Sunteți pe pagina 1din 2

IP nr.

INSTRUCŢIUNI PROPRII PENTRU ACTIVITATEA DE PANIFICAŢIE –


OPERAŢIA DE COACERE A ALUATULUI

Instrucţiunile proprii pentru activitatea coacere au fost elaborate ţinând cont de reglementările
existente în domeniul securităţii muncii precum şi pe baza studierii proceselor de muncă şi stabilirii
pericolelor specifice, astfel încât, pentru fiecare pericol, normele să cuprindă cel puţin o măsură de
prevenire la nivelul fiecărui element component al procesului de muncă.
Structura acestor prevederi este făcută pe tipuri de lucrări, pentru fiecare tip de lucrare prevederile
urmărind o succesiune logică, corespunzătoare modului de acţiune al executantului în procesul de
lucru.

1. Conţinut, scop
1. Instrucţiunile proprii pentru activitatea de coacere , cuprind măsuri de prevenire a accidentelor
de muncă.
2. Măsurile de prevenire cuprinse în prezentele instrucţiuni au ca scop eliminarea factorilor
periculoşi existenţi în sistemul de muncă, propriu fiecărui element component al acestuia (executant
sarcină de muncă mijloace de producţie mediu de muncă).

2. Domeniul de aplicare
Prezentele instrucţiuni se aplică pentru activitatea de coacere. Prevederile prezentelor instrucţiuni
se aplică cumulativ cu prevederile celorlalte acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.

3. Încadrarea şi repartizarea personalului pe locuri de muncă


1. Pentru activitatea de coacere vor fi repartizaţi numai persoane care cunosc echipamentele
tehnice, instalaţiile, au calificarea necesară şi au fost instruite din punct de vedere al protecţiei muncii.
2. La începerea programului angajaţii se vor prezenta odihniţi şi corect îmbrăcaţi.
3. La efectuarea activităţilor de coacere vor fi repartizaţi numai lucrători care au corespuns
controlului medical obligatoriu, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii.
4. La repartizarea în muncă a tinerilor, a femeilor gravide precum şi a persoanelor cu diverse
infirmităţi vor fi respectate prevederile în vigoare, privind angajarea acestor categorii de personal
(Codul muncii, OUG 96/2003, etc.)
5. Instructajul de protecţie a muncii se va face pe faze in conformitate cu prevederile cap V din
Normele metodologice de aplicare ale Legii nr 319/2006. Durata între două instructaje va fi de 3(trei)
luni.

4. Organizarea locului de muncă şi a activităţilor

1. La cuptoarele de coacere a aluatului se va asigura funcţionalitatea hotelor de absorbţie a


aerului cald.
2. Este interzisă blocarea cu diverse materiale a uşilor şi a locurilor de trecere în camera
focarelor.
3. Pentru curăţirea canalelor de fum sau a ţevilor din cuptor, focul va fi stins cu cel puţin 6 ore
înaintea începerii operaţiei de curăţire, iar şabărul de la coş va fi deschis. Operaţia va fi executată
numai sub supraveghere de către muncitori dotaţi cu EIP corespunzător. La operaţia de curăţare se vor
utiliza podine şi platforme speciale bine consolidate.
4. În sala focarelor este interzisă depozitarea materialelor, sculelor, uneltelor, aparatelor precum
şi executarea lucrărilor care nu sunt în legătură directă cu deservirea exploatarea sau repararea
instalaţiilor aferente cuptoarelor.
5. Reparaţia cuptoarelor se va face numai când temperatura părţilor constructive a coborât sub
30-40C.
6. Se vor face verificări periodice ale sistemelor de încălzire a cuptoarelor, în scopul depistării
şi eliminării pericolului emanaţiilor de gaze. În cazul depistării emanaţiilor de gaz se va anunţa de
urgenţă şeful de schimb care va lua măsurile necesare.
7. Aprinderea, reglarea şi stingerea focurilor se va face numai de muncitori special instruiţi în
acest scop, numiţi prin decizie.
8. Sistemul de iluminat al cuptoarelor va fi asigurat la tensiuni nepericuloase (12-24V).
9. Conductele de alimentare cu combustibil vor fi vopsite conform standardelor în vigoare (gaz-
galben). Toate dispozitivele de închidere si reglare a combustibilului trebuie prevăzute cu indicatoare
fixe care nu pot fi şterse şi care să indice printr-o săgeată sensul de închidere sau reglare. Conductele
de gaze, piesele aferente şi îmbinările aferente vor fi verificate periodic pentru a se asigura o bună
etanşare a acestora.
10.Pentru urmărirea funcţionării cuptoarelor în condiţii nepericuloase, se va asigura aparatura
de măsură şi control a temperaturii din camera de coacere.
11. Ţevile din focare vor fi curăţate ori de câte ori este necesar.
12. La deschiderea uşi camerei de coacere salariatul va sta în zona laterală pentru a se evita
jetul de abur.
13. Se interzice stropirea cu apă a interiorului cuptorului în timpul funcţionării.
14. La scoaterea lopeţii din camera de coacere muncitorul-cocător va urmării cu privirea
traiectoria acesteia pentru a nu lovi persoanele care lucrează în zona respectivă. În raza de lucru a
cuptorului nu vor staţiona decât muncitori instruiţi şi verificaţi special pentru acest loc de muncă.
15. Uneltele de lucru ale muncitorului cocător (cuţit, perie, lopăţică, ştanţă etc) se vor păstra în
cutii metalice sau de lemn. Crestarea aluatului se va face cu atenţie, deoarece folosirea
necorespunzătoare a cuţitului poate produce rănirea muncitorului.
16. Orice defecţiune apărută în timpul funcţionării cuptorului va fi semnalată şefului de schimb.
Remedierea defecţiuni va fi realizată numai de personal calificat şi instruit în acest sens (mecanic de
întreţinere, electrician de întreţinere) .
17. Înainte de punere în funcţiune a cuptoarelor se va face verificarea tehnică a acestora şi, în
mod deosebit, a funcţionalităţii dispozitivelor de protecţie.
18. se interzice intrarea în dospitor. Curăţarea acestuia se va face în zonele de capăt sau prin
uşile de vizitare.

ÎNTOCMIT APROBAT
SC DMB PREST SRL
SIBIU

S-ar putea să vă placă și