Sunteți pe pagina 1din 4

Nevoia de a trăi demn

Să ne imaginăm lumea ca pe o cameră mare, infinită. În ea ar intra toți oamenii, cu mic cu


mare. Aici, fiecare om care pătrunde, uită cine este, își uită poziția socială, statutul; aici nu există
diferențieri, oamenii sunt egali, cel puțin deocamdată. Aici nu există sărăcie pentru că toți oamenii
disting binele de rău și îl înterpretează la fel. Nu există suferință, nu există umilire, demnitatea
fundamentală a ființei umane nu este subminată. Aici există demnitate.... Este un vis. Desigur lucru-
rile nu stau deloc așa; John Rawls, în A Theory of Justice, se întreabă cum ar înfăptui oamenii
dreptatea, o dreptate echitabilă, dacă ar omite particularitățile lor, irelevante din punct de vedere
moral. Argumentul lui Rawls pornește de la experimentul mental al vălului ignoranței, care presu-
pune o situație în care oamenii sunt lipsiți de orice cunoștință privind înzestrările lor, valorile mora-
le pe care le au și preferințele concrete. Tot ceea ce știu ei este că vor avea preferințe pentru satis-
facerea cărora va fi nevoie de mijloace. Din aceeași perspectivă putem extinde granițele acestei ca-
mere imaginare și la subiectul pe care dorim să-l discutăm și anume la sărăcie. Există numeroase
conexiuni între sărăcie și drepturile omului: atunci când drepturile nu sunt respectate suficient, ris-
cul de a deveni sau a rămâne sărac este mult mai mare. În plus, cercetările arată că 80% dintre per-
soanele care trăiesc în sărăcie vorbesc despre cum aceasta le afectează demnitatea.

Din această perspectivă Dreptul persoanei la un nivel de trai suficient pentru ea și familia
sa, aparține categoriei drepturilor economice și sociale, astfel „atât în Declarația Universală a
Drepturilor Omului, cât și în Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și
Culturale se consacră importante drepturi economice și sociale ale ființei umane, recunoscându-se
că idealul fiecăruia este eliberarea de teamă și mizerie, care „nu poate fi realizat decât dacă se
creează condiții care îi permit să se bucure de drepturile sale economice, sociale și culturale, ca și
de drepturile sale civile și politice.” Acest drept este, în mare măsură, şi rezultatul unei noi viziuni
privind asigurarea drepturilor cetăţeneşti nu numai prin eforturile individuale ale fiecărui stat, ci şi
prin eforturile colective ale comunităţii internaţionale. Prin conţinutul său, dreptul la un nivel de trai
decent include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure, lui şi familiei, un
trai civilizat, decent.

Dar ce înseamnă un trai decent? Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în


anul 1966, adoptă Pactul Internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale. Acesta
consacră: „dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa,
inclusiv hrană, îmbrăcăminte și locuință suficiente, precum și la o îmbunătățire continuă a
condițiilor sale de existență.” „Toate statele părţi la Pactul Internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi politice au recunoscut dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient
atât pentru ea, cât şi pentru familia sa. Acest drept se va contura în jurul a trei aspecte de bază:
dreptul la hrană, dreptul la îmbrăcăminte şi dreptul la o locuinţă, toate având o trăsătură comună și
anume suficienţa”. Raportându-ne la România, doctrina sau practica constituțională reglementează
acest cadru: un nivel de trai decent trebuie sau, cel puţin, ar trebui să presupună un nivel de trai care
să nu aducă atingere sub nicio formă personalităţii şi demnităţii oricărui individ. Dacă omul este o
ființă complexă, o ființă socială (dreptul la muncă, dreptul la educație etc), dar și o ființă umană
(dreptul la viață ș.a.) sau o ființă politică (drepturi politice), în cazul dreptului la un trai decent
putem avea în vedere ca scop fundamental calitatea vieții. Considerăm că aceasta, fără îndoială, este
unul din scopurile finale ale existenței omului, iar finalitatea lui este generată în primul rând de
însuși munca fiecăruia dintre noi. Deci munca duce la un trai decent. Pentru aceasta trebuie să ai
posibilitatea de a munci; dreptul la muncă trebuie să îți fie asigurat și garantat. Ce se întâmplă însă,
de exemplu, atunci când nu poți munci? Cînd ești pus din diverse motive în imposibilitatea de a
munci, de ați exercita profesia? (concediu de maternitate, invaliditate, boală). Atunci statul, prin
componenta socială trebuie să acționeze pentru luarea măsurilor de dezvoltare economică, de
protecție și de asistență socială pentru asigurarea unui trai decent. Dacă egalitatea este un drept
fundamental al fiecărei ființe umane și toți indivizii sunt egali în drepturi, fără privilegii și fără
discriminări, atunci această egalitate vizează și asigurarea și garantarea unui nivel de trai, care să
corespundă, cel puțin, unor minime standarde de viață. Desigur că există situații, interpretabile, cînd
chiar dacă muncești, nu reușești să asiguri nici măcar acele standarde minime de viață. Toate
societăţile din lume generează, într-un fel sau altul, sărăcie. Afirmația că nu există oameni bogaţi şi
oameni săraci, ci oameni harnici şi întreprinzători şi oameni leneşi şi lipsiţi de iniţiativă este relativă
şi nerealistă. Nu toţi oamenii săraci sunt leneşi şi lipsiţi de spirit de iniţiativă şi nici toţi oamenii
bogaţi harnici, inteligenţi şi foarte întreprinzători. Intervenția statului în aceste situații ar trebui să
fie imediată și fără discriminare. Dreptul persoanei la un nivel de trai suficient pentru ea și familia
sa este legat de fericirea, bunăstarea, integritatea și demnitatea fiecărui individ, prin urmare toți
trebuie să poată beneficia de anumite condiții rezonabile de viață, care să-i asigure atât lui cât și
familiei sale, un trai civilizat și decent.

De ce este necesar asigurarea dreptului la un trai decent? Un argument solid ar fi faptul


că lipsa unui trai decent duce la sărăcie. În Europa, conform studiilor, o persoană din șase trăiește
sub pragul de săracie. Sărăcia conduce invariabil la excluziune socială, cu precădere în perioadele
de recesiune economică. De asemenea, sărăcia este direct răspunzătoare de mari mișcări sociale
care de cele mai multe ori generează conflicte umane cu consecințe ireparabile. Ca să exemplificăm
cu fapte istorice este suficient să menționăm perioada interbelică, când pe fondul Marii Crize
Economice, Europa vlăguită după Primul război Mondial nu se poate opune instalării unor regimuri
totalitare. Care este speranța de viață a unui om atunci când zi de zi se luptă cu tot felul de
privațiuni? Cum se poate el lupta cu durerea provocată de foamete sau de boală? Cum se poate el
raporta, ca individ, ca ființă umană la ceilalți? Toate aceste aspecte ale sărăciei pot coexista, fără
însă a face din sărăcie o stare îngrozitoare. Riscul de sărăcie și de excluziune sociala sint conceptele
preferate de Comisia Europeana.  Dezideratul este "incluziunea socială", definită mai ales ca
reinserție pe piața forței de muncă sau în sistemul educațional, precum și un accent crescut  pe
politici sociale active, în defavoarea celor pasive. Oameni bogați și oameni săraci au fost și vor fi
tot timpul. Nu există o ieșire din acest complex sistem, poate doar în camera imaginară prezentată la
început. În acest sistem sărăcia şi bogăţia se produc şi se reproduc în permanență. Autoreglarea
acestui sistem este dramatică pentru omul de rând, iar ieşirea din sistem pare imposibilă.

În fiecare an mor de foame aproape atâţia oameni câţi au pierit în primii patru ani din cel de-Al
Doilea Război Mondial. Cu toate acestea există contestatari. Aceștia cred că populaţia Terrei ar
trebui să fie redusă doar la câteva sute de milioane. Nu toți cei slabi, mărginiți ai sorții trebuie să
trăiască, să aibă dreptul la un trai decent. Vorbind despre resursele limitate ale Terrei, consideră că
explozia demografică ar grăbi epuizarea resurselor şi ar grăbi sfârşitul omenirii, ei încurajează
erodarea populaţiei prin tot felul de soluții diversificate: războaie pustiitoare, înfometare,
răspândirea unor epidemii care să împuţineze populaţia planetei, încurajarea conflictelor locale etc.
Eradicarea sărăciei sau ameliorarea situaţiei generată de sărăcie nu pot fi pe placul lor. Ele n-ar
putea fi altceva decât încurajarea exploziei demografice şi, deci, a scurtării duratei civilizaţiei
umane pe planata Pământ. Dar atunci cum mai ai putea să te consideri om? Cum vei mai putea să-ți
privești aproapele spunându-i că ai făcut tot ce ai putut pentru el? De ce să nu căutăm alte resurse de
hrană? Noi modalități de producere a acesteia, noi tehnologii de regenerare a resurselor,

Ne intrebăm: Unde este demnitatea celui sărac? Rousseau vorbea despre starea naturală a omului
și identifica la nivelul fiecărei conștiințe a individului două principii: cel al autoconservării (al
stimei de sine, iubirea și respectul pentru propria persoană) și al doilea care rezidă din mila sau
simpatia (compasiunea) față de semenii noștri. Simțim o aversiune naturală față de suferința altor
ființe vii. Mila este cea care ne face să alergăm în ajutorul celor pe care îi vedem suferind. Ea este
cea care, în stare de natură, ține loc de legi sau de moravuri. Din această lumină intervenția
oamenilor, prin organele de conducere și decizie ale statului în favoarea celor dezavantajați, pentru
asigurarea unui trai decent este esențială și nu ar trebui să nască resentimente. De asemenea, nu
trebuie ignorat faptul ca ideile de solidaritate, dreptate socială, eradicarea sărăciei sunt provocări ce
privesc nu numai interiorul Uniunii Europene, ci și implicarea pe scena economică și politică
mondială. Putem, deci, spune că traiul decent se poate traduce, în sensul său larg și, evident, în
strânsă legătură cu dimensiunea sa axiologică, ca fiind acea obligație a statului de a-i asigura omului
pe lângă dreptul la venituri (salariu, pensie etc.) și „dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să
asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor“, adică accesul omului la bunurile și serviciile
civilizației, cum ar fi dreptul la hrana rațională și calorică, la tehnica modernă, la asigurare
medicală, la cultură etc. și, nu în ultimul rând, la toate acele elemente inerente dezvoltării libere a
personalității, teză care implică inclusiv respectarea vieţii private și a demnităţii persoanei.

În concluzie, dreptul persoanei la un nivel de trai suficient este un drept important, deoarece
acest lucru include automat dreptul persoanei la viață, dreptul și libertatea persoanei la muncă,
asistență socială, dreptul la un trai decent. Fiindu-le respectat dreptul la un trai decent, oamenii au
parte de demnitate, ceea ce, într-o țară democrată, este imperios necesar. Fiindu-le respectat dreptul
la un trai decent, oamenii au acces la educație, reușind să le asigure copiilor un trai mai bun, un
viitor mai bun, un viitor prosper. Dreptul persoanei la un trai decent ajută oamenii să aibă parte de
incluziune socială, iar acest lucru subliniază importanța sociabilității în vederea unui trai mai bun al
persoanelor și al famililor acestora. Astfel, oamenii au parte de fericire, sănătate, bunăstare și
integritate.

S-ar putea să vă placă și