BIBLIOGRAFIE

• Chitea, Gh., Kiss, A., Vorovencii, I., (2003), Fotogrammetrie şi

teledetecţie, Editura Universităţii “Transilvania”, Braşov.
• Donisă, I., Grigore, M., Tövissi, I., (1980), Aerofotointerpretare
geografică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
• Imbroane, Al. M., Moore, D., (1999), Iniţiere în GIS şi teledetecţie,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
• Loghin, V., (1998), Teledetecţia spaţială a Terrei, Editura Domino,
Târgovişte.
• Stoian, I., Bârliba Luminiţa Livia, (2009), Elemente de fotogrammetrie.
Note de curs şi lucrări practice, Editura Eurobit, Timişoara.
• Toderaş, T., Dragomir, V., (2002), Teledetecţie şi fotointerpretare, Editura
Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu.
• Zegheru, N., Albotă , M., (1979), Introducere în teledetecţie, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
 CURS

Teledetecţia. Preocupări. Avantajul investigaţiei indirecte a suprafeţei terestre.

Noţiuni generale despre undele electromagnetice

Spectrul electromagnetic, sursele de radiaţii electromagnetice, influenţa

atmosferei asupra radiaţiilor electromagnetice

Fotografia convenţională şi fotografia neconvenţională

Obţinerea nefotografică a imaginilor. Mijloace pasive. Mijloace active

Captori – senzori

Teledetecţia satelitară

Exploatarea fotogramelor. Organizarea fotointerpretării. Procedee. Criterii

Fotointerpretarea tematică
 NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Termenul „teledetecţie” se utilizează de la începutul deceniului al 8-lea al

secolului XX (1971), ca termen corespondent al expresiei „remote sensing”,
introdusă pentru prima dată în SUA la mijlocul anilor ‘50 de către Evelyn Pruitt
de la U.S. Office of Naval Research.
 Definiţii:

 Lintz şi Simonette – achiziţia de date fizice asupra unui obiect.

 Barrett şi Curtis – observarea unei ţinte, corp material cu un aparat situat la o

anumită distanţă.
 Sabins, 1997 - ştiinţa obţinerii, procesării şi interpretării imaginilor ce
înregistrează interacţiunea dintre energia electromagnetică şi materie.

 Lillesand et al., 2004 - ştiinţa şi arta (!) obţinerii de informaţii legate de un

obiect, regiune sau fenomen, pe baza analizei datelor primite de la sisteme
speciale care nu intră în contact cu obiectul sau fenomenul respectiv.

 Wan Bakx, 2008 - totalitatea instrumentelor, tehnicilor şi metodelor destinate

observării de la distanţă a suprafeţei Pământului şi interpretării imaginilor şi
datelor numerice obţinute, în vederea extragerii de informaţii relevante privind
obiectele de pe suprafaţa terestră.

 Zegheru şi Albotă (1979), Donisă şi Donisă (1998) - un proces, un “complex

de activităţi” ori o aplicaţie, care se ocupă cu captarea de la distanţă a
radiaţiilor sau semnalelor emise de obiecte şi fenomene, respectiv
transformarea acestora în imagini de diverse tipuri.
 Teledetecția este domeniul tehnic care se
ocupă cu detectarea, măsurarea,
înregistrarea şi vizualizarea sub formă de
imagini, a radiaţiilor electromagnetice,
emise sau remise de obiecte şi fenomene
de pe Pământ sau din Univers, de la
distanţă, fără a avea contact direct cu
acestea.
Fluxul operațiilor în teledetecție

- surse de radiații electromagnetice (REM)

- propagarea REM prin atmosferă
- interacțiunea REM cu terenul
- retransmiterea REM prin atmosferă
- captarea REM reflectate de către senzori
- transmiterea datelor spre stațiile de
recepție de la sol

- examinarea datelor achiziționate

- extragerea informațiilor din imagini și
obținerea produselor finale: hărți
tematice, tabele etc.
 În funcţie de mediul în care evoluează senzorii de detecţie se deosebesc
3 forme de teledetecţie:

 teledetecţia terestră - cu preluarea informaţiei de la nivelul solului

 teledetecţia aeriană - cu înregistrări din atmosfera terestră (balon,
elicopter, avion)

 teledetecţia spaţială - cu înregistrări din spaţiul cosmic (sateliţi, staţii

şi laboratoare orbitale, navete şi sonde spaţiale)

În teledetecţie se operează cu
imagini speciale numite fotograme.
Asociat celor 3 forme de
teledetecţie, fotogramele sunt, la
rândul lor, de 3 tipuri:

 geofotograme (cele făcute de la

sol)

 aerofotograme
 cosmofotograme sau
fotograme aerospaţiale
 Fotointerpretare (engl. image analysis)
- metoda a apărut în perioada interbelică (anii ’30) în Germania şi Franţa
- examinarea sau analiza calitativă şi cantitativă a imaginilor de
teledetecţie (satelitare sau aeriene), în diferite scopuri, legate de mediul
geografic şi componentele acestuia (naturale, antropice), în vederea
obţinerii de informaţii privind obiectele şi fenomenele din spaţiul
geografic.
- concretizare:
 hărţi generale (ex. topografice)
 hărți tematice
 planuri, schiţe, tabele, grafice şi documentaţii, ce însoţesc
diferitele studii de specialitate.

Fotogrammetrie (apărut în secolul 19, la 1864, în Germania, introdus

de Meydenbauer)

- elaborarea de hărţi şi planuri topografice sau tematice, pe baza

măsurătorilor precise ale obiectelor care apar în imagini şi reprezentării
precise a acestora, în format analogic sau în format digital.
 Avantajele teledetecţiei

o imaginile acoperă suprafeţe mari de teren luate în mod sinoptic

o posibilitatea explorării unor regiuni greu accesibile (munţi,

deşerturi, păduri tropicale, regiuni polare etc.)

o caracterul repetitiv al imaginilor permite studiul fenomenelor

variabile în timp (erupţii vulcanice, inundaţii, alunecări de teren,
starea vegetaţiei etc.)

o datele se obțin în timp real sau într-un timp apropiat de acesta

o caracterul multispectral al datelor aduce informaţii mai

numeroase decât fotografiile aeriene

o posibilitatea prelucrării automate a datelor

o costuri relativ reduse

 Limitele teledetecţiei

o costul şi complexitatea mijloacelor informatice necesare

prelucrării imaginilor costituie în unele cazuri un factor limitativ

o timpul de citire şi interpretare a imaginilor satelitare depăşeşte

frecvent o lună

o teledetecţia aeriană presupune aşteptarea condiţiilor atmosferice

favorabile