PROCEDEE LINGVISTICE

A. Perifraza- procedeu lingvistic prin care un termen/ un concept este substituit printr-
o sintagmă/ cu o locuțiune/ secvență de cuvinte
- Unele figuri de stil se bazează pe acest procedeu lingvistic (ex. „cetatea
eternă”-Roma/ „oglinda albastră”- lacul)- metafore.
B. Eufemism- procedeu lexical (se referă la cuvinte) care constă în atenuarea expresiei
unei idei, se realizează prin:
i. Substituire (înlocuire)
ii. Perifrază
- Rolul eufemismului:
a) Evitarea expresiei brutale, directe, vulgară, dure, impudice, triviale, crude ( ex. „a
muri”= s-a stins din viață/ a adormi/ a se ridica la ceruri/ a se duce într-o lume
mai puțin urâtă)
b) Evitarea unor expresii insultătoare (ex. orbi= nevăzători; invalid= persoană cu
handicap locomotor; înapoiat mintal= persoană cu deficiențe mintale)
c) Apare în tabuurile sociale sau religioase (interdicții- lucruri sau persoane despre
care nu se poate vorbi) (ex: bețiv= alcoolic)
C. Litota- o singură formă de disimulare / gândire apropiată de eufemism care constă
în exprimarea reținută a unei idei astfel încât să se înțeleagă mai mult decât se
spune în enunț
ex: n-a trecut mult timp- a trecut puțin timp
nu e un laș- este curajos
n-are o idee rea despre sine- are o părere bună despre sine
OBS:
 Există posibilitatea de a forma litota în maniera pozitivă, cu verbul la forma
afirmativă
 Se realizează prin negarea contrariului unei idei.
Ex: 1. Ești prea puțin răbdător- nu ai răbdare
2.cunoști prea puțini oamenii- nu cunoști oamenii destul

 În enunț litota are rolul de a ocoli expresia directa, brutală pentru a face admisibilă o
idee, care exprimă într-o manieră directă ar putea surprinde/ supăra.

D. Antifraza (!)- o figură de gândire, o formă a ironiei care constă în a atribui unei
locuțiuni/ propoziții un sens contextual opus sensului real.
Sens contextual= sensul pe care îl are un cuvânt într-un text clar de comunicare
- În identificarea antifrazei un rol important îl are contextul în care se produce enunțul.
- Antifraza nu există decât dacă formularea se opune evidenței verificabile într-o
anumită situație de comunicare.
Ex: „Bravo, musiu Spiridoane! Dormi, ce îți mai pasă (...). Trai neneaco cu banii babachii (...)
și mi-a și pus mâna în păr” – Caragiale
Bravos= în general: felicitări
În context: nu are sens laudativ, figurează într-o replică acuzatoare pentru
interlocutor- se aduce un reproș, nu o laudă pentru faptul că doarme în loc să muncească
Ex: Bravo! Nu ți-ai făcut tema.
Felicitări, ai copiat ca la carte!
Ești super bun, ai reușit să strici ce am construit

E. Anacolutul (din greacă= fără urmare, întrerupt)- ruptură în continuitatea frazei/

este o discontinuitate, o ruptură sintactică realizată în realizarea unei propoziții sau
fraze. Apare din cauza neconcordanței, sau nepotrivirii dintre modelul logic (ceea
ce intenționam să comunicăm și realizarea gramaticală a enunțului)
- Anacolutul se produce prin întreruperea structurii sintactice și e continuată de obicei
la distanță cu alte forme gramaticale decât cele inițiale.
Ex: „Bonjur, mă recomand Tarșița Popeasca, văduva lui priotu Sava de la Caimata, care a
dărâmat o pachie când a făcut bulivarul ăl nou, și fiumeu Laie Popescu”
„Turma visurilor mele eu le pas ca oii de aur”
nu se înțelege exact pe cine a dărâmat, biserica sau văduva
Obs: Pache a fost un fost primar al Bucureștiului care cerea dărâmare bisericii Caimata
pentru a construi bulevardul.
- Ruptura sintactică se manifestă în următoarele planuri: cazului, persoanei, al
numărului, al construcțiilor prepoziționale și raportul sintactic în frază
- În limbajul curent este considerat o abatere de la normele lingvistice, în schimb în
literatură are o valoare stilistică, el este utilizat ca marcă a oralității (= impresia de
limbă vorbită pe care o creează un text scris), dar și ca procedeu de caracterizare a
personajelor
- Anacolutul trebuie evitat în comunicarea de zi de zi
Ex: „este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. Nu știți, care, mă înțelegi, statul cum a
devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înțeleg și eu atâta lucru
fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, cum te gândești, te apucă groaza, mon cher,
groaza!”
- Consecințele sunt pierderea coerenței și pierderea legăturilor logice dintre idei
Ex: „Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele (...)(urmează alte
prop subordonate) parcă îmi saltă și acum inima de bucurie (Creangă)”
Obs: Pentru a evita anacolutul este important să respectăm normele gramaticale, pronumele
relativ trebuie să fie precedat de prep cerută de vb
F. Tautologia (tautos-la fel, logos- cuvânt)- este un fenomen lingvistic care se poate
defini ca repetiție a aceluiași cuvânt sau a aceluiași grup de cuvinte cu scopul de a
sublinia o anumită calitate sau o acțiune. Cel de-al doilea termen exprimă
identitatea cu cel dintâi.
Se manifestă:
- La nivelul propoziției (ex. „frate, frate, dar brânza-i pe bani”)
- La nivelul frazei – una dintre propozițiile între care se stabilește tautologia poate fi
subiectivă (ex. Ce-i frumos îi frumos), sau predicativă (ex. toate au fost cum au fost),
completivă directă (ex. eu știu ce știu), temporală (ex. la munte, când ninge, ninge),
circumstanțială de scop (ex.
- Uneori tautologiile apar în mai multe propoziții ale aceleiași fraze (ex. jocul e joc,
norocul e noroc/ casa-i casă, masa-i masă)
G. Etimologie populară/ atracție paronimică- este un fenomen lingvistic care apare în
limbajul unui vorbitor mai mult sau mai puțin cultivat. (este rezultatul unei asocieri
de natură formală .
- E rezultatul unei asocieri de natură formală, respectiv a două cuvinte ce se aseamănă
între ele și dintre care unul e un neologism recent intrat în limbă. E rezultatul unei
asocieri spontane a două cuvinte asemănătoare, uneori paronime, dar care diferă
prin sens.
- Etimologia populară se produce pe baza unei asocieri superficiale.
Ex: „capitalist”- cu sensul de locuitor al capitalei
„bampir”- vampir

STILUL ARTISTIC
- cuprinde: opere literare în versuri, în proză și operele dramatice.
- Tot aici intră eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile
OBS:
o Aceste tipuri de texte sunt cunoscute ca texte de graniță.
o Stilul artistic are un domeniu propriu de manifestare, cel al esteticului.

- Estetica e știința care se ocupă cu studiul frumosului în artă.

- Spre deosebire de restul stilurilor funcționale (științific, juridic-administrativ), stilul
artistic nu mai e centrat pe dimensiunea generalului, adică prin transmiterea
informației. În stilul artistic, transmiterea mesajului e corelată cu efectul format de o
anumită formă de transmitere a mesajului. Forma devine astfel element esențial și
 modelator al mesajului . Forma ca expresie a unui conținut e unică și irepetabilă
(originalitate).
Ex: mașina de făcut cafea (sublimare)
- Prin urmare stilul artistic se definește prin stilul individualizat al stilului.
- O alată caracteristică a stilului artistic o constituie o convenție a ficționalului. În timp
ce în toate celelalte stiluri funcționale comunicarea urmărește să redea realul/ ceea
ce este considerat real. În stilul artistic, comunicarea este expresia unei realități
imaginate de către autor. Realitate care are legătură cu realul, dar nu se confundă cu
acesta. Cititorul nu își pune probleme legate de copiere, deoarece acesta știe că este
o ficțiune. În acest context e important de remarcat că scriitorii pleacă de la lumea
reală, însă aceștia sublimează realitatea.
Limbajul:
- Limbajul artistic încorporează elemente din toate stilurile funcționale și chiar și din
afara limbii (arhaisme, regionalisme, elemente de jargon și argon)
- Inovații lingvistice (= înnoire, intră sintagme noi, îmbinări de cuvinte noi, inedite)
- În planul lexicului se remarcă bogăția lexicală, sensuri multiple ale aceluiași cuvânt.
Tot în planul lexicului observăm coexistența sensurilor denotative cu cele conotative
(predomină sensul conotativ)
- O componentă importantă constă în prezența imaginilor artistice și a imaginarului.
- Imaginile artistice sunt reprezentate prin epitete, metafore, comparații.
- Sintagma este dominantă de inversiuni, topice sau chiar dislocări topice (mai multe
cuvinte sunt scoase din locul lor obișnuit/ topica obișnuită și plasate altfel, în funcție
de ceea ce urmărește scriitorul)
Principalele modalități de comunicare sunt:
- Descrierea
- Narațiunea
- Dialogul
- Monologul scris în literatura cultă
- Monologul oral- apare în literatura populară
Calitățile generale ale stilului artistic:
- Claritatea- exprimarea clară a ideilor
- Proprietatea termenilor- să cunoască sensurile principale/ secundare ale cuvintelor.
- Corectitudinea
- Precizia
- Puritatea
 STILUL PUBLICISTIC
- Stilul publicistic/ jurnalistic
- Îndeplinește o funcție de mediatizare (publicul larg este normalizat cu evenimentele
sociale, politice, științifice, tehnicii, artistice)
- Informarea referitoare la diferite domenii ale existenței contribuie la formarea
opiniei publice
Obs:
Stilul publicistic se realizează printr-o ancorare în realitatea imediată (evenimente
recente)
Modalitățile de comunicare:
- Monologul scris (în presă, publicații)
- Monologul oral (la radio și televiziune)
- Dialogul scris (în interviuri consemnate în scris)
- Dialogul oral (în dezbaterile publice)
Stilul publicistic recurge la un discurs persuasiv (de convingere) (!!!)- de completat
Strategia aceasta de convingere se bazează pe argumente și este de două tipuri:
a. Persuasiunea adresată rațiunii- aceasta aduce argumente de specialitate bazate pe
relația de tip cauză-efect
b. Persuasiunea adresată afectivității- aduce argumente de popularitate (ex.
superioritatea unor produse în raport cu altele de același fel, mărturia unor
beneficiari ai produsului, tradiția, vechimea)
Stilul publicistic integrează mai multe componente din perspectiva comunicării:
- O componentă informativă (pentru a informa publicul)
- O componentă afectivă
- O componentă reflexivă (= provoacă un moment de gândire/ de meditație- îndeamnă
la meditație)
Formele de discurs/ tipuri de discurs ale stilului publicistic:
- Articol socială, culturală etc. (cronică de
- Editorial – articol de ziar sau revistă film, de teatru, de arte plastice)
în care e sintetizată știrea în - Declarație
legătură cu o problemă din - Foileton- articol literar/ științific /
realitate artistic / un fragment dintr-un
- Comentariu roman inserat în josul paginii
- Corespondență (roman foileton- roman publicat pe
- Cronică- articol de ziar sau revistă fragmente în numere consecutive
în care sunt comentate ale unei reviste.)
evenimente de actualitate de - masă rotundă- dezbatere pe o
natură politică sau economică, anumită tematică
 - pamflet- specie literară în versuri anumite specii literate cu scopul de
sau proză cu caracter satiric în care a obține un scop satiric
sunt satirizate defecte morale/ - Reportaj
trăsături negative ale unui psj într- - Scrisoare
un limbaj violent. - Interviu
- parodie – este o creație literară - Manifest
care preia diferite motive/ teme/ - știre, etc.
modalități artistice, specifice unei
Stilul publicistic utilizează și mijloace extraliterare:
- ilustrații
- fotografii
- caricaturi
- hărți
- tabele/ scheme/ diagrame
Aspecte legate de limbaj:
- una din trăsăturile fundamentale o constituie accesibilitatea
- stilul publicistic respectă toate normele limbii literare. Daca se întâmplă însă abateri
de la norme, ele au de cele mai multe ori un caracter expresiv.
- Articolele au rolul de a răspândi termeni științifici. Dar în egală măsură conțin și cuv
din limbajul familiar, expresii specifice argoului, expresii populare
Stilul publicistic este deschis la modificările de expresie ale diferitelor categorii sociale, la
inovațiile lingvistice, pentru că acest stil reflectă realitatea imediată.
- Stilul publicistic utilizează un lexic foarte variat. Îmbină sensurile denotative cu cele
conotative. Se caracterizează și prin prezența digresiunilor (abatere de la subiectul
central). Utilizează figurile de stil
- Utilizează citatul din cele mai diferite opere literare/ științifice/ texte de lege/
discursuri ale politicienilor. Utilizează lozinci , sloganuri, (ex: corupția ucide) citatele și
maximele (sunt foarte apropiate de proverbe= comentarii scurte, sintetice referitoare
la normele morale) sunt de asemenea mijloace. Titluri frapante/ șocante (titlu care
ne surprinde), de multe ori metaforice- sunt utilizate pentru a capta atenția.
- De multe ori, articolele incorporează și o nota polemică. (=război/ dispută)

STILUL COLOCVIAL
- Îndeplinește funcția de comunicare într-o sferă restrânsă:
 Relații particulare (neoficiale)
 Între membrii familiei
 Cercul de rude
 Colegi
 Membrii unei colectivități întâmplător construită
- Abordează o arie tematică vastă (multe teme)

Modalități de comunicare:
 Dialogul oral (cel mai frecvent)
 Dialogul scris (scrisori, mesaje)
 Monologul scris ( jurnal intim, notite)
 Monologul oral (relatare, povestire)
Caracteristici:
 Naturalețea (degajarea prin exprimare)
 Comunicarea nu se supune normelor
 Se pot manifesta norme locale, specifice unui mediu
 Utilizate particularități regionale/ socio regionale
 Utilizate elemente jargon sau argou (nașpa)
În vorbirea uzuală relațiile dintre diferite funcții ale structurilor sintactice slăbesc:
- Apariția unor enunțuri fără contururi ferme
 - Se produc inversiuni, elipse (lipsește predicatul)
- Apar digresiuni
- Pot interveni paranteze, completări
- Se observă neglijențe în articularea sunetelor/ cuvintelor
Oscilația dintre economie și abundență în exprimare:
ECONOMIE:
 Prezența clișeelor lingvistice
 Prin formulări stereotipice (ex: ne auzim?)
 Enunțuri eliptice (fără predicat)
 Abrevierile (ex: mă duc să mă dau cu bicla/ este o chestiune f.e urgentă)
 Prezența comunicării nonverbale:
o Mimică
o Poziția corpului
o Gestică
o Expresia feței, a privirii
ABUNDENȚA:
 Se materializează prin repetiții (se reiau informații cu alte cuvinte)
 Tautologie
 Pleonasm
 Utilizarea zicătorilor, proverbelor
 Evitarea unor cuvinte abstracte, înlocuite cu perifraze (ex: nostalgie= stare
caracterizată prin dorul de cineva/ ceva)
 Încărcătura afectivă (comunicările dincolo de conținutul lor pot)
Forme de concretizare:
- Prezența diminutivelor/ augmentativelor
- Cuvintele peiorative (cu sens defavorabil, care explică disprețul)
- Superlativele expresive (mega-afacere, super-inteligent, super-tare)
- Sintagme afective (un drăguț de copil)
- Expresiile figurate (utilizează figurile de stil)
- Interjecțiile (ex: wow- mijloacele de apel afectiv, formule de adresare vocative,
imperative)
- Topica (locul cuv. în propoziție) afectivă a enunțului (ex: Greu a fost testul)
- Mijloacele fonetice (intonație interogativă/ exclamativă)
- Accelerare / încetinirea ritmului vorbirii
- Comunicarea este însoțită de comunicarea:
 Nonverbală: gesturi, mimică
 Paraverbală: intonația vocii, pauzele, viteza
- Sunt utilizate elemente de argon și jargon
Din perspectiva relației dintre emițător- receptor:
- Emițătorul poate fi specialist/ nespecialist
- Receptorul poate fi specialist/ nespecialist
Consecința: acordul (în măsura în care sunt invocate argumente valide, însă acordul nu este
obligatoriu)
 TEMĂ. PROVERBE. PERIFRAZĂ.
1. PROVERBE
 „A călca pe bec”- a greși
 „A fi cu ochii în patru” – a spiona/ a cerceta
 „Ai carte, ai parte”- dacă înveți vei ajunge cineva în viață
 „Buturuga mică răstoarnă carul mare”- nu tot timpul cel mare poate să facă ceva
care cel mic nu poate face
 „După furtună vine și vreme bună ”- după întâmplările rele mereu vine și un lucru
bun
 „Calul de dar nu se caută la dinți”- lucrurile primite în dar se acceptă așa cum sunt,
fără să se țină cont de defecte
 „Când doi se ceartă al treilea câștigă”- nu este bine sa te certi cu ceilalti deoarece
amandoi veti pierde sansa de a castiga ceva
 „Graba strică treaba”- dacă te grăbești lucrul pe care îl faci nu va mai avea aceeași
calitate
 „Minciuna are picioare scurte”- dacă minți la un moment dat adevărul se va afla,
pentru ca cel care a spus minciuna nu va mai știi ce minciună a spus
 „Râde ciob de oală spartă”- se referă la faptul că oamenii râd unii de alții,dar de ei
înșiși nu spun nimic.
2. PERIFRAZA
 „a murit”- a trece într-o lume mai bună
 „a fi norocos”- atunci când ai impresia că Universul ține cu tine, când este de partea
ta
 „pace”- liniște, senzație de împlinire sufletească
 „atitudine”- încredere în sine
 „idee”- inspirație

STILUL OFICIAL/ JURIDIC ADMINISTRATIV.

Stilul juridic :
- este specific domeniului public și relațiilor oficiale
- cuprinde: domeniul legislativ (articole de lege precum: (constituția, codul penal,
codul muncii (obligații și drepturi în domeniul profesiei), texte elaborate de organele
judiciare))
Caracteristicile stilului:
 ROL: exclusiv cognitiv ( de cunoaștere, informare)
 Are un conținut normativ (norme= reguli, legi)
 Enunțuri clare, lipsite de ambiguitate (posibilitatea ca o sintagma să permită
interpretări diferite)
 Enunțuri cu formă impersonală (ob. personale)
 Folosirea unui lexic u termeni clar definiți
 Folosirea clișeelor formale (formule fixe, des întâlnite)
 Terminologie consacrată specialității
  Sunt folosite multe neologisme
 Respectă proprietatea termenilor (utilizează mijloace adecvate pentru utilizarea
ideilor (cuvinte, forme, structuri, sensuri))
 Preponderență (predominanța) cuvintelor cu sens denotativ (propriu/ de bază)
Conform relației dintre emițător și receptor (beneficiar)
Emițătorul: este specializat, adică organul legislativ
Receptorul: - este specializat și este acela care trebuie să aplice legea

Efectul: este acordul, deoarece autorii sunt specializați, sunt persoane creditabile în
domeniul juridic
Conform funcției mesajului: INFORMARE, EDUCARE