Sunteți pe pagina 1din 21

CAPITOLUL I

Generalitati

Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai putin
vâscoase, constituite dintr-un sistem dispers, format din doua faze lichide
nemiscibile, realizat cu ajutorul unor emulgatori si destinate administrarii
interne sau externe.
Sunt sisteme disperse microeterogene, în care diamentrul picaturilor de lichid dispersat, în general, este
cuprins între 0,5 si 50 μm, deci particulele sunt vizibile la microscopul obisnuit.

Termenul de emulsie deriva de la verbul latin “molgo, ere” – a mulge si


se foloseste în domeniul farmaceutic începând din sec. al XVII-lea denumind
astfel toate lichidele medicamentoase cu aspect laptos. Fundamentarea
stiintifica a teoriei emulsionarii si a explicarii fenomenelor care stau la baza
formarii emulsiilor a început abia în a doua parte a secolului trecut. În anul
1990 Ostwald da prima explicatie stiintifica a formarii emulsiilor, facând
diferenta, între emulsiile de tip U/A (ulei dispersat în apa) si cele A/U (apa
dispersata în ulei).

În practica farmaceutica emulsiile prezinta urmatoarele avantaje:

- asigura administrarea concomitenta, precisa a doua lichide


nemiscibile;

- prin emulsionare se poate masca gustul neplacut al unor


medicamente si se poate facilita administrarea unor substante
medicamentoase vâscoase;

- emulsionarea poate sa dirijeze absorbtia medicamentelor asigurând o


absorbtie mai rapida, mai perfecta.

Emulsiile sunt oficinale în majoritatea farmacopeelor, însa în unele


farmacopee se dau numai îndrumari generale pentru prepararea si controlul lor.

În F.R. X exista o singura monografie – Emulsiones – în care sunt


cuprinse atât emulsiile de uz intern, cât si cele de uz extern, si anume linimente.
F.R. X precizeaza ca: “emulsiile în compozitia carora intra sapunuri sau alte
substante cu actiune emolienta, analgezica sau revolsiva si care sunt destinate
aplicarii pe piele se numesc linimente”.

Clasificare:

1. Dupa numarul partilor componente pot fi:


- emulsii propriu-zise (3 parti principale);

- pseudo- sau cvasiemulsii (2 parti principale – fara emulgator). La


cvasiemulsii contopirea picaturilor dispersate este împiedicata de
vâscozitatea mare a fazei continue.

2. Dupa compozitie pot fi:

- emulsii ulei în apa (U/A): uleiul este dispersat în apa sau alt lichid
hidrofil. Se întrebuinteaza mai ales intern si pot fi diluate cu apa.
Emulsiile de uz intern sunt numai de tip U/A;

- emulsii apa în ulei (A/U): un lichid hidrofil este dispersat într-un


lichid lipofil. Se utilizeaza extern si poate fi diluat cu ulei.

Pe lânga aceste doua tipuri principale de emulsii exista si emulsii


complexe (multiple), de exemplu: emulsii A/U/A, la care faza interna este deja
o emulsie de tip A/U.

3. Dupa provenienta pot fi:

- naturale (laptele, latexul diferitelor plante);

- artificiale (emulsii farmaceutice).

CAPITOLUL II
Formularea emulsiilor

Emulsiile sunt compuse din trei parti principale:

- faza dispersa, dispersata, interna, discontinua (emulgendum);

- faza dispersanta, mediu de dispersie, faza externa, faza continua


(vehiculum);

- agentul de emulsie, agent de dispersie, emulgator (emulgens).

Fiecare faza poate fi formata dintr-un amestec de lichide miscibile, iar


emulgatorul poate fi constituit dintr-un amestec de emul 21421d320v gatori sau
pe lânga emulgatori exista si agenti de vâscozitate (pseudoemulgatori) sau alte
substante auxiliare (conservanti, stabilizanti, aromatizanti, edulcoranti).

EMULGATORII
Rolul si modul de actiune al emulgatorilor

Dispersarea mecanica a uleiului în apa sub forma de sfere mici în cazul


prepararii unei emulsii necesita o cheltuiala de energie pentru a înfrânge fortele
de coeziune dintre moleculele uleiului. Cu cât energia va fi mai mare,
dispersarea va fi mai avansata. Dupa un anumit timp însa, sferele vor cauta sa
revina la starea initiala, se vor contopi, aglomera si fazele se vor separa. Daca
se adauga un emulgator (de ex. O cantitate mica de sapun), emulsionarea se
realizeaza mult mai usor si separarea intervine mult mai încet. Acest lucru se
explica prin faptul ca cele doua lichide nemiscibile poseda tensiuni superficiale
diferite. Emulgatorul are rolul de a reduce tensiunea superficiala dintre cele
doua faze lichide, usurând dispersarea. Concentrându-se la interfaza,
emulgatorul formeaza un strat monomolecular în jurul particulelor dispersate
protejându-le de contopire. Emulgatorul mai actioneaza si prin încarcatura sa
electrica. De exemplu, anionii care se formeaza la dizolvarea în apa a unor
emulgatori de tipul sapunurilor alcaline, continând restul de acid gras cu
caracter lipofil si formeaza un învelis în jurul particulelor de ulei. Astfel
particulele de ulei dispersate devin electronegative si ramân dispersate datorita
respingerii electrostatice. Emulgatorii maresc într-o oarecare masura si
vâscozitatea mediului, astfel mobilitatea particulelor devine mai scazuta,
apropierea si contopirea picaturilor este îngreunata.

Rolul emulgatorului este deci:

- de a usura dispersarea fazei interne în cea externa;

- de a stabiliza emulsia.

Actiunea emulgatorilor se realizeaza prin:

- reducerea tensiunii interfaciale (se usureaza dispersarea);

- formarea unui strat în jurul particulelor (inhiba tendinta particulelor


mici de a se contopi);

- conferirea unei sarcini electrice a particulelor dispersate;

- marirea vâscozitatii mediului.

Clasificarea emulgatorilor

Poate fi facuta dupa mai multe criterii:

1. Dupa caracter pot fi:


- emulgatori hidrofili U/A;

- emulgatori lipofili A/U;

2. Dupa modul de folosire pot fi:

- emulgatori de uz intern;

- emulgatori de uz extern;

- emulgatori de uz parenteral;

3. Pe baza sarcinilor electrice pot fi:

- emulgatori anionactivi;

- emulgatori cationactivi;

4. Dupa provenienta pot fi:

- emulgatori naturali (de origine vegetala sau animala);

- emulgatori sintetici si semisintetici;

5. În functie de structura si proprietati fizico-chimice pot fi:

- emulgatori propriu-zisi (emulgatori solubili);

- emulgatori sub forma de pulberi fine insolubile;

- pseudoemulgatori (agenti de vâscozitate, stabilizanti).

Modul de comportare a trei grupe de emulgatori

Emulgatorii propriu-zisi (agenti tensioactivi)

Sunt substante organice, care contin în molecula lor atât grupari hidrofile
cât si lipofile. Datorita acestui caracter amfifil, sunt substante tensioactive, scad
tensiunea superficiala.

Gruparea sau gruparile lipofile ale acestor substante sunt formate din
lanturi parafinice, cicluri aromatice sau hidroaromatice. Gruparile hidrofile,
care pot disocia în ioni (emulgatori ionogeni) sau nu (emulgatori neionogeni)
constau din grupari ca: hidroxil, carboxi, sulfat, sulfonat, nitro, amino.
Multi emulgatori sintetici sunt esteri sau eteri ai acizilor grasi, respectiv
al alcoolilor superiori.

Aceste substante, în amestec de lichide nemiscibile se concentreaza la


interfaza si gruparile se orienteaza conform afinitatii lor. Datorita acestei
concentrari la interfaza, tensiunea interfaciala se reduce. Daca proprietatile
hidrofile domina, este un emulgator de tip U/A. Daca proprietatile lipofile sunt
dominante, avem de a face cu un emulgator de tip A/U.

Capacitatea emulgatorului de a da emulsii A/U sau U/A depinde deci de


raportul dintre gruparile hidrofile si hidrofobe ale moleculei. Daca cele
hidrofobe predomina va fi solubil în ulei si se va comporta ca un emulgator de
tip A/U. Daca cele hidrofile au pondere mai mare, se va dizolva în apa si se va
comporta ca un emulgator de tip U/A.

Aceasta comportare a emulgatorilor se reflecta în legea lui Bancroft, care


precizeaza: „dintre cele doua faze nemiscibile, în cazul emulsionarii, aceea va
fi faza externa (continua) în care este solubil sau mai solubil emulgatorul”.

Pentru caracterizarea proprietatilor hidrofil-lipofile ale emulgatorilor se


utilizeaza indicele HLB (Hydrophyle – Lipophyle – Balance), care reprezinta
raportul ponderii partii hidrofile si lipofile a moleculei. Acesti indici, propusi
de Griffin pentru caracterizarea agentilor tensioactivi neionogeni, au valori
între 1 – 20. Cu cât indicele HLB este mai mare cu atât caracterul hidrofil al
moleculei este mai pronuntat. Sistemul HLB nu se poate aplica la tensidele
ionogene, care disociind în apa devin mai hidrofile decât ar rezulta din
procentul de greutate al gruparilor hidrofile raportat la gruparile lipofile.

Emulgatori sub forma de pulberi fine

Sunt substante insolubile, care dispersate coloidal în faza apoasa


(substante cu caracter hidrofil) sau în faza uleioasa (emulgatori lipofili) asigura
o stabilitate mai buna emulsiilor. Se considera ca aceste pulberi foarte fine se
concentreaza la interfaza apa/ulei formând o a treia faza sub forma de pelicula,
care se va încovoia în jurul picaturilor de apa sau ulei, în functie de afinitatea
mai mare fata de ulei (primul caz) formând emulsii A/U, sau daca are caracter
hidrofil, picaturile de ulei vor fi înconjurate de aceste pelicule.

Ca emulgatori hidrofili se utilizeaza bentonita, aerosilul, iar ca substante


care stabilizeaza emulsiile de tipul A/U se folosesc grafitul, carbunele anumal,
pigmentii de anilina.
Pseudoemulgatori sau cvasiemulgatori numiti si „stabilizatori”

Sunt substante coloidale, care prin marimea vâscozitatii mediului de


dispersie contribuie la stabilizarea emulsiilor. Pot fi substante organice
macromoleculare (mucilagii naturale sau sintetice, semisintetice) sau pulberi
coloidale anorganice.

Emulgatori utilizati în practica farmaceutica

1. Emulgatori naturali (tab. nr. 1);

2. Emulgatori sintetici si semisintetici.

Acestia pot fi:

a) Emulgatori ionogeni (tab. nr. 2);

b) Emulgatori neionogeni (tab. nr. 3);

c) Pseudoemulgatori.

Tab. nr. 1. Emulgatori naturali

Emulgatoru Tipul Caracteristici


l emulgatorului
1 2 3
Guma U/A, intern - se foloseste sub forma de pulbere sau mucilag
arabica în cantitati de 50% fata de ulei;

- are caracter slab anionic;

- are reactie acida, datorita acidului


galacturonic din compozitia macromoleculei
de acid poliarabinic;

- este stabilita în limite de pH 2 – 10;

- se poate asocia cu tragacanta pâna la 5%, cu


sapunuri de sodiu, potasiu, amoniu, cantitati
mari de alcool.
Gelatina U/A, intern - în apa rece se hidrateaza, se umfla, prin
încalzire se transforma într-o solutie coloidala;

- la pH = 3 – 5 se comporta ca emulgator
propriu-zis, la pH = 8 ca pseudoemulgator;

- se cunosc doua sorturi: Pharmagel „A”


obtinut prin hidroliza acida si Pharmagel „B”
prin hidroliza alcalina.
Galbenusul U/A, intern - se întrebuinteaza mai rar fiind usor alterabil;
de ou
- un galbenus poate emulsiona 15 g ulei gras;

- se adauga conservanti: acid benzoic 0,4%,


benzoat de sodiu 1%, alcool 5 – 10%
Cazeina U/A, intern - este emulgatorul laptelui;

- cazeina pulverizata se amesteca cu apa si se


lasa la îmbibat.
Lecitina U/A si A/U - are caracter amfion (ion bipolar):

- emulsiile de uleiuri vegetale sau animale


preparate cu lecitina sunt mai stabile decât
emulsiile de uleiuri minerale;

- pot fi administrate si parenteral.


Saponine U/A, extern - sunt agenti tensioactivi puternici;

- se întrebuinteaza sub forma de tincturi;

- prin agitare produc o spuma stabila.


Colesterolul A/U, extern - sunt neionogeni;
si derivatii
- se întrebuinteaza în cantitate de 1 – 5%
Acizii biliari U/A, extern - se utilizeaza sub forma de saruri de sodiu;
(acid
taurocolic si - actioneaza ca agenti tensioactivi puternici,
acid formând un film coerent în jurul picaturilor de
glicocolic) ulei.
Lanolina A/U, extern - contine esteri ai acizilor grasi cu alcooli
superiori;

- se întrebuinteaza în creme si unguente.


Tragacanta U/A, intern, - ca pseudoemulgator;
extern
- peste 5% se gelifica;
- se foloseste mai mult sub forma de mucilag,
obtinând emulsii stabile între pH 4 – 7.
Agar - agar U/A, intern - ca pseudoemulgator;

- se întrebuinteaza în concentratie de 1 – 3%;

- electrolitii în concentratii mari îi scad


vâscozitatea;

- alcoolul în concentratie de 50% îl precipita.


Alginat de U/A - ca pseudoemulgator;
sodiu
- se foloseste în concentratie 1 – 2%;

- se gelifica cu ioni de calciu.

Tab. nr. 2. Emulgatori ionogeni

Tipul emulgatorului Structura Emulgatorul Caracteristici


ionogen chimica a
emulgatorulu
i
1 2 3 4
Emulgatori Sapunuri Sapunuri alcaline - sunt saruri de
anionactivi sodiu, potasiu
sau amoniu ale
acizilor grasi
(acid lauric,
palmitic, linolic,
linolenic, oleic,
stearinic);

- sunt
emulgatori de
tip U/A;

- se folosesc
mai mult extern;

- pot fi folosite
ca atare sau
preparate
„extempore”
prin
amestecarea
uleiului cu
solutii de
hidroxizi;

- au pH alcalin,
sunt
incompatibile
cu multe
substante;

-
incompatibilitat
e cu ionii de
calciu,
megneziu si
metale grele, cu
acizi si cu
electroliti..
Sapunurile metalice - sunt sarurile
metalelor bi- si
polivalente (Ca,
Mg, Pb, Al) cu
acizi grasi;

- sunt
emulgatori de
tip A/U;

- sunt stabile
fata de acizi.
Sapunurile organice - sunt sapunuri
de amine,
formate prin
înlocuirea
hidrogenului din
molecula
amoniacului cu
grupari organice
(de ex.
Trietanolamina)
, care au
proprietatea de a
forma sapunuri
organice cu
acizii grasi (acid
oleic, acid
stearic);

- sunt
emulgatori de
tip U/A;

- nu sunt
salefiate si nu se
descompun în
prezenta
electrolitilor;

- avantajul lor
ca sunt mai
putin bazice
decât sapunurile
alcaline.
Sulfati ai Laurilsulfat de sodiu, - este o pulbere
alcoolilor Dodecilsulfar de care irita
superiori si sodiu, Texapon puternic
sarurilor lor mucoasele;
- F.R. X (Natrii
laurylsulfas) - formeaza
emulsii de tip
U/A;

- se
întrebuinteaza
mai mult extern,
dar pâna la 1%
se poate si
intern.
Cetilsulfat de sodiu - asemanator cu
laurilsulfat de
Cetilstearil – sulfat sodiu, dar
de sodiu solutiile apoase
sunt tulburi;
- F.R. X (Natrii
cetylstearyl -sulfas - este un
amestec din
parti
aproximativ
egale de
cetilsulfat de
sodiu si
stearilsulfat de
sodiu;

- în apa
formeaza o
solutie coloidala
tulbure;

- intra în
compozitia
emulgatorului
complex
“Alcoholum
cetylstearylicum
emulsificans”
(F.R. X);

- emulgator de
tip U/A.
Derivati Dioctilsulfosuccinatu - este o masa
sulfonati ai l de sodiu (Aerosol ceroasa, solubila
alcoolilor OT, Manoxol OT) în apa 1:70, cu
superiori proprietati
tensioactive
energice.
Emulgatori Sapunuri Clorura de - are actiune
cationactivi inverse benzalconiu, antiseptica
Zephirol – F.R. X pronuntata si
(Benzalkonii proprietati
chloridum) tensioactive
remarcabile;

- este un
emulgator de tip
U/A;

- este
incompatibil cu
salicilati, saruri
de metale grele,
azotati.
Bromura de - în solutie de
cetilpiridiniu, 10% se
Bromocet, Cetazolin foloseste ca
dezin fectant
extern cu
proprietati
tensioactive
puternice.
Bromura de - este un agent
cetiltrimetilamoniu dezinfectant;
Cetrimid
- se utilizeaza
mai rar.

Tab. nr. 3. Emulgatori neionogeni


Structura chimica Emulgatorul Caracteristici
al emulgatorului
1 2 3
A Alcool lauric - substanta de culoare alba,
lcoolii superiori solida, se lichefiaza la aer;

- emulgator de tip A/U.


Alcool cetilic - lamele albe, insolubile în
apa, solubile în solventi
organici;

- este un emulgator de tip A/U;

- se asociaza cu emulgatori
mai puternici U/A formând
emulgatori complecsi.
Alcool cetilstearilic – - este un amestec de alcooli
F.R.X (Alcoholum grasi superiori saturati în care
cetylstearylicum) predomina alcoolul stearilic si
alcoolul cetilic în proportie de
1:1;

- se prezinta ca o masa sau


lamele albe, cu aspect
cristalin, onctuoase la pipait,
cu miros alb caracteristic;

- insolubil în apa, usor solubil


în eter, benzen, cloroform, eter
de petrol.
Esteri partiali ai Monosteart de glicerina - este un emulgator de tip A/U.
glicerinei Tegin: 76% stearat de - emulgator de tip U/A.
gliceril, 4,4% stearat de
sodiu, acid stearic
Esteri ai Stearat de - este un emulgator de tip U/A.
propilenglicolului propilenglicol, Nonex,
monolen
Esteri ai Span-uri (20 – acid - sunt emulgatori de tip A/U.
sorbitanului cu acizi lauric, 40 – acid
grasi palmitic, 65 – acid
tristearic, 80 – acid
oleic, 85 – acid trioleic)
Esteri ai Tween-uri, Polisorbati, - sunt emulgatori de tip U/A;
sorbitanului cu acizi Crill, Sorboxeteni (20-
grasi, esterificati cu acid lauric, 40-acid - sunt solubili în apa si alcool;
polietilenglicoli palmitic, 60-acid stearic,
(eteri 80- acid oleic), Tween - nu se dizolva în grasimi, ulei
polietilenglicolici ai 80 (Polysorbatum 80) – de parafina;
spanurilor) F.R. X
- au gust neplacut.
Esteri ai Myrj (45-cu 8 grupe de - sunt emulgatori de tip U/A.
polietilengliolilor cu oxid de etilen, 49-cu 20
acid stearic grupe de oxid de etilen,
51-cu 30 grupe de oxid
de etilen, 52-cu 40
grupe de oxid de etilen,
53- cu 50 grupe de oxid
de etilen, 59-cu 60
grupe de oxid de etilen)
Eteri ai Brij (30- eter lauric, 52- - sunt emulgatori de tip U/A.
polietilenglicolilor eter cetilic, 72- eter
cu alcooli superiori stearilic)
Eteri ai alcoolului Cetomacrogol 1.000 - este o masa onctuoasa, cu
cetilic sau (eterul cetilic al aspect de ceara, solubil în apa.
cetostearilic cu polietilenglicolului
polietilenglicoli 1.000)
Eteri sau esteri ai Cremophor EL (ulei de - sunt emulgatori de tip U/A.
polietilenglicolurilo ricin polietoxilat);
r cu alcoli superiori
sau cu gliceride Cremophor A solid (eter
al alcoolului stearilic cu
PEG);

Cremophor A lichid
(eterul oleic al
polietilenglicolului)
Eteri Tagat S - sunt emulgatori de tip U/A;
polietilenglicolici ai (polietilengliceril-
esterilor partiali ai monostearat); - sunt lichide vâscoase,
glicerinei hidrosolubile.
Tagat O
(polietilengliceril-
monooleat);

Tagat L
(polietilengliceril-
monolaurat);
Esteri ai acizilor Monolaurat de zaharoza
grasi cu zaharoza (U/A);

Distearat de zaharoza
(A/U).

Pseudoemulgatori sintetici si semisintetici


Produsele incluse în aceasta categorie de substante auxiliare influenteaza putin tensiunea superficiala,
stabilizând emulsiile prin marirea vâscozitatii celor deja formate. Însa nu exista o delimitare neta între emulgatorii
propriu-zisi si pseudoemulgatori. Una si aceeasi substanta în anumite conditii se comporta ca emulgator, în alte
conditii numai ca agent de vâscozitate (de exemplu gelatina, Carbopolii).

Astfel de pseudoemulgatori pot fi considerati:

- metilceluloza;

- hidroxiceluloza;

- carboximetilceluloza sodica;

- alcoolul polivinilic;

- polivinilpirolidona;

- polimeri de carboxivinil (Carbopolii).

CAPITOLUL III
Prepararea emulsiilor

Prepararea emulsiilor se poate realiza prin procedee diferite:

- metoda “continentala” sau metoda gumei uscate. Este metoda


prevazuta de F.R. X pentru prepararea emulsiei uleioase (Emulsio oleosa): se
amesteca în mojar 10 parti de ulei de floarea-soarelui cu 5 parti de guma
arabica dezenzimata, pulverizata la care se adauga o cantitate determinata din
faza continua (7,5 apa distilata) pentru obtinerea emulsiei primare. Emulsia
primara are un aspect alb si la triturare da un sunet caracteristic. La aceasta
emulsie primara se adauga treptat, în mici portiuni restul fazei continue (apa
distilata pâna la 100 g). Acest procedeu este numit si metoda “4 – 2 – 3” pa
baza raportului între ulei – emulgator – apa, necesar obtinerii emulsiei primare.
Este una dintre cele mai expeditive metode de preparare a emulsiilor de tip
U/A, la nivelul farmaciei;

- metoda “engleza” sau metoda gumei umede. Proportiile


componentilor sunt aceleasi ca si la metoda continentala. Aceasta metoda este
metoda generala de preparare a emulsiilor prevazuta de F.R. X: emulgatorul se
dizolva în faza externa si în aceasta se adauga sub agitare continua uleiul, iar
dupa dispersarea uleiului se adauga treptat restul de apa prescrisa. În fiecare
dintre cele doua faze se pot dizolva unul sau mai multe substante active.
Aceasta metoda se aplica mai ales pentru prepararea emulsiilor cu oleorezine,
balsamuri si este folosita în mod curent în industrie, unde dupa formarea unei
dispersii grosiere, emulsia se trece în aparate speciale, care asigura o
emulsionare fina;

- metoda borcanului. Dup aceasta metoda o parte din guma arabica fin
pulverizata se introduce într-o sticla uscata si se agita puternic cu 2 parti de
ulei, pâna la perfecta omogenizare, apoi se adauga deodata 1,5 parti apa
agitându-se sticla cu o miscare circulara. Dupa formarea emulsiei primare se
adauga restul apei în portiuni mici sub continua agitare. Metoda este expeditiva
însa emulsiile nu sunt destul de stabile;

- metoda seringii. Se amesteca guma cu uleiul, apoi cu apa, amestecul se


trage într-o seringa si se evacueaza. Aceasta operatie se repeta de 7-8 ori.
Metoda este aplicata la prepararea unor cantitati mici de emulsie;

- metoda solventului comun. Consta în dizolvarea fazei care trebuie


emulsionata împreuna cu emulgatorul, într-un solvent comun ambelor
substante. O conditie a prepararii este ca solventul sa fie miscibil si cu faza a
doua. Aceasta conditie face ca domeniul de aplicare sa fie destul de restrâns (de
exemplu: ulei de ricin + lecitina, se dizolva ambele în alcool, apoi se dilueaza
cu apa).

- metoda cu ultrasunete. În ultimul timp si ultrasunetele se folosesc cu


rezultate bune pentru prepararea emulsiilor.

- metoda maionezei. Aceasta metoda inspirata din bucatarie, se aplica


exclusiv pentru prepararea emulsiilor U/A. Emulgatorul, de obicei un
tensioactiv, se dizolva în apa si apoi se adauga treptat sub agitare uleiul. Pentru
o mai mare stabilitate obtinuta se trece printr-un omogenizator.

CAPITOLUL IV
Ustensile, aparate de emulsionat

Aparate folosite la nivel de farmacie

Pentru prepararea emulsiilor în farmacie se folosesc în general mojare cu


dimensiuni corespunzatoare: ele trebuie sa fie de 2 – 3 ori mai mari decât
volumul emulsiei. Reusita emulsionarii depinde si de forma mojarului si a
pistilului. Sunt preferate mojare cu peretii mai înalti si cu asperitati, iar pistilul
sa asigure o suprafata cât mai mare de contact cu peretele acestuia.
Un aparat mic de emulsionat manual este aparatul Gann, compus dintr-
un cilindru orizontal, o pâlnie de alimentare si un piston care forteaza lichidul
sa treaca prin spatiul foarte îngust. Etansarea la cilindru se face cu o garnitura
de cauciuc. Se utilizeaza cu rezultate bune agitatoarele de bucatarie (tip Mixer),
care prin turatia mare a paletei aparatului asigura un grad de dispersie înaintat
într-un timp scurt.

Aparate folosite în industrie

În industrie se întrebuinteaza diferite tipuri de masini, care dupa modul


cum lucreaza ar putea fi împartite în:

- masini de emulsionat (servesc la o dispersare mai grosiera);

- masini de omogenizat (care realizeaza o dispersare foarte fina).

La prepararea industriala a emulsiilor, indiferent de tipul aparatului


folosit, emulgatorul se dizolva întotdeauna în prealabil în faza externa.

În masinile de emulsionat, prin dispozitive speciale de agitare, picaturile


sunt dispersate în picaturi din ce în ce mai mici. Spre deosebire de solide,
substantele lichide prezinta în timpul dispersarii lor si fenomenul de contopire a
picaturilor mici în picaturi mai mari, proces favorizat dupa un timp chiar de
agitarea mecanica. În aceste masini, prin agitare se ajunge la o stare de
echilibru, în care numarul picaturilor dispersate în unitate de timp este egala cu
numarul picaturilor care se contopesc în picaturi mari.

S-a stabilit experimental ca fiecare tip de aparat de emulsionare are un


optim de viteza si de durata de emulsionare, dependent de componentele
emulsiei care se prepara. Peste si sub acest otim, emulsiile realizate sunt mai
putin dispersate.

De asemenea s-a stabilit ca se obtin rezultate mai bune daca se alterneaza


perioade de agitare cu perioade de repaus.

Aceste observatii sunt valabile numai pentru masinile de emulsionat care


lucreaza prin agitare. Daca masinile au si un efect de pulverizare si forfecare,
ca si omogenizatoarele care lucreaza pe principiul macinarii, efectul de
emulsionare creste în functie de durata de actiune a masinii asupra amestecului.

Prepararea emulsiilor în masini presupune realizarea întâi a unei emulsii


grosiere, care se realizeaza prin amestecarea componentilor în:

- masini cu agitare planetara;


- malaxoare orizontale, constituite din material antiacid si prevazute cu
2 palete de amestecare în foma de „Z”, care se rotesc în sens contrar;

- malaxoare, agitatoare verticale, care pot fi de diferite modele.

Un astfel de aparat de emulsionare consta din doua tobe cilindrice, toba


exterioara servind ca manta de racire sau încalzire, iar cea interioara, ca vas de
emulsionare. Un ax orizontal, pe care sunt montate discurile de amestecare, se
roteste în ioteriorul tobei cu o viteza mare. Discurile alterneaza cu sicane fixe.
Atât discurile mobile, cât si sicanele fixe sunt prevazute cu perforatii care
permit înaintarea amestecului si ajuta emulsionarea.

Amestecul de emulsionat este introdus printr-o conducta de alimentare,


situata la una din partile superioare, iar emulsia se scurge pe la extremitatea
opusa, în partea inferioara.

Turboextractoarele, pe lânga procesul de agitare a amestecului, realizeaza


si actiune de lovire si forfecare (omogenizare) astfel încât efectul lor se apropie
de cel al morilor coloidale.

Sunt constituite dintr-un rotor, care învârte cu o turatie mare într-o


camera de emulsionare. Lichidele amestecate grosier se introduc într-un
rezervor, din care trec în camera de emulsionare, apoi în al doilea rezervor, de
aici în primul rezervor si operatia se repeta. Actioneaza atât ca masini de
emulsionat cât si de omogenizat.

O serie de masini de emulsionare functioneaza pe principiul de presare a


lichidului prin duze fine. În acestea emulsia grosiera este silita sa strabata un
numar de spatii conice si cilindrice înguste între camera de emulsionare si o
serie de inele suprapuse, care formeaza corpul de presare. Spatiul pe care-l
strabate lichidul poate fi reglat cu un surub.

Omogenizarea se realizeaza mai usor daca faza de dispersat se introduce


în fir subtire în faza continua adica daca se preseaza în aceasta prin duze fine;
în acest caz se realizeaza o pulverizare directa de lichid în lichid. Pulverizarea
se poate face si prin intermediul unor discuri, care se rotesc într-o carcasa, în
care se introduc cele doua lichide sub presiune puternica. În acest caz cele doua
faze se întâlnesc sub forma de ceata fina si se amesteca, cu formare de emulsie.

Morile coloidale: emulsia grosiera este presata între doua discuri sau
inele de macinare, asezate fata în fata. Turatia înalta a discurilor, respectiv forta
centrifuga, arunca emulsia catre marginile discurilor, unde se omogenizeaza.
Distanta dintre discuri este de 0,025 – 0,5 mm si este reglabila. La unele mori
coloidale, unul dintre discuri este mobil si altul fix, de exemplu la moara
Premier, la altele ambele discuri sunt mobile, având o turatie în sens contrar de
pâna la 3.500 – 7.000 de rotatii pe minut. Lichidul (emulsia grosiera) se
introduce în aceste aparate sub presiune.

În ultima vreme se folosesc si ultrasunetele pentru obtinerea emulsiilor.


Ultrasunetele pot fi produse prin procedee electrice sau mecanice.
Generatoarele de ultrasunete pe cale electrica se bazeaza pe proprietatea
“piezoelectrica” a unor cristale: aceste cristale (de exemplu cristale de cuart) se
contracta si se dilata într-un câmp electric. Sub actiunea curentului electric
alternativ, aceste cristale produc oscilatii puternice care genereaza ultrasunete
care pot fi transmise printr-o baie de ulei (deci cristalul vibreaza în baia de ulei)
amestecului de lichide nemiscibile de emulsionat, aflat într-un vas special,
cufundat în baia de ulei.

Aparatele care emit ultrasunete prin procedee mecanice functioneaza pe


principiul “fluierului lichid” al lui Pohlmann: lichidul de emulsionat (uleiul)
este introdus sub forma unui jet puternic la o presiune de 10 – 15 atm. Pe
suprafata unei lame metalice care vibreaza la frecventa ei de rezonanta de 30 -
40 kHz si care este cufundata în apa. În urma acestor vibratii, lichidul introdus
este fin emulsionat.

Actiunea de emulsionare se datoreaza în primul rând fenomenului de


“cavitatie” produs în lichid de ultrasunete si a formarii undelor capilare de
suprafata. Datorita vibratiilor cu o frecventa foarte mare se formeaza diferente
de presiune care apar foarte rapid si care nu pot fi urmarite de lichid (nu pot fi
compensate de fortele de coeziune moleculara), apar rarefieri, cavitati în lichid,
cu o scurta durata, care se distrug sub actiunea fortelor exterioare, punându-se
în libertate o energie mare. În primul rând aceste socuri hidraulice ce apar în
urma disparitiei acestor cavitati, produc emulsionarea lichidului.

Stabilirea emulsiilor

Cerinta cea mai importanta pe care trebuie sa o îndeplineasca emulsiile


este aceea de a fi stabile. Practic, prin stabilitate întelegem mentinerea
neschimbata a gradului de dispersie si a dispersarii omogene a particulelor faze
interne în faza externa, respectiv mentinerea aspectului initial al preparatului.

În urma unei emulsionari necorespunzatoare, sau datorita unor factori


externi, în emulsii pot surveni urmatoarele modificari:

- fenomenul de smântânire (ecremare), apare în urma tendintei de


separare a fazei disperse la suprafata emulsiei, datorita densitatii scazute a
particulelor disperse. Este un fenomen reversibil;
- descompunerea (spargerea, cracarea) emulsiilor survine atunci când
particulele fiecarei faze se reunesc si lichidul va contine doua straturi distincte.
Acest proces este ireversibil;

- inversarea fazelor emulsiilor. În practica farmaceutica se întâmpla


uneori ca în emulsii se prescriu substante medicamentoase care pot transforma
tipul emulsiei. Astfel unii electroliti pe lâna dezemulsionare, pot produce si
inversarea fazelor într-o emulsie.

Conditii necesare pentru a avea o emulsie stabila:

- faza dispersata sa aiba un grad de dispersie avansat;

- diferenta de densitate între faza interna si externa sa fie cât mai mica;

- faza dispersanta sa aiba o vâscozitate mare;

- raportul celor doua faze sa fie 50:50, eventual 40:60;

- emulgatorul ales sa fie corespunzator (natura si proprietatile


acestuia);

- cantitatea emulgatorului sa fie corespunzator aleasa;

- temperatura, pH-ul, electrolitii, actiunea microorganismelor sunt


factori importanti.

CAPITOLUL V
Caractere si control. Conservare
Emulsiile sunt forme farmaceutice cu o conservabilitate redusa, de aceea la nivelul farmaciei se prepara numai la
nevoie.

Datorita continutului mare în apa, emulsiile pot fi usor invadate de


microorganisme, mai ales ca unii emulgatori (guma arabica, gelatina) creeaza
medii corespunzatoare pentru dezvoltarea lor.

Prin adaugare de conservanti se poate asigura o protectie de câteva zile


cu conditia sa fie tinute la loc racoros (8 – 150C), în recipiente bine închise
(F.R. X). Ca substante conservante pentru emulsii de uz intern se preconizeaza
acid sorbic 0,1%, acid benzoic 0,1% (au actiune antimicrobiana si antifungica
numai în mediu acid), amestecuri de nipaesteri 0,1%, benzoat de sodiu 0,2%.
Pentru emulsii externe un conservant potrivit este boratul fenilmercuric 0,002 –
0,005%. Se mai utilizeaza cloretona 0,5% si sapunuri de amoniu cuaternar 0,01
– 0,02%.

Pentru a asigura o stabilitate chimica uleiurilor emulsionate, respectiv


pentru prevenirea autooxidarii uleiurilor, se pot adauga fazei uleioase
antioxidanti ca α-tocoferol, acid nordihidroguaiaretic, hidrochinona,
butilhidroxianisol, esteri ai acidului galic (progaline).

În vederea asigurarii unei dozari precise înainte de întrebuintare emulsiile


se agita pentru reomogenizare, motiv pentru care F.R. X indica eliberarea a
etichetei “A se agita înainte de folosire!”.

Controlul emulsiilor

Metode de control prevazute de F.R. X:

- aspectul: emulsiile au aspect laptos si omogen. Culoarea, mirosul si


gustul sunt caracteristice componentelor. Diluate cu faza externa, în
proportie de 1:10 emulsiile trebuie sa ramâna omogene (examinare cu
lupa 4,5x);

- masa totala de recipient;

- dozare.

Alte metode de control al emulsiilor:

- determinarea tipului de emulsie prin metoda colorarii, metoda


diluarii, metoda conductibilitatii electrice;

- determinarea tipului de dezemulsionare;

- determinarea dimensiunii particulelor;

- determinarea stabilitatii emulsiilor (prin centrifugare).