Curs 1 Masurare si Evaluare in Kinetoterapie

02.10.2014

CLASIFICAREA FUNCTIONALA A ARTICULATIILOR

Din punct de vedere al functionalitatii, al formatiunilor de legatura si

al modului de dezvoltare, articulatiile se impart in articulatii:
- fibroase (sinartroze);
- cartilaginoase (amfiartroze);
- sinoviale (diartroze).

I. Articulatiile Fibroase
Sunt articulatii in care oasele sunt unite prin legarea suprafetelor
articulare printr-un tesut fibros dens care poate fi membrana sau ligament.
Aceste articulatii nu permit miscari sau permit miscari foarte reduse.
Exista 2 varietati de articulatii fibroase:
- sindesmoza;
- suturile.

1. Sindesmoza este articulatia in care suprafetele articulare sunt

legate intre ele printr-un ligament interosos.
Ligamentul de legatura poate fi:
- in forma de snur ( ligamentul stilo-hioid);
- in forma de banda (ligamentul coracoacromial);
- sau elemente elastice (elementele dintre lamelele vertebrale)

2. Suturile sunt articulatii care se gasesc numai la craniu. Oasele se

articuleaza intre ele si sunt despartite printr-un strat subtire de tesut fibros
continuat in afara cu periost si inauntru cu stratul fibros al durei mater.

Suturile pot fi:

- dintate, cu marginile in dinti de fierastrau (sutura fronto-
parietala, sutura sagitala);
- scuamoase sau solzoase (sutura parieto-temporala) care au
suprafetele articulare taiate oblic;
- plane, cu margini regulate, usor rugoase (sutura internazala).

1
 Sinostozele iau nastere prin osificarea unei sinfibroze sau
sincondroze.
3. Un aspect special il constituie Gomfoza. Este o articulatie intre o
extremitate osoasa conica si o cavitate alveolara (articulatiile dintre
radacinile dintilor si alveole).

II. Articulatiile Cartilaginoase

In cadrul acestor articulatii, legatura dintre oase se realizeaza prin
fibrocartilaj sau cartilaj hialin.
Se deosebesc 2 varietati de articulatii cartilaginoase:
- sincondrozele;
- simfizele.

1. Sincondrozele sunt articulatii tranzitorii in care suprafetele

articulare sunt unite printr-un cartilaj hialin (sincondroza sfeno-occipitala
sau sincondroza pieselor componente ale osului coxal).

2. Simfizele: suprafetele articulare sunt unite prin tesut

fibrocartilaginos care are de obicei forma unui disc (articulatiile
intervertebrale, simfiza pubiana).

III. Articulatiile Sinoviale

Sunt cele mai numeroase in corpul uman.
Sunt articulatii complexe care permit miscari multiple si variate.
Presupun suprafete articulare care pot fi:
- sferice;
- cilindrice;
- eliptice;
- plane.
Permit miscari mai reduse sau mai ample.
Sunt acoperite de cartilaj articular, compresibil si elastic, si uneori,
atunci cand nu sunt intrunite conditiile de concordanta intre suprafetele
articulare, la congruenta participa si:
- labrul articular (cadrul articular);

2
 - fibrocartilajele intraarticulare.

1. Labrul articular reprezinta un fibrocartilaj de marire care face

posibila concordanta dintre o suprafata articulara sferica (capul articular) si
o cavitate articulara mai putin adanca (exp: la articulatia soldului:
acetabulul) jucand in acelasi timp, uneori si rol de unire intre suprafete.

2. Fibrocartilajele intraarticulare respectiv discurile si meniscurile

sunt formatiuni anatomice plasate intre suprafetele articulare cu rolul de a
asigura o cat mai buna concordanta intre acestea.

MIjloacele de unire ale articulatiilor sinoviale sunt constituite din:

- capsula articulara;
- ligamente.

Ligamentele articulare pot fi:

- intracapsulare;
- extracapsulare.

Dupa structura lor, ligamentele articulare au fost impartite in:

- ligamente capsulare: diferentieri ale capsulei pentru franarea
unor miscari (ligamentul pubo-femural);
- ligamente tendinoase rezultate din transformarea unor
tendoane (ligamentul patelar al genunchiului);
- ligamente musculare care provin din atrofierea unor fascicule
musculare (ligamentul acromio-coracoidian);
- ligamente fibrozate (ligamentul stilo-hioidian);
- ligamente intraarticulare (interosoase);
- ligamente la distanta unesc intre ele 2 oase separate de un
interval si nu intra in contact cu capsula articulara.

Clasificarea articulatiilor sinoviale se face dupa:

- numarul oaselor care le compun;
- forma suprafetelor articulare;
- numarul axelor articulare (axelor de miscare).

3
 1. Dupa forma suprafetelor articulare se deosebesc urmatoarele
grupe de articulatii sinoviale:
- articulatii plane au suprafetele articulare plane, permit numai
miscari de alunecare (exp: articulatia dintre oasele carpului sau ale
tarsului);
- ginglimul (articulatia trohleana) prezinta o suprafata
articulara ca un scripete care se numeste trohlee iar cealalta suprafata este
reprezentata de o creasta care corespunde santului scripetelui. Aceasta a
doua suprafata are si 2 margini laterale care corespund marginilor laterale
ale scripetelui. Aceste articulatii permit miscari de flexie-extensie si miscari
foarte reduse de lateralitate (articulatia humero-cubitala, articulatiile
interfalangiene);
- articulatii trohoide au suprafetele articulare formate dintr-un
cilindru osos continut intr-un inel osteofibros. Aceste articulatii fac numai
miscari de rotatie. Cilindrul se roteste in jurul axului sau, in interiorul
inelului osteofibros (exp: articulatia radio-cubitala proximala si distala,
articulatia atlanto-axoidiana mediana);
- articulatii condiliene: pe o suprafata osoasa exista 2 fete
articulare rotunjite (condilii) iar pe cealalta 2 depresiuni corespunzatoare.
Deci exista cate 2 perechi de suprafete articulare cu axele paralele intre ele:
una convexa si una concava. Ele permit miscari care se produc intr-un
singur plan, secundar fiind posibile miscari si in alte planuri (exp: articulatia
genunchiului);
- articulatii in sa (selara) este o articulatie prin imbucare
reciproca. Are suprafetele articulare opuse concave intr-un sens si convexe
in celalalt. Concavitatea uneia corespunde convexitatii celeilalte. Sunt
posibile miscari de flexie-extensie, abductie-adductie si circumductie
(articulatia carpo-metacarpiana a policelui, asa-numita articulatie trapezo-
metacarpiana);
- articulatii elipsoide: o suprafata articulara are forma unui
elipsoid, mai mult sau mai putin alungit iar cealalta are forma unei
depresiuni corespunzatoare, putin adancita. Aceste articulatii au miscari de
flexie-extensie, abductie-adductie si circumductie (articulatia radio-
carpiana, articulatia metacarpo-falangiana);
- articulatii sferoidale (cotilice): se mai numesc si enartroze.
Suprafetele articulare sunt reprezentate de un cap, respectiv un segment
de sfera, care patrunde intr-o cavitate in forma de cupa. Prezinta mare

4
mobilitate si permit flexie-extensie, abductie-adductie dar si rotatii si din
combinarea lor miscarea de circumductie (articulatiile umarului si a
soldului).

2. Dupa numarul axelor in jurul carora se executa miscarile (dupa

numarul gradelor de libertate pe care il au) articulatiile se impart in:
- articulatii cu un singur grad de libertate (articulatii uniaxiale).
Ele permit miscari opuse intr-un singur plan (exp: flexia-extensia: ginglimul,
rotatia: trohoidele). Asemanatoare sunt si articulatiile condiliene la care
miscarile principale se realizeaza in jurul unui singur ax;
- articulatii cu 2 grade de libertate (articulatii biaxiale) cu 2 axe
de miscare, cele 2 axe fiind perpendiculare intre ele (exp: articulatiile
elipsoide, in sa);
- articulatii cu 3 grade de libertate (articulatii triaxiale) cu 3 axe
de miscare care permit miscari in toate planurile spatiului (exp: articulatiile
sferoidale).

BILANTUL ARTICULAR

Generalitati
Din punct de vedere functional exista 3 tipuri de articulatii:
- sinartrozele care de fapt nu sunt articulatii ci reprezinta
contactul dintre 2 oase. Deci, practic, aceste articulatii sunt articulatii "fixe"
(exp: oasele calotei craniene) cu interlinii foarte dantelate si cu miscare
zero. Rolul lor este acela de a realiza ansambluri solide, fara mobilitate;
- amfiartrozele sunt articulatii semimobile la care suprafetele
de contact sunt unite printr-un ligament central subtire. Acesta poate fi pur
fibros sau fibro-cartilaginos si presupune o schita de cavitate articulara
(deci foarte mica). Acest ligament central este inconjurat de ligamente
periferice.
Amfiartrozele sunt mai putin semnificative pentru kinetoterapie (exp:
articulatiile sacroiliace si simfiza pubiana, acestea fiind exemplele tipice de
amfiartroze). Ele isi manifesta calitatile de articulatii in anumite conditii
exceptionale, de exemplu la nastere, cand permit deplasarea.

5
 Alte amfiartroze sunt deosebit de importante, exp: articulatiile disco-
vertebrale, deoarece au un rol important pentru statica si dinamica.
- diartrozele sunt articulatiile mobile si asupra lor ne vom
concentra in ceea ce priveste bilantul articular.

Tehnica bilantului articular

Pentru realizarea bilantului articular, desfasurarea examenului
trebuie sa parcurga anumite etape:
1. Se masoara amplitudinea miscarilor normale (miscare normala
inseamna normalul pacientului, deci intotdeauna se compara o articulatie
afectata cu contra-laterala, articulatia opusa considerata sanatoasa).
2. Cautarea miscarilor anormale
3. Punerea in evidenta a eventualelor aspecte clinice asociate
4. Examen radiologic al articulatiei, atunci cand este posibil
5. Sinteza tuturor datelor

Conditii de examinare
Trebuie indeplinite anumite conditii atat materiale cat si psihologice
pentru a putea pune subiectul in relaxare.
Subiectul trebuie sa aibe incredere si sa doreasca sa colaboreze.
Trebuie ca pacientul sa fie instalat intr-o pozitie confortabila si sa i se
aplice manevre blande.
Examinatorul trebuie sa diferentieze inca de la inceput reaua-vointa
sau simularea de afectarea reala. De obicei se introduce in examinare o
eroare voita tocmai pentru a ne da seama daca pacientul simuleaza sau nu.

Pozitia de referinta
De la inceput se precizeaza pozitia de referinta, deci pentru fiecare
articulatie trebuie sa se defineasca o pozitie zero (pozitia neutra) pornind
de la care se masoara amplitudinea diferitelor miscari.
Aceasta pozitie corespunde de obicei, dar nu intotdeauna, pozitiei
anatomice, si in orice caz trebuie sa se precizeze la fiecare articulatie in
parte.