Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat

La casa amintirii cu-obloane si pridvor,

Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De când luptara-n codru si poteri, si haiduc.

În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.

Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pândise de la scara

Berlina leganata prin lanuri de secara.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina

Sari, subtire, -o fata în larga crinolina.

Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,

Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,

Îi spuse Sburatorul de-un tânar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea…

Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Si cum sedeau… departe, un clopot a sunat,

De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sa ramâna…

De mult e mort bunicul, bunica e batrâna…
https://Versuri.ro/w/hv57
Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai în stersele portrete.

Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,

Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita…

Ca ieri sosi bunica… si vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.

Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari.

Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…

Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram

Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
 Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,

Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam… departe, un clopot a sunat,

Acelasi clopot poate, în turnul vechi din sat…

De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.

*Realizează lectura expresivă a poeziei.

Ce stare de spirit induc versurile?
*Interpretati titlul poeziei.
Titlul fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii-mitic, nedefinit:
adverbul de loc “aci” cu forma regionala, si loc. adverbiala de timp”pe vremuri”apar in aceeasi
propozitie, suprapunand,parca, trecutul cu prezentul(apropierea pana la identificare).
*Identificati tema poeziei.
-tema de suprafata-evocarea trecutului
-tema de profunzime:meditatia asupra trecerii ireversibile a timpului-fugit
irreparabile tempus ;ciclicitatea timpului
-Motive: clopotul, biblioteca
*Stabiliti structura, compozitia textului liric.
-compozitional:19 distihuri, un vers final, liber, avand rol de laitmotiv
-dubla coordonata temporala ce imparte textul liric:trecut si prezent-ii
corespund cele doua povesti de iubire,desfasurate in acelasi cadru, ce ilustreaza ciclicitatea
vietii, a iubirii.
-distihurile sunt organizate in mai multe secvente:
*Decupati din text urmatoarele secvente(lucru pe echipe):
Grupa 1:incipitul, epilogul/finalul poemului
Grupa 2:evocarea iubirii de ieri a bunicilor;
Grupa 3:meditatia asupra vremii, a efemeritatii;
Grupa 4:iubirea de acum
Textul e construit pe baza unor elemente de simetrie si de opozitie.
*Se distribuie elevilor fise cu sarcini delucru, pe echipe:
Grupa 1-comentarea incipitului
Concluzia:Casa amintirii e spatiul mitic,in afara timpului, spatiul rememorarii nostalgice a
trecutului;elementele asociate-obloane, pridvor,paienjeni, poarta, zavor sugereaza degradarea,
trecerea timpului ,dar si ideea de spatiu privilegiat, greu accesibil, ( “zabrelira”) , care poate
reinvia trecutul in amintire.Clopotul insoteste cu sunetul sau cele doua povesti de dragoste,
sugerand repetabilitatea existentei umane.
Grupa 2-identificarea elementelor diferite din cele doua povesti de iubire
Concluzia: Lumea de altadata e o lume idilica (casa, berlina, crinolina, Le
lac,Sburatorul,codrul,plopii,luna etc.), o dragoste romantica, cu plimbari sub clar de luna,
indragostitii traind sentimentul ca , prin iubire, devin eterni.Prezentul:berlina inlocuita de
trasura,crinolina de “pasul subtire”,starea romantica de indragostit e perceputa altfel, (“prea
naiv”, simbolist),alti poeti, alta atitudine-ironia, autoironia poetului.
Grupa 3-meditatia asupra timpului, a efemeritatii umane
Concluzii:Vremea schimba, transforma , afectand chipurile, ce se recunosc doar in portretele
vechi, care pastreaza imaginile de odinioara, caci trupul le-a tradat demult.Verbele la perfect
simplu sugereaza rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor, sustinind narativitatea iubirii de
odinioara.Gerunziul sustine caracterul etern al sentimentului(privind, zambind).Verbele la
timpul prezent insotesc meditatia pe tema trecerii timpului(te vezi, te recunosti, uita, nu poti)
sau ilustreaza permanenta sentimentului de iubire( vii, calci, tragic).Intre prezent si trecut e o
continuitate, sugerand repetabilitatea, ciclicitatea existentei umane.
Grupa4-identificarea elementelor comune din cele doua povesti de iubire
Concluzii:Prezentul a pierdut din farmec, desi nepotii repeta gesturile bunicilor peste timp:
acelasi loc al intalnirii, acelasi drum, acelasi clopot, acelasi ritual al iubirii,recitarea de versuri.
*Identificati elementele care fac posibila incadrarea poeziei in traditionalism.
-meditatia nostalgica asupra trecerii timpului, sentimentul elegiac,lirismul
subiectiv,prozodia clasica(rima imperecheata, ritm iambic).
5. Evaluarea formativa
*Jurnalul cu dubla intrare:alegeti un distih si motivati alegerea lui, raportandu-l la tema poeziei.
6. Asigurarea feedback-ului
Se face pe parcursul invatarii, prin aprecieri verbale,vizand participarea elevilor, calitatea
exemplelor si a argumentatiei, claritatea si corectitudinea exprimarii.
7. Asigurarea retentiei si a transferului
Redactati un eseu de o pagina in care sa comentati semnificatia poeziei prin raportare la citatul
votat de voi.

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat – apartenența

la curentul tradiționalist

Repere critice

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pană în prezent:

„Capodopera lui Ion Pillat este însă Aci sosi pe vremuri, graţioasă, mişcătoare şi
indivizibilă paralelă între două veacuri, înscenare care încântă ochii şi, în acelaşi
timp, simbolizare a uniformităţii în devenire."
Ovid. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, II:

„Pillat cântă bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului natal,

satisfacţiile vieţii patriarhale".

IPOTEZĂ

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în
ciclul Trecutul viu, care face parte împreună cu ciclul Florica, din volumul Pe
Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul
poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal
(moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi
împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei.

ENUNŢAREA ARGUMENTELOR

Poezia aparţine tradiţionalismului prin idiliza-rea trecutului, prin cadrul rural, dar şi
prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus.

într-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi
redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la
presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial
foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul
tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o
întreagă comunitate umană"3.

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare )

Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată

cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii.

Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente

de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul
subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a
sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport
lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice
(pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a Ii-a singular;
elemente deictice spaţiale şi temporale: „acf -„acolo", „acum" - „atunci). Dar
iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de
generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate.
 Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi. evocată (timp şi spaţiu
mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „acf),
de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect
simplu: „sos?. „Acf este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut
din perspectiva timpului: „ier? - „acum".

Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul
de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice:
incipitul, evocarea iubirii de „ieri a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii
condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale
poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate
succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează
elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum".
Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului
(însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol
al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final.

Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei
metafore: „casa amintirif, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora
dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al
sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de
îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache,
G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Elementele asociate casei: „obloane", „pridvof, „păienjeni, „poartă", „zăvor" şi

versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului,
degradarea, starea de părăsire a locuinţei strămoşilor, dar şi ideea de spaţiu
privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în a-
mintire.

Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru
dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când lup-tară-n codru şi
poteri şi haiduc".

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. Dacă în

poezia romantică, existenţa naturii era eternă, în opoziţie cu efeme-ritatea existenţei
umane, în poezia lui Ion Pillat, natura devine solidară cu omul, fiind marcată de
semnele senectuţii, ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
în versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopf este reluat titlul poeziei şi este
 evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope
(Kalliope), muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă.

- Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia
sa iubirea bunicilor şi „copia" - oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri
sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi
pe vremuri, care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor.

întâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un ceremonial: bunicul

aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului
„în largă crinolină".

Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion
Pillat, având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi, în acelaşi timp, de a indica
epoca, numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. Astfel bunicul
îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Alphonse de
Lamartine şi Sburătorul de I.H. Rădu-lescu. Atmosfera evocată, peisajul selenar,
sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea". Sunetul clopotului,
laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau...
departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. S
Meditaţia poetică, tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este
posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...".
Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmată, în versul următor de revenirea
brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica
e bătrână...", portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară
ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea
numai în ştersele portrete. // Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci trupul
tău te uită, dar tu nu-lpoţi uita...", în distihul al treisprezecelea, prin intermediul
unei comparaţii, se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la
planul prezent: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura
ta stătu". Ca într-un ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele
ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură", iar îndrăgostitul îi recită poeme
simboliste, Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. Din
portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri
„ochi de peruzea", acum „ochi de ametisf.

Un alt element comun celor două secvenţe poetice, prezent - trecut, este simbolul
berzei, „pasăre de bun augur, simbol de pietate filială" (Jean Chevalier, Alain
Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, i), dar şi simbol al fidelităţii, al devoţiunii.
Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează
repetabilitatea existenţei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează
trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din saf.

Nivelul fonetic şi prozodic

-    rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe;

-    nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburătoruîj şi

moderne, de la începutul secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtună);

-    rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive, în special, în versul laitmotiv.

Nivelul morfosintactic

timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în

poezie; verbele la perfect simplu („sosi, „zăbreliră", „îmbătrâniră", „sări,
„spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor; verbele la
imperfect („asculta", „se urzea", „simţeau", „şedeam"), mai mult ca perfect
(„pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la
perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la timpul
prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii, „calci, „tragi), fie
însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită",
„nupoţi).

Nivelul lexico-semantic

cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru", „plopii, „lanuri de secară",

„lună", „câmpia", „lac", „nisipul, „câmpul;

folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în evocarea trecutului: „haidud,

„poteră, „berlină, „crinolină", „aievea", „pridvor".

Nivelul stilistic

-    folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintiri?, „ochi de peruzea", „ochi

de ametisf şi a comparaţiei, care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea
repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad, „deasupra casei ca umbre
berze cad, „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu";
 -    la nivel structural, se utilizează paralelismul, simetria, antiteza.

CONCLUZIE

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea
trecutului, a cadrului rural, dar şi prin tema timpului trecător, fugit irrreparabile
tempus.