Tulburarea depresivă majoră

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezenţa unuia sau mai multor

episoade depresive. Daca sunt cel puţin două diagnosticul va fi detulburare
depresivă majoră recurentă. Din această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea
depresivă majoră le includ pe cele ale episodului depresiv. Cu toate acestea cei doi
termeni nu sunt identici deoarece episodul depresiv, atunci când este însoţit şi de alte
simptome, poate să facă parte din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).

Criterii de diagnostic:

1. cel puţin unul din următoarele simptome:

o - dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
o - diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru aproape toate
activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
2. cel puţin patru din următoarele simptome:
o - insomnie sau somn prea mult
o - scăderea sau creşterea apetitului
o - agitaţie sau lentoare ( pacientul nu poate sta liniştit sau opusul – se
mişcă şi vorbeşte mai lent decât de obicei; lucruri ce pot fi remarcate şi de cei
apropiaţi )
o - stare de oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
o - sentimente de inutilitate sau de vină excesivă aproape în fiecare zi
o - diminuarea capacităţii de a gândi, de a se concentra, de a lua o decizie
o - gânduri frecvente la moarte
3. simptomele durează de cel puţin doua săptămâni
4. simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional
sau social (exemplu: o pacientă nu mai poate avea grijă de copii).

Tipuri:

Episoadele depresive se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe.

La stabilirea tipului episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice
bolii şi de severitatea acestora, precum şi de gradul în care pacientul poate să
funcţioneze.

Dacă depresia este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei
delirante (exemplu: pacientul are convingerea ca este vinovat pentru boala unei fiinţe
iubite) episodul va fi considerat ca fiind sever cu elemente psihotice.

Există unele episoade în care dispoziţia depresivă are o notă distinctă faţă de ce a trăit
pacientul până atunci. Este mai intensă şi nu se îmbunătăţeşte la evenimente pozitive.
Pacientul se simte mai rău dimineaţa, se trezeşte mult prea devreme, nu are poftă de
mâncare iar persoanele apropiate pot remarca o stare de nelinişte. Aceste simptome
poartă numele de episod depresiv cu elemente melancolice. Oarecum opus acestuia
este episodul cu elemente atipice. Acesta se caracterizează printr-o îmbunătăţire a
dispozitiei în cazul unor evenimente plăcute. Pacientul are apetit alimentar crescut,
doarme mai mult decât de obicei şi prezintă o sensibilitate mai accentuată în cazul în care
se simte respins.

În depresie pot apărea şi elemente catatonice, care nu sunt caracteristice acestei boli.
Catatonia reprezintă o stare în care pacientul se mobilizează cu greu sau prezintă o stare
de agitaţie extremă, nu răspunde la stimuli din exterior, poate refuza să se alimenteze
sau poate menţine posturi bizare pentru perioade lungi de timp. Stresul la care este
supus organismul într-o asemenea situaţie, precum si posibilitatea unei boli severe
nepsihiatrice fac din catatonie un motiv foarte serios de prezentare urgentă la spital.

Episoadele depresive pot apărea şi imediat după naştere. Ele sunt mai frecvente la
femeile aflate la prima naştere şi sunt considerate ca fiind postpartum doar în măsura în
care debutează în primele 4 săptămâni de la naştere. Aceste paciente prezintă labilitate
afectivă; unele dintre ele au o preocupare excesivă faţă de bunăstarea copilului, pe când
altele manifestă dezinteres şi frică atunci când rămân singure cu nou născutul. O mică
parte dintre depresiile postartum pot fi severe şi pot fi însoţite de elemente psihotice
(pacienta are halucinaţii sau convingeri bizare); în această situaţie mama poate
reprezenta un pericol pentru sănătatea copilului. În primele 10 zile de la naştere este
foarte frecventă o stare de tristeţe tranzitorie („baby blues”), care nu îndeplineşte
criteriile unui episod depresiv şi care nu trebuie interpretată ca fiind depresie postpartum.

Evoluţie:

Odata ce un pacient a avut un episod depresiv, există o probabilitate destul de mare

(aproximativ 70%) ca pe parcursul vieţii să mai facă un episod. Dacă este la al doilea
episod depresiv, riscul de a-l face pe al treilea creşte la 85%. Astfel pe măsură ce
numărul de episoade creşte, va spori şi probabilitatea de a mai avea încă unul, perioadele
dintre episoade vor fi din în ce mai scurte, ajungându-se ca simptomele depresive să fie
permanente. În cele din urmă depresia va fi considerată o trăsătură a personalităţii
pacientului.

Importante în evoluţia bolii sunt durata şi modul în care se rezolvă primele episoade.
Există posibilitatea ca dispoziţia depresivă să treacă dar să se menţină unele dintre
simptomele asociate (insomnie, stare de oboseală, diminuarea capacităţii de a gândi sau
de a se concentra). O astfel de rezolvare a episodului depresiv poartă denumirea
de remisiune parţială. În această situaţie pacientul este mulţumit de starea lui de
sănătate şi are tendinţa de a minimaliza simptomele rămase.
Remisiunea parţială după primul episod sau prime episoade foarte lungi fac prognosticul
bolii să fie nefavorabil; vor urma şi alte episoade care vor fi din ce în ce mai frecvente,
durata acestora va fi mai mare, între episoade nu vor exista perioade fără simptome
asociate depresiei iar răspunsul la tratament va fi din ce în mai redus.

Din această cauză este foarte important modul în care sunt gestionate primele
episoade ale bolii, în special primul episod. Prezentarea în timp util la psihiatru,
iniţierea rapidă a unei terapii, respectarea perioadei în care aceasta trebuie urmată şi
controlul periodic reduc la minim riscul apariţiei unui nou episod şi pot face din episodul
depresiv doar o experienţă neplăcută care s-a întâmplat odată, cu mult timp în urmă.

Este adevărat că unele episoade uşoare sau chiar moderate pot trece fără nicio
intervenţie din exterior. Dar dacă dispoziţia se menţine proastă mai bine de o lună sau
dacă se produce doar o remisiune parţială, nu are rost să se aştepte un miracol,
reducându-se astfel şansele unei evoluţii favorabile. Un prim episodul depresiv care a
trecut de la sine, nu înseamnă că se va întâmpla acelaşi lucru şi în cazul următorului.