Integrarea copilului cu ADHD în colectivul de elevi

Fiecare copil are dreptul la o șansa pentru a se dezvolta și a se schimba prin forța metodei
educaționale dacă învață ceea ce i se potrivește, dacă o face cu plăcere și dacă este valorizat
pentru eforturile lui.
Se poate spune că în general copiii sunt uşor hiperactivi, îşi pot menţine atenţia puţin timp
(în funcţie de vârstă), însă la copiii bolnavi aceste simptome afectează învăţarea, adaptarea la
mediul şcolar şi sunt afectate de asemenea relaţiile cu ceilalţi copii.
ADHD – deficit de atenţie şi hiperactivitate este o boală care afectează anumite zone ale
creierului care îi ajută pe copii să rezolve probleme, să planifice lucrurile, să înţeleagă
acţiunile celorlalţi şi să îşi controleze impulsurile.
Principalele simptome ale ADHD sunt hiperactivitatea- copilul nu poate sta locului, se
mişcă şi vorbeşte continuu, impulsivitatea- copilul are un comportament şi un limbaj
necontrolat şi tulburările de concentrare- copiii se plictisesc şi sunt distraşi repede de la
activităţi. Cauza acestei boli nu este pe deplin cunoscută, existând teorii care iau în
considerare preponderent cauze genetice, factori de mediu şi caracteristici fizice ale creierului.
Băieţii sunt mai predispuşi la boală, astfel că şi numărul acestora este de patru ori mai mare
decât la fetiţe.
În acest material mă voi referi la un caz al unui copil cu ADHD, un băiat, U.A. în vârstă de
11 ani care a intrat în clasa aV-a fără ca eu, diriginte al acestei clase să cunosc mai mult decât
faptul că acesta prezintă un ușor retard. La puţin timp după începerea anului şcolar, U.A.. a
început să manifeste simptome ale bolii, la momentul respectiv nefiind diagnosticat.
Discutând cu colegii profesori din unitate care aveau ore la această clasă am ajuns la
concluzia că trebuie să le prezint în particular părinților băiatului situația existentă.
Am început prin a încerca să-i conving pe aceștia de problemele cu care ne confruntăm in
ceea ce privește comportamentul copilului, însă aceştia refuzau să înţeleagă că băiatul are
probleme, punând totul pe seama “moştenirii genetice”, copilul fiind înfiat. Manifestările
copilului au bulversat de multe ori activitatea desfăşurată la clasă. Din păcate, băiatul are şi
un uşor retard, astfel că încercarea mea și a colegilor mei de a-i ocupa timpul cu activităţi noi,
diversificate, au dat greş de cele mai multe ori, neavând răbdarea şi interesul necesar pentru a
fi cooptat. Nu este în stare să stea pe scaun la ore, deranjează copiii lovindu-i sau pur şi
simplu distrugându-le lucrurile. Urmare a comportamentului său, copiii au început să-i evite
compania, să-l izoleze, ceea ce a dus la o şi mai mare înverşunare a acestuia împotriva lor.
Datorită insistenţelor mele, părinţii adoptivi s-au prezentat cu copilul la specialişti, care au
pus diagnosticul de ADHD. Din păcate, aşa cum se întâmplă şi în cazul altor boli, medicii au
prescris doar tratament medicamentos, care în unele cazuri nu a făcut decât să-l agite şi mai
tare.
Întreg colectivul de profesori cât și colectivul clasei a dat dovadă de răbdare și înțelegere
încercând din răsputeri să-l ajutăm să se integreze în rândul elevilor astfel încât copilul să
poată fi menţinut în colectiv şi să-şi însuşească un minim de cunoştinţe şi deprinderi necesare
în şcoală.
Astfel au fost stabilite o serie de reguli, care au fost formulate pentru întreaga clasă şi care
s-au cerut a fi respectate de toţi copiii. În formularea regulilor au fost implicaţi şi copiii,
evitându-se formulările negative. Regulile au fost aduse atât la cunoştinţa copiilor, cât şi a
părinţilor, cadrele didactice prin comportamentul lor devenind exemple pentru copii. Au fost
de asemenea marcate pozitiv urmările regulilor de către copii şi progresele celor care au
încălcat în trecut regulile. Aş specifica doar câteva dintre regulile care au fost impuse clasei şi
implicit copilului cu ADHD:
-fii respectos cu cei din jur;
 -vino pregătit pentru o zi plăcută în școală;
-lucrează în linişte;
-fii atent la domnul profesor şi la colegii tăi;
-ce ţie nu-ţi place, altuia nu face;
-respectă colegii şi ceea ce fac ei.
Cel mai important în activitatea cu copiii cu ADHD este ca aceştia să fie stimulaţi, iar ca
posibile stimulente aş enumera: reducerea timpului în care se realizează o temă şi găsirea unei
ocupaţii alternative, copilul să aibă un creion special care să-l atragă în activitatea de scriere,
aprecieri verbale a fiecărei reuşite. De asemenea i se poate permite copilului să aducă de acasă
un obiect personal dacă jocul cu aceasta îl poate stimula în dezvoltarea atenţiei.
Copilul a participat de asemenea la drumeţii, excursii, i s-a “acordat ” plăcerea de a sta în
faţa rândului, făcând în aşa fel încât acest lucru să fie perceput ca un atu. exemplare
invățătoarea poate reduce, diminua o sancţiune. Pentru a-i satisface nevoia de mişcare, i-am
solicitat ajutorul la distribuirea fişelor sau a diverselor materiale necesare la ore.
Deşi foarte importante, stimulentele, nu am pierdut din vedere şi pedepsele. Atenţia
noastră a fost îndreptată si către comportamentul negativ al copilului acesta fiind sancţionat,
evitând însă pedepsele severe care nu fac altceva decât să genereze reacţii şi mai ostile.
Împreună, colectivul clasei, colectivul de profesori, părinți și nu în ultimul rând U.A.am
reușit să-l ajutăm pe acesta din urmă să se integreze în colectivul de elevi pentru a ne putea
desfășura activitatea didactică în condiții normale dar si pentru ca acest copil să-și însușeacă
un minim de cunoştinţe şi deprinderi necesare în şcoală.
Ca o concluzie, aş completa prin remarca potrivit căreia ADHD este una dintre cele mai
frecvente probleme de ordin comportamental cu care se confruntă în prezent copiii, fiind
marcată o serie de efecte negative provocate de lipsa atenţiei, impulsivitate şi hiperactivitate.
Simptomele sale sunt în mod evident în disonanţă cu stadiul normal de dezvoltare al copilului
şi intră frecvent în conflict normele şi regulile formale şi informale ale culturii şcolare,
provocând dificultăţi în viaţa cotidiană.
Poate ar trebui să ne îngrijoreze şi câteva date statistice, nu tocmai optimiste, în ceea ce
priveşte modul în care sunt afectate persoanele cu ADHD, astfel, aceşti copii sunt mai
predispuşi:
- abandonului şcolar (32-40%);
-să aibă numai câţiva prieteni / să aleagă izolarea socială (50-70%)
-să aibă rezultate slabe profesionale (70-80%);
-să aibă diferite tulburări de personalitate (18-25%);
-să încalce reguli sociale etc.
Diagnosticarea timpurie a bolii şi luarea din timp a măsurilor impuse pot reduce
fenomenele expuse anterior, aceasta implicând familia, în primul rând, şcoala, specialiştii în
terapie comportamentală și societatea în ansamblul ei.