Sunteți pe pagina 1din 9

Cerinta: eseu pentru evolutia personajului principal dintr-un roman psihologic din perioada

interbelica sau un roman psihologic/modern sau roman psihologic / al experientei / subiectiv /


modern
Cerinta: conditia intelectualului asa cum se reflecta intr-un roman studiat

Stefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic
de tip subiectiv, avand drept caracterisitici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv,
fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la pers.I si autenticitatea trairii.
Romanul este scris la persoana I sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Gheorghidiu traieste drama luciditatii a aspiratiei spre absolut, iar prin intermediul lui,
autorul introduce un nou tip de personaj in literatura romana: intelectualul cu structura de caracter.
Protagonistul traieste doua experiente “definitive” pentru formarea lui ca om: dragostea
si razboiul.
Prima experienta de cunoastere e traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un
zbucium permanent. Suferint aprovine, pe de-o parte, din iubirea inselata, iar pe de alta parte, din faptul
ca Gheorghidiu cauta certitudini. Acest conflict interior se grefeaza pe opozitia intre aspiratiile
absolute ale intelectualului si realitatea meschina a societatii.
Student la filozofie , Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste in lumea
ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata. In fapt, insa, tocmai
aceasta realitate imediata produce destramarea cuplului. Pana in momentul in care Gheorghidiu
primeste mostenirea de la unchiul Tache, cuplul traieste in conditii modeste, dar in armonie.
Primirea mostenirii are efecte si intr-un plan mult mai profund, deoarece genereaza criza
matrimoniala. Ela, sotia lui Stefan Gheorghidiu, se lasa in voia tentatiilor mondene. Dintr-un orgoliu
exagerat, Gheorghidiu refuza sa intre in competitie cu ceilalti, fiindca i se pare sub demnitatea lui de
intelectual sa-si schimbe garderoba si sa adopte comportamentul superficial al dansatorilor mondeni
apreciati de Ela. De aceea nici nu intreprinde nimic pentru a recastiga pretuirea pierduta a sotiei. Criza
de identitate e declansata de conflictul dintre esenta sa (psihologica, morala) si apartenenta sociala,
impusa prin conventie. Mai mult, Stefan traieste iubirea in mod rational, intelectual si o raporteaza
continuu la absolut.
Gelozia, indoiala personajului inregistreaza si alte etape ale destramarii cuplului: ruptura,
impacarea temporara, pana la izbucnirea razboiului. Desi ar fi putu sa evite participarea la razboi,
profitand de averea sa, asa cum procedeaza Nae Gheorghidiu, Stefan se inroleaza voluntar din dorinta
de a trai aceasta experienta existentiala si ca act moralmente necesar.
Confruntat cu situatii-limita, protagonistul se autoanalizeaza lucid: “Stiu ca voi muri,
dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul”.
Adoua experienta fundamentala, cea a confruntarii directe cu moartea, lasa definitiv in
umbra experienta iubirii. Drama colectiva a razboiului anuleaza drama personala a iubirii. Frontul
inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Viata combatantilor tine de hazard,
iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte care pastreaza doar instinctul de supravietuire si
automatismul : « Nu mai e nimic omenesc in noi  ».
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de tot
ce il legase de Ela. Finalul romanului reprezinta sfarsitul dramei personale, a iubirii. Obosit, Stefan isi
priveste acum sotia “cu indiferenta cu care privesti un tablou”, iar ruptura este definitiva.
In privinta dramei colective se poate vorbi despre un final deschis, deoarece Stefan se
intoarce pe front, fara a mai afla in ce fel isi manifesta respingerea fata de absurditatea razboiului.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheoghidiu este realziat
prin caracterizare indirecta. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar si procedee specifice

1
romanului psihologic modern: autoanaliza lucida, introspectia, monologul interior, rememorarea,
memoria involuntara, fluxul constiintei.
Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de personaj impus in literatura romana din
romanele si dramaturgia lui Camil Petrescu: intelectualul aspirand spre absolut. Inadaptat superior,
lucid si hipersensibil, Gheorghidiu incearca incearca sa recompuna lumea in functie de aspiratia sa
catre absolut si are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potriveste.
Constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea personajului-
narator pentru problemele profunde ale existentei, receptate in lumea sa interioara ca experiente
definitorii.

2
3
4
5
6
7
8
9