Vremea se dezmor\ea.

Iarna, istovit[ ca o bab[ r[ut[cioas[, se zg`rcea mereu, sim\ind apropierea

prim[verii din ce ]n ce mai dezmierd[toare. Haina de z[pad[ se zdren\uia dezvelind trupul negru al
c`mpurilor. Ion de-abia a=teptase zilele acestea. Acuma, st[p`n al tuturor p[m`nturilor, r`vnea s[ le
vad[ =i s[ le m`ng`ie ca pe ni=te ibovnice credincioase. Ascunse sub troienele de om[t, degeaba le
cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima mo=iei. Dorea s[ simt[ lutul sub picioare, s[ i se aga\e
de opinci, s[-i soarb[ mirosul, s[-=i umple ochii de culoarea lui ]mb[t[toare. Ie=i singur cu m`na goal[, ]
n straie de s[rb[toare, ]ntr-o luni. Sui drept ]n Lunci, unde era porumbi=tea cea mai mare =i mai bun[,
pe spinarea dealului... Cu c`t se apropia, cu at`t vedea mai bine cum s-a dezbr[cat de z[pad[ locul ca o
fat[ frumoas[ care =i-ar fi lep[dat c[ma=a ar[t`ndu-=i corpul gol, ispititor. Sufletul ]i era p[truns de
fericire. Parc[ nu mai r`vnea nimic =i nici nu mai era nimic ]n lume afar[ de fericirea lui. P[m`ntul se ]
nchina ]n fa\a lui, tot p[m`ntul... +i tot era al lui, numai al lui acuma... Se opri ]n mijlocul delni\ei.
Lutul negru, lipicios, ]i \intuia picioarele, ]ngreuindu-le, atr[g`ndu-l ca bra\ele unei iubite p[tima=e. }i
r`deau ochii, iar fa\a toat[ ]i era sc[ldat[ ]ntr-o sudoare cald[ de patim[. }l cuprinse o poft[ s[lbatic[ s[ ]
mbr[- \i=eze huma, s[ o cr`mpo\easc[ ]n s[rut[ri. }ntinse m`inile spre brazdele drepte, zgrun\uroase =i
umede. Mirosul acru, proasp[t =i roditor ]i aprindea s`ngele.