Cititorule,

Dacă vrei să ne cunoști meleagurile, să știi cine ne-au fost strămoșii făuritori ai istoriei milenare
a așezărilor noastre, îndreaptă-ți pașii spre aceste ținuturi, respiră aerul răcoros al codrilor care
ne-au însoțit periplul prin veacuri, privește locurile, vino în contact cu oamenii, urmărește-le
realizările și ascultă... Vei desluși ritmurile vieții comunităților venind din timpuri preistorice,
fremătând aici, aproape de cetatea medievală a capitalei Moldovei. Ascultă povestea purtată în
zilele senine de susurul lin, ori la viituri de vuietul năvalnic al bătrânului Seretos și ale
afluentului său, Valea Mare, care ne-au fost coloana vertebrală a istoriei, leagănul continuității
noastre, sursa vitală a existenței rurale. Pleacă-ți urechea și ascultă, aruncă-ți privirea chiar de la
intrarea în Hănțești asupra priveliștilor mirifice... Din marginea codrilor și Ponorilor Pleșei vei
avea prilejul de a admira reflexele fiecărui apus de soare, mângâind în amurg strea inile caselor
acestui ș străvechi sat „revărsat sfios în vale”, căruia „frunza plopilor pe plaiuri” îi rostesc o
duioasă poveste din vremurile de altădată, cu hore, nunți și șezători, cu farmece, descântece și
vrăji, cu proverbe, snoave și sfaturi din bătrâni, cu plugușoare, colinde și obiceiuri ancestrale, cu
cântece, balade și legende din timpuri apuse. Lasă-te purtat de pași prin locurile legendare, cu
peisajele fermecătoare din Dealul Pleșei, din Pădurea Viișoara, La Casa Arsă, la Acumularea
Bucecea, prin Zăvoiul Stelea către străvechea vatră a Hănțeștiului de La Temelie, prin Lunca
Siretului La Podul Vechi, La Cotul Morii, La Roșca, în Cotul Prisăcii, spre Cotul Judelui, În
Răzeși sau În Vatra Satului, către monumentele de arhitectură medievală. Dacă vrei să reînvii
vremurile de glorie ale Mușatinilor, apleacă-ți tâmpla lângă zidurile groase ale bijuteriei
arhitectonice în stil moldovenesc, Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Hănțești Deal și
umple-ți sufletul cu splendoarea edificiilor religioase ctitorite mai recent: Biserica „Sfântul
Dimitrie” din Hănțești Vale, bisericile „Sfântul Nicolae” și „Duminica Tuturor Sfinților” din
Berești, care-și aruncă în fiecare zi, de veacuri, umbrele zvelte pe pământul strămoșesc. După ce
vei fi vizitat aceste lăcașuri de rugăciune, glasul bătrânelor clopote îți vor trezi un fior lăuntric,
îndemnându-te să aprinzi o lumânare, să-ți îndrepți gândurile și recunoștința spre generațiile de
oameni minunați care ne-au lăsat o valoroasă moștenire istorică. Lumina aprinsă de tine, de noi
și de generațiile următoare, le va lumina calea „bunilor țărani care colindă sub pământ”, spre a le
desluși „drumul spre câmpiile mănoase, unde țara veche doarme-n oase...” Și..., aidoma spuselor
unui cugetător antic, „nu căuta departe ceea ce poți găsi atât de aproape”. Când vei observa că
pâlpâirile luminii care izvorăște din trecut vor începe să slăbească, jărește-i focul, încrustat în
mărturiile trecutului îndepărtat al acestui neam, mărturii înmănuncheate și prin osteneala noastră
în paginile celor două volume monografice. Dac-ai avut plăcerea de a ne vizita satele și
împrejurimile lor de basm, dar și chemarea lăuntrică de-a afla din paginile primului volum
monografic, publicat în 2008, „frânturi din cele peste șase veacuri de trudă, suferință și mărire a
generațiilor de minunați oameni care-au trăit și creat pe acest picior de plai românesc”, suntem
convinși că vei zăbovi cu și mai mult interes asupra filelor prezentului volum, a căror slove aduc
la cunoștința publicului larg, prin strădaniile noastre, aspecte inedite de cultură materială și
spirituală care atestă vechimea populării și continuitatea de locuire multimilenară în acest spațiu
geografic. 8 Scotocind colecțiile de documente date mult timp uitării, studiile etnografice și
folclorice, lucrările monografice, geografice, istorice și statistice, reprezentările cartografice și
presa vremii, vă oferim în această carte o viziune istorică asupra dovezilor de locuire străveche și
a dinamicii extinderii vetrelor satelor Hănțești și Berești în timp, de la formele arhaice la
înfățișarea actuală, cu întreg cortegiul de implicații majore asupra mediului geografic. Am
încercat totodată să reconstituim documentat, în maniera posibilă, aspecte din lumea satului de
odinioară, cu economia sa arhaică, cu portul tradițional, înfățișarea și firea locuitorilor în
viziunea călătorilor străini care ne-au vizitat meleagurile, a etnografilor, istoricilor și geografilor.
Cunoscând nemijlocit, de peste cinci decenii, realitatea satelor noastre, cu ansamblul de
manifestări care le-au conferit unicitate, trăinicie și frumusețe, am zăbovit mai mult asupra
multitudinii de datini și credințe păstrate aproape nealterate din vremuri străvechi, precreștine,
ori din feudalism sau perioada modernă, cu spectacolul grandios al sărbătorilor calendaristice,
din ciclul vieții sau prilejuite de ocupațiile tradiționale. Din colecțiile inedite ale vremii, din
publicațiile periodice și studiile etno-folclorice vechi de peste un secol, am readus în memoria
colectivă colindele și plugușoarele de altădată, doinele și cântecele, baladele și legendele
autentice care ne-au însoțit istoria. Formația noastră profesională, în domeniul istorico-geografic,
ne-a ușurat și călăuzit demersul științific de reliefare a influențelor multiple pe care elementele
naturale, socio-economice și istorice le-au avut în decursul timpului asupra evoluției teritoriale,
tipologiei, fizionomiei și funcțiilor așezărilor umane. Frumusețea și vraja satelor de pe aceste
meleaguri, răsfirate pe văi, la poalele codrilor seculari, au exercitat o permanentă atracție pentru
noi și un îndemn spre investigații științifice. Studiul aprofundat și de durată al surselor
documentare de arhivă, al publicațiilor apărute până în prezent și mai ales asupra realităților
concrete din teritoriu, ne-au facilitat conturarea unor opinii argumentate științific, referitoare la
controversele existente în legătură cu originea numelor satelor, localizarea străvechilor vetre ale
Hănțeștiului și Bereștiului, locuirea vremelnică a sașilor în aceste ținuturi, vechimea Bisericii
“Duminica Tuturor Sfinților” din Hănțești Deal, originea bogatului fond al toponimiei minore,
apartenența administrativ-teritorială a satelor în decursul istoriei. Acest volum al studiului
monografic include și o prezentare evolutiv-istorică a instituțiilor locale: biserica, administrația,
școlile, grădinițele de copii, bibliotecile, căminele culturale și cinematografele sătești, instituțiile
de ocrotire a sănătății, de asigurare a ordinii publice, băncile de credit rural și serviciul poștal.
Din galeria oamenilor de seamă care s-au născut, au trăit și creat pe aceste meleaguri, lucrarea
noastră vă aduce la cuno tin ș ță viața și opera unor personalități marcante, trecute adesea în
uitare, care au adus cinste satelor noastre pe plan regional și național, făcând din muncă și creație
un crez prin care și-au servit cu pasiune și devotament neamul. Din dorința ca trecerea timpului
și nepăsarea unora să nu mai aștearnă definitiv uitarea asupra unor surse monografice prețioase,
care ne-au servit parțial la documentare, le-am reprodus ca anexe spre finalul lucrării. 9 Aria
problematică largă și volumul informațional vast care au stat în atenția întocmirii monografiei
comunei Hănțești, nu au putut fi cuprinse în primele două volume, motiv pentru care ne aflăm
într-un stadiu avansat de redactare al celui de-al treilea volum monografic, pe care sperăm să-l
putem publica într-un viitor apropiat, incluzând o multitudine de mențiuni documentare ale
Hănțeștiului și locuitorilor săi în decursul secolelor trecute, referitoare la: specificul gospodăriile
țărănești, locuința în decursul timpului, vechile curți boierești din regiune, resursele naturale
locale și utilizarea lor, economia ținutului în prezent, rețeaua căilor de comunicație, ariile
naturale protejate. Autorii 10 CAPITOLUL I. POPULAŢIA ÎN DECURSUL ISTORIEI Apariţia
şi evoluţia primelor forme de locuire rurală în spaţiul nord-moldav datează din vremuri
preistorice, fiind determinate de un complex de factori favorizanţi, de natură fizico-geografică şi
istorică (M. Schipor, 2008, p. 54-55). Originea străveche şi permanenţa multiseculară de locuire
în Valea Siretului, considerată de cercetători drept cea mai importantă axă de concentrare
demografică a teritoriului est-carpatic, sunt confirmate de numărul mare al descoperirilor
arheologice care s-au făcut în nordul Moldovei şi de multitudinea mărturiilor istorice, lingvistice,
antropologice sau etnologice. „Păianjenii făcură grea lucrare, De ne-am uitat atâta timp părinţii,
Dar se treziră clopotele minţii, Clopotniţă de neam e fiecare.” (Adrian Păunescu) I. 1.
VECHIMEA POPULĂRII REGIUNII Începuturile locuirii în forme arhaice pe aceste meleaguri
se pierd în negura vremurilor, fiind atestate arheologic de vestigiile paleolitice şi neolitice
descoperite în urma săpăturilor sistematice de amploare, a sondajelor sau cercetărilor de
suprafaţă din acest spaţiu geografic. Întemeierea vetrelor iniţiale ale satelor Hănţeşti şi Bereşti în
arealele inundabile ale şesului Siretului, supuse unor succesive inundări, aluvionări şi remanieri
majore ale stratelor sedimentare de suprafaţă (determinând strămutarea aşezărilor), a dus la
sporadice cercetări, recunoaşteri sau descoperiri arheologice în cuprinsul străvechilor „silişti”, cu
datare anterioară secolului al XIIIlea. Totuşi, sunt mai numeroase dovezile de locuire datând din
paleolitic, neolitic, epoca metalelor şi din perioada etnogenezei româneşti, identificate în urma
recunoaşterilor arheologice de suprafaţă şi a săpăturilor sistematice efectuate de cercetători în
regiunile învecinate, punând în evidenţă primele urme de aşezări şi continuitatea lor istorică.
Dintre cele mai reprezentative descoperiri arheologice consemnate în literatura de specialitate,
vizând începuturile de locuire în regiune, amintim următoarele: 1. Descoperirile arheologice din
apropierea Sireţelului (unde s-a aflat vatra iniţială a Hănţeştiului, „la Silişte”, „la Temelie”),
făcute de N. Zaharia în 1956: „la circa 4,5km distanţă de staţia de pompare [n.n. Bucecea] pe
terenul conductei pentru alimentarea Botoşanilor cu apă din Siret, [unde], pe suprafaţa distrusă a
unui promontoriu al terasei inferioare [n.n. terasa de 15-20m din stânga pârâului Sireţel], pe locul
în care în anul 1900 s-a descoperit o necropolă sarmată, s-au mai găsit mici fragmente de vase
aparţinând secolelor III şi IV d.Hr.” (N. Zaharia şi colab., 1970, p. 284). Fără îndoială, reprezintă
cele mai vechi vestigii de locuire descoperite în apropierea vetrei iniţiale a satului Hănţeşti,
situată pe stânga râului Siret, în apropierea Sireţelului (cursul părăsit al anticului Seretos, conf.
M. Schipor, 2008, p. 152). Necropola sarmată descoperită în anul 1900 reprezintă o „necropolă
feudală cu morminte conţinând monede şi obiecte de podoabă” (N. Zaharia şi colab., 1970, p.
284). Aşezarea din apropierea Sireţelului, atestată prin vestigiile atribuite primelor secole ale erei
creştine, era cu certitudine mult mai veche, datând din timpuri preistorice. 2. Descoperirile
arheologice de „La Temelii”, în partea nord-estică a actualei comune Hănţeşti, spre Ionăşeni,
unde „pe un martor de eroziune de formă alungită s-au descoperit un loc întărit prin val cu şanţ şi
numeroase fragmente ceramice aparţinând neoliticului dezvoltat (fază neprecizată a culturii
Cucuteni), Hallstatt-ului târziu şi eventual La Téne-ului II, cu elemente de tip bastarnic (sec. al
IIlea î.Hr.), începutului epocii migraţiilor (cultura Sântana 13 de Mureş-Cerniahov), precum şi
perioadei feudalismului dezvoltat, sec. XV-XVI” (cercetare N. Zaharia şi D. Teodor în 1957,
menţionate de N. Zaharia şi colab., 1970, p. 300). 3. Descoperirile arheologice din vatra satului
Hănţeşti şi din arealele limitrofe (publicate de Al. Odobescu – 1908, M. Ignat – 1976 şi 1981, M.
Babeş - 1993, A. Laszlo – 1994, B. Niculică – 2003), grupate în câteva situri: a) Situl din jurul
Bisericii Duminica Tuturor Sfinţilor, unde s-au descoperit: - fragmente ceramice din pastă fină,
fără pictură, atribuite Culturii Cucuteni, faza B; - câteva fragente ceramice caracteristice culturii
Noua, din epoca bronzului; - fragmente ceramice din prima epocă a fierului, Hallstatt-ului
timpuriu; - fragmente ceramice bastarnice încadrate în cultura Poieneşti-Lucaşovka, din La Tene;
- fragmente ceramice de la vase de uz gospodăresc, din secolele XIV-XVII; - un fragment de
creuzet miniatural vitrificat; - un fragment de buton ornamental, datând de la sfârşitul secolului
XV; - un fragment de disc smălţuit, în verde, care servea la împodobirea paramentelor
monumentelor de la sfârşitul secolului XV; - în zidul care împrejmnuieşte biserica (refăcută în
anul 1822 de spătarul Teodor Silion), se află încastrate (în poziţie secundară) fragmente de pietre
profilate, provenind de la cel puţin două ancadramente de fereastră, sculptate în stil gotic, care se
pot încadra în sec. XV-XVI; - cu ocazia lucrărilor întreprinse după anul 1950, pentru amenajarea
drumului, în faţa Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor” au fost descoperite câteva morminte de
inhumaţie, cu schelete în poziţie chircită, cu posibilă încadrare în cultura Noua şi fragmente
ceramice neolitice; - topor de luptă din bronz cu nervuri longitudinale în relief descoperit la
Hănţeşti (B. Niculică şi colab., 2004, p. 276 şi în Revista Arheologică, V, 1, 2010, p. 7). b) Situl
din sud-estul satului Hănţeşti, „La Vâlcele”, unde a fost identificată o aşezare străveche (ocupând
o suprafaţă de circa 1 ha, pe podul terasei de 15-20 m de pe dreapta râului Siret, în perimetrul
căreia s-au descoperit: - bucăţi de chirpic cu urme de nuiele imprimate provenind de la pereţii
unor locuinţe; - fragmente de vatră mozaicată; - fragmente ceramice din epoca bronzului, atribuie
culturii Noua; - fragmente ceramice dacice şi bastarnice, datând din „La Tene”, cultura
PoieneştiLucaşovka; - fragmente ceramice aparţinând culturii carpice, din sec. II-III d.Hr.; - un
fragment de amforă romană şi fragmente ceramice atribuite culturii Sântana de Mureş; Pe podul
terasei de 35-40 m, în apropiere de „Vâlcele”, tot pe dreapta râului Siret, a fost identificată o
aşezare străveche pe câteva sute de metri pătraţi, descoperindu-se: - un nucleu din stilex de Prut
patinat, cu urme de cortex, provenind din Paleolitic; - fragmente ceramice din epoca bronzului,
cultura Noua; - fragmente ceramice atribuite epocii „La Tene”; - fragmente ceramice de tip
„Sântana de Mureş”. c) Situl „La Şosea”, pe suprafaţa structurală de la limita nordică a vetrei
satului Hănţeşti, sunt menţionate vestigiile arheologice descoperite cu mai mulţi ani în urmă: -
fragmente ceramice datând din cultura Noua; - fragmente ceramice din Hallstatt, cultura Gava-
Holihrady; - fragmente ceramice masive din „La Tene”, cu decor cu brâu alveolar de la vase
dacice pentru provizii, precum şi fragmente ceramice bastarnice decorate cu „măturiţa”, atribuite
culturii Poieneşti-Lucaşovka. 14 Descoperirile arheologice întâmplătoare din vatra satului
Hănţeşti, de „La Vâlcele” şi de „La Şosea”, care nu au făcut încă obiectul cercetărilor
sistematice, „includ o mare cantitate de ceramică roşie, cu suprafaţă neagră, lustruită şi canelată,
caracteristică culturiii Gava, indicând existenţa mai multor faze de evoluţie a Hallstattului vechi
în zonă” (M. Ignat, 1976 p.105 şi 1981 p. 144). d) Descoperirile arheologice din secolul XIX, pe
teritoriul satului Hănţeşti, în spaţiul curţii vornicului Ioan Cupcici şi a urmaşilor săi (Maruşca,
Mihno), publicate de Al. Odobescu în 1908 şi de P.V. Batariuc în 1994: - „construcţii din piatră
(ziduri masive, pivniţe, galerii subterane de acces, urme de locuinţă), aparţinând probabil unei
curţi boiereşti feudale vechi (sec. XV),anterioară celeia construite de vornicul Teodor Silion”.
Arealul în care se află aceste vestigii se întinde între lăcaşul bisericii, locuinţa Rîznic Vasile şi
localul şcolii, în zona parcului fostei curţi boiereşti. - fragment de cahlă smălţuit în galben, cu
imaginea unui balaur; - fragment de cahlă nesmălţuit, pe care erau înfăţişaţi „Adam şi Eva cu
pomul ştiinţei între ei” („Heraldica Naţională. Patrupedele androcefale figurate în monumente şi
originea lor”, în „Convorbiri Literare XLII, 1908, 5, p. 499” şi „Ceramica monumentelor
descoperite la curţi boiereşti din judeţul Suceava”, în „SCIVA”, 45, 1994, 1 , p. 81). 4)
Descoperirile arheologice din vatra satului Bereşti şi de pe terasele versantului estic al Dealului
Pleşei (cercetări M. Ignat, referiri şi publicaţii M. Babeş - 1993, A. Laszlo – 1994 şi B. Niculică
– 2003, menţionate în PUG com. Hănţeşti, 2004), grupate în câteva situri: a) Parcela „Girigan”,
amplasată în zona Bisericii „Sf. Nicolae” şi la est de monument, pe podul teraselor de 60-70 şi
100 m ale râului Siret (la circa 750 m distanţă de Acumularea Bucecea), unde s-au descoperit: -
un fragment ceramic din pastă fină, aparţinând unei faze neprecizate a Culturii Cucuteni; -
fragmente ceramice bastarnice şi dacice atribuite Culturii Poieneşti-Lucaşovka din „La Tene”; -
fragmente ceramice din pastă fină şi zgrunţuroasă, datând din cultura Sântana de Mureş; - un
fragment de amforă romană; - fragmente ceramice din sec. XIV, XV şi XVII. b) „Dealul Pleşei”
din vestul satului Bereşti. Pe terasa superioară de 170-180 m (culmea dealului), pe o suprafaţă de
circa 60 mp au fost descoperite: aşchii de silex patinate, nuclee epuizate, un gratoar pe lamă şi un
fragment de lamă din silex patinat, toate putând fi încadrate cronologic în paleoliticul superior
(gravettian). c) În vatra satului Bereşti (locuri neprecizate), s-au descoperit: - „un topor din
andezit, perforat, şlefuit, cu urme de utilizare îndeosebi în zona tăişului curbat” (B. Niculică –
2003, p. 69), datat din perioada de început a epocii bronzului, piesă aflată în colecţia prof. Th.
Ignătescu din Suceava; - un pumnal de piatră cu cioplituri pe întreaga suprafaţă şi cu vârful
rotunjit, aflat în prezent în Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava. Siturile arheologice din
zona satelor Hănţeşti şi Bereşti, împreună cu monumentele istorice, fac parte din aria zonelor
protejate, în vederea conservării şi protecţiei elementelor cu valoare de patrimoniu. 5.
Descoperirile arheologice de la „Adâncata-Imaş”, la limita sud-vestică a teritoriului comunei
Hănţeşti. Cercetările sistematice efectuate începând cu anul 2001 sub coordonarea 15
Complexului Muzeal Bucovina, în colaborare cu Facultatea de Istorie şi Geografie „Ştefan cel
Mare” din Suceava, au condus la „identificarea unei necropole tumulare aparţinând complexului
cultural Komarow-Costişa din epoca bronzului” (V. Budui şi B. Niculică, 2003, p. 177-180).
Acest sit arheologic este situat pe platoul lito-structural sarmatic care formează reversul cuestei
Hănţeşti, la vest de pârâul Porcului, de ambele părţi ale drumului comunal Adâncata-Feteşti, la
altitudinea de 400-405 m. Autorii menţionaţi au identificat „unele fragmente ceramice
descoperite în toamna anului 2001 chiar în vecinătatea nordică a necropolei, în apropierea
pădurii Hănţeşti (n.n. Pădurea Pleşa de pe versanţii nordici ai Dealului Pleşa), care ar putea
aparţine bronzului mijlociu, dintr-o aşezare contemporană necropolei” (Op. cit., 2003, p. 177). Ei
consideră că în preistorie această zonă se afla sub influenţa uneia dintre cele mai importante căi
de comunicaţie, dintre Culoarul Siretului şi Valea Sucevei (n.n. corespunzătoare mai recent
„Drumului Burdujenilor”, care lega satul Hănţeşti de oraşul Suceava). 6. Cercetările efectuate în
situl arheologic Feteşti - „La Schit” (unul dintre cele mai complexe din Podişul Sucevei), de-a
lungul celor cinci campanii arheologice (2000-2004), au identificat pe terasa din NE satului
Feteşti (unde a funcţionat în secolul XIX schitul Feteşti), „o aşezare pluristratificată, cu locuinţe
de diferite tipuri, vetre, cuptoare, gropi menajere, şanţuri de apărare şi un bogat inventar ceramic,
încadrat în fazele A şi B ale culturii Cucuteni, dar şi din epoci ulterioare”. (D. Boghian şi colab.,
2003, p. 161-173). Nivelele de locuire au fost atribuite la „Cucuteni A, aspectul local Hăbăşeşti,
Cucuteni B1 şi B2, Horodiştea-Erbiceni II, pentru La Tene timpuriu, perioadelor medievală
târzie, modernă şi contemporană” (Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania
2004). 7. Descopririle arheologice din siturile situate pe teritoriul unor comune învecinate
(Siminicea, Vârfu-Câmpului, Zvoriştea). - „La Şipoţele”, pe terasa de pe dreapta râului Siret, la
circa 1km sud de podul de fier de peste râu (5 km sud-est de Hănţeşti), „s-au descoperit
fragmente ceramice din neoliticul timpuriu şi dezvoltat (cultura Cucuteni), precum şi din
Hallstatt” (N. Zaharia şi colab., 1970, p. 284). - La Şerbăneşti – „Izlaz” (3km nord-vest de satul
Bereşti), săpăturile sistematice efectuate începând cu anul 1978 au identificat „un mormânt de
incineraţie în cistă, atribuit epocii mijlocii a bronzului” (M. Ignat şi D.N. Popovici, 1980). -
Descoperirile de pe pârâul Leahu şi de la „Temelii”, în apropierea satului Dealu, comuna
Zvoriştea: „gropi de bordeie, fragmente de vase din perioada prefeudală, un topor neolitic, aşchii
de silex din paleoliticul superior, fragmente ceramice din neoliticul dezvoltat” (N. Zaharia şi
colab., 1970, p. 299). - Vestigiile geto-dacice de la Zvoriştea (M. Ignat, 1983), dintre care se
detaşează „o necropolă aparţinând complexului cultural La Téne” (sec. al. IIIlea î.Hr.). -
Cercetările arheologice de la Poiana („Hucii la Fedcu”), la 6 km nord vest de Hănţeşti, în
comuna Zvoriştea, efectuate între anii 1988-2001, au scos la lumină „vestigiile unei aşezări din
sec. VII-IX d. Hr., cu locuinţe de suprafaţă, bordeie, cuptoare şi vetre exterioare, un bogat
inventar ceramic” (M. Andronic, 2005). - La „Cotul Hăpăilor” (Lunca, comuna Vârfu
Câmpului), s-au descoperit „fragmente ceramice din Hallstatt-ul târziu şi din perioada următoare,
până în feudalismul dezvoltat” (N. Zaharia şi colab., 1970, p. 300-301). Vasta arie a
descoperirilor arheologice care atestă vechimea populării şi continuitatea de locuire, din timpuri
preistorice până către zilele noastre, include şi vestigiile scoase la lumină prin săpături
sistematice şi recunoaşteri arheologice din spaţiul geografic limitrof regiunii studiate, efectuate la
Lozna şi la Sarafineşti (paleolitic), Brăeşti, Belcea, Cucorăni şi Stânceşti (neolitic), Leorda,
Brehuieşti, Şipot-Suceava (perioada prefeudală), Ionăşeni, Tişăuţi, Şcheia (Feudalism). 16
Reconstituirile istorice pe temeiul izvoarelor arheologice, istorice, lingvistice, antropologice sau
etnologice au evidenţiat, în limitele Văii Siretului din amonte de confluenţa cu Suceava,
existenţa unui fond de cultură populară străvechi şi autentic, marcat de un mod de viaţă sedentar
şi o continuitate neîntreruptă a populaţiei băştinaşe româneşti pe aceste teritorii până în zilele
noastre. Locurile preferate pentru stabilirea majorităţii aşezărilor paleolitice au fost terasele joase
de luncă, podurile teraselor de versant şi interfluviile de la confluenţa râurilor. De la această
regulă nu se abat nici cele mai vechi sate ale comunei, Hănţeştiul şi Bereştiul. Primii locuitori
care au întemeiat satul Hănţeşti şi-au construit locuinţele arhaice de suprafaţă şi bordeie în
spaţiul geografic dintre Gârla Sireţelului („Siretul cel Bătrân”, „Siretul Vechi” în documentele
din veacul al VIIlea) şi actualul curs al râului Siret, loc rămas până astăzi în limbajul localnicilor
prin oiconimul „La Temelie” (M. Schipor, 2008, p. 162). Poziţia geografică aleasă iniţial oferea
condiţii ideale de locuire, într-un areal relativ restrâns: un pod de terasă aproape plan, propice
construcţiei locuinţelor, abundenţa resurselor naturale vitale (apă potabilă, soluri aluviale fertile,
fâneţe de luncă, lemnul zăvoaielor şi al pădurilor din preajmă, roci de construcţie diverse, climat
favorabil). Ulterior, pe parcursul secolelor, inundaţiile devastatoare ale Siretului s-au dovedit un
factor restrictiv de locuire care a determinat strămutarea treptată a vetrei iniţiale a Hănţeştiului pe
terasele înalte de pe dreapta râului Siret şi în lungul pârâului Valea Mare. Vatra iniţială a satului
Bereşti ocupa în vremuri străvechi terasele joase de luncă de pe dreapta râului Siret din aval de
Şerbăneşti, loc numit de săteni până către zilele noastre „La Coteni”. Revărsările repetate ale
Siretului au determinat ulterior mutarea vetrei satului pe podurile teraselor mai înalte din
preajmă, de pe versanţii estici ai Dealului Pleşei (Bereşti). Locurile vetrelor iniţiale ale satelor
Hănţeşti şi Bereşti, părăsite din cauza revărsărilor repetate ale Siretului, apar tot mai des
menţionate în documentele medievale (începând cu secolul al VIIlea) şi în reprezentările
cartografice mai târzii cu toponimele „La Silişte” sau „La Selişte” (M. Schipor, 2008, p. 162). În
timpul stăpânirii romane din sec. II-III d.Hr., jumătatea nordică a Moldovei nu a fost inclusă în
graniţele provinciei Moesia Inferior, continuând să fie locuită de o numeroasă populaţie de daci
liberi, care dezvoltă neîntrerupt o civilizaţie înfloritoare, influenţată puternic de cultura romană
din restul teritoriului Daciei. Pe văile marilor râuri, Siret şi Suceava, comunităţile săteşti ale
dacilor liberi erau răspândite în număr deosebit de mare, fiind constituite în mai multe uniuni
tribale, ca acelea ale costobocilor din secolul al IIlea sau cele ale carpilor din secolele III-IV
d.Hr. (Dan Gh. Teodor, 1991, p. 19). Pe baza cercetărilor arheologice întreprinse la Cocorăni (11
km est de Hănţeşti) şi Şcheia-Suceava (13 km sud-vest de Hănţeşti) de către unii cercetători (Gr.
Foit – 1969, S. Teodor, - 1975), s-a stabilit că aşezările dacilor liberi erau destul de întinse şi
nefortificate, având locuinţe destul de numeroase, construite la suprafaţa solului sau adâncite în
pământ sub formă de bordeie, prevăzute cu vetre sau cuptoare de lut. Locuinţele erau înşirate în
lungul unor uliţe şi grupate câte patru sau cinci pe criterii familiale, alcătuind o „ceată de neam”
(Dan. Gh. Teodor, 1991, p. 34). Între locuinţe au fost identificate anexe gospodăreşti, ateliere,
gropi de provizii, numeroase unelte agricole, ceramică lucrată cu mâna şi la roată, obiecte de
podoabă şi vestimentare, monede romane. Vestigiile descoperite atestă existenţa unor aşezări
temeinic organizate, o viaţă sedentară bazată pe practicarea cultivării plantelor, creşterii vitelor şi
meşteşugurilor. După retragerea garnizoanelor militare şi a administraţiei romane (271 d.Hr.), în
limitele Daciei Romane şi în ţinutul din afara frontierelor ei (cazul nordului Moldovei), s-a
produs o concentrare demografică în regiunile apărate natural, în depresiuni şi pe malurile
marilor râuri, acoperite de întinse păduri, adevărate obstacole pentru înaintarea şi jafurile
triburilor nomade (germanice, ale hunilor, pecenegilor, cumanilor, slavilor, tătarilor), din
mileniul marilor migraţii (sec. IV-XIV). 17 Descoperirile arheologice din regiune (Suceava-
Şipot, Cucorăni, Udeşti, Lunca, Tudora), au confirmat continuitatea neîntreruptă a comunităţilor
săteşti în vetrele lor străbune pe tot parcursul mileniului I d.Hr., perioadă în care s-a desfăşurat
procesul istoric complex şi îndelungat al etnogenezei româneşti, având ca finalitate formarea
poporului şi a limbii române. Începând cu secolul al X - lea s-a conturat în linii generale peisajul
rural, aşa cum îl găsim mai târziu, în perioada dintre secolele XIV-XVIII. Descoperirile
arheologice din aşezările datând din secolele XI-XII, pe teritoriul nord-moldav, au scos la iveală
aşezări autohtone constituite în obşti săteşti agricole şi meşteşugăreşti. Acestea formau adesea
uniuni de obşti cu structuri social-economice şi politico-administrative care au constituit nucleul
cnezatelor şi voievodatelor, pe temeiul cărora a apărut şi s-a consolidat statul feudal independent
Moldova. Încă din acea vreme s-a trecut la împărţirea ţării în trupuri de moşii, s-au stabilit
hotarele satelor, considerate încă din primele documente emise de cancelaria Moldovei ca „vechi
şi bătrâne” (H.H. Stahl, Organizarea socială a ţărănimii în Enciclopedia României, 1978, vol. I,
p. 567). Vechimea satelor Hănţeşti şi Bereşti, precum şi a formelor de organizare în obşti rezultă
şi din formulările finale ale actelor de hotărnicie din secolele XV-XVII, care amintesc de
„hotarul vechi pe unde din veac au folosit” sau „pe unde din veac au apucat” (C. Cihodaru, 1956,
p. 8). În perioada dintre anii 1384-1600, cercetările efectuate au identificat pentru Podişul
Sucevei 322 de localităţi menţionate documentar (Em. I. Emandi, 1980, p. 589). Dintre acestea
264 de sate există şi astăzi sub aceeaşi denumire, printre care Hănţeştiul şi Bereştiul. Menţionate
documentar pentru prima dată în 1431 şi respectiv în 1492, cele două aşezări umane şi-au
continuat până în zilele noastre evoluţia istorică, atestată de numeroasele izvoare documentare,
cartografice, statistice, etnografice. Ele fac parte dintre cele mai vechi aşezări umane rurale
existente şi astăzi în spaţiul nord-moldav. 18 Toporaşe neolitice din gresie, descoperite în vatra
Hănţeştiului (colecţia personală Spataru Florin) „Între grădini cu drumuri mici şi case Un cimitir
străvechi ţine-n pământ, De când e lumea un popor de oase; Morţii-n cimitir sunt satul Din
adâncuri, nevăzut; Satul de sub sat adună Oamenii trecuţi în mit.” (Teodor Balş) I. 2.
DINAMICA NUMĂRULUI DE LOCUITORI Până în secolul al XIXlea nu s-au păstrat pentru
Moldova izvoare statistice de tipul recensămintelor, urbariilor, a registrelor funciare,
determinând stabilirea cu mare aproximaţie a efectivului şi structurii populaţiei. Pe baza
relatărilor din scrierile unor călători şi istorici străini, a documentelor istorice, înregistrărilor
fiscale, catagrafiilor şi ale altor lucrări scrise, s-a putut estima numărul populaţiei în diferite
perioade, până în secolul al XIXlea, când apar primele înregistrări oficiale. În lucrarea „Chronica
Hungarorum”, cronicarul oficial (Ioan de Târnave) al regelui maghiar Ludovic de Anjou
menţionează că după trecerea lui Bogdan în Moldova (probabil în 1359), încercările armatelor
regale de a-l îndepărta nu ar fi fost încununate de succes datorită creşterii numărului valahilor
(olachi) din noul stat. Această precizare arată că populaţia locală de la răsărit de Carpaţi era
destul de numeroasă şi bine organizată pentru a se opune agresiunilor externe (V. Spinei, 1977,
p. 11). Cercetătorii consideră că înmulţirea comunităţilor băştinaşe s-a datorat în primul rând
sporului natural şi în foarte mică măsură imigrărilor din ţinuturile româneşti limitrofe. Dacă la
sfârşitul secolului al XVlea se estimează că existau circa 500 de sate în Moldova, ulterior s-a
înregistrat o creştere numerică fluctuantă, ajungându-se până la circa 2500 de sate către sfârşitul
secolului al XVIIIlea (D. Ciurea, 1977, p. 128). Stabilitatea politică, consolidarea organizării de
stat şi dezvoltarea economică în timpul domniilor de durată ale lui Alexandru cel Bun (1400-
1432) şi Ştefan cel Mare (1457-1504), s-au răsfrânt pozitiv în domeniul demografic prin
înmulţirea populaţiei. Medicul elveţian Matteo Murano, care l-a îngrijit pe Ştefan în ultimii ani ai
vieţii, scria că „Acest domn prea vestit poate să ridice 60.000 de oameni de ispravă, adică 40.000
de călăreţi şi 20.000 de pedeştri” (Călători străini, vol. I, p. 149). Pornind de la faptul că în
general efectivul militar reprezintă cam o zecime din totalul populaţiei, rezultă că potenţialul
demografic al Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare se ridica la circa 600.000 de locuitori (Şt.
Ştefănescu, 1974, p. 98). În perioada anilor 1384-1600 au fost consemnate documentar 322 de
localităţi în Podişul Sucevei, însumând estimativ 6.440 de case, cu un număr de 32.000 de
locuitori (Em. I. Emandi, 1980, p. 587). În cea mai veche statistică păstrată, privitoare la întregul
teritoriu al Moldovei din vremea voievodului Petru Şchiopul (Catastih de la cisle de ţirani, de la
toate ţinuturile…, 1591), s-au înregistrat 47.217 capi de familie birnici (incluzând ţăranii săraci
care reprezentau 80% din totalul populaţiei birnice, preoţii, curtenii, nemeşii, vătafii). Înmulţind
cu 5 numărul capilor de familie (potrivit unor observaţii verificate), statisticienii estimează că
numărul total al populaţiei birnice în Moldova la 1591 ar fi fost de 236.085 locuitori (C. Turcu,
1956, p. 67-68). Conceput în scop financiar şi nu pur demografic, Catastihul lui Petru Şchiopul
din 1951 nu include numărul mare al sălaşelor de ţigani din toată Moldova, nici acela al
locuitorilor din clasele privilegiate (boieri, dregători), al slujitorilor, negustorilor, călugărilor.
Pentru ţinutul Sucevei, mai bine populat, Catastihul din 1951 menţionează 5.064 de familii
birnice, însumând o populaţie de 25.300 locuitori. Din cele 5.064 familii consemnate, 4000 erau
ţărani de „istov” (care plăteau birul întreg), 568 ţărani săraci (impuşi la jumătate sau un sfert din
bir), 34 vătafi săteşti, 181 curteni, 61 nemeşi (boieri de ţară fără funcţii), 220 popi (Op. cit. p.
77). 19 Populaţia redusă din Moldova, înscrisă în Catastihul lui Petru Şchiopul, este explicată de
către cercetători prin numeroase cauze: dezastrele invaziilor străine (1538, 1564, 1574), anii de
secetă şi foamete (1512, 1553, 1574-1575, 1585), epidemiile de pestă (1512, 1522-1553, 1588),
epidemia de ciumă din 1588 (D. Ciurea, 1977, p. 135). În secolul al XVIIlea şi în prima jumătate
a secolului al XVIIIlea, Moldova a cunoscut o creştere lentă a numărului de locuitori, marcată de
perioade cu stagnări şi regres, determinate de mai multe cauze: - intensificarea acţiunilor
devastatoare ale invadatorilor străini (tătari, poloni, turci); - numeroşii ani cu secetă şi foamete
(1601-1603, 1618-1619, 1621, 1632-1634, 1639, 1645, 1653, 1659, 1662, 1668, 1672, 1674-
1675, 1681-1687, 1691, 1708, 1711-1712, 1715-1716, 1718, 1728, 1731-1732, 1739, 1742,
1749, 1758, 1769-1770, 1788, 1794-1796); - epidemiile de pestă, ciumă şi holeră (1603, 1651,
1653, 1658, 1709, 1718-1719, 1729-1730, 1738, 1757-1758, 1766, 1785, 1795-1796, 1798).
Depopularea unor regiuni întinse ale Moldovei s-a datorat însă în primul rând creşterii
obligaţiilor fiscale, determinând fuga frecventă a ţăranilor de pe moşii (bejenia). După V.A.
Urechia, A.D. Xenopol şi I. Nistor, care au cercetat înregistrările cu caracter fiscal din secolul al
XVIIIlea, populaţia Moldovei pe la 1770 ar fi fost de vreo 70.000 de familii birnice, la care se
adaugă scutiţii şi boierii, însumând aproximativ 360.000 locuitori (V. Tufescu, 1941, p. 101). În
raport cu întinderea de atunci a principatului, densitatea locuitorilor ar fi fost extrem de redusă,
de numai 5 locuitori/km2 , fenomen general valabil pentru întreaga Europă a acelor vremi.
Începând cu ultimele decenii ale veacului al XVIIIlea, apar numeroase informaţii despre
populaţia regiunii şi a satelor Hănţeşti şi Bereşti în catagrafiile moldoveneşti de la 1774, 1806,
1850 (tipărite), 1820, 1830 şi 1840 (netipărite), în unele hărţi şi documente istorice (Tabelul
localităţilor din Bucovina al lui Spleny din 1775, Anexa la Harta Otzellowitz din 1790, Condica
liuzilor din 1803, Condica Vistieriei Moldovei din 1816, Tabla Satelor Moldovei la 1834, Harta
rusă din 1835, colecţiile de documente „Uricarul” ale lui Th. Codrescu, studiul „Agricultura
Română în judeţul Dorohoi” publicat în 1866 de I. Ionescu de la Brad, Dicţionarul topografic şi
statistic al României din 1872 al lui D. Frunzescu, Marele Dicţionar Geografic al României
(1898-1902), Monografia bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Dorohoi, publicată în jur de
1905 de C. Ciocoiu). Izvoarele cartografice de la sfârşitul secolului al XVIIIlea (Harta Bucovinei
de la 1773-1775 ridicată de Büschel, Harta lui Hora von Otzellowitz ridicată la 1788-1789 şi
Harta lui F.G. Bawr ridicată în 1769 şi publicată în 1781), redau date de ordin istoric, geografic,
demografic şi economic, demonstrând vechimea şi continuitatea localităţilor din nordul
Moldovei (Em.I. Emandi şi C. Şerban, 1983, p. 474). Aceste reprezentări cartografice, însoţite de
date statistice, relevă pentru nordul Moldovei la sfârşitul secolului al XVIIIlea următoarele
fenomene demografice: - creşterea apreciabilă a populaţiei pe fondul existenţei unei structuri
săteşti vechi; - locuirea întregului teritoriu, cu densităţi variabile de la o zonă la alta; - migraţia în
regiune a altor neamuri din ţinuturile învecinate; - reducerea mortalităţii în comparaţie cu
secolele anterioare. Practica recensământului este veche în Moldova, mai ales în domeniul fiscal,
purtând în decursul timpului denumiri diverse: - „crestare de răboj”, încă din secolul al XVlea; -
„seamă”, în secolele următoare, în domeniul bisericesc; - „catagrafii”, între secolul al XVIIIlea şi
începutul secolului al XIXlea; - „catastif”, în secolul al XIXlea; - „recensământ”, „inventar”, din
secolul al XIXlea.

Pe fondul triplării populaţiei Moldovei în intervalul de timp de la anexarea Bucovinei

(1775) până la Unirea Principatelor (1859), constatăm un ritm de creştere accelerat al populaţiei

satelor Hănţeşti şi Bereşti până la primul război mondial. Creşterea apreciabilă a numărului de

locuitori ai satelor a fost determinată în principal de sporul natural ridicat şi într-o măsură mai

redusă de infiltrările de ucraineni, evrei şi transilvăneni, pe tot parcursul secolului al XIXlea.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIXlea, evoluţia populaţiei satelor poate fi

analizată mai complex, sub aspectul numărului, structurii profesionale, repartiţiei pe sexe,

nivelului de instruire, cu ajutorul recensămintelor din anii 1859-1860, 1899, 1912, 1930, 1941,

1948, 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002 sau pe baza informaţiilor demografice oferite de alte surse

(Monografia Comunei Hănţeşti, ms., 1923-1934; Anuarele demografice ale Judeţului Suceava

etc.).

În prima jumătate a secolului al XXlea, pe fondul sporului general continuu al populaţiei

României, constatăm o creştere lentă a numărului de locuitori ai satelor Hănţeşti şi Bereşti,

marcată de pierderile mari de vieţi omeneşti în cele două conflagraţii mondiale şi datorate unor

boli (tifosul exantematic), a consecinţelor secetelor şi foametei care au urmat războaielor.

În a doua parte a veacului al XXlea, numărul populaţiei satelor comunei a crescut

continuu, în condiţiile dezvoltării generale şi a industriei în special, a îmbunătăţirii asistenţei

sanitare, a ridicării nivelului material al populaţiei, a creşterii duratei medii de viaţă. Mutaţii

demografice profunde s-au produs până în anul 1990 în urma migraţiilor interne pentru muncă

(cu schimbări definitive de rezidenţă), dar mai ales prin fluxul migrator de populaţie rurală către

oraşe (mai ales spre oraşul Suceava), determinat de urbanizare şi industrializare.

Prin cei 3928 locuitori (în iulie 2007), Hănţeştiul se află situat în prezent între comunele

cu cel mai mare potenţial demografic din judeţul Suceava, înglobând satul Hănţeşti (centru de

comună) cu 3142 locuitori grupaţi în 1163 familii, satul Bereşti cu 783 locuitori în 290 familii şi

satul Arţari cu doar o familie şi 3 locuitori.

Cu toate că au cunoscut un ritm lent de creştere a populaţiei după anul 1990 (pe seama

sporului natural şi a întoarcerii unui număr de locuitori din mediul urban), satele comunei se

confruntă în prezent cu realităţi şi perspective demografice îngrijorătoare: îmbătrânirea

demografică pe fondul scăderii natalităţii, lipsa unor alternative viabile de ocupare a forţei de

muncă pe plan regional (datorită degringoladei economice în care a fost antrenată ţara),

diminuarea continuă a nivelului de trai al populaţiei (cu repercusiuni asupra planning-ului

familial actual), dar mai ales masive migraţii externe (definitive sau temporare) ale populaţiei în

căutarea unor locuri de muncă.

Lipsa unor strategii demografice şi economice la nivel naţional după anul 1990, oferă din păcate

perspective sumbre asupra creşterii populaţiei satelor noastre, ca de altfel şi a populaţiei întregii

ţări, cu consecinţe negative majore care nu vor întârzia să apară într-un viitor apropiat.

I. 3. MIŞCAREA NATURALĂ ŞI MOBILITATEA TERITORIALĂ

A POPULAŢIEI

Mişcarea populaţiei este un fenomen care se manifestă continuu în spaţiu şi timp, dar cu

diferenţieri de intensitate dinamică, repartiţie şi structură, de la o etapă istorică la alta.

Componentele sale, mişcarea naturală şi cea migratorie, formează mişcarea totală sau generală a

populaţiei, fiind determinate de fluxuri de evenimente în fiecare interval de timp: naşteri, decese,

imigrări şi emigrări. Asupra nivelului şi a dinamicii acestor componente demografice îşi exercită

influenţa un număr mare de factori sociali, economici şi culturali.

I. 3. 1. Mişcarea naturală a populaţiei

Evoluţia numărului populaţiei şi a structurii sale demografice este determinată de

indicatorii fundamentali ai mişcării naturale: natalitatea, mortalitatea şi sporul natural.

Analizată pentru o perioadă mai îndelungată din evoluţia istorică a aşezărilor umane ale

regiunii, mişcarea naturală a populaţiei prezintă variaţii aproximativ similare cu dinamica

numărului de locuitori.

Natalitatea, ca fenomen demografic, exprimă intensitatea naşterilor la nivelul unei

populaţii, măsurându-se cu ajutorul unui indice care arată numărul mediu al născuţilor-vii

raportat la 1000 de locuitori, într-un interval de un an.

Pentru perioadele istorice mai vechi, de la întemeierea satelor până către sfârşitul

secolului al XIXlea, nu posedăm date precise cu privire la indicele natalităţii. Putem estima însă

cu certitudine că sporul continuu al populaţiei a fost determinat de valorile relativ mari ale

natalităţii. Cu excepţia intervalelor de timp cu mortalităţi ridicate (cauzate de războaie,

epidemii, calamităţi naturale), indicele natalităţii a avut valori mai mari decât cel al

mortalităţii, asigurând o creştere lentă a populaţiei.

Recensămintele populaţiei de după Unirea Principatelor, ale căror rezultate au fost

publicate în dicţionare şi enciclopedii geografice, monografii, buletine demografice şi în anuare

statistice, ne oferă posibilitatea conturării unei imagini mai exacte, relevante, asupra indicatorilor

demografici de bază ai mişcării naturale a populaţiei satelor Hănţeşti şi Bereşti. Analiza acestor

date, consemnate de documentele statistice ale vremii, evidenţiază valori deosebit de ridicate ale

natalităţii satelor (între 36-48‰), printre primele în ţară la nivelul mediului rural.

După Primul Război Mondial natalitatea a cunoscut o tendinţă de scădere permanentă pe

tot parcursul perioadei interbelice, deşi a rămas ridicată. Cauza principală a constituit-o lipsa

asistenţei medicale, în special la naştere. Reţeaua sanitară era insuficientă la sate, ca număr de

unităţi, dotare tehnico-sanitară şi personal de specialitate. În consecinţă şi mortalitatea infantilă

(copii până la 1 an) din mediul rural al fostului judeţ Dorohoi era ridicată (între 20-35‰).

În deceniul 1930-1939 natalitatea a cunoscut cele mai mari valori în mediul rural

datorită fertilităţii foarte ridicate. Astfel, în cursul anului 1932 s-au consemnat 118 naşteri

în satul Hănţeşti (47,7‰) şi 37 în Bereşti (40,4‰), 30 de căsătorii în total şi doar un singur

divorţ. (Monografia comunei Hănţeşti, ms., 1923-1934, p. 14 şi 24). În acea vreme multe familii
din cele două sate aveau peste 5 copii, unele ajungând chiar până la 10-11 copii, cu un aport

substanţial la sporirea numerică a populaţiei (2471 loc. în Hănţeşti şi 915 loc. în satul Bereşti,

consemnaţi în anul 1932 de aceeaşi sursă monografică). În sate femeile năşteau „câţi copii dădea

Dumnezeu”, potrivit tradiţiei. Ele nu cunoşteau anticoncepţionalele, iar întreruperea de sarcină

era considerată un mare păcat.