DESCOPERIREA ELEVILOR CU DEFICIENȚE

ȘI MĂSURI DE COMBATERE A ACESTORA

„Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care
inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu
judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie
un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual”,
spunea J.J. Rousseau.
Educaţia fizică şi sportul oferă elevilor posibilitatea de a învăţa să preţuiască
sănătatea deoarece este bunul cel mai de preţ pe care îl are omul. Integrarea copiilor cu
deficiențe fizice reprezintă o componentă a învățământului; copii cu deficiențe fizice, mai
mult sau mai puțin vizibile, pot frecventa cursurile alături de ceilalți copii normali. În
acest context, profesorul are rolul de a favoriza diferențierea trăirilor și structurarea unei
personalități armonioase și la copilul cu deficiențe fizice, într-un mediu favorabil în care
performanțele, capacitățile și incapacitățile privite în corelație directă cu felul în care
acesta își percepe propria personalitate.
Perioada de vârstă critică la care se efectuează depistarea cât mai precoce si aplicarea
cât mai rapidă a tratamentului corectiv, existând un timp optim, propice pentru a obtine
ameliorări notabile este perioada de vârstă între 10-14-18 ani, perioada în care
deficientele fizice apar si se agravează. 
Identificarea elevilor cu dificultăți de mobilitate, cu deficiențe fizice este realizabilă
încă din primele zile de școală prin examenul de dezvoltare fizică realizat de profesor,
precum și prin parcurgerea documentelor care atestă starea de sănătate a acestora -
adeverințele medicale care sunt obligatorii.
După investigația inițiala se vor propune programe corective, a căror eficiență va putea fi
evidențiată la investigațiile următoare.
Examenul de dezvoltare fizică are ca obiectiv general:
- Detectarea si monitorizarea deficientelor somatice la copil si adolescent în vederea
determinării și modificării percepției si responsabilizarea tuturor resorturilor implicate în
procesul complex de creștere și dezvoltare al copilului și adolescentului, pentru o
generatie de adulți tineri sănătoși.
Obiective de etapă:
- aprecierea gradului de dezvoltare generală a organismului: aprecierea armonică şi a
raportului în dezvoltare a diferitelor segmente ale corpului, aprecierea raportului dintre
dezvoltarea în înăltime şi volum a corpului.
- estimarea calităților fizice în directă concordanță cu vârsta, sexul și dezvoltarea
copilului;
- depistarea copiilor cu deficiențe fizice
- indicarea tipului de exercitii fizice care ar avea efecte positive asupra dezvoltării sau/şi
perfecționării fizice;
- încadrarea examenului dezvoltării fizice într-un examen medical complex, în vederea
aprecierii tipului de efort fizic sportiv în care subiectul ar putea realiza un randament
optim;
- urmărirea dinamică a efectelor efortului fizic sportiv asupra indicilor de dezvoltare

1
fizică.
Metodele utilizate în realizarea examenului de dezvoltare fizică sunt:
- somatoscopia
- somatometria (antropometria)
Somatoscopia apreciază:
- tinuta sau atitudinea subiectului
- starea globală de nutritie
- repartiția tesutului adipos
- dezvoltarea masei musculare
Somatoscopia, este o metodă clinică de apreciere din punct de vedere estetic a
dezvoltării fizice şi care constă într-o apreciere vizuală a subiectului și eliberarea
adeverinței medicale care să ateste acest examen și face parte din portofoliul profesorului
de educație fizică pentru a ști exact cu cine, cu ce și cum se lucrează.
Somatometria se realizează de către cadrul didactic sau în colaborare cu cabinetul
medical, examinarea fiecărui copil, având ca scop depistarea la timp a apariţiei unor
atitudini deficiente sau deficienţe fizice( măsurarea înălțimii și a greutății corporale)
Calcularea indicilor somatometrici (antropometrici), precum și prelucarea statistică a
datelor somatometrice (antropometrice) constituie metode de realizare a examenului de
dezvoltare fizică.
Deficientele fizice sunt definite ca abateri de la normalitate, în forma si funcțiile fizice
ale organismului, care tulbură cresterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului,
modifică aspectul exterior, reduc aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic si
diminueaza capacitatea de munca productiva a individului.
E bine de subliniat, în acest material, că în lipsa altor anomalii, deficienții fizic sunt
normali din punct de vedere al capacitatilor intelectuale, dar prin situatia lor de exceptie si
într-un mediu nefavorabil, personalitatea lor poate deveni fragilă, cu pronunțate note de
frustrare si de anxietate, cu conflicte si tensiuni interioare, cu dificultăți de relaționare cu cei
din jur și de integrare în viața social-profesională.
Realizarea oricărui act motor adecvat presupune nu doar executie si receptie, ci si
prelucrare de informatii, sub controlul si dominarea psihicului, implicând, asadar,
participarea functiei complexe numite psihomotricitate. 
Clasificarea deficiențelor fizice nu este deloc o sarcină ușoară, nici nu o impune tema
referatului nostru; un criteriu unic de clasificare este greu de identificat si, de aceea, voi
prezenta tipologizarea deficiențelor fizice în funcție de mai multe criterii:
a) din punctul de vedere al prognosticului (evolutiei) deficientei fizice vorbim
despre: deficiente neevolutive (statice, fixate definitiv, foarte greu de corectat) si despre
deficiente evolutive (care progresează sau regresează, putând fi corectate, într-o proportie
mai mare sau mai mică, mai ușor sau mai greu).
b) din punctul de vedere al gravității există:
   - deficientele fizice usoare, care includ micile abateri de la normalitatea corporală si sunt
considerate atitudini deficiente globale sau segmentare, care prin executarea de mișcări
corective (de timpuriu) se pot corecta destul de ușor si total (ex.: deficiența cifotică, gâtul
înclinat lateral sau înainte, umerii aduși înainte sau asimetrici, torace în flexiune,
picioare abduse sau adduse etc);
- deficientele de grad mediu, în care sunt înglobate defectele morfologice si functionale
staționare sau cu evolutie lentă, care se corectează partial sau rămân nemodificate; cele mai

2
multe asemenea deficiențe sunt de tip segmentar (ex.: cifoze, lordoze, deformatii
ale abdomenului, toracelui etc),
-  deficientele accentuate, care constau în modificări patologice ajunse într-un stadiu avansat
de evolutie; cele mai multe deficiente de acest tip sunt determinate de malformatii ale
aparatului locomotor sau ca urmare a unor paralizii, traumatisme osoase si articulare, a unor
infectii ale oaselor, mușchilor, articulațiilor sau ale vaselor de sânge;
c) din punctul de vedere al localizarii si al efectelor deficientei avem:   
- deficiente morfologice (când este afectat forma corpului sau a segmentelor lui);
- deficiente funcționale (când sunt afectate structura si funcționarea organismului).
In acest material nu voi aduce în discuție toate deficiențele fizice, ar fi imposibil, ci
doar pe cele mai des întâlnite printre elevi și care permit corectarea lor într-un mediu
favorabil în care performanțele, capacitățile să fie privite în corelație directă cu programa
școlară și posibilitățile de realizare.
Deficiențele în funcție de gradul lor de gravitate pot fi depistate și de profesor, dar de
cele mai multe ori, posibilele deficiențe sunt diagnosticate de medici și pe lângă
recomandarea acestora de practicare a gimnasticii medicale , toate pot fi corectate prin
măsurile ce decurg din realizarea obiectivelor educatiei fizice, a exercițiilor fizice, prin
practicarea unui sport adaptat.
Enumerarea și prezentarea câtorva dintre cele mai întâlnite deficiențe:
Scolioza este afecțiunea în care coloana vertebrala este deviată în plan frontal (într-o
parte- S spre stânga, ori spre dreapta) în conditii normale fiind dreaptă. In acelasi timp
coloana vertebrală poate fi si răsucită (rotată în jurul axului). In mod obisnuit scolioza
apare la mijlocul spatelui (coloana toracică) sau în partea de jos a spatelui (coloana
lombară). Scolioza apare de obicei în copilărie sau adolescență si este asociată factorilor
genetici, adesea fiind o afecțiune familială. 
Copilul cu scolioză: 
-un umăr poate parea mai înalt decât celălalt ;
-un sold poate părea mai înalt decât celălalt ;
-capul copilului nu este centrat pe corpul său ;
-un omoplat poate fi mai proeminent decât celalalt ;
-coastele sunt mai ridicate pe o parte când copilul se apleacă în față din talie; 
-linia taliei poate fi mai plată pe o parte;

Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale în plan sagital  (în planul vertical de
simetrie), prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale.
Cifoza se manifestă prin curbarea excesiva a coloanei în regiunea toracică, compensată
fiind, printr-o hiperlordoză cervicală si lombară pentru echilibrarea coloanei.
Cifozele pot apărea pentru că: 
- poziție incorectă a copilului pe scaun încă din primii ani de viață, la masă, acasă si apoi
la gradiniță, la scoală, la birou sau în bancă, purtarea incorectă a ghiozdanului pot genera
în timp o parte dintre aceste deformări nedorite;

3
- creșterea brusc în înalțime;
- lipsa practicării regulate a sportului care întăreste musculatura spatelui contribuie la
accentuarea deformarilor coloanei;
- rahitismul, miopia, modificări ale auzului, care obligă copilul să ia atitudini asimetrice
sau incorecte.

      
Cifoscoliozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale, ce se caracterizează prin asocierea
unei curburi cifotice cu una scoliotică, de acelasi nivel. In aceasta situatie, curbura
cifotică si cea scoliotică se accentuează reciproc, respectiv, cifoza favorizează torsionarea
vertebrelor, mărind gibozitatea, în vreme ce scolioza măreste cifoza, fapt datorat
asimetriei funcționale de la nivelul mușchilor spatelui.    Cifoscoliozele pot fi considerate
ca niste scolioze, ce prezintă un grad de cifoză (accentuarea cifozei toracale
fiziologice).      Cele doua curburi ale cifoscoliozei se agraveaza reciproc, respectiv
curbura cifozei accentuează gibozitatea scoliotică (cu precădere prin creșterea gibozității
costale), în vreme ce curbura scoliozei evidentiază cifoza prin asimetria functională de la
nivelul mușchilor spatelui.    Acest fenomen poate fi remarcat cu usurință mai ales în
perioada pubertății, el accentuându-se în adolescență, dacă este ignorat. 
 Identificarea cifoscoliozei - In perioada pubertatii, cifoscolioza poate fi depistată destul
de simplu: astfel, la aplecarea în față a trunchiului copilului se evidentiază o lipsă de
mobilitate, dar si o incubare crescută a spatelui, în special în zona toracelui. In plus, pe
lânga curbura accentuată, se mai poate remarca o asimetrie între partea dreaptă si cea
stânga a spatelui.     O alta evaluare poate fi facută în momentul în care copilul se ridică
pe vârfuri, având mâinile ridicate. Si în aceasta pozitie se poate remarca curbura
accentuată din zona toracelui, în aceasta postură ea nu ar trebui să fie vizibilă. 
       Dacă în urma celor două procedee de evaluare a cifoscoliozei s-a evidențiat curbura
coloanei vertebrale este recomandat să îndrumăm elevul pentru a face un control medical
la specialist. Diagnosticată din timp, cifoscolioza poate fi corectată, prin diferite exercitii
specifice, masaj, fizioterapie si kinetoterapie. 

Lordoza reprezintă o deviatie a coloanei vertebrale cu convexitate anterioară, prin

exagerarea curburilor normale, ea putând fi determinată de obezitate, de obisnuița de a
purta tocuri (caz în care corpul capată tendința de a înclina trunchiul înapoi si bazinul

4
înainte) sau de pozitiile vicioase datorate fie obisnuiței, fie unei slăbiciuni musculare
(statul la birou ori statul în fata televizorului).  
  Mecanismul aparitiei lordozei
  Pozitia în șezut, menținută un timp îndelungat, obligă organismul să se adapteze
permanent, ceea ce face ca unii mușchi să sufere contracturi si să se scurteze, iar altii să
devină mai slabi si mai alungiti. Datorită dezechilibrului de forțe si de tonus la nivelul
musculaturii, generată de tonusul mărit al mușchiului iliopsoas, în paralel cu o slabire a
tonusului muschilor abdominali, pelvisul devine înclinat spre înainte, bazinul se duce
spre posterior, situatie în care curbura lombară se accentuează și astfel începe instalarea
lordozei (posturală).
   Lordoza poate fi si o formă de compensare a unei alte curburi (cifoza dorsala), stiut
fiind faptul ca, pentru postura si deplasare, coloana vertebrală trebuie să fie tot timpul
într-un echilibru perfect. 
 Si obezitatea poate contribui la formarea lordozei, unele persoane supraponderale având
tendinta de a se lăsa pe spate pentru a atenua dezechilibrul cauzat de masa exagerată.

Piciorul plat (sau platfusul) reprezinta una dintre cele mai dese forme de tulburare
statica ce se manifesta la nivelul membrului inferior. Afectiunea se caracterizeaza prin
prăbusirea boltei plantare, care poate fi remarcată cu usurinta prin lipsa scobiturii în talpa
piciorului.
 Poate apărea si din cauza rahitismului, a unor afectiuni neuro-musculare (cum ar fi
paraliziile spastice sau poliomielita), a pubertatii, a sedentarismului, ori a tulburărilor de
crestere, el fiind considerat o afecțiune frecventă în cazul copiilor (dupa vârsta de doi ani,
când se poate pune un diagnostic corect al afectiunii).
Copii diagnosticati au talpa convexă, iar scobitura caracteristica este mult diminuata sau
uneori chiar inexistenta. In plus, se caracterizeaza si prin laba piciorului usor deplasata
spre lateral, în timpul mersului persoanele afectate calcând doar pe partea interna -
mediala a talpii. Din pacate copii deseori resimt dureri intense în zona talpii, dar si a
gambelor, ce se manifesta mai ales la statul în picioare o perioada îndelungata, în timpul
alergatului sau chiar la mers. 
 In cazul copiilor, piciorul plat poate fi diagnosticat numai după vârsta de doi ani. Parintii
ai caror copii prezinta simptomele de platfus trebuie sa ia masuri urgente, în caz contrar
afectiunea putându-se agrava.
 Pe lânga numeroasele complicatii care pot apărea, platfusul influentează negativ si
mersul copilului, acesta deformându-se pentru tot restul vietii.

5
 Supraponderabilitatea
(sau obezitatea) este definită ca fiind o afecțiune ce se manifestă prin creșterea greutății
corporale peste nivelul optim, aceasta reliefându-se în cresterea țesutului adipos.
 Obezitatea, o mare problemă , din nefericire. Se constată că tot mai mulți copii devin
supraponderali, printre principalele cauze ale creșterii în greutate a acestora fiind dieta
bogată în dulciuri si grăsimi, dar si lipsa unei activități fizice zilnice.
 Pe lângă aspectul fizic si consecințele pe care acesta îl are asupra psihicului,
supraponderabilitatea la copii atrage după sine si numeroase probleme de sănătate la
maturitate.
 Pentru a stabili dacă un copil este sau nu supraponderal, folosim asa-numitele grafice
de creștere, ce vizează diversi indicatori privind greutatea calculată în funcție de vârsta,
dar si greutatea calculată în functie de înaltime.
Calcularea greutatii ideale în funcție de înaltime si vârsta
G = [(T – 100) + (V / 10)] X 0,9
Acesta formula generală se poate aplica și la copii.
Calcularea greutatii ideale în functie de înaltime, sex si vârstă
Formula lui Lorentz modificată :
– Barbati: G = [T – 100 – ((T – 150) / 4)] + ((V – 20) / 4)
– Femei: G = [T – 100 – ((T – 150) / 2,5)] + ((V – 20) / 6)
Calcularea greutatii ideale în functie de înaltime, vârstă si constitutie:
Formula lui Cref
– constitutie normala: G = (T – 100 + V / 10) X 0,9
– constitutie zvelta: G = (T – 100 + V / 10) X 0,9 X 0,9
– constitutie robusta: G = (T – 100 + V / 10) X 0,9 X 0,9 X 1,1
Formula lui Cref corectează formula lui Lorentz, fiind cea mai eficientă formula, aceasta
ia în calcul constituția si vârsta fiecarui individ.
Pentru a afla ce constitutie ai, încearcă să prinzi încheietura mâinii între degetul mare si
aratator. Rezultatul îti poate indica următoarele categorii:
– constitutie zveltă când degetele se suprapun
– constitutie normală când vârfurile degetelor se ating
– constitutie robustă când vârfurile degetelor nu se ating .

Mersul „înăuntru”.  (mers ca rata)Talpa nu este tinută în pozitie dreaptă, iar

pozitionarea degetelor este înspre interior si a călcâiele spre exterior.
De asemenea,  există si varianta în care copilul își ține vârfurile degetelor îndreptate
mult spre exterior si a călcâielor spre interior.

6
Mersul pe vârfuri- de mersul pe vârfuri se scapă fără niciun fel de tratament medical,
copilul trebuie supravegheat să mearga pe toată talpa piciorului. Aceste deficiențe fizice
sunt specifice copiiilor de vârstă mai mică și ideal ar fi, să se corecteze în primii ani de
viață sau dacă au ajuns la vârsta școlarității pot fi corectate prin exerciții specifice , dar cu
recomandarea să fie consultat și medical.
Corectarea acestor deficiențe și rezultatele depind de sesizarea atitudininilor
deficiente, de alegerea mijloacelor de corectare si mai ales de complexitatea factorilor
folositi pentru obtinerea unei atitudini corecte. Cel mai important factor este folosirea
exercitiului fizic. Pentru corectarea atitudinii lombar-lordotica sunt exercitiile fizice.

În lecţiile de educaţie fizică, influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a

organismului elevilor reprezintă un obiectiv constant, în virtutea căruia se acţionează
complex şi sistematic, incluzând măsuri, acţiuni şi activităţi didactice practice.
Exercițiul fizic are la orice vârstă, dar cu precădere în perioada de creștere, un
puternic rol educativ. Sistemul nervos este educabil mai ales în sectorul neuromotor.
Mișcarea repetată și corectată se perfecționează nu numai printr-o reglare mai bună a
lucrului grupelor musculare, ci cu precădere printr-un bun control psihoneuromotor. În
corectarea deficiențelor fizice exercițiul fizic este folosit atât sub forma exercițiilor
statice cât si sub forma exercițiilor dinamice.
În privinţa sarcinilor ce revin profesorilor de educaţie fizică, acestea vizează
realizarea următoarelor activităţi:
a. aplicarea exerciţiilor compensatorii ori de câte ori elevii sunt angrenaţi în
efectuarea unor mişcări ce pot favoriza instalarea unor deficienţe fizice;
b. dezvoltarea grupelor musculare implicate în menţinerea corectă a corpului în
totalitatea sa şi a anumitor segmente (în mod deosebit cele ale spatelui şi centurii
abdominale);
c. cuprinderea în mod constant în cadrul primelor momente din lecţie a unor exerciţii
cu localizare precisă, care să combată unele atitudini deficiente (în special cele din
categoria cifozelor, scoliozelor şi a piciorului plat).
Obiective care vizează cu precădere măsuri și combaterea deficiențelor de orice fel:
-cunoaşterea şi adoptarea unei atitudini corporale corecte în toate împrejurările,
respectiv în poziţii statice (în bănci, la masa de lucru, la masă) şi în activităţile dinamice
(locomoţie, transport de obiecte etc.);
- cunoaşterea principalelor abateri (vicii) de la atitudinea corporală corectă (cifoze,
scolioze, lordoze, stern înfundat, umeri asimetrici, picior plat), a cauzelor care le produc
(dezvoltarea insuficientă a musculaturii şanţurilor intervertebrale, a spatelui şi
abdomenului, poziţii incorecte adoptate constant, mobilier neergonomic, încălţăminte
neadecvată, deprinderile greşite de a realiza acţiuni constant asimetrice, respectiv numai

7
cu segmentele îndemânatice etc.) şi acţionarea directă pentru evitarea influenţelor
negative ale acestora în plan morfologic, funcţional şi estetic;
-cunoaşterea şi efectuarea, inclusiv în mod independent, a exerciţiilor care asigură o
evoluţie corectă şi armonioasă a organismului;
-cunoaşterea principalilor indicatori morfologici şi funcţionali (raportul dintre înălţimea
şi greutatea corpului;
-frecvenţa cardiacă şi respiratorie, în repaus şi în efort, autocontrolul acestora şi
acţionarea sistematică pentru menţinerea lor în limitele normale specifice vârstei şi
sexului;
-autocontrolul şi adaptarea fazelor actului respirator în funcţie de condiţiile de mediu
(inspiraţie nazală pe timp răcoros) şi de solicitare la efort.
Realizarea acestor obiective presupune un demers complex, care vizează activitatea
din lecţiile de educaţie fizică, dar şi un ansamblu de măsuri şi intervenţii în afara
acestora.
Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului elevilor se poate realiza
eficient și dacă:
-se elaborează un set de planşe care sunt expuse permanent în sala de clasă (alături de
celelalte materiale intuitive), care să ilustreze: coloana vertebrală şi deviaţiile care se pot
instala; laba piciorului sub aspect normal şi deformaţiile care pot surveni;
- poziţiile corecte şi incorecte ale corpului în bancă, la masa de lucru, la masă, în pat;
indicatorii normali morfologici şi funcţionali (înălţime, greutate, frecvenţă cardiacă, şi
respiratorie în repaus şi în efort);
-se trasează o linie verticală, marcată în centimetri (pe un perete vopsit, pe o bandă
adezivă lipită, pe o tijă de lemn sau metalică, pe tocul uşii), cu ajutorul căreia elevii îşi
pot verifica permanent evoluţia înălţimii corpului, fiind învăţaţi să utilizeze un caiet, o
carte sau o linie care se dispune cu o latură pe perete şi cu cealaltă pe creştetul capului;
-se aşează – constant sau periodic – un cântar lângă linia pentru determinarea înălţimii,
cu ajutorul căruia elevii îşi pot verifica evoluţia greutăţii corpului;
-elevii sunt învăţaţi să-şi determine pulsul şi frecvenţa respiratorie;
-se recomandă elevilor să-şi ţină un caiet cu evidenţa evoluţiei indicatorilor morfologici şi
funcţionali;
-se atenţionează permanent elevii asupra poziţiilor incorecte adoptate pe durata întregului
program şcolar şi se solicită şi exemplifică corectarea acestora;
-se recomandă părinţilor supravegherea şi atenţionarea copiilor ori de câte ori constată
adoptarea unei poziţii incorecte;
-se verifică adaptarea vestimentaţiei copiilor la condiţiile atmosferice, acordând o atenţie
specială încălţămintei, care trebuie să fie elastică, lejeră şi să favorizeze menţinerea bolţii
plantare;
-se efectuează de minimum două ori pe an, de către cadrul didactic sau în colaborare cu
cabinetul medical, examinarea somatoscopică a fiecărui copil, având ca scop depistarea la
timp a apariţiei unor atitudini deficiente sau deficienţe fizice;
-se recomandă insistent părinţilor copiilor cu deficienţe fizice să-i încadreze pe aceştia în
programe de cultură fizică medicală, realizate de către reţeaua sanitară;
-se realizează constant momentul de educaţie fizică pe parcursul programului şcolar,
având menirea de a alterna efortul intelectual static cu mişcări dinamice, activatoare ale
circulaţiei şi respiraţiei, desfăşurate în poziţii corecte, controlate voluntar;

8
-se recomandă elevilor şi părinţilor un regim corect de alimentaţie, care să favorizeze
procesele naturale de creştere şi dezvoltare şi să menţină în limite normale raportul dintre

înălţimea şi greutatea corpului.

În lecţiile de educaţie fizică, influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a
organismului elevilor, include următoarele acţiuni şi activităţi didactice practice:
-influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului elevilor nu se constituie,
de regulă, în teme/subiecte de lecţii, ea realizându-se, pe de o parte, printr-o situaţie de
instruire special proiectată şi integrată constant în structura lecţiei, iar pe de altă parte
prin intervenţii cu caracter de atenţionare, corectare şi hipercorectare, de-a lungul întregii
durate a lecţiei, atunci când se constată abateri de la atitudinea corporală corectă;
-situaţia de instruire proiectată în fiecare lecţie, destinată influenţării evoluţiei corecte şi
armonioase a corpului este numită influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi se
situează în structura lecţiei după pregătirea organismului pentru efort, fiindu-i alocate 6-8
minute;
-cumulativ, prin succesiunea acestei situaţii de instruire de-a lungul tuturor lecţiilor se
urmăreşte: formarea reflexului de atitudine corporală corectă; dezvoltarea troficităţii şi
tonicităţii întregii musculaturi; dezvoltarea supleţei musculare şi mobilităţii articulare;
prevenirea instalării atitudinilor deficiente; educarea orientării spaţio-temporale şi a
ritmului; educarea capacităţii de control şi adaptare a actului respirator;
Pentru realizarea acestei secvenţe a lecţiei, cadrul didactic va concepe/selecta 6-8
exerciţii, fiecare vizând direct o regiune, zonă, lanţ muscular sau segment, precizând
poziţia iniţială din care se va efectua, mişcările componente încadrat în 4-8 timpi de
execuţie, numărul de execuţii (minimum 4x8 timpi), dacă se execută „liber” sau cu un
obiect portativ (baston, cerc, minge medicinală, coardă), tempoul de execuţie şi locul pe
care îl va ocupa în derularea celor 6-8 exerciţii.
Ordinea în care se execută cele 6-8 exerciţii este: exerciţiul pentru segmentul cap-gât;
exerciţiile pentru centura scapulo-humerală (braţe-umeri), exerciţiile pentru trunchi
(musculatura laterală, anterioară şi posterioară), exerciţiile de abdomen, exerciţiile pentru
membrele inferioare;
Pentru realizarea efectului scontat, elevii trebuie motivaţi prin cunoaşterea scopului, a
destinaţiei şi efectului fiecărui exerciţiu, iar execuţiile trebuie să fie caracterizate de o
localizare precisă şi amplitudine crescută. Explicarea şi demonstrarea se realizează
simultan cu exersarea de către elevi (într-un ritm lent pentru primii 4-8 timpi), cu o
exigenţă crescută în ceea ce priveşte localizarea şi precizia execuţiilor;
Exerciţiile pentru influenţarea selectivă a aparatului locomotor pot fi concepute astfel
încât să poată fi executate în orice condiţii de lucru, de la sala de educaţie fizică, până la
lecţiile desfăşurate în aer liber, pe coridor sau în sala de clasă; cadrul didactic trebuie să
conceapă cele 6-8 exerciţii cu ideea că, după un număr de 3-4 lecţii, în care elevii le

9
învaţă exersând, acestea să se constituie într-un complex de dezvoltare fizică (exerciţiile
fiind exersate „legat”), care poate fi menţinut de-a lungul a 10-12 lecţii sau pe toată
durata de lucru în aer liber, în sală sau alt spaţiu de lucru pe timp nefavorabil. Acest
complex de exerciţii trebuie recomandat elevilor pentru a fi executat independent, la
domiciliu, ca modalitate de realizare a gimnasticii zilnice de înviorare;
- unele dintre exerciţiile însuşite, cu precădere cele care angrenează musculatura
spatelui şi abdomenului, vor fi recomandate elevilor pentru a fi executate zilnic,
conştientizându-i că reprezintă cele mai bune şi mai „ieftine” mijloace de menţinere a
stării de sănătate şi de dobândire a unui corp armonios (frumos) dezvoltat şi care asigură
evitarea instalării unor atitudini deficiente sau a unor deficienţe fizice;
-complexele de dezvoltare fizică, după ce au fost învăţate, pot fi exersate pe un fond
muzical alert şi ritmat, procedura respectivă fiind foarte agreată de elevi, contribuind şi la
educarea unor componente estetice precum expresivitatea, ritmul, coordonarea gestului
motric.
Pe parcursul desfăşurării lecţiei de educaţie fizică, în afara situaţiei de instruire
proiectată special pentru influenţarea selectivă a aparatului locomotor, cadrul didactic va
interveni sistematic pentru realizarea acestui obiectiv şi în alte etape ale lecţiei, respectiv:
pe durata momentului organizatoric va impune, încă de la începutul lecţiei, cerinţa
adoptării şi menţinerii posturii corecte a corpului, exersând cu elevii poziţiile „drepţi” şi
„pe loc repaus”, întoarcerile, insistând asupra poziţiei verticale a corpului cu pieptul
„scos” înainte, umerii duşi spre înapoi, capul sus, privirea înainte;
- pe durata pregătirii organismului pentru efort, atât la exersarea variantelor de mers şi
alergare, cât şi a mişcărilor segmentelor realizate pe fondul acestora, se va insista – prin
observaţii generale şi individualizate – asupra menţinerii corecte a poziţiei trunchiului şi
capului, cât şi a mişcării braţelor;
Pe parcursul etapelor în care se realizează temele lecţiilor, intervenţiile cadrului
didactic vor viza adoptarea corectă a poziţiilor din care se realizează exersarea (stând pe
genunchi, şezând, culcat), realizarea structurilor motrice în condiţiile păstrării atitudinii
corporale corecte, cât şi unele exerciţii cu caracter compensator (extensii ale trunchiului
după o serie de rostogoliri, flexii ale trunchiului după exersarea podului de jos etc.);
-etapa în care se urmăreşte dezvoltarea forţei dinamice a diferitelor segmente sau grupe
musculare poate avea o contribuţie consistentă la dezvoltarea tonicităţii şi troficităţii
musculaturii, la creşterea stabilităţii şi mobilităţii articulaţiilor, la „întărirea” musculaturii
de susţinere, dacă exerciţiile sunt precis localizate şi exersate din poziţii care concură la o
atitudine corporală globală corectă;
-în secvenţele în care se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei la eforturi uniform moderate
(aerobă) şi variabile, pe lângă intervenţiile vizând poziţia corectă a corpului şi a mişcării
segmentelor pe durata alergării, cadrul didactic va acţiona şi asupra formării capacităţii
elevilor de a-şi regla actul respirator, insistând asupra ritmării acestuia şi a importanţei
expiraţiei prelungite;
-în etapele de revenire a organismului după efort şi de încheiere organizată a lecţiei,
atenţionările asupra adoptării posturii corecte a corpului în mişcare şi în poziţiile statice
trebuie reluate, fiind înţelese ca stimuli „de întărire” pe calea formării reflexului de
atitudine corporală corectă.
Ca o continuare a celor prezentate mai sus, iată câteva exerciţii utilizate în activitatea
şcolară pentru combaretea instalării unor atitudini deficiente și combaterea acestora.

10
Exercitii pentru cifoza:
* Pe genunchi, asezat pe călcâie, cu spatele la spalier, mâinile prind șipca de deasupra
capului; elevul execută întinderea (extensia) trunchiului, privirea înainte:
* Pe genunchi, cu un baston apucat de capete pe umeri; copilul ridică bastonul deasupra
capului cu inspir, apoi îl coboară pe umeri expirând.
* Culcat cu fața în jos, se apucă gleznele cu mâinile și execută întinderi - extensii maxime
ale trunchiului si picioarelor si se fac  câteva mișcări de legănare.
*. Culcat cu fața în jos, cu picioarele prinse de prima șipca a spalierului, brațele pe lânga
corp; copilul execută întinderi (extensii) ale trunchiului concomitent cu întinderea
(extensia) brațelor.
* Cu spatele la spalier, călcâiele sunt lipite de spalier, mâinile prind o șipcă de deasupra
capului; se execută ducerea bazinului înainte concomitant cu întinderea (extensia)
trunchiului.
* Din picioare, cu un baston  în maini  plasat la nivelul coapselor; copilul execută ridicări
pe vârfuri concomitent cu ducerea bastonului si  a coloanei în extensie.
Exercitiile pentru lordoză ,
au rolul de a tonifia si a crește musculatura flexoare a abdomenlui, tonificand mușchii
fesieri si relaxând musculatura spatelui; cresterea fortei musculare – se realizează prin
tonifierea fesierilor mari, tonifierea musculaturii abdominale si tonifierea si reechilibrarea
musculaturii paravertebrale.
  Pentru corectarea lordozei sunt indicate si exercitii de stretching la nivelul mușchilor
flexori ai soldului (cu precădere asupra muschiului iliopsoas), dar si la cei ai extensorilor
trunchiului (pătratul lombar si erectorul spinal).
  De asemenea, sunt recomandate si exercitii de rezistență pentru mărirea fortei
musculare la nivelul muschilor slăbiti si alungiți în cazul lordozei, respectiv ai mușchiilor
abdomenului (dreptul abdominal, oblicul intern si oblicul extern) si ai extensoriilor
șoldului (fesierul mare si mușchii posteriori ai coapsei). Pentru fiecare se pretează
exerciții din seria celor de dezvoltare a forței musculare a spatelui, a musculaturii
abdominale, a trunchiului.
*Întindere laterală din șezut; stând pe șezut cu picioarele desfăcute cât se poate;ridică
brațul drept și aplecare lateral pe piciorul stâng și revenire; și invers brațul stâng pe
piciorul drept- se mentine poziția 10, 20 secunde.
*Pozitie drepti cu picioarele ușor depărtate; îndoirea trunchiului până când degetele
ating vârful picioarelor; menținere 20 secunde, revenire. 6-8 repetări.
*Poziția de atârnat de pe scara fixă și menținerea poziției 10, 20 secunde, lăsândcorpul
relaxat. 8- 10 repetări cu pauze de 10 secunde între repetări
Exerciţii din mers
- mers cu mâinile la ceafă, ridicând alternativ un genunchi la piept;
- mers pe vârfuri cu braţele sus;
- mers cu un baston fixat la spate, pe sub coate;
- mers fandat cu mâinile pe şolduri, trunchiul drept;
- mers alternativ: pe vârfuri, pe călcâie, pe partea externă şi cea internă a labei piciorului;
mers pe vârfuri cu braţele încleştate deasupra capului, efectuând o aplecare laterală la
fiecare pas;
- mers alternat cu opriri şi ridicarea braţelor oblic în sus, cu extensia trunchiului, piciorul
dinapoi rămânând sprijinit pe vârf;

11
- mers cu fandare, mâinile prinse deasupra capului şi extensia trunchiului;
- mers cu paşi încrucişaţi spre dreapta, braţul stâng ridicat lateral sus, mâna dreaptă la
spate;
- mers pe călcâie, trunchiul uşor înclinat înainte, coatele îndoite la nivelul umerilor,
rotirea spre înapoi a coatelor;
- mers pe vârfuri - braţul drept întins în sus, braţul stâng oblic în jos şi înapoi, arcuire la
fiecare pas;
- mers cu un baston apucat asimetric, mâna dreaptă sus, stânga jos, arcuiri;
- mers pe vârfuri cu mâna stângă pe creştet, mâna dreaptă pe şold;
- mers cu braţul stâng oblic sus, braţul drept oblic jos şi înapoi, arcuiri la fiecare pas;
- mers cu piciorul drept pe vârf, mâna dreaptă pe creştet, stânga pe şold, ducerea
trunchiului în extensie la fiecare pas;
- mers pe vârfuri, mâna dreaptă pe creştet, mâna stângă pe şold, ridicarea genunchiului
drept la piept după fiecare pas;
- mers fandat cu răsucirea trunchiului, antebraţele unul peste altul;
- mers cu rotarea braţelor alternativ spre înapoi;
- mers ghemuit cu mâinile prinse la spate, privirea înainte;
- mers pe vârfuri cu ridicarea braţelor prin lateral sus, simultan cu îndoirea unui genunchi
la piept.
Exerciţii de pe loc
- stând cu spatele lipit de un perete sau scara fixă: ducerea braţelor prin lateral sus,
simultan cu îndoirea genunchilor, păstrând spatele şi braţele lipite de planul vertical;
- stând cu un baston menţinut la nivelul omoplaţilor, coatele îndoite, lipite de torace;
- stând spate în spate cu un partener, braţele sus, apucat de mâini, îndoirea genunchilor,
păstrând spatele lipit;
- acelaşi, cu aplecări înainte alternativ;
- acelaşi cu îndoirea laterală a trunchiului;
- stând cu faţa la scara fixă, cu piciorul drept întins, sprijinit pe şipca a cincea, trecerea
greutăţii pe piciorul din faţă, îndoirea lui simultană, cu ducerea braţelor întinse înapoi;
- şezând cu spatele lipit de scara fixă, braţele sus, apucat deasupra capului: îndoirea
trunchiului lateral dreapta-stânga, cu mutarea prizei mâinilor, păstrând spatele lipit de
scară;
- câte doi faţă în faţă pe genunchi, trunchiul la orizontală, braţele întinse înainte, apucat
reciproc la nivelul coatelor: ducerea trunchiului jos simultan cu lăsarea şezutului pe
călcâie. În timpul mişcării, mâinile alunecă pe antebraţele partenerului, menţinându-se
apucarea la nivelul palmelor;
- pe genunchi, sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, braţele întinse înainte, mutarea
succesivă a mâinilor înainte şi revenire;
acelaşi, cu deplasare spre dreapta şi spre stânga;
- culcat dorsal pe o bancă de gimnastică: târâre prin impulsie alternativă a picioarelor;
- acelaşi: târârea se efectuează prin tracţiunea alternativă a braţelor;
- culcat facial transversal pe banca de gimnastică (coapsele pe bancă), trunchiul în afara
suprafeţei de sprijin, palmele ţin banca sau se fixează la ceafă: coborârea şi extensia
trunchiului;
- atârnat cu spatele la scara fixă: îndoirea şi întinderea picioarelor;
- acelaşi, pendulând picioarele întinse lateral, dreapta-stânga;

12
- şezând depărtat, ducerea mâinilor la umeri, apoi întinderea braţelor în sus cu arcuirea
trunchiului, inspiraţie, revenire, expiraţie;
- stând cu spatele la scară fixă, braţele întinse sus, mâinile apucă scara, ducerea bazinului
înainte şi extensia amplă a trunchiului;
- pe genunchi depărtat: apucarea gleznelor cu mâinile, extensie amplă a capului şi
trunchiului, inspiraţie, revenire, expiraţie;
- pe genunchi, în faţa scării fixe, mâinile sprijinite pe o şipcă la nivelul umerilor: extensia
alternativă a picioarelor, simultan cu extensia capului şi gâtului, cu arcuire;
- pe genunchi, cu mâinile pe şold: ducerea piciorului drept înapoi, cu întinderea
genunchiului, simultan cu ducerea braţelor lateral sus şi extensia trunchiului (acelaşi cu
piciorul stâng);
- culcat înainte, mâinile prinse la spate: târâre cu ajutorul umerilor şi impulsul picioarelor;
- stând fandat lateral: răsucirea trunchiului spre dreapta şi apoi stânga, braţele lateral;
- stând cu faţa la scara fixă, mâinile apucă o şipcă la nivelul umerilor: ridicarea piciorului
stâng înapoi, cu ducerea trunchiului în extensie şi ridicarea piciorului drept pe vârf,
revenire;
- pe genunchi, sprijin pe palme: ducerea unui picior înapoi sus, alternativ cu arcuirea
trunchiului;
- culcat facial, palmele sprijinite pe sol în dreptul umerilor, împingere în braţe cu
ridicarea trunchiului în extensie şi ducerea simultană a unui picior sus;
- pe genunchi, sprijin pe palme, coloana vertebrală sub orizontală, coatele întinse:
ducerea trunchiului în cerc spre stânga, păşind cu mâinile din aproape în aproape;
- pe genunchi, cu trunchiul sub orizontală, mâinile încleştate la spate: ridicarea
trunchiului cu ducerea braţelor, prin lateral, sus şi răsucirea trunchiului spre dreapta;
acelaşi exerciţiu până ce mâna stângă atinge călcâiul drept, privirea spre mâna dreaptă,
capul în extensie;
- şezând cu spatele la scara fixă, mâna dreaptă apucat de sus, stânga de jos, ultima şipcă:
trecerea corpului în extensie cu sprijin pe tălpi, revenire;
-stând cu umărul spre scara fixă, mâna dreapră apucă la nivelul şoldului: păşire laterală
cu piciorul drept, concomitent cu îndoirea laterală spre stânga a trunchiului, inspiraţie,
revenire, expiraţie;
-şezând pe banca de gimnastică cu vârful picioarelor sub scara fixă, mâinile la umeri:
ducerea trunchiului în extensie, braţele întinse coboară înapoi până se atinge cu palmele
solul, revenire;
- culcat facial cu bastonul de gimnastică apucat de capete: extensia trunchiului
concomitent cu ridicarea bastonului cât mai sus;
- atârnat cu spatele la scara fixă, inegal apucat (cu mâna stângă mai sus, dreapta mai jos):
pendularea membrelor inferioare spre dreapta şi stânga;
- stând cu faţa la scara fixă cu sprijinirea unui picior înainte pe şipca a şasea, coatele
îndoite la piept: extensia trunchiului cu ducerea braţelor lateral, revenire;
- stând depărtat în faţa scării fixe, la distanţă de un pas: înclinarea trunchiului cu apucarea
şipcii la nivelul umerilor, concomitent cu arcuirea trunchiului;
- pe genunchi şi călcâie, şezând, cu un baston apucat de capete, fixat între omoplaţi:
ducerea bastonului în sus concomitent cu întinderea genunchilor şi extensia trunchiului;
-- pe genunchi, sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, braţele înainte: târâre prin
alunecarea mâinilor pe sol.

13
 Concluzii.
Pentru combaterea deficienței fizice trebuie să facem o identificare corectă și să stabilim
măsuri clare și competente .
În practica lucrului cu elevii profesorii de educație fizică și sportivă prin metodele de
instruire, prin modul de organizare și aplicare a mijloacelor selectionate în vederea
însușirii conștiente și active au la bază metode clare- explicația, demonstrația și exercițiul,
care prezentate împreună, dar ținându-se seama de succesiunea lor metodică arătată de
științele pedagogice și biologice și confirmată de practică.
Profesorul de educatie fizică, trebuie să individualizeze efortul în raport cu dezvoltarea
psihică a copilului. Cunoaşterea şi respectarea particularitătilor de vârstă constituie o
necesitate pedagogică, care determină selectarea şi folosirea metodelor şi mijloacelor de
pregătire în raport cu posibilitătile şi particularitătile dezvoltării copiilor.
La baza oricărei măsuri trebuie să stea ideea că  fiecare copil cu probleme are nevoie de
spațiu si de posibilități reale pentru a-si descărca energia si forța fizică și corectarea eficientă
a acesteia. Este necesar să întărim la acești copii detașarea, creându-le un mediu armonios, o
intervenție benefică care să-i ofere stabilitate și situatii bine definite

Bibliografie:

1.   Albu, A., Albu C. - Asistenta psihopedagogică și medicală a copilului deficient fizic,

Ed. Polirom, 2000.
2. Demeter, A.,-Fiziologia educației fizice și sportului, Ed. Stadion, București, 1970
3.   Fozza C., A.- Indrumar pentru corectarea deficiențelor fizice, Ed. Fundatiei Romania
de Maine, Bucuresti, 2002.
 4. Săvescu , I.- Educație fizică și sportivă școlară- culegere de exerciții, Ed. Aius Print, 2007, Craiova
5. Toma, S. - Didactica specialității educației fizice, UEB,2005, București
6. Verza, E.- Probleme de defectologie, vol.8, Ed. Universității Bucuresti, 1988.

Prof. MITRITA GALBEN

Prof. COSTEL GALBEN

14