Sunteți pe pagina 1din 1

STUDIU.

Categoria de persoane cu șanse mai

mari să se reinfecteze cu Covid-19 după ce au

trecut deja prin boală

 Un studiu arată că persoanele peste 65 de ani sunt mai predispuse la reinfectarea cu


Covid
 Cei sub 65 de ani sunt imuni în proporţie de 80%, timp de cel puţin şase luni, arată
studiul
Un nou studiu arată că persoanele în vârstă, care au fost infectate cu Covid-19, au
şanse mai mari să se reinfecteze cu virusul, relatează The Guardian.

Studiul realizat în Danemarca a constatat că persoanele sub 65 de ani au avut o


imunitate de 80% timp de cel puţin şase luni împotriva Covid, însă procentul a
scăzut până la 47% pentru persoanele trecute de 65 de ani.

Oamenii de ştiinţă au declarat, în urma studiului, că este vital să fie luate


măsuri pentru protejarea persoanelor în vârstă, care sunt mai predispuse
să moară din cauza Covid.

„Studiul nostru confirmă ceea ce alte persoane au sugerat: Reinfectarea


cu Covid-19 este rară la persoanele tinere şi sănătoase, iar persoanele în
vârstă prezintă un risc mai mare de a fi reinfectate”, a declarat dr. Steen
Ethelberg de la institutul Statens Serum.

S-ar putea să vă placă și