Procese fundamentale într-o învăţare

Elementară

Andrei Cosmovici

In orice act de invatare intervine de fapt intreg psihismul, dar dacă în

anumite momente domină un proces, într-o altă fază intervine mai evident

altul. Astfel, in vederea studiului, putem descrie separat funcţiile de bază ale

procesului cognitiv. Intr-un act de cunoaştere elementară se distinge indeosebi

rolul atenţiei, perceptiei și memoriei. Aprofundarea cunoaşterii aduce in

prim plan imaginaţia şi gândirea. Desigur, in învăţământ, intervine tot timpul

atåt comunicarea dintre profesor şi elevi, cât și motivația ca motor al acti-

vităţii psihice.

Vom incepe cu primele trei procese, condiții evidente ale oricărei cunoaşteri.

1. Atenţia

A. Nu poate exista un act de cunoaştere eficientă şi cu atât mai mult unul

organizat in cadrul unei lecţii fără o focalizare a conştiinfei elevului, fără

câştigarea atentiei sale. Atenția constă în orientarea şi concentrarea activitatii

psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen (termenul „obiect" fiind

luat in sensul cel mai larg al cuvântului). Atenţia realizează o optimizare a

cunoaşterii: ea selectează o anume porţiune din câmpul perceptiv, inten-

sificand impresia, asigurându-i si mai multa claritate. Atenţia concentrată

implică şi rapiditatea sesizării unui eveniment aşteptat: intr-o aglomeraţie

observ mult mai repede sosirea unui prieten dacă urmăresc intenţionat directia

de unde mă aştept sa survina. Acest fenomen psihic este puternic influentat

de motivatie, de stările afective, fiind insotit de caracteristici bine cunoscute

ale posturii si mimicii (dacă privesc" inspre un eveniment indepărtat, de

exemplu, ridic capul, sprâncenele, apar cute pe frunte, ochii sunt larg des-

1
chişi, iar când caut in memorie o denumire se manifesta expresii contrarii).

Se pot descrie trei forme de atenţie. Una involuntard, când orientarea se

face de la sine, fără un efort din partea noastră, o atentie voluntard, care

presupune incordarea voinţei si o alta postvoluntard, atunci când o activitate

care a necesitat efort devine placută și ne atrage in mod spontan (copilul,

obligat să facă exerciţii la un instrument muzical, are nevoie de voinţă la

inceput, dar, progresand, muzica il atrage şi nu va mai cere efort voluntar).

B. Fenomenul atenţiei se distinge prin anume însuşiri, calități ale atentiei

care se manifestă in mod diferit de la o persoană la alta, importante pentru

exercitarea anumitor profesiuni, putand fi considerate adevărate aptitudini.

a. Capacitatea de concentrare, intensitatea atenției. Se poate măsura prin

rezistenta la excitanti perturbatorii, in special la zgomot. Zgomotul din

ambianță poate stânjeni foarte mult, atunci când trebuie să distingi un

aspect mai puţin evident. Totuşi, dacă o activitate este monotonă ori dacă

suntem obosiți un zgomot slab sau o muzică discretă poate favoriza munca.

In această privinţă un rol semnificativ il joacă şi deprinderile.

b. Stabilitatea atenției, durata concentrării depind de particularitățile persoa-

nei şi de natura obiectului sau a activității. Un obiect cu structură simplă

şi nemişcat ne reține foarte puţin atenţia. Pe când un altul complex şi in

mişcare poate fi observat multă vreme, fără intreruperi.

c. Volumul atentiei este limitat. G. Miller a demonstrat că numărul unităţilor

ce poate fi sesizat dintr-o dată este de 72. Dar o unitate" poate fi forniată

din 3-4-5 litere sau cifre.

d. Distribusia este o proprietate mult discutată. Ea constă în capacitatea de a

sesiza simultan intelesul mai multor surse de informaţii. De fapt, e impo-

sibil să urmăreşti în detaliu două mesaje complicate, emise concomitent.

De asemenea, nu putem supraveghea desfăşurarea a două acțiuni complexe

2
pe care le executăm simultan. Şi totuşi, analizând numeroasele solicitări

la care este suous un pilot de avion (urmareste linia orizontului, cadranele,

ascultă informaţiile din căsti, acţionează manşa şi palonierul) constatăm

că distribuția e posibila. In adevăr, ea se poate realiza când mişcările sunt

puternic automatizate şi informaţiile foarte familiare.

C. Din punctul de vedere al organizării şi desfăşurării procesului didactic

sunt importante condiciile care favorizează concentrarea involuntară a atenției.

Mai intai există condiții exteme.

a. Noutatea obiectelor, fenomenelor, situatiilor ne atrage cu uşurinţă atenţia.

De aceea nu are rost să prezentăm elevilor plange sau mulaje Infarişând

plante, animale sau obiecte bine cunoscure. Numai atunci când avem certi-

tudinea unui aspect important, dar de obicei nesesizat, are rost să expunem

ceva familiar copiilor,

b. Intensitatea stimulilor, o lumină, un sunet puternic trezesc atenia: obiec-

tele mari sunt observate mat repede decât cele mici, culorile vii - mai

mult decât cele pale. Dar contrastul are un rol important intr-o clasa in

care e liniste deplina, bazaitul unei albine este nuzic cu claritate). Inseamnă

ca planşele trebuie sa fie mai viu colorate si in culori contrastante, iar

animalele sau plantele mici trebuie prezentate mărite mult. In acest din

urmă caz să nu omitem a indica mărimea reală pentru ca scolarii să nu

rămână cu o idee cronată asupra dimensiunii lor.

C. Miscarea, schimbarea, variația atrag cu uşurinţă atenţia. De aceea filmul

e mai util decât prezentarea unor planşe sau fotografii.

d. Pe lângă factorii externi intervin şi factorii interni contribuind la suscitarea

atenţiei, cel mai important fiind interesul. Ceea ce ne interesează, ne

atrage cu uşurinţă atenţia. Interesul este subordonat motivatiei, trebuin-

telor, sentimentelor noastre. Dacă ne e foame, ne sar in ochi vitrinele

3
tuturor cofetăriilor. Când dorim să cumpărăm o carte nou apărută, vedem

de departe orice stand cu cărți. Dacă interesul se află in concurență cu

unul din factorii obiectivi, el se dovedeşte mai puternic. Un colecționar

pasionat de timbre se va îndrepta, intr-o expoziție, spre o vitrină cu noutăți

din acest domeniu, neglijând un imens televizor alăturat. Cultivarea intere-

selor elevilor este una din sarcinile principale ale şcolii, ele influenţând

profund şi multilateral viața psihică.

Condițiile atentiei, menţioihse mai sus, duc la imperative elementare

de ordin metodic: alte aspecte importante decurg din studiul procesului

perceptiei.

2. Percepția

Percepția este cunoaşterea obiectelor si fenomenelor in integritatea lor și

in momentul când ele acționează asupra organelor senzoriale. Deşi oamenii

socotesc percepția ca un proces simplu, in realitate ea constituie un fenomen

complex. De exemplu, iată, in marginea unei poieni zărim un stejar falnic.

Aceasta inseamnă mai întâi recunoaşterea respectivului copac, deosebindu-l

de un plop sau de un tei. Apoi, deşi imaginea pe retină este răsturnată, eu il

văd aşa cum e: având coroana in sus şi rădăcina jos. In acelaşi timp, cu

toate că imaginea se produce în ochii mei, deci in interiorul meu, eu văd

copacul in afară şi la o distanţă de cca 50 de metri. In fine, am certitudinea

realităţii arborelui (nu este doar o imagine din vis).

Fără a incerca să explicăm toate aceste aspecte, vom arăta cum in actul de

percepţie intervin o serie de procese psihice complexe. Mai întâi, perceptia e

constituită din numeroase senzatii. De pildă, stejarul ne provoacă senzaţii de

culoare, senzații olfactive (mirosul taninat), iar dacă ii atingem scoarţa şi

senzatii tactile,

Dar perceptia nu e doar o sumă de senzaţii. Intervin și imagini, urme ale

4
perceptiilor anterioare. Reprezentările fac perceptia mai bogată, mai vie.

Când sosim cu trenul intr-un orăşel necunoscut, piata din fața gării ne apare

destul de confuză... văd niste clădiri, nişte străzi fără vreo semnificație. Dar