Sunteți pe pagina 1din 2

Întâia noapte de război

În ciuda așteptărilor, batalionul sublocotenentului Gheorghidiu este mobilizat când țara intră în
război.

Batalionul lui luptă la Măgura, unde, din cauza incompetenței comandanților și a lipsei de
coordonare, chiar Gheorghidiu este confundat, din neatenție, cu un militar inamic și luat prizonier de
proprii camarazi. Pe măsură ce Ștefan se implică tot mai mult în zbuciumul războiului, acesta reflectă
la cât de străin se simte de drama lui cu Ela. Ironic, acesta se gândește că aceasta l-a înșelat numai
după ce a devenit bogat. La sfârșitul luptei, acesta scrie o scrisoare prin care îi lasă suma de bani
cerută la Câmpulung.

În zilele următoare prinde un grup de copii de țigani care furaseră din sat. O tânără de 15 ani îi atrage
atenția și o arestează ca să o sperie, dar îi dă drumul. Un țăran pârăște două fete că ar fi spioane, dar
nimeni nu știe ce să facă cu ele. De fapt, după cum se va afla din presă, cele două fete erau adevărate
eroine, care au călăuzit trupele române să treacă Oltul fără pierderi. După trecerea Oltului,
Gheorghidiu și batalionul lui se opresc în Cohalm, unde sunt atacați de unguri.

Fiind rănit, Ștefan Gheorghidiu este trimis la București, unde toată familia îl copleșește cu ceea ce el
consideră falsă afecțiune. Mama lui, odată foarte ostilă la citirea testamentului, acum vine să-i aducă
cele trebuincioase la spital. Acasă, la soție, acesta observă detașat cât de puțin îl afectează situatia și
se desparte de ea, lăsându-i restul banilor și posesiunilor sale.

Structura

Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existențiale:
„Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspirația către sentimentul de iubire absolută și „întâia
noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd, ca iminență a morții. Dacă
prima parte este o ficțiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit și nici nu trăise o dramă de iubire
până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experiență trăită, scriitorul fiind ofițer al
armatei române, în timpul primului război mondial. Romanul este scris la persoana I, personajul-
narator identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin
prezența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până
la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanța
temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back și feed-back. Perspectiva spațială
reflectă un spațiu real, frontul, București, Odobești, Câmpulung, dar mai ales un spațiu imaginar
închis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului din conștiința personajului.

Personaje

Ștefan Gheorghidiu este un alter ego al autorului; reprezintă tipul intelectualului inadaptat
confruntat cu societatea burgheză a Bucureștilor secolului XX. Este student la filosofie în momentul în
care o întâlnește pe Ela, cea care îi va deveni soție. Numele ei apare târziu în roman. Personajul este
descris în raport cu soția sa, făcând o analiză asupra sa și asupra relației cu Ela după scena de la
popotă. Gheorghidiu este detașat de lumea pragmatică a acelei vremi, nu simte nevoia de a participa
la viața socială. După moartea unchiului Tache, moment ce va declanșa cearta pentru avere, el este
indiferent și supărat pe comportamentul Elei, implicată mult prea activ în acea împărțire a moștenirii.
El este interesat de idei, de lucruri abstracte, reprezentând o curiozitate pentru celelalte personaje.

Ela - soția lui Ștefan.

Nae Gheorghidiu - unul dintre cei doi unchi ai lui Ștefan. Un deputat din Partidul Liberal, acesta este
descris ca fiind viclean și tăios, cu o mentalitate practică.

Tache Gheorghidiu - unchiul cel bogat al lui Ștefan.

Domnul Grigoriade - amantul presupus al Elei.

Vasilescu Lumânăraru- este un afacerist care are legături cu Nae. Este întâlnit de Ștefan atunci când
cei trei dețin uzina metalurgică. Deși era stimat pentru calitățile sale, Lumânăraru, care purta mereu
ochelari și care își punea secretarul să-i citească tot, îi destăinuie secretul său: el purta ochelarii
pentru că era analfabet.