Sunteți pe pagina 1din 21

Legea pentru

Spălarea banilor
Noutăţi 2021
Raport special

www.rs.ro
Legea pentru Spălarea banilor. Noutăți 2021

Acesta nu este un Raport Special GRATUIT!


Prețul de vânzare este de 57 lei.
Dvs. beneficiați GRATUIT de acest raport
deoarece faceți parte din comunitatea RENTROP & STRATON.

© 2021 RENTROP & STRATON

Senior-Editor: George Straton


Director General: Octavian Breban

Manager Produs: Alexandra Căliman


Manager Departament Editorial: Adina Vasile

__________________________________________________________________________________

Toate drepturile rezervate. Nicio parte din acest material nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio
formă şi prin niciun fel de mijloace, mecanice sau electronice, fotocopiere, înregistrare audio sau video, fără
permisiunea în scris din parteaeditorului. Autorii sau editorii nu sunt responsabili pentru nicio pierdere provo-
cată vreunei persoane fizice sau juridice care acţionează sau se abţine de la acţiuni ca urmare a citirii materialelor
publicate în această lucrare.
Legea pentru spalarea banilor. Noutati 2021

La 21 iulie 2019 a intrat în vigoare noua reglementare în materia prevenirii și combaterii spălării
banilor. De prevederile Legii nr. 129/2019 sunt afectate toate societățile înregistrate la Registrul
Comerțului care vor avea și alte declarații de depus sub sancțiunea amenzii de până la 10.000 lei
sau chiar a dizolvării. Actul normativ vizează toate profesiile liberale instituindu-le reguli noi
de urmat, proceduri de elaborat, obligații declarative, dar și perspectiva unor amenzi de 150.000
lei la care se poate adăuga pentru persoanele juridice un plus de 10% din veniturile totale
raportate la perioada fiscală încheiată. Desigur, în cazul instituțiilor financiare și pentru fapte
grave amenda poate ajunge și la 5.000.000 lei.

Sancțiunile, printre cele mai mari din legislația românească se alătură definirii unui număr
însemnat de infracțiuni alături de pedepse însemnate. Sancțiunile complementare pot consta în
confiscarea unor sume, retragerea avizelor sau autorizațiilor, blocarea conturilor, inchiderea unor
sucursale sau alte sedii secundare și chiar informarea publicului asupra identității persoanei
contraveniente și a faptei săvârșite.

Din perspectiva termenului de intrare în vigoare a componentei ce conține obligațiile ce revin


entităților raportoare în conformitate cu noul act normativ acesta este 17 ianuarie 2020, la
împlinirea termenului de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.

Pentru noile reglementări privind combaterea spălării banilor acest termen pentru desemnarea
persoanei cu responsabilități în aplicarea legii desigur, dar și pentru primele raportări este doar
un mic prim pas în sfera obligațiilor multiple din acest domeniu.

Procedura de cunoștere a clientelei, de notificare a Oficiului, de păstrare a documentelor ori


Declarația anuală privind beneficiarul real sunt doar câteva dintre obligațiile care rămân după
data de 17 ianuarie și atrag sancțiuni semnificative.

Acest climat de schimbare și nesiguranță indus de volumul mare de informații al noii


reglementări la care se vor adăuga alte norme de aplicare este cu atât mai preocupant cu cât unele
dintre obligații nu pot fi considerate îndeplinite decât printr-o permanentă conduită adaptată
cerințelor noii legi. Siguranța lipsei de expunere la amenzi ruinătoare pentru multe persoane sau
societăți nu este obținută prin îndeplinirea simplă a unei cerințe, ci sunt impuse proceduri și
evaluări pe care fiecare trebuie să le creeze. Aceste obiective se pot realiza după o alocare
semnificativă de timp și costuri și vor reprezenta puncte slabe în fața autorităților dacă nu li se
acordă atenție sporită.

Numai în anul 2020 au intervenit 7 modificări privind obligațiile în materia combaterii spălării
banilor reglementate de Legea 129/2019. Nu mai puțin de 5 ordonanțe de urgență și două legi au
adus modificări, clarificări ori prorogări de termene alături de proceduri diferite de comunicare a
informațiilor solicitate prin lege.

OUG nr. 111/2020 intrată în vigoare în iulie aduce semnificative modificări în ceea ce privește
beneficiarul real, definirea operațiunilor care au legătură între ele, completări în ceea ce privește
entitățile raportoare. Sunt restranse o serie de obligații privind declararea beneficiarului real la
nivelul societăților înființate în baza Legii 31/1990.

Un exemplu concret al multiplelor modificări este reprezentat de definirea activităților din


domeniul contabilității, consultanței fiscale și de afaceri cu alte categorii. Astfel, pe lângă
auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, evaluatorii autorizați, consultanții fiscali,
persoanele care acordă consultanță financiară, de afaceri sau contabilă, sunt adăugate și alte
persoane care se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care
persoana respectivă este afiliată, ajutor material, asistență sau consiliere cu privire la aspectele
fiscale, financiare, ca activitate economică sau profesională principală.

Noi obligații sunt stabilite tuturor acestor categorii profesionale ca de altfel tuturor entităților
raportoare. Aceste vor avea și obligația de a obține o dovadă a înregistrării beneficiarilor reali
sau informații din registrele centrale ale beneficiarilor reali ori de câte ori încep o nouă relație de
afaceri cu persoane care sunt supuse obligației înregistrării informațiilor privind beneficiarul real.

Un alt exemplu este reprezentat de restrângerea sferei de persoane obligate în calitate de entități
raportoare la celelalte persoane care au calitatea de profesionisti în legătură cu tranzacțiile în
numerar în limită minimă de 10.000 euro doar în cazul vânzării de bunuri nu și în ce privește
furnizorii de servicii. În schimb, au fost adăugate alte persoane obligate să raporteze Oficiului.
Un exemplu în acest sens este reprezentat de persoanele care comercializează opere de artă sau
care acționează ca intermediari în comerțul de opere de artă, inclusiv atunci când această
activitate este desfășurată de galerii de artă și case de licitații, în cazul în care valoarea tranzacției
sau a unei serii de tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai
mult;

Au fost realizate modificări menite să corecteze aspecte de ordin practic, dar și corelări în ceea
ce privește plafonul de raportare. Astfel a fost diminuat de la 15.000 euro la 10.000 în cazul
instituțiilor de credit și instituțiile financiare privind transferurile externe în și din conturi, în lei
sau în valută. In toate cazurile antitățile raportoare trebuie să analizeze plafonul inclusiv din
perspectiva operațiunilor care au o legătură intre ele.

Au fost introduse și noi situații în care trebuie aplicate măsurile standard de cunoaștere a
clientelei cum este cea în care există îndoieli privind veridicitatea sau suficiența informațiilor de
identificare deja deținute despre client sau beneficiarul real.

Deosebit de importantă este eliminarea obligației comunicare a persoanei desemnate cu aplicarea


Legii 129/2019 catre Oficiu aceasta fiind o procedură extrem de complexă.

Se introduce ca obligație la nivelul politicilor de raportare și a normelor interne care se


întocmesc termenul în care elementele comune ale operațiunilor care au o legătură între ele
prezintă relevanță, precum și orice alte scenarii ce ar putea da naștere unor tranzacții legate între
ele. Este deosebit de important pentru că pot fi eliminate riscurile în raport cu organele de control
in condițiile faptului că fiecare entitate raportoare își poate stabili singură intervalul de timp în
care spre exemplu plafonul de 10.000 este depășit.

Ca urmare a modificărilor introduse de OUG nr. 11/2020 A.N.A.F. organizează și


operaționalizează Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare
identificate prin IBAN. Registrul permite identificarea tuturor persoanelor fizice sau juridice
care dețin sau controlează conturi de plăți și conturi bancare identificate prin IBAN, sau casete
de valori deținute la o instituție de credit de pe teritoriul României.

Pe lângă mai multe amânări ale termenului de depunere a declarației efectuate prin OUG nr.
29/2020, OUG nr. 70/2020, au intervenit și modificări procedurale privind depunerea declarației
adoptate prin Legea nr. 208/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative.

1. Entitățile raportoare și alte persoane vizate de lege

Primul pas în asigurarea conformării la noul cadru legislativ este identificarea precisă a fiecărei
persoane fizice și juridice în sfera entităților raportoare. Așadar, intră sub incidența prezentei legi
următoarele entități raportoare:

a) instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane


juridice străine;

b) instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane


juridice străine;

c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii


private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;
d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;

e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță
fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă și alte persoane;

f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice
liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru
clienții lor privind cumpărarea, ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori
elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau
a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer
de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente
financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării
sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de
societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare,
precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu
caracter financiar ori vizând bunuri imobile crearea, funcționarea sau administrarea de fiducii,
societăți, fundații sau structuri similare ;

g) furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) și f);

g1 și g2) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare, precum și
furnizorii de portofele digitale;

h) agenții și dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acționează în calitate de intermediari în


închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce privește tranzacțiile pentru care valoarea
chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;

i) alte persoane care, în calitate de profesioniști, comercializează bunuri, numai în măsura în care
efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000
euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe
operațiuni care au o legătură între ele..

j) și k) Persoanele care comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în


comerțul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfășurată de galerii de
artă și case de licitații, dar și persoanele care depozitează opere de artă atunci când această
activitate este desfășurată în zone libere, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de
tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.

2. Beneficiarul real al persoanelor juridice sau al altei entități

Entitățile raportoare au obligația verificării identității clientului și a beneficiarului real înainte de


stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției ocazionale. Conform modificărilor
aduse prin OUG 111/2020 entitățile raportoare au obligația de a obține o dovadă a înregistrării
beneficiarilor reali sau informații din registrele centrale ale beneficiarilor reali ori de câte ori
încep o nouă relație de afaceri cu persoane care sunt supuse obligației înregistrării informațiilor
privind beneficiarul real. Atunci când entitatea raportoare nu este în măsură să aplice măsurile de
cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de
afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție
suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi
transmis Oficiului. În concluzie, cunoașterea beneficiarului real este esențială în procesul de
aplicare a legii și pentru evitarea sancțiunilor pentru entitățile raportoare.

Prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă
clientul și/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacție, o operațiune sau
o activitate. Așadar, beneficiarul real este o persoană fizică care se află în spatele diverselor
forme de organizare a entităților reglementate de lege care operează pe teritoriul tării. Pentru a
realiza obiectul prevăzut de lege este esențial de cunoscut cine are calitatea de beneficiar real
deoarece în spatele deciziilor entităților care acționează sau tranzacționează se află întotdeauna,
în final, o persoană fizică.

Obligația de declarare a beneficiarului real

După determinarea beneficiarului real este necesară parcurgerea procedurii de declarare. OUG
nr. 70/2020 dispune ca termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real
prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, este de maximum 90 de zile de la încetarea
stării de alertă.

Astfel, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 208/2020 persoanele juridice supuse
obligației de înregistrare în Registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și
societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun la înmatriculare,
sau ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei
juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăților. Obligația de
depunere a unei declarații anuale a fost înlăturată prin Legea nr. 108/2020. Ca urmare a
modificărilor efectuate prin același act normativ declarația se poate da în fața reprezentantului
oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată
certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Cu titlu de noutate Legea nr. 108/2020 mai creează o posibilitate de declarare prin includerea, la
înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare a beneficiarilor reali și a modalităților
în care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de
identificare a beneficiarilor reali nu instituie obligația întocmirii unui act modificator la actul
constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condițiile prevăzute ca regulă generală.

Una dintre cele mai importante modificări realizate prin Legea nr. 108/2020 este limitarea
semnificativă a societăților care au obligația de raportare.

Astfel persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt
singurii beneficiari reali nu mai au obligația de raportare. Pentru aceștia Oficiul Național al
Registrului Comerțului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai
societăților pe baza documentelor care însoțesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidențelor
deținute în cazul societăților deja înmatriculate.

Declarația pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de


identificare ale beneficiarilor reali, precum și modalitățile în care se exercită controlul asupra
persoanei juridice. În rubrica respectivă se vor inscrie persoanele care dețin 25% plus o acțiune
în cadrul societății respective sau, în cazul în care în situația deținerii succesive a participațiilor
de către alte persoane juridice ori entități, neputându-se ajunge la persoana fizică aflată în spatele
tuturor acestora, se va înscrie persoana sau persoanele care asigură conducerea societății. În acest
ultim care trebuie avut în vedere că entitatea raportoare trebuie să poată prezenta înscrisurile din
care rezultă ca urmare a investigațiilor nu a putut fi identificat beneficiarul real deținător al
participațiilor.
Datele de identificare ale beneficiarului real sunt: numele, prenumele, data nașterii, codul
numeric personal, seria și numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul sau reședința. În
cazul în care intervin modificări, declarația privind datele de identificare ale beneficiarului real,
se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Celelalte societăți care nu sunt exceptate (cele care au capital de stat sau care sunt constituite
doar din persoane fizice) au obligația de a depune declarația privind beneficiarul real în cel mult
3 luni de la data încetarii stării de urgență, iar în perioada existenței acestui regim se suspendă
depunerea cestei declarații.

Consecințele nedepunerii declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice sunt deosebit
de grave. Ea constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Mai mult, dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale
reprezentantul persoanei juridice nu a depus declarația privind datele de identificare ale
beneficiarului real, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul sau, după
caz, tribunalul specializat va putea pronunța dizolvarea societății.

Ulterior, în termen de 30 de zile se declară ori de câte ori se modifică beneficiarul real sau datele
de identificare ale acestuia, iar din perspectiva declarației periodice aceasta se depune anual,
până la data de 15 ianuarie.

Prin OUG nr. 1919/2020 termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real
prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare,
este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Deosebit de important este faptul că în cadrul acestui termen, declarațiile privind beneficiarul
real pot avea chiar forma unui înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi
transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică,
sau prin servicii de poștă și curier.Declarațiile privind beneficiarul real pot fi date și în fața
reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin
reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

3. Măsuri de cunoaștere a clientelei


Client/clientelă înseamnă orice persoană fizică, juridică sau entitate fără personalitate juridică cu
care entitățile raportoare desfășoară relații de afaceri ori cu care desfășoară alte operațiuni cu
caracter permanent sau ocazional. Se consideră client al unei entități raportoare orice persoană cu
care în desfășurarea activităților sale, entitatea raportoare a negociat o tranzacție, chiar dacă
respectiva tranzacție nu s-a finalizat, precum și orice persoană care beneficiază sau a beneficiat
în trecut de serviciile unei entități raportoare.

Prin OUG nr. 111/2020 a fost stabilit faptul că entitățile raportoare au obligația de a obține o
dovadă a înregistrării beneficiarilor reali sau informații din registrele centrale ale beneficiarilor
reali ori de câte ori încep o nouă relație de afaceri cu persoane care sunt supuse obligației
înregistrării informațiilor privind beneficiarul real.

Entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsuri standard de cunoaștere a clientelei care să
permită:

 identificarea clientului și verificarea identității acestuia pe baza documentelor, datelor sau


informațiilor obținute din surse credibile și independente, inclusiv prin mijloacele de
identificare electronică prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 privind
identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața
internă;
 identificarea beneficiarului real și adoptarea de măsuri rezonabile pentru a verifica
identitatea acestuia, astfel încât entitatea raportoare să se asigure că a identificat
beneficiarul real, inclusiv în ceea ce privește persoanele juridice, fiduciile, societățile,
asociațiile, fundațiile și entitățile fără personalitate juridică similare, precum și pentru a
înțelege structura de proprietate și de control a clientului;
 evaluarea privind scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, obținerea de
informații suplimentare despre acestea;
 realizarea monitorizării continue a relației de afaceri, inclusiv prin examinarea
tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective pentru ca entitatea raportoare să
se asigure că tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la
client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor,
precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate și relevante.
În cadrul componentei de identificare a clientului entitățile raportoare verifică, de asemenea, și
dacă o persoană care pretinde că acționează în numele clientului este autorizată în acest sens,
situație în care identifică și verifică identitatea persoanei respective.

Entitățile raportoare trebuie să dispună de sisteme adecvate de gestionare a riscurilor, inclusiv de


proceduri bazate pe evaluarea riscurilor pentru a stabili dacă un client sau beneficiarul real al
unui client este o persoană expusă public așa cum este definită în cadrul enumerării detaliate
cuprinse la art. 3 din lege. La evaluarea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului,
entitățile raportoare sunt obligate să ia în considerare cel puțin următoarele:

 scopul inițierii unei relații sau efectuării unei tranzacții ocazionale;


 nivelul activelor care urmează a fi tranzacționate de un client sau dimensiunea tranzițiilor
deja efectuate;
 regularitatea sau durata relației de afaceri;
 reglementările și instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente.
Atunci când legea și reglementările sau instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente
în aplicarea acesteia cuprind mențiuni referitoare la aplicarea unei anumite categorii de măsuri de
cunoaștere a clientelei, entitatea raportoare este obligată să aplice cel puțin respectiva categorie,
însă aceasta poate decide, în baza evaluării proprii a riscului, să aplice o categorie de măsuri mai
stricte decât cele obligatorii.

4. Persoanele desemnate cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019

Datorită complexității proceduriilor și a analizelor ce trebuie realizate în cazul operațiunilor


efectuate la nivelul fiecărei entități raportoare, legea a impus necesitatea desemnării unei
persoane sau mai multe persoane cu responsabilități în aplicarea acesteia. Persoanele pot avea
responsabilități asupra ansamblului obligațiilor ce revin entității sau pot fi desemnate doar pentru
anumite responsabilități. Printre responsabilități sunt menționate:

 Stabilirea politicii și procedurilr adecvate în materie de cunoaștere a clientelei;


 De raportare și de păstrare a evidențelor secundare sau operative;
 De control intern;
 Evaluare și gestionare a riscurilor;
 Managementul de conformitate și comunicare pentru a preveni și a împiedica operațiunile
suspecte de spălare a banilor sau finanțare a actelor de terorism.
În cazul instituțiile de credit și instituțiile financiare, persoana desemnată este înlocuită cu un
ofițer de conformitate la nivelul conducerii, care coordonează implementarea politicilor și
procedurilor interne pentru aplicarea legii.

O modificare deosebit de importantă pentru toate persoanele care au calitatea de entitate


raportoare este că urmare a prevederilor OUG nr. 111/2020 a fost eliminată obligația de
comunicare a a persoanei desemnate la Oficiu. Aceasta era o precedură complicată care
presupunea majoritatea situațiilor prezența sau corespondența cu această instituție pentru a putea
obține în final un număr de identificare si o parolă care să permită îndeplinirea obligațiilor
prevăzute de de Legea nr. 129/2019.

Deși art. 23 alin. (1) din lege stabilește obligația desemnării persoanelor pentru toate entitățile
raportoare alin. (4) stabilește excepții pentru persoanele fizice care au calitatea de entitate
raportoare și pentru entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. i), respectiv pentru alte
entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează
servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă
echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune
sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

Așadar, persoanele fizice indiferent de modul desfășurării activității, ca profesie liberală sau în
condițiile oricăror forme prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008, în care sunt incluse persoanele fizice
autorizate, nu au obligația să își desemneze o persoană în condițiile art. 23. Aceeași soluție este
aplicabilă entităților care nu se regăsesc în lista cuprinsă la art. 5 lit. a) – h) din lege și care au
doar obligații de raportare în cazul tranzacțiilor cu numerar.

În concluzie, modificarea adusă prin OUG nr. 111/2020 asupra art. 23 din Legea nr . 129/2019
degrevează entitățile raportoare de o obligație extrem de complicată de a comunica către Oficiu
persoana desemnată cu plicarea legislației din domeniu, rămânând această procedură exclusiv la
nivelul organizării interne a fiecărei entități responsabile.

Având în vedere complexitatea răspunderii persoanelor desemnate, în cadrul art. 23 sunt


instituite obligații atât pentru entitatea raportoare, cât și pentru autoritățile de supraveghere și
control de a crea mecanisme de protejare a acestora, inclusiv prin acordarea dreptului de a se
adresa în nume propriu pentru a semnala autorităților statului încălcări de orice natură ale legii în
cadrul entității raportoare, caz în care identitatea acestor persoane va fi protejată corespunzător.

Aceste mecanisme includ:

 proceduri specifice pentru primirea rapoartelor privind încălcările de orice natură ale
prezentei legi și luarea de măsuri ulterioare;
 protecție corespunzătoare a angajaților sau a persoanelor aflate într-o poziție similară în
cadrul entităților raportoare, care raportează încălcări de orice natură ale prezentei legi,
comise în cadrul acestora;
 protecția adecvată a persoanelor desemnate și a ofițerilor de conformitate;
 protecția datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcarea de orice
natură a prezentei legi, precum și ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de
încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Regulamentul (UE) 2016/679 -
GDPR;
 norme clare care să asigure faptul că este garantată confidențialitatea în toate cazurile în
ceea ce privește identitatea persoanei care raportează încălcările de orice natură ale legii,
comise în cadrul entității raportoare, cu excepția cazului în care divulgarea este impusă de
alte prevederi legale.

Neîndeplinirea obligației de desemnare atrage răspunderea contravențională constând în amendă


de la 25.000 lei la 150.000 lei pentru persoanele fizice, în timp ce pentru persoanele juridice la
aceste niveluri se adaugă 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată,
anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Spre exemplu, în cazul unei societăți a cărei obiect de activitate este producerea de confecții
metalice care are atât clienți persoane fizice, cât și societăți, aceasta are obligația să aibă
persoana desemnată și obligații declarative? Din perspectiva dispozițiilor cuprinse în Legea nr.
129/2019 prima etapă ce urmează a fi întreprinsă de o societate este aceea de a identifica din
perspectiva art. 5 din lege calitatea de entitate raportoare. În cazul din exemplu se poate constata,
conform enumerării cuprinsă la acest articol, că activitatea desfășurată de societate având o astfel
de activitate o plasează în sfera entităților raportoare din perspectiva lit. i).

În conformitate cu art. 23 din lege se poate constata că deși regula generală dispune că entitățile
raportoare au obligația de a desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în
aplicarea legii, prin excepție de la această regulă, alin. (4) al aceluiați articol stabilește că
obligația de desemnare menționate mai sus nu sunt aplicabile entităților menționate la art. 5 lit.
i). Încadrarea societății în cadrul entităților prevăzute la art. 5 lit. i) din Legea nr. 129/2019
semnifică faptul că societatea dobândește calitatea de entitate raportoare doar atunci când sunt
îndeplinite condițiile menționate referitoare la nivelul tranzacțiilor în numerar și circumstanțele
efectuării acestora (tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a
10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe
operațiuni care au o legătură între ele).

Doar într-o astfel de situație societatea va avea obligația de raportare, iar conform art. 8 alin. (12)
din lege entitățile raportoare au obligația de a transmite Oficiului rapoartele numai în format
electronic, prin canalele puse la dispoziție de către acesta.

În concluzie, nu este necesară crearea unui cont la acest moment pe site-ul Oficiului, însă va fi
necesară dacă se constată apariția unor obligații de raportare ceea ce, din perspectiva modului de
lucru prezentat în întrebarea dumneavoastră, nu par a fi. Sigur că, în cazul în care și modalitatea
de plată (numerar) și legătura dintre tranzacții va exista, societatea va avea obligația să raporteze
către Oficiu, după cum poate exista și obligația concomitentă de raportare și ca tranzacție
suspectă în temeiul art. 6 din lege.

5. Raportările către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

5.1. Raportul pentru tranzacții suspecte

Prima și cea mai importantă obligație de raportare, reglementată de art. 6 din lege, este care
constă în obligația entității raportoare de a transmite Oficiului un raport pentru tranzacții
suspecte dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că:
 bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului;
sau
 persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu este cine pretinde a fi;
sau
 informațiile pe care entitatea raportoare le deține pot folosi pentru impunerea prevederilor
prezentei legi; sau
 în orice alte situații sau cu privire la elemente care sunt de natură să ridice suspiciuni
referitoare la caracterul, scopul economic sau motivația tranzacției, cum ar fi existența
unor anomalii față de profilul clientului, precum și atunci când există indicii că datele
deținute despre client ori beneficiarul real nu sunt reale sau de actualitate, iar clientul
refuză să le actualizeze ori oferă explicații care nu sunt plauzibile.

Entitățile raportoare consideră ca suspectă orice relație de afaceri sau tranzacție ocazională cu o
persoană ale cărei date de identificare i-au fost comunicate punctual de către Oficiu. În acest caz
un raport pentru tranzacții suspecte va fi transmis de către entitatea raportoare Oficiului cu
precizarea că în astfel de situații entitățile raportoare nu pot să efectueze tranzacția care are
legătură cu tranzacția suspectă.

Potrivit art. 8 alin. (1) din lege obligația de transmitere a raportului este este exprimată ca ,,de
îndată”, textul neprecizând semnificația acestui termen, ceea ce poate genera interpretări și poate
expune entitățile raportoare la sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației de raportare. Se cuvine
ca Oficiul să clarifice, pe baza unor criterii obiective, așa cum se întâmplă și în alte circumstanțe
în lege, criteriile pe baza cărora entitățile raportoare să își construiască politicile interne, ori să
solicite modificarea textului legii prin includerea unui termen maxim de 1, 6, 12 ore în care să se
îndeplinească obligația de raportare fără riscul sancțiunilor.

Formatul raportului și instrucțiunile de completare sunt cuprinse în Decizia Plenului Oficiului nr.
2742/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 679/2013.

5.2. Raportarea tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune

Probabil cea mai extinsă raportare din perspectiva numărului de subiecți, având în vedere că este
aplicabilă inclusiv entităților raportoare prevăzute la art. 5 lit. i), cuprinzând astfel orice entitate,
inclusiv persoanele fizice autorizate care comercializează produse sau prestează servicii. Desigur
numărul unor astfel de situații este redus din perspectiva limitărilor impuse de Legea nr. 70/2015
ce limitează tranzacțiile în numerar între profesioniști, ca regulă generală la nivelul de 5000 lei
pe zi, iar în raporturile profesioniștilor cu persoanele fizice la 10.000 lei pe zi. Trebuie subliniat
faptul că existanța limitărilor prevăzute de Legea nr. 70/2015 nu împiedică persoanele să
efectueze tranzacții cu valori mai mari decât cele menționate mai sus. Încălcarea acestora
determină stabilirea răspunderii contravenționale, dacă fapta este constatată în cadrul termenului
de prescripție de 6 luni, și desigur presupune aplicarea amenzii, conform art. 12 din acest act
normativ, de 10% din suma încasată/plătită care depășește plafonul stabilit de prezentul capitol
pentru fiecare tip de operațiune, dar nu mai puțin de 100 lei.

În temeiul art. 7 din lege entitățile raportoare au obligația de a raporta către Oficiu tranzacțiile cu
sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a
10.000 euro. Trebuie subliniat faptul că în situația în care tranzacțiile sunt derulate prin
intermediul unei instituții de credit sau financiare, obligația de raportare revine acesteia, cu
excepția operațiunilor din activitatea de remitere de bani care vor fi raportate de către entitățile
care realizează astfel de operațiuni, limita minimă reprezentând echivalentul în lei a 2.000 euro.

Este obligația entitățile raportoare să stabilească în politicile și normele interne proporțional cu


riscul spălării banilor și finanțării terorismului la care sunt expuse, termenul în care elementele
comune prezintă relevanță, precum și orice alte scenarii ce ar putea da naștere unor tranzacții
legate între ele.

5.3. Reguli privind raportarea

Trebuie subliniat faptul că raportarea tranzacțiilor în numerar analizată în secțiunea anterioară nu


exclude și necesitatea comunicării raportului pentru tranzacții suspecte în situația în care în
raport cu acestea există indicatori de suspiciune. Așadar, raportările reglementate de art. 6 și 7
din lege pot fi singulare pentru o tranzacție, dar obligația de raportare poate fi si concomitentă cu
observarea termenelor diferite, corespunzătoare celor două obligații de raportare.

Entitățile raportoare transmit de îndată Oficiului, raportul pentru tranzacții suspecte înainte de
efectuarea oricărei tranzacții aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată. Oficiul
confirmă, de îndată, în scris, prin alocarea numărului de înregistrare, inclusiv prin mijloace
electronice, primirea raportului. Tranzacția nu se efectuează până la expirarea unui termen de 24
de ore de la momentul înregistrării, dacă Oficiul nu dispune suspendarea efectuării tranzacției în
cadrul acestui termen. După acest termen entitatea raportoare poate efectua tranzacția.

În scopul analizării tranzacției și verificării suspiciunii, Oficiul poate suspenda efectuarea unei
tranzacții până la 48 de ore ca urmare a informațiilor primite în baza legii, a unor solicitări în
acest sens venite din partea organelor judiciare române sau ale instituțiilor străine care au
atribuții asemănătoare și care au obligația păstrării secretului în condiții similare sau în baza altor
informații deținute. Decizia Oficiului de suspendare a efectuării unei tranzacții este comunicată
entității raportoare de îndată, atât în format letric, cât și în format electronic, și va fi
implementată imediat. Dacă nu se confirmă suspiciunea raportată, Oficiul decide încetarea
suspendării unei tranzacții înainte de expirarea termenului de 48 de ore, decizie care este
comunicată entității raportoare de îndată și care va fi implementată imediat. Dacă până la
expirarea termenului stabilit prin decizia de suspendare Oficiul nu a comunicat decizia de
prelungire a suspendării, entitatea raportoare poate efectua tranzacția.

În ceea ce privește calculul termenelor de mai sus, stabilite pe ore, alin. (10) al art. 8 din lege
stabilește că în cazul în care se împlinesc într-o zi declarată nelucrătoare pentru instituțiile
publice implicate în procedura de suspendare, acestea se prorogă până la aceeași oră din
următoarea zi lucrătoare.

Raportul privind tranzacțiile suspecte și raportul privind tranzacțiile cu numerar se transmit


Oficiului numai în format electronic prin intermediul infrastructurii puse la dispoziție de acesta.
Pe site-ul Oficiului sunt indicate procedurile de creare a contului online, dar și modelul celor
două rapoarte. Trebuie avut în vedere că în situația în care condițiile de formă și conținut ale
rapoartelor nu sunt respectate, Oficiul le returnează fiind considerată neîndeplinită obligația de
declarare. Deficiențele indicate de Oficiu vor fi remediate și un nou raport va fi transmis de către
entitatea raportoare sau autoritatea vamală în cel mult două zile lucrătoare de la data primirii
raportului returnat. În cazul raportului pentru tranzacții suspecte, termenul de 24 de ore calculat
de la data comunicării raportului va curge de la momentul confirmării de către Oficiu a primirii
raportului completat corespunzător.
Prin excepție de la procedura de mai sus, entitățile raportoare pot să efectueze o tranzacție care
are legătură cu tranzacția suspectă, fără raportarea prealabilă, dacă abținerea de la realizarea
tranzacției este imposibilă sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a
beneficiarilor tranzacției suspecte. Se menține însă obligația de a transmite un raport de tranzacții
suspecte exclusiv către Oficiu de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea
tranzacției, cu precizarea motivului pentru care nu au fost respectate procedurile standard.

Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) (in general, profesiile liberale) au obligația de a
transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere
informațiile pe care acestea le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu
aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau a
îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în
legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea
procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în
timpul acestora sau după acestea. Exceptarea de mai sus nu se aplică în cazurile în care aceste
entități raportoare cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul
spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere
juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

Deosebit de important este faptul că în cazul entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit.
e) și f), raportările se fac către Oficiu și se notifică structurilor de conducere ale profesiilor
liberale asupra transmiterii rapoartelor de tranzacții suspecte.

6. Stabilirea politicilor, normelor interne, mecanismelor de control intern și a procedurilor


de administrare a riscurilor de spălare a banilor

Pe baza dispozițiilor legale și cu respectarea regelementărilor secondare ale Oficiului entitățile


raportoare stabilesc prin decizii ale administației, prin Regulamentul intern și prin fișa postului
seturi de recomandări privind evaluarea directă a tranzacțiilor sau semnalarea apariției acestora
catre persoana desemnată ori către conducerea societății.

6.1. Politici, norme interne și pregătirea personalului


Corespunzător naturii și volumului activității desfășurate și având în vedere reglementările,
cerințele prudențiale și instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente, în temeiul art.
24 din lege, entitățile raportoare stabilesc politici și norme interne, mecanisme de control intern
și proceduri de administrare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, care
includ cel puțin următoarele elemente:

 măsuri aplicabile în materie de cunoaștere a clientelei;


 măsuri aplicabile în materie de raportare, păstrare a evidențelor și a tuturor documentelor
conform cerințelor din prezenta lege și de furnizare promptă a datelor la solicitarea
autorităților competente;
 măsuri aplicabile în materie de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor,
managementul de conformitate și comunicare;
 măsuri aplicabile în materie de protecție a personalului propriu implicat în procesul de
aplicare a acestor politici împotriva oricăror amenințări ori acțiuni ostile sau
discriminatorii;
 instruirea și evaluarea periodică a angajaților.

În funcție de dimensiunea și natura activității, entitățile raportoare au obligația de a asigura o


funcție de audit independent în scopul testării politicilor, normelor interne, mecanismelor și
procedurilor enumerate mai sus. Entitățile raportoare aprobă și monitorizează politicile, normele
interne, mecanismele și procedurile la nivelul conducerii de rang superior. Potrivit definiției
cuprinsă la art.2 lit. o) din lege, conducere de rang superior înseamnă orice persoană care deține
cunoștințe suficiente privind expunerea entității la riscul de spălare a banilor și de finanțare a
terorismului și care ocupă o funcție suficient de înaltă pentru a lua decizii cu efect asupra acestei
expuneri, fără a fi necesar să fie întotdeauna un membru al organului colectiv de conducere și
administrare. Din punct de vedere practic desigur că politicile, normele și mecanismele pot fi
aprobate de administratorul sau organismul de conducere colectivă al entității, existând însă
posibilitatea de a fi aprobate și de conducătorul unei structuri din cadrul entității care
îndeplinește criteriile menționate mai sus.
Entitățile raportoare au obligația de a asigura periodic instruirea corespunzătoare a angajaților cu
privire la dispozițiile prezentei legi, precum și cu privire la cerințele relevante privind protecția
datelor cu caracter personal și de a realiza procesul de verificare a angajaților, conform
reglementărilor sau instrucțiunilor sectoriale emise de autoritățile competente. Documentele
întocmite în acest scop se pun la dispoziția autorităților cu atribuții de control și a organismelor
de autoreglementare, la cererea acestora.

În funcție de riscurile la care sunt expuse, dimensiunea și natura activității, entitățile raportoare
includ, în procesul de instruire a angajaților, participarea la programe speciale de formare
permanentă având ca scop recunoașterea de către angajați a operațiunilor care pot avea legătură
cu spălarea banilor sau cu finanțarea terorismului.

În cazul instituțiilor de credit și al instituțiilor financiare sunt obligatorii stabilirea unor standarde
adecvate în procesul de recrutare a personalului cu responsabilități în aplicarea prezentei legi și
participarea acestuia la programe de instruire ori de câte ori este nevoie, însă nu mai târziu de un
interval de 2 ani, cu respectarea reglementărilor sau instrucțiunilor sectoriale.

Pentru entitățile raportoare care fac parte dintr-un grup există obligația de a fi puse în aplicare
politici, proceduri și instruiri la nivel de grup, inclusiv politici de protecție a datelor și politici și
proceduri privind schimbul de informații în cadrul grupului în scopul combaterii spălării banilor
și a finanțării terorismului pe care le aplică și la nivelul sucursalelor și al filialelor deținute în
proporție majoritară din statele membre și din țările terțe.

În cazul în care dreptul țării terțe nu permite punerea în aplicare a politicilor și a procedurilor
enumerate la începutul secțiunii, entitățile raportoare trebuie să se asigure că sucursalele și
filialele deținute în proporție majoritară din țara terță respectivă aplică măsuri suplimentare
pentru a face față în mod eficace riscului de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului și
informează autoritățile competente din statul membru de origine. Dacă măsurile suplimentare nu
sunt suficiente, autoritățile române aplică măsuri suplimentare de supraveghere, inclusiv măsuri
prin care impun grupului să nu stabilească relații de afaceri sau să înceteze relațiile de afaceri
respective, să nu efectueze tranzacții și, dacă este necesar, să își închidă operațiunile în țara terță.

Deosebit de important pentru situațiile din practică este faptul că în mod expres în cadrul art. 24
alin. (10) din lege este statuat faptul că în cazul în care o persoană fizică ce se încadrează în
oricare dintre categoriile enumerate la art. 5 alin. (1) lit. d)-i) desfășoară activități profesionale ca
angajat al unei persoane juridice, obligațiile cuprinse în Capitolul V din lege destinat persoanei
desemnate și a procedurilor interne se aplică persoanei juridice respective, și nu persoanei fizice.

6.2. Obligația de evaluare a riscurilor

Entitățile raportoare au obligația de a identifica și evalua riscurile activității desfășurate


referitoare la expunerea spălării banilor și la finanțarea terorismului, luând în considerare factorii
de risc, inclusiv cei referitori la clienți, țări sau zone geografice, produse, servicii, tranzacții sau
canale de distribuție. Evaluările întocmite în acest scop sunt documentate, actualizate inclusiv pe
baza evaluării naționale și sectoriale și a reglementărilor sau instrucțiunilor emise de autorități și
se pun la dispoziția autorităților cu atribuții de supraveghere și control și a organismelor de
autoreglementare, la cererea acestora. Evaluările efectuate stau la baza politicilor și procedurilor
proprii de management a riscului, precum și la determinarea setului de măsuri de cunoaștere a
clientelei ce sunt aplicabile fiecărui client.

Entitățile raportoare care își desfășoară activitatea prin sucursale, agenți sau distribuitori într-un
alt stat membru sunt obligate să se asigure că aceștia respectă dispozițiile de drept intern ale
statului membru respectiv referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul
spălării banilor sau a finanțării terorismului. În situația în care dispozițiile prezentei legi sunt mai
stricte, entitățile raportoare asigură respectarea de către sucursalele, agenții sau distribuitorii
acestora din alt stat membru și a acestor dispoziții.

Entitățile raportoare, autoritățile și instituțiile publice și private sunt obligate să comunice direct
Oficiului datele și informațiile solicitate în formatul indicat de Oficiu, în termen de maximum 15
zile de la data primirii cererii, iar pentru cererile care prezintă un caracter de urgență, marcate în
acest sens în termenul indicat de Oficiu, chiar dacă acestea nu au transmis un raport de tranzacții
suspecte. În cazul solicitărilor de informații efectuate de Oficiu sau de alte autorități și instituții
competente prin care se verifică dacă entitățile raportoare au sau au avut în cursul unei perioade
precedente de 5 ani o relație de afaceri cu anumite persoane și care este natura relației respective,
entitățile raportoare sunt obligate să instituie sisteme care să le permită să răspundă în mod
complet și rapid direct împuterniciților Oficiului sau ai altor autorități competente conform legii,
prin canale sigure, care să garanteze confidențialitatea deplină a cererilor de informații.