ECONOMIA TURISMULUI - Manual de Studiu Individual 2016-2017

NICOLAE NEACŞU
ANDREEA BĂLTĂREŢU
MONICA NEACŞU
ECONOMIA TURISMULUI
-Manual de studiu individual-
București, 2016
CUPRINS
INTRODUCERE 6
MODULUI I 9
Unitatea de învăţare 1
TURISMUL - FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL. FORMELE DE TURISM ŞI
CIRCULAŢIA TURISTICĂ 9
1.1. Introducere 9
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 9
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 10
1.3.1. Terminologie turistică 10
1.3.2. Importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a turismului 11
1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului 13
1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi prezentarea succintă a
principalelor forme de turism 14
1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de măsurare a acesteia 15
1.4. Îndrumar pentru autoverificare 15
ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA TURISMULUI LA NIVEL NAŢIONAL ŞI
INTERNAŢIONAL 19
2.1. Introducere 19
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 19
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare: 20
2.3.1. Organisme internaţionale de turism 20
2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice 20
2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate 21
2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România 22
PIAŢA TURISTICĂ ŞI RESURSELE TURISTICE ALE ROMÂNIEI 27
3.1. Introducere 27
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 27
3.3.1. Concepte şi caracteristici 28
3.3.2. Oferta turistică 28
3.3.3. Cererea turistică şi consumul turistic 29
3.3.4. Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României 29
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA 34
4.1. Introducere 34
4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului 35
4.3.2. Facilităţile turistice 35
2
Temă de control – Modulul I 38
MODULUL II 39
SERVICIILE TURISTICE LA NIVEL NAŢIONAL ŞI FORŢA DE MUNCĂ ÎN
TURISM 39
5.1. Introducere 40
5.3.1. Serviciile turistice 41
5.3.1.1. Particularităţi şi caracteristici ale serviciilor turistice 41
5.3.1.2. Clasificarea serviciilor turistice 42
5.3.2. Forţa de muncă în turism 43
TRANSPORTURILE TURISTICE 46
6.1. Introducere 46
6.3.1. Rolul şi importanţa transporturilor turistice 47
6.3.2. Transporturile turistice rutiere 47
6.3.3. Transporturile turistice aeriene 47
6.3.4. Transporturile turistice feroviare 48
6.3.5. Transporturile turistice navale. Croazierele 48
3
EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A TURISMULUI 51
7.1 Introducere 51
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 51
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare 52
7.3.1. Conceptul de eficienţă 52
7.3.2. Indicatorii de cuantificare a eficienţei economice şi sociale a turismului 52
7.3.2.1. Indicatori generali 52
7.3.2.2. Indicatorii eficienţei activităţii de cazare 53
7.3.2.3. Indicatorii eficienţei activităţii de alimentaţie 53
7.3.2.4. Indicatorii eficienţei transporturilor turistice 53
7.3.2.5. Indicatorii eficienţei investiţiilor în turism 53
7.3.2.6. Eficienţa socială a turismului 54
Temă de control – Modulul II 56
Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare 58
Bibliografie 59
4
INTRODUCERE
Disciplina Economia turismului este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu

caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că, în prezent, agenţii economici din turism se
confruntă cu situaţii complexe pe piaţa internă şi internaţională, iar managerii acestora, ca de altfel toţi
specialiştii şi lucrătorii din acest domeniu trebuie să identifice rapid şi corect oportunităţile pieţelor şi
să opereze, practic, cu metodele, tehnicile şi instrumentele specifice pentru a obţine rezultate maxime
în contextul globalizării.
Ca disciplină de ramură, (înscrisă şi în denumirea specializării din diploma de licenţă),
Economia turismului cercetează mecanismele economice ale proceselor desfăşurate în domeniul
turismului şi aportul acestuia la progresul economic şi social.
Pentru a aborda diversitatea de probleme pe care le incumbă activitatea de turism s-a folosit o
bogată literatură de specialitate, un variat instrumentar de cercetare statistico-matematic, analize
comparative, rezultatele unor investigaţii sociologice etc. care evidenţiază complexitatea turismului ca
fenomen de masă pe plan mondial.
Prin conţinutul şi alcătuirea sa, Manualul se adresează învăţământului universitar economic, de
turism şi servicii, formei de învăţământ cu frecvenţă redusă, managerilor şi specialiştilor din turism şi
tuturor celor interesaţi să cunoască fenomenul turistic în ansamblul său.
Obiectivele cursului
Principalele obiective ale manualului sunt: iniţierea studenţilor şi celor interesaţi în studierea
fenomenului turistic la scară naţională şi internaţională, pregătirea acestora cu un ansamblu de cunoştinţe
teoretice şi practice, cu un sistem de instrumente capabil să le permită implicarea nemijlocită în
soluţionarea problemelor cu care se confruntă domeniul turismului; asigurarea unei largi informări
bibliografice asupra modului în care se desfăşoară un turism civilizat.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:
- Să cunoască şi să utilizeze în mod corect conceptele şi noţiunile specifice disciplinei;
- Să identifice termeni, relaţii, procese, să perceapă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor
economice;
- Să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul economiei turismului, turismului în
general;
- Să definească/nominalizeze conceptele ce apar în Economia turismului;
- Să dobândească o capacitate de adaptare la situaţii noi ce pot apărea în activitatea de turism;
- Să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului turismului;
- Să explice şi să interpreteze idei, proiecte, procese din teoria şi practica turismului;
- Să realizeze conexiuni între componentele ofertei turistice şi cererea turistică;
- Să dobândească abilităţi de organizare şi planificare a activităţilor din sfera turismului intern şi
internaţional;
- Să fie capabili să analizeze şi să sintetizeze fenomenele generate de activitatea de turism şi
interconexiunea dintre turismul intern şi internaţional;
- Să obţină abilităţi de cercetare şi creativitate în sfera activităţii de turism;
- Să poată concepe proiecte şi să se implice în derularea acestora privind dezvoltarea şi promovarea
turismului la nivel naţional sau în profil teritorial (regiune de dezvoltare, staţiune, judeţ);
- Să poată soluţiona litigiile apărute în procesul de comercializare a serviciilor turistice;
- Să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor şi turiştilor;
- Să aibă capacitatea de apreciere a diversităţii şi multiculturalităţii fenomenelor de pe piaţa
turistică naţională şi internaţională;
- Să dobândească cunoştinţele necesare pentru o bună colaborare cu specialişti din domenii conexe
turismului;
- Să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului.
5
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de volum
auxiliar privind studii de caz, statistici şi legislaţie în domeniu necesar întregirii cunoştinţelor practice
şi teoretice în domeniul turismului. În timpul convocărilor, în prezentarea temelor cursului sunt
folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor
pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei
grupe:
1. Locul turismului în sistemul economiei mondiale şi naţionale (1 oră);
2. Contribuţiile turismului la dezvoltarea economico-socială a ţării (1 oră);
3. Program de organizare şi comercializare a unui produs turistic cu temă (1 oră).
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
TURISMUL - FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL. FORMELE
Unitatea de învăţare 1.
DE TURISM ŞI CIRCULAŢIA TURISTICĂ (4 ORE)
ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA TURISMULUI LA
NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL (4 ORE)
Unitatea de învăţare 3. PIAŢA TURISTICĂ ŞI RESURSELE TURISTICE ALE
ROMÂNIEI (4 ORE)
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI DIN
ROMÂNIA (4 ORE)
SERVICIILE TURISTICE LA NIVEL NAŢIONAL ŞI FORŢA
DE MUNCĂ ÎN TURISM (4 ORE)
Unitatea de învăţare 6. TRANSPORTURILE TURISTICE (4 ORE)
EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A TURISMULUI
(4 ORE)
Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Determinarea principalilor indicatori ai circulaţiei turistice (durata medie a sejurului, gradul de
ocupare a capacităţii de cazare, densitatea turistică în raport cu populaţia, densitatea turistică în
raport cu suprafaţa, preferinţa relativă, funcţia turistică, intensitatea turistică). (2 ore)
2. Determinarea principalilor indicatori ai eficienţei economice (încasarea şi cheltuiala medie pe
turist, productivitatea muncii, rata profitului, indicele raportului de schimb, investiţia specifică,
durata de recuperare a investiţiei) (2 ore)
Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;
2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de
studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;
3. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2006;
4. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;
5. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz.
Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008;
6. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia
turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.
6
Metoda de evaluare:
Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări tip grilă şi
subiecte/întrebări deschise şi sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se seama de
proiect, participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
7
MODULUL I
TURISMUL - FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL. FORMELE DE TURISM ŞI
CIRCULAŢIA TURISTICĂ
Cuprins:
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Terminologie turistică
1.3.2. Importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a turismului
1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului
1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi prezentarea succintă a principalelor
forme de turism
1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de măsurare a acesteia
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
1.1. Introducere
Turismul reprezintă, în zilele noastre, prin conţinutul şi rolul său, un

domeniu distinct de activitate, o componentă importantă a vieţii economice
şi sociale pentru un număr din ce în ce mai mare ţări ale lumii. Turismul,
fiind receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, evoluează sub
impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de
dezvoltare. La rândul său, prin vastul potenţial uman şi material pe care îl
antrenează în desfăşurarea sa, ca şi prin efectele benefice asupra
domeniilor de interferenţă, turismul acţionează ca un factor stimulator al
progresului şi al dezvoltării.
Dezvoltarea turismului, integrarea sa în structura economiilor
moderne, în sfera necesităţilor şi consumului populaţiei, se reflectă într-o
îmbogăţire continuă a conţinutului său şi o diversificare a formelor de
manifestare. De asemenea, participarea la mişcarea turistică a unor
categorii sociale tot mai largi, asociată cu varietatea mobilurilor cererii, au
favorizat apariţia unor noi forme de turism, adaptarea lor permanentă la
cerinţele turiştilor şi condiţiile călătoriilor.
Intensificarea călătoriilor interne şi internaţionale, creşterea rolului
turismului în ansamblul relaţiilor internaţionale ca şi în viaţa economică şi
socială au determinat preocupări sporite pentru evaluarea dimensiunilor şi
efectelor sale, pentru elaborarea unui sistem unitar de înregistrare şi
urmărire a circulaţiei turistice.
Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor definiţii, concepte, terminologii privind turismul
ca fenomen economico-social;
- Cunoaşterea factorilor care influenţează evoluţia turismului;
- Evaluarea locului şi rolului turismului în cadrul economiei
8
naţionale, prin indicatorii specifici;
- Cunoaşterea formelor de turism şi a câmpurilor de interferenţă
dintre acestea, a dimensiunilor şi structurii circulaţiei turistice;
- Cunoaşterea metodelor de înregistrare a circulaţiei turistice şi a
indicatorilor specifici de comensurare deoarece cunoaşterea
volumului şi structurii circulaţiei turistice prezintă importanţă
deosebită pentru definirea strategiei în dezvoltarea turismului.
Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească conceptele de turism, turist,
excursionist, călător în tranzit, turism intern, turism internaţional
receptor şi emiţător etc.;
– studenţii vor cunoaşte importanţa economico-socială, culturală şi
ecologică a activităţii de turism;
– studenţii vor cunoaşte indicatorii de măsurare a locului
turismului în economie şi factorii de influenţă asupra dezvoltării
turismului;
– studenţii vor identifica relaţiile dintre turism şi celelalte ramuri
ale economiei naţionale;
– studenţii vor cunoaşte formele de turism şi legăturile dintre
acestea; metodele de înregistrare a circulaţiei turistice precum şi
aspecte privind evoluţia şi structura circulaţiei turistice din
România.
Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore
1.3.1. Terminologie turistică
Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) este organismul

interguvernamental major care creează cadrul general de desfăşurare a
activităţii turistice în lume. În anul 1991, O.M.T. şi Guvernul Canadei au
organizat la Otawa Conferinţa Internaţională asupra Statisticilor
Călătoriilor şi Turismului, ocazie cu care s-a adoptat un set de rezoluţii şi
recomandări cu privire la conceptele utilizate în turism, definiţii şi
clasificări. Astfel1:
- călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se
deplasează între două sau mai multe locaţii în orice scop,
turistic sau neturistic;
- turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc
către şi rămân în locurile aflate în afara mediului lor obişnuit
(uzual) pe o perioadă de timp de cel mult un an pentru relaxare,
afaceri sau alte scopuri;
1
International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid, 1997, pag. 5
9
- vizitatorul reprezintă orice persoană care călătoreşte într-un
loc altul decât cel obişnuit pentru mai puţin de 12 luni
consecutive şi al cărei scop principal nu este acela de prestare a
unei activităţi lucrative la locul vizitat;
- turistul (overnight visitor - vizitatorul „de peste noapte”) este
vizitatorul care rămâne cel puţin o noapte în mijloacele de
cazare colective sau private la locul vizitat;
- excursionistul (same day visitor - vizitatorul „de aceeaşi zi”)
este vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în mijloace de cazare
colective sau private la locul vizitat.
O altă noţiune ce necesită clarificări conceptuale este cea de
vacanţier. Acesta poate definit ca reprezentând vizitatorul care se
deplasează pentru propria plăcere în afara reşedinţei obişnuite pe o
perioadă de timp de cel puţin patru zile, făcându-se în acest fel o
diferenţiere între turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă
(peste patru zile).
1.3.2. Importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a

turismului
Cercetările întreprinse asupra importanţei turismului în economie

relevă faptul că acesta are un impact considerabil asupra economiilor,
societăţilor, culturilor şi mediului ambiant al destinaţiilor turistice.
Turismul are patru categorii de efecte la nivel naţional şi
internaţional după cum urmează:
1. asupra economiei.
Turismul acţionează ca un factor stimulator al sistemului global.
Prin dezvoltarea turismului se obţine un spor de producţie ceea
ce reprezintă o contribuţie la crearea Produsului Intern Brut (PIB) sau a
Produsului Naţional Brut (PNB).
Turismul are o contribuţie importantă, superioară altor ramuri
industriale, la realizarea valorii adăugate deoarece el presupune un
consum mare de muncă vie, inteligenţă şi creativitate.
Turismul are şi un efect de antrenare, stimulare şi dezvoltare a
ramurilor din avalul (materiale de construcţii, infrastructură,
transporturi) şi din amontele său (agricultură, industria materialelor
fotografice, industria artizanatului).
O altă contribuţie importantă este şi cea de valorificare superioară a
tuturor categoriilor de resurse (economice, turistice, industriale),
determinând, în acelaşi timp, atenuarea dezechilibrelor regionale.
În altă ordine de idei, în cazul ţărilor poziţionate geografic la
intersecţia principalelor rute terestre şi nu numai, acestea pot beneficia
de venituri suplimentare obţinute ca urmare a numărului mare de turişti
care le tranzitează teritoriul.
Turismul poate determina şi dezvoltarea economiilor la scară mică
(producţie şi consum mic) prin antrenarea şi valorificarea prin turism a
unor resurse de interes local precum gastronomia unei zone,
meşteşugurile locale.
2. asupra forţei de muncă.

O parte a veniturilor obţinute din activitatea turistică este
utilizată şi în dezvoltarea industriei turistice a ţării gazdă ceea ce
presupune crearea de noi locuri de muncă, o parte revenind
10
administraţiei locale.
3. asupra comerţului mondial şi balanţelor de plăţi.

Turismul internaţional este un export invizibil care contribuie
direct la balanţa de plăţi a ţării de destinaţie turistică.
Astfel, turismul internaţional are o contribuţie semnificativă la
creşterea şi diversificarea comerţului mondial. În plus, turismul
contribuie şi la echilibrarea balanţelor de plăţi ale ţărilor gazdă, mai
ales în cazul în care turismul reprezintă principala activitate economică
sau principala sursă de valută (exemplu: Bermude, Bahamas).
4. efecte socio-culturale.
Turismul contribuie la satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale
ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului
respectiv, refacerea capacităţii fizice şi intelectuale prin odihnă, recreere,
mişcare, tratamente balneo-medicale etc..
Turismul reprezintă cel mai important şi plăcut mod de petrecere şi
utilizare a timpului liber din concedii, vacanţe, week-end-uri, de după
pensionare.
Se adaugă contribuţia la îmbogăţirea nivelului de instruire,
cunoaştere al oamenilor, deopotrivă turişti şi populaţie gazdă, prin
contactul cu noi culturi şi civilizaţii.
De asemenea, turismul reprezintă şi un factor major de promovare a
unui climat de pace, colaborare şi înţelegere între naţiunile lumii.
1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului
Turismul, în desfăşurarea şi evoluţia sa, este influenţat de o

multitudine de factori care acţionează în proporţii, momente şi locuri
diferite, la nivel local, regional, naţional, internaţional, global. Aceştia se
deosebesc în funcţie de conţinut, de rol, de sensul şi locul de acţiune, de
importanţă, de durată.
Astfel, în literatura de specialitate, aceşti factori îmbracă

următoarele forme, în funcţie de criteriile:
1. din punctul de vedere al conţinutului:
- economici (venit, preţ, tarif);
- tehnici (conectarea la Internet, reţea WI-FI, Wireless în structurile
de cazare, caracteristicile, performanţele şi dotările tehnice ale mijloacelor
de transport, parametrii tehnici ai instalaţiilor din structurile de cazare,
alimentaţie, tratament);
- sociali (timpul liber, urbanizarea);
- demografici (evoluţia şi structura populaţiei);
- naturali (relief, climă, peisaj, domeniu schiabil, hidrografie,
vegetaţie, rezervaţii ştiinţifice etc.);
- psihologici, educativi, de civilizaţie (nivelul de cunoaştere, de
instruire, comportamentul, atitudinea faţă de populaţia gazdă, faţă de
cultura acesteia);
- organizatorici şi politici (regimul vizelor, formalităţile la
frontieră, conflicte economice, religioase, etnice etc.);
2. Din punctul de vedere al importanţei:
- factori primari (venit, preţ, timp liber);
- factori secundari (formalităţile la frontieră, sistemul legislativ etc.);
11
3. Din punctul de vedere al duratei acţiunii lor:
- factori cu acţiune permanentă sau de durată (venit, preţ);
- factori sezonieri sau cu acţiune ciclică (anotimpurile, fenomenele
meteorologice specifice fiecărui anotimp, structura anului şcolar,
programarea concediilor şi a vacanţelor);
- factori conjuncturali sau accidentali (calamităţi naturale, conflicte
armate, greve, conflicte religioase etc.);
4. Din punctul de vedere al sensului de acţiune:
- factori exogeni activităţii turistice (venit, urbanizare, demografie);
- factori endogeni activităţii turistice (preţuri şi tarife, tipologia
pachetelor turistice, personalul şi pregătirea acestuia);
5. După profilul de marketing:
- factori ai cererii turistice (venit, timp liber, demografie);
- factori ai ofertei turistice (resursele turistice, baza tehnico-materială
a turismului, serviciile turistice, forţa de muncă din turism);
- factori ai confruntării cererii cu oferta (agenţiile de voiaj);
6. După efectul asupra turismului:
- factori cauzali (stresul, urbanizarea);
- factori favorizanţi (creşterea duratei timpului liber, diversificarea
serviciilor, sporirea gradului de dotare cu automobile a populaţiei);
- factori de frânare relativă (raport calitate-preţ inadecvat);
7. După gradul de atractivitate:
- factori de atracţie (peisaje deosebite, atracţii turistice unice, originale);
- factori relativ restrictivi (aglomeraţia, poluarea).
1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi

prezentarea succintă a principalelor forme de turism
În general, circulaţia turistică presupune deplasarea turiştilor dinspre

locul de reşedinţă către orice altă destinaţie turistică, în scopul satisfacerii
unor nevoi de relaxare, odihnă şi recreere.
La nivel internaţional, putem vorbi de următoarele forme de
turism:
a. formele principale clasificate din punct de vedere geografic:
 turism intern (domestic) care cuprinde rezidenţii în
interiorul ţării de referinţă (circulaţia turistică internă);
 turism receptor (inbound)2 care cuprinde străinii ce
călătoresc în ţara de referinţă;
 turism emiţător (outbound) care cuprinde rezidenţii ţării
de referinţă în afara graniţelor.
b. forme asociate structurate din punctul de vedere al orientării
fluxurilor turistice:
 turism interior care cuprinde turismul intern (domestic)
şi pe cel receptor;
 turism naţional format din turismul intern (domestic) şi
cel emiţător;
 turismul internaţional care cuprinde turismul emiţător şi
pe cel receptor.
La nivel naţional şi internaţional întâlnim multe alte forme de
turism practicate în funcţie de specificul ofertei ţării respective, de sezon,
de destinaţie etc..
2
bound =graniţă, hotar (engleză)
12
Una dintre cele mai importante clasificări ale formelor de turism are
drept criteriu de departajare momentul şi modul de angajare a
prestaţiei turistice. Astfel, întâlnim următoarele categorii de turism:
 turismul organizat;
 turismul pe cont propriu;
 turismul semiorganizat.
O altă structurare a activităţii turistice este cea care se face după
gradul de mobilitate a turistului. Formele specifice acestui criteriu
sunt:
 turism de sejur;
 turism itinerant (de circulaţie);
 turism de tranzit.
Sezonalitatea este un fenomen cu o influenţă majoră asupra
circulaţiei turistice, mai ales în zonele cu climă temperată ca şi în cazul
României. Astfel, putem împărţi formele de turism din punctul de
vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii
turistice în felul următor:
 turism continuu (permanent);
 turism sezonier.
În literatura de specialitate întâlnim şi alte criterii de clasificare a
formelor de turism, în acest context fiind prezentate doar cele esenţiale.
Unul dintre cele mai importante criterii de departajare a
formelor de turism are la bază motivaţia de deplasare în scop turistic. În
acest caz vorbim de existenţa următoarelor forme de turism:
 turismul de agrement;
 turismul de odihnă şi recreere;
 turismul de sănătate;
 turismul religios şi de pelerinaje;
 turismul de afaceri;
 turismul tehnic şi ştiinţific;
 vizite la rude şi prieteni;
 turismul de cumpărături (shopping);
 turismul sportiv.
1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de

măsurare a acesteia
Modalităţile de obţinere a unor informaţii statistice cantitative şi

calitative cu privire la circulaţia turistică internă şi internaţională a unei
ţări sunt diverse şi reflectă multiple aspecte ale fenomenului turistic.
Astfel, cele mai importante metode de culegere a informaţiilor

statistice sunt următoarele:
1. înregistrarea în punctele de frontieră;
2. înregistrarea în spaţiile de cazare;
3. sondajul în rândul turiştilor;
4. prelucrarea informaţiilor provenind de la instituţiile financiar-
bancare;
5. metoda balanţelor de plăţi;
6. metoda bugetelor de familie.
13
Sinteza unităţii de învăţare 1
Multiplele conexiuni ale turismului şi implicaţiile sale în plan economic, social, cultural şi
politic, rolul său activ în societate, transformările sale ca fenomen, argumentează actualitatea
preocupărilor pentru cunoaşterea conţinutului turismului, a sensibilităţilor şi incidenţelor sale, pentru
descifrarea mecanismelor de funcţionare. Se prezintă interdependenţele cu celelalte componente ale
economiei, turismul poziţionându-se la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare economice.
Efectele turismului se manifestă în plan economic (încasări, cheltuieli, profituri), în domeniul
ocupării forţei de muncă) generator important de locuri de muncă), în domeniul comerţului mondial
(export de bunuri şi servicii) şi în plan socio-cultural (creşterea nivelului de cultură şi civilizaţie,
creşterea calităţii vieţii). Turismul evoluează sub incidenţa a numeroşi factori diferiţi ca natură şi rol,
cu acţiune globală sau particulară, cu influenţă favorizantă sau restrictivă, cu durată permanentă,
ciclică sau conjuncturală. Principalele categorii de factori care influenţează evoluţia turismului sunt:
factorii economici (veniturile, preţurile – tarifele, nivelul taxelor – impozitelor etc.), factorii tehnici,
factorii sociali (timpul liber, moda în turism), factorii demografici (numărul şi structura populaţiei,
gradul de urbanizare), factorii naturali şi cultural-istorici, factorii psihologici, educativi şi de
civilizaţie, factorii organizatori şi politici etc.
Cunoaşterea indicatorilor este importantă pentru analize comparative cu alte ramuri, cu alte
ţări şi pentru a se acţiona în sensul creşterii contribuţiei turismului la dezvoltarea generală a economiei
şi la ridicarea nivelului calităţii vieţii.
În activitatea turistică internă şi internaţională se practică o gamă largă de forme şi
aranjamente turistice, determinate de modalităţile de satisfacere a nevoii de turism, de condiţiile de
realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularităţile organizării călătoriei.
În general, forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament) ce alcătuiesc
produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.
Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru
identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi, pe
de altă parte, a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (touroperatori şi agenţii de
voiaj) şi/sau prestatorilor de servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante etc.).
Intensificarea circulaţiei turistice interne şi internaţionale, diversificarea formelor de petrecere a
vacanţei, transformările din industria turistică, participarea unui număr sporit de ţări la mişcarea
turistică – acutizează nevoia de informaţii privind volumul şi structura circulaţiei turistice. Se pune
problema găsirii unor metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi a compatibilizării sistemelor de
înregistrare statistică, în concordanţă cu recomandările OMT – Ottawa, 1991. O problemă importantă
în măsurarea fenomenului turistic este culegerea informaţiilor – modalităţile de înregistrare şi
instrumentarul utilizat în acest scop. Principalele metode de înregistrare a volumului circulaţiei
turistice sunt:
- înregistrarea (controlul) la frontieră, înregistrarea în spaţiile de cazare, informaţiilor provenind
de la instituţiile financiar-bancare, anchete/sondaje în rândul turiştilor sau asupra gospodăriilor şi
persoanelor. Un loc aparte în structura sistemului de indicatori ai turismului revine celor referitori la
circulaţia turistică; aceştia exprimă cererea reală sub diferite aspecte, dar uneori şi pe cea potenţială
sau chiar ofertă-cerere.
Cunoaşterea formelor de turism, a fluxurilor turistice, a volumului şi structurii circulaţiei
turistice favorizează adoptarea unor politici şi strategii de dezvoltare a turismului la nivel naţional,
regional sau cele privind priorităţile în dezvoltarea unor forme de turism în concordanţă cu cererea
internă/internaţională.
14
Concepte şi termeni de reţinut
 turism, turişti, vizitator, excursionist, călător în tranzit, vacanţier, turism intern, turism receptor-
emiţător, turism interior-naţional-internaţional, industria turistică;
 turism itinerant/de sejur/continuu/sezonier/permanent/social/individual/de grup/de afaceri/de
congrese şi reuniuni/agroturism/ecologic;
 ţară/zonă emiţătoare/receptoare, flux turistic, specializarea în turism, avantaj comparativ şi
competitiv.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care este rolul şi locul turismului în economia unei ţări ?

2. Prezentaţi pe scurt principalii factori care influenţează evoluţia turismului pe plan naţional şi
internaţional.
3. Enumeraţi criteriile de clasificare a formelor de turism.
4. Prezentaţi metodele de înregistrare a circulaţiei turistice.
5. Definiţi noţiunile: turism, turist, excursionist, turism intern, turism receptor/emiţător, turism
interior, turism naţional/internaţional.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Moda, ca factor de influenţă a cererii/circulaţiei turistice, face parte din categoria celor:
a) cu acţiune conjuncturală;
b) sociali;
c) endogeni;
d) principali.
2. Cea mai complexă metodă de obţinere/înregistrare a informaţiilor privind circulaţia turistică
internaţională este:
a) înregistrarea în punctele de frontieră;
b) înregistrarea în spaţiile de cazare;
c) prelucrarea statisticilor organismelor financiare;
d) sondajul.
15
3. Forma de turism care determină pentru turist un grad redus de mobilitate se numeşte:
a) drumeţie;
b) itinerant;
c) permanent;
d) de sejur.
4. Ca factor demografic ce influenţează activitatea turistică, adulţii se caracterizează prin:
a) resurse financiare limitate;
b) acordarea unor facilităţi;
c) timp liber nelimitat;
d) exigenţă faţă de confort.
5. Vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau private la locul
vizitat se numeşte:
a) călător în tranzit;
b) turist intern;
c) excursionist;
d) vacanţier.
6. Turismul emiţător este o formă a turismului:
a) internaţional;
b) interior;
c) receptor;
d) domestic.
Bibliografie obligatorie

3. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2006;
Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008.
16
ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA TURISMULUI LA NIVEL NAŢIONAL ŞI
INTERNAŢIONAL
Cuprins:
2.1. Introducere
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare:
2.3.1. Organisme internaţionale de turism
2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice
2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate
2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România
2.1. Introducere
Organizarea activităţii turistice urmăreşte sincronizarea şi corelarea

acestui domeniu cu celelalte ramuri ale economiei naţionale, integrarea
turismului în sistemul funcţional unitar al economiei, în strategia generală a
dezvoltării. De asemenea, organizarea este sinonimă cu un ansamblu de
măsuri (legislative, organizatorice, administrative etc.) capabil să favorizeze
derularea călătoriilor.
- Însuşirea unor cunoştinţe privind organizarea şi conducerea

turismului la nivel naţional şi internaţional;
- Însuşirea obiectivelor Organizaţiei Mondiale a Turismului
(O.M.T.) şi ale celorlalte organizaţii de profil;
- Cunoaşterea rolului şi funcţiilor statului în turism;
- Cunoaşterea modului de organizare şi a atribuţiilor organismului
central/coordonator al activităţii de turism şi ale asociaţiilor
profesionale de turism din România.

– Studenţii vor cunoaşte modul de organizare, funcţionare şi
atribuţiile OMT şi ale celorlalte organizaţii turistice
internaţionale;
– Studenţii vor identifica şi însuşi funcţiile şi rolul statului în
turism;
– Studenţii vor cunoaşte modul de organizare şi conducere a
turismului la nivel naţional şi în alte ţări;
– Studenţii vor cunoaşte principalele atribuţii ale Ministerului
Turismului şi ale asociaţiilor profesionale din România.
17
2.3.1. Organisme internaţionale de turism
Organizaţia Mondială a Turismului este singura “tribună

mondială” pe probleme de politică turistică reprezentând o sursă practică
de cunoştinţe de specialitate. Este o agenţie specializată a Naţiunilor
Unite şi o organizaţie internaţională cu rol de lider în domeniul
turismului internaţional. Joacă un rol central şi decisiv în promovarea
unei dezvoltări turistice responsabile, durabilă, universală, acordând o
atenţie particulară intereselor ţărilor în dezvoltare.
2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat
de servicii şi activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii
naţionale.
Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica
turistică naţională, constituind totodată şi instrumentul de executare,
îndrumare şi control al activităţii turistice naţionale.
Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele
economice angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan
teritorial un rol de coordonare a activităţii turistice desfăşurate în aceste
firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în următorul mod:3
1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):
1.1. Organizaţii naţionale:
1.1.1. Organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj
etc.);
1.1.2. Organizaţii publice.
1.2. Organizaţii internaţionale:
1.2.1. Organizaţii private;
1.2.2. Organizaţii publice.
2. Organizaţii verticale:
2.1. Organizaţii naţionale:
2.1.1. Organizaţii private4:
2.1.1.1. cu caracter local (societăţi de dezvoltare, sindicate de
iniţiativă, asociaţii de interes etc.);
3
După prof. dr. Hunziker W., Le Tourisme, Caractéristiques principales, Éditions Gurten, S.a.r.l. Berna,1972,
pag. 3
4
Activitatea organizaţiilor private este subordonată intereselor autorităţilor publice. Influenţa exercitată de
autorităţile de stat este mai mult sau mai puţin pronunţată, corespunzător structurii politice din ţările respective.
Trebuie precizat însă că această influenţă creşte pe măsură ce sporesc cerinţele de organizare şi desfăşurare ale
unor acţiuni complexe de promovare naţională, sarcină pe care organizaţiile private nu sunt întotdeauna în
măsură să o preia în întregime (de exemplu: participările la târgurile internaţionale, în care de regulă se
organizează şi pavilioane naţionale turistice).
18
2.1.1.2. cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);
2.1.1.3. cu caracter naţional (asociaţii şi oficii naţionale).
2.1.2. organizaţii publice:
2.1.2.1. cu caracter naţional (direcţii, Oficii Naţionale de Turism,
Comisariate, Ministere ale Turismului);
2.1.2.2. cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);
2.1.2.3. cu caracter local (oficii şi administraţii turistice).
2.2. Organizaţii internaţionale:
2.2.1. Organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.
2.2.2. Organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.
2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate

La începutul anului 1971, în urma creşterii treptate a volumului
activităţii turistice interne şi internaţionale, s-a înfiinţat Ministerul
Turismului ca organism central al administraţiei de stat.
În aceste condiţii, Oficiul Naţional de Turism şi-a restrâns activitatea
numai la sfera turismului internaţional, devenind o întreprindere
economică subordonată direct Ministerului Turismului, sub denumirea
anterioară de O.N.T. "Carpaţi".
În urma istoricei Revoluţii din Decembrie 1989, la 20 iulie 1990, s-a
înfiinţat Ministerul Comerţului şi Turismului, 7 ca organism central al
administraţiei de stat, persoană juridică, în cadrul căruia promovarea
politicii în domeniul turismului a revenit Departamentului Turismului.
În luna decembrie 1992 Departamentul Turismului s-a transformat
din nou în Ministerul Turismului, ca organism al administraţiei publice
centrale, exercitând funcţiile statului de reglementare, protecţie şi control
al dezvoltării turismului şi de organism de consultanţă pentru toate
autorităţile publice sau particulare şi agenţii economici privind
activităţile turistice în România.
În anul 1998, ca urmare a reorganizării structurii Guvernului
României, prin H.G.R. nr. 972/23.12.1998, Ministerul Turismului s-a
transformat în Autoritatea Naţională pentru Turism (A.N.T.), organism
care, cu mici excepţii, avea aceleaşi atribuţii ca şi Ministerul Turismului.
Sub această formă organizatorică (A.N.T.), organul central al
administraţiei publice centrale de specialitate a funcţionat până la 4
ianuarie 2001, când, prin H.G.R. nr. 24/04.01.2001, s-a reînfiinţat
Ministerul Turismului, care îşi desfăşoară activitatea ca minister de
sine stătător până în iunie 2003, când prin reorganizarea structurii
Guvernului României, activitatea de turism este integrată unui minister
mixt, cu activitate complexă – Ministerul Transporturilor, Comerţului
şi Turismului, cu un Secretar de Stat pentru turism.
În martie 2004 se înfiinţează în cadrul M.T.C.T. – Autoritatea
Naţională pentru Turism, cu preşedinte şi vicepreşedinte, aceasta
existând și în prezent.
Din „nou” prin reorganizarea Guvernului, în aprilie 2007, prin H. G.
Nr. 387/2007 se aprobă organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profeţii Liberale,
cu un Secretar de Stat pentru turism şi cu patru direcţii generale de
specialitate (dezvoltare şi relaţii internaţionale, promovare turistică,
5
F.I.T.E.C. = Federaţia Internaţională a Turismului Climateric; B.I.T.S. = Biroul Internaţional pentru Turismul
Social.
6
O.M.T. = Organizaţia Mondială a Turismului; O.C.D.E. = Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.
7
M.C.T. cu trei departamente: Turism, Comerţ interior şi Comerţ exterior.
19
autorizare şi post – privatizare, control).
În toate ţările lumii, activitatea de turism este coordonată pe plan
naţional de un organism central, cu atribuţii mai largi sau mai restrânse,
în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului şi importanţa acestuia
în economie, de modul de structurare a economiei (număr de ministere,
sfera de cuprindere a acestora etc.).
Indiferent de forma administrativă de organizare, aceste organisme
reprezintă statul şi au rol de:
- coordonare a activităţii turistice la nivel naţional;
- elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului;
- îndrumare şi control a agenţilor economici, specialişti;
- promovare a turismului pe plan intern şi internaţional;
- formare şi perfecţionare profesională;
- reprezentare a ţării respective în organismele internaţionale etc.
În fiecare staţiune turistică funcţionează ca organ executiv şi de
informare Biroul de turism; în unele localităţi, altele decât reşedinţa de
judeţ, la iniţiativa administraţiei publice locale, se pot înfiinţa birouri de
turism cu avizul Ministerului Turismului.
2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România

Funcţionând ca organisme nonprofit şi fără scopuri politice,
asociaţiile profesionale din România contribuie la formarea
competenţelor personalului, la ridicarea prestigiului meseriilor, la
specializarea în funcţiile din turism, la recunoaşterea importanţei acestor
meserii şi, implicit, la creşterea calităţii serviciilor prestate.
Prin reprezentanţii lor, aceste organizaţii participă la comisiile de
evaluare a calificării în meseriile specifice; organizează acţiuni cum ar fi:
concursuri profesionale, expoziţii, schimburi de experienţă ş.a.
Turismul, ca oricare alt domeniu de activitate, are nevoie – pentru a evolua unitar, coerent, eficient –
de un cadru instituţional corespunzător, un ansamblu de verigi cu contribuţii bine definite, un sistem de
relaţii funcţionale între acestea, un sistem informaţional adecvat. Structurile organizatorice în turism sunt:
organizaţii sectoriale, organizaţii pe destinaţii şi organizaţii naţionale sau internaţionale. Sistemul de
organizare a activităţii turistice este structurat pe trei trepte: organism central-coordonator la nivel naţional,
organism regional/local şi organizaţii sectoriale (specializate pe segmente ale activităţii de turism) precum
şi societăţile comerciale din turism.
În majoritatea ţărilor lumii, activitatea turistică este coordonată pe plan naţional de un organism
central, cu atribuţii mai largi sau mai restrânse, în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului, şi
importanţa acestuia în economie, de experienţa în domeniu, dar şi de modul de structurare a economiei
(număr de ministere, sfera de cuprindere a acestora etc.)
Aceste organisme centrale-naţionale se pot întâlni sub una din formele (tipologia organismelor
naţionale de turism):
- minister de sine stătător (Ministerul Turismului), Ministere mixte sau combinate (Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului), secretariat de stat independent sau în cadrul unui minister cu
structură mixtă, Oficiu Naţional de Turism, Autoritatea Naţională de Turism, Comisariat de Stat pentru
20
Turism, Departamente, Directorate, Comisii, Comitete, Direcţii Generale de Turism, în cadrul unor
ministere cu structură complexă.
Indiferent de forma administrativă, aceste organisme centrale-naţionale, reprezintă statul şi au
rol de: coordonare a activităţii turistice în plan naţional, elaborare a strategiei de dezvoltare a
turismului, îndrumare şi control a agenţilor economici din turism, promovarea turismului pe plan
intern şi internaţional, formare profesională şi reprezentare în organismele internaţionale.
Rolul statului în turism se concretizează în funcţiile sale: stimulare; coordonare-supraveghere şi
control; producător de servicii turistice; de promovare.
 Organizare/conducere/coordonare;
 Structură organizatorică (organism central, local, regional, sectorial);
 Strategie, program, obiective;
 Tipologie organisme naţionale/internaţionale;
 Asociaţia profesională de turism.
1. Care sunt principalele atribuţii ale Ministerului Turismului?

2. Care sunt principalele atribuții ale celor mai importante asociaţii profesionale din turismul naţional
şi internaţional?
3. Enumeraţi principalele obiective strategice ale dezvoltării turismului românesc.
4. Organizaţia Mondială a Turismului.
5. Care este tipologia organismelor naţionale de turism?
1. Organizaţia Mondială a Turismului s-a înfiinţat în anul:

a) 1974 la Viena;
b) 1975 la Madrid;
21
c) 1965 la Paris;
d) 1973 la Londra.
2. Calitatea de membru asociat al Organizaţiei Mondiale a Turismului este accesibilă:
a) tuturor statelor suverane;
b) sectorului operaţional;
c) tuturor teritoriilor care nu au responsabilitatea relaţiilor lor externe;
d) numai ţărilor din Europa.
3. România se încadrează în următoarea categorie de membri ai Organizaţiei Mondiale a
Turismului:
a) asociaţi;
b) efectivi;
c) afiliaţi;
d) nepermanenţi.
4. Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului se reuneşte pentru a alege
Secretarul general la fiecare:
a) 4 ani;
b) 2 ani;
c) 3 ani;
d) 5 ani.
5. La reuniunile Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului calitatea de
observator o au:
a) membri efectivi;
b) preşedinţii comitetelor Organizaţiei Mondiale a Turismului;
c) ţările de pe continentul american;
d) membri asociaţi şi afiliaţi.

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu
individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;
2. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului,
Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011;
3. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012.
22
PIAŢA TURISTICĂ ŞI RESURSELE TURISTICE ALE ROMÂNIEI
Cuprins:
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
3.3.1. Concepte şi caracteristici
3.3.2. Oferta turistică
3.3.3. Cererea turistică şi consumul turistic
3.3.4. Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României
3.1. Introducere
Dinamica economico-socială antrenează schimbări fundamentale

şi în condiţiile de desfăşurare a diferitelor activităţi şi procese; între
acestea piaţa capătă un rol tot mai important în reglarea raporturilor din
economie, în realizarea echilibrului acesteia; practic, piaţa verifică
măsura în care diversele activităţi sunt în concordanţă cu nevoile reale
ale societăţii.
Dezvoltarea tot mai accentuată a turismului, în majoritatea ţărilor
lumii, a condus la constituirea şi dezvoltarea pieţii turistice.
Resursele turistice reprezintă „materia primă” a turismului. Acestea
vor fi abordate în detaliu la disciplina „Resurse şi destinaţii turistice” din
semestrul II al anului II, ceea ce va conduce la o cunoaştere temeinică a
problemelor specifice (cadrul natural, Munţii Carpaţi, resursele speologice,
oglinzile de apă, litoralul românesc, vegetaţia, fauna, potenţialul terapeutic,
lacurile terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, Delta Dunării, vestigiile
antichităţii, monumentele istorice şi de artă medievală etc.).
- Însuşirea unor definiţii, concepte şi probleme privind conţinutul

şi caracteristicile pieţei turistice;
- Cunoaşterea cererii, consumului turistic şi a aspectelor
sezonalităţii activităţii turistice;
- Cunoaşterea indicatorilor de măsurare a cererii şi ofertei
turistice;
- Cunoaşterea ciclului de viaţă al unei oferte turistice, a preţurilor
produselor turistice şi a tendinţelor manifestate pe piaţa turistică;
- Cunoaşterea principalelor resurse turistice ale României.
23
– studenţii vor cunoaşte noţiunile teoretice privind cererea şi oferta
turistică, resursele turistice naturale şi antropice (culturale,
istorice, religioase);
– studenţii vor fi abilităţi să utilizeze analiza pe baza indicatorilor
de măsurare a ofertei şi cererii turistice;
– studenţii se vor familiariza cu problemele specifice cererii şi
ofertei turistice interne şi internaţionale.
3.3.1. Concepte şi caracteristici

Piaţa turistică poate fi definită ca „totalitatea tranzacţiilor
(actelor de vânzare-cumpărare) al căror obiect îl constituie produsele
turistice, privită în conexiune cu relaţiile pe care le generează şi spaţiul
geografic şi chiar timpul în care se desfăşoară”8.
Piaţa turistică este o componentă a pieţei în general şi a pieţei
serviciilor, în particular, ceea ce îi imprimă o serie de caracteristici, atât
generale cât şi particulare care decurg din specificul acestui domeniu de
activitate.
Astfel, caracteristicile pieţei turistice vor fi prezentate în cele ce
urmează:
1. complexitate;
2. opacitate;
3. dinamism;
4.sensibilitate;
5.mobilitate;
6. concentrarea în timp şi spaţiu (sezonalitate).
3.3.2. Oferta turistică

Oferta turistică reprezintă cea mai importantă componentă a pieţei
turistice deoarece resursele turistice reprezintă „materia primă” a
turismului, fără de care deplasarea potenţialilor turişti n-ar mai avea
motivaţie.
În sinteză, oferta turistică este constituită din9:
1. potenţialul turistic (atracţii naturale şi antropice), situat într-
un anumit spaţiu geografic, deci dependent de teritoriu, cu o
anumită structură, valoare şi capacitate, având rol determinant în
dezvoltarea turismului;
2. baza materială specifică – de cazare, de alimentaţie, agrement
etc. – şi infrastructura generală, componenta ce permite
exploatarea potenţialului;
3. forţa de muncă, numărul structura, nivelul de pregătire,
8
Minciu Rodica, op. cit., pag. 131
9
Idem, pag. 149
24
determinând valoarea producţiei;
4. serviciile; pe de o parte forma sub care se exteriorizează, cel mai
adesea, produsele turistice o reprezintă serviciile şi, pe de altă
parte, factorii de producţie ai turismului (capital, resurse, forţă de
muncă) sunt incluşi în sfera terţiarului.
Aceste elemente componente imprimă ofertei turistice şi o serie
de caracteristici după cum urmează:
1. complexitate şi eterogenitate;
2. creşterea diversificată;
3. rigiditatea în timp şi spaţiu;
4. inadaptabilitatea relativă.
3.3.3. Cererea turistică şi consumul turistic

În vederea valorificării potenţialului turistic al unei zone turistice
apare necesitatea întâlnirii cererii turistice cu componentele ofertei
turistice.
Cererea turistică reprezintă cea de a doua componentă esenţială a
pieţei turistice. Ea poate fi definită ca reprezentând „dorinţa pentru un
anumit produs turistic, dublată de posibilitatea şi decizia de a-l
cumpăra”10.
În acest context, „consumul turistic reprezintă ansamblul
cheltuielilor făcute de subiecţii cererii pentru cumpărarea de bunuri şi
servicii cu motivaţie turistică”11.
În timp ce cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al
turistului, consumul turistic se realizează la locul de destinaţie
turistică în trei etape:
1. înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică dar legat
de aceasta (achiziţionarea pachetului turistic, a unor produse de
uz general precum echipamente, periuţă şi pastă de dinţi, pijama,
costum de baie, bocanci etc.);
2. în timpul deplasării spre locul de destinaţie turistică (produse de
artizanat, benzină, mâncare etc.);
3. la locul de destinaţie turistică (servicii de agrement).
3.3.4. Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi
servicii, a căror materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare.
Deoarece capacităţile de primire limitează oferta turistică în spaţiu,
aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparaţie cu
elasticitatea cererii turistice.
Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură
peisagistică deosebit de armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic,
ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu
treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi – excepţie
făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.
De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul
român a creat un extrem de variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în
întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care, prin
specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. Cităm, de
exemplu: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani
10
Kotler Philip, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, pag. 36
11
25
atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile
"fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din Maramureş,
mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele
stilului brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui
Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale lui Grigorescu ş.a.m.d.
Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru
istoria culturii şi civilizaţiei poporului nostru.
Monumentele istorice şi de artă medievală se înscriu între cele
mai importante atracţii turistice din ţara noastră.
Monumentele de artă şi arhitectură medievală realizate în
cele mai diverse stiluri arhitectonice şi răspândite pe întreg cuprinsul ţării
reprezintă un valoros potenţial cultural.
Piaţa turistică reprezintă sfera economică în care produsul turistic apare sub forma ofertei, iar
nevoia turistică sub forma cererii, este sfera de confruntare a ofertei cu cererea şi în care se finalizează
tranzacţii prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare. Piaţa turistică are un conţinut complex
cuprinzând atât servicii (transport, cazare, alimentaţie, agrement – distracţii, tratament, informare etc.)
cât şi mărfuri (produse alimentare, nealimentare etc.).
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se
deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât prestarea unor
activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Consumul turistic este format din totalitatea cheltuielilor efectuate de către cererea turistică
pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică.
Oferta turistică este constituită din patrimoniul turistic, baza tehnico-materială, serviciile
prestate turiştilor şi mărfurilor oferite acestora. Astfel spus, oferta turistică reprezintă totalitatea
produselor turistice oferite sau care pot fi oferite pe piaţă şi care pot avea un caracter concurenţial între
ele.
Resursele turistice ale României (naturale şi antropice) sunt deosebit de bogate şi
diversificate, inegal repartizate în teritoriu. Acestea, în măsura în care vor fi valorificate, pot satisface
o multitudine de motivaţii de călătorie (odihnă, tratament, sporturi de iarnă, plajă-sporturi pe apă,
cunoaştere-cultură, vânătoare şi pescuit sportiv, afaceri, speoturism, alpinism etc.).
 piaţă, cerere, consum, ofertă;

 potenţial turistic natural şi antropic, sezonalitate, grad de valorificare;
 piaţă actuală/reală-efectivă/potenţială/teoretică;
 bazine ale cererii şi bazine ale ofertei;
 ciclul de viaţă al ofertei.
1. Definiţi, cererea turistică, oferta turistică şi consumul turistic.

2. Prezentaţi conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice.
3. Prezentaţi particularităţile cererii şi consumului turistic.
26
4. Analizaţi conţinutul şi particularităţile ofertei turistice.
5. Analiza raportul dintre oferta şi producţia turistică.
6. Care sunt principalele resurse naturale şi antropice ale României?
1. Creşterea diversificată este o caracteristică a:

a) pieţei turistice;
b) ofertei turistice;
c) forţei de muncă din turism;
d) cererii turistice.
2. Printre caracteristicile pieţei turistice nu se numără:
a) opacitatea;
b) lipsa de complexitate;
c) mobilitatea;
d) dinamismul.
3. Între caracteristicile specifice ofertei turistice, se numără:
a) rigiditatea;
b) dezvoltarea simplă şi rapidă;
c) adaptarea la cerere;
d) toate acestea.
4. Între elementele componente ale ofertei turistice se numără:
27
a) potenţialul turistic;
b) forţa de muncă din turism;
c) baza tehnico-materială a turismului şi serviciile;
d) toate.
5. Dorinţa pentru un anumit produs turistic dublată de posibilitatea şi decizia de a-l
achiziţiona defineşte:
a) oferta turistică;
b) cererea turistică;
c) piaţa turistică;
d) consumul turistic.
6. Atracţiile naturale sunt componente ale:
a) ofertei turistice;
b) cererii turistice;
c) serviciilor turistice;
d) potenţialului tehnico-economic.

5. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2006;
28
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA
Cuprins:
4.1. Introducere
4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului
4.3.2. Facilităţile turistice
4.1. Introducere
Desfăşurarea activităţii turistice presupune existenţa, alături de

elementele de atracţie, a unor mijloace (resurse) materiale adecvate,
capabile să asigure satisfacerea cerinţelor turiştilor pe durata şi cu ocazia
realizării voiajelor. Aceste mijloace, cunoscute sub denumirea generică
de bază tehnico-materială (capitol tehnic), se prezintă într-o structură
diversă (unităţi de cazare şi alimentaţie, mijloace de transport, baze de
tratament, instalaţii şi dotări de agrement etc.), adaptată specificului
nevoilor turiştilor, funcţiilor economice şi sociale ale turismului.
- Cunoaşterea conţinutului şi rolului infrastructurii turistice;

- Însuşirea cunoştinţelor privind structura şi dinamica
echipamentelor turistice şi a structurilor de primire;
- Cunoaşterea distribuţiei teritoriale a bazei tehnico-materiale în
raport cu volumul şi valoarea resurselor turistice;
- Cunoaşterea dinamicii şi structurii principalelor elemente
componente ale bazei tehnico-materiale turistice.
– Studenţii vor cunoaşte conceptul de bază tehnico-materială,

structura acesteia şi facilităţile turistice din ţara noastră;
– Studenţii vor fi capabili să analizeze evoluţia în dinamică şi
structura unităţilor turistice;
– Studenţii vor putea înţelege legăturile dintre componentele bazei
tehnico-materiale (cantitativ şi calitativ) şi volumul/structura
cererii turistice.

29
4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului

Baza tehnico-materială reprezintă ansamblul mijloacelor de
producţie utilizate, în acest domeniu, în scopul obţinerii de bunuri şi
servicii specifice destinate consumului turistic12.
Criteriul care stă la baza structurării bazei tehnico-materiale a
turismului este destinaţia principală:
 Baza tehnico-materială specific turistică ce cuprinde:
 unităţi de cazare;
 unităţi de alimentaţie;
 instalaţii şi modalităţi de agrement;
 instalaţii şi modalităţi de tratament;
 Baza tehnico-materială generală (infrastructura) care
cuprinde:
 căi de comunicaţie;
 mijloace de transport în comun;
 telecomunicaţii;
 reţele de alimentare cu apă, gaze, energie
electrică, energie termică;
 unităţi comerciale şi de prestări servicii etc..
Aşadar, între baza tehnico-materială şi resursele turistice există o
relaţie de intercondiţionare reciprocă.
4.3.2. Facilităţile turistice

Facilităţile pe care le oferă turismul pot fi definite ca ansamblul
mijloacelor materiale şi umane necesare pentru a înlesni participarea
populaţiei la activitatea turistică şi pentru a crea şi organiza cu rezultate
profitabile prestarea serviciilor solicitate de turişti
Facilităţile de bază sunt considerate cele care reprezintă o
componentă specifică directă, fără de care nici un produs turistic nu ar fi
viabil (de exemplu: transporturile, cazarea, alimentaţia, agrementul şi
divertismentul etc.). Facilităţile complementare includ înlesniri sau
servicii care nu sunt aservite în exclusivitate turismului, respectiv
participă numai parţial (sau în anumite cazuri) la formarea unui produs
turistic, reprezentând, de regulă, acele servicii cu caracter general de care
pot beneficia într-o măsură determinată şi turiştii (de exemplu: folosirea
ocazională de către turiştii care vizitează o staţiune, o localitate etc., a
transporturilor publice).
12
30
Baza tehnico-materială este constituită din totalitatea clădirilor, mijloacelor de muncă,

instalaţiilor, obiectelor de inventar şi a materialelor folosite în sectorul turistic şi care concură la
realizarea circulaţiei turistice. Baza tehnico-materială a turismului reprezintă ansamblul mijloacelor de
cazare, hrană, tratament, agrement, transport (căi şi mijloace), destinate satisfacerii cererii turistice.
Dezvoltarea turismului şi realizarea rolului său social-economic este condiţionată de modernizarea,
dezvoltarea, diversificarea şi perfecţionarea continuă a bazei tehnico-materiale.
Volumul activităţii turistice într-o ţară, regiune, zonă, oraş, staţiune este determinat de volumul
cererii turistice şi de gradul de echipare a teritoriului receptor cu facilităţi turistice. Facilităţile turistice
reprezintă ansamblul mijloacelor materiale necesare pentru a înlesni participarea populaţiei la activitatea
turistică şi pentru crearea şi organizarea eficientă a serviciilor solicitate de turişti. Facilităţile turistice
sunt de bază (componentă specifică, directă a unui produs turistic) şi complementare (înlesnirile sau
serviciile cu caracter general de care beneficiază şi turiştii).
Baza tehnico-materială se realizează prin investiţii de către stat, particulari, societăţi mixte şi
organizaţii cooperatiste (UCECOM şi CENTROCOOP). Principalii indicatori ce vizează investiţiile
sunt: investiţia specifică, aportul voluntar al investiţiei, durata de recuperare a investiţiei şi gradul de
ocupare (utilizare a capacităţilor de transport, cazare, unităţi de alimentaţie publică etc.).
 bază tehnico-materială, dinamică şi structură;

 infrastructură generală şi specifică;
 facilităţi turistice;
 grad de utilizare;
 calitate, grad de confort.
1. Definiţi baza tehnico-materială a turismului.

2. Enumeraţi componentele infrastructurii turistice (generală şi specifică).
3. Caracterizaţi baza materială de cazare la nivel naţional (dinamică şi structură).
4. Câte unităţi de cazare şi câte locuri aferente se găsesc în România?
5. Ce reprezintă facilităţile turistice?
31
1. România deţine un număr de locuri de cazare de aproximativ:

a) 280 000;
b) 170 000;
c) 310 000;
d) 250 000.
2. Baza tehnico-materială a turismului se împarte în:
a) unităţi de cazare şi căi de comunicaţie;
b) unităţi de cazare, alimentaţie, agrement, tratament;
c) infrastructura turistică şi infrastructura de transport;
d) baza tehnico-materială specific turistică şi infrastructura.
3. Din punctul de vedere al destinaţiei turistice, cele mai multe locuri de cazare din România se
găsesc:
a) în Delta Dunării;
b) în staţiunile balneare;
c) pe litoral;
d) în staţiunile montane.
4. Baza tehnico-materială a turismului este o componentă a:
a) ofertei turistice;
b) infrastructurii turistice;
c) potenţialului turistic;
d) produsului turistic.
5. Salvamarul intră în următoarea categorie a facilităţilor turistice:
a) speciale;
b) de ocrotire a sănătăţii;
c) cultural-artistice;
d) de gospodărire comunală.
32
Temă de control – Modulul I
Determinarea principalilor indicatori ai circulaţiei turistice (durata medie a sejurului, gradul de

ocupare a capacităţii de cazare, densitatea turistică în raport cu populaţia, densitatea turistică în raport cu
suprafaţa, preferinţa relativă, funcţia turistică, intensitatea turistică). (2 ore)

Bucureşti, 2006;
33
MODULU II
SERVICIILE TURISTICE LA NIVEL NAŢIONAL ŞI FORŢA DE MUNCĂ ÎN TURISM
Cuprins:
5.1. Introducere
5.3.1. Serviciile turistice
5.3.1.1. Particularităţi şi caracteristici ale serviciilor turistice
5.3.1.2. Clasificarea serviciilor turistice
5.3.2. Forţa de muncă în turism
5.1. Introducere
Ca parte integrantă a sectorului serviciilor, turismul are o serie de

trăsături comune cu celelalte ramuri ale acestuia, dar se şi individualizează
prin specificitatea şi complexitatea conţinutului său, prin formele de
concretizare şi tendinţele de evoluţie. Având ca obiect satisfacerea nevoilor
persoanelor apărute cu ocazia şi pe durata călătoriilor, turismul poate fi
privit, în conţinutul său, şi ca o succesiune de servicii (prestaţii), cum sunt
cele de organizare a voiajului, de transport, de odihnă şi alimentaţie, de
recreere etc. Prin natura lor, serviciile turistice trebuie să creeze condiţii
pentru refacerea capacităţii fizice a organismului, simultan cu petrecerea
plăcută şi instructivă a timpului liber.
Realizarea activităţii turistice presupune prezenţa, alături de
potenţial (natural şi antropic) şi echipamente (baza tehnico-materială), a
resurselor umane, factor ce asigură funcţionalitatea celorlalte
componente ale ofertei. Forţa de muncă transformă resursele naturale şi
materiale din potenţiale în efective.
- Cunoaşterea conţinutului şi caracteristicilor serviciilor turistice;

- Cunoaşterea tipologiei serviciilor turistice;
- Însuşirea unor cunoştinţe despre serviciile de bază şi
suplimentare;
- Cunoaşterea particularităţilor muncii în turism;
- Cunoaşterea problemelor legate de mobilitatea ridicată datorată,
în principal, sezonalităţii activităţii turistice;
- Cunoaşterea aspectelor specifice privind productivitatea muncii
34
în turism.
– Studenţii vor cunoaşte particularităţile şi caracteristicile

serviciilor turistice;
– Studenţii vor cunoaşte serviciile hoteliere, pe cele prestate în
unităţile de alimentaţie publică şi serviciile de agrement;
– Studenţii vor putea înţelege legăturile dintre serviciile „la
pachet” şi pe cele dintre calitatea serviciilor şi nivelul
competitivităţii şi atractivităţii ofertei;
– Studenţii îşi pot însuşi problemele privind sezonalitatea
serviciilor turistice şi vor cunoaşte căile atenuării acesteia;
– Studenţii vor cunoaşte specificitatea profesiunilor din turism şi se
vor familiariza cu indicatorii ocupării forţei de muncă.
5.3.1. Serviciile turistice

Consumul turistic se poate materializa numai după ce, în prealabil, a
avut loc un act comercial de cumpărare-vânzare, ceea ce, pe de o parte,
presupune existenţa unei oferte turistice efective, care, prin volumul,
structura, repartizarea în timp (în decursul unui an calendaristic) şi
dispersarea în spaţiu (pe întreg cuprinsul ţării), trebuie să corespundă
preferinţelor şi solicitărilor pentru bunuri şi servicii, componente ale
variatelor produse turistice, iar pe de altă parte, presupune decizia
clientului de a accepta ofertele de produse turistice lansate pe piaţă.
5.3.1.1. Particularităţi şi caracteristici ale serviciilor turistice

Consumul de servicii turistice se caracterizează printr-o serie de
particularităţi care diferenţiază acest consum specific de consumul de
mărfuri şi imprimă unele caracteristici serviciilor turistice.
Printre aceste caracteristici specifice pot fi menţionate:
a) Cererea de servicii turistice interne şi internaţionale este în
continuă evoluţie;
b) Consumul turistic are un caracter pronunţat sezonier;
c) Spre deosebire de cererea turistică, ce se manifestă printr-o
elasticitate pronunţată, oferta de servicii este relativ rigidă, limitată în
timp şi spaţiu la capacităţile de nuclee receptoare de care dispune baza
materială;
d) Oferta de servicii este orientată spre a putea prelua şi acoperi so-
licitările din vârful de sezon, de unde pot fi desprinse concluzii privitoare
la riscul nevalorificării parţiale (uneori chiar totale) a unor capacităţi
receptoare, care, deşi disponibile, nu sunt ori nu pot fi utilizate în afara
perioadelor de sezon plin.
e) Prin natura lor, serviciile sunt perisabile;
35
f) Oferta turistică este, pe de o parte, rezultanta unor combinaţii cu
posibilităţi multiple a elementelor de atracţie turistică pe care le oferă
patrimoniul turistic al ţării noastre (al unei zone, al unei staţiuni) şi baza
materială turistică existentă pe teritoriul respectiv, iar pe de altă parte,
rezultanta contribuţiei umane care modelează serviciile;
g) Ca regulă generală, produsul turistic reprezintă pachete de
activităţi, presupunând o înlănţuire logică şi fluentă a diferitelor prestaţii
incluse în programele şi aranjamentele concepute astfel încât serviciile să
fie dozate în diverse combinaţii, fiabilitatea serviciilor fiind orientată
după natura şi caracteristicile produselor turistice oferite spre
comercializare13;
h) Posibilităţile de combinare şi de substituire a diverselor variante
şi componente de servicii constituie o rezervă potenţială considerabilă
pentru individualizarea ofertei turistice şi de sporire a gradului de
atractivitate a programelor oferite, chiar în limitele aceleiaşi destinaţii de
vacanţă sau aceleiaşi forme de turism;
i) Caracterul pronunţat individualizat;
j) în procesele tehnologice de prestaţii turistice aservite contactului
direct dintre prestatorii diverselor servicii şi clientela beneficiară a
acestor servicii, ritmurile de pătrundere a progresului tehnic sunt mai
lente în comparaţie cu ale altor sectoare economice;
k) Consumul de servicii turistice satisface exigenţele unor motivaţii
deosebit de eterogene şi complexe;
l) Prestaţiile turistice reprezintă eforturile conjugate ale tuturor
unităţilor economice care oferă servicii specifice şi nespecifice atât
cetăţenilor ţării noastre, cât şi turiştilor străini care o vizitează.
5.3.1.2. Clasificarea serviciilor turistice

În literatura de specialitate întâlnim diverse criterii de clasificare şi
forme subsumate ale serviciilor turistice, după cum urmează:
1. În funcţie de etapele principale din desfăşurarea unei călătorii:
- servicii legate de organizarea voiajului (publicitate,
informarea pe Internet sau la agenţia de turism, achiziţionarea diverselor
echipamente specifice);
- servicii de sejur (cazare, alimentaţie, agrement).
2. În funcţie de importanţa în consum şi motivaţia cererii:
- servicii turistice de bază (cazare, alimentaţie, agrement);
- servicii turistice suplimentare (ghid, informare, schimb
valutar, activităţi cultural-sportive, închirierea diverselor obiecte şi
echipamente).
13
Fiabilitatea serviciilor constituie o problemă vitală pentru aprecierea calităţii prestaţiilor. În termeni generali,
fiabilitatea reprezintă însuşirea serviciilor de a fi oferite şi prestate neîntrerupt, în succesiunea logică a
consemnării lor; orice întrerupere a acestui “lanţ” logic de prestaţii provoacă “fire de aşteptare” ori eforturi de
substituire a unui serviciu turistic cu un altul cu conţinut similar. Chiar dacă acest gen substituit va avea
caracteristici superioare în comparaţie cu serviciul programat iniţial, nu va genera satisfacţiile dorite nici de
turişti şi, în bună măsură, nici de prestatori. În consecinţă, un serviciu turistic este considerat fiabil în măsura în
care a fost oferit corect, la termenele când a fost solicitat, potrivit destinaţiei pentru care a fost conceput şi oferit.
Ca atare, fiabilitatea întregului produs turistic va depinde, în ultimă instanţă, de fiabilitatea elementelor sale
componente. Definită în termeni de specialitate, fiabilitatea este probabilitatea ca un serviciu să funcţioneze
corect, într-o perioadă programată de timp şi în condiţiile de utilizare prescrise Defiabilitatea este noţiunea
contrară fiabilităţii – probabilitatea ca un serviciu să nu funcţioneze corect – deci un minus în aprecierea
consumatorilor asupra ansamblului componentelor produselor turistice.
36
3. După forma de manifestare a cererii, respectiv modul de
formulare a deciziei de cumpărare:
- servicii ferme achiziţionate anterior deplasării către
destinaţia turistică precum cele de cazare;
- servicii spontane achiziţionate pe măsura derulării
călătoriei precum tratament, închirieri, transport pe cablu.
4. În funcţie de natura relaţiilor financiare angajate între prestatori
şi clienţi:
- servicii turistice cu plată care acoperă majoritatea
prestaţiilor de care beneficiază un turist;
- servicii turistice gratuite (scutiri, gratuităţi, informaţiile
oferite de către centrele de informare turistică).
5.3.2. Forţa de muncă în turism

Pentru obţinerea unor rezultate pozitive din partea firmelor care
activează în turism, trebuie cunoscute particularităţile muncii în
turism:
o Răspunderea materială şi morală ridicată;
o Nivelul scăzut de tehnicitate;
o Oboseala fizică şi psihică;
o Consum de muncă vie superior celorlalte ramuri economice;
o Fluctuaţia ridicată a forţei de muncă;
o Munca în contratimp faţă de programul obişnuit de muncă al
altor categorii de personal;
o Un nivel relativ ridicat şi complex de pregătire;
o practicarea muncii cu timp parţial (part time);
o angajarea întregului timp de muncă al unei zile;
o feminizarea forţei de muncă.
Produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependenţelor dintre

atractivitatea unei zone (resurse) şi facilităţile (serviciile) oferite cumpărătorului; resursele vor lua
forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice (găzduire,
alimentaţie, transport, agrement).
Serviciile au o serie de trăsături-caracteristici cum ar fi: caracterul imaterial al prestaţiei,
nestocabilitatea, simultaneitatea producţiei şi consumului lor, inseparabilitatea faţă de persoana
prestatorului, intangibilitatea, personalizarea-particularizarea lor la nivelul grupului sau individului,
dinamică înaltă, fluctuaţie sezonieră, complexitate, substitubilitate, eterogenitate etc..
Dezvoltarea turismului – caracterizat ca un sector intensiv în muncă – are o serie de
consecinţe asupra utilizării resurselor umane în sensul creării de noi locuri de muncă, determinării
unui nivel relativ ridicat de instruire şi a unei anumite structuri profesionale şi pe funcţii. Specialitatea
activităţii turistice, complexitatea sa, dată de multitudinea şi varietatea componentelor, îşi pun
amprenta asupra necesarului de personal şi structurii acestuia, asupra exigenţelor privind pregătirea şi
selecţia, asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.
37
 servicii de bază şi suplimentare;

 servicii specifice şi nespecifice;
 servicii ferme şi spontane;
 servicii de informare, transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament etc.;
 consum de muncă vie în unităţile de turism;
 productivitatea muncii în turism;
 răspundere materială şi morală;
 ocupare sezonieră, fluctuaţie personal;
 grafic orar pentru utilizarea eficientă a timpului de muncă zilnic.
1. Care sunt particularităţile şi caracteristicile serviciilor turistice?

2. Enumeraţi criteriile de clasificare a serviciilor turistice.
3. Caracterizaţi profesiunile din turism.
4. Care sunt indicatorii ocupării forţei de muncă din turism?
5. Prezentaţi pe scurt evoluţia ocupării forţei de muncă şi perspectivele acesteia.
1. Una dintre particularităţile muncii în turism se referă la:

a) munca în acelaşi timp cu turiştii;
b) opacitatea structurilor de primire;
c) programul de lucru complet;
d) răspunderea materială şi morală ridicată.
2. Forţa de muncă din turism reprezintă în ţara noastră un procent de aproximativ:
a) 5%;
b) 2%;
c) 10%;
38
d) 8%.
3. Serviciile turistice ferme sunt cele pentru care decizia de cumpărare este formulată:
a) la locul de destinaţie turistică;
b) pe timpul deplasării către destinaţia turistică;
c) de către agenţii economici din turism;
d) în localitatea de reşedinţă a turistului.
4. Printre caracteristicile serviciilor turistice nu se regăseşte:
a) personalizarea serviciilor;
b) substituibilitatea;
c) lipsa diversităţii;
d) dinamica înaltă.
5. În funcţie de forma de manifestare a cererii, serviciile turistice se grupează în:
a) de bază şi suplimentare;
b) gratuite şi cu plată;
c) ferme şi spontane;
d) specifice şi nespecifice.
6. Printre particularităţile muncii în turism nu se află:
a) consumul de muncă vie superior celorlalte ramuri economice;
b) lipsa responsabilităţii morale;
c) răspunderea materială ridicată;
d) angajarea întregului timp de muncă al unei zile.
7. Structura forţei de muncă din turism a României relevă faptul că, în majoritate, sunt:
a) femei;
b) patroni;
c) cu studii superioare;
d) bărbaţi.

Bucureşti, 2006;
turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011;
6. Firoiu Daniela, Resursele umane în turism, Editura Universitară, Bucureşti, 2005.
39
TRANSPORTURILE TURISTICE
Cuprins:
6.1. Introducere
6.3.1. Rolul şi importanţa transporturilor turistice
6.3.2. Transporturile turistice rutiere
6.3.3. Transporturile turistice aeriene
6.3.4. Transporturile turistice feroviare
6.3.5. Transporturile turistice navale. Croazierele
6.1. Introducere
Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei

turistice; el asigură deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la cel de
petrecere a vacanţei, în cazul turismului de sejur, sau pe toată durata
călătoriei, în cazul celui itinerant.
Transporturile turistice, abordate ca parte componentă a prestaţiei
turistice, prezintă caracteristicile generale ale acesteia, între care
sezonalitate accentuată în exploatare, rigiditate datorată capacităţii
limitate, participarea unui număr mare de prestatori din domenii diferite
(transport, turism, industrie) la realizarea lor.
- Cunoaşterea rolului transporturilor în dezvoltarea turismului;

- Cunoaşterea caracteristicilor şi a evoluţiei transporturilor
turistice rutiere, aeriene, feroviare şi navale;
- Cunoaşterea ierarhiei tipurilor de transport în total sosiri/plecări
de turişti din ţara noastră.
– Studenţii vor cunoaşte rolul şi evoluţia mijloacelor de transport

în ansamblul serviciilor turistice;
– Studenţii vor cunoaşte ierarhia formelor de transport în total
deplasări interne şi externe, în România şi comparativ cu alte
ţări;
– Studenţii îşi vor însuşi caracteristicile şi specificul fiecărei forme
de transport utilizate în deplasările cu scop turistic.
40
6.3.1. Rolul şi importanţa transporturilor turistice

Prin intermediul transporturilor se realizează deplasarea în spaţiu a
bunurilor materiale şi a persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor
materiale şi spirituale ale membrilor societăţii.
Activitatea de transporturi se caracterizează printr-o serie de
particularităţi economico-organizatorice specifice atât transporturilor, în
general, cât şi unor forme de transport, în particular.
6.3.2. Transporturile turistice rutiere

Deplasarea de la locul de reşedinţă până la destinaţiile alese pentru
petrecerea vacanţelor şi efectuarea călătoriilor turistice în zonele vizitate
se realizează, într-o proporţie importantă, prin formele de transport rutier,
care în epoca noastră au devenit mijloace de transport de masă.
Transporturile turistice se caracterizează printr-o intensitate variabilă
a traficului, determinată de specificul cererilor sezoniere ale turiştilor şi
de diversitatea itinerarelor parcurse. Ele se realizează cu preponderenţă
prin folosirea mijloacelor motorizate de transport, printre care ponderea
cea mai mare o deţin autocarele, microbuzele şi autoturismele.
Prin funcţionalitatea lor, autocarele şi microbuzele sunt destinate
transporturilor colective (pentru grupuri de turişti), în cadrul formelor
organizate şi semiorganizate de turism. Aceste mijloace de transport sunt
administrate, de regulă, direct de organizatorii de turism.
6.3.3. Transporturile turistice aeriene

Transporturile aeriene câştigă o importanţă tot mai mare în expan-
siunea turismului internaţional şi intern, îndeosebi cu începere din anii
'60. Pentru unele ţări, transporturile aeriene, mai cu seamă în cazul
distanţelor mari, constituie deseori factorul principal al dezvoltării
turismului internaţional receptor (de primire).
În ceea ce priveşte călătoriile pe distanţe medii şi lungi, progresul
aviaţiei civile, concretizat în reducerea duratei călătoriilor, introducerea
avioanelor moderne de mare capacitate, creşterea numărului de linii de
zboruri directe, creşterea frecvenţei zborurilor de tip charter etc., a
influenţat în mare măsură intensificarea călătoriilor turistice.
6.3.4. Transporturile turistice feroviare

Dezvoltarea turismului este strâns legată de dezvoltarea transportu-
rilor feroviare. Dintre toate mijloacele de transport, calea ferată a permis,
pentru prima dată, "democratizarea" călătoriilor, atât prin posibilităţile
tehnice oferite deplasării comode şi rapide a călătorilor, cât şi prin
tarifele accesibile majorităţii populaţiei. Se poate afirma în acest fel că
trenul a fost pionierul serviciilor de transporturi turistice cu caracter de
41
masă.
În prezent, omenirea asistă la o nouă epocă de reînnoire a transporturilor
pe calea ferată, care se specializează tot mai mult, în vederea deplasării călă-
torilor pe distanţe medii şi lungi. Se poate aprecia deci că viitorul oferă pers-
pective strălucite pentru dezvoltarea transporturilor turistice pe calea
ferată.
6.3.5. Transporturile turistice navale. Croazierele

Dintre cele patru forme de transport cunoscute, călătoria pe apă este
cel mai puţin solicitată, din cauza condiţiilor particulare de realizare
(existenţa sau inexistenţa căilor navigabile, viteza redusă a navelor,
necesitatea continuării călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte mijloace
de transport etc.).
Transporturile navale se realizează astăzi mai mult sub forma
croazierelor care, în ultimii ani, au tendinţa de transformare dintr-o
ofertă de lux într-o ofertă de masă atrăgând, implicit, şi segmente de
turişti cu venituri medii şi submedii (în special tinerii şi persoanele de
vârsta a treia).
În desfăşurarea efectivă a traficului turistic se apelează la o gamă variată de mijloace de

transport. Utilizarea unuia sau altuia dintre ele, ca şi folosirea combinată, sunt determinate de factori
legaţi de specificul călătoriei şi particularităţile mijloacelor de transport, precum şi de elemente ţinând
de psihologia turiştilor.
Dintre aceştia pot fi menţionaţi ca fiind mai importanţi: distanţa de parcurs şi durata călătoriei,
caracteristicile itinerariilor, starea căilor de comunicaţie şi intensitatea traficului, regularitatea şi
securitatea curselor, motivul voiajului şi componenţa grupurilor, confortul călătoriei, nivelul tarifelor
practicate.
 Forme de transport (feroviar, rutier, aerian, naval);

 Trafic turistic;
 Confort şi rapiditate;
 Flotă aeriană, parc auto;
 Nave de croazieră, croaziere;
 Curse regulate şi curse charter;
 Reglementare-dereglementare.
1. Argumentaţi rolul transporturilor în dezvoltarea turismului.

2. Analizaţi locul formelor de transport în satisfacerea cererii turistice şi în dezvoltarea turismului.
3. Enumeraţi caracteristicile fiecărei forme de transport turistic.
4. Care sunt tendinţele dezvoltării transportului de călători?
42
5. Evidenţiaţi diferenţele dintre transporturile reluate şi cele de tip „charter”.
1. Cel mai monoton mijloc de transport este considerat cel:

a) feroviar;
b) aerian;
c) maritim;
d) rutier.
2. Turiştii străini ce sosesc în România preferă să utilizeze cu preponderenţă mijloacele de
transport:
a) rutiere;
b) navale;
c) feroviare;
d) aeriene.
3. Viteza de deplasare este avantajul transporturilor:
a) rutiere;
b) aeriene;
c) feroviare;
d) maritime.
4. Costul transportului aerian charter este:
a) regulat;
b) mai mare decât costul transportului pe liniile aeriene regulate;
c) inferior celui al transportului feroviar;
d) mai redus decât costul transportului pe liniile aeriene regulate.
5. Transportul naval reprezintă următorul procent din traficul turistic internaţional:
a) 10%;
b) 3%;
c) 17%;
d) 33%.
43

44
EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A TURISMULUI
Cuprins:
7.1 Introducere
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Conceptul de eficienţă
7.3.2. Indicatorii de cuantificare a eficienţei economice şi sociale a turismului
7.3.2.1. Indicatori generali
7.3.2.2. Indicatorii eficienţei activităţii de cazare
7.3.2.3. Indicatorii eficienţei activităţii de alimentaţie
7.3.2.4. Indicatorii eficienţei transporturilor turistice
7.3.2.5. Indicatorii eficienţei investiţiilor în turism
7.3.2.6. Eficienţa socială a turismului
7.1. Introducere
Utilizarea raţională a resurselor (umane, materiale şi financiare) şi,

corespunzător, desfăşurarea eficientă a producţiei reprezintă obiective
centrale pentru orice agent economic sau sector de activităţi şi, totodată,
premise ale dezvoltării. Creşterea eficienţei constituie un principiu de
bază al organizării şi conducerii proceselor în economie, una din
cerinţele fundamentale ale progresului şi bunăstării. În corelaţie cu aceste
exigenţe, turismul, privit ca domeniu distinct şi ca parte integrantă a
economiei, înscrie între priorităţile sale gestionarea judicioasă a
resurselor şi obţinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu
satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor turiştilor.
- Cunoaşterea conţinutului şi particularităţile eficienţei în turism;

- Cunoaşterea indicatorilor de măsurare a eficienţei economice
(generali şi pe tipuri de activităţi-cazare, alimentaţie publică,
transporturi);
- Însuşirea cunoştinţelor necesare privind căile/modalităţile de
creşterea a eficienţei economice a unităţilor turistice;
- Cunoaşterea conceptului de eficienţă socială şi a indicatorilor de
comensurare a acesteia în turism.

– Studenţii vor cunoaşte conceptele de eficienţă economică şi
eficienţă socială în turism;
45
– Studenţii vor cunoaşte indicatorii specifici eficienţei activităţii
turistice şi vor fi capabili să-i folosească în analiza în dinamică,
structură, comparativ etc.;
– Studenţii vor fi capacitaţi să identifice căile de creştere a
eficienţei economice pentru fiecare componentă a activităţii
turistice (transport, cazare, alimentaţie publică, agrement,
tratament etc.);
– Studenţii vor putea rezolva probleme prin utilizarea formulelor
de prezentare a conţinutului indicatorilor specifici.
7.3.1. Conceptul de eficienţă

Eficienţa, ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltării
producţiei, în accepţiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin
forma socială a producţiei şi folosirii resurselor în general, determinarea
calitativă.
Măsurarea eficienţei se face prin raportarea efectului (efectelor) la
eforturile antrenate în proces, în acţiune.
Rezultatele activităţii de turism îmbracă simultan două aspecte, care
se intercondiţionează şi se întrepătrund reciproc: eficienţa economică şi
eficienţa socială. Fiecare dintre aceste componente ale eficienţei
activităţii de turism are atât efecte directe, cât şi indirecte.
7.3.2. Indicatorii de cuantificare a eficienţei economice şi sociale a

turismului
Eficienţa presupune compararea eforturilor exprimate prin
intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele, concretizate sub
forma producţiei realizate14. Astfel, putem vorbi de raportarea eforturilor
la efecte sau a efectelor la eforturi în cazul eficienţei.
7.3.2.1. Indicatori generali

Eficienţa turismului presupune gospodărirea raţională a
materiilor prime, combustibilului şi energiei, forţei de muncă şi
atracţiilor naturale, ca şi folosirea integrală a capacităţilor de cazare,
transport, alimentaţie etc. sau a fondurilor financiare.
Eficienţa în turism poate fi apreciată prin intermediul a două
categorii de indicatori:
A: indicatori generali:
- încasări turistice totale;
- cheltuieli turistice totale;
- încasarea medie/turist;
- cheltuiala medie/turist;
14
46
- profitul;
- rata profitului;
- productivitatea muncii.
7.3.2.2. Indicatorii eficienţei activităţii de cazare

În ultima perioadă de timp, timpul petrecut în structurile de
cazare, pe durata unui sejur, este din ce în ce mai mic datorită
intensificării odihnei active în vacanţe, în opoziţie cu viaţa comodă
derulată zi de zi. Cei mai importanţi indicatori ai eficienţei activităţii de
cazare sunt următorii:
- productivitatea muncii activității de cazare;
- încasarea medie/loc de cazare;
- cheltuiala medie/loc de cazare;
- cheltuiala la 1000 lei încasări;
- rata profitului;
- gradul de ocupare.
7.3.2.3. Indicatorii eficienţei activităţii de alimentaţie

Serviciile de alimentaţie publică trebuie să fie prezente în toate
momentele unei călătorii respectiv în gări, aeroporturi, unităţi de cazare,
locuri de distracţie etc..
Indicatorii de cuantificare a eficienţei activităţii de alimentaţie
sunt prezentaţi în cele ce urmează:
- productivitatea muncii din activitatea de alimentaţie;
- rata profitului în unităţile de alimentaţie;
- încasarea medie pe consumator;
- cheltuieli de circulaţie la 1000 lei desfaceri;
- valoarea desfacerilor pe loc la masă;
- afluxul de consumatori la masă.
7.3.2.4. Indicatorii eficienţei transporturilor turistice

Turismul reprezintă, prin definiţie, deplasare, iar în cazul
turismului internaţional apar probleme suplimentare legate de distanţa de
deplasare, confortul pe timpul deplasării. Prin urmare, calitatea
serviciilor de transport şi eficienţa acestora au o importanţă particulară în
derularea în condiţii optime a unei călătorii în scop turistic.
Indicatorii eficienţei activităţii de transport sunt redaţi în
cele ce urmează:
- încasarea medie pe automobil;
- coeficientul de utilizare a parcului de maşini;
- coeficientul de utilizare a capacităţii de transport.
7.3.2.5. Indicatorii eficienţei investiţiilor în turism

Investiţiile în turism contribuie la dezvoltarea şi modernizarea
bazei tehnico-materiale, la îmbunătăţirea standardului calitativ, la
amenajarea de noi zone şi destinaţii turistice, la îmbunătăţirea
infrastructurii turistice.
Indicatorii reprezentativi de măsurare a eficienţei
investiţiilor în turism sunt:
- investiţia specifică;
- durata de recuperare a investiţiei.
Atunci când investiţia în turism respectă anumite principii de
47
protejare a mediului, de exploatarea raţională a tuturor categoriilor de
resurse precum şi satisfacerea necesităţilor turiştilor, în acel moment ea
va fi eficientă.
7.3.2.6. Eficienţa socială a turismului

Eficienţa socială a turismului presupune contribuţia la petrecerea
utilă a timpului liber, reconfortarea şi recreerea oamenilor, refacerea
capacităţii de muncă fizică şi intelectuală a indivizilor.
În cazul eficienţei sociale, un loc aparte îl ocupă turismul social
care se referă la participarea la activitatea turistică a unor categorii
sociale cu venituri medii şi submedie datorită unor măsuri cu caracter
social. Este organizat în colaborare cu case de asigurări sociale, sindicate,
fundaţii etc.. Spre exemplificare putem menţiona turismul de tratament şi
cură balneomedicală.
Evaluarea efectelor sociale ale turismului se poate face prin anchete,
sondaje etc. care, însă, au un caracter subiectiv. Eficienţa socială a
activităţii turistice este greu de cuantificat şi se poate aprecia cu ajutorul
unor indicatori precum:
- nivelul de servire a turiştilor;
- calitatea servirii:
- timpul de aşteptare;
- timpul de servire.
Datorită condiţiilor grele de viaţă şi muncă din prezent, în cazul
zonelor urbane, un număr tot mai mare de persoane apelează la turismul
de tratament, atât la cel de lux (tratamente fitness, de înfrumuseţare,
wellness, de menţinere a siluetei, de slăbire, de remodelare corporală) dar
şi la cel social.
Potrivit accepţiunii generale, eficienţa presupune compararea eforturilor, exprimate prin

intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele, concretizate sub forma producţiei realizate.
Eficienţa în turism prezintă o multitudine de faţete şi se exprimă printr-o paletă largă de indicatori,
încercând să surprindă complexitatea activităţii, rezultatele înregistrate la nivelul fiecărei componente
sau proces – transport, cazare, alimentaţie, agrement, turism intern, turism internaţional – şi ale
domeniului în ansamblul său, latura economică şi socială, efectele directe şi indirecte.
Ţinând seama de criteriile de evaluare a eficienţei, principiile generale de determinare a
acesteia, structura resurselor şi efectelor, se poate construi sistemul de indicatori. O primă categorie o
constituie indicatorii sintetici, cei care reflectă rezultatele întregii activităţi desfăşurate cum ar fi:
profitul, rata profitului, rata rentabilităţii, volumul şi nivelul cheltuielilor. Eficienţa turismului poate fi
apreciată şi prin intermediul unor indicatori parţiali care surprind randamentul utilizării factorilor de
producţie luaţi individual sau rezultatele obţinute într-un compartiment al activităţii. Aceşti indicatori
sunt: productivitatea muncii, randamentul capitalului, coeficientul de utilizare a parcului, coeficientul
de utilizare a capacităţii de transport sau de cazare, parcursul mediu zilnic, aportul net valutar, cursul
de revenire, nivelul servirii.
48
 eficienţă economică şi eficienţă socială;
 profit, rata rentabilităţii;
 nivel relativ al cheltuielilor;
 efect multiplicator al încasărilor turistice;
 turism social;
 macroeconomie, microeconomie;
 efecte directe/indirecte ale încasărilor turistice.
1. Definiţi eficienţa economică şi eficienţa socială în turism.

2. Care sunt indicatorii generali de apreciere a eficienţei economice în turism?
3. Care sunt indicatorii ce exprimă eficienţa economică a activităţii de cazare?
4. Care sunt indicatorii ce exprimă eficienţa economică a activităţii de alimentaţie publică?
5. Care sunt indicatorii ce exprimă eficienţa economică a activităţii de transport?
6. Care sunt indicatorii de măsurare a eficienţei sociale a turismului şi care este semnificaţia acesteia?
1. Durata de recuperare a investiţiei reprezintă raportul dintre:

a) volumul investiţiilor şi numărul locurilor de cazare;
49
b) profitul total şi investiţiile totale;
c) volumul investiţiilor totale şi profitul anual;
d) investiţiile totale şi cheltuielile totale.
2. Una dintre formele turismului social este:
a) turismul de afaceri;
b) croaziera;
c) turismul montan;
d) turismul de tratament.
3. Unul dintre indicatorii de măsurare a eficienţei sociale este:
a) investiţia specifică;
b) durata medie a sejurului;
c) nivelul de servire;
d) rata profitului.
4. Cheltuiala medie pe zi-turist reprezintă raportul dintre:
a) totalul cheltuielilor turistice şi totalul zilelor-turist;
b) totalul cheltuielilor turistice şi totalul turiştilor plecaţi;
c) turismul emiţător şi cheltuielile acestora;
d) totalul zilelor-turist şi totalul cheltuielilor turistice.
5. Productivitatea muncii reprezintă raportul dintre:
a) numărul total al lucrătorilor operativi şi venitul net;
b) profitul total şi numărul total al lucrătorilor operativi;
c) profitul total şi încasările totale;
d) profitul total şi numărul angajaţilor fără carte de muncă.
6. Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre:
a) cheltuielile totale şi profitul total;
b) profitul total şi volumul încasărilor totale;
c) încasările totale şi profitul total;
d) profitul total şi cheltuiala turistică medie.
7. O cale de sporire a eficienţei activităţii de cazare este următoarea:
a) creşterea numărului de servicii fără plată;
b) diversificarea sortimentală a produselor alimentare oferite;
c) modernizarea parcului de mijloace de transport;
d) sporirea eficienţei sociale.
Temă de control – Modulul II
Determinarea principalilor indicatori ai eficienţei economice (încasarea şi cheltuiala medie pe turist,

productivitatea muncii, rata profitului, indicele raportului de schimb, investiţia specifică, durata de
recuperare a investiţiei) (2 ore).
50

Bucureşti, 2006;
51
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 1: 1b; 2a; 3d; 4d; 5c; 6a.

Unitatea de învăţare 2: 1b; 2c; 3b; 4a; 5d.
Unitatea de învăţare 3: 1b; 2b; 3a; 4d; 5b; 6a.
Unitatea de învăţare 4: 1c; 2d; 3c; 4a; 5b.

Unitatea de învăţare 5: 1d; 2b; 3d; 4c; 5c; 6b; 7a.
Unitatea de învăţare 6: 1c; 2a; 3b; 4d; 5b.
Unitatea de învăţare 7: 1c; 2d; 3c; 4a; 5b; 6b; 7a.
52
BIBLIOGRAFIE
1. Angelescu Coralia, Jula Dorin, Timpul liber, Condiţionări şi implicaţii economice, Editura
Economică, Bucureşti
3. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012
Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008
5. Bran F., Marin D., Simon T., Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
6. Cândea Melinda, Şimon Tamara, Potenţialul turistic al României, Editura Universitară,
Bucureşti, 2006
7. Firoiu Daniela, Resursele umane în turism, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
8. Hunziker W., Le Tourisme, Caractéristiques principales, Éditions Gurten, S.a.r.l.
Berna,1972
9. Kotler Philip, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997
Bucureşti, 2006
11. Minciu Rodica, Economia turismului, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus, Bucureşti,
2004
12. Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000
turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011
15. Olteanu Valerică, Marketingul serviciilor. Teorie şi practică, Editura Uranus, Bucureşti,
1999
16. Stănciulescu G., Lupu N., Ţigu G., Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în
turism, Editura All, Bucureşti, 1988
17. Buletine lunare, ianuarie 2010/2011, Banca Naţională a României, Anul XVIII, nr. 195,
Anul XIX, nr. 207
18. Călătoriile internaţionale înregistrate la frontierele României în anul 2009, 2010, Institutul
Naţional de Statistică, Bucureşti, 2010, 2011
19. International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid
20. Legea turismului-proiect
21. Tourism Highlights, 2006-2011 Edition, OMT, Madrid
22. Travel&Tourism 2011, WTTC, The Authority on World Travel&Tourism
23. Turismul României. Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, 2011
24. UNWTO Tourism Highlights, 2011 Edition
25. www.bnr.ro
26. www.insse.ro
27. www.unwto.org
53

ECONOMIA TURISMULUI - Manual de Studiu Individual 2016-2017

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECONOMIA TURISMULUI - Manual de Studiu Individual 2016-2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NICOLAE NEACŞU

Disciplina Economia turismului este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu

Teme de control (TC)

Turismul reprezintă, în zilele noastre, prin conţinutul şi rolul său, un

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Competenţele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Terminologie turistică

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) este organismul

1.3.2. Importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a

Cercetările întreprinse asupra importanţei turismului în economie

2. asupra forţei de muncă.

3. asupra comerţului mondial şi balanţelor de plăţi.

1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului

Turismul, în desfăşurarea şi evoluţia sa, este influenţat de o

Astfel, în literatura de specialitate, aceşti factori îmbracă

1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi

În general, circulaţia turistică presupune deplasarea turiştilor dinspre

1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de

Modalităţile de obţinere a unor informaţii statistice cantitative şi

Astfel, cele mai importante metode de culegere a informaţiilor

Sinteza unităţii de învăţare 1

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este rolul şi locul turismului în economia unei ţări ?

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

Organizarea activităţii turistice urmăreşte sincronizarea şi corelarea

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor cunoştinţe privind organizarea şi conducerea

Competenţele unităţii de învăţare:

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Organisme internaţionale de turism

Organizaţia Mondială a Turismului este singura “tribună

2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate

2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt principalele atribuţii ale Ministerului Turismului?

1. Organizaţia Mondială a Turismului s-a înfiinţat în anul:

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

Dinamica economico-socială antrenează schimbări fundamentale

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor definiţii, concepte şi probleme privind conţinutul

Competenţele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Concepte şi caracteristici

3.3.2. Oferta turistică

3.3.3. Cererea turistică şi consumul turistic

3.3.4. Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

Concepte şi termeni de reţinut

 piaţă, cerere, consum, ofertă;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi, cererea turistică, oferta turistică şi consumul turistic.

1. Creşterea diversificată este o caracteristică a: