Sunteți pe pagina 1din 3

Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei.

Astfel
tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o
dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană.

Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes


pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism).

Otilia Mărculescu

Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua
căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de
estet” al lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri
arată și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase
delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate
de mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în
evidență prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu atentă la
aparențe. Prin antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin feminitatea ei misterioasă și rafinată.

Pe plan social, Otilia se erijează rapid ca adevărată stăpână a casei la care Felix învață să se ducă
pentru fiecare problemă. Aceasta o pune în conflictul financiar existent într-o poziție opusă familiei
Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.

Felix Sima

Este personajul protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de martor și


purtător de cuvânt al naratorului. Statutul său social și psihologic îl încadrează în categoria
intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului este drumul formării
unui tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar
căsătoria nu-l va încadra în armonia cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.

Leonida Pascalopol

Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux și rafinament spiritual. Trăiește și
el un sentiment complex de paternitate, căruia i-a găsit un paliativ în familia lui moș Costache. Acesta
se autocaracterizează într-o convorbire cu Felix astfel:

Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în
căsnicie. Întâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se
ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mică și pot spune că a crescut sub ochii
mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe
domnișoara Otilia. O iubesc și eu în felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că nu mă
înșel când îți afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un dezamăgit ca mine e un om
fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic domnișoarei Otilia și n-am prea stat ca să disting ce e
patern și e ce viril în dragostea mea.(...) S-a format între noi o rudenie sui generis...

Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niște nevinovate tabieturi de
celibatar. Am nevoie de domnișoara Otilia, ea e micul meu vițiu sentimental. Dacă nu pot fi un
amant, rămân totdeauna un neprețuit prieten și părinte.

Costache Giurgiuveanu

Pivotul romanului; psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și pe cel erotic, între Felix
și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire între el și Felix și se termină cu moartea
acestuia. Avariția lui moș Costache este îndulcită de sentimentul patern pe care îl manifestă față de
Otilia, un sentiment însă care nu se realizează este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai
mult, afecțiunea față de "fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei, pe
care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea acesteia și care condiționează
acum starea materială a Otiliei. Propriu-zis, o bună parte din averea lui moș Costache e averea
mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care și-a însușit-o prin drept familial.

De la începutul romanului, personajul apare în această postură. Tentativa de a nu-l primi pe Felix,
deși îi este unchi și tutore - adică administrator al averii acestuia până la majorat - îl definește ca
atare, precum furtul meschin din veniturile acestuia, precum și de la Pascalopol. Cumpără material
demolat, mai ieftin, sau încearcă la mai multe farmacii ca să vadă la care e mai ieftin, pentru câteva
centime. Mănâncă cu lăcomie la masa oferită de un fost chiriaș devenit proprietar, dar aproape nu-i
dă bani Marinei pentru mâncare. Scena îmbolnăvirii subite, în care este rapid înconjurat de familia
Tulea, dezvăluie elocvent izolarea indusă de teama pierderii averii. Otilia este singura care-i mai este
alături, iubindu-l necondiționat, dar avariția lui îndepărtează repetat pe toți ceilalți, pe Felix, pe
Marina, pe văduva care-l îngrijea, pe Pascalopol.

George Călinescu relevă în tușe grotești un personaj definit esențial printr-un singur aspect, prin
nenumărate instanțe de comic de situație. Nici momentele de suferință ale bolnavului nu sunt lipsite
de ridicol. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parcă de o farsă a
destinului. La capătul consecințelor avariției lui moș Costache se profilează situația precară a Otiliei.
Aceasta nu este înfiată și beneficiază doar de o mică parte din banii lui, lăsați în pază lui Pascalopol.
Prin acest personaj autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu
asemenea vicii dezumanizante.

Aglae Tulea

Baba absolută, aceasta este caracterizată succint într-o convorbire dintre Felix si Weissmann

"... așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut... Este baba absolută, fără cusur
în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și fără infecție."

Sora lui moș Costache, aceasta este asemenea lui definită de dorința de a se îmbogăți, mai cu seamă
moștenind banii lui. Astfel, aceasta devine autoritară și agresivă în fața slăbiciunii, "ca un comandant
de militărie", fără nici un considerent moral, caracteristici relevate vibrant de scena ocupării casei
fratelui ei în momentele lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei aceasta veghează
înfrigurată ca Felix și Otilia să nu înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc mobilierul în
căutarea banilor.

"În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapumă și începuse să ia tonuri ceroase, Aglae, Olimpia,
Aurica și Titi scotoceau în toate părțile, trăgeau sertarele, desfăceau garderobul, căutau prin sobă (...)
Furioasă, Aglae trânti ușile dulapurilor, trase covoarele, fără să le mai aseze la loc, desfăcu cutiile
mari de la masa de joc și de la cea din sufragerie (...). Negăsind nimic în haine, trase perna de sub
capul lui moș Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridică cu putere salteaua, răsturnând cadavrul spre
perete."

Despotismul Aglaei se exercita asupra întregii familii, influențând până și alegerea lui Costache de a o
înfia pe Otilia. Timorați Otilia și Felix o contemplă cu dezgust și dispreț:

"...în familia în care mă aflu unul pândește pe celălalt și-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele
mai mari mârșăvii." (Felix)

S-a observat că totuși Aglae își apăra copiii și că goana ei fără scrupule după averea lui moș Costache
are o justificare în acest scop. Pledează ca Simion să-i dea zestrea Olimpiei, soția lui Stănică, îi caută
zadarnic un soț Auricăi, îl ține sub aripa ei pe nevolnicul Titi. În același timp însă îl aruncă în ospiciu pe
Simion fără remușcări, pentru a se elibera de povară, ca să-și trăiască viața. Avidă de avere, Aglae nu
cunoaște limite morale și manifestările ei se dezlănțuie spasmodic și fără ezitare.