Ungureanu Paula-Ioana

AMG-I-C

INGRIJIREA PACIENTULUI
LARINGITA CU
INGRIJIREA PACIENTULUI CU LARINGITA
Organ impar si median situat vertical in regiunea anterioara a gatului, laringele este portiunea
intiala, diferentiala a conductului laringo-traheo-bronsic si se constituie punctual de unire al
cailor aeriene superioare cu cele inferioare.

Proiectat pe coloana cervicala, la nivelul vertebrei 5-6 (mai sus la nou nascut) si avand forma
unui trunchi de piramida triunghiulara, cu baza in sus, catre faringe, continuindu-se cu traheea,
laringele este constituit dintr-un scelet vibro-cartilaginos acoperit cu mauschi si captusit cu o
membrane mucoasa.

NOŢIUNI GENERALE
Definiţie
Laringitele acute sunt inflamaţii ale mucoasei laringiene, au o etiologie poliformǎ şi un
aspect simptomatic variabil, survin rareori izolat, de obicei integreazǎ într-un tablou
inflamator mai larg rino-faringo-laringo-traheobronşic.

Etiologie:
Etiologia variazǎ în funcţie de formele antomo-chimice ale laringitelor acute.
O clasificare a factorilor etiologiei cuprinde:
1. Factorii favorizanţi.
2. Factorii predispozanţi.
3. Cauze determinante.

Simptomatologie

Semnele bolii sunt: raguseala, jena in gat, dureri locale usoare. Se asociaza tusea,
oboseala, semen generale de tipul febrei moderate. Leziunile sunt simetrice, afectand
ambele corzi vocale cu prezenta secretiilor. La copii, debutul este precedat de o simpla
jena in gat u o usoara febra si tuse iritativa, care poate imbraca insa si forme mai grave.

Clasificare
Laringita poate fi de mai multe tipuri:
 Laringita acuta simpla este de tip cataral (raguseala, tuse iritativa, usor latratoare
fara dispnee), se insoteste de o congestive difuza a coroanei laringiene, precum si a
corzilor vocale, cu stare generala neafectata.
Laringitele acute sufocante sunt insa intens dispneizante, au o evolutie
dramatica, constituie urgente, O.R.L. si necesita interventii terapeutice rapide.
Laringita striduloasa ( falsul crup difteric) se caracterizeaza printr-o inflamatie
intensa insotita de edem la coroana laringiana si in hipofaringe.
Spasmul laringian (glotic) este determinat de inflamatia accentuate si determina
dispnee intensa. Criza apare brusc, in plina noapte, cu sufocare, respiratie sacadata,
zgomotoasa, siflanta, voce ragusita, stinsa, tuse latratoare si tiraj suprasternal. Criza
poate ceda spontan in 20- 30 de minute, dar se poate repeta.
Laringita supraglotica se caracterizeaza prin congestive, inflamatie si edem
localizate pe epiglota care se tumefiaza, determinand obstructive. Debutul se manifesta
in contextual unei viroze respiratorii. Dispneea – symptom dominant – se instaleaza
progresiv si relative rapid si este acompaniata de tiraj suprasternal si cornaj. Copilul
este agitat, anxios, cu o voce voalata (infundata), examinarea indirecta a laringelui se
face cu dificultate, laringofibroscopia arata o epiglota ingrosata, tumefiata, albicioasa, cu
un edem alb, moale, difuz.
Laringita acuta subglotica a copilului are de asemenea o etiologie virala. Edemul
inflamator viral se localizeaza insa sub corzile vocale (subglotic) determinand obstructia
lumenului traheal. Debutul este brusc, starea generala este intens afectata, evolutia
este rapida si grava. Apar complicatii bronho-pulmonare care necesita intubarea
copilului sau traheostomia sau spirarea permanenta a secretiilor. In lipsa unei interventii
rapide, moartea survine in cateva minute.

Tratament

Alimentatie 6x150 ml Milupa

Ampicilina 150 ml la 8 ore
Aerosoli: la 6 ore {Adrenalina 0.5 ml + ser fizioloic 2 ml
Sirop patlagina 2,5 ml la 12 ore
Paracetamol 1 supozitor la 6 ore interrectal
Ibuprofen (nurofen) 2,5 ml la 12 ore
Algocalmin ½ supozitor la nevoie
Impachetari hipotermice
Atmosfera umeda si calda

Compresa calda in jurul gatului

Hemisuccinat 25 g (1 jum de fiola) la 6 ore
Linex baby 1 plic la 6 ore
Pauza vocala

CLASIFICARE
Varietatea laringitelor acute face dificilǎ clasificarea lor dupǎ un
criteriu strict.
Cele principale se descriu în urmǎtoarea succesiune:
 laringita acutǎ a copilului;
laringita cataralǎ;
edemul laringian acut;
laringita flegmonoasǎ;
laringitele acute din bolile infuzo-contagioase virale şi generale şi
laringitele din unele boli generale;
laringita cronicǎ cataralǎ;
laringita cronicǎ profesionalǎ;
laringita pahidermicǎ roşie;
laringita cronicǎ pahidermicǎ albǎ;
laringita cronicǎ atropicǎ uscatǎ;
laringita cronicǎ a copilului.

EVOLUŢIE. COMPLICAŢII
Evoluţia laringitei acute diferǎ de la o formǎ clinicǎ la alta.
Astfel, evoluţia laringitei catarale este de obicei benignǎ fenomenele
funcţionale şi fizice retrocedând în 4-5 zile. Chiar dacǎ procesul
cataral se poate extinde şi la arborele traheobronşic, dând o
traheobronşitǎ descendentǎ, prognosticul rǎmâne favorabil, acestǎ
uşoarǎ complicaţie vindecându-se dupǎ câteva zile. Mai neplǎcutǎ
este însǎ cronicizarea laringitei determinatǎ de persistenţa factorilor
etologici favorizanţi.
Evoluţia laringitei acute edematoase este variabilǎ în raport cu
precocitatea diagnosticului şi a tratamentului, cu virulenţa agentului
patogen şi cu puterea de rezistenţǎ a organismului individului. Ea
poate varia de la 5 la 7 zile terminându-se prin vindecare în cazurile
precoce şi corect tratate, sau se poate prelungi sǎptǎmâni sau chiar
luni de zile dacǎ masivitatea infecţiei, tratamentul insuficient şi lipsa
de apǎrare a organismului au permis extinderea procesului
edematos la întregul arbore traheobronşic şi instalarea unor
complicaţii grave ca bronhopneumonia.
Evoluţia laringitei striduloase este tipicǎ.
Dupǎ debutul zgomotos foarte alarmat pentru familie, accesul de
sufocare tratat sau chiar netratat cedeazǎ în mai puţin de o orǎ şi
copilul ostenit din criza prin care a trecut, adoarme liniştit dar uşorul
sforǎit care îi însoţeşte somnul dovedeşte prezenţa obstrucţiei care
nerezolvatǎ mai poate sǎ favorizeze în nopţile urmǎtoare reapariţia
unor crize similare.
Evolutia laringitei cronice cataralǎ evolueazǎ lent cu perioade de
ameliorare prin tratament adecvat pe toatǎ durata vieţii. Este aşadar
odatǎ constituitǎ cvasi-incurabilǎ şi prognosticul este descurajator în
special pentru cântǎreţ.

Complicatii
Complicaţiile laringitei acute
Apar ca urmare a netratǎrii acestora la timp sau tratamentul incorect
dar şi a lipsei de apǎrare a organismului supus infecţiilor repetate
determinate de agenţi patogeni.
Locale
– se pot produce infectarea altor organe din vecinatate (bronsite,
pneumonii, otite,sinuzite, meningite)
-se pot produce insamantari la distanta cu streptococi (streptococul
ramane cantonat la nivelul amigdalelor si elimina toxine, care
afecteaza aparatul renal-glomerulonefrita post-streptococica,
afecteaza endocardul, miocardul, pericardul - reumatism, sau
poliartrite reumatoide - R.A.A.)

Complicatiile in laringita cataralǎ

Complicaţiile apar la boli cu o stare generalǎ alteratǎ sau dupǎ boli
infecţioase - febra tifoida, tifos exantematic. Ele sunt produse prin
extinderea inflamaţiilor în straturile submucoase unde determinǎ
edeme, abcese, flegmon. De obicei acestea sunt determinate de
infecţiile streptocoase.
La copii apare un edem subglotic.
Complicaţiile laringitei edematoase acute
• bronhopneumonia, care este frecvent semnalatǎ şi comportǎ un
pronostic sever;
• laringo-traheobronşita membranoasǎ care deşi se întâlneşte
rareori este însǎ foarte gravǎ, bolnavii care au necesitat
traheostomie prezentând uneori cicatrici stinozate.
Complicaţiile generale sunt urmarea extinderii procesului
toxiinfecţiilor la alte organe.
Se pot întâlni suprarenalite, miocardite ce determinǎ decompensǎri
cardiace sau edem pulmonar alteori toxiinfecţioase, hepatice şi
renale, paralizii.

Prognosticul este rezervat în laringita acutǎ, el este variabil în

funcţie de:
• forma clinicǎ;
• stadiul de dezvoltare;
• starea anterioarǎ a organismului;
• complicaţiile ce apar în timpul evoluţiei;
• vârsta bolnavului – prognosticul cel mai grav este la copii sub
2 ani de asemenea în cazurile cu fenomene toxice, generale
(gripa) şi în cele în care intervine suprainfecţia sau stafilococul
patogen.
Prognosticul grav
–mai ales la sugar si copilul mic se întâlneşte şi în stadii înaintate
de faringitǎ distructivǎ când se instaleazǎ o perturbare gravǎ a
funcţiilor centrilor nervoşi ca urmare a hipoxiei.
Exitusul survine în primul acces dispneic care este egal
moarte precoce reflexǎ cât şi tardiv prin expulzarea posibilitǎţilor
reacţionale dupǎ câteva ore de luptǎ intensǎ sau sincopǎ.
Crizele de spasm laringian ce apar cu ocazia acceselor de
tuse, cu Cianoza copilului sunt fenomene grave ce impun
interventia rapida a medicului.
Febra, paloarea, tahicardia, uneori pulsul filiform, alteori starea
de prostratie, adinamia copilului epuizat ce lupta sa invinga
obstacolul respirator laringian completeaza tabloul acestei laringite
dramatice. Internarea de urgenta a copilului in spital este
obligatorie, antibioticele fiind asociate cu administrarea de preparate
de cortizon, sedative, antispastice,aerosoli, oxigen.
La nevoie, intubatia orotraheala sau operatia de traheotomie
sunt necesare pentru salvarea vietii copilului pana la cedarea
leziuniior edematoase din zona subglotica.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU LARINGITA

Asigurarea condiţiilor de spitalizare
Mucoasa laringelui este mai sensibilǎ la factori nocivi de mediu extern,
de aceea aerul din camera bolnavului trebuie sǎ fie proaspǎt şi curat, umed
şi prea cald. Temperatura aerului cea mai potrivitǎ pentru cei cu afecţiuni
laringiene este de 18-20°C, iar umiditatea 50%.
Asistenta va asigura aerisirea care poate fi continuǎ, dacǎ
temperature permite sau împrospǎteazǎ aerul de mai multe ori pe zi prin
deschiderea ferestrelor, timp în care pacienţii vor fi bine înveliţi.
Bolnavii ce prezintǎ boli cu caracter infecţios vor fi amplasaţi separat,
evitându-se mai ales asocierea cu persoanele care mai au şi alte boli.
Asigurarea repausului fizic şi psihic
Repausul fizic este obligatoriu şi indispensabil în perioada acutǎ apoi
alterneazǎ cu un efort dozat în funcţie de stadiul bolii şi starea bolnavului.
Alimentarea
Va fi adaptat perioadei de evoluţie a bolii.
În perioada febrilǎ regimul hidro-zaharat, iar când fenomenele acute
dispar se va trece la o alimentaţie echilibratǎ.
În perioada febrilǎ regimul va fi compus din lichide (ceaiuri, lapte, suc
de fructe) sau alimente lichide (supǎ de legume cu orez şi griş).

Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

• Temperatura – se urmǎreşte cu atenţie. Se mǎsoarǎ dimineaţa şi
seara şi se noteazǎ în funcţie de temperaturǎ.
Febra se combate cu antipiretice. Se aplicǎ comprese sau împachetǎri reci.
• Pulsul – se mǎsoarǎ de 2-3 ori/zi.
Înainte ca pulsul sǎ fie mǎsurat pacientul va sta în repaus timp de 15
minute.
Valoarea va fi în funcţie de vârstǎ, stǎri patologice şi fiziologice.
• Tensiunea arterialǎ – valoarea depinde de vârstǎ.
• Respiraţia – se mǎsoarǎ numǎrând mişcǎrile de expansiune a
toracelui prin inspecţie sau se aşeazǎ palma pe peretele toracic.
• Se mai urmǎresc eliminǎrile de materii fecale şi urinǎ. Bolnavul
trebuie sǎ aibǎ scaune şi diurezǎ normale. În caz de constipaţie se
efectueazǎ clisme uleioase, se administreazǎ purgative.

• Bolnavul va trebui sǎ aibǎ micţiuni fiziologice, diureza sǎ fie în

funcţie de vârstǎ, de cantitatea de lichide ingerate, de starea de
nutriţie.
Recoltarea produselor biologice şi patologice
Se recolteazǎ în mod steril sânge venos şi capilar, în vederea
cercetǎrii: calcemiei, glicemiei, VSH, hemoleucogramǎ, probele hepatice.
Seringile şi acele trebuie sǎ fie sterile, iar recipientele în care s-a fǎcut
recoltarea trebuie sǎ fie curate.
La indicaţia medicului se administreaza tratament de urgenţǎ.

Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului

cu laringita
Rolul propriu
Masor si notez in foaia de tmperatura functiile vitale ale pacientului.
Realizez bilantul ingesta-excreta: monitorizarea lichidelor (lapte, ceai) si
pierdute prin urina si scaune pe 24 ore ( cantarirea pamprsului, urmarirea
numarului si consistenta scaunlor). Distragerea atentiei prin joc. Tapotaj
toracic pentru favorizarea eructatiei. Asigur pozitia antalgica. Asigur
conditiile de mediu, dezinfectat, luminos, cu spatiu suficient, evitarea
curentilor de aer, lenjerie curata, sterilizata.

Rolul delegat
Administrez aerosoli conform indicatiilor medicului. Recoltez sange pentru
analize de laborator (ionograma, uree creatinina, ASTRUP, glicemie, calciu
si magneziu). Abord venos periferic cu branula pentru administrarea
tratamentului medicamentos pe cale inter-venosa. Administrez lichidele si
sarurile minerale pe cale intervenoasa pe injectomat la indicatiile medicului.
Fortificarea organismului cu suplimente vitaminice.

Descrierea unei tehnici

Recoltarea exudatului faringian
• Scop:
Un exudat faringian este un examen care identifica prezenta unei infectii
bacteriene, fungice, sau virale la nivelul regiunii faringiene (gatul).
• Materiale
- sterile: tampon steril, spatula
- de protectie: manusi chirurgicale si masca
c) tehnica propriu-zisa:
Pacientul pregatit in prealabil pentru recolta printr-un post de minimum
4 ore si fara efectuarea toaletei bucale, se aseaza pe scaunul de
recoltare cu capul reflectat pe spate si in fata unei surse de iluminat.
Asistenta medicala desfileteza dopul tamponului steril pentru
recoltarea exudatului rupand eticheta care atesta sterilitatea acestuia,
invita pacientul sa deschida larg gura, respirand adanc, apasa baza
limbii cu un apasator steril, de unica folosinta si are astfel acces la
peretele posterior al faringelui, la amigdale si pilieri pe care le sterge
prin miscari de rotire, insistand asupra zonelor eritematoase purulente
sau cu false membrane. Retrage apoi cu grija tamponul, pentru a nu-l
contamina cu flora microbiana din cavitatea bucala si il introduce in
tub. Asistenta noteaza pe eticheta tubului de exudat numarul de
inregistrare a pacientului, apoi aseaza tubul in stativ.

EXAMENE CLINICE ŞI PARACLINICE

La fiecare organ în parte examenul cuprinde interogatoriul asupra
tulburǎrii subiective, examenul fizic şi funcţional şi o serie de examene de
laborator.

INTEROGATORIUL
Examenul laringelui va începe prin interogatoriul (în cazul copilului a
pǎrinţilor acestora) asupra tulburǎrii subiective şi funcţionale pe care le
poate manifesta acest organ, rǎguşeala (disfonie), dispnee, tuse, disfagie,
precum şi asupra modului în care au apǎrut şi evoluat aceste tulburǎri

EXAMENUL OBIECTIV al organului fonator cuprinde:

inspecţia, palpare şi examenul endocavitar (laringoscopia indirectǎ şi
directǎ) completate cu controlul funcţiilor laringelui.

INSPECŢIA are un rol important în stabilirea modului cum se

efectueazǎ mişcǎrile active ale laringelui, ştiindu-se cǎ în mod normal
laringele se ridicǎ în timpul inspiraţiei, coborârea lui în acest moment
fiziologic va indica prezenţa unui obstacol endolaringian.

PALPAREA este importantǎ pentru depistarea unei laringopatii cu

ajutorul cǎruia se pune în evidenţǎ prezenţa sau absenţa mişcǎrilor pasive
ale laringelui; în mod normal laringele, fixat între policele şi indexul
examinatorului se poate mobiliza uşor în plan transversal producându-se
un sunet caracteristic.
LARINGOSCOPIA
Acest examen se poate efectua fie cu ajutorul oglinzii laringiene
(laringoscopia indirectǎ) fie cu ajutorul unui tub rectiliniu care deprimǎ
puternic baza limbii şi face posibilǎ inspecţia directǎ a laringelui
(laringoscopia directǎ).
Laringoscopia indirectǎ
Examenul cu oglinda laringoscopicǎ este investigaţia cea mai simplǎ şi
mai uşor suportatǎ de cǎtre bolnavi. La aceasta sunt necesare:
• un reflector frontal;
• sursǎ luminoasǎ;
• oglinda laringoscopicǎ
• un vas cu apǎ caldǎ;
• comprese sterile.
Bolnavul în poziţie şezând cu corpul uşor aplecat înainte şi cu capul în
uşoarǎ extensie. Se cere bolnavului sǎ deschidǎ larg gura şi sǎ scoatǎ
limba al cǎrei vârf învelit cu o compresǎ se va trage uşor de cǎtre
examinator cu mâna stângǎ. În felul acesta se mǎreşte vizibilitatea asupra
laringelui. În mâna dreaptǎ examinatorul ţine oglinda laringoscopicǎ pe
care o introduce în orofaringe.
Dacǎ pacientul respirǎ liniştit şi nu îşi contractǎ muşchii laringelui în
oglindǎ va apǎrea imaginea rǎsturnatǎ a coroanei laringiene cu toate
elementele ei: epiglota, aritenoizi.

Laringoscopia forţatǎ
Aceastǎ metodǎ se practicǎ cu un apǎsǎtor de limbǎ special care are
capǎtul îndoit şi bilobat prevǎzut cu douǎ croşete butonate.
Oglinda

Laringoscopia directǎ: directoscopia se practicǎ cu o aparaturǎ şi un

instrument special:
- tubul spatulǎ a lui Chevallier-Jackson;
- spatule laringiene ce se adapteazǎ la transformator.
Laringoscopia directǎ este metoda cu ajutorul cǎreia putem observa direct
aspectele cavitǎţii laringiene. Se foloseşte îndeosebi la copiii sub 5 ani.
Poziţia: culcat pentru copii, şezând pentru adulţi.
Copilul este culcat în decubit dorsal cu umerii imobilizaţi, alt ajutor
ţinându-i capul în hiperextensie. Examinatorul introduce în gura copilului
spatula, cu care va apǎsa limba şi va pune în evidenţǎ epiglota pe care o
vaîncǎrca pe spatulǎ descoperind lungimea laringelui.
Ca accidente ale laringoscopiei direct, ruperea incisivilor, lezarea buzei
superioare, a mucoasei de la baza limbii. De asemenea tulburǎri asfixice,
sincope respiratorii sau cardiace.
EXAMENUL FUNCŢIONAL
Prin examenul funcţional se va face o analizǎ finǎ a vocii cântate şi a
vorbirii controlând urmǎtorii factori: mişcarea respiratorie, mişcarea corzii
vocale prin laringostroboscopie.
Stroboscoapele permit sincronizǎri sau diferenţieri de fazǎ mişcǎrile
corzilor vocale ale cǎror vibraţie sunt recepţionate de un microfon pus în
legǎturǎ cu stroboscopul.
Alt medic are rolul de a poziţiona corect bolnavul în timpul acestor
investigaţii, de a ajuta medicul servindu-l cu materiale necesare şi
susţinând pacientul în poziţia corespunzǎtoare.

EXAMENUL DE LABORATOR
Examenul microbiologic şi imunologic
• Prezenţa unei secreţii nazale,
a unui exudat faringian sau laringo-traheo-
bronşic impune examenul bacteriologic. Examenul virusologic al secreţiei
laringo-traheo-bronşic va fi trimis la laboratoare specializate.
Necesare sunt şi examenele serologice (reacţiile Bordet-Waserman,
ASLO şi reacţiile de neutralizare faţǎ de diferiţii virusuri), intradermoreacţiile
(la tuberculina sau la diverşi alergeni r. Shick) şi cercetarea diferitelor
deficient imunitare prin examenul histoimunologic, precum şi dozarea de
imuniglobuline.
b) Examenele hematologice sunt de extremǎ importanţǎ şi uneori de
urgenţǎ; leucograma pentru depistarea şi controlul unui focar supurativ
profund, hemograma, determinarea numǎrului de trombocite, timpul de
coagulare şi sângerare, VSH.
Examenul biochimic al sângelui utile în unele cazuri sunt glicemia –
pentru depistarea unui diabet decompensat, calcemia, fosfataza alcalinǎ,
colesterolomia, probele hepatice, electroforeza.
c) Examenul radiologic:
- radioscopii, radiografii, arteriografia,
limfografia, radioscopia pulmonarǎ. Se pot practica în diferite incidente,
simple
sau cu substanţǎ de contrast.
• Examenul histopatologic

INGRIJIREA PACIENTULUI CU LARINGITA ACUTA

Dacǎ existǎ leziuni infiltrative vegetante a cǎror origine nu poate fi
precizatǎ chimic trebuie practicatǎ biopsia regiunii respective cu o pensǎ
adecvatǎ dupǎ o prealabilǎ anestezie cu soluţie de x
ilinǎ 1-2 %
.
În cazul în care caracterul hemoragic al ţesutului infiltrativ nu permite
biopsierea lui, examenul histopatologic se va efectua prin producerea
biopuncţiei.
e) Alte examene:
- examenul de urinǎ;
- examenul copraparazitologic;
- EKG;
- scintigrafie

Externarea pacientului
Plan de recuperare:
S-a conştientizat pacientul asupra modului de viaţǎ şi de muncǎ dupǎ
externare, instruindu-l cu privire la regulile şi condiţiile pe care acesta
trebuie sǎ le aplice şi sǎ le respecte.
Astfel alimentaţia raţionalǎ în care sǎ se limiteze, consumul de
condimente şi alimente alergizante, consolidarea generalǎ prin viaţa în aer
liber, exerciţii fizice care modificǎ structura funcţionalǎ şi mǎreşte
capacitatea de apǎrare a organismului.
Pacientul trebuie sǎ aibǎ un regim de viaţǎ ordonat, sǎ evite frigul,
umezeala, curenţii de aer rece, schimbǎrile atmosferice bruşte, ce au rol
nociv în producerea inflamaţiilor cǎilor aeriene. Trebuie sǎ evite stresul,
contactul cu persoanele bolnave.
De asemenea s-a explicat importanţa continuǎrii tratamentului prescris de
medic.
Revenirea la control peste 7 zile.