Energia câmpului electric

Câmpul electric este o formă specială de existenţă în spaţiu şi timp a materiei care
se manifestă printr-o forţă de natură electrică care acţionează asupra oricărei sarcini electrice
care se găseşte în spaţiul său.
Liniile de câmp, care au tangente în fiecare punct un vector de câmp electric,
E se numesc linii de câmp electric.
Se numeşte flux al câmpului electric printr-o suprafaţă oarecare S şi se
notează prin Φe, numărul liniilor de câmp electric care străbat unitatea de suprafaţă S
normala la linii.
Fluxul electric printr-o suprafaţă închisă este egal cu sarcina netă (suma
algebrică a tuturor sarcinilor) din interiorul suprafeţei împărţită la permitivitatea
electrică a mediului, ε0.

Potenţialul câmpului electric într-un punct al câmpului electric reprezintă

raportul dintre energia potenţială a unei sarcini în acel punct şi sarcina respectivă.
Câmpurile la care lucrul efectuat la deplasarea sarcinilor electrice dintr-un punct
al câmpului în altul nu depinde de drumul urmat între cele două puncte se numeşte
câmp conservativ.

Energia înmagazinată în câmpul electric într-un volum v este:

Mărimi de stare electronică

Mărimile de stare electrocinetică, numite şi semnale electrice, utilizate pentru

descrierea funcţionării circuitelor electrice sunt: intensitatea şi densitatea curentului electric
de conducţie, tensiunea electromotoare şi tensiunea electrică.
Într-o accepţiune mai generală, prin semnal se înţelege o mărime fizică de o natură
oarecare capabilă să poarte informaţii. În acest context un semnal electric este o mărime de
natură electrică purtătoare de informaţie.

2
 Curentul electric reprezintă mişcarea dirijată a purtătorilor de sarcină electrică.
Curentul electric nu are punct de plecare sau de sosire ci circulă obligatoriu pe trasee
conductoare închise care trec prin sursele de alimentare. De-a lungul unui traseu conductor
neramificat, intensitatea curentului electric rămâne nemodificată.

Curentul electric reprezintă un fenomen caracterizat de mărimea fizică numită

intensitatea curentului electric. Pentru caracterizarea globală a stării electrocinetice se
constată că este suficientă o singură mărime primitivă, scalară, numită intensitatea
curentului electric de conducţie i, denumită
adesea impropriu curent electric.
Intensitatea curentului electric de conducţie i se poate defini ca limită a raportului
dintre suma algebrică a sarcinilor electrice q care trec prin secţiunea transversală a unui
conductor într-
un anumit interval de timp t, respectiv:

Curentul electric reprezintă o mişcare dirijată a sarcinilor electrice care pot fi

pozitive sau negative. Se defineşte drept sens convenţional al curentului electric, sensul de
deplasare al sarcinilor pozitive. Orice deplasare de sarcini negative constituie un curent
având sensul convenţional opus sensului de mişcare. Deoarece sensul convenţional este
unanim acceptat, în lipsa altui criteriu obiectiv, sensul convenţional poate fi denumit sens
real.
Intensitatea curentului electric este una dintre mărimile fundamentale ale S.I. de
unităţi. Unitatea sa de măsură este amperul [A].

3
Amperul reprezintă intensitatea unui curent electric constant care, menţinut în două
conductoare filiforme, paralele, rectilinii, de lungime practic infinită, plasate în vid, la
distanţa de 1m unul de altul, determină apariţia, între cele două conductoare, a unei forţe

electrodinamice egală cu 2×10-7 N pe fiecare metru din lungimea lor.

Tensiunea electromotoare reprezintă, prin definiţie, circulaţia câmpului electric

rezultant
pe un contur închis G:

şi este numeric egală cu lucrul mecanic efectuat de forţa rezultantă ( Fel + Fneel ) pentru

deplasarea sarcinii electrice unitate pe conturul G.

În regim electrocinetic staţionar rezultă:

Prin urmare, în regim electrocinetic staţionar, producerea t.e.m. eG este determinată numai

de câmpul electric imprimat Ei , ea fiind localizată în porţiunea de circuit unde există acest
câmp (sursele de tensiune electromotoare). In regim electrocinetic nestaţionar, t.e.m. este
produsă şi prin fenomenul de inducţie electromagnetică.
In S.I. unitatea de măsură a t.e.m. este voltul [V].
Tensiunea electrică reprezintă diferenţa de potenţial între două noduri (puncte, borne
ale unui circuit). Este deci o mărime ataşată unei perechi de noduri dintr-un circuit electric.
Noţiunea de tensiune într-un nod nu are sens.
Fiecare punct al unui circuit este caracterizat de potenţialul său electric V, (mărime
scalară care se măsoară în V) considerat faţă de un punct ales drept referinţă. Tensiunea
electrică este deci o mărime scalară ce caracterizează starea electrocinetică din punctul
de vedere al câmpului electric de-a lungul unui traseu între două puncte A şi B . şi este

4
egală cu circulaţia vectorului intensitate a câmpului electric E , de-a lungul traseului
considerat de la A la B:

Ca şi în cazul t.e.m., sensul de integrare ales se numeşte sensul de

referinţă al tensiunii şi se indică printr-un arc orientat, unind cele două
puncte între care se calculează tensiunea. Pentru tensiunea electrică se
adoptă ca sens convenţional (real) sensul ce pleacă de la punctul cu
potenţial mai ridicat (+) către cel cu potenţial mai coborât (-).
In S.I. unitatea de măsură a tensiunii electrice este voltul [V].

În schemele circuitelor electrice u şi i se reprezintă prin săgeţi ce indică sensul pozitiv

arbitrar ales. De câte ori este posibil, este de preferat ca sensul pozitiv arbitrar ales să
coincidă cu sensul real (convenţional). Sensul real (convenţional) rezultă din corelarea
sensului pozitiv arbitrar ales cu semnul mărimii respective. În acest context, realitatea
fizică poate fi reprezentată
într-o schemă electrică în două moduri perfect echivalente:

Legile electrocineticii

Legea conservării sarcinii electrice

5
 Sarcinile electrice sunt entităţi fizice nemodificabile. Ele pot fi fixe sau se pot deplasa
dintr-o parte în alta a unui circuit dar nu pot să dispară sau să fie create. Este posibil ca prin
fenomene specifice de generare sau recombinare, în anumite situaţii să apară sau să dispară
sarcini electrice libere (care se pot deplasa) dar totdeauna acest fenomen se produce în
perechi respectiv o sarcină pozitivă şi una negativă.

Să considerăm o porţiune de circuit formată dintr-un condensator

încărcat şi un traseu conductor care uneşte armăturile sale (Fig. 1.5).
Suprafaţa închisă care inglobează una din armăturile condensatorului conţine cantitatea
de sarcină q. La închiderea întrerupătorului K, sarcinile se deplasează de pe o armătură pe
alta în sensul indicat în fifură. Prin suprafaţa închisă , circulă un curent

Tensiunea electrică reprezintă diferenţa de potenţial între două noduri (puncte, borne ale
unui circuit). Este deci o mărime ataşată unei perechi de noduri dintr-un circuit electric.
Noţiunea de tensiune într-un nod nu are sens.

Relaţia constituie forma integrală a legii conservării sarcinii şi se enunţă astfel:

Intensitatea i a curentului electric de conducţie, care

iese dintr-o suprafaţă închisă , este în fiecare moment
egală cu viteza de scădere a sarcinii q aflată în
interiorul suprafeţei.
In regim electrocinetic staţionar mărimile nu variază în timp. Suprafaţa  considerată
poate

avea orice poziţie faţă de circuitul electric. Din (1.1) rezultă:

Această relaţie constituie teorema continuităţii liniilor de curent, conform căreia:

Intensitatea curentului electric care trece printr-o
suprafaţă închisă este egală cu zero.

6
 Deci liniile de curent nu au început şi nici sfârşit; curentul electric circulă obligatoriu
pe un traseu conductor închis.

7
 Legea lui Ohm (legea conducţiei electrice)

Considerăm o porţiune de circuit delimitată de bornele A şi B între care se găseşte

un rezistor de rezistentă R (Fig. 1.6). In cazul unui conductor omogen în regim
electrocinetic staţionar:

RAB se numeşte rezistenţa electrică între punctul A şi B. S reprezintă secţiunea transversală

a conductorului considerat iar factorul de proporţionalitate  se numeşte rezistivitate.
Unitatea de măsură a rezistenţei electrice în S.I. este ohmul [].
Rezistivitatea depinde de natura materialului (constantă de material) şi de
temperatură,
conform relaţiei:

în care: este rezistivitatea la temperatura curentă T, 0 -

re zistivitatea la temperatura de referinţă T0, iar este
c oeficientul de temperatură al rezistivităţii. Pentru metale,
co eficientul este de regulă pozitiv, rezistivitatea lor crescând
cu temperatura. Pentru cărbune, constantan şi electroliţi este
ne gativ, rezistivitatea acestora scade la creşterea temperaturii.
La materialele semiconductoare are valori negative foarte mari în modul, rezistivitatea
semiconductoarelor micsorindu-se exponential cu temperature. Unitatea de măsură a
rezistivităţii în S.I. este ohmmetrul
Legea conducţiei electrice este o lege de material, deoarece expresia ei conţine o
constantă care depinde de material. Mărimea:

se numeşte conductanţă electrică.

In S.I. unitatea de măsură a conductanţei este simens [S].

8
În cazul în care se consideră un circuit complet (contur închis neramificat) ca în Fig. 1.7,
tensiunea între bornele A şi B este determinată de tensiunea electromotoare ce acţionează în
întreg circuitul iar legea lui Ohm capătă forma:

unde Rt reprezintă rezistenţa totală a întregului circuit. Cazul cel

mai general este prezentat în Fig. 1.8 şi consta într-o porţiune de
circ uit cu rezistor şi
surs ă de tensiune
elec tromotoare

Observaţie: Ecuaţia (1.10) reprezintă Legea lui Ohm

generalizată şi este scrisă în concordanţă cu sensul standard al mărimilor prezentate în figură.
În cazul în care una dintre mărimi este în sens opus, trebuie modificat corespunzător semnul
din (1.10).

Legea Joule-Lenz
(legea transformării energiei electromagnetice în conductoare)

Considerăm o porţiune de circuit în cazul cel mai general (Fig. 1.9) în regim
nestaţionar, caracterizată de tensiunea la borne u şi curentul care o străbate i. Legea lui Ohm
are forma:

Dacă P > 0 adică u şi i sunt în acelaşi sens, porţiunea de circuit este receptoare primind
putere electrică de la restul circuitului. În caz contrar, porţiunea de circuit este generatoare
furnizând către restul circuitului putere electrică. Produsul:

Pg = ei
(1.13)

9
reprezintă puterea schimbată de generator cu circuitul electric. Dacă Pg > 0 adică curentul
debitat i este în sensul tensiunii electromotoare, generatorul furnizează circuitului putere
electrică, în caz contrar primeşte de la acesta putere electrică.
Ultimul termen din (1.11) este de forma:

Pi= R * i 2 j (1.14)

şi are întotdeauna valori pozitive.Reprezintă puterea electrică care se transformă

ireversibil în căldură (determinând încălzirea conductoarelor). Relaţia (1.14) reprezintă
legea Loule-Lenz şi arată că:

Puterea disipată (care se transformă ireversibil în căldură) în

conductoare este egală cu produsul între rezistenţa
conductorului şi pătratul intensităţii curentului prin el

10
11