ce încheiem acest contract?, care este, a șadar,
scopul contractului.