Sunteți pe pagina 1din 7

"Dorul tău", Dârlea Andrei

Eu vreau să fiu drogat de dorul tău


Și melancolici, nostalgici să alergăm prin ploaie,
Acum mă topesc de chipul tău
Și te doresc în toate și în oase!

Să ne vedem pe câmpul înflorit


Ca două magice flori ce stau să crească,
Spunând toți: "- Uite, au inmugurit!",
Și să ne îmbrăcăm în fân și-n iarbă.

Vreau să mă scufund în părul tău,


Să mă scufund și-n ochii de cristal,
Și să mușc, acum, din surâsul rău
Precum un nor ce plouă infernal.

Eu vreau să sufăr de iubirea ta,


Cu siguranță, doctorii nu-mi dau șanse,
Dar am în cap privirea ta,
Și ne transformăm, transpunându-ne în arte.

Și stau și râd, uitându-mă la tine,


Ceva este sublim în chipul tău...
Și stau, privesc spre cer și te zăresc pe tine
Și, brusc, eu sunt drogat de dorul tău!

Dar hai să ne uităm la stele,


Sunt închiriate pe un chilipir,
Iar luna stă, zărește și iubește,
Ți-am comandat-o eu, definitiv!

Să ne întâlnim la miezul nopții


Și să petrecem clipe minunate
Și să mă joc cu părul tău bălai,
Să irosim secunde importante .

Și te compun din cărămidă arsă,


Tu îmi ești lumea cea dintâi,
Hai să ne tăvălim prin iarbă
Și să nu dăm socoteală nimănui.

Și să-ți privesc rochia cea albă,


Căci dinspre mână se aud tiptil
Sunete , urlete și o șoaptă,
Acum, te cuceresc definitiv.

Lumea înflorește, deodată, minunat,


Se aștern fluturi de zăpadă,
Tu ai un gust mult prea minunat,
Te văd... Tu ești la nunta noastră.

Acum , suntem unul pentru altul mai mereu,


Ne luptăm cu alb și negru, cu destine șterse,
Nu ne certăm, căci ne iubim mereu,
Drogul tău va să mă mai cheme!

"Valurile morții "


De Dârlea Andrei
Ale valurilor spumă ne atinge malul sfânt,
Și ne udă a noastră vină, și ne scapă de acest gând,
Iar a norilor podoabe scapără acele valuri,
Și vine, chiar mai puternic, să ne atingă a noastre maluri!

Iar a soarelui lumină se întunecă treptat,


Și devine a noastră lume mult prea greu de controlat,
Iar în orizont, îndepărtare, începe astăzi acea furtună,
Ce ne îngroapă prea macabru, ne îngroapă ușor în umbră .

Iar acum, de peste munți, se aude puternica corvoadă,


Și se știe, prea macabru, valurile morții ne caută cabană,
Iar a valurilor ape se retrag încetișor,
Și revin rapid din zare, devenind uzurpator!

Meșterii de prin sate caută copaci de lemn,


Căutând și făcând schițe pentru un coșciug de lemn,
Căci valurile morții noastre vin, pătrund ca printre noi,
Asta ne-a fost viața noastră, ne îndreptăm spre un plan doi!

Valurile morții pătrund cu o tornadă,


Un tsunami mare bate la poarta noastră,
Iar uraganul vine, vine atât de rău,
Și ne termină viața, uitând de tot ce-i rău!

"Valurile florilor"

Ale valurilor lume ne conduce spre frumos,


Clădind un oraș vechi, dar prea frumos,
Iar din adâncuri pline de mister si groază,
Se înalță un copac cu flori ce imită chipuri de mireasă!

Deși totul pare straniu, dramatic și uzurpator,


Valurile mării ne inundă cu frumos, încântător,
Decorând a noastre vieți cu puterea lor măiastră,
Ne clădesc din flori poduri, munți chiar și-o casă!

Iar a soarelui căldură ne atinge încetișor,


Declarându-se orbit de culoarea florilor,
Trimițând semne și unde cu radiații violet,
Să imite a florilor putere, dată de culoarea violet!

Valurile florilor ne urcă spre un munte,


Formând un pod de flori , de umbre,
Și înconjoară muntele cu puterea lor,
Formând un peisaj superb clădit de culoarea florilor!

Valurile florilor pătrund cu o tornadă violet,


Un tsunami galben umple al fetelor piept,
Un uragan verde devine prea maiastru,
Și ne umple viața, căzând pradă-n albastru!

"Valurile vieții "

Ale valurilor lumină ce pătrunde a noastre geamuri


Ne scoate din întuneric , ne aprinde a noastre faruri,
Iar a caselor copiii cresc mai mari ca niciodată,
Și învață, ne învață să trăim ca niciodată!

O lumină se arată într-un comunicat al oceanelor vestite,


Ea ne aduce nouă daruri multe, dintre care mai sfințite,
Iar a soarelui lumină crește câte încetișor,
Și devine a noastră lumea mult prea plină, încetișor!

Valurile vieții ne aduc copii mereu,


Meșterii de prin sate caută copaci din greu,
Să le facă acestor ființe iesle, case și regate,
Iar aceste vești superbe devin mult prea minunate!

Iară muntele cel scund și uitat de viața sfântă,


Când se uită spre a lui sat, vede totul cum triumfă,
Și se înalță spre a lui cer, cerând copiii să-l triumfe,
Și devine, astfel, cel mai frumos din lume munte!

Valurile vieții pătrund cu o tornadă de copii,


Un tsunami mare ne umple de copii,
Un uragan măiastru ne arată calea sfântă,
Iară viața noastră, plină de copii, ne arată, astfel-- cum să fim copii!

"Valurile uitate"

Viața e ca și un vapor ce stă să navigheze,


El stă în port și se slăbește , fiind gata mereu să se reformeze,
El este împins de valurile uitate ale mării gri,
Dar e împins spre moarte, el este împins spre gri!

Pe acest vapor se întâmplă tot-- se nasc și mor copii,


Se nasc și mor adulți, se îneacă și ard copii,
Totul este atât de scump, atât de crud,
Încât și cei mai răi ar fi mai buni acum-- totul este atât de crud!
Iar noi, umili din fire, suntem pe acest vapor,
Pierduți, uitați pe mare, toți oamenii spun:MOR!
Sfârșitul vine noaptea, uitat în colivie,
Uită-te pe mare, e un ghețar ce vine.

E numai vina noastră, am uitat de valuri, de lumină și de tot,


Așa ne este prea semnat coșmarul, în curând vom pierde tot!
Valurile uitate ne trimit ghețarul, atât de mare , de impunător,
Încât eu îmi văd prea urât amarul, în curând voi spune: MOR!

Valurile uitate vin cu o tornadă de ghețari ,


Un tsunami vine cu un destin plin de clopotari,
Un uragan măiastru distruge al nostru sat, numit vapor,
Oamenii cei simpli acum vor spune : MOR!

"Valurile pământului , valurile cerului"

Ne este scris în constelații și în stele,


Al nostru a devenit pământul, toate cele!
Noi din pământul sfânt ne tragem în această viață,
Iar de cer ne temem, știm că capturează!

Valurile pământului ne nasc, suntem copiii pământului cel sfânt,


Valurile cerului ne nasc, suntem copiii cerului cel sfânt,
Valurile celor două imposibile minuni ne sunt bunici, părinți,
Iar noi, acum, suntem datori să-i facem și copii!

Pământul din negru va deveni iar verde când vom păși pe el,
Iar cerul plin de nori, el se va însenina, doar privind spre el,
Toată natura ne vede împreună, ne este aliatul cel dintâi,
Iar noi, umili din fire, suntem doar niște pui!

Ale tale buze sunt două perechi de stele,


Sunt necompletate, mai trebuiesc încă două stele,
Al tău chip este aur pur, diamant prea scump,
Iar al tău păr este un album, atât de scump…

Valurile pământului ne construiesc o casă minunată,


Iar valurile cerului ne aduc lumină în casă,
Iar noi suntem datori să ne iubim până la sfârșit,
Dar eu am o veste, noi nu avem sfârșit!

S-ar putea să vă placă și